Indexation of property compensation under Law 164/2014: start date for price increases determined by commission decision rather than payment or validation order.

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2023

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, la data de 27 octombrie 2021, reclamanta A. a solicitat anularea deciziilor de actualizare nr. 6183/29.09.2021 şi nr. 6184/29.09.2021, emise de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, şi obligarea pârâtei la emiterea unor noi decizii de actualizare, pentru perioada începând cu data emiterii Hotărârilor nr. 2329/10.07.2003 şi nr. 2330/10.07.2003, emise de Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, până în decembrie 2014, cu cheltuieli de judecată în măsura în care pârâta se opune admiterii acţiunii.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin

Prin sentinţa civilă nr. 35 din 23 februarie 2022, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2021, a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, având ca obiect anulare act.

Au fost anulate deciziile de actualizare nr. 6183/29.09.2021 şi nr. 6184/29.09.2021 emise de pârâtă.

S-a dispus obligarea pârâtei la emiterea unor noi decizii de actualizare pentru perioada cuprinsă între data emiterii de către Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 a Hotărârilor nr. 2329/10.07.2003 şi nr. 2330/10.07.2003 până în decembrie 2014.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara

Prin decizia nr. 222 din 13 septembrie 2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei civile nr. 35 din 23 februarie 2022 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata reclamantă A.. A obligat apelanta pârâtă să plătească intimatei reclamante suma de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat.

4. Recursul exercitat în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 222 din 13 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea, respectiv cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Arată că instanţa de apel în mod eronat a apreciat că art. 10 alin. (4) din Legea nr. 164/2014 face aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului suferit prin întârzierea plăţii, avut în vedere de instanţa supremă în Decizia nr. XXI/2007, câtă vreme însuşi legiuitorul face trimitere la hotărâri emise înainte de intrarea în vigoare a acestei legi şi nu la decizii de plată/validare.

Conform Deciziei RIL XXI/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că "se impune ca art. 8 alin. (2) din Legea nr. 9/1998 să fie interpretat în sensul că data stabilirii compensaţiei este aceea a emiterii hotărârii comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, iar validarea de către Cancelaria Primului-Ministru a hotărârilor comisiilor teritoriale, cu depăşirea termenului de 60 de zile prevăzut în art. 7 alin. (3) din aceeaşi lege, atrage actualizarea întregii sume în raport cu indicele de creştere a preţurilor".

Ulterior pronunţării acestui RIL a intrat în vigoare Legea nr. 164/2014.

Prin această lege s-a reglementat o nouă procedură de plată a despăgubirilor stabilite prin hotărârile emise de comisiile judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, procedură obligatorie de la momentul intrării în vigoare a acesteia, alta decât cea stabilită anterior prin Legea nr. 9/1998.

Conform art. 9 din Legea nr. 164/2014, "Actul administrativ prin care se stabileşte dreptul la despăgubiri şi cuantumul acestora este, după caz:

a). hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, emisă înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi;

b) ordinul emis de şeful Cancelariei Primului-ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv decizia de plată emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi;

c) decizia de validare, emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor după intrarea în vigoare a prezentei legi, cu privire la hotărâri emise în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi;

d) decizia de validare, emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, cu privire la hotărârile emise în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, de comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, după intrarea în vigoare a prezentei legi".

Conform art. 10 alin. (4), prin decizie a Preşedintelui A.N.R.P., "Sumele neplătite, aferente hotărârilor judecătoreşti prevăzute la alin. (3) şi actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b), se actualizează cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada de la momentul rămânerii irevocabile/definitive, respectiv al emiterii acestora, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi. Actualizarea sumei se face prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor".

Având în vedere că cererile intimatei reclamante au fost soluţionate prin Deciziile de validare nr. 698 şi nr. 699, din 8 mai 2008, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, din analiza textelor legale citate mai sus reiese faptul că aceasta beneficiază de actualizarea cu indicele preţurilor de consum a sumei stabilite ca despăgubiri, calculate de la momentul emiterii deciziilor de validare şi până la intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014.

Prin urmare, legiuitorul a înţeles să limiteze modalitatea de actualizare a creanţei cuvenite persoanelor îndreptăţite exclusiv la perioada cuprinsă între momentul emiterii deciziei de plată emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în temeiul Legii nr. 9/1998 şi data intrării în vigoare a legii, respectiv 18.12.2014.

Nu poate fi invocat principiul neretroactivităţii legii întrucât modalitatea de plată a despăgubirilor, prevăzut de Legea nr. 164/2014, nu conţine nicio dispoziţie cu caracter retroactiv, textul urmând a-şi găsi aplicarea exclusiv de la data intrării în vigoare a acesteia, în acest sens statuând şi Curtea Constituţională prin decizia nr. 330 din 27 noiembrie 2001.

De asemenea, recurenta critică decizia apelată apreciind că în mod greşit a invocat instanţa de apel principiul puterii de lucru judecat al sentinţei civile nr. 4614 din 17 aprilie 2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul x/2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1112/A/09 martie 2016 a Tribunalului Bucureşti "prin care s-a statuat că creanţa creditoarei A. este exigibilă la data emiterii hotărârii".

Soluţia pronunţată în hotărârea judecătorească invocată de instanţa de apel a fost întemeiată pe Decizia RIL nr. XXI/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, însă ulterior acestei decizii a fost adoptată Legea nr. 164/2014.

Solicită admiterea recursului şi anularea deciziei recurate.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi acordarea cheltuielilor de judecată.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi

Dosarul a fost înregistrat la 14 noiembrie 2022 pe rolul secţiei I civile a instanţei supreme.

După epuizarea etapelor prevăzute de procedura de regularizare, prin rezoluţia din data de 4 martie 2023 s-a fixat termen la 21 septembrie 2023 pentru soluţionarea, în şedinţă publică, a recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul declarat, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea, respectiv cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Apreciază că urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, ce a reglementat o nouă procedură de plată a despăgubirilor stabilite prin hotărârile emise de comisiile judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, această lege a devenit obligatorie în cauza dedusă judecăţii, astfel că se impunea respingerea cererii de chemare în judecată, deciziile de actualizare nr. 6183 şi 6184 din 29 septembrie 2021 fiind emise în acord cu dispoziţiile legale, Decizia RIL XXI/2007 a Înaltei Curţi nefiind aplicabilă.

Critica nu este fondată.

În analiza acestui motiv de casare, Înalta Curte reţine faptul că prin Hotărârea nr. 2329 din 10.07.2003, emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, validată prin Decizia nr. 699/08.05.2008, emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, au fost acordate compensaţii băneşti în valoare totală de 1.337.812.069,06 RON către B., C., D., E., F., G., H., I., J., A., K..

Prin Hotărârea nr. 2330 din 10.07.2003, emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, validată prin Decizia nr. 699/08.05.2008, emisă de Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor, au fost acordate compensaţii băneşti în valoare totală de 181.576,96 RON către B., C., D., E., F., G., H., I., J., A., K..

Pentru plata acestor sume a fost demarată executarea silită împotriva ANRP în dosar execuţional nr. x/2014 al BEJA L., M. şi N..

Urmare a emiterii actelor de executare silită, recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat contestaţie la executare, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti sub numărul de dosar x/2014, instanţa investită analizând modalitatea de actualizare a creanţei.

În cuprinsul sentinţei civile nr. 4638 din 20 aprilie 2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul anterior menţionat, s-a reţinut incidenţa Deciziei pronunţate în interesul legii nr. XXI din data de 19.03.2007 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie publicată în Monitorul Oficial nr. 113/13.02.2008, prin care s-a statuat că, În aplicarea dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată, precum şi ale art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004, stabilesc: Data stabilirii compensaţiilor este aceea a emiterii hotărârii comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 9/1998. Validarea de către Cancelaria Primului-Ministru a hotărârilor comisiilor teritoriale, cu depăşirea termenului de 60 de zile prevăzut în art. 7 alin. (3) din aceeaşi lege, atrage actualizarea întregii sume în raport cu indicele de creştere a preţurilor.", stabilindu-se cu putere de lucru judecat, ca urmare a respingerii apelului promovat în cauză prin decizia civilă nr. 3549A/din 5 octombrie 2016 a Tribunalului Bucureşti, că data stabilirii compensaţiilor băneşti este data de 10.07.2003, data emiterii celor două hotărâri de către Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.

Aspectele prezentate mai sus au fost valorificate, în mod corect, de instanţele de fond, dată fiind puterea de lucru judecat a considerentelor sentinţei civile nr. 4638 din 20 aprilie 2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul x/2014, definitivă ca urmare a respingerii apelului prin decizia civilă nr. 3549/A/5.10.016 de către Tribunalul Bucureşti.

Însă acestea nu contravin normelor instituite prin Legea nr. 164/2014.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 164/2014 "Actul administrativ prin care se stabileşte dreptul la despăgubiri şi cuantumul acestora este, după caz: a) hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, emisă înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi; b) ordinul emis de şeful Cancelariei Primului-ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv decizia de plată emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi; c) decizia de validare, emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor după intrarea în vigoare a prezentei legi, cu privire la hotărâri emise în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi; d) decizia de validare, emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, cu privire la hotărârile emise în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, de comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, după intrarea în vigoare a prezentei legi".

În acord cu prima instanţă şi cea de apel, Înalta Curte apreciază că aplicabile în cauza dedusă judecăţii sunt dispoziţiile art. 9 lit. b) din Legea nr. 164/2014, având în vedere împrejurarea că prin Deciziile nr. 698 şi 699 din 8 mai 2008 emise de Autoriatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor s-au validat Hotărârile nr. 2329 şi 2330 din 10 iulie 2003, emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti, şi s-a dispus plata compensaţiilor stabilite prin cele două hotărâri anterior menţionate.

Prin urmare, situaţia dedusă judecăţii se încadrează în dispoziţiile art. 9 lit. b) din Legea nr. 164/2004, dat fiind faptul că deciziile de plată au fost emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înainte de intrarea în vigoare a acestei legi.

Or, potrivit art. 10 alin. (4) din Legea nr. 164/2004 "Sumele neplătite, aferente hotărârilor judecătoreşti prevăzute la alin. (3) şi actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b), se actualizează cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada de la momentul rămânerii irevocabile/definitive, respectiv al emiterii acestora, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi. Actualizarea sumei se face prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor".

În aceste condiţii, în mod corect a concluzionat instanţa de apel că acest text de lege face aplicarea aceluiaşi principiu avut în vedere de instanţa supremă în decizia în interesul legii sus-amintită, însuşi legiuitorul făcând trimitere la hotărâri emise înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi şi nu la decizii de plată sau validare.

Prin urmare, critica recurentei este lipsită de fundament, urmând a fi respinsă.

De asemenea, Înalta Curte reţine că este nefondată şi critica potrivit căreia nu se poate invoca principiul neretroactivităţii legii, în condiţiile în care o astfel de apărare nu a fost invocată în cauză şi, prin urmare, nu a fost nici analizată.

Înalta Curte constată că instanţele de fond au făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 potrivit cărora "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare".

Analizând constituţionalitatea acestui text de lege, Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 300 din 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 630 din 17 august 2016 că "prevederile art. 3 alin. (2), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 164/2014 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, iar instanţa de contencios constituţional a respins, ca neîntemeiate, excepţiile de neconstituţionalitate (a se vedea deciziile nr. 855 şi nr. 865, ambele din 10 decembrie 2015, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 4 martie 2016, deciziile nr. 14 şi 15, ambele din 19 ianuarie 2016, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 22 martie 2016, Decizia nr. 120 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 20 mai 2016, Decizia nr. 133 din 10 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 16 mai 2016, şi Decizia nr. 173 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 17 mai 2016). Astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederile legale criticate, care instituie reguli privind plata despăgubirilor, nu încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. În acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea a statuat că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Curtea a constatat că ipoteza avută în vedere de prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 este aceea a unei obligaţii neexecutate, deci a unei situaţii juridice în curs, faţă de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Totodată, Curtea a observat că prevederile de lege criticate dispun pentru viitor, urmând a fi aplicate de la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, respectiv 18 decembrie 2014" (paragrafele 30 şi 31).

Or, în cauza dedusă judecăţii, urmare a aplicării dispoziţiilor art. 10 alin. (4) raportate la dispoziţiile art. 9 lit. b) din Legea nr. 164/2014, s-a dispus în mod corect obligarea pârâtei la emiterea unor noi decizii de actualizare pentru perioada cuprinsă între data emiterii de către Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 a Hotărârilor nr. 2329/10.07.2003 şi nr. 2330/10.07.2003 până în decembrie 2014.

Motivul de recurs privind invocarea principiului autorităţii de lucru judecat al sentinţei civile nr. 4614 din 17 aprilie 2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul x/2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1112/A/09 martie 2016 a Tribunalului Bucureşti "prin care s-a statuat că creanţa creditoarei A. este exigibilă la data emiterii hotărârii", sentinţă întemeiată pe Decizia pronunţată în interesul legii nr. XXI/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, neaplicabilă în cauză dat fiind faptul că ulterior acestei Decizii a intrat în vigoare Legea nr. 164/2014, este nefondat.

Aşa cum a rezultat din expunerea realizată la primul motiv de recurs, sentinţa civilă nr. 4614 din 17 aprilie 2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul x/2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1112/A/09 martie 2016 a Tribunalului Bucureşti, a fost emisă în contextul în care pârâta ANRP nu a procedat la plata sumelor de bani stabilite prin Hotărârile nr. 2329/10.07.2003 şi nr. 2330/10.07.2003, emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti, şi validate prin Deciziile nr. 698 şi 699 din 8 mai 2008, emise de Autoriatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Instanţele investite cu soluţionarea prezentei cauze au dat în mod corect eficienţă celor stauate în mod definitiv de o altă instanţă prin considerente care privesc chiar chestiunea litigioasă dedusă judecăţii.

Efectele autorităţii de lucru judecat, astfel cum rezultă din art. 431 din C. proc. civ., sunt: (1) efectul negativ sau extinctiv, de natură să împiedice o nouă judecată atunci când există identitate de calitate a părţilor, aceeaşi cauză juridică şi acelaşi obiect al cererii de chemare în judecată, spre a se evita contradicţia între dispozitivele hotărârilor judecătoreşti; (2) efectul pozitiv, de natură să permită oricăreia dintre părţi să poată opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat are la bază regula că o hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.

Pe de altă parte, astfel cum rezultă din art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca ataşându-se şi considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susţin dispozitivul, ci şi considerentelor decizorii.

Înalta Curte atrage atenţia asupra imperativului respectării principiului securităţii circuitului juridic civil, şi implicit al autorităţii de lucru judecat.

În aceste condiţii, în mod corect s-a făcut trimitere la considerentele sentinţei civile nr. 4614 din 17 aprilie 2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul x/2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1112/A din 09 martie 2016 a Tribunalului Bucureşti. Împrejurarea că în cuprinsul acestei sentinţe s-a invocat Decizia pronunţată în interesul legii nr. XXI din 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este de natură să conducă la admiterea recursului, întrucât instanţele învestite cu prezenta cauză au dat o dezlegare corectă, date fiind dispoziţiile art. 10 alin. (4) raportate la art. 9 lit. b) din Legea nr. 164/2014, întrucât acest text de lege face aplicarea aceluiaşi principiu avut în vedere de instanţa supremă în decizia în interesul legii sus-amintită şi este de natură a lipsi de fundament critica apelantei, câtă vreme însuşi legiuitorul face trimitere la hotărâri emise înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi şi nu la decizii de plată sau validare.

Având în vedere caracterul nefondat al criticilor formulate de către recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei civile nr. 222 din 13 septembrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă în ansamblul lor, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

În ceea ce priveşte cererea intimatei-reclamante A. de obligare a recurentei la plata cheltuuelilor de judecată, având în vedere că nu s-a făcut dovada acestora, cererea urmează a fi respinsă, ca nedovedită.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei civile nr. 222 din 13 septembrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 septembrie 2023.