Mandate proceeds restitution claim reinstated; appellate ruling quashed and remanded for retrial.

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2023

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă, la 15 iulie 2019, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C. şi D., au solicitat instanţei să dispună obligarea pârâţilor la restituirea sumei de 163.800 de euro, încasaţi de aceştia în baza procurii speciale autentificate sub nr. x din 05 octombrie 2018 de către B.I.N. E. din Timişoara, şi la plata dobânzii legale asupra sumelor datorate, de la încasarea acestora şi până la recuperarea efectivă a întregii sume, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 230/PI/01 martie 2022, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis acţiunea formulată de reclamanţi şi a dispus obligarea pârâţilor la plata către aceştia a sumei de 163.800 euro; i-a obligat pe pârâţi la plata dobânzii legale asupra sumei de bani datorate, de la 02 aprilie 2021 şi până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 11.356 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii D. şi C..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 233 din 27 septembrie 2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a admis apelul declarat de apelanţii pârâţi, a schimbat hotărârea atacată, în sensul că a respins acţiunea formulată; a dispus obligarea intimaţilor reclamanţi, în solidar, la plata sumei de 2.839 RON către fiecare dintre apelanţii pârâţi, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

4. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 233 din 27 septembrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă au declarat recurs reclamanţii A. şi B., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 5 şi 8 din C. proc. civ., criticând-o pentru următoarele motive:

4.1. În susţinerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., recurenţii reclamanţi au arătat că, în mod greşit, a reţinut instanţa de apel faptul că apelantul pârât, în calitate de mandatar al recurenţilor, şi-a dus la îndeplinire mandatul, prin depunerea preţului vânzării în contul mamei sale, şi că, astfel, obligaţia de a da socoteală a fost îndeplinită. Susţin recurenţii că, din procura acordată mandatarului, rezultă că varianta de a depune banii în contul mamei sale era specificată ca o alternativă la contul recurenţilor vânzători, pentru ca, ulterior, să returneze aceste sume de bani către reclamanţi, pârâtul având contul poprit de către alţi creditori.

Indiferent de contul utilizat pentru depunerea banilor, pârâtul avea obligaţia de a le restitui reclamanţilor sumele de bani şi de a le da socoteală, întrucât a vândut în numele şi pentru aceste părţi, conform art. 2019 C. civ.

Descărcarea de mandat se face către mandanţi şi nu către terţe persoane, cum, în mod eronat, a apreciat instanţa de apel. Mai mult, acesta era obligat să le conserve, câtă vreme le deţinea, prin orice metodă şi oriunde se aflau ele, ca, ulterior, să le remită mandanţilor.

4.2. În dezvoltarea cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., recurenţii afirmă că instanţa a recalificat temeiul juridic al acţiunii, apreciind, în mod greşit, că nu sunt incidente dispoziţiile legale privind mandatul, ci, eventual, cele privind acţiunea în pretenţii.

Era necesar ca instanţa să pună în discuţia părţilor recalificarea temeiului juridic al acţiunii, în temeiul principiului rolului activ al judecătorului şi cel al aflării adevărului, anterior închiderii dezbaterilor şi nu ulterior acestui moment, fiind, astfel, încălcat principiul contradictorialităţii, al dreptului la apărare şi al dreptului la un proces echitabil.

În virtutea rolului activ, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., judecătorul are dreptul şi obligaţia de a da sau restabili calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire. Pentru a da o calificare corectă, judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă, neputându-se deroga de la principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil şi nici de la cel al dreptului la apărare, astfel cum sunt acestea reglementate în dispoziţiile art. 9 şi 13 C. proc. civ. (decizia nr. 2049/23 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă).

Recurenţii au solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate şi menţinerea hotărârii primei instanţe, cu cheltuieli de judecată.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii pârâţi D. şi C. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat la 14 noiembrie 2022, pe rolul secţiei I civile a instanţei supreme.

Prin rezoluţia de primire a dosarului a fost stabilită o taxă judiciară de timbru în cuantum de 5.778 RON, achitată de către recurenţi, dovada regăsindu-se la dosar.

Prin rezoluţia din 4 martie 2023 a fost stabilit termen de judecată la 21 septembrie 2023, termen la care Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra recursului declarat de către recurenţii reclamanţi A. şi B..

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie

Analizând decizia civilă atacată în raport cu criticile formulate şi cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

4.1. În mod greşit a considerat instanţa de apel că apelantul pârât, în calitate de mandatar, a îndeplinit mandatul prin încasarea preţului în contul apelantei pârâte, după cum permitea şi contractul perfectat între reclamanţi şi acesta, cu consecinţa stingerii obligaţiei de a da socoteală, prevăzute în art. 2019 alin. (1) C. civ.

Potrivit textului de lege menţionat, orice mandatar este ţinut să dea socoteală despre gestiunea sa şi să remită mandantului tot ceea ce a primit în temeiul împuternicirii sale, chiar dacă ceea ce a primit nu ar fi fost datorat mandantului. În alţi termeni, mandatarul este obligat să predea mandantului tot ce a primit de la terţi în virtutea mandatului pe care l-a executat, predare care se impune chiar şi în situaţia în care bunurile sau valorile primite de la acesta din urmă nu s-ar cuveni mandantului. Or, în speţă, obligaţia pârâtului de predare a sumei de bani primite în puterea mandatului, ca urmare a înstrăinării terenului proprietatea reclamanţilor mandanţi, nu poate fi considerată ca îndeplinită, de vreme ce aceasta a fost încasată în contul unui terţ, respectiv mama pârâtului, D., fără ca, ulterior, să fie remisă mandanţilor. Or, în ceea ce priveşte sumele de bani aflate în contului pârâtei D., acestea nu pot fi folosite şi nu se află la dispoziţia reclamanţilor, astfel încât nu se poate considera că obligaţia mandatarului de a da socoteală a fost executată, chiar dacă, în contract, este prevăzută şi o asemenea alternativă. Indiferent de existenţa acestei clauze, vizând contul mamei pârâtului, în care putea fi încasată suma de bani obţinută de acesta, în baza mandatului, cu titlu de preţ al contractului de vânzare perfectat în puterea aceluiaşi act juridic, mai departe, suma de bani respectivă trebuia înmânată mandanţilor, vânzători prin reprezentare de către mandatar, singurii titulari ai contravalorii bunului vândut. Până la remiterea sumei de bani respective nu se poate considera că obligaţia de predare a fost executată, instanţa de apel procedând la o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 2019 alin. (1) C. civ.

Pentru aceste considerente, în baza art. 496 şi art. 497 cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanţi, va casa decizia atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel. Soluţia de casare nu o vizează şi pe apelanta pârâtă D., în condiţiile în care, în apelul declarat de aceasta, instanţa a considerat că nu poate fi chemată în judecată pentru obligaţia de a da socoteală în temeiul contractului de mandat, nefiind parte în actul juridic, considerente pentru care a admis calea de atac exercitată de pârâtă. Or, cum acest raţionament nu a fost contestat în prezentul recurs, decizia de admitere a apelului exercitat de pârâta D. a intrat în puterea lucrului judecat.

4.2. Susţinerile corespunzătoare acestui motiv de recurs, fundamentat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu pot fi primite. Contrar celor afirmate de recurenţi, instanţa de apel nu a procedat la o recalificare a temeiului juridic invocat prin cererea de chemare în judecată, din contract de mandat în acţiune în pretenţii, fără să-l supună dezbaterii părţilor, ci, aşa cum s-a arătat în precedent, soluţionând cauza în limitele de învestire, a admis apelul, cu consecinţa schimbării sentinţei şi respingerii acţiunii, deoarece a considerat că obligaţia de a da socoteală a pârâtului C. a fost stinsă prin încasarea preţului în contul mamei sale, permisă prin clauza actului juridic. Mai mult, instanţa de apel a înlăturat acele apărări ale pârâţilor, în sensul că nu li se poate solicita remiterea sumei de 163.800 euro, întrucât au achitat preţul imobilului din antecontractul de vânzare cumpărare încheiat cu reclamanţii, reţinând că această convenţie nu a fost validată prin hotărâre judecătorească şi că pârâtul nu este proprietarul imobilului înstrăinat, neexistând acordul părţilor adverse pentru păstrarea sumei de bani in discuţie.

Prin urmare, soluţionând cauza în limitele de învestire, inclusiv sub aspectul cauzei juridice, nu se poate reţine că instanţa de apel ar fi nerespectat principiile rolului activ al judecătorului, contradictorialităţii, dreptul de dispoziţie al părţilor, dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, reglementate de art. 22, art. 14, art. 9, art. 13 şi art. 6 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 496 şi art. 497 cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanţi, va casa decizia atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

Solicitarea recurenţilor privind acordarea cheltuielilor de judecată avansate în recurs va fi avută în vedere de instanţa de rejudecare, conform art. 453 C. proc. civ., la acest moment procesual fondul litigiului nefiind finalizat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 233 din 27 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2023.