Third-party standing to invoke absolute nullity of a sale: requirement of concrete practical interest under Article 1247(2) Civil Code

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2023

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 07.08.2018 pe rolul Judecătoriei Piteşti sub nr. x/2018, reclamantul Municipiul Piteşti, prin Primar, a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 09.02.2018 la Societatea Profesională Notarială "B.", încheiat între S.C. C. S.A., în calitate de vânzător, şi pârâta S.C. A. S.R.L., în calitate de cumpărător, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1247, art. 1250, art. 1254 C. civ., art. 194 C. proc. civ. şi H.G. nr. 1280/1996.

Pârâta A. S.R.L. a formulat cerere de chemare în garanţie a societăţii C. S.A..

Prin sentinţa civilă nr. 1568/13.03.2019, Judecătoria Piteşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Prin sentinţa civilă nr. 245/11.06.2019, Tribunalul Argeş, secţia civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Argeş.

Prin decizia nr. 873/17.10.2019, Tribunalul Specializat Argeş a declinat în favoarea Tribunalului Argeş competenţa de soluţionare a cauzei, a constatat ivit conflict negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Curţii de Apel Piteşti, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Prin sentinţa nr. 375/F- C. civ. din 6.12.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a stabilit în favoarea Tribunalului Argeş, secţia civilă competenţa de soluţionare a cauzei, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei din urmă instanţe sub nr. x/2018*.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 444 din 2.12.2020, Tribunalul Argeş, secţia civilă a admis excepţia lipsei de interes a reclamantei, invocată de pârâtă, respingând acţiunea ca fiind formulată de o persoană lipsită de interes, precum şi cererea de chemare în garanţie formulată de S.C. C. S.A..

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul Municipiul Piteşti prin Primar.

Prin decizia nr. 350/A-Cont din 16.06.2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu şi a declinat, în favoarea secţiei I-a civile a acestei instanţe, competenţa de soluţionare a apelului, având în vedere obiectul şi natura litigiului.

Prin încheierea de şedinţă din 9.11.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă materială procesuală a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, invocată din oficiu; a declinat, în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, competenţa soluţionării apelului declarat de reclamantul Municipiul Piteşti împotriva sentinţei civile nr. 444/2 decembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, în dosarul nr. x/2018, intimaţi fiind pârâta S.C. A. S.R.L. şi chemata în garanţie C. S.A.; a constatat că există conflict negativ de competenţă şi a trimis cauza pentru a soluţiona conflictul de competenţă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin decizia civilă nr. 2773/14.12.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 2814/30.05.2022, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018 a admis apelul declarat de reclamantul Municipiul Piteşti prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 444/02.12.2020 pronunţate de Tribunalul Argeş, secţia civilă în dosarul nr. x/2018, a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

4. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 2814/30.05.2022, pronunţate în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă au declarat recurs pârâta S.C. A. S.R.L. şi chemata în garanţie C. S.A., criticând soluţia pentru nelegalitate.

Recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. a criticat soluţia instanţei de apel pe motiv că hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, dar şi pe motiv că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 1247 alin. (2) C. civ., invocând drept motive de casare motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut în speţă lipseşte interesul pentru că reclamantul este terţ faţă de contract, aşa că eventuala admitere a acţiunii ar conduce la desfiinţarea retroactivă a acestuia şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, aşa cum dispune art. 1254 alin. (3) C. civ.. Vânzătorul ar redeveni proprietarul spaţiului vândut, ceea ce nu i-ar aduce niciun folos reclamantului.

Recurenta-pârâtă a apreciat că raţionamentul instanţei de apel este greşit, în primul rând pentru că interesul avut în vedere de legiuitor este folosul pe care reclamantul însuşi l-ar obţine în cazul admiterii acţiunii, iar nu dezavantajul care ar putea fi astfel produs părţii adverse, iar în al doilea rând, pentru că acţiunea în constatarea nulităţii titlului pârâtei nu este aptă să conducă la redobândirea bunului de către reclamant şi nici nu este necesară dacă să urmăreşte acest rezultat.

Recurenta-pârâtă apreciază că dacă reclamantul doreşte să aducă în patrimoniul său imobilul litigios ar fi trebuit să formuleze o acţiune în revendicare, iar pentru soluţionarea acesteia ar fi fost suficient ca instanţa să procedeze la compararea titlurilor părţilor.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 1247 alin. (2) C. civ., în considerentele hotărârii sale instanţa de apel afirmând că prin respingerea acţiunii ca lipsită de interes prima instanţă a negat dreptul terţilor de a cere constatarea nulităţii absolute a unor acte juridice încheiate între alte persoane, drept care le este recunoscut de prevederile art. 1247 alin. (2) C. civ.

Astfel, recurenta-pârâtă apreciază că regulile de aplicare a sancţiunii nulităţii absolute sunt în sensul că aceasta poate fi invocată de orice persoană care justifică un interes iar nu de orice persoană pur şi simplu.

De asemenea, recurenta-pârâtă a mai susţinut că prima instanţă nu a negat dreptul terţilor de a cerere constatarea nulităţii absolute a unor acte juridice încheiate de alte persoane, ci a reţinut, în funcţie de circumstanţele speţei, că nu este îndeplinită o condiţie prevăzută de lege pentru admiterea unei asemenea acţiuni.

Recurenta-chemată în garanţie C. S.A. a criticat soluţia instanţei de apel pe motiv că au fost greşit aplicate regulile de procedură prevăzute de dispoziţiile art. 33 C. proc. civ., reguli a căror încălcare atrage sancţiunea nulităţii; în acest sens a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

De asemenea, recurenta-chemată în garanţie C. S.A. a mai criticat soluţia instanţei de apel şi pe motiv că nu au fost indicate motivele pe care aceasta se întemeiază, indicând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-chemată în garanţie C. S.A. a susţinut că art. 1247 C. civ. reprezintă sediul legal al nulităţii absolute, reglementând aspecte referitoare la criteriul de evidenţiere a nulităţii absolute, persoanele care o pot invoca, modalităţile de invocare şi interdicţia confirmării de principiu a contractelor lovite de nulitate absolută. Or, pentru a pronunţa soluţia atacată, instanţa de apel a nerespectat o serie de reguli de interpretare a legii care au condus la încălcarea normei de drept procesual prevăzută la art. 33 din Cod procedură civită.

De asemenea, a susţinut că dispoziţiile art. 33 C. proc. civ. nu se pot interpreta prin prisma art. 1247 alin. (2) C. civ., întrucât este prohibită interpretarea legii procedurale prin raportare la legea materială. Dreptul material la acţiune este întotdeauna subscris dreptului procesual la acţiune, iar imposibilitatea procesuală de a acţiona nu poate fi extinsă motivat de faptul că ar exista totuşi o normă de drept material care ar trebui valorificată.

Aşadar, instanţa a săvârşit o eroare vădită de interpretare a legii atunci când a afirmat că art. 33 C. proc. civ. nu poate restrânge sfera persoanelor îndreptăţite să atace un contract potrivit dispoziţiilor art. 1247 alin. (2) C. civ.

Recurenta-chemată în garanţie a mai susţinut că instanţa de apel a săvârşit o confuzie nepermisă între dreptul unei persoane de a invoca nulitatea şi dreptul acelei persoanei de a acţiona în instanţă. Art. 1.247 alin. (1) C. civ. nu conferă, per se, un drept material la acţiune, ci recunoaşte dreptul oricărei persoane de a invoca nulitatea, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie. Acest lucru înseamnă că este posibil ca, în funcţie de circumstanţe, unele persoane să poată invocă nulitatea numai pe cale de acţiune, alte persoane să o poată invoca numai pe cale de excepţie şi, în fine, doar o anumită categorie de persoane să poată invoca nulitatea atât pe cale de acţiune, cât şi pe cale de excepţie.

De altfel, instanţa de apel a săvârşit şi o confuzie nepermisă între persoanele care au legătură cu obiectul contractului şi persoanele care au legătură cu obiectul litigiului, afirmând în mod absurd că reclamantul poate să aibă "o legătură juridică, chiar şi indirectă, cu obiectul litigiului".

În consecinţă, recurenta-chemată în garanţie apreciază că instanţa de apel a săvârşit pe tot parcursul acţiunii întrepătrunderi şi corelări nepermise între dreptul material la acţiune si condiţiile acţiunii civile.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-chemată în garanţie a susţinut că decizia instanţei de apel nu întruneşte condiţiile legale, întrucât aceasta nu oferă vreo motivare, reţinând în mod arbitrar:

"potrivit dispoziţiilor art. 1250 C. civ. care definesc cauzele de nulitate absolută, contractul este lovit de nulitate absolută în cazurile anume prevăzute de lege, precum şi atunci când rezultă neîndoielnic din lege că interesul ocrotit este unul general in cazul de faţă, reclamantul a invocat şi a dovedit existenţa interesului, fiind o persoană care susţine că are un drept de proprietate asupra bunului construcţie în litigiu, fiind evident avantajul, folosul practic la care speră reclamantul".

S-a mai susţinut că instanţa de apel nu a adus clarificări asupra raţionamentului pe care l-a avut, iar simpla folosire a unui termen nu echivalează cu motivarea hotărârii.

Recurenta-chemată în garanţie a învederat că în motivarea deciziei de apel se regăseşte considerentul "Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acţiunii civile, instanţa trebuie să prefigureze beneficiul pe care aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate", însă instanţa a omis, absolut nefondat, să indice prin hotărâre care ar putea fi beneficiul pe care reclamanta l-ar obţine în ipoteza admiterii acţiunii exercitate, în forma procedurală aleasă (constatare nulitate).

Se mai arată că reclamantul a formulat o unică critică la adresa contractului, respectiv că recurenta-chemată în garanţie ar fi procedat la vânzarea bunului altuia. Or, vânzarea bunului altuia nu se sancţionează niciodată cu nulitatea vânzării, iar aceasta reprezintă o fractură de logică regăsită în raţionamentul instanţei de apel, care opinează în sens contrar prin însăşi respingerea excepţiei lipsei de interes.

Soluţionând excepţia lipsei de interes, instanţa de apel era obligată să analizeze în concret dacă respectiva cerere a reclamantei prezintă un interes determinat în raport de criticile factuale deduse judecăţii. Însă instanţa de apel nu a procedat astfel, ci a admis ab initio că vânzarea bunului altuia ar constitui o cauză de nulitate, fără a argumenta în orice manieră această concluzie.

O astfel de interpretare este profund eronată şi contravine voinţei legiuitorului, care prin noua reglementare a dorit să pună punct unor controverse doctrinare care au scindat practica judiciară în două curente: (a) cei care susţineau nulitatea absolută a contractului astfel încheiat şi (b) cei care susţineau valabilitatea contractului, opinie care se reflectă în prevederile noii reglementări.

Obiectul obligaţiei este reprezentat de prestaţia la care se angajează debitorul - art. 1.226 alin. (1) C. civ., iar obiectul prestaţiilor îl reprezintă înseşi bunurile şi serviciile datorate (de ex. art. 1.229, 1.230, 1.231 C. civ.).

Din dispoziţiile art. 1.230 C. civ. rezultă că regula instituită de legiuitor este în sensul că sunt autorizate prestaţiile privind bunurile altor persoane. Legiuitorul este consecvent şi confirmă soluţia de principiu şi în art. 1.683 alin. (1) C. civ.

Se mai susţine că legiuitorul a introdus un text care nu doar că permite ca obiectul contractului să fie bunul altuia, ci afirmă expres că vânzarea este valabilă.

Recurenta-chemată în garanţie apreciază că, prin textele de lege menţionate, legiuitorul a validat (în mod absolut) vânzarea bunului altuia, astfel că nu se poate accepta o interpretare restrictivă a textelor în discuţie. Dacă alin. (1) al art. 1.683 C. civ. statuează validitatea neîndoielnică a vânzării bunului altuia, alin. (5) şi (6) ale aceluiaşi articol înlătură orice brumă de reticenţă rămasă. Alin. (5) afirmă accesul cumpărătorului la rezoluţiune "în cazul în care nu ar fi cumpărat dacă ar fi ştiut că nu va dobândi proprietatea întregului bun. " La fel, alin. (6) arată:

"cu toate acestea, cumpărătorul care la data încheierii contractului cunoştea că bunul nu aparţinea în întregime vânzătorului nu poate să solicite rambursarea cheltuielilor referitoare la lucrările autonome sau voluptuare".

5. Apărările formulate în recurs

La data de 24.10.2022, intimatul-reclamant Municipiul Piteşti prin Primar a depus la dosar întâmpinare la recursul formulat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L., iar la data la data de 28.10.2022, a depus la dosar întâmpinare la recursul formulat de recurenta-chemată în garanţie C. S.A., solicitând respingerea recursurilor şi menţinerea soluţiei instanţei de apel.

Întâmpinările au fost comunicate recurentelor la data de 28.10.2022, acestea nedepunând răspuns la întâmpinare.

6. Procedura în filtru

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 16 septembrie 2022 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris.

Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, fiind întocmit raportul de admisibilitate faţă de data iniţială a dosarului, 07 august 2018.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a reţinut că, în opinia raportorului, recursul este formulat împotriva unei hotărâri supuse acestei căi de atac, urmând a aprecia completul asupra încadrării motivelor de recurs în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Raportul a fost comunicat părţilor, care nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din data de 14 februarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu recursurile declarate de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. şi de recurenta-chemată în garanţie S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 2814 din 30 mai 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Municipiul Piteşti prin Primar.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru argumentele ce succed.

a. Recursul promovat de recurenta-pârâtă S.C. A. SRL

Pe calea recursului de faţă, prevalându-se de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a pretins caracterul nelegal al deciziei atacate prin prisma soluţionării eronate a excepţiei lipsei de interes a reclamantului Municipiul Piteşti, prin Primar, precum şi a greşitei interpretări şi aplicări a prevederilor art. 1247 alin. (2) C. civ.. Susţine că soluţia este eronată, deoarece reclamantul nu a demonstrat în cauză folosul practic urmărit prin exercitarea acţiunii.

Criticile, astfel formulate, sunt fondate.

Instanţa de apel a reţinut că reclamantul a învestit instanţa cu o acţiune având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 09.02.2018 de Societatea Profesională Notarială "B.", încheiat între C. S.A., în calitate de vânzător, şi pârâta A. S.R.L., în calitate de cumpărător, fiind invocat ca motiv de nulitate absolută lipsa uneia din condiţiile esenţiale cerute de lege pentru valabilitatea unei convenţii, respectiv existenţa unui obiect licit şi moral. S-a susţinut că, la momentul încheierii tranzacţiei, vânzătorul nu era titularul dreptului de proprietate asupra imobilului respectiv, precum şi că bunurile care aparţin domeniului public, în conformitate cu dispoziţiile legale, sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile.

S-a mai reţinut că, în justificarea interesului, reclamantul a invocat împrejurarea că bunul în litigiu este proprietatea sa, aparţinând domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale, ca urmare a H.G. nr. 1280 din 22 noiembrie 1996 privind transmiterea în patrimoniul municipiului Piteşti a unor bunuri aparţinând domeniului public.

Cu privire la interes, după consideraţiuni introductive de natură teoretică, instanţa de apel a arătat că "În cazul de faţă, reclamantul a invocat şi a dovedit existenţa interesului, fiind o persoană care susţine că are un drept de proprietate asupra bunului construcţie în litigiu, fiind evident avantajul, folosul practic, la care speră reclamantul în urma câştigării procesului."

A conchis instanţa de apel că argumentele reţinute de tribunal nu pot fi apreciate ca întemeiate, anume că acţiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar ar fi acţiunea în revendicare, iar în cadrul acţiunii în revendicare s-ar fi analizat titlurile prezentate de ambele părţi, iar în urma comparării acestora instanţa ar fi dat eficienţa uneia dintre ele, în timp ce prin prezenta acţiune reclamantul nu dobândeşte nimic în folosul său pentru că, şi în situaţia în care s-ar constata nulitatea absolută a contractului de vânzare, părţile ar fi repuse în situaţia anterioară în sensul că bunul în litigiu va intra în patrimoniul pârâtei vânzătoare şi nicidecum în patrimoniul reclamantului.

A mai subliniat instanţa de apel că interpretarea dată de tribunal contravine dispoziţiilor art. 1247 alin. (2) C. civ., restrângând nejustificat sfera persoanelor care pot invoca nulitatea absolută a unui contract la părţile contractante, prin eliminarea terţilor.

Înalta Curte reţine că prin interes se înţelege folosul practic, material sau moral, urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia. Prin impunerea cerinţei interesului, s-a urmărit, astfel, evitarea unor litigii lipsite de orice utilitate pentru reclamant, pur vexatorii.

Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acţiunii civile, instanţa trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate, iar din această perspectivă există o deplină corelare între prevederile art. 33 C. proc. civ., care reglementează condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească interesul ca cerinţă de exerciţiu al acţiunii civile, şi art. 1247 alin. (2) C. proc. civ., care leagă în mod indisolubil calitatea activă în acţiunea în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic de existenţa acestui interes.

Prin urmare, conform art. 33 C. proc. civ., este necesar ca interesul de a acţiona să fie în primul rând determinat, adică folosul practic ce poate fi obţinut de reclamant prin admiterea acţiunii să fie concret identificat.

În cauză însă, instanţa de control judiciar, admiţând apelul, nu a individualizat un astfel de folos şi, de asemenea, infirmând considerentele instanţei de fond, nu a expus un raţionament care să reprezinte fundamentul respingerii excepţiei lipsei de interes în cauză. Instanţa de control judiciar a indicat doar chestiuni de ordin teoretic privitoare la interes, subliniind că, prin sentinţa apelată, s-a restrâns nejustificat sfera persoanelor care pot invoca nulitatea absolută a unui contract la părţile contractante, prin eliminarea terţilor.

Mai mult, Curtea de apel, înlăturând argumentul Tribunalului în sensul că desfiinţarea contractului atacat nu ar aduce bunul în patrimoniul reclamantului, a apreciat că împrejurarea că reclamantul pretinde că bunul cu privire la care s-a contractat face parte din domeniul public al municipalităţii justifică interesul în formularea acţiunii, precum şi că folosul practic este "evident".

Înalta Curte apreciază că, pe de o parte, nu s-a indicat în ce fel foloseşte reclamantului constatarea nulităţii absolute a unui act încheiat între doi terţi şi, pe de altă parte, s-a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 1247 alin. (2) C. civ., care menţionează că nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acţiune sau excepţie. Aceasta întrucât textul prevede cerinţa existenţei unui interes în cauză, interes care nu a fost individualizat, cu atât mai mult cu cât, prin desfiinţarea retroactivă a contractului de vânzare-cumpărare a cărui anulare s-a solicitat, părţile ar fi puse în situaţia anterioară, potrivit dispoziţiilor art. 1254 alin. (3) C. civ., vânzătoarea C. S.R.L. redevenind proprietara spaţiului vândut, situaţie fără consecinţe cu privire la reclamant, căruia nu i s-ar aduce niciun folos material sau moral concret.

Contrar susţinerilor instanţei de control judiciar, invocarea de către reclamant a unui drept de proprietate asupra bunului construcţie în litigiu nu conduce în mod automat la evidenţa unui avantaj în cauză, atâta timp cât acesta nu este unul menţionat concret a fi obţinut prin anularea actului de vânzare respectiv, aşa cum prevăd, de altfel, şi dispoziţiile art. 1254 alin. (3) C. civ. sus-citat.

O persoană poate invoca nulitatea absolută prin dovedirea unui interes personal serios şi legitim, în atentă relaţie cu natura interesului ocrotit prin norma juridică încălcată şi fără a contraveni interesului vizat de norma juridică.

Or, în cauză, un astfel de interes nu a fost susţinut de către reclamantul Municipiul Piteşti prin cererea de chemare în judecată şi nici nu a fost relevat de către instanţa de apel în admiterea căii de atac a reclamantului.

Înalta Curte mai reţine că, deşi reclamantul, prin cererea de apel, indică drept folos material pe care l-ar putea obţine în urma constatării absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/09.02.2018 la Societatea Profesională Notarială "B." reîntoarcerea bunurilor imobile la care se face referire în dosar în proprietatea Municipiului Piteşti, finalitatea demersului juridic nu este cea indicată de acesta,desfiinţarea vânzării atacate putând fi urmată numai de revenirea bunului imobil respectiv în patrimoniul vânzătoarei.

Într-adevăr, nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană, însă această caracteristică a sancţiunii civile nu înlătură condiţia acţiunii civile care priveşte că doar o persoană care are interes poate să o promoveze.

În acest context configurat de elementele particulare ale cauzei, anterior ilustrate (inexistenţa unui folos practic exhibat de reclamant), instanţa de recurs apreciază fondate criticile recurentei privind nelegalitatea deciziei atacate, iar cazurile de casare incidente sunt atât cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - greşita evaluare a condiţiei de a acţiona a interesului, reglementată de art. 33 C. proc. civ. - cât şi pct. 8 C. proc. civ. - ce derivă din greşita interpretare a art. 1247 alin. (2) C. civ.

b. Recursul promovat de recurenta-chemată în garanţie S.C. C. SA

Recurenta-chemată în garanţie S.C. C. S.A. a invocat incidenţa în cauză a ipotezelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5 şi 6 C. proc. civ., criticând decizia recurată, pe de o parte, cu privire la soluţionarea greşită a excepţiei lipsei de interes a reclamantului Municipiul Piteşti, prin Primar, în promovarea cererii de chemare în judecată şi, pe de altă parte, raportat la lipsa unei motivări adecvate.

Cât priveşte motivul de recurs circumscris punctului 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că s-au expus aceleaşi critici cu cele din cuprinsul punctului a, în care s-a analizat recursul promovat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L., motiv pentru nu se mai impune a fi cercetate.

Critica privind punctul 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. este fondată.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Motivarea hotărârii judecătoreşti este supusă nu doar exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ci şi principiilor jurisprudenţiale dezvoltate pe marginea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi, ca atare, trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, să nu se rezume la o înşiruire de fapte şi afirmaţii, să se refere la probele administrate în cauză şi să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile şi apărările formulate de părţi şi să conducă în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv. Numai o astfel de motivare constituie pentru părţi o garanţie împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanţele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanşat prin căile de atac.

Or, se constată că în realitate instanţa de apel nu a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 C. proc. civ., întrucât nu conţine elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, necuprinzând argumentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate.

Aşa cum în mod corect critică recurenta, instanţa de apel nu a expus un raţionament în baza căruia a ajuns la concluzia potrivit căreia este evident care este avantajul, folosul practic la care speră reclamantul, lipsind evaluări proprii şi elemente de raţionament judiciar realizate de aceasta. Expunerea elementelor de ordin teoretic, urmată direct de concluzie nu poate echivala cu o motivare corespunzătoare, având caracter incomplet şi nu constituie o motivare care să respecte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., de natură a demonstra raţionamentul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei adoptate.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 488 pct. 5, 6 şi 8 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de recurente împotriva deciziei nr. 2814 din 30 mai 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Municipiul Piteşti prin Primar, va casa decizia atacată şi va trimite cauza aceleiaşi curţi de apel, pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. şi de recurenta-chemată în garanţie S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 2814 din 30 mai 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Municipiul Piteşti prin Primar.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 iunie 2023.