Restitution of property fruits: scope of necessary expenses for production versus conservation of the asset and valuation for corporate versus individual possessors

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2023

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Primul ciclu procesual

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 02.03.2016 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B. S.A., C., D., E., F., G., H. şi I., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei B. S.A la lăsarea în deplină proprietate şi liniştită posesie către reclamant şi către pârâţii persoane fizice a imobilului înscris în cartea funciară nr. x a municipiului Bucureşti sectorul l, număr cadastral x, situat la adresa din Bucureşti, compus din teren şi construcţie; rectificarea cărţii funciare nr. x a municipiului Bucureşti sectorul l, poziţia B5, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei S.C. B. S.A. şi al intabulării dreptului de proprietatea în favoarea reclamantului şi pârâţilor persoane fizice; să se ia act că solicită recuperarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 563 şi ale art. 643 C. civ.

Pârâta B. S.A. a formulat cerere de chemare în garanţie, prin care a solicitat obligarea chematei în garanţie Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), în cazul în care bunul revendicat va fi restituit în natură, în calitate de succesoare în drepturi şi obligaţii a fostului FPS, la plata către pârâtă, în calitate de succesoare în drepturi şi obligaţii a S.C. C., a sumei de 10.815.478,14 RON, reprezentând valoarea imobilului revendicat înregistrată în contabilitate.

Reclamantul A. a formulat cerere adiţională, prin care a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.A. la plata sumei de 39.582 euro reprezentând contravaloarea chiriilor încasate până la data cererii şi în continuare, până la data restituirii imobilului revendicat către coproprietari.

Pârâta S.C. B. S.A. a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantului-pârât reconvenţional A. la plata cheltuielilor efectuate pentru obţinerea chiriilor (fructelor) în conformitate cu prevederile art. 550 alin. (4) şi art. 1645 alin. (2) C. civ., pentru întreaga perioadă pentru care vor fi restituite fructele.

Prin sentinţa civilă nr. 11470/23.06.2016, Judecătoria sectorului I Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 06.07.2016 sub nr. x/2016.

La data de 15.11.2016 reclamantul a depus la dosar o cerere precizatoare prin care a precizat faptul că, prin capetele 1 şi 2 ale cererii principale, solicită numai imobilul restituit prin decizia civilă nr. 1342/23.09.2014.

Pârâta S.C. C. a depus cerere prin care a achiesat la acţiunea în revendicare şi rectificare carte funciară formulată de reclamantul A., în limita deciziei nr. 1342/23.09.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2003.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 1455/15.11.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în temeiul art. 436 alin. (2) C. proc. civ., a admis capetele de cerere nr. x şi 2, astfel cum au fost formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.A., S.C. C., D., F., E., H., I., G..

A obligat pârâta S.C. B. S.A. să restituie reclamantului şi pârâţilor G., D., F., E., H., I. imobilul situat în Bucureşti, Bd. x, compus din clădirea "J.", astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză întocmit de dl. expert K. în dosarul nr. x/2003 înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, respectiv: spaţiul cu suprafaţa construită de 225,90 mp (din care suprafaţa utilă de 132,35 mp) situat la subsol şi spaţiul cu suprafaţa construită de 778,36 mp (din care suprafaţa utilă de 610,87 mp) situat la parter, precum şi terenul situat sub aceste construcţii, cu suprafaţa de 778,36 mp, identificat prin acelaşi raport de expertiză.

S-a dispus rectificarea cărţii funciare nr. x a mun. Bucureşti, Sector l, poziţia B5, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei S.C. B. S.A. şi intabulării dreptului de proprietate în favoarea reclamantului şi pârâţilor G., D., F., E., H., I., cu privire la imobilul având descrierea de mai sus.

A dispus rectificarea cărţii funciare nr. x a municipiului Bucureşti sector I poz. B5, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei S.C. B. S.A. şi intabulării dreptului de proprietate în favoarea reclamantului şi pârâţilor G., D., F., E., H., I., cu privire la imobilul având descrierea de mai sus.

A admis în principiu cererea de chemare în garanţie a AAAS, pe care a disjuns-o şi a dispus formarea unui dosar distinct.

A acordat termen pentru continuarea judecăţii pe capătul de cerere privind contravaloarea fructelor şi pe cererea reconvenţională.

Prin încheierea din data de 14.02.2017, tribunalul a încuviinţat pentru pârâta-reclamantă proba cu expertiza contabilă pe cererea reconvenţională, având ca obiectiv calcularea cheltuielilor necesare obţinerii chiriilor aferente imobilului, care constituie parte din imobilul restituit în baza deciziei civile nr. 1342/23.09.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pentru perioada 23.09.2014 - 3.05.2016.

Prin încheierea din data de 20.06.2017, tribunalul a dispus disjungerea cererii reconvenţionale, având în vedere că sunt două creanţe distincte care nu se intercondiţionează, compensarea putând interveni ulterior în condiţiile legii.

Urmare a disjungerii cererii reconvenţionale, s-a format un nou dosar cu nr. x/2017, acesta fiind soluţionat prin decizia civilă nr 974/20.04.2019, prin care Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis cererea formulată de reclamanta S.C. B. S.A. în contradictoriu cu pârâtul A., a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 176.449,8 RON, reprezentând cota de 1/6 din cheltuielile efectuate pentru perceperea chiriei aferente suprafeţei de 695,91 mp din imobilul restituit în baza deciziei civile nr. 1342/23.09.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti; a fost obligat reclamantul la plata către doamna expert L. a sumei de 1400 RON, cu titlu de onorariu suplimentar.

Împotriva sentinţei civile nr. 974/20.04.2018 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017 s-a formulat apel de către pârâtul A., apel ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie la data de 12.03.2019.

Prin încheierea de şedinţă din data de 12.10.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis excepţia conexităţii şi a dispus conexarea dosarului nr. x/2017 la dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, cu termen de judecată la data de 19.10.2020.

Prin sentinţa civilă nr. 982/04.07.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis cererea principală adiţională; a obligat pârâta S.C. B. S.A. la plata către reclamant a sumei de 39.582 euro, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând chirii pentru perioada 23.09.2014-3.05.2016 aferente imobilului situat în Bucureşti, Bd. x, sector 1; a luat act că reclamantul îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva sentinţei civile nr. 982/04.072018 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2016, a declarat apel S.C. B. S.A., apelul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 03.12.2018 sub nr. x/2016.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 777A/17.05.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de către apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 982/04.07.2018 pronunţate în dosarul nr. x/2016 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., a anulat sentinţa apelată şi încheierea din 20.06.2017 apelată cu privire la măsura disjungerii cererii reconvenţionale şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru judecarea împreună a cererii de faţă şi a cererii reconvenţionale.

Împotriva deciziei civile nr. 777A/17.05.2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2016, a declarat recurs reclamantul A., recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 12.09.2019 sub nr. x/2016.

4. Hotărârea pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia civilă nr. 1511/15.07.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 777A/17.05.2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Al doilea ciclu procesual

5. Hotărârea pronunţată în apel în rejudecare

Prin decizia civilă nr. 729A din 10 mai 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a decis următoarele:

În dosarul nr. x/2016 a admis apelul declarat de pârâta S.C. B. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 982/4.07.2017, a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a admis în parte cererea adiţională, a obligat pârâta S.C. B. S.A. la plata către reclamantul A. a sumei de 131.166,42 RON reprezentând chirii pentru perioada 23.09.2014 - 03.05.2015, a respins în rest cererea adiţională şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

De asemenea, a respins solicitarea intimatului-reclamantul A. de obligare a apelantei-pârâte S.C. B. S.A. la plata cheltuielilor de judecată aferente acestui dosar, ca nefondată.

În dosarul conexat nr. x/2017, a admis apelul declarat de pârâtul-reclamant A., împotriva sentinţei civile nr. 974/20.04.2018, a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a admis în parte cererea reconvenţională, a obligat pârâtul-reclamant A. la plata către reclamata-pârâtă S.C. B. S.A. a sumei de 4.335,86 RON, reprezentând cota de 1/6 din cheltuielile efectuate pentru perceperea chiriei, a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei şi a obligat intimata S.C. B. S.A. la plata către apelantul A. a sumei de 11.788 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel (1.788 RON taxa de timbru şi 10.000 RON onorariu avocaţial redus).

6. Recursul exercitat în cauză

Împotriva deciziei nr. 729A din 10 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs pârâta S.C. B. S.A., criticând soluţia pentru nelegalitate.

În cuprinsul cererii de recurs, pârâta a formulat următoarele critici:

Recurenta-pârâtă a criticat soluţia instanţei de apel pe motiv că a fost aplicat în mod greşit art. 566 alin. (5) şi art. 1645 alin. (2) C. civ., invocând drept motiv de casare dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de recurs invocat, recurenta-pârâtă a învederat că decizia nr. 1342/23.09.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2003 nu poate reprezenta titlul reclamanţilor în prezenta cauză, pentru că autoritatea de lucru judecat este invocată în raport cu un neproprietar.

S-a mai susţinut că la data pronunţării deciziei nr. 1342/23.09.2014, S.C. C. nu era proprietara imobilului revendicat, astfel că nu este în situaţia în care imobilul i-a fost transmis ulterior pronunţării deciziei.

De asemenea, a învederat că art. 565 C. civ. stipulează că, în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciara.

Or, imobilul revendicat a fost intabulat în anul 2006 în cartea funciară, proprietar fiind S.C. B. S.A..

Recurenta-pârâtă a mai susţinut că a învederat instanţei de apel aplicarea în speţă a art. 1645 alin. (2) C. civ., dar instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra acestui temei legal invocat.

În ceea ce priveşte aplicarea art. 566 alin. (5) C. civ., s-a susţinut că instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că efectul acţiunii în revendicare constă în suportarea de către proprietar a cheltuielilor făcute de posesorul neproprietar cu privire la bunul revendicat. Posesorul neproprietar este o persoană juridică, iar instanţa, în mod greşit şi fără a motiva, a apreciat cheltuielile ca fiind făcute de o persoană fizică.

Textul art. 566 alin. (5) C. civ. nu poate fi interpretat în sensul în care cheltuielile ar fi fost făcute de proprietar persoană fizică, dacă imobilul s-ar fi aflat în posesia sa. Este o interpretare împrumutată de instanţa de apel de la apelantul-reclamant, cheltuielile necesare în speţă sunt efectuate de către o persoană juridică şi pentru obţinerea chiriilor (fructelor), cheltuielile cu amortizarea, impozitul şi salariile sunt supuse legislaţiei fiscale aferente persoanelor juridice.

S-a mai susţinut că instanţa de apel trebuia să stabilească categoria cheltuielilor solicitate prin cererea reconvenţională ca fiind cheltuieli necesare, iar niciuna dintre cheltuielile solicitate nu este din categoria cheltuielilor utile sau voluptorii.

Restituirea cheltuielilor necesare (care au trebuit făcute pentru conservarea lucrului) poate fi pretinsă atât de către posesorul de bună-credinţă, cât şi de posesorul de rea-credinţă de la proprietar, întrucât şi acesta le-ar fi făcut pentru conservarea bunului său mobil.

Cheltuielile necesare au fost făcute de persoana juridică şi acestea, în cazul posesorului de rea-credinţă, trebuie restituite de către proprietar astfel cum au fost înscrise în contabilitatea persoanei juridice. Ele nu pot fi stabilite pe persoană fizică, iar art. 566 alin. (5) C. civ. menţionează "restituirea cheltuielilor făcute de posesorul neproprietar cu privire la bunul revendicat".

Recurenta-pârâtă a mai susţinut că instanţa de apel, fără a motiva, a transformat cheltuielile necesare de pe persoană juridică, pe persoană fizică şi a considerat că o persoană fizică nu are cheltuieli cu amortizare, igienizare, iar impozitul pe proprietate, plătit ca persoană juridică, a fost modificat la cuantumul datorat de o persoană fizică, respectiv 3575,76 RON.

De asemenea, a mai susţinut că instanţa de apel, referitor la cheltuielile aferente salariilor, a stabilit că sunt cheltuieli necesare salariile nete ale celor 3 angajaţi, fără impozitele si taxele aferente salariilor nete, impozite, CAS, CASS.

Recurenta-pârâtă consideră că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a art. 566 alin. (5) C. civ. şi a dat o interpretare eronată acestui text, considerând că, în cazul posesorului neproprietar restituirea cheltuielilor trebuie stabilite pe persoană fizică şi nu în cuantumul cheltuielilor efectuate pe persoană juridică, având în vedere că la data perceperii fructelor acestea au fost încasate de o persoană juridică, fiind aplicabilă legislaţia fiscală pentru persoane juridice.

De asemenea, recurenta-pârâtă consideră că toate cheltuielile solicitate prin cererea reconvenţională sunt din categoria cheltuielilor necesare, expertiza efectuată la prima instanţă de doamna expert L. stabilind cuantumul cheltuielilor necesare pentru perceperea chiriilor înregistrate în contabilitate şi, în mod greşit, prin aplicarea şi interpretarea greşită a art. 566 alin. (5) C. civ., instanţa de apel a considerat că:

- cheltuielile de amortizare şi igienizare (fără a motiva) sunt lipsite de caracterul necesar;

- impozitul pe proprietate a fost stabilit în cuantumul datorat pentru persoana fizică şi pentru salarii nu a adăugat la calcul taxele şi impozitele aferente, care sunt datorate atât de persoane fizice, cât şi de persoane juridice.

În ceea ce priveşte admiterea motivului de apel de ordine publică, referitoare la precizarea cererii după închiderea dezbaterilor, recurenta-pârâtă susţine că, prin cererea reconvenţională, a solicitat să îi fie restituite cheltuielile în cuantumul stabilit prin raportul de expertiză.

S-a mai susţinut că obiectul cererii este determinabil, iar instanţa nu i-a pus în vedere, faţă de obiectul cererii, să precizeze câtimea obiectului acesteia după depunerea raportului de expertiză şi răspunsului la obiecţiuni.

De asemenea, susţine că nu putea fi pusă în discuţie câtimea obiectului cererii reconvenţionale, întrucât la termenul de judecată din data de 17 ianuarie 2017 la dosarul cauzei nu fusese depus raportul de expertiză.

Prin urmare, recurenta-pârâtă apreciază că instanţa de apel a pronunţat hotărârea şi cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 22 alin. (6), art. 397 alin. (1) şi art. 394 alin. (3) C. proc. civ.

7. Apărările formulate în recurs

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului-reclamant A. la data de 15 septembrie 2022 .

La data de 12 octombrie 2022, intimatul-reclamant A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului recurs.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte S.C. B. S.A. la data de 17 octombrie 2022, aceasta nedepunând răspuns la întâmpinare.

8. Procedura în filtru

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 18 august 2022 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie .

Prin rezoluţia aplicată în dosar s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menţionate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a reţinut că în opinia raportorului, recursul este formulat împotriva unei hotărâri supuse acestei căi de atac, urmând a aprecia completul asupra încadrării motivelor de recurs în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., raportul a fost comunicat părţilor la data de 22 decembrie 2022, conform menţiunilor înscrise în dovezile de comunicare aflate la dosar.

Intimatul-reclamant A. a depus punct de vedere cu privire la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului prin care a invocat nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 14 februarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia nulităţii recursului declarat de pârâta S.C. B. S.A., invocată de reclamantul A.. A fost admis în principiu recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 729A din 10 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâta S.C. B. S.A. are caracter nefondat, pentru argumentele ce succed.

Susţine recurenta pârâtă, într-un prim motiv de recurs, încadrabil în ipoteza de casare prevăzută de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., greşita aplicare a dispoziţiilor art. 566 alin. (5) şi art. 1645 alin. (2) C. civ. de către instanţa de apel.

În acest sens, arată că nu se poate reţine că a fost de rea-credinţă, întrucât la data pronunţării deciziei nr. 1342/23.09.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2023, S.C. C. nu era proprietarul imobilului revendicat, proprietar tabular fiind din anul 2006 S.C. B. S.A.

Mai critică faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 1645 alin. (2) C. civ.

Cât priveşte critica interpretării greşite a art. 566 alin. (5) C. civ. de către instanţa de apel, susţine că aceste cheltuieli sunt necesare, pentru conservarea lucrului, fiind efectuate de către o persoană juridică, nu fizică.

Criticile astfel expuse prin cererea de recurs sunt nefondate.

a. Cu privire la absenţa calităţii de proprietar a recurentei la data pronunţării deciziei nr. 1342 din 23.09.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, instanţa de recurs observă că argumentarea nu este suficient de clară cu privire la obiectul criticii formulate; aparent, se critică admiterea în cauza de faţă a cererii de revendicare a imobilului, dar acest capăt de cerere a fost soluţionat în baza recunoaşterii de către pârâtă a pretenţiilor reclamanţilor, prin hotărâre parţială pronunţată conform art. 436 C. proc. civ., care putea fi atacată numai cu recurs la instanţa superioară (care în speţă era Curtea de Apel).

Or, obiectul recursului de faţă fiind constituit de decizia instanţei de apel care a cenzurat temeinicia şi legalitatea sentinţei prin care au fost soluţionate cererea reconvenţională şi cererea adiţională a reclamantului A., rezultă că motivle de recurs privind admiterea cererii de revendicare formulată împotriva recurentei pârâte Ambasador nu pot fi primite în acest cadru procesual.

b. Critica privind omisiunea instanţei de apel de a cerceta incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1645 alin. (2) C. civ. este, de asemenea, nefondată, întrucât această chestiune a fost dezlegată definitiv în primul ciclu procesual prin decizia nr. 1511 din 15 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016, în sensul că aceste prevederi nu se aplică.

Înalta Curte a reţinut în decizia sus-menţionată că, "în ipoteza revendicării, au fost adoptate norme speciale, care reglementează obligaţiile ce revin proprietarului, respectiv posesorului neproprietar, în privinţa restituirii fructelor şi a cheltuielilor necesare producerii acestora şi care se aplică cu prioritate.

În acest sens, art. 566 alin. (2) din C. civ. stabileşte că, în cazul admiterii acţiunii în revendicare, posesorul de rea credinţă este obligat să restituie fructele naturale, civile sau industriale percepute, care se cuveneau proprietarului conform art. 550 alin. (1) din C. civ., iar art. 566 alin. (3) din C. civ., prevede că proprietarul poate fi obligat la restituirea cheltuielilor necesare pe care posesorul le-a făcut pentru producerea sau culegerea fructelor sau a productelor.

Cum art. 566 alin. (3) din C. civ. prevede că proprietarul poate fi obligat, la cerere, la restituirea cheltuielilor necesare pe care posesorul le-a făcut pentru producerea sau culegerea fructelor sau a productelor, este corectă aprecierea recurentului în sensul că, restituirea cheltuielilor pentru obţinerea fructelor este condiţionată de legiuitor de formularea unei cereri cu acest obiect, restituirea fructelor reprezentând, în acest caz un efect al admiterii acţiunii în revendicare, iar nu o consecinţă a constatării deţinerii fără drept a unor bunuri primite de la proprietar şi pe care debitorul este ţinut să le restituie, în temeiul legii - ipoteza avută în vedere de art. 1635 din C. civ.

O atare concluzie, deşi relevă justeţea argumentului recurentului în sensul că, în speţă, nu erau incidente prevederile generale din C. civ. care reglementează regulile restituirii prestaţiilor, ci normele speciale anterior relevate, nu semnifică înlăturarea posibilităţii pârâtei de a pretinde, în speţă, aplicarea compensaţiei (aspect ce rezultă cu evidenţă din conţinutul cererii reconvenţionale coroborat cu modalitatea în care pârâta şi-a construit apărarea în cauză, inclusiv în cadrul dezbaterilor contradictorii care au vizat aplicarea măsurii disjungerii), chiar dacă, pentru rigoarea raţionamentului judiciar, în cauză, erau incidente, sub acest aspect, normele generale care reglementează instituţia compensaţiei, iar nu dispoziţiile art. 1645 alin. (2) din C. civ., adoptate de legiuitor în materia restituirii contravalorii folosinţei bunului."

Faţă de prevederile imperative ale art. 501 alin. (1) C. proc. civ., acest motiv de recurs nu poate fi primit.

c. Cât priveşte critica interpretării greşite a art. 566 alin. (5) C. civ. de către instanţa de apel, se susţine că cheltuielile solicitate sunt necesare pentru conservarea lucrului, fiind efectuate de către o persoană juridică, nu fizică, astfel încât în mod greşit ele au fost dimensionate ca fiind efectuate de o persoană fizică. Arată recurenta-pârâtă că toate cheltuielile solicitate prin cererea reconvenţională sunt din categoria cheltuielilor necesare, expertiza efectuată la prima instanţă de doamna expert L. stabilind cuantumul cheltuielilor necesare pentru perceperea chiriilor înregistrate în contabilitate şi, în mod greşit, prin aplicarea şi interpretarea greşită a art. 566 alin. (5) C. civ., instanţa de apel a considerat că nu au caracter necesar cheltuielile de amortizare şi igienizare, iar impozitul pe proprietate a fost stabilit în cuantumul datorat pentru persoana fizică; pentru salarii nu s-au adăugat la calcul taxele şi impozitele aferente, care sunt datorate atât de persoane fizice, cât şi de persoane juridice.

Înalta Curte reţine că art. 566 alin. (3)-(8) C. civ. reglementează situaţia cheltuielilor făcute de pârât pe timpul cât a deţinut bunul supus restituirii, după distincţia în materie: cheltuieli necesare, cheltuieli utile şi cheltuieli voluptuare.

Art. 566 alin. (3) C. civ. dispune că proprietarul va fi obligat, la cererea pârâtului, să restituie acestuia cheltuielile necesare pe care le-a efectuat asupra bunului; de asemenea, potrivit art. 566 alin. (4) C. civ., în aceleaşi condiţii, proprietarul va fi obligat la restituirea cheltuielilor utile, în măsura în care acestea au sporit valoarea bunului, dacă prin lege nu se prevede altfel. Alin. (5) arată că proprietarul va putea fi obligat, la cerere, la restituirea cheltuielilor necesare pentru producerea şi culegerea fructelor sau productelor.

În cauză, după cum rezultă din cererea reconvenţională formulată, s-a solicitat restituirea cheltuielilor necesare pentru producerea şi culegerea fructelor sau a productelor, prevăzute de art. 566 alin. (5) C. civ.

Împrejurarea că pârâta reclamantă a considerat că în cuprinsul cheltuielilor efectuate cu producerea fructelor (în speţă cheltuieli pentru perceperea chiriilor) se includ şi cheltuielile de amortizare a mijloacelor fixe şi cele privind întreţinerea (igienizarea) imobilului nu schimbă limitele învestirii prin cererea reconvenţională, revenind instanţei sarcina de a determina care dintre cheltuielile solicitate şi dovedite de titularul cererii se încadrează în categoria indicată de norma invocată prin cererea părţii.

Instanţa de apel a apreciat, exercitând atribuţia sa suverană de examinare a situaţiei de fapt şi a probelor administrate, că nu fac parte din categoria cheltuielilor necesare cele privind amortizarea mijloacelor fixe şi cheltuielile de întreţinere (igienizare), considerând că acestea nu sunt necesar a fi efectuate de către posesorul neproprietar cu producerea fructelor.

Cheltuielile cu impozitul pe proprietate au fost stabilite de către curtea de apel prin raportare la faptul că acestea ar fi fost datorate şi de proprietarul A., care este o persoană fizică.

În privinţa cheltuielilor de igienizare şi pentru amortizarea imobilului, după cum în mod corect arată reclamantul, acestea sunt cheltuieli necesare pentru conservarea imobilului, fiind destinate în principal păstrării proprietăţii - şi nu cheltuieli necesare pentru producerea fructelor.

Or, aceste două categorii de cheltuieli sunt reglementate distinct în art. 556 alin. (5), respectiv alin. (3) din C. civ., astfel încât în mod corect ele nu au fost recunoscute de instanţele de fond, care au fost învestite de recurentă exclusiv cu o cerere privitoare la restituirea cheltuielilor efectuate cu producerea fructelor, cum s-a arătat mai sus.

În ceea ce priveşte determinarea cheltuielilor cu impozitele raportat la o persoană juridică (pârâta ce a fost posesor al bunului, neproprietar) şi nu la o persoană fizică (reclamanţii, care au fost adevăraţii proprietari neposesori în perioada de referinţă), argumentarea Curţii de apel este pertinentă şi urmăreşte scopul reglementării.

Astfel, statuând asupra modului de restituire după admiterea acţiunii în revendicare a cheltuielilor efectuate de posesor cu bunul cât timp s-a aflat în stăpânirea sa, art. 566 alin. (3)-(8) C. civ. are în vedere necesitatea ca adevăratul proprietar, ce primeşte bunul în deplină şi liniştită proprietate şi folosinţă, să nu se îmbogăţească prin plata de către posesor a unor cheltuieli care erau, în realitate în sarcina proprietarului.

În acest context, reperul Curţii de apel este corect, pentru că aceasta s-a raportat la cheltuiala cu impozitul ca şi cum ar fi fost suportată de adevăratul proprietar şi nu de posesorul neproprietar.

Cu privire la celelalte critici, care se referă la modul de dimensionare a cheltuielilor cu salariile, Înalta Curte constată că argumentaţia recurentei se circumscrie unor critici de netemeinicie a hotărârii, nu de nelegalitate, neputând fi analizate de instanţa de recurs.

Mai invocă recurenta pârâtă reclamantă greşita aplicare a dispoziţiilor art. 22 alin. (6), art. 397 alin. (1) şi art. 394 alin. (3) C. proc. civ., care, deşi sunt menţionate a fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pot fi încadrate numai în motivul de nelegalitate aferent punctului 5 din art. 488 alin. (1) C. proc. civ., deoarece se referă la pretinsa încălcare a normelor de procedură evocate mai sus.

Înalta Curte reţine drept nefondate aceste critici de recurs expuse de pârâtă.

Instanţa de apel a arătat, în esenţă, că pârâta nu a formulat o cerere de majorare a cuantumului obiectului cererii, în acord cu evaluarea realizată de expert, în cuantum de 1/6 din totalul cheltuielilor evaluate la suma de 1.058.698,83 RON până la momentul închiderii dezbaterilor asupra fondului, precizarea depusă la 02.04.2018 privind majorarea cuantumului fiind depusă la dosar după data închiderii dezbaterilor în fond, şi anume 20 martie 2018.

Dispoziţiile art. 394 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că după închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă.

De asemenea, art. 204 C. proc. civ., care reglementează modificarea cererii de chemare în judecată, prevede că reclamantul poate să îşi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care este legal citat, cu excepţia cazului în care se măreşte sau se micşorează cuantumul obiectului cererii, modificare care poate fi făcută oricând pe parcursul judecăţii - dar, văzând şi dispoziţiile art. 394 alin. (3) C. proc. civ. mai sus evocate, numai până la închiderea dezbaterilor asupra fondului.

Potrivit cererii reconvenţionale, pârâta-reclamantă C. a solicitat obligarea reclamantului A. la plata cheltuielilor efectuate pentru obţinerea chiriilor, evaluate iniţial provizoriu la suma de 15.000 euro.

Raportul de expertiză judiciară în specialitatea contabilitate având ca obiectiv stabilirea valorii cheltuielilor necesare obţinerii chiriilor aferente imobilului ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr. x/31.07.2013, care constituie parte din imobilul restituit în baza deciziei civile nr. 1342/2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a, pentru perioada 23.09.2014 - 3.05.2016, a fost depus la dosar la data de 10.04.2017, iar răspunsul expertului la obiecţiunile formulate de către pârâtul A. a fost depus la data de 22.12.2017, totalul cheltuielilor fiind evaluat la suma de 1.058.698,83 RON.

Ulterior administrării probei, pârâta-reclamantă B. S.A. nu a formulat o cerere de majorare a cuantumului obiectului cererii, în acord cu evaluarea realizată de către expertul în specialitatea contabilitate, respectiv 1/6 din totalul cheltuielilor evaluate la suma de 1.058.698,83 RON, până la momentul închiderii dezbaterilor asupra fondului, depunând în schimb la 02.04.2018, ulterior închiderii dezbaterilor, o astfel de cerere, prin care solicita majorarea cuantumului pretenţiilor la suma de 39.582 euro.

Aplicând art. 394 alin. (3) coroborat cu art. 204 C. proc. civ. sus-citate în cauză, se constată că înscrisul cu caracter precizator depus la 02.04.2018, după închiderea dezbaterilor în cauză, nu mai putea fi depus, sancţiunea care i se aplica fiind aceea de a nu fi luat în seamă.

Atunci când în cuprinsul unei cereri partea solicită o sumă indicată cu caracter estimativ, provizoriu, sub rezerva administrării de probe cu privire la întinderea pretenţiilor, deoarece cuantumul acestora nu poate fi cunoscut cu certitudine anterior etapei administrării probelor, o eventuală redimensionare a obiectului cauzei va fi necesară în funcţie de rezultatul acestei etape a cercetării judecătoreşti.

Astfel, principiul disponibilităţii procesului civil împiedică instanţa a acorda mai mult decât ceea ce s-a cerut iniţial prin acţiune, în absenţa unei solicitări exprese de mărire a câtimii pretenţiilor, chiar dacă probatoriul administrat confirmă îndreptăţirea părţii la o sumă superioară.

De aceea, instanţa de apel în mod corect a reţinut caracterul just al acestui motiv de apel, admiţându-l, în considerarea tocmai a articolelor pretins de către recurentă a fi fost încălcate, respectiv art. 22 alin. (6), art. 397 alin. (1) şi art. 394 alin. (3) C. proc. civ., care se constată că au fost aplicate în mod corespunzător.

Pentru toate aceste considerente, reţinând că motivele de recurs invocate, examinate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 729A din 10 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Cât priveşte cererea formulată de intimatul-reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, aceasta urmează a fi admisă, recurenta-pârâtă aflându-se în culpă procesuală, dată fiind soluţia care urmează a se pronunţa asupra recursului declarat de aceasta.

În consecinţă, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1950 euro, echivalentul în RON la cursul BNR din data efectuării plăţii, reprezentând onorariu avocat, către intimatul-reclamant A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 729A din 10 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

Obligă recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. la plata sumei de cheltuielilor de judecată în cuantum de 1950 euro, echivalentul în RON la cursul BNR din data efectuării plăţii, reprezentând onorariu avocat, către intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 iunie 2023.