Exclusion of general compensation claims for cumulative voting revocation under O.U.G. 109/2011 via specialia generalibus derogant

Încetarea mandatului administratorului societăţii prin aplicarea votului cumulativ. Acţiune în daune-interese. Condiţii şi efecte în raport cu dispoziţiile art. 32 alin. (7) din O.U.G. nr. 109/2011. Înlăturarea de la aplicare a dispoziţiilor art. 137 ind. 1 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 ca efect al incidenţei principiului specialia generalibus derogant

Cuprins pe materii : Drept comercial. Societăţile. Funcţionarea societăţilor. Societăţile pe acţiuni

Index alfabetic : Acţiune în daune-interese

- Contract de administrare

- Clauză penală

- Revocare mandat administrator

- Vot cumulativ

- Principiul neretroactivităţii legii civile

- Principiul specialia generalibus derogant

C. proc. civ., art. 425 alin. (1) lit. b)

O.U.G. nr. 109/2011, art. 1, art. 2 pct. 2 lit. b), art. 32 alin. (7)

Legea nr. 31/1990, art. 137 ind. 1 alin. (4)

C. civ., art. 2032 alin. (1), art. 2532 alin. (1)

Legea nr. 187/2023, pct. 48

Potrivit art. 32 alin. (7) din O.U.G. nr. 109/2011, „Membrii consiliului de administraţie sau ai consiliului de supraveghere în funcţie la data adunării generale, care nu sunt reconfirmaţi prin vot cumulativ ca membri ai consiliului de administraţie sau ai consiliului de supraveghere, sunt consideraţi revocaţi din funcţie prin hotărârea adunării generale. În cazul revocării administratorilor prin aplicarea metodei votului cumulativ, această revocare nu va fi considerată revocare fără justă cauză şi societatea nu va fi obligată la plata de daune-interese”.

În condiţiile în care, urmare a numărării voturilor cumulate, administratorul nu a fost reconfirmat în funcţie de către acţionarii societăţii, în mod judicios a reţinut instanța de apel că mandatul acestuia a încetat prin aplicarea votului cumulativ (procedură simetrică procedurii de numire în funcție), respingând apelul reclamantului.

Dispoziţiile art. 1371 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, care reglementează dreptul la despăgubiri al administratorului revocat fără justă-cauză, reprezintă norma generală referitoare la încetarea contractului de mandat al administratorilor societăţilor pe acţiuni.

Conform principiului specialia generalibus derogant, legea generală este înlăturată de la aplicare ori de câte ori există o dispoziţie specială într-o materie dată, în mod corect curtea de apel aplicând cu prioritate norma specială edictată de art. 32 alin. (7) din O.U.G. nr. 109/2011, în forma în vigoare la data numirii în funcţia de administrator.

Astfel, în mod corect societatea nu a fost obligată la plata de daune-interese către administratorul reclamant, revocarea acestuia în condiţiile art. 32 alin. (7) din O.U.G. nr. 109/2011 neputând fi considerată fără justă cauză.

I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2643 din 12 decembrie 2023

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, la 10.02.2021, sub dosar nr. x/85/2021, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta Societatea Naţională de Gaze Naturale B. S.A., solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 293.408 lei, cu titlul de daune-interese (compensație), datorată potrivit clauzei penale înscrise în contractul de administrare nr. 20733/9.07.2018, încetat intempestiv și nejustificat din inițiativa pârâtei; obligarea pârâtei la plata sumei de 21.565,88 lei, reprezentând penalităţi conform contract, în procent de 0,15%/zi, calculate de la data de 22.04.2021 și până la data introducerii acțiunii (11.06.2021); obligarea pârâtei la plata unor penalităţi în procent de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere, aplicat la suma de 203.408 lei, începând cu data de 12.06.2021 și până la data plăţii efective.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 31/1990, art. 216, art. 2031-2032, art. 1538 C. civ., precum și pe dispozițiile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

Prin sentinţa nr. 322/C/2022, pronunţată de Tribunalul Sibiu, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională de Gaze Naturale B. S.A., ca neîntemeiată, și s-a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel, care a fost respins, ca neîntemeiat, prin decizia nr. 139/2023 din 6 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia a II-a civilă.

La 11 iunie 2023, în termen legal, reclamantul a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate, admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe sau, reapreciind asupra normelor de drept aplicabile, instanța de recurs să dispună admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.

A solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Pentru început, recurentul prezintă parcursul procesual al dosarului și argumentele expuse în fața primei instanțe și în apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs, susține că unul dintre motivele de apel s-a referit la lipsa motivării hotărârii pronunțate de prima instanță, însă instanța de apel, făcând o amplă argumentare a noțiunii de motivare a hotărârii judecătorești, a considerat că apelul este nefondat sub acest aspect.

Astfel, recurentul consideră că modalitatea în care instanța de apel a tratat critica referitoare la insuficienta motivare a sentinței primei instanțe atrage incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât decizia cuprinde motive străine de natura cauzei, respectiv o lungă serie de trimiteri la diverse decizii de speță, fără nicio legătură cu cauza de dedusă judecății.

Prin urmare, solicită să se observe faptul că, pe de o parte, prima instanță nu a motivat corespunzător sentința pronunțată, iar, pe de altă parte, instanța de apel, a argumentat cu motive formale, contradictorii și străine de natura cauzei soluția de respingere a apelului, aspect ce îmbracă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susține că decizia este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor Codului civil, referitoare la contractul de mandat, precum și cu aplicarea greșită a Legii nr. 31/1990 și O.U.G. nr. 109/2011.

În acest sens, recurenta apreciază că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 72, art. 137 ind. 1 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, art. 216 alin. (2), art. 2031 alin. (1), art. 2032, art. 1538 alin. (4) C. civ., art. 23 alin. (7) teza finală din O.U.G. nr. 109/2011, precum și dispozițiile art. 36 alin. (2) și (4) din contractul de administrație, al căror conținut îl evocă în cadrul memoriului de recurs.

Susține că nu s-a făcut nicio probă din care să rezulte altceva decât voința - nejustificată în vreun mod - a acționarilor, manifestată prin metoda votului cumulativ.

Totodată, învederează că, deși dreptul de revocare este de esența mandatului, totuși, între dreptul societății de a revoca mandatul (chiar manifestat colectiv prin metoda votului cumulativ) și drepturile recurentului rezultând din contractul de mandat, trebuie să existe un just echilibru, care, odată încălcat, se poate restabili doar prin acordarea de daune-interese, cu atât mai mult cu cât s-a activat clauza penală, înscrisă în art. 36 alin. (2) și (4) din contract.

Mai susține autorul prezentei căi de atac că, și dacă s-ar putea aprecia că prin raportare la dispozițiile art. 32 alin. (7) teza finală din O.U.G. nr. 109/2011, în cazul revocării administratorilor prin aplicarea metodei votului cumulativ, această revocare nu va fi considerată revocare fără justă cauză și societatea nu va fi obligată la plata de daune-interese, totuși, în niciun caz textul de lege exonerator nu acoperă și natura intempestivă a revocării intervenite în aceste condiții.

În opinia recurentului, dispozițiile art. 32 alin. (7) teza finală din O.U.G. nr. 109/2011 nu pot fi interpretate ca un drept absolut și discreționar al acționarilor de a uza de votul cumulativ pentru a îndepărta administratorii în plin mandat, respectiv ca o limitare a răspunderii acționarilor, fără ca acest lucru să aibă vreo urmare asupra societății.

Or, susține că acest argument a fost îndepărtat fără nicio motivare concretă de către instanțele anterioare.

În continuare, recurentul susține că a demonstrat incontestabil că revocarea sa din mandatul de administrator a fost atât nejustificată, cât și intempestivă. Cu privire la caracterul intempestiv al revocării, arată că acesta este evident, nefiind nevoie de probe suplimentare, atât timp cât a intervenit în plină derulare a contractului și fără niciun avertisment prealabil.

Însă, instanța de apel nu a făcut o analiză temeinică a acestui mod de revocare, limitându-se la a critica în mod indirect sursa citată de reclamant - dicționarul explicativ al limbii române - pentru definirea termenului „intempestiv”.

Cât timp contractul de mandat se afla în plină desfășurare și nu exista nimic care să anunțe, să ceară sau să justifice o potențială schimbare a condițiilor în care societatea era administrată, recurentul susține că revocarea intervenită în modalitatea descrisă este în mod clar una intempestivă.

În plus, arată că, punctul de pe ordinea de zi a ședinței adunării generale din 11.03.2021, care a permis revocarea recurentului, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 786/24.02.2021, deci după convocarea inițială realizată prin publicarea în Monitorul Oficial nr. 484/04.02.2021.

Or, susține că a demonstrat, cu extrase din Monitorul Oficial, că această metodă de completare ulterioară a ordinii de zi este uzitată de societate doar atunci când se dorește includerea pe ordinea de zi a adunării generale a unor puncte sensibile, cum ar fi și cel ce a dus la revocarea recurentului în plin mandat.

În concluzie, întrucât mandatul său a fost revocat nejustificat și intempestiv, consideră recurentul că s-a activat clauza penală, potrivit căreia i s-a născut dreptul de a primi compensația stipulată în mod expres în contract.

Recursul a fost comunicat intimatei-pârâte, care la 23 august 2023 a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului la 28.08.2023, care nu a depus răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul declarat în cauză, în baza motivelor invocate şi a temeiurilor de drept incidente, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Subsumat motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant invocă faptul că decizia atacată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei, întrucât, pentru a respinge primul motiv de apel, instanţa de prim control judiciar a făcut referire la o serie de decizii de speţă fără nicio legătură cu cauza dedusă judecăţii.

Înalta Curte reţine că acest motiv de casare este nefondat, instanţa de apel argumentând soluţia pronunţată, cu respectarea cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în acest sens prezentând raționamentul logico-juridic pentru care au fost înlăturate criticile formulate de apelantul-reclamant într-o modalitate ce permite controlul efectuat de către instanţa superioară.

Instanţa supremă reţine că prin sentinţa primei instanţe a fost respinsă acţiunea reclamantului, ca nefondată.

Prin apelul declarat în cauză, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, s-a criticat, sub un prim aspect, modalitatea în care instanţa de fond a înţeles să motiveze respingerea cererii de chemare în judecată, reclamantul-apelant apreciind că sentinţa nu respectă dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., iar motivele sumare pentru care acţiunea a fost respinsă sunt contradictorii şi abordează o logică greu de înţeles, prin raportare la termenii utilizaţi.

În acest context, în considerentele deciziei atacate, contrar susţinerilor recurentului-pârât, instanţa de prim control judiciar a analizat sentinţa primei instanţe din perspectiva criticilor invocate, constatând că, prima instanţă, pe baza celor invocate în cererea de chemare în judecată şi în întâmpinare, a arătat motivele de fapt şi de drept pentru care a ajuns la concluzia că, în cauză, revocarea reclamantului din funcţia de administrator al societăţii s-a realizat în temeiul art. 32 din O.U.G. nr. 109/2011, fapt evidenţiat chiar în cadrul hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor din 11.03.2021 şi că, revocarea din funcţie nu a fost intempestivă sau fără justă cauză şi s-a produs în temeiul unei dispoziţii legale speciale, derogatorie de la normele dreptului comun, reprezentat de dispoziţiile art. 137 ind. 1 alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 31/1990.

Astfel, a reţinut instanţa de apel că, instanţa de fond, pe baza probelor administrate, a identificat în mod corect raportul juridic dintre părţi, a stabilit sediul materiei, respectiv legile speciale şi legile generale care guvernează contractul de mandat şi a analizat în mod exhaustiv problematica legalităţii revocării reclamantului din funcţia de administrator prin raportare la dispoziţiile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aceasta fiind legea specială în materie.

Prin urmare, în mod nefondat invocă recurentul faptul că motivarea respingerii primului motiv de apel cuprinde considerente contradictorii şi străine de natura cauzei, cât timp considerentele instanţei de apel sunt prezentate într-un mod logic care justifică soluţia din dispozitiv.

Faptul că, în cadrul raţionamentului juridic, instanţa de apel a făcut referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, privind interpretarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi la modul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi instanţele naţionale s-au raportat la această interpretare obligatorie, nu poate fi apreciată ca fiind străină de natura cauzei, cât timp chiar reclamantul-apelant a invocat, prin memoriul de apel, nesocotirea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Convenţie.

În fine, instanţa supremă reţine că recurentul a invocat formal existenţa unor motive contradictorii, de vreme ce nu a indicat, în concret, niciun element contradictoriu în conţinutul deciziei atacate.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Din această perspectivă, recurentul-reclamant invocă, în esenţă, faptul că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 2032 alin. (1) C. civ., potrivit cărora, „mandantul care revocă mandatul rămâne ţinut să îşi execute obligaţiile faţă de mandatar. El este, de asemenea, obligat să repare prejudiciile suferite de mandatar, din cauza revocării nejustificate ori intempestive”, cât şi pe cele ale art. 32 alin. (7) teza finală din O.U.G. nr. 109/2011, potrivit cărora, „în cazul revocării administratorilor prin aplicarea metodei votului cumulativ, această revocare nu va fi considerată revocare fără justă cauză şi societatea nu va fi obligată la plata de daune-interese”.

Critica este nefondată.

Potrivit stării de fapt necontestate de părţi, instanţa supremă reţine că, prin hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor B. S.A. nr. 8/06.07.2018, prin metoda votului cumulativ, recurentul A. a fost numit în funcţia de administrator al consiliului de administraţie al pârâtei. Ulterior, între părţi a fost încheiat contractul de administraţie nr. 20733/10.07.2018, prin care reclamantul a fost numit în funcţia de administrator al recurentei, pentru o durată de 4 ani, până la 07.07.2022.

În data de 11.03.2021, la şedinţa Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor S.N.G.N. B. S.A., prin aplicarea metodei de selecţie/revocare a votului cumulativ, au fost aleşi noi membri ai consiliului de administraţie, iar reclamantul A., administrator în funcţie, urmare a numărării voturilor cumulate, nu a fost confirmat în funcţie de către asociaţii societăţii.

Instanţa de recurs constată că raportul contractual dintre părţi este reglementat de dispoziţiile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, invocate şi de recurentul-reclamant, în raport de dispoziţiile art. 1 şi art. 2 pct. 2 lit. b) din acest act normativ.

Potrivit art. 32 alin. (7) din ordonanţă, varianta în vigoare la data încheierii contractului (10.07.2018), „Membrii consiliului de administraţie sau ai consiliului de supraveghere în funcţie la data adunării generale, care nu sunt reconfirmaţi prin vot cumulativ ca membri ai consiliului de administraţie sau ai consiliului de supraveghere, sunt consideraţi revocaţi din funcţie prin hotărârea adunării generale. În cazul revocării administratorilor prin aplicarea metodei votului cumulativ, această revocare nu va fi considerată revocare fără justă cauză şi societatea nu va fi obligată la plata de daune-interese”.

Prin urmare, raportat la starea de fapt, pe care, de altfel, instanța de recurs nu o poate reanaliza în această etapă procesuală din care rezultă că, urmare a numărării voturilor cumulate, mandatul recurentului nu a fost reconfirmat în funcţie de către acţionarii societăţii, în mod judicios a reținut instanța de apel că mandatul acestuia a încetat prin aplicarea votului cumulativ (procedură simetrică procedurii de numire în funcție a recurentului), iar, în temeiul art. 32 alin. (7) din O.U.G. nr. 109/2011, forma în vigoare la data încheierii contractului, această revocare nu poate fi considerată fără justă cauză și societatea nu va fi obligată la plata de daune-interese.

Faptul că instanţa de apel a reţinut că nu pot fi acordate daune-interese pentru revocarea mandatului, intervenită în condiţiile art. 32 alin. (7) din O.U.G. nr. 109/2011, nu poate fi considerată o interpretare limitativă a acestor dispoziţii. Instanţa de prim control judiciar a procedat corect, în virtutea principiilor de drept ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus şi tempus regit actum, raportându-se la forma ordonanţei de la momentul încheierii contractului de mandat al recurentului.

În plus, instanţa supremă reţine că, deşi, prin pct. 48 din Legea nr. 187/2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 594/29.06.2023, legiuitorul a abrogat dispoziţiile art. 32 din ordonanţă, acest lucru nu poate profita recurentului, întrucât legea civilă nu retroactivează.

Nu vor fi reţinute criticile prin care recurentul susţine că ar fi trebuit avute în vedere dispoziţiile art. 1371 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile, întrucât acest text de lege, care reglementează dreptul la despăgubiri al administratorului revocat fără justă-cauză, reprezintă norma generală referitoare la încetarea contractului de mandat al administratorilor societăţilor pe acţiuni. Conform principiului specialia generalibus derogant, legea generală este înlăturată de la aplicare ori de câte ori există o dispoziţie specială într-o materie dată. Astfel, în mod corect, curtea de apel a aplicat cu prioritate norma specială edictată de art. 32 alin. (7) din O.U.G. nr. 109/2011, în forma în vigoare la 10.07.2018, data numirii recurentului-reclamant în funcţia de administrator, şi a respins apelul formulat de reclamant, apreciind că nu se impune acordarea daunelor-interese.

Restul criticilor recurentului-reclamant privind aprecierea caracterului subit/neaşteptat/intempestiv al revocării, prin raportare la un element temporal, respectiv completarea ulterioară a ordinii de zi cu punctul care a permis revocarea mandatului recurentului, precum și cu privire la lipsa unei culpe în exercitarea mandatului, nu poate face obiectul cercetării în această etapă procesuală, pentru că privește aspecte de netemeinicie a deciziei atacate, iar nu de nelegalitate a ei.

În plus, în mod corect a reținut instanța de apel faptul că, din economia textului de lege, respectiv art. 32 alin. (7) din O.U.G. nr. 109/2011, nu rezultă explicit, nici implicit, obligația efectuării unei analize a activității administratorului, spre deosebire de prevederile generale ale art. 137 ind. 1 din Legea nr. 31/1990, care, așa cum s-a arătat, nu sunt aplicabile în cauză.

Raportat la dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care dispun în sensul că în recurs se examinează conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, instanța supremă reține că, în această cale de atac extraordinară, nedevolutivă, nu se poate analiza temeinicia deciziei atacate, indiferent de gradul de nemulțumire a recurentului cu privire la faptul că, în urma analizării probelor, instanța de apel a reținut că revocarea nu a avut un caracter intempestiv.

De altfel, aceleași argumente au fost invocate și prin memoriul de apel, recurentul primind deja un răspuns din partea primei instanță de control judiciar. Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurentul tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor lui, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Relevante în speță sunt și considerentele deciziei nr. 643/2005 a Curții Constituționale a României. Astfel, în opinia Curții, „hotărârea adunării generale a acţionarilor privitoare la revocarea din funcţie a administratorului societăţii comerciale reprezintă o modalitate de stingere a mandatului acestuia, respectiv o aplicare a regulii generale înscrise în art. 1552 pct. 1 şi în art. 1553 C. civ., care prevăd că mandantul poate revoca mandatul încredinţat «când voieşte» și că raţiunea pentru care hotărârea adunării generale nu poate fi atacată este aceea că mandatul administratorului societăţii comerciale se acordă intuitu personae şi are la bază încrederea reciprocă dintre părţi, iar dacă această motivaţie încetează, nici contractul nu mai poate fi menţinut. În aceste condiţii, administratorul nu ar putea opune adunării generale a acţionarilor un drept care să fie ocrotit prin accesul la justiţie, însă, mandantul poate fi obligat la dezdăunări, în condiţiile legii.”

Or, pe de o parte, în cauză, dispozițiile art. 32 alin. (7) din O.U.G. nr. 109/2011 prevăd expres că nu se acordă despăgubiri în cazul revocării mandatului administratorului prin metoda votului cumulativ, această modalitate de revocare nefiind considerată fără justă cauză, iar, pe de altă parte, instanța de apel a stabilit, pe baza probatoriului, că revocarea nu a fost nici intempestivă, astfel că dispozițiile art. 2532 alin. (1) C. civ., invocate de recurent, nu sunt aplicabile.

Este pertinentă reţinerea instanţei de apel, în sensul că, întrucât reclamantul a fost numit administrator tot prin metoda votului cumulativ, acesta a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască faptul că, oricând, pe durata mandatului, există posibilitatea ca în situaţia organizării procedurii votului cumulativ să nu fie reconfirmat în funcţie de către Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor.

Având în vedere că încetarea contractului de mandat al recurentului A. a intervenit după aplicarea votului cumulativ de către acționării societății, în temeiul dispozițiilor art. 32 alin. (7) din O.U.G. nr. 109/2011, corect s-a reținut că în prezenta speță nu este incident art. 36 alin. (2) și alin. (4) din contractul de administrație, invocat de recurentul-reclamant, în vederea obligării intimatei-pârâte la plata unor sume cu titlu de daune-interese și unor penalități, în cuantum de 0,15 % pentru fiecare zi de întârziere.

În considerarea tuturor argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că motivele invocate de către recurent nu pot să determine o modificare a deciziei din apel, care astfel se dovedeşte a fi legală; de aceea, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins, ca nefondat.