Paulian action timeliness question remanded for retrial after appellate ruling quashed for inadequate reasoning.

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2023

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă la 24 decembrie 2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C., D. şi E., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate inopozabilitatea contractului de vânzare autentificat sub nr. x/22 august 2012 de către B.N.P. F..

La 13 ianuarie 2020, reclamantul a modificat cererea de chemare în judecată, solicitând introducerea, în cauză, a pârâtului G. pentru a se constata inopozabilitatea contractului de vânzare autentificat sub nr. x/14 decembrie 2011 de B.N.P. H..

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin încheierea din 3 noiembrie 2020 s-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâţi prin întâmpinările depuse la dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 238 din 11 mai 2021, Tribunalul Argeş, secţia civilă a admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, şi a declarat inopozabilitatea, faţă de reclamant, a contractelor de vânzare autentificate sub nr. x/14 decembrie 2011 şi nr. 1340/22 august 2012, cu obligarea pârâţilor la 6.855 RON cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 2281 din 3 mai 2022, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâtul G. împotriva sentinţei civile nr. 238 din 11 mai 2021 pronunţate de Tribunalul Argeş, precum şi de pârâţii B., C., D. şi E. împotriva aceleiaşi hotărâri judecătoreşti şi a încheierii din 3 noiembrie 2020.

4. Recursurile declarate în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii C., D., B. şi E. şi pârâtul G..

4.1. Recurenţii pârâţi C., D., B. şi E. au solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel, pentru următoarele motive:

a.1. În ceea ce priveşte problema prescripţiei extinctive, recurenţii afirmă că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ.).

Astfel, este esenţială exprimarea opiniei instanţei asupra momentului la care trebuie să se împlinească termenul de prescripţie. Momentul împlinirii termenului de prescripţie nu poate fi determinat dacă nu a fost stabilit, în mod concret, momentul începutului curgerii termenului de prescripţie extinctivă.

În motivarea soluţiei de respingere a apelului sub aspectul excepţiei prescripţiei extinctive, Curtea de Apel Piteşti a arătat că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie este momentul la care creditorul "a cunoscut starea de insolvabilitate a debitorului B., respectiv ulterior momentului pronunţării sentinţei civile nr. 59/15 februarie 2018 a Tribunalului Argeş, prin care debitorul a fost obligat, prin acţiunea în regres, să plătească creditorului suma de 316.500 RON".

De asemenea, instanţa de apel a reţinut că "instanţa de fond, în aprecierea termenului de prescripţie, a avut în vedere un moment anterior constatării stării de insolvabilitate a debitorului în procedura executării silite...".

Rezultă din considerentele deciziei recurate că Tribunalul a avut în vedere un moment anterior constatării stării de insolvabilitate, adică un moment anterior începutului curgerii termenului de prescripţie (deci, Tribunalul nu a dezlegat corect), iar Curtea a reţinut că termenul de prescripţie a început să curgă la un moment ulterior pronunţării sentinţei civile 59/15 februarie 2018, fără să precizeze care este acest moment.

Nefiind determinată data de la care curge termenul de prescripţie, nu poate fi determinată nici data la care acesta s-a împlinit şi, astfel, nu se poate stabili dacă acţiunea revocatorie este introdusă după împlinirea termenului de prescripţie sau este introdusă în termen.

Neprecizarea de către instanţa de apel a momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie extinctivă determină caracterul nemotivat al deciziei şi face imposibil controlul de legalitate pe care trebuie să îl efectueze instanţa de recurs, aspect care determină încălcarea dreptului la apărare, a dreptului la un proces echitabil şi îngrădeşte accesul liber la justiţie al recurenţilor (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

a.2. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.).

Decizia este pronunţată cu încălcarea dreptului la apărare, a dreptului la un proces echitabil şi dreptului de dispoziţie al părţilor (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Instanţa de apel nu a analizat criticile cuprinse în memoriul de apel la paginile 3 - 5, prin care se indică şi se dovedeşte momentul de la care creditorul trebuia să cunoască prejudiciul. În anul 2012, recurenţii B. şi C., cât şi garantul ipotecar A., au fost supuşi executării silite de către creditoarea I. S.A. În dosarul de executare constituit, nr. 4243/2012 al B.E.J. J., executorul judecătoresc a solicitat Primăriei Piteşti lista bunurilor cu care figurează în evidenţele fiscale atât recurenţii debitori, cât şi intimatul reclamant, comunicându-se, prin adresa nr. x/27 decembrie 2012, că debitorii nu sunt înscrişi cu niciun bun mobil sau imobil. Această adresă a fost depusă în dosarul de executare la 8 ianuarie 2013. La 28 februarie 2013, garantul ipotecar a formulat contestaţie la executare în dosarul nr. x/2012, dosarul de executare fiind ataşat dosarului constituit, pe rolul Judecătoriei Piteşti, ca urmare a demersului intimatului reclamant. Acesta din urmă trebuia să cunoască, cel mai târziu la momentul soluţionării contestaţiei la executare (28 noiembrie 2014), starea de insolvabilitate a recurenţilor Drăgoi, dovada acestei stări fiind probă în dosarul de contestaţie la executare. Acest moment este plasat cu 5 ani înainte de introducerea acţiunii revocatorii, termenul de prescripţie extinctivă fiind împlinit la data cererii de chemare în judecată.

Dacă instanţa ar fi avut în vedere aceste aspecte, în motivarea deciziei ar trebui să se regăsească argumente potrivit cărora începutul prescripţiei nu curge de la data indicată de pârâţi, respectiv 28 noiembrie 2014, deoarece art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. obligă instanţa să menţioneze, în considerente, şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Din acest punct de vedere, hotărârea apare ca nemotivată.

Neanalizarea de către instanţa de apel a acestei apărări, ce avea potenţialul să conducă, în mod distinct, la admiterea apelului, evidenţiază o încălcare a dreptului la apărare, a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de dispoziţie al părţilor.

b. În ceea ce priveşte condiţiile acţiunii revocatorii, recurenţii susţin că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.) şi este pronunţată cu încălcarea dreptului la apărare, dreptului la un proces echitabil şi dreptului de dispoziţie al părţilor (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Arată recurenţii că, în motivele de apel formulate împotriva sentinţei Tribunalului Argeş, a fost formulată o critică distinctă, cuprinsă în paginile 8 - 9 din cererea de apel.

Această critică vizează modalitatea de soluţionare de către prima instanţă a acţiunii revocatorii privind contractul de vânzare-cumpărare nr. x/22 august 2012, adică acel contract prin care G. vinde către recurenţii D. şi E. bunul imobil din litigiu.

Dacă acest contract de vânzare-cumpărare este atacat cu acţiunea revocatorie, potrivit art. 1562 C. civ., este obligatoriu ca reclamantul A. să fi fost creditorul vânzătorului G., iar, prin acest contract, G. trebuie să îşi fi creat sau să îşi fi mărit o stare de insolvabilitate, astfel încât creditorul său, A., să fie pus în imposibilitatea realizării creanţei faţă de el. Or, A. nu a fost şi nu este creditor al lui G., între aceştia nefiind niciun raport juridic; de asemenea, nu s-a afirmat, în acţiune, că G. ar fi devenit insolvabil prin vânzarea bunului către D. şi E..

Această apărare a fost valorificată prin prisma a 4 elemente: excepţia inadmisibilităţii acţiunii revocatorii prin raportare la contractul de vânzare nr. x/22 august 2012; lipsa calităţii procesuale active a reclamantului în ceea ce priveşte acţiunea revocatorie faţă de acelaşi contract; solicitarea de respingere a acţiunii pe fond, pentru neîndeplinirea condiţiilor; lipsa de interes a acţiunii raportat la actul juridic menţionat.

Instanţa de apel nu a analizat acest motiv.

Dacă acest motiv de apel ar fi fost analizat, în motivarea deciziei ar fi trebuit să se regăsească argumente potrivit cărora reclamantul A. era creditorul lui G. sau că A. are pusă de lege la dispoziţie calea acţiunii revocatorii chiar dacă nu este creditor al vânzătorului. Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. obligă instanţa să menţioneze, în considerente, şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Neanalizarea de către instanţa de apel a acestei apărări, ce avea potenţialul să conducă la admiterea căii de atac, evidenţiază o încălcare a dreptului la apărare, a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de dispoziţie al părţilor.

4.2. Recurentul pârât G. a solicitat admiterea căii de atac, casarea, în întregime, a deciziei recurate şi, în principal, să se constate că dreptul material la acţiune este prescris, în subsidiar, trimiterea cauzei, spre rejudecare la instanţa de apel, pentru următoarele motive:

a. Dispoziţiile noului C. civ., aplicabil ambelor contracte a căror desfiinţare se solicită, stabilesc, pentru acţiunea pauliană, un termen de prescripţie de un an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezulta din actul atacat - art. 1564 C. civ.

Termenul special de prescripţie de un an a început să curgă de la momentul înscrierii în cartea funciară a celor două contracte de vânzare, respectiv, pentru contractul nr. x/14 decembrie 2011 a început să curgă la 15 decembrie 2011, iar pentru contractul nr. x/22 august 2012, la 23 august 2012. De la momentul înscrierii în cartea funciară, intimatul reclamant trebuia să cunoască prejudiciul.

Potrivit art. 883 alin. (3) C. civ., "Nimeni nu va putea invoca faptul că nu a avut cunoştinţă de existenţa vreunei înscrieri efectuate în cartea funciară sau, după caz, a unei cereri de înscriere înregistrate la biroul de cadastru şi publicitate imobiliară", astfel că, după înscrierea în cartea funciară, drepturile astfel înscrise devin opozabile erga omnes, acesta fiind scopul publicităţii imobiliare.

Evocă, în acest sens, decizia nr. 1698/18 aprilie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind evident că nu poate fi lăsat la latitudinea reclamantului momentul în care acesta decide să ia cunoştinţă de actul considerat prejudiciabil, respectiv de formularea cererii de comunicare către O.C.P.I.

Prin încheierea de şedinţă din data de 3 noiembrie 2020, instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de recurentul G. prin întâmpinare, cu motivarea că "momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie este cel al comunicării extrasului de carte funciară din data de 13 decembrie 2019 de la dosar", apreciind că acesta este momentul la care reclamantul a luat cunoştinţă de actele pe care le atacă, dată de la care a cunoscut presupusul prejudiciu şi persoana care l-a cauzat, explicaţie preluată şi în sentinţa civilă pronunţată. Acţiunea a fost depusă la 24 decembrie 2019, astfel că s-a reţinut ca fiind depusă în termenul de un an.

Curtea de Apel Piteşti, având de soluţionat apelul promovat în cauză cu privire la modalitatea de soluţionare a excepţiei prescripţiei, l-a apreciat ca fiind nefondat, raportându-se însă la un moment distinct de cel stabilit de Tribunal.

"Momentul de la care curge termenul de prescripţie nu este acela al încheierii actului de către debitor în frauda interesului creditorului, ci momentul la care acesta de pe urmă a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul. În cazul acţiunii revocatorii, prejudiciul creat de către debitor în detrimentul interesului creditorului constă în starea de insolvabilitate pe care o creează prin înstrăinarea bunurilor sau o naşte, zădărnicind valorificarea creanţei.

Faţă de acest moment, rezultând în mod expres din dispoziţiile art. 1564 C. civ., termenul de un an pentru formularea acţiunii în declararea inopozabilităţii actelor de vânzare-cumpărare a început să curgă de la data la care reclamantul a cunoscut starea de insolvabilitate a debitorului B., respectiv ulterior momentului pronunţării sentinţei civile nr. 59/15 februarie 2018 a Tribunalului Argeş, prin care debitorul a fost obligat prin acţiunea în regres să plătească creditorului suma de 316.500 RON.

Instanţa de fond, în aprecierea termenului de prescripţie, a avut în vedere un moment anterior constatării stării de insolvabilitate a debitorului în procedura executării silite, acela al eliberării extraselor de carte funciară privind imobilele, din data de 13 decembrie 2019, atunci când, prin încheierea de şedinţă din 3 noiembrie 2020, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în mod corect".

Se impune clarificarea cronologică a momentelor avute în vedere de instanţa de apel în justificarea "corectitudinii" cu care a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Curtea de Apel Piteşti a motivat că termenul de un an pentru formularea acţiunii în declararea inopozabilităţii actelor de vânzare a început să curgă de la data la care reclamantul a cunoscut starea de insolvabilitate a debitorului B., respectiv ulterior momentului pronunţării sentinţei civile nr. 59/15 februarie 2018 a Tribunalului Argeş, prin care debitorul a fost obligat, prin acţiunea în regres, să plătească creditorului suma de 316.500 RON. Sentinţa civilă nr. 59 din 15 februarie 2018 a Tribunalului Argeş a rămas definitivă, prin neapelare, la 14 iunie 2018. La 20 iunie 2018, intimatul A. a formulat cererea de executare silită a titlului executoriu constând în sentinţa civilă nr. 59/15 februarie 2018 a Tribunalului Argeş. Ca urmare a relaţiilor solicitate în cadrul dosarului execuţional nr. x/2018, la 28 august 2018, Primăria Municipiului Piteşti confirmă că B. şi C. nu figurează cu bunuri mobile şi imobile supuse impozitelor şi taxelor locale, iar, la 4 septembrie 2018, şi O.C.P.I. precizează că, pe numele B., nu au fost identificate înregistrări referitoare la cartea funciară. Aceste înscrisuri (titlul executoriu şi înscrisurile din dosarul de executare silită nr. x/2018) au fost depuse de reclamant la 13 ianuarie 2020.

Deşi ambiguă această formulare de "ulterior pronunţării sentinţei civile nr. 59/15 februarie 2018", (ulterior putând fi şi astăzi), apreciază că termenul de un an este depăşit, indiferent de momentul la care se raportează, având în vedere că acţiunea a fost depusă la 24 decembrie 2019.

În logica instanţei de apel, dacă reclamantul a cunoscut starea de insolvabilitate a debitorului B. la data pronunţării sentinţei civile nr. 59 din 15 februarie 2018 a Tribunalului Argeş, se pune problema cum devine momentul eliberării extraselor de carte funciară privind imobilele, din 13 decembrie 2019, un moment anterior constatării stării de insolvabilitate a debitorului în procedura executării silite.

Instanţa de apel nu a precizat exact care este momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie, moment de la care să fie calculat termenul de un an stabilit de legiuitor, iar, în lipsa acestei motivări, nu poate fi verificată legalitatea soluţiei.

În dosarul de executare nr. 4243/2012 al B.E.J. J., constituit la cererea creditoarei I. S.A., s-a solicitat Primăriei Piteşti lista bunurilor cu care figurau înscrişi, în evidenţele fiscale, pârâţii B. şi C., răspunsul dat prin adresa x/27 decembrie 2012 fiind că soţii Drăgoi nu mai figurează înscrişi cu niciun bun mobil sau imobil în evidenţele fiscale.

La 28 februarie 2013, reclamantul intimat A. a formulat contestaţie la executare în dosarul de executare silită 4243/2012 al B.E.J. J., astfel că trebuia să cunoască, cel mai târziu la momentul soluţionării contestaţiei sale la executare (28 noiembrie 2014, data pronunţării sentinţei), starea de insolvabilitate a soţilor Drăgoi, dovada acestei stări fiind probă în dosarul contestaţiei la executare.

Termenul de un an, calculat fie de la data înscrierii în cartea funciară - x decembrie 2011/23 august 2012, fie de la data la care reclamantul a cunoscut starea de insolvabilitate a debitorului B. - data de 28 noiembrie 2014, data pronunţării sentinţei în contestaţia la executare în dosarul de executare silită 4243/2012 al B.E.J. J., respectiv cel al pronunţării sentinţei civile nr. 59/15 februarie 2018 a Tribunalului Argeş, definitivă prin neapelare, la 14 iunie 2018, a fost depăşit, acţiunea fiind depusă la 24 decembrie 2019.

Instanţa de apel a făcut, în mod greşit, aplicarea dispoziţiilor art. 1564 din C. civ., apreciind că termenul de un an este respectat, fără a face o minimă motivare în ceea ce priveşte data exactă de la care începe să curgă termenul de prescripţie, respectiv cea la care se împlineşte termenul.

b. Arată că, în mod greşit, a reţinut instanţa complicitatea sa la fraudă în condiţiile în care a fost de bună-credinţă, nu a cunoscut situaţia dintre A. şi B., nu a avut niciodată intenţia de a prejudicia pe cineva, acţionând cu dorinţa de a achiziţiona o casă şi, ulterior, a apreciat că este profitabil să înstrăineze casa astfel dobândită.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Reclamantul A. a formulat întâmpinare la recursurile formulate în cauză, solicitând respingerea acestora, ca nefondate.

Pârâtul G. a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâţii B., C., D. şi E., solicitând admiterea acestuia.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de reclamantul A., pârâtul G. a solicitat admiterea căii de atac exercitate de acesta şi înlăturarea apărărilor formulate de intimatul reclamant.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând decizia civilă recurată în raport cu criticile formulate şi cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt fondate, pentru următoarele considerente:

În primul rând, trebuie menţionat că cele două recursuri vor fi examinate împreună, în contextul în care recurenţii au critici comune în ceea ce priveşte soluţia instanţei de apel, de menţinere a hotărârii primei instanţe din perspectiva respingerii excepţiei prescripţiei extinctive, urmând a se evidenţia fiecare susţinere diferită a pârâţilor sub aspectul excepţiei, cât şi al fondului cauzei.

În mod corect au afirmat recurenţii că, prin decizia recurată, nu se stabileşte, în mod exact, termenul de început al curgerii prescripţiei extinctive, argumente în lipsa cărora nu se poate determina nici momentul împlinirii termenului în discuţie, cu consecinţa imposibilităţii verificării dacă soluţia din apel este legală sub acest aspect. Astfel, Curtea, făcând referire la dispoziţiile art. 1564 C. civ., menţionează că momentul de la care curge termenul de prescripţie de un an, în cazul acţiunii revocatorii, nu este cel al încheierii contractelor de vânzare care fac obiectul demersului reclamantului, ci data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul rezultat din perfectarea acestor acte, respectiv data la care a cunoscut starea de insolvabilitate creată prin încheierea lor. În continuarea raţionamentului, plasează momentul cunoaşterii stării de insolvabilitate a debitorilor "ulterior pronunţării sentinţei civile nr. 59/15 februarie 2018 a Tribunalului Argeş, prin care, în cadrul acţiunii în regres formulate de reclamant, debitorii Drăgoi au fost obligaţi să-i plătească acestuia, în solidar, suma de 316.500 RON.

Totodată, deşi instanţa de apel a considerat ca fiind corectă soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei prescripţiei extinctive, cu argumentele care au fundamentat-o, reţine un alt moment de început al curgerii termenului în raport cu cel identificat de prima instanţă (anterior constatării stării de insolvabilitate a debitorului în procedura executării silite, respectiv data eliberării extraselor de carte funciară, x decembrie 2019).

Caracterul imprecis al motivării deciziei sub aspectul momentului de început al prescripţiei, prin folosirea unor termeni generali - "ulterior pronunţării sentinţei civile nr. 59/2018" - este de natură să determine imposibilitatea exercitării controlului de legalitate asupra soluţiei pronunţate în ceea ce priveşte excepţia în dezbatere, în condiţiile în care "ulterior" poate implica o multitudine de momente cu caracter relevant asupra excepţiei, în raport cu care acţiunea trebuia considerată prescrisă faţă de data introducerii cererii de chemare în judecată (21 decembrie 2019, data poştei). De exemplu, în acest sens, dacă se are în vedere data rămânerii definitive a sentinţei civile menţionate, care nu a fost apelată, şi dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 3 şi alin. (2) C. proc. civ., dreptul la acţiune apare ca fiind prescris.

De asemenea, deşi toţi recurenţii au evocat, în apelurile declarate, un raţionament laborios în ceea ce priveşte momentul de început al curgerii termenului de prescripţie, astfel cum a fost expus pe parcursul prezentelor considerente, instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra motivelor de apel formulate, decizia fiind total nemotivată din această perspectivă, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I C. proc. civ.. Or, instanţa de apel era obligată, conform art. 479 alin. (1) C. proc. civ., să verifice hotărârea primei instanţe, sub aspectul corectei stabiliri a situaţiei de fapt şi legii aplicate în limitele indicate prin cererea de apel. În egală măsură, astfel cum stabilesc dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa era obligată să arate şi argumentele pentru care a înlăturat cererile părţilor.

Carenţele în motivare se regăsesc, în ceea ce priveşte decizia recurată, nu numai din perspectiva unei argumentaţii lacunare, imprecise şi fără expunerea considerentelor pentru care Curtea nu a validat niciunul dintre raţionamentele apelanţilor din perspectiva începutului curgerii prescripţiei, dar şi din cea a unei motivări contradictorii, care constituie teza a II-a din motivul de casare indicat în precedent.

Astfel, deşi instanţa de apel face referire la momentul cunoaşterii prejudiciului de către titularul acţiunii pauliene, pe care îl identifică cu momentul cunoaşterii stării de insolvabilitate a debitorului, se raportează la sentinţa civilă nr. 59/15 februarie 2018 a Tribunalului Argeş, care, în absenţa determinării unui moment precis, nu reprezintă data cunoaşterii stării de insolvabilitate, ci titlul executoriu care confirmă dreptul de creanţă al reclamantului asupra sumei de 316.500 RON, la plata căreia pârâţii au fost obligaţi în solidar. Or, condiţia referitoare la caracterul cert al creanţei, astfel cum este prevăzută în art. 1563 C. civ., este distinctă de condiţia ca actul încheiat de debitor cu terţul să fi provocat un prejudiciu creditorului reclamant, care constă, de regulă, în crearea sau mărirea stării de insolvabilitate de către debitor, criteriu de referinţă în raport cu care instanţa de apel a stabilit că trebuie calculat termenul de prescripţie.

În aceiaşi termeni ai contrarietăţii deciziei, instanţa de apel validează raţionamentul primei instanţe în ce priveşte respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, despre care afirmă că este corect, deşi reţine un alt presupus moment de început decât cele stabilit de prima instanţă (data eliberării extraselor de carte funciară, x decembrie 2019), respectiv "ulterior pronunţării sentinţei civile nr. 59/15 februarie 2018", care ar viza cunoaşterea stării de insolvabilitate a debitorului. Totodată, Curtea reţine că prima instanţă a avut în vedere "un moment anterior" constatării stării de insolvabilitate a debitorului, ceea ce, fiind considerat corect de către instanţa de prim control judiciar, infirmă propriul raţionament. Mai mult, referindu-se la "un moment anterior" cunoaşterii stării de insolvabilitate de către reclamant, pe care Curtea l-a confirmat, rezultă că începutul termenului de prescripţie nu mai poate fi cel stabilit de către această instanţă, şi anume cel marcat de cunoaşterea stării de insolvabilitate care coincide cu cunoaşterea sau obligaţia cunoaşterii prejudiciului.

În alţi termeni, nu se poate reţine practic care este, în opinia Curţii, momentul de început al curgerii prescripţiei considerat ca fiind corect de către această instanţă.

În concluzie, raportat la motivarea incompletă şi, pe alocuri, contradictorie a instanţei de apel în legătură cu soluţia dată excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, în baza art. 496 şi 497 C. proc. civ. cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi cod, Înalta Curte va admite cele două recursuri, va casa decizia atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, urmând ca instanţa de apel să identifice, în mod exact, momentul de început al prescripţiei, în absenţa căruia nu se poate determina dacă dreptul material la acţiune este sau nu prescris faţă de data introducerii cererii de chemare în judecată. În egală măsură, în examinarea acestei chestiuni, Curtea va avea în vedere motivele de apel expuse de pârâţi, la care va răspunde punctual, indiferent dacă îşi însuşeşte sau nu vreunul dintre momentele de început al prescripţiei propuse de aceste părţi.

Având în vedere că deficienţele în motivarea deciziei comportă un motiv de recurs distinct, cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte consideră că nu se mai impune analiza criticilor din perspectiva încălcării dispoziţiilor procedurale referitoare la dreptul la apărare, la un proces echitabil şi de dispoziţie al părţii (care vizează un motiv de casare separat - 488 alin. (1) pct. 5).

b. Pe fondul cauzei, în mod corect recurenţii susţin nemotivarea instanţei de apel în ceea ce priveşte condiţia ca G., vânzătorul din cel de-al doilea contract atacat, să fi fost debitorul reclamantului şi, prin perfectarea actului de vânzare, să-şi fi creat sau mărit starea de insolvabilitate, cerinţe care trebuie îndeplinite cumulativ pentru succesul acţiunii pauliene. Deşi face vorbire despre un presupus "concert fraudulos" al pârâţilor în încheierea contractelor pentru care s-a solicitat revocarea, şi care ţine de condiţia fraudei debitorului, respectiv a complicităţii la fraudă a terţilor, nu analizează aceste elemente (cele două arătate mai sus) care reprezintă tot atâtea condiţii distincte ce trebuie întrunite pentru admiterea acţiunii pauliene.

De asemenea, deşi face referire la conduita pârâtului G., pe care o apreciază ca fiind de rea-credinţă, instanţa insistă asupra unor aspecte, contestate de pârât, care sunt exterioare elementelor acţiunii pauliene, şi anume plata reală a preţului la data autentificării actelor juridice şi lipsa intenţiei de a cumpăra, care se identifică cu lipsa cauzei actului juridic şi care reprezintă motiv de nulitate a contractului, temeiul celor două acţiuni (pauliană şi în nulitate) fiind diferit.

În concluzie, în ipoteza în care se va trece peste prescripţia dreptului la acţiune, Curtea va proceda la analiza, pe fond, a tuturor condiţiilor acţiunii revocatorii, astfel cum au fost evidenţiate de părţi, fiind întrunite şi sub acest aspect cerinţele motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

La acest moment procesual, neputându-se realiza, în recurs, o apreciere asupra legalităţii deciziei din perspectiva fondului raporturilor juridice dintre părţi, Înalta Curte nu va avea în vedere criticile întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., rămânând în sarcina instanţei de rejudecare să dezlege aceste raporturi.

În concluzie, în baza art. 496 şi art. 497 cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., va admite recursurile declarate, va casa decizia atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate, Curtea le va avea în vedere în raport cu soluţia ce urmează a se pronunţa, la acest moment procesual nefiind finalizat litigiul în legătură cu care aceste cheltuieli au fost avansate, în condiţiile art. 453 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâţii C., D., B. şi E. şi de pârâtul G. împotriva deciziei civile nr. 2281 din 3 mai 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2023.