Delictual liability for fraudulently obtained property compensation and admissibility of new fault-based challenges at cassation

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2023

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr. x/2020, la data de 08.10.2020, reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâţii D., E., F. şi G., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea în solidar a pârâţilor la restituirea sumei de 310.296 RON, sumă încasată de la CNADNR S.A. (CNA1R) pentru terenurile expropriate din tarlaua x parcela x com. Râfov, jud. Prahova, pe teritoriul administrativ al com. Bărcăneşti, din Titlul de proprietate nr. x/29.08.2002, precum şi dobânda legală de la data încasării şi până la plata efectivă. Cu cheltuieli de judecată.

La data de 21.01.2021, reclamanţii au depus la dosarul cauzei cerere de modificare şi completare a cererii de chemare în judecata sub aspectul temeiului de drept invocat.

Astfel, au solicitat instanţei să oblige pârâţii la plata sumelor de bani apreciind că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, iar dacă în urma probelor administrate instanţa nu va reţine îndeplinirea acestora, să constate în subsidiar îmbogăţirea fără justă cauză.

În ceea ce priveşte obiectului cererii de chemare în judecată, acesta este neschimbat, respectiv obligarea în solidar a pârâţilor la restituirea sumei de 310 296 RON, sumă încasată de la CNADNR S.A. (CNAIR) pentru terenurile expropriate din tarlaua x, parcela x, com. Râfov, jud. Prahova, pe teritoriul administrativ al com. Bărcăneşti, din Titlul de proprietate nr. x/29.08.2002, precum şi dobânda legală de la data încasării şi până la plata efectivă. Cu cheltuieli de judecată.

2. Sentinţa Tribunalului Prahova, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 2000 din data de 15 iulie 2021, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a respins excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată de pârâţi - cu referire la subsidiaritatea acţiunii în îmbogăţire fără cauză justă şi respectiv cu referire la atragerea răspunderii pe temeiul delictului civil - ca neîntemeiată.

A admis cererea modificată şi completată formulată de reclamanţii A., B., C., în contradictoriu cu pârâţii D., E., F. şi G. şi a obligat pârâţii în solidar să plătească reclamanţilor suma de 310.296 RON, sumă încasată de la CNADNR S.A. pentru terenurile expropriate din tarla x parcelă 567/2 com. Râfov, jud. Prahova, pe teritoriul administrativ al comunei Bărcăneşti, din Titlul de proprietate nr. x/29.08.2002 cu dobândă legală de la data încasării sumei şi până la plata efectivă.

Prin sentinţa civilă nr. 2212 din 21 septembrie 2021, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a admis cererea de completare formulată de reclamanţii A., B., C., în contradictoriu cu pârâţii D., E., F. şi G. şi a obligat pârâţii în solidar să plătească reclamanţilor suma de12.913 RON, cheltuieli de judecată.

3. Decizia Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâţii F., D., E. şi G..

Prin decizia civilă nr. 2092 din 30 iunie 2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtele D., E., F. şi G. împotriva sentinţei civile nr. 2000 din 15 iulie 2021, pronunţată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A., B., C.. A obligat apelanţii-pârâţi la plata către intimaţii-reclamanţi a sumei de 6.305 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Recursul exercitat în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 2092 din 30 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă au declarat recurs pârâţii F., D., E. şi G..

Au invocat motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că instanţa de apel a motivat decizia recurată pe considerente străine de cauza dedusă judecăţii, întrucât a "împrumutat" considerente din sentinţa civilă nr. 1653/05.03.2018 pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. x/2016, apreciind în mod nelegal că toate acestea sunt argumente plauzibile şi îndestulătoare în scopul probării vinovăţiei autorului pârâţilor.

În virtutea principiilor legalităţii şi aflării adevărului nu se pot crea paralele de argumentare între două sau mai multe dosare de instanţă, sens în care cele care reies din probatoriul administrat într-o anume cauză pot reprezenta argument de fundamentare într-un alt dosar, fiind aduse la un numitor comun chestiuni diferite şi străine de cauza dedusă judecăţii.

În cauza de faţă, instanţa ar fi trebuit să îşi fundamenteze orice concluzie cu privire la vinovăţia autorului pârâţilor pe materialul probator administrat în cauză, iar nu pe cele reţinute de o altă instanţă într-un alt dosar.

Solicită ca instanţa de recurs să remedieze această eroare în vederea evitării unui precedent periculos pentru circuitul civil. Un proces civil se limitează doar la ceea ce s-a cerut prin cererea de chemare în judecată, iar faptele juridice asupra cărora instanţa este rugată să se aplece trebuie în mod corect şi complet probate, prin elemente de probatoriu încuviinţate şi administrate în condiţiile legii în cadrul respectivului proces.

Arată că în hotărârea recurată sunt cuprinse motive care, deşi sunt străine de cauză, au avut un rol determinant în hotărârea ce a fost pronunţată.

În dezvoltarea cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., arată că sunt îndeplinite parţial condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale, instanţa de apel considerând în mod eronat că este suficient pentru a se reţine delictul civil ca izvor de obligaţii, argumentul fiind că "...s-a reţinut că cele patru condiţii sunt întrunite cumulativ astfel, există prejudiciul şi acesta se materializează în suma de bani pe care autorul pârâţilor a încasat-o - 310.296 RON, există fapta ilicită şi această constă în concernul fraudulos concertat de autorul pârâţilor în cadrul litigiului finalizat cu tranzacţie la care s-a făcut referire în precedent, prejudiciul şi fapta ilicită se află în raport de cauzalitate şi în ultimul rând poziţia subiectivă a autorului pârâţilor este bazată pe vinovăţie cel puţin în forma culpei în condiţiile în care prin sentinţa civilă nr. 1653/05.03.2018 pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. x/2016, ale cărei considerente se impun prin efectul pozitiv al lucrului dezlegat, s-a reţinut reaua credinţă a autorilor pârâţilor care au făcut declaraţii neconforme realităţii într-un alt dosar...".

Din analiza dispoziţiilor art. 1349, art. 1357-1381 şi urm. C. civ. rezultă că trebuie îndeplinite patru condiţii pentru a fi atrasă răspunderea civilă delictuală: existenţa faptei ilicite, a prejudiciului, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia autorului faptei ilicite.

Existenţa unui delict civil presupune existenţa unei fapte săvârşite cu vinovăţie, având ca scop vătămarea intereselor legitime ale unei persoane, prin deturnarea realităţii şi obţinerea unui avantaj în detrimentul celeilalte persoane, care suferă o pierdere, numită prejudiciu. Acestea au fost susţinerile reclamanţilor pe care instanţa le-a numit "concern fraudulos" al pârâţilor.

Art. 249 şi 250 din C. proc. civ. obligau la dovedirea celor susţinute prin administrarea unui probatoriu adecvat.

Analizând reţinerile instanţei de apel, prin raportare la situaţia de fapt desprinsă din obiectul dedus judecăţii, vinovăţia cerută în cadrul răspunderii civile delictuale este inexistentă, ea fiind prezentă numai în considerentele hotărârii recurate, nereieşind efectiv din probele administrate în cauză.

Instanţa conturează existenţa unei rele-credinţe în persoana autorului pârâţilor care, cu intenţie a acţionat în detrimentul intimaţilor prin acest concern fraudulos, însă reaua-credinţă nu a fost probată, astfel cum dispun dispoziţiile art. 14 din C. civ.

Din întreg probatoriul administrat în cauză nu rezultă, sub nicio formă, faptul că autorul recurenţilor a acţionat cu rea-credinţă în ceea ce priveşte titlul de proprietate nr. x/29.08.2002, contrar celor evidenţiate de instanţa de control judiciar, acest aspect fiind dovedit de "paralela" trasată de instanţă în legătură cu un alt dosar.

Toate elementele de probă trebuie să prezinte capacitatea suficientă de a afirma sau infirma anumite susţineri ale părţilor din proces.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii au formulat întâmpinare, în termen legal, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, nefiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 6 şi 8 C. proc. civ. Au solicitat obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 19 septembrie 2022 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4.

Prin rezoluţia din 3 octombrie 2022 s-a dispus comunicarea motivelor de recurs către intimaţi, iar prin rezoluţia din data de 27 martie 2023 a fost stabilit termen la data de 21 septembrie 2023.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile deduse judecăţii, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul, potrivit considerentelor ce vor fi arătate.

Subsumat motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., recurenţii au criticat decizia pronunţată de instanţa de apel, apreciind că trimiterile instanţei la considerentele sentinţei civile nr. 1653 din 5 martie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Ploieşti, sunt străine de cauza dedusă judecăţii.

Critica nu este fondată.

Înalta Curte reţine că între autorii părţilor litigante a existat anterior un proces care a făcut obiectul dosarului cu numărul x/2016

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti, sub numărul de dosar mai sus amintit, reclamantul H. (autorul reclamanţilor-intimaţi din prezenta cauză) a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Comisia Locală Pentru Aplicarea Fondului Funciar Rafov, Comisia Judeţeană Prahova pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor, I. (autorul recurenţilor-pârâţi), J., K., L., M., N. şi O., să se constate nulitatea absolută parţială a titlurilor de proprietate nr. x/29.08.2002 şi nr. y/05.06.1997 şi, pe cale de consecinţă, radierea numiţilor P., L., I., J., Q. din titluri, ca fiind persoane neîndreptăţite la reconstituire.

Prin sentinţa civilă nr. 1653 din 5 martie 2018, pronunţată în dosarul x/2016 de către Judecătoria Ploieşti, s-a admis acţiunea formulată şi s-au anulat, în parte, titlul de proprietate nr. x din data de 05.06.1997, emis de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Prahova, în ceea ce priveşte reconstituirea dreptului de proprietate şi pe numele P., L., I., J. şi Q. şi titlul de proprietate nr. x din data de 29.08.2002 emis de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Prahova, în ceea ce priveşte reconstituirea dreptului de proprietate şi pe numele L., I., P., J. şi Q.. Sentinţa a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 1011 din 16 iulie 2018 a Tribunalului Prahova.

În considerentele acestei sentinţe s-a reţinut "reaua-credintă a autorilor pârâţilor care au declarat, pentru soluţionarea dosarului x/2008, că R. a decedat, nu are moştenitori şi au încheiat o tranzacţie pentru ieşirea din indiviziune cu privire la terenul prevăzut în titlul de proprietate nr. x din data de 05.06.1997, consfinţită prin sentinţa civilă nr. 4169 din data de 05.05.2008. Totodată, autorii pârâţilor au mai încheiat o tranzacţie, pentru ieşirea din indiviziune, cu privire la terenul prevăzut în titlul de proprietate nr. x din data de 29.08.2002, consfinţită prin sentinţa civilă nr. 11355 din data de 06.12.2007, pronunţată în dosarul x/2007, tranzacţie încheiată fără introducerea în cauză a moştenitorului defunctului R.".

Judecătoria Ploieşti, cu ocazia analizării fondului cauzei, a făcut trimiteri la cele statuate în dosarul mai sus menţionat, apreciind că acestea se impun prin efectul pozitiv al lucrului judecat.

Efectele autorităţii de lucru judecat, astfel cum rezultă din art. 431 din C. proc. civ., sunt: (1) efectul negativ sau extinctiv, de natură să împiedice o nouă judecată atunci când există identitate de calitate a părţilor, aceeaşi cauză juridică şi acelaşi obiect al cererii de chemare în judecată, spre a se evita contradicţia între dispozitivele hotărârilor judecătoreşti; (2) efectul pozitiv, de natură să permită oricăreia dintre părţi să poată opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat are la bază regula că o hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.

Pe de altă parte, astfel cum rezultă din art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca ataşându-se şi considerentelor hotărârii, nu doar celor decisive, care susţin dispozitivul, ci şi considerentelor decizorii.

Prin urmare, în analiza efectuată de către instanţa de fond, aceasta a reţinut faptul că reaua credinţă a autorilor pârâţilor, care au făcut declaraţii neconforme realităţii într-un alt proces pentru a obţine beneficii prin tranzacţia încheiată cu privire la terenul din titlul de proprietate nr. x din data de 29.08.2002, se impune şi în cauza dedusă judecăţii, prin efectul pozitiv al lucrului judecat decurgând din sentinţa civilă nr. 1653 din 5 martie 2018, pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosarul numărul x/2016

În cauza dedusă judecăţii, instanţa de apel a confirmat cele reţinute de către prima instanţă, şi anume îndeplinirea condiţiilor atragerii răspunderii civile delictuale, analizând sentinţa apelată strict cu privire la motivele de apel cu care a fost investită: greşita soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii şi inexistenţa unei fapte ilicite întrucât temeiul restituirii este reprezentat de nulitatea unui act juridic.

Aspectul privind îndeplinirea condiţiei vinovăţiei a fost tranşat de către prima instanţă cu ocazia analizării condiţiilor atragerii răspunderii civile delictuale pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie, reglementată în art. 1349 alin. (1)-(2) şi art. 1357-1371 C. civ., precum şi în analiza dispoziţiilor art. 1381-1395 C. civ., care stabilesc regulile aplicabile reparării prejudiciului cauzat în condiţiile răspunderii civile delictuale, şi nu de instanţa de apel care a analizat critica privind neîndeplinirea condiţiei privind fapta ilicită motivat de faptul că temeiul restituirii este reprezentat de nulitatea unui act juridic.

Cu ocazia analizării acestui motiv, instanţa de apel a concluzionat că în cauză nu se pune în discuţie răspunderea civilă contractuală, întrucât între părţi nu există şi nici nu se invocă un contract valabil, astfel că în mod corect a reţinut tribunalul că în speţă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie, fapta ilicită fiind reprezentată de manoperele frauduloase ale autorului pârâţilor, astfel cum aceasta a fost reţinută de instanţa care a pronunţat sentinţa civilă nr. 1653/05.03.2018 din dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Ploieşti.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că decizia civilă nr. 2092 din 30 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, nu cuprinde morive străine de cauza dedusă judecăţii, ci analizează strict motivele de apel cu care partea a înţeles să învestească instanţa de apel şi prin raportare la situaţia de fapt expusă în cauză (înşişi reclamanţii au făcut trimitere la hotărările judecătoreşti pronunţate în dosarul x/2016) şi la temeiurile de drept invocate, motivul de recurs nefiind fondat.

Subsumat motivului de recurs încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., recurenţii au invocat neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, respectiv au apreciat că nu a fost dovedită vinovăţia autorului pârâţilor în ceea ce priveşte titlul de proprietate nr. x din 29 august 2002.

Critica este nefondată.

Prin memoriul de apel pârâţii au criticat sentinţa civilă nr. 2000 din 15 iulie 2021, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă, cu privire la soluţia adoptată de prima instanţa în raport de excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, iar în ceea ce priveşte fondul cauzei au solicitat instanţei să constate "că nu sunt îndeplinite condiţiile privind răspunderea civilă delictuală. Temeiul restituirii este reprezentat de nulitatea unui act juridic, iar nu de existenţa unui fapt juridic ilicit. Aşadar, nu există faptă ilicită". Aceasta este singura motivare vizând fondul cauzei.

Se reţine că obiectul recursului îl constituie decizia dată în apel, motiv pentru care nu pot fi supuse controlului instanţei de recurs, omisso medio, neregularităţi ivite în primă instanţă şi care nu au fost deduse cenzurii instanţei de apel.

Înalta Curte constată că această critică nu poate fi analizată de instanţa de recurs, întrucât este invocată pentru prima dată în recurs.

Drept urmare, este relevant că, în materia recursului, prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. reglementează expres că motivele de casare prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

În aceste condiţii, motivele care pot fi ridicate direct în recurs sunt cele privind excepţia inadmisibilităţii şi neîndeplinirea condiţiei privind existenţa unei fapte ilicite, nu şi cea vizând inexistenţa vinovăţiei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte motivul de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., aceasta nu a fost legal învestită, fiind formulat cu nerespectarea dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că pornind de la situaţia premisă ce a generat litigiul dedus judecăţii, instanţele au concluzionat, în mod corect, întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, respectiv faptul că există prejudiciu şi acesta se materializează în suma de bani pe care autorul pârâţilor a încasat-o - 310.296 RON, există fapta ilicită şi aceasta constă în concernul fraudulos concertat de autorul pârâţilor în cadrul dosarului nr. x/2007 finalizat cu tranzacţie pentru ieşirea din indiviziune cu privire la titlul de proprietate nr. x/29.08.2002, prejudiciul şi fapta ilicită se află în raport de cauzalitate şi, în ultimul rând, poziţia subiectivă a autorului pârâţilor este bazată pe vinovăţie cel puţin în forma culpei în condiţiile în care prin sentinţa civilă nr. 1653/05.03.2018 pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. x/2016, ale cărei considerente se impun prin efectul pozitiv al lucrului dezlegat, s-a reţinut reaua-credinţă a autorilor pârâţilor care au făcut declaraţii neconforme realităţii într-un alt dosar pentru a obţine beneficii prin tranzacţia încheiată cu privire la terenul din titlul de proprietate x din 29.08.2002.

Recursul trebuie, deci, respins ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Întrucât recurenţii sunt părţi căzute în prezenţii, conform prevederilor art. 453 alin. (1) rap. la cele ale art. 451 alin. (1) C. proc. civ., vor fi obligaţi să plătească intimatului-reclamant A., suma de 7000 RON cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocaţial .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtele F., D., E. şi G. împotriva deciziei civile nr. 2092 din 30 iunie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Obligă pe recurentele-pârâte F., D., E. şi G. la plata sumei de 7.000 de RON, constând în cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 septembrie 2023.