Damages for illegal enforcement: application of provisional res judicata from prior delictual judgment involving same factual core

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Arad înregistrată la data de 16.11.2020, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtele B. şi S.C. C. S.R.L. solicitând: obligarea pârâtelor la plata sumei de 214.720 RON sau echivalentul în RON a 44.000 euro, la data plăţii, suma reprezentând diferenţa de valoare a terenurilor vândute abuziv; obligarea pârâtelor la plata sumei de 48.800 RON sau echivalentul în RON, la data plăţii a 10.000 euro, reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta s-a întemeiat pe prevederile art. 1349 C. civ.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Arad

Prin sentinţa civilă nr. 13/31.01.2022, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi C. S.R.L..

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A., prin care a solicitat admiterea apelului, anularea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de la 29 aprilie 2022 sub nr. x/2020.

3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Timişoara

Prin decizia civilă nr. 195 din 23 iunie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă a fost respins apelul formulat de apelanta A. împotriva sentinţei civile nr. 13/31.01.2022, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatele B. S.A. şi C. S.R.L..

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 195 din 23 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

A susţinut recurenta că ambele instanţe au soluţionat cauza cu o greşita interpretare şi aplicare a art. 1357 C. civ. şi art. 430 C. proc. civ.

A arătat că obiectul acţiunii l-a reprezentat obligarea intimatei B. să achite contravaloarea celor patru terenuri proprietatea reclamantei, care au fost vândute la licitaţie în dosarul execuţional nr. x/2012 al BEJ D.. Dosarul a fost demarat de B. împotriva reclamantei, în baza unui bilet la ordin cu care aceasta a garantat un împrumut bancar contractat de societatea comercială al cărei asociat unic era.

Ulterior vânzării la licitaţie a terenurilor, executarea silită a fost încetată în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Gurahonţ.

Deoarece în dosarul respectiv instanţa a constatat ca împrumutul a fost achitat integral în momentul deschiderii dosarului execuţional, aspect constatat prin expertiza contabilă, apreciază că vânzarea la licitaţie a terenurilor a fost nelegală şi reclamantei i s-a cauzat astfel un prejudiciu, care trebuie reparat.

Arată că instanţele au respins acţiunea fără a soluţiona fondul cauzei, reţinând excepţia autorităţii de lucru judecat în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Arad, dosar în care reclamanta a solicitat repararea unui alt prejudiciu cauzat prin aceeaşi executare silită nelegală, respectiv lipsa folosinţei unui imobil.

În dosarul respectiv, Tribunalul Arad a considerat că executarea silită respectivă a fost încetată pentru vicii formale ale biletului la ordin, astfel încât nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1349 C. civ., care a reprezentat temeiul de drept al respectivei acţiuni.

Susţine că atât sentinţa pronunţată pe fondul cauzei, cât şi decizia recurată sunt nelegale din trei considerente:

a. cele două acţiuni nu au acelaşi obiect; în dosarul civil nr. x/2020 s-a solicitat contravaloarea lipsei de folosinţă a unui imobil în temeiul art. 1349 C. civ., iar în prezenta cauză s-a solicitat contravaloarea unor terenuri vândute la licitaţie, în temeiul art. 1357 C. civ., nefiind întrunită tripla identitate de obiect, părţi şi cauză, prevăzută de art. 430-431 C. proc. civ.

În cazul vânzării la licitaţie a bunurilor ca urmare a încetării executării silite, intimata B. este obligată să achite contravaloarea lor, independent de buna sau reaua-credinţă în demararea executării silite. În cazul prejudiciului colateral constând în lipsa de folosinţă a imobilului care face obiectul dosarului nr. x/2020, situaţia este diferită, fiind necesară existenţa relei-credinţe.

b. dosarul nr. x/2020 nu este soluţionat definitiv, ci se afla pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În aceste condiţii, nu poate fi reţinută autoritatea de lucru judecat, deoarece doar o hotărâre judecătoreasca definitivă are ca al doilea efect dobândirea autorităţii de lucru judecat.

c. hotărârea este nelegală deoarece, atât timp cât instanţa a apreciat că există o legătură între cele două dosare, trebuia să facă aplicarea art. 413 pct. 1 C. proc. civ.

Toate aceste argumente au fost însă respinse de către instanţa de apel, cu motivarea că cele două acţiuni sunt identice, motivare pe care o apreciază ca fiind nelegală. Consideră că singura legătură dintre cele două acţiuni o reprezintă faptul că decurg din acelaşi dosar execuţional nr. x/2012, toate celelalte elemente ale cauzelor sunt însă total diferite.

Apreciază că invocarea autorităţii provizorii de lucru judecat de către instanţă este nelegală, deoarece în baza autorităţii provizorii nu se poate respinge o altă acţiune.

d. se confundă critica unei hotărâri judecătoreşti cu critica conduitei instanţei, recurentei punându-i-se efectiv în vedere în mod sarcastic şi autoritar că nu are acest drept "de a critica conduita instanţei".

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

5. Înregistrarea cererii de recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 27 septembrie 2022, sub nr. x/2020, fiind repartizat aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 9.

Prin rezoluţia de primire a dosarului din 06 octombrie 2022 s-a dispus comunicarea cererii de recurs.

Recursul a fost comunicat intimaţilor B. S.A. şi C. S.R.L. la data de 13 octombrie 2022.

Intimata B. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea în ipotezele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele ce succed.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocată de intimata B. S.A., se constatată că în cuprinsul cererii de recurs se pot identifica susţineri de natură a fi analizate din perspectiva dispoziţiilor legale anterior menţionate, în sensul că reclamanta expune critici care pot fi încadrate în pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., şi anume greşita reţinere a autorităţii de lucru judecat a deciziei pronunţate în dosar nr. x/2020, pentru lipsa triplei identităţi şi, de asemenea, incorecta reţinere a autorităţii provizorii de lucru judecat.

Având în vedere că recursul poate fi examinat din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., excepţia nulităţii urmează a fi respinsă.

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, reclamanta a criticat faptul că în dosarul nr. x/2020 s-a solicitat contravaloarea lipsei de folosinţă a unui imobil, în temeiul art. 1349 C. civ., iar în prezenta cauză s-a solicitat contravaloarea unor terenuri vândute la licitaţie, în temeiul art. 1357 C. civ., nefiind îndeplinită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză prevăzută de dispoziţiile art. 430 şi 431 C. proc. civ.

Instanţa de apel a reţinut că în mod corect a reţinut tribunalul că sentinţa civilă nr. 279/14.04.2021, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2020 se impune în speţă în virtutea efectului pozitiv al lucrului judecat, de vreme ce în ambele litigii, fundamentul juridic al pretenţiilor deduse judecăţii îl reprezintă aceeaşi chestiune litigioasă, şi anume demararea şi continuarea unei executări silite în pofida faptului că nu există nicio creanţă întrucât aceasta fusese stinsă prin plată.

A mai indicat Curtea de apel că în litigiul soluţionat deja în apel de secţia a II-a civilă a Curţii de Apel Timişoara nu prezintă importanţă că obiectul este diferit, câtă vreme causa debendi a acţiunii este identică în cele două dosare - executarea silită iniţiată de B. în dosarul execuţional nr. x/2012 pentru o datorie ce fusese deja achitată în cursul aceluiaşi an, potrivit opiniei reclamantei-apelante.

Înalta Curte reţine că art. 431 alin. (2) C. proc. civ. reglementează efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat; el este la îndemâna oricăreia dintre părţile unui litigiu, în sensul că fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Raţionamentul instanţei de apel este corect, întrucât efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul de părţi, obiect şi cauză, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Efectul pozitiv al lucrului judecat nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.

În speţă, Înalta Curte reţine, pe de o parte, că prin decizia civilă nr. 636/A/08.11.2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2020, a fost respins apelul reclamantei A. împotriva sentinţei civile nr. 279/14.04.2021, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul cu acelaşi număr, cauza având ca obiect solicitarea reclamantei din cauza de faţă de obligare a pârâtei B. la plata de despăgubiri în considerarea unor pretinse fapte ilicite săvârşite cu ocazia executării silite a titlului executoriu - contract de credit bancar nr. x/13.01.2009.

S-a reţinut în considerentele deciziei civile nr. 363A/2021 că "nu se poate reţine faptul că executarea silită începută de B. în dosarul execuţional nr. x/2012 a fost pornită pentru o datorie inexistentă, respectiv achitată în anul 2012, în condiţiile în care, după cesionarea creanţei de către pârâta B. către S.C. C. S.R.L. în anul 2014, executarea silită a continuat şi abia în anul 2017 s-a dispus încetarea executării silite. Însă nu au fost anulate formele de executare, instanţa de recurs reţinând că, potrivit raportului de expertiză, nu a avut loc o dublă executare, creditul fiind achitat integral".

Totodată, prin sentinţa civilă nr. 279/14.04.2021, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2020, a fost analizată chestiunea litigioasă referitoare la achitarea integrală a creditului, statuându-se că "nu s-a făcut dovada că, pârâta B. a demarat în anul 2012 executarea silită împotriva reclamantei pentru o datorie inexistentă astfel cum susţine reclamanta, nefiind întrunite cumulativ elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 C. civ., respectiv săvârşirea unei fapte ilicite de către pârâte, existenţa unui prejudiciu şi raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu."

Astfel, atâta timp cât în ambele litigii fundamentul juridic al pretenţiilor deduse judecăţii îl reprezintă aceeaşi chestiune litigioasă, şi anume demararea şi continuarea unei executări silite în pofida faptului că nu exista nicio creanţă cu argumentul esenţial că aceasta fusese stinsă prin plată, s-a statuat asupra inexistenţei săvârşirii unei fapte ilicite de către pârâte, chestiune juridică care se doreşte a fi tranşată şi în cel de-al doilea litigiu, chiar dacă în cauza de faţă reclamanta solicită repararea altui tip de prejudiciu pretins a fi cauzat prin aceeaşi faptă ilicită.

Prin urmare, de vreme ce efectul pozitiv operează, conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ., într-un litigiu ulterior între aceleaşi părţi, fără ca obiectul şi cauza celor două litigii să fie identice, rezultă că nefondat este criticată decizia instanţei de apel cu argumentul că nu sunt întrunite condiţiile autorităţii de lucru judecat astfel cum s-a dezvoltat în cuprinsul cererii de recurs.

În schimb, de vreme ce prejudiciul a cărui reparare se solicită în cauza de faţă (diferit faţă de cel din dosarul soluţionat prin decizia nr. 636/A/08.11.2021 a Curţii de Apel Timişoara) rezultă, în argumentarea reclamantei recurente, din aceeaşi faptă ilicită ce a fost invocată şi în precedenta cauză, există legătura la care se referă art. 431 alin. (2) C. proc. civ. şi care face ca aspectul inexistenţei respectivei fapte ilicite să nu poată fi contrazis în pricina pendinte.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, reclamanta a invocat faptul că autoritatea de lucru judecat este provizorie pentru că sentinţa civilă nr. 279/14.04.2021, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2020 nu este definitivă, fiind atacată cu recurs.

Acest motiv de recurs este nefondat.

Dispoziţiile art. 430 alin. (4) C. proc. civ. consacră autoritatea de lucru judecat provizorie, atunci când hotărârea este supusă apelului sau recursului şi ea funcţionează până la expirarea termenului de apel sau de recurs, după caz, pentru ipoteza în care, deşi supusă apelului sau recursului, calea de atac nu a fost exercitată, ori până la respingerea acestor căi de atac, atunci când s-a făcut uz de ele. În cazul în care calea de atac este admisă, iar hotărârea este schimbată sau modificată în tot sau în parte, autoritatea de lucru judecat provizorie se desfiinţează cu efect retroactiv pentru partea din hotărâre care a fost reformată în căile de atac.

Înalta Curte reţine, astfel, că o hotărâre judecătorească ce tranşează o chestiune de drept litigioasă, chiar nedefinitivă fiind, se bucură de putere de lucru judecat provizorie care urmează a se consolida sau nu, după caz, în raport de soluţia finală ce urmează a fi pronunţată, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 430 alin. (4) C. proc. civ. sus-citate.

Cât priveşte critica referitoare la obligaţia instanţei de fond de a suspenda judecata în prezenta cauză până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2020, Înalta Curte reţine că ipoteza legală indicată, art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., prevede un caz de suspendare facultativă a judecăţii, iar, în cauză, aşa cum în mod corect a subliniat instanţa de apel, partea nu a formulat ea însăşi o astfel de cerere, neputând imputa, astfel, instanţei de apel că nu a dispus din oficiu aplicarea obligatorie a unui caz de suspendare facultativă. De altfel, de esenţa acestui tip de suspendare este faptul că aceasta este lăsată la aprecierea instanţei de judecată.

În fine, sub punctul d. din cererea de recurs se exprimă nemulţumirea recurentei în sensul că instanţa de apel a consemnat că partea nu poate critica decât hotărârea instanţe şi nu conduita acesteia.

Înalta Curte observă că această chestiune nu poate fi calificată drept un motiv de nelegalitate şi ea nu poate fi încadrată în cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, acesta nefiind un veritabil motiv de recurs.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge excepţia nulităţii recursului şi va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 195 din 23 iunie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. S.A. şi C. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata B. S.A..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 195 din 23 iunie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. S.A. şi C. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 iunie 2023.