Landowner's compensation recourse against gas-pipeline ruling dismissed as inadmissible; fee-refund claim rejected.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele.

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 15 iulie 2021, pe rolul Tribunalului Gorj, Secţia I civilă, sub nr. x/95/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale B. S.A. Mediaș, a solicitat următoarele: plata sumei de 1.200 euro/an, echivalent în lei la data plăţii - indemnizaţie pentru limitările aduse dreptului de folosinţă a suprafeţei de 722 m.p. teren afectat de lucrările realizate de către pârâtă, reprezentând Proiectul de interes comun în domeniul gazelor naturale: „Dezvoltarea pe teritoriul României a sistemului naţional de transport al gazului pe coridorul de transport Bulgaria – România – Ungaria – Austria – gazoduct Podişor – Horia GMS şi trei noi staţii de comprimare (Jupa, Bibeşti şi Podişor) (etapa 1)”, indemnizaţie care să fie achitată de la data demarării acestor lucrări; plata sumei de 6.000 euro, echivalent în lei la data plății – cu titlu de daune, reprezentând pierderea de valoare a restului de teren ca urmare a schimbării categoriei de folosinţă; plata dobânzii legale calculate de la data publicării actului de expropriere în Monitorul Oficial până la momentul achitării sumelor stabilite cu titlu de despăgubire de către instanţă; plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 5, art. 6 şi art. 8 din Legea nr. 185/2016, precum şi cele ale art. 44 alin. (2) şi (3) din Constituţia Românie şi ale art. 1498, art. 1530 şi art. 1531 C. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 30 septembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/95/2021, Tribunalul Gorj, Secţia I civilă, constatând că la dosar nu există o hotărâre de expropriere, a recalificat obiectul cererii de chemare în judecată din expropriere în pretenţii.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalului Gorj, Secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 39 din data de 16 februarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/95/2021, Tribunalul Gorj, Secţia I civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale B. S.A.

A obligat pârâta să achite reclamantului suma de 3.581,12 lei, reprezentând despăgubiri civile pentru lipsa de folosinţă a terenului în suprafaţă de 722 m.p., aferentă perioadei februarie 2020 – mai 2021.

A obligat pârâta să achite reclamantului suma de 3.898 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A respins, în rest, cererea.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 215 din data de 7 iunie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/95/2021, Curtea de Apel Craiova, Secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 39 din data de 16 februarie 2023, pronunţate de Tribunalul Gorj, Secţia I civilă, în dosarul nr. x/95/2021, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale B. S.A.

A schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat pe pârâta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale B. S.A. să achite reclamantului A. şi dobânda legală pentru despăgubirile acordate, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.

A menţinut restul dispozițiilor sentinței.

II. Calea de atac formulată în cauză

II.1. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă

Împotriva deciziei civile nr. 215 din data de 7 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, Secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă, la data de 6 septembrie 2023, sub nr. x/95/2021, fiind repartizată aleatoriu spre soluţionare completului nr. x.

II.2. Cererea de recurs

Invocând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant A. a apreciat că hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar, în rejudecare, admiterea acţiunii în integralitatea sa, astfel cum a fost formulată şi modificată ulterior, în sensul obligării pârâtei la plata despăgubirilor şi a lipsei de folosinţă stabilite de experţii evaluatori C., D. şi E., precum şi a dobânzii legale.

În esenţă, a arătat că în cuprinsul concluziilor raportului de expertiză judiciară evaluatorie, necontestate de către partea adversă, se precizează că suprafaţa afectată este de 3.640 m.p., fiind propusă o despăgubire de 112.840 lei.

Totodată, a susţinut că este adevărat că, raportat la categoria de folosinţă – fâneaţă, amplasarea conductei nu ar afecta destinaţia menţionată în acte, dar, potrivit certificatului de urbanism nr. 8 din data de 13 martie 2023, se poate observa că imobilul să găseşte în intravilanul U.A.T. Schela, fiind pretabil ridicării de construcţii, în condiţiile în care există un P.U.Z. şi un P.U.G., iar imobilul se află în intravilanul localităţii.

A arătat că în certificatul de urbanism se reţine că în vederea ridicării celor trei construcţii este necesar avizul B., aviz care va fi condiţionat de respectarea acelei zone de siguranţă identificată de experţii constructori prin raportare la ordinul nr. 118 din 2013; această interdicţie plasată în sarcina proprietarului semnifică o limitare a dreptului său de proprietate, o ocupare continuă a terenului pe durata existenţei reţelei cu privire la această suprafaţă, deşi teoretic acesta se bucură de toate atributele proprietăţii.

În opinia recurentului-reclamant, contrar celor reţinute de către instanţa de apel, nu poate fi vorba despre o situaţie ipotetică, respectiv că nu se pot acorda despăgubiri ce se dovedesc a fi certe, actuale momentului judecăţii, ci trebuie avute în vedere acele situaţii sigure ca realizare şi al căror efecte, deşi se produc la o dată ulterioară, analizate la momentul pronunţării hotărârii, este sigur că se vor produce, neexistând un dubiu în acest sens.

A subliniat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, atingerea adusă respectării bunurilor trebuie să păstreze un echilibru just între cerinţele interesului general şi imperativul apărării dreptului de proprietate; trebuie verificate nu numai existenţa, în concret, a modalităţilor de despăgubire aplicate, ci şi subordonarea lor scopului reparator comparativ cu natura interesului general ocrotit.

Totodată, a apreciat că aspectele reţinute în considerentele decizie Curţii Constituţionale nr. 856/2006 nu exclud faptul că instanţele au căderea de a aprecia cauzal asupra încălcării dispoziţiilor Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dacă privarea de proprietate a fost făcută într-un anumit context politic, economic sau social şi dacă răspunde unei utilităţi publice şi dacă păstrează un echilibru just între cerinţele interesului general şi imperativul apărării dreptului fundamental de proprietate.

II.3. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimata-pârâtă Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale B. S.A. Mediaş a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia inadmisibilităţii recursului în raport de prevederile art. 457 şi art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., raportate la cele ale art. 20 alin. (9) din Legea nr. 185/2016 privind unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale, iar, în subsidiar, excepţia nulităţii recursului, faţă de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În cauză nu a fost depus răspuns la întâmpinare.

La data de 27 octombrie 2023, recurentul-reclamant A. a depus o cerere prin care a arătat că îşi retrage recursul şi solicită restituirea taxei judiciare de timbru achitate.

Prin notele scrise depuse la data de 14 noiembrie 2023, intimata-pârâtă Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale B. S.A. Mediaş a precizat că nu se opune renunţării la judecata recursului de către partea adversă, precum şi că lasă a aprecierea instanţei cererea de restituire a taxei judiciare de timbru formulată de recurentul-reclamant.

II.4. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă

După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 3 noiembrie 2023, în temeiul art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte a stabilit termen de judecată la data de 16 ianuarie 2024, când a reţinut cauza în pronunţare, cu prioritate, asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului, invocate de către intimata-pârâtă prin întâmpinare, iar, în subsidiar, asupra celorlalte chestiuni invocate în cauză.

II.5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

II.5.1. În condiţiile art. 248 alin. (1) şi art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea având ca obiect pretenţii întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 185/2016, prin care reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale B. S.A. la repararea prejudiciului suferit de acesta ca urmare a lucrărilor efectuate de pârâtă, din cauza atât a ocupării suprafeţei de 722 m.p., cât şi a schimbării categoriei de folosință pentru diferența de teren.

Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 185/2016: „În cazul lucrărilor de construire aferente proiectelor de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale, pentru exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra imobilelor, iniţiatorul proiectului va plăti: a) indemnizaţii pentru proprietarii de imobile în schimbul limitărilor aduse dreptului de folosinţă ca urmare a efectuării lucrărilor; b) despăgubiri pentru pagubele cauzate proprietarilor de imobile sau titularilor de activităţi afectaţi de exercitarea dreptului de servitute, stabilite conform art. 8.”

În conformitate cu art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Drepturile de uz şi de servitute asupra imobilelor aflate în proprietate privată se constituie cu titlu oneros, în condiţiile prezentei legi. Iniţiatorul proiectului plăteşte sau, după caz, consemnează: a) indemnizaţiile lunare pentru proprietarii de imobile în schimbul limitărilor aduse dreptului de folosinţă ca urmare a efectuării lucrărilor necesare proiectelor de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale; b) despăgubirile pentru toate pagubele cauzate proprietarilor sau titularilor de activităţi afectaţi de exercitarea drepturilor de uz şi de servitute; c) indemnizaţiile anuale ale proprietarilor, în cazul instalaţiilor de suprafaţă, pentru exercitarea dreptului de uz.”

Totodată, alin. (8) al acestui articol prevede că persoanele îndreptăţite nemulţumite de cuantumul indemnizaţiilor şi/sau despăgubirilor stabilite conform prezentului articol se pot adresa instanţelor judecătoreşti în condiţiile art. 15 şi art. 20 lege, iar, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 185/2016, persoanele îndreptăţite nemulţumite de cuantumul indemnizaţiei şi/sau despăgubirilor determinate conform art. 5 şi 8 şi plătite sau consemnate, după caz, în baza prevederilor prezentei legi se pot adresa instanţelor judecătoreşti în condiţiile art. 20 din acelaşi act normativ, în conformitate cu prevederile prezentei legi.

Art. 20 din lege stabileşte că toate litigiile rezultate din nerespectarea drepturilor şi/sau neexecutarea obligaţiilor stabilite prin această lege vor fi soluţionate de către tribunalul în a cărui rază teritorială este situat imobilul, conform prezentei proceduri, iar alin. (9) al acestui articol prevede că hotărârea dată de tribunal este executorie şi este supusă numai apelului, în termen de 10 zile de la comunicare.

Înalta Curte constată că litigiul de faţă, prin toate elementele sale, este unul circumscris dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 185/2016, recurentul-reclamant acţionând din postura proprietarului imobilelor afectate de implementarea unui proiect de infrastructură în domeniul gazelor naturale, care se plânge de nerespectarea drepturilor sale de proprietate şi, corelativ, de cuantumul dezdăunărilor acordate pentru limitările aduse drepturilor sale. Soluţionând litigiul, în privinţa tuturor pretenţiilor deduse judecăţii, instanţele au reţinut şi făcut aplicarea Legii nr. 185/2016, ca lege specială.

În aceste circumstanțe, reţinând prevederile legale mai sus menţionate, se constată că hotărârea tribunalului este supusă numai apelului, cale de atac a cărei soluționare intră în competenţa curţii de apel.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Prin urmare, cum, potrivit art. 20 alin. (9) din Legea nr.185/2016, sentinţa pronunţată în cauză de către tribunal este supusă numai apelului, faţă de dispoziţiile legale anterior evocate, Înalta Curte reţine că decizia care face obiectul prezentei căi de atac este definitivă şi nu este susceptibilă de recurs.

Chiar dacă în dispozitivul hotărârii se precizează că ea este supusă recursului în termen de 30 de zile de la comunicare, Înalta Curte reține că această mențiune nu are niciun efect, în acest sens fiind dispozițiile art. 457 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora: menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercit calea de atac prevăzută de lege.

Conform principiului legalităţii, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atacare a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Ca atare, cum hotărârea atacată pe calea prezentului recurs – decizia civilă nr. 215 din data de 7 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia I civilă, în dosarul nr. x/95/2021 – este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs, în raport de argumentele expuse şi de dispoziţii legale enunţate, aplicabile în cauză, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A., împrejurare faţă de care nu se mai impune analiza cererii de renunţare la judecata recursului formulată de recurentul-reclamant, nici a excepţiei nulităţii recursului, invocate de intimata-pârâtă şi nici a motivelor de recurs susţinute în cauză.

II.5.2. Analizând cerea de restituire a taxei judiciare de timbru formulată de recurentul-reclamant A., Înalta Curte reţine următoarele.

În speţă, prin rezoluţia din data de 13 septembrie 2023, s-a stabilit în sarcina recurentului-reclamant, în temeiul art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru, în cuantum de 1.641 lei.

Această obligaţie a fost îndeplinită de către recurentul-reclamant, care a depus la dosar chitanţa seria 77812/2023 nr. 0066935 din data de 26 septembrie 2023, emisă de Municipiul Târgu Jiu.

Potrivit art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru: „(1) Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parţial sau proporţional, la cererea petiţionarului, în următoarele situaţii: a) când taxa plătită nu era datorată; b) când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal; c) când acţiunea sau cererea rămâne fără obiect în cursul procesului, ca urmare a unor dispoziţii legale; d) când acţiunea corect timbrată a fost anulată în condiţiile art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă sau când reclamantul a renunţat la judecată până la comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât; e) când, în procesul de divorţ, părţile au renunţat la judecată ori s-au împăcat; f) când contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă; g) în cazul în care instanţa de judecată se declară necompetentă, trimiţând cauza la un alt organ cu activitate jurisdicţională, precum şi în cazul respingerii cererii, ca nefiind de competenţa instanţelor române; h) când probele au fost administrate de către avocaţi sau consilieri juridici; i) în cazul în care participantul la proces care a fost recuzat se abţine sau dacă cererea de recuzare ori de strămutare a fost admisă; j) în alte cauze expres prevăzute de lege.”

Prin urmare, situaţiile în care partea poate beneficia de restituirea taxei judiciare de timbru sunt expres prevăzute de lege, neputându-se proceda de către instanţa de judecată la o extindere a acestora și la alte situații.

Este adevărat că recurentul-reclamant a formulat cerere de renunţare la judecata recursului (la data de 27 octombrie), însă dat fiind faptul că această solicitare a fost formulată ulterior comunicării cererii de recurs către intimata-pârâtă (26 septembrie 2023) și că analiza excepției inadmisibilității recursului este prioritară oricărei alte cereri, nu se poate reţine incidenţa ipotezei prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 80/2013.

Ca atare, faţă de soluţia ce urmează a fi pronunţată şi de succesiunea efectuării actelor de procedură, Înalta Curte, constatând că nu este incidentă niciuna dintre ipotezele la care se referă art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, va respinge cererea de restituire a taxei judiciare de timbru formulată de recurentul-reclamant A.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 215 din data de 7 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, Secţia I civilă.

Respinge cererea de restituire a taxei judiciare de timbru formulată de recurentul-reclamant A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 ianuarie 2024.