Nullity of property transfers and admissibility of usucaption as substantive defense to rebut lack of procedural interest

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019*, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele S.C. B. S.R.L., C. S.R.L. şi D. S.R.L., în insolvenţă, prin lichidator judiciar E., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

1. Nulitatea absolută a actului juridic translativ de proprietate, intitulat "oferta reală de bunuri", de facto o operaţiune juridică de dare în plată (în schimbul unei pretinse creanţe de 447.634,42 RON) a imobilului situat în intravilanul loc. Dumbrăveşti, jud. Prahova (teren de 9.269 mp şi construcţii), cu număr cadastral x, intabulat în CF nr. x (CF vechi x) a loc. Dumbrăveşti, jud. Prahova, negotium iuris consemnată/materializată prin "Procesul-verbal de constatare a acceptării ofertei reale a debitorului de a preda la schimb, un bun individual, constând în transfer de proprietate" din data de 12.12.2016, încheiat de executorul judecătoresc F., cu sediul în jud. Teleorman (cu încălcarea flagrantă a legii, inclusiv a normelor de competenţă funcţională) în dos. ex. 1058/2016 între pârâtele S.C. D. S.R.L. şi C. S.R.L.;

2. potrivit principiului resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis, să se constate şi nulitatea absolută a actelor subsecvente, inclusiv a Contractului de vânzare-cumpărare a aceluiaşi imobil, încheiat între pârâtele C. S.R.L. şi SC. B. S.R.L, autentificat sub nr. x/10.09.2018 de BNP G. din Bucureşti, ca şi nulitatea înscrierilor în cartea funciară a imobilului, la OCPI Prahova (constatând, pe cale incidentală, şi inopozabilitatea sentinţei civile nr. 1652/05.03.2018, pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 435 alin. (2) C. proc. civ.);

3. în subsidiar, să se constatate că are un drept de creanţă asupra imobilului ce face obiectul actelor a căror nulitate o solicită, constând în lucrările de renovare, consolidare, întreţinere, montaj instalaţie electrică integrală şi transformator cu stâlpi etc. la construcţiile existente pe teren, cât şi cu privire la plantaţiile de pe acest teren, drept de creanţă în baza căruia a solicitat şi constatarea unui drept de retenţie asupra imobilului până la plata efectivă a contravalorii acestor lucrări utile şi necesare.

În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 888, art. 1247, art. 1492, art. 1242, art. 1244, art. 1236-1238 C. civ. etc., art. 435 C. proc. civ., Legea nr. 188/2000, Legea nr. 36/1995 şi Regulamentul de punere în aplicare a acesteia, Legea nr. 85/2014, art. 37 din Legea nr. 7/1996 actualizată etc.

Prin sentinţa civilă nr. 1468/24.10.2019 a fost admisă excepţia şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii în favoarea secţiei I Civile a Tribunalului Prahova.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei I civile din cadrul Tribunalului Prahova la data de 19.11.2019, sub nr. x/2019*.

La data de 22 iunie 2020, reclamantul a depus la dosar o cerere precizatoare a capătului 3 de cerere din acţiunea introductivă de instanţă, prin care a arătat că, prin cererea de chemare în judecată, a formulat o cerere principală în nulitate, o cerere accesorie în anularea actelor subsecvente actului a cărui nulitate a solicitat-o prin capătul de cerere principal, precum şi o cerere principală subsidiară (capătul 3 de cerere), a cărei rezolvare se antrenează exclusiv în ipoteza în care instanţa ar respinge primele capete de cerere.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Prahova

Prin sentinţa civilă nr. 144/25.01.2021, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepţia lipsei de interes a reclamantului în promovarea acţiunii, invocată de pârâtele S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., prin întâmpinare.

Tribunalul a respins acţiunea precizată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L., C. S.R.L., prin administrator judiciar H. şi D. S.R.L., în insolvenţă, prin lichidator judiciar E., ca fiind lipsită de interes.

A obligat reclamantul să plătească pârâtei S.C. B. S.R.L. suma de 17.293,79 RON cheltuieli de judecată.

A luat act că pârâta S.C. C. S.R.L. îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A., criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti

Prin decizia civilă nr. 2067/29 iunie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 144 din data de 25 ianuarie 2021, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă, în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L. Bucureşti, C. S.R.L., prin administrator judiciar H. şi S.C. D. S.R.L. - prin lichidator judiciar I..

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 2067 din 29 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

A susţinut printr-un prim motiv de recurs (art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.), că soluţionarea eronată a excepţiilor procesuale, ca şi nerespectarea principiilor fundamentale ale procesului civil (principiul disponibilităţii - art. 9 alin. (2) C. proc. civ., în cazul speţei) determină nulitatea necondiţionată de vătămare a actelor de procedură ce le conţin, în temeiul art. 176 pct. 6 C. proc. civ., fiind vorba despre cerinţe extrinseci actului de procedură.

Arată că prima instanţa a admis excepţia lipsei de interes, a respins acţiunea ca fiind lipsită de interes, iar instanţa de apel a respins apelul, menţinând soluţia primei instanţe, ocazie cu care a încălcat şi principiul disponibilităţii - art. 9 alin. (2) C. proc. civ.. Susţine că soluţia este eronată, deoarece reclamantul a demonstrat în cauză folosul practic urmărit prin exercitarea acţiunii, astfel că nu se poate susţine că nu ar avea un interes suficient de bine conturat.

Câtă vreme legea permite invocarea uzucapiunii atât pe cale de acţiune, cât şi pe cale de excepţie, potrivit principiului disponibilităţii, reclamantul era îndreptăţit să invoce uzucapiunea şi doar pe cale de excepţie, cu scopul, în acest dosar, limitat la a-şi dovedi interesul în dreptul de a solicita nulitatea actelor translative de proprietate a celor care se pretind proprietari, în temeiul lor.

În ipoteza admiterii acţiunii în nulitate şi a constatării nulităţii atât a actului de dare în plată din 12.12.2016, prin care "s-a transmis proprietatea" de la D. la C., cât şi a actului translativ subsecvent dintre C. şi B., inclusiv nulitatea operaţiunilor de înscriere în cartea funciară a imobilului, la OCPI Prahova, constatând, pe cale incidentală, şi inopozabilitatea sentinţei civile nr. 1652/05.03.2018, pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosar nr. x/2017, s-ar reîntoarce în situatia anterioară datei de 12.12.2016. respectiv aceea în care proprietar al imobilului figura mama reclamantului (defuncta J.), iar reclamantul A., în calitatea sa de unic moştenitor, poate solicita înscrierea sa ca proprietar tabular în locul mamei sale.

Această operaţiune este posibilă, prin solicitarea la notarul public care a emis primul certificat de moştenitor, a unui certificat de moştenitor suplimentar, cu privire la imobilul în litigiu şi făcând şi dovada că autoarea sa era proprietar tabular la momentul decesului, care este şi data deschiderii moştenirii.

Urmând aceste operaţiuni juridice, legale şi posibile, A. va figura drept proprietar tabular în locul mamei sale J..

În ceea ce priveşte societatea D. (în insolvenţă), se dovedeşte şi prin sentinţa civilă nr. 1652/05.03.2018, pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosar nr. x/2017, aceasta nu deţine un titlu de proprietate perfect valabil, sub aspecte de fond si de formă (în primul rând pentru că nu este cuprins în chiar conţinutul titlului de la cine la cine se transmite proprietatea), motiv pentru care din anul 2005 OCPI Prahova le-a refuzat constant intabularea în cartea funciară a imobilului timp de 13 ani (aceasta neputând fi realizată decât când i-a obligat instanţa prin sentinţa nr. 1652/05.03.2018, a cărei inopozabilitate am cerut a fi constatată). În consecinţă, actul de adjudecare din 2005, constituind un titlu inform, nu are eficacitatea unui titlu translativ de proprietate prin el însuşi astfel că efectele juridice ale acestuia nu-i pot fi opuse reclamantului A., nici erga omnes.

Interesul în obţinerea nulităţii actelor translative de proprietate cu privire la imobil, începând cu 12.12.2016, rezidă din chiar interesul reclamantului A. de a se înscrie ca proprietar tabular în locul mamei sale în cartea funciară, dar înainte de toate, interesul, ca folos practic, este suficient si dacă reclamantul urmăreşte repunerea părţilor în situaţia anterioară datei de 12.12.2016, când situaţia de fapt si de drept a imobilului în discuţie îi profita (chestiune mai mult decât necesară pentru a justifica interesul de a acţiona în scopul eliminării din circuitul civil a actelor translative care i-au schimbat această situaţie juridică anterioară).

Sub un alt aspect, în cazul în care s-ar ivi vreo acţiune judiciară din partea administratorului judiciar al D., atunci reclamantul din prezenta cauză, A., fie îi va opune calitatea de proprietar tabular şi se vor compara titlurile şi valabilitatea acestora, fie. în subsidiar, va opune uzucapiunea scurtă, de 10 ani, faţă de această societate.

Opinează că reclamantul A. poate invoca instituţia uzucapiunii scurte (de la 10 la 20 de ani), în ipoteza în care, în acel eventual litigiu, s-ar aprecia ad absurdum ca valabil, actul de adjudecare din 14.02.2005, prin care s-ar fi transmis proprietatea către S.C. D. S.R.L., deoarece, numai într-o astfel de ipoteză se va considera că autoarea reclamantului, J. ar fi pierdut, în drept, din patrimoniul său, dreptul de proprietate la data de 14.02.2005. Într-o astfel de ipoteză, deşi dacă se va considera că a pierdut dreptul de proprietate, oricum, aceasta nu a pierdut posesia imobilului şi a exercitat-o continuu, împreună cu fiul său, reclamantul, ambii posesori considerând cu bună-credinţă că au în continuare un just titlu (anume, au apreciat în credinţa lor - că titlul lor produce în continuare efectele juridice ale unui act de proprietate, câtă vreme actul de adjudecare, fiind viciat - în principal prin faptul că nu arată de la cine la cine se transmite dreptul de proprietate - nu ar fi valabil şi ar fi lipsit de eficacitate).

Reclamantul, moştenitorul legal al autoarei J., a posedat continuu imobilul din 1998 şi până în prezent, putându-se considera că acestuia i-a fost tulburată posesia, de principiu, la data de 4.08.2020 sau cel mai devreme la data de 08.07.2019, când a fost sesizată instanţa cu primul dosar de evacuare nr. x/2019, în care cererea a fost respinsă definitiv - în ipoteza în care se consideră că întreruperea operează de la data primei cereri de evacuare împotriva reclamantului.

În aceste condiţii, va opera de jure uzucapiunea scurtă de Ia 10 la 20 de ani - art. 1895 si urm. din sistemul vechiul C. civ., în concret uzucapiunea de 10 ani care era deja împlinită (se împlinise la 14.02.2015) la data la care D. "transmitea proprietatea" - nelegal prin convenţia de dare în plată, mascată în "ofertă reală de plată" - către C. anume la 12.12.2016, efectul uzucapiunii fiind retroactiv, în sensul că uzucapantul va fi considerat proprietar nu din momentul împlinirii termenului, ci chiar din ziua în care a început posesia.

Arată că pârâta B. a obţinut o hotărâre de evacuare a reclamantului A. în procedura specială simplificată prevăzută de art. 1034 şi urm. C. proc. civ., hotărâre care nu a fost pusă încă în executare, posesia fiind încă tot a reclamantului. Or, în ipoteza în care s-ar admite acţiunea în nulitate din prezenta cauză, ar proceda, după caz, fie la revizuirea hotărârii de evacuare, fie la întoarcerea executării silite, dacă aceasta s-ar realiza.

Apreciază că este neîntemeiată motivarea instanţei, potrivit căreia admiterea acţiunii nu ar putea conduce la întoarcerea bunului în patrimoniul apelantului, ci în patrimoniul pârâtei D. S.R.L., acest aspect neaducând niciun folos practic reclamantului apelant, fiind vorba despre o interpretarea eronată a legii de drept material, la fel ca şi chestiunile care ţin de aplicarea instituţiei uzucapiunii şi a instituţiei nulităţii (atât din perspectiva invocării acestora si pe cale de excepţie substanţială, cât şi prin prisma efectelor pe care incidenţa acestor instituţii le determină în cazul dat).

În privinţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că vizează nemotivarea hotărârii recurate, potrivit exigentelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., coroborat cu art. 6 par. l C.E.D.O., dar şi cu alte principii fundamentale ale procesului civil.

Instanţa de apel, la fel ca şi judecătorul fondului, nu a analizat toate apărările formulate din perspectiva celor 3 planuri de justificare a cerinţei interesului - prezentate la primul motiv de recurs, nearătând de ce a respins argumentele prezentate în justificarea celor 3 perspective opuse excepţiei lipsei de interes.

Succint, dintre multiplele noastre argumente invocate în susţinerea interesului, ca cerinţă de exercitare a acţiunii civile, instanţa de apel s-a raportat exclusiv la cel legat de chestiunea invocării uzucapiunii pe cale de excepţie substanţială, iar la final a expediat lapidar (fără o motivare concretă) argumentele legate de planul acţiunilor de carte funciară.

În plus, motivarea instanţei de apel cuprinde reţineri străine de cauză.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

5. Înregistrarea cererii de recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 10 octombrie 2022, sub nr. x/2019*, fiind repartizat aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 9.

Prin rezoluţia de primire a dosarului s-a dispus comunicarea cererii de recurs.

Recursul a fost comunicat intimaţilor B. S.R.L., K., fostă C. S.R.L. ŞI D. S.R.L..

Intimata D. S.R.L. prin administrator judiciar I. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata K., fostă C. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat constatarea nulităţii recursului şi, pe fond, respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru argumentele ce succed.

Pe calea recursului de faţă, prevalându-se de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a pretins caracterul nelegal al deciziei atacate prin prisma greşitei aprecieri asupra posibilităţii acestuia de a invoca prescripţia achizitivă pe cale de excepţie, precum şi soluţionării eronate a excepţiei lipsei de interes, în sensul respingerii acţiunii ca fiind lipsită de interes (soluţie menţinută în apel), ocazie cu care s-a încălcat şi principiul disponibilităţii prevăzut de art. 9 alin. (2) C. proc. civ.. Susţine că soluţia este eronată, deoarece reclamantul a demonstrat în cauză folosul practic urmărit prin exercitarea acţiunii.

A mai criticat, aferent punctului 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., faptul că hotărârea recurată nu a fost motivată, nefiind analizate susţinerile sale.

Criticile, astfel formulate, sunt fondate.

Astfel, se reţine că reclamantul a învestit instanţa cu o acţiune având ca obiect constatarea nulităţii absolute a două acte translative de proprietate, încheiate între pârâţii dintre prezenta cauză, susţinând, în esenţă, că autoarea sa a fost proprietara tabulară a imobilului şi că actele atacate au fost încheiate între pârâţi în dauna dreptului de proprietate al mamei sale şi cu încălcarea mai multor prevederi legale imperative, inclusiv cu fraudarea legii.

Pârâtele au susţinut că reclamantul nu a justificat interesul în atacarea actelor de înstrăinare, deoarece nu a atacat în acest proces şi actul de adjudecare în urma căruia autoarea reclamantului a pierdut în anul 2005 proprietatea asupra imobilului în favoarea pârâtei D. S.R.L., care l-a transmis apoi în anul 2016 prin dare în plată către pârâta C. S.R.L. şi care la rândul său l-a vândut în anul 2018 către pârâta B. S.R.L.; prin urmare, au arătat pârâtele, desfiinţarea cu efecte retroactive a celor două acte juridice a căror nulitate s-a invocat prin cererea de chemare în judecată (încheiate între D. şi C. S.R.L., respectiv între C. S.R.L. şi B. SRL) va reîntoarce imobilul în patrimoniul D. S.R.L., ceea ce nu va aduce vreun folos practic reclamantului.

Faţă de invocarea excepţiei lipsei de interes de către pârâte prin întâmpinare, reclamantul a înţeles să invoce dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune ca mod de apărare împotriva excepţiei lipsei de interes.

Cu privire la acest aspect a motivat Curtea de apel că prescripţia achizitivă poate fi invocată pe cale de excepţie, ca apărare de fond, într-un litigiu în care uzucapantul, având poziţia procesuală de pârât, se va prevala de dobândirea dreptului său de proprietate în modalitatea arătată, pentru a paraliza pretenţia formulată împotriva sa de către reclamant.

Instanţa de apel a subliniat că, în cauză, reclamantul înţelege să invoce dobândirea dreptului de proprietate prin intermediul uzucapiunii, ca excepţie (apărare de fond), procedeu pe care nu îl are însă la îndemână, dat fiind faptul că în procesul civil cadrul procesual sub aspectul obiectului şi părţilor este stabilit tocmai de către acesta şi avea posibilitatea formulării unui capăt de cerere distinct, având acest obiect.

De asemenea, a mai relevat că nici în combaterea excepţiei lipsei de interes invocată de pârâţi, reclamantul nu are deschisă calea apărării de fond constând în invocarea excepţiei uzucapiunii. Aceasta întrucât, în calitatea sa de reclamant, în măsura în care interesul în promovarea acţiunii este justificat de pretinsul său drept de proprietate, avea îndatorirea de a dovedi existenţa acestui drept încă de la momentul promovării acţiunii, fie prin formularea unui capăt de cerere distinct având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului ca urmare a intervenirii prescripţiei achizitive, fie prin obţinerea, anterior promovării acţiunii introductive de instanţă, a unei hotărâri judecătoreşti care să constate existenţa dreptului de proprietate prin uzucapiune, în măsura în care ar fi îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.

A conchis Curtea de apel că reclamantul are deschisă calea acţiunii, în timp ce pârâtul are dreptul să se apere invocând excepţia de fond privind dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, doar pentru a paraliza pretenţiile deduse judecăţii de către reclamant, iar o interpretare contrară ar conduce la eludarea dispoziţiilor legale privind plata taxelor de timbru, anume O.U.G. nr. 80/2013.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte subliniază că reclamantul a făcut referire atât la cazul de uzucapiune scurtă de la 10 la 20 ani, reglementată de dispoziţiile art. 1895 C. civ. de la 1864, cât şi la uzucapiunea extratabulară şi tabulară, reglementată de dispoziţiile art. 930 şi 931 C. civ.

Dispoziţiile art. 1842 C. civ. de la 1864 prevedeau că "prescripţia poate fi opusă în cursul unei instanţe până în momentul când curtea de apel va pronunţa definitiva sa decizie, asupra căreia nu mai poate reveni după lege, afară numai de cazul când cel în drept a o opune ar trebui să se prezume, după împrejurări, că a renunţat la dânsa".

Rezultă din aceste dispoziţii ale vechii reglementări, care instituie termenul de decădere pentru exercitarea dreptului de a invoca uzucapiunea, că ea poate fi invocată şi pe cale de excepţie, pe timpul judecăţii de fond, dar şi în apel, până la momentul pronunţării deciziei de către instanţa de apel, iar legea nu distinge în funcţie de poziţia procesuală a posesorului uzucapant, de reclamant într-o acţiune al cărei obiect nu a fost însăşi constatarea dobândirii dreptului prin efectul uzucapiunii sau de pârât în acţiunea în revendicare a proprietarului cu titlu al imobilului sau într-o altfel de acţiune care ar pune în discuţie dreptul real invocat de uzucapant.

Această concluzie se desprinde din însuşi textul de lege, care nu distinge poziţia procesuală a posesorului uzucapant. Unei formulări generale a textului legal trebuie să-i corespundă o aplicare generală a acestuia, fără a face apel la distincţii pe care legea nu le prevede, potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Din perspectiva dreptului procesual civil, invocarea uzucapiunii nu este o excepţie, ci o apărare de fond, care este, aşadar, permisă oricăreia dintre părţi, indiferent de poziţia sa procesuală.

Prin urmare, raţionamentul instanţelor de fond potrivit căruia reclamantul, pe de o parte, nu a formulat un capăt de cerere distinct, având acest obiect şi, pe de altă parte, nu are deschisă calea apărării de fond constând în invocarea excepţiei uzucapiunii nici în combaterea excepţiei lipsei de interes invocată de pârâţi, este eronat.

Reţine incorect instanţa de apel că reclamantul nu are acest procedeu la îndemână, dat fiind faptul că în procesul civil cadrul procesual sub aspectul obiectului şi părţilor este stabilit tocmai de către acesta.

Înalta Curte reţine însă că tocmai în respectarea dreptului de dispoziţie al părţii, invocat de instanţa de apel, care presupune că obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, partea poate dispune de mijloacele procedurale acordate de lege, iar cât timp uzucapiunea poate fi invocată şi pe cale de excepţie - în sensul de apărare - aceasta era o opţiune ce revenea reclamantului.

De asemenea, nu poate fi primit nici argumentul potrivit căruia invocarea uzucapiunii în această manieră ar conduce la eludarea dispoziţiilor legale privind plata taxelor de timbru, anume art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, câtă vreme invocarea excepţiei uzucapiunii reprezintă o apărare a părţii, care invocă dobândirea calităţii de proprietar în acest mod. De altfel, reclamantului nu i s-a pus în vedere să timbreze nici de către instanţa de fond, nici de către instanţa de apel, în măsura în care s-a fi apreciat că există o astfel de obligaţie ca urmare a invocării uzucapiunii.

Cât priveşte lipsa de interes, instanţa de apel a reţinut că reclamantul nu deţine o hotărâre judecătorească în sensul constatării pretinsului drept de proprietate asupra bunului imobil, iar admiterea acţiunii nu ar putea aduce niciun folos practic acestuia atât timp cât imobilul ce face obiectul celor două acte a ieşit din proprietatea mamei sale prin actul de adjudecare încheiat la 14 februarie 2005 în dosarul execuţional nr. x/2004 al BEJ L., ce reprezintă titlu de proprietate pentru pârâta D. S.R.L..

Or, având în vedere că reclamantul era în drept să invoce dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune în cadrul apărărilor faţă de excepţia lipsei de interes invocată de pârâte, după cum s-a arătat mai sus, Înalta Curte apreciază că excepţia menţionată a fost soluţionată în mod nelegal, fără luarea în considerare a tuturor chestiunilor relevante din perspectiva susţinerilor părţilor.

Este, astfel, incident, cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., faţă de nesocotirea prevederilor art. 9 C. proc. civ., în sensul omisiunii de analiză a unei apărări considerată de recurente relevantă pentru soluţionarea chestiunii incidentale a existenţei interesului de a acţiona.

Este fondată şi critica recurentului ce vizează absenţa din considerentele deciziei recurate a unor argumente legate de calitatea mamei recurentului reclamant de proprietar tabular al imobilului în discuţie (cu privire la care s-au încheiat actele juridice atacate pentru nulitate) şi la absenţa înscrierii în cartea funciară a adjudecatarului.

Aceste chestiuni au fost invocate de recurentul reclamant tot în combaterea excepţiei lipsei sale de interes în sesizarea instanţei, iar din considerentele hotărârii atacate nu rezultă care ar fi relevanţa juridică a împrejurărilor invocate şi care ar putea fi consecinţele juridice ale acestei împrejurări faţă de existenţa interesului ca cerinţă de a acţiona.

Prin urmare, se observă şi din această perspectivă incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. - în sensul omisiunii de a respecta limitele învestirii apelului astfel cum rezultă ele din art. 476 alin. (1) şi art. 477 alin. (1) C. proc. civ., deoarece în apel reclamantul a evocat toate aceste apărări - şi totodată a cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece lipsesc argumente concrete cu privire la unele dintre principalele susţineri ale apelantului în sensul nelegalităţii invocate de el prin apel în privinţa sentinţei primei instanţe.

De aceea, va fi admis recursul, va fi casată decizia recurată şi va fi trimisă cauza la instanţa de apel, conform art. 497 C. proc. civ.

În acest context, instanţa de apel, în rejudecare, va lămuri cu întâietate care sunt parametrii substanţiali ai apărării formulate de reclamant - faţă de echivocul susţinerilor sale, care se referă atât la dispoziţiile C. civ. 1864, cât şi la cele ale noii legi de drept substanţial - fiind necesar ca acesta să precizeze totodată când a început posesia ce a stat la baza dobândirii dreptului pe calea prescripţiei achizitive, în vederea determinării aplicării legii în timp (faţă de prevederile art. 82 alin. (1) din Legea de punere în aplicare a C. civ. nr. 71/2011).

În funcţie de aceste precizări şi de rezultatul calificării juridice a susţinerilor reclamantului, se vor avea în vedere de instanţa de apel care sunt efectele juridice ale dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune şi dacă ele sunt apte a justifica existenţa interesului procesual în sesizarea instanţei cu cererea pendinte, urmând a se aprecia, totodată, care va fi regimul procesual al acestor chestiuni - dacă se impune unirea cu fondul a excepţiei şi a apărării ce i se opune, ori dezlegarea lor în prealabil, după cum va fi considerat aplicabil art. 248 alin. (1) sau 4 C. proc. civ.

În privinţa celorlalte critici, Înalta Curte notează faptul că ele nu pot fi analizate, date fiind efectele pe care le produce soluţia ce urmează a fi pronunţată în considerarea încălcării regulilor de procedură reprezentate de art. 480 alin. (3) C. proc. civ., rămânând în sarcina instanţei de apel ca, în rejudecarea cauzei, cu ocazia analizei şi a stabilirii în concret a raporturilor juridice dintre părţi, potrivit celor mai sus indicate, să aibă în vedere toate susţinerile părţilor.

Pentru aceste considerente, conform prevederilor art. 497 C. proc. civ., admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 2067 din 29 iunie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 2067 din 29 iunie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte S.C. B. S.R.L., S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar I. şi K. (fostă C. SRL).

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 iunie 2023.