Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2274/2005 AI generated

Eligibility for criminal service compensation under Law No. 309/2002: service in a standard military unit versus labor detachments under the General Directorate of Labor Service

Case Number Decizia nr. 2274/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the respondent pension agency, set aside the appellate court's judgment, and dismissed the claimant's action, leaving no favorable recognition of rights for the applicant. The dispute concerned the claimant's request to have the period from December 3, 1953, to November 1, 1956, recognized for the purpose of accessing special benefits under Law No. 309/2002, which the first-instance and appellate courts had granted based on a military service record listing "labor detachments." The High Court determined that the claimant's service was actually performed within a specific military unit (U.M. 04992) of the former Ministry of Defense, rather than in labor detachments subordinate to the General Directorate of Labor Service. Relying on Article 1 of Law No. 309/2002, the Court held that the legal requirement mandates the cumulative fulfillment of two conditions: service must be in labor detachments and those detachments must be under the General Directorate of Labor Service, neither of which was met by service in a standard military unit, rendering the lower court's interpretation erroneous.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 din Legea nr. 309/2002; Eligibility for criminal service compensation under Law No. 309/2002: service in a standard military unit versus labor detachments under the General Directorate of Labor Service: Or, potrivit probatorilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de drepturile acordate prin această lege, numai persoanele, cetățeni români, care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961.

Keywords

AI generated
military service service compensation pension rights criminal record military disciplinary law interpretation of the law

Cited Legislation

AI generated
art. 1 din Legea nr. 309/2002
Or, potrivit probatorilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de drepturile acordate prin această lege, numai persoanele, cetățeni români, care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul G.T. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Dolj, solicitând ca în contradictoriu cu pârâta, să constate că perioada 3 decembrie 1953 - 1 noiembrie 1956 a fost efectuată în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, să se dispună anularea hotărârii Casei Județene de Pensii Dolj și obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri prin care să i se recunoască calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în perioada sus amintită a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, situație care poate fi dovedită cu livretul militar.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 327, pronunțată la 14 mai 2004, a admis acțiunea formulată de reclamantul G.T., a anulat hotărârea nr. 9297 din 11 februarie 2004 și a constatat că reclamantul beneficiază de drepturile conferite de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 3 decembrie 1953 - 1 noiembrie 1956, cu începere de la 1 martie 2004.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin actele prezentate, reclamantul face dovada efectuării stagiului militar în detașamente de muncă, întrucât în livretul militar este înscris faptul că este „bun serviciu combatant neinstruit” și, de asemenea, sunt înscrise perioadele și detașamentele de muncă unde și-a desfășurat activitatea.

Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Dolj, care a susținut că din livretul militar aflat la dosar nu rezultă că petentul a satisfăcut stagiul militar la detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, așa cum prevede Legea nr. 309/2002, ci la U.M. 04992 C.F., ca specialist construcții căi ferate.

Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

Potrivit livretului militar, rezultă că reclamantul a satisfăcut stagiul militar la U.M. 04992, ca specialist în construcții căi ferate.

Or, potrivit probatorilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de drepturile acordate prin această lege, numai persoanele, cetățeni români, care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961.

Deci, prin această reglementare, legiuitorul a instituit două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ de către persoana care pretinde acordarea drepturilor prevăzute de lege: să fi efectuat stagiul militar în cadrul unor detașamente de muncă, iar nu în cadrul unor unități militare, iar a doua condiție, ca acele detașamente să fi făcut parte din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Dar, în cauză, intimatul-reclamant G.T. și-a satisfăcut stagiul militar în cadrul U.M. 04992 din sistemul fostului Minister al Forțelor Armate, instanța de fond reținând în mod greșit, că ar fi îndeplinite condițiile cerute de art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Astfel fiind, recursul este întemeiat și va fi admis, sentința recurată va fi casată, iar acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței civile nr. 327 din 14 mai 2004 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea formulată de G.T.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2005.