State’s appeal rejected: acquitted defendant and spouse retain 29,420 RON litigation costs award against State

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2023

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin la data 18 ianuarie 2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A. şi B. au solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin la plata următoarelor sume:

- 600 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de deplasarea reclamantei A. şi a fiicei acesteia, C., din Timişoara şi, respectiv, din Arad, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, pentru prezentarea materialului de urmărire penală în dosarul având ca obiect infracţiunea de spălare de bani, ambele fiind citate în calitate de martor al acuzării;

- 12.800 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în fond (onorariu de avocat în dosarul nr. x/2015 în care ambii reclamanţi au avut calitatea de părţi, dosar finalizat cu sentinţa 36/13 iulie 2016, rămasă definitivă);

- câte 250 RON, cheltuieli de transport din localitatea Timişoara, pentru fiecare termen de judecată la care reclamanta a fost prezentă la Tribunalul Caraş-Severin, precum şi cheltuieli de transport ale avocatului din localitatea de domiciliu, Craiova, la tribunal, pentru fiecare termen de judecată la care a fost prezent, în cuantum de 100 RON;

- 1200 RON, reprezentând onorariul expertului D., pentru efectuarea expertizei contabile depuse în original ca proba în dosar;

- 1000 euro, cu TVA inclus, reprezentând onorariu avocaţial în apel (avocat E., conform contractului 75/26 septembrie 2016, sumă achitată cu chitanţa nr. 517/26 septembrie 2016);

- 2000 euro (10.970 RON), reprezentând onorariul avocatului E., pentru judecata de fond, conform chitanţei nr. x/18 august 2015 şi câte 250 RON, reprezentând cheltuieli de transport ale avocatului E. la fiecare termen la care a fost prezent sau suplinit de avocat F..

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., ca fiind lipsită de interes, respectiv inadmisibilă, şi respingerea acţiunii formulate de reclamantul B., ca inadmisibilă; de asemenea a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive; pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin

Prin sentinţa civilă nr. 1362/9 decembrie 2019, Tribunalul Caraş-Severin a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârât.

A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin, şi a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 29.420 RON.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara

Prin decizia nr. 78/1 iulie 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a admis apelul formulat de apelantul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B., împotriva sentinţei civile nr. 1362 din 9 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin.

A schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată, în sensul că a admis excepţia inadmisibilităţii petitului privind obligarea pârâtului la plata sumei de 600 RON, reprezentând cheltuieli determinate de deplasarea reclamantei şi a fiicei acesteia la Parchetul de pe lângă Tribunalul Reşiţa ca urmare a citării acestora în calitate de martori şi a respins acest capăt de cerere, ca fiind inadmisibil.

A admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B. împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin, pe care l-a obligat să plătească reclamanţilor suma de 29.420 RON.

4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia nr. 2745 din 16 decembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin, împotriva deciziei civile nr. 78 din 1 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

A casat decizia recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în rejudecare

Prin decizia nr. 58 din 20 aprilie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă s-a admis cererea de apel formulată de apelantul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 1362 din 09 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, s-a schimbat sentinţa apelată, în sensul că s-a respins în tot cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B..

6. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia civilă nr. 2533 din 18 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională Finanţelor Publice Timişoara, prin Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş Severin, a admis recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 58 din 20 aprilie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, a casat decizia atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

7. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în rejudecare

Prin decizia civilă nr. 188 din 21 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă s-a respins apelul declarat de apelantul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi A. şi B., împotriva sentinţei civile nr. 1362 din data de 09.10.2019, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosar nr. x/2019.

8. Recursul exercitat în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 188 din 21 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a declarat recurs pârâtul prin Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara.

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea, respectiv cu aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa de apel respingând în mod nelegal o parte din excepţiile invocate.

Astfel, cu privire la excepţia lipsei de interes a reclamantei în ceea ce priveşte solicitarea acesteia de a i se plăti suma de 12.800 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariul avocatului G. în dosarul x/2015, a arătat că a invocat în faţa instanţelor de fond şi de apel dispoziţiile art. 32 şi ale art. 33 din C. proc. civ., republicat, privitoare la condiţiile de exercitare a acţiunii civile, respectiv la interesul de a acţiona, în sensul că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.

Intimaţii-reclamanţi au solicitat sume provenite din dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Caraş-Severin; potrivit extrasului de pe portalul instanţelor de judecată, în dosarul nr. x/2015 a avut parte (inculpat) B., reclamanta A. neavând calitate procesuală, motiv pentru care a solicitat instanţei să constate lipsa de interes a acesteia în formularea petitului privind acordarea sumei de 12.800 RON, reprezentând onorariul avocatului G.. Cu toate acestea, Curtea de Apel Timişoara a considerat, în mod netemeinic şi nelegal, că reclamanta A. are calitate procesuală în dosarul nr. x/2015.

Cu toate acestea, Curtea a considerat că reclamanta are calitate în dosarul x/2015

Consideră că este imoral, nejustificat şi nelegal ca Statul român să fie obligat la plata unor cheltuieli de judecată atât timp cât acesta nu este partea care a pierdut procesul. Statul nu poate fi obligat să răspundă pentru modul de exercitare a atribuţiilor profesionale de către procurori în baza principiilor răspunderii civile delictuale.

În aceste condiţii, consideră că parte în prezenta cauză trebuie să fie Statul român, dar nu prin Ministerul Finanţelor, ci prin instituţia parte în dosarul penal nr. x/2015

De asemenea, consideră că Statul Român, prin Ministerul Finanţelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză întrucât aceasta nu a avut calitatea de parte în dosarul penal nr. x/2015, astfel că nu poate fi obligat la plata cheltuielilor efectuate de parte/martor din cadrul dosarului penal anterior.

Nici condiţiile răspunderii civile delictuale nu sunt îndeplinite, întrucât nu există o faptă proprie a statului român contrară legilor imperative şi bunelor moravuri, având ca efect încălcarea sau atingerea drepturilor subiective ale reclamanţilor şi nici un caz de răspundere civilă delictuală a acestuia pentru modul de exercitare a atribuţiilor profesionale de către procurori.

Dispoziţiile art. 52 alin. (3) din Constituţia României reglementează răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.

În cauză nu este vorba de o eroare judiciară, astfel că este neconstituţional ca Statul român să fie obligat la cheltuielile pe care partea/martorul le-a suportat pentru plata onorariilor de avocat/expert, precum şi cheltuielile de transport.

Cât priveşte soluţia instanţei de apel de obligare la plata sumei de 29.420 RON, apreciază că este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, motivat de faptul că Statul român nu poate fi obligat la plata unor cheltuieli de judecată survenite în temeiul răspunderii civile delictuale.

Pe calea dreptului comun, Statul român poate fi obligat la plata unor cheltuieli doar în temeiul art. 538 şi urm. C. proc. pen., ceea ce nu este aplicabil în cauza dedusă judecăţii, aspect reţinut prin decizia Înaltei Curţi nr. 2745 din 16 decembrie 2020.

În concluzie, solicită admiterea recursului, admiterea excepţiilor invocate, respectiv a lipsei de interes pentru reclamanta A., cea a inadmisibilităţii pentru reclamantul B., excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului român prin Ministerul Finanţelor, iar pe fondul cauzei, respingerea acţiunii, ca neîntemeiate.

9. Apărările formulate în cauză

Intimaţii nu au formulat întâmpinare.

10. Procedura în faţa Înaltei Curţi

Dosarul a fost înregistrat la 16 septembrie 2022 pe rolul secţiei I civile a instanţei supreme.

După epuizarea etapelor prevăzute de procedura de regularizare, prin rezoluţia din data de 27 martie 2023 s-a fixat termen la 21 septembrie 2023 pentru soluţionarea, în şedinţă publică, a recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul declarat, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării motivelor de recurs, astfel cum au fost formulate de către pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, Înalta Curte reţine că prin decizia civilă nr. 188 din 21 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, recurată în prezenta cauză, instanţa de apel a procedat la analiza motivelor de apel ce vizau acordarea despăgubirilor reprezentând cheltuieli de judecată avansate de reclamanţi în calitate de părţi în procesul penal (cu excepţia capătului de cerere privind obligarea la plata sumei de 600 de RON reprezentând cheltuieli avansate pentru participarea reclamantei A. şi a fiicei sale în calitate de martore în procesul penal, respins ca inadmisibil în primul ciclu procesual), dat fiind faptul că excepţiile invocate încauză fuseseră soluţionate în mod definitiv în ciclurile procesuale anterioare.

Sub un prim aspect, recurentul-pârât a criticat decizia care face obiectul controlului judiciar susţinând că soluţia instanţei de apel este nelegală în ceea ce priveşte modul în care s-a apreciat că intimata-reclamantă A. justifică un interes, în sensul dispoziţiilor art. 32 şi 33 C. proc. civ., cu referire la suma de 12.800 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de judecată în fond a dosarului nr. x/2015 (constând în onorariul avocatului G.), în condiţiile în care A. nu a avut calitatea de parte în dosarul menţionat.

Înalta Curte reţine că o critică identică a fost formulată de către recurentul-pârât şi împotriva deciziei civile nr. 78 din 1 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, critică soluţionată prin decizia civilă 2745 din 16 decembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin care s-a reţinut, cu autoritate de lucru judecat, că "prin decizia atacată cu recurs, curtea de apel a reţinut că prin încheierea pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, secţia penală în dosarul nr. x/2015, la data de 20 ianuarie 2016, reclamanta din prezentul dosar, A., a fost introdusă în cauza penală în calitate de subiect procesual al judecăţii (conform înscrisurilor aflate la filele x în vol. I al dosarului penal nr. x/2015 al Tribunalului Caraş-Severin). ... Calitatea de subiect procesual al judecăţii i-a fost recunoscută intimatei-reclamante A., în temeiul art. 366 alin. (3) C. proc. pen., pentru a avea posibilitatea să îşi apere patrimoniul în condiţiile în care aceasta deţinea bunuri în coproprietate cu intimatul-reclamant B. (care avea calitatea de inculpat în procesul penal). A apreciat instanţa de apel că, fiind asistată de avocat în procesul penal în care a avut calitatea de subiect procesual al judecăţii conform încheierii instanţei de judecată, reclamanta are interesul în sensul art. 32 şi 33 din noul C. proc. civ. să solicite cu titlu de cheltuieli de judecată contravaloarea onorariului achitat avocatului său pentru procesul penal menţionat. Pe cale de consecinţă, motivul de apel invocat de apelantul-pârât privind lipsa de interes a reclamantei în cererea privind solicitarea contravalorii onorariului de avocat în procesul penal a fost găsit neîntemeiat. Cum prin cererea de recurs, recurentul-pârât nu a combătut raţionamentul judiciar expus de curtea de apel în examinarea criticilor privitoare la interesul intimatei-reclamante, sub aspectul calităţii de subiect procesual al judecăţii, ce i-a fost recunoscută acestei părţi, Înalta Curte constată că, sub acest aspect, recurentul-pârât nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să necesite o analiză din partea instanţei de recurs, ci a reiterat criticile formulate în apel."

Prin urmare, soluţia adoptată de instanţă cu privire la excepţia lipsei de interes a reclamantei A. în raport de cererea privind obligarea pârâtei la plata sumei de 12.800 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de judecată în fond a dosarului nr. x/2015 (constând în onorariul avocatului G.), a fost soluţionată în mod definitiv prin decizia civilă nr. 2745 din 16 decembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, astfel că nu pot fi reiterate în prezenta cale de atac critici care să vizeze această chestiune.

Critica potrivit căreia în mod greşit a apreciat instanţa de apel incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 276 alin. (6) C. proc. pen. şi a dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ., precum şi critica privind lipsa calităţii procesuale pasive a Statului român, prin Ministerul Finanţelor, nu sunt fondate.

Înalta Curte reţine că prin decizia civilă nr. 2533 din 18 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019 tot de către instanţa supremă, s-a statuat, în mod definitiv şi obligatoriu pentru Curtea ce urma a soluţiona apelul declarat în cauză în urma casării, în acord cu dispoziţiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., că temeiurile de drept incidente sunt cele reglementate de dispoziţiile art. 276 C. proc. pen. şi cele ale art. 453 C. proc. civ.

Aceasta întrucât "în ceea ce priveşte obligaţia suportării cheltuielilor judiciare, în ipoteza achitării, prevederile art. 276 alin. (1)-(5) C. proc. pen. stabilesc în sarcina persoanei vătămate/părţii civile obligaţia de a plăti cheltuieli judiciare în măsura în care au fost provocate de acestea. Cu privire la celelalte cazuri, nereglementate în mod expres la art. 276 alin. (1) - (5) C. proc. pen., alin. (6) al art. 276 din acelaşi act normativ prevede că instanţa stabileşte obligaţia de restituire conform legii civile. În ceea ce priveşte sintagma "celelalte cazuri" prevăzută de dispoziţiile art. 276 alin. (6) C. proc. pen., în contextul în care această normă nu distinge, rezultă că se poate circumscrie şi situaţiei în care inculpatul, faţă de care s-a pronunţat o soluţie de achitare, a efectuat cheltuieli în procedura judiciară penală în care a fost implicat, iar în cauză nu există parte vătămată sau parte civilă. Astfel, dispoziţiile art. 276 alin. (6) C. proc. pen. reglementează un alt mecanism juridic de restituire a sumelor de bani reprezentând cheltuieli judiciare decât cel prevăzut de normele procesual-penale, mecanism ce presupune aplicarea legii civile", concluzionându-se că "în speţă, sunt incidente prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., normă a cărei aplicabilitate este independentă de obiectul unui anume litigiu ori de contextul procesual particular al unei cauze determinate (conform statuărilor obligatorii ale deciziei nr. 59/2017) şi care reprezintă o transpunere în plan procesual a normelor de drept material referitoare la răspunderea civilă delictuală, aşadar un caz particular de răspundere civilă, care în această situaţie este guvernată de o serie de dispoziţii derogatorii de la dreptul comun în materie."

De asemenea, s-a reţinut şi faptul că în cauză, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv pretenţiile reclamanţilor constând în cheltuielile judiciare avansate de aceştia în cursul unui proces penal finalizat anterior sesizării instanţei civile prin pronunţarea unei soluţii de achitare a reclamantului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., nu este incidentă răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate pentru erori judiciare, astfel că criticile invocate de către recurent privind atragerea răspunderii acestuia doar în temeiul art. 538 - 539 C. proc. pen., nu şi în temeiul răspunderii civile delictuale, nu mai pot fi analizate la acest moment procesual, opunându-se cu autoritate de lucru judecat aspectele tranşate prin decizia civilă nr. 2533 din 18 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Chestiunea legitimării procesuale pasive a pârâtului Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, a fost, de asemenea, dezlegată prin decizia anterior menţionată, în mod definitiv. Astfel, Înalta Curte a reţinut faptul că "Chiar dacă Statul nu a avut calitatea de parte vătămată/parte civilă în procesul penal, în sensul art. 32 alin. (2) C. proc. pen., din coroborarea art. 7 alin. (1), art. 14 alin. (1) şi (2) şi art. 309 alin. (1) C. proc. pen., statul este titularul dreptului de a trage la răspundere penală pe autorul infracţiunii, iar exercitarea acestui drept prin acţiune penală reprezintă din punct de vedere procesual instrumentul juridic pus la dispoziţia celor în drept, prin intermediul căruia se deduce în faţa organelor judiciare raportul conflictual de drept penal... Prin urmare, faţă de încadrarea în drept a pretenţiilor reclamantului, în speţă, în mod eronat, instanţa de apel a reţinut că Statul, în calitate de titular al acţiunii penale, căruia îi revine obligaţia de garanţie care are ca suport riscul de activitate a serviciului public de înfăptuire a justiţiei, nu poate fi obligat la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamant în cursul procesului penal".

De asemenea, susţinerea potrivit căreia are calitate procesuală pasivă în cauză Statul prin instituţia care a fost parte în dosarul penal nr. x/2015 reprezintă o critică omisso medio, astfel că nu poate fi analizată, fiind invocată pentru prima dată în prezentul recurs.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul B., Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a dezvoltat niciun argument în cuprinsul memoriului de recurs, nefiind învestită în mod legal cu o veritabilă critică împotriva deciziei recurate sub acest aspect.

În ceea ce priveşte critica privind inexistenţa unei fapte proprii a Statului Român pentru atragerea răspunderii civile delictuale, se reţine faptul că, la nivel general şi de principiu, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate într-un proces anterior soluţionat definitiv are la bază culpa procesuală care revine celui care a pierdut procesul, dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată fiind un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual şi are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părţii câştigătoare a procesului.

Chiar dacă Statul Român nu a avut calitatea de parte vătămată/parte civilă în procesul penal, în sensul art. 32 alin. (2) C. proc. pen., din coroborarea art. 7 alin. (1), art. 14 alin. (1) şi (2) şi art. 309 alin. (1) C. proc. pen., statul este titularul dreptului de a trage la răspundere penală pe autorul infracţiunii, iar exercitarea acestui drept prin acţiune penală reprezintă din punct de vedere procesual instrumentul juridic prin intermediul căruia se deduce în faţa organelor judiciare raportul conflictual de drept penal.

Astfel, spre deosebire de acţiunea civilă care are caracter privat, acţiunea penală are caracter de ordine publică.

În speţă, atât începerea urmăririi penale, cât şi punerea în mişcare a acţiunii penale dedusă judecăţii în procesul penal au fost realizate de organele judiciare penale ale statului, din oficiu. Astfel, prin trimiterea reclamantului în judecată s-a stabilit un raport juridic litigios, chiar dacă de natură penală, între stat, care organizează şi conduce activitatea judiciară, şi reclamant.

Sub acest aspect, deşi activitatea jurisdicţională în materie penală este supusă normelor dreptului public, funcţionarea normală a acestei activităţi poate produce şi efecte de natură civilă (cum este cazul avansării unor cheltuieli de judecată de către inculpatul ulterior achitat, în conformitate cu dreptul recunoscut acestuia prin art. 10 C. proc. pen., această parte neputând fi prezumată de plano că săvârşeşte un abuz procesual manifestându-se în acest sens), efecte care cad, potrivit art. 276 alin. final C. proc. pen., sub incidenţa legii civile.

Prin urmare, în mod corect a făcut instanţa de apel aplicarea dispoziţiilor art. 276 alin. (6) C. proc. pen. raportat la dispoziţiile art. 453 C. proc. civ. şi, constatând întrunite condiţiile atragerii răspunderii civile, a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin.

Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin împotriva deciziei civile nr. 188 din 21 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 septembrie 2023.