Admissibility of principal tabular rectification action based on erroneous qualification of registered property right

Acţiune în rectificare tabulară pentru greşita calificare a dreptului înscris, formulată pe cale principală. Admisibilitate

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Acţiunea civilă

Index alfabetic: rectificare de carte funciară

excepţia inadmisibilităţii

acţiune în realizare

Decretul-lege nr. 115/1938, art. 34 pct. 2

Acțiunea în rectificare tabulară este, în principiu, o acțiune accesorie, însă, prin excepţie, poate avea și un caracter principal, ori de câte ori este fondată pe alte temeiuri juridice decât cele referitoare la nevalabilitatea sau ineficacitatea actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea, un astfel de caz fiind acela în care dreptul înscris a fost greșit calificat, reglementat expres prin Decretul-lege nr. 115/1938.

Astfel, acțiunea în rectificare tabulară, prin care, în contradictoriu cu titularul înscrierii, se solicită instanței să dispună rectificarea intabulării și înlocuirea înscrierii nevalabile cu o înscriere valabilă, urmare a unei prealabile constatări a greșitei calificări a dreptului ce a fost înscris, este o acțiune în realizare de drepturi, iar nu o acțiune în constatare.

Cum nu există niciun text normativ care să interzică părţii reclamante să solicite instanței, printr-o acțiune separată în justiție, să cerceteze însăși valabilitatea titlului care a stat la baza înscrierii ori existența valabilă a dreptului real de proprietate, astfel cum apare el înscris în cartea funciară, rezultă că o astfel de acţiune este admisibilă.

I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 664 din 27 aprilie 2023

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 25.11.2020 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanţii Municipiul Cluj-Napoca şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi A., a solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a titlului de proprietate prin care A. şi-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară nr. x27 Cluj, nr. topo. 753, şi în C.F. nr. x00 Cluj-Napoca, respectiv H.G. nr. 530/1991 şi protocolul de predare-primire nr. 1943/14.03.1990; să dispună rectificarea cărţilor funciare nr. x27 Cluj şi nr. x00 Cluj-Napoca în sensul radierii dreptului de proprietate al A. asupra imobilului „Cinematograful X” identificat cu nr. top. 753, înscris sub B27 în C.F. nr. x27 Cluj, precum şi sub B6, 7 din C.F. nr. x00 Cluj-Napoca.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 34 Decretul-Lege nr. 115/1938.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 628 din 05.10.2021 a Tribunalului Cluj - Secţia civilă s-a dispus admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, invocată din oficiu, şi în consecinţă:

S-a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată şi modificată de reclamanţii Municipiul Cluj-Napoca şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.

3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 279/A/2022 din 22.06.2022 a Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă s-a dispus admiterea apelului declarat de reclamanţii Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca împotriva sentinţei, care a fost anulată în întregime.

A fost trimisă cauza, pentru rejudecare, pe fond la aceeaşi instanţă, Tribunalul Cluj - Secţia civilă.

A fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată din oficiu de către instanţa de fond.

A fost respins apelul incident, declarat de pârâtul Guvernul României, împotriva aceleiaşi sentinţe.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 279/A/2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă au declarat recurs pârâta, prin administrator judiciar SCP X. SPRL, şi prin administrator special Y. şi recurs incident, declarat de reclamanţii Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca, prin primar.

4.1. Recursul principal, formulat de pârâta A.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., recurenta-pârâtă susţine că instanţa a aplicat greşit normele de drept material şi a favorizat, în mod explicit, una din părţile litigiului, respectiv municipiul Cluj-Napoca prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.

Astfel, susţine că, deşi instanţa de apel a reţinut că pe rolul Curţii de Apel Cluj se află înregistrat dosarul nr. x/211/2019, având ca obiect „acţiune în revendicare”, purtat între aceleaşi părţi, ignoră această evidenţă şi apreciază că reclamanții nu aveau la îndemână o acţiune în realizare, prin care să conteste valabilitatea dreptului înscris în cartea funciară în favoarea pârâtei.

Arată că reclamanta a învestit instanţa cu un petit prin care contestă titlul pârâtei A., cu scopul desfiinţării acestuia, astfel încât să se asigure admiterea acţiunii în revendicare, întrucât doar una dintre părți ar mai deţine un titlu de proprietate cu privire la imobilul în litigiu.

Susţine că nu este de competenţa niciunei instanţe să-i asigure unei părți admiterea unei acţiuni în revendicare, acţiune cu care nu a fost învestită, prin desfiinţarea titlului părţii adverse.

Dispoziţiile art. 35 C.proc.civ. prevăd că acţiunea în constatare nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege, or, arată că, în speţă, pe rolul Curţii de Apel Cluj se află dosarul nr. x/211/2019, având ca obiect „acţiune în revendicare”.

Invocă drept practică judecătorească decizia nr. 1756/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia I civilă, prin care s-a statuat în sensul că existenţa, în patrimoniul unei părți, a unui drept real asupra imobilului impune compararea titlurilor exhibate de părţi, inclusiv a celui prezentat de unitatea administrativ-teritorială, pentru a se stabili preeminenţa unuia dintre ele. În acest context, se va opune un drept transmis prin lege unui titlu ce rezultă dintr-o hotărâre emisă de consiliul local, hotărâre care are o putere inferioară legilor.

Susţine că aceasta decizie clarifică, fără putinţă de tăgadă, că soluţionarea litigiului dintre două entităţi care deţin titluri de proprietate pentru acelaşi imobil se realizează printr-o acţiune în revendicare prin comparare de titluri, nu printr-o acţiune în constatare, care desfiinţează titlul unei părți, pentru a-i asigura celeilalte părți admiterea unei acţiuni în revendicare.

Invocă faptul că, pentru ca instanţa să anuleze titlul său, aceasta trebuie să analizeze existenţa şi natura dreptului său de proprietate, înscris în cartea funciara, aceasta analiza fiind specifică acţiunii în revendicare.

4.2. Recursul incident, declarat de reclamanţii Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca, prin primar

Susţin, privitor la soluţia dată asupra excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a administratorului special, că, în ceea ce priveşte actele întocmite de administratorul special, din coroborarea art. 56 alin. (1) lit. d) cu art. 58 alin. (l) lit. e) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, administratorul special, în activitatea sa de administrare a activităţii debitorului, este supravegheat de administratorul judiciar.

Instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a administratorului special al A., invocată de către reclamanţi în considerarea lipsei avizării, de către administratorului judiciar, a întâmpinării formulate de această parte in apel, motivat de împrejurarea că administratorului special nu i-a fost ridicat dreptul de administrare, de către judecătorul sindic.

Totodată, arată că instanţa de apel a avut în vedere şi împrejurarea că pârâta a arătat, în mod explicit, că, indiferent dacă administratorul judiciar îşi va însuşi sau nu apărările formulate prin întâmpinare, înţelege să le susţină ca şi concluzii scrise, partea având dreptul să formuleze apărări procesuale în cauză şi fără încuviinţarea administratorului judiciar.

Consideră că, prin soluţia dată asupra excepţiei, instanţa de apel a interpretat în mod greşit dispoziţiile legale incidente şi anume: art. 56 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 58 alin. (l) lit. e) din Legea nr. 85/2014, motivul recurs fiind încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ.

Din aceste texte de lege rezultă că supravegherea, din partea administratorului judiciar, are loc în situaţia în care debitorului nu i s-a ridicat dreptul de administrare şi nu invers, cum în mod greşit a interpretat instanţa de apel.

Totodată, arătă că, prin hotărârea intermediară nr. 4741/2020 pronunţată în dosarul nr. x/3/2016, în temeiul art. 139 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2014, judecătorul sindic a confirmat planul de reorganizare propus de către debitoarea A., prin administrator special.

Este foarte clar, în acelaşi timp, că acţiunea ce formează obiectul dosarului vizează un element al pretinsului patrimoniu al pârâtei A.

Astfel fiind, susţine că se impunea admiterea excepţiei invocate, din moment ce pentru orice act legat de patrimoniul A. era necesară şi semnătura administratorului judiciar.

5. Apărările formulate în cauză

Recurenţii-reclamanţi Municipiul Cluj-Napoca şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca au depus întâmpinare, în termenul legal, la cererea de recurs formulată de A., prin care a invocat excepţia nulităţii recursului principal, iar, în subsidiar, au solicitat respingerea căii de atac, ca nefondată.

În susţinerea excepţiei nulităţii recursului, au arătat faptul că, dată fiind nesemnarea recursului şi de către administratorul judiciar, obligatorie conform art. 56 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 58 alin. (l) lit. e) din Legea nr. 85/2014, se impune anularea recursului, în temeiul art. 486 alin. (1) lit e) C.proc.civ., administratorul special neputând reprezenta societatea aflată în reorganizare.

De asemenea, în susţinerea excepţiei nulităţii recursului, au invocat şi faptul că motivele de recurs invocate nu se încadrează în cazurile de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C.proc.civ.

Astfel, deşi se invocă prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., drept motiv de recurs, nu este indicată nicio normă de drept material care să fi fost încălcată de către instanţei de apel.

Arată că, în cadrul recursului formulat, este indicat doar art. 35 C.proc.civ., care, însă, nu reprezintă o normă de drept material.

Or, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de lege, iar, pe de altă parte, formularea unor critici concrete, privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate, ceea ce nu a avut loc în prezenta speţă, astfel că se impune anularea recursului.

Pe fondul cauzei, au susţinut că, în cadrul dosarului nr. x/211/2019 nu a fost formulat, în concret, un petit prin care să fi fost atacat, în mod expres, titlul A., motiv pentru care a fost introdusă prezenta acţiune, pentru a asigura învestirea instanţei de judecată şi sub acest aspect, prezentul demers judiciar tinzând la desfiinţarea titlului pârâtei, ceea ce nu are loc în cadrul acţiunii în revendicare.

Prin urmare, în mod corect arată instanţa de apel faptul că, atâta vreme cât titlul de proprietate al pârâtei derivă din înscrierea în cartea funciară, realizată în baza unor acte normative, reclamanţii nu aveau la îndemână o acţiune în realizare, prin care să conteste valabilitatea dreptului înscris în cartea funciară în favoarea pârâtei, nefiind, astfel, încălcate prevederile art. 35 C.proc.civ.

Mai susţin şi că, prin prezentul demers judiciar se tinde la obţinerea unei hotărâri judecătoreşti cu privire la nevalabilitatea titlului A., iar în dosarul nr. x/211/2019 s-a formulat o acţiune în revendicare, finalitatea acestora fiind, aşadar, diferită.

Arată că este esenţial ca instanţa de judecată să analizeze titlul A. şi să ajungă la concluzia că acesta nu a dobândit niciodată dreptul de proprietate asupra cinematografului în litigiu, întrucât, doar în atare condiţii, devin incidente prevederile art. II al O.G. nr. 39/2005.

Or, o asemenea analiză presupune învestirea instanţei de judecată, în mod expres, în acest sens, ceea ce s-a întâmplat în cadrul prezentei cereri de chemare în judecată.

Odată cu admiterea cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze, în cartea funciară va figura, drept ultim proprietar Statul Român, prin A., urmând a fi admisă şi cererea de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. 6686/211/2019, cu consecinţa obligării pârâtei la

Drept consecinţă, susţin şi că se va admite şi cererea de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. x/211/2018, prin care s-a solicitat anularea încheierii de reexaminare nr. 122779/2018 şi intabularea imobilului în domeniul public al Municipiului Cluj-Napoca şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, astfel cum s-a admis prin încheierea de carte funciară nr. 85820/2018, anulată prin încheierea de reexaminare nr. 122779/2018.

Intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice-AJFP Cluj a depus întâmpinare, în termenul legal, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de A., ca nefondat.

Prin apărările formulate, a susţinut că, întrucât în dosarul nr. X/211/2019 reclamanţii au formulat o acţiune în revendicare, cererea de chemare în judecată din prezentul dosar, cu un obiect diferit faţă de cea dintâi, nu poate fi respinsă ca inadmisibilă, astfel cum, în mod corect, a reţinut instanţa de apel.

Mai arată şi că, prin prezenta acţiune se solicită instanţei să stabilească faptul ca dreptul intabulat in favoarea A., intabulare de care pârâta se prevalează in dosarul nr. x/211/2019, a fost greşit calificat, în baza actelor normative care au stat la baza înscrierii, astfel încât pârâta a dobândit, de fapt, doar un drept de administrare şi nu un drept de proprietate, cum în mod eronat a fost înscris în cartea funciară.

Susţine că, atât timp cât titlul de proprietate al paratei derivă din înscrierea în cartea funciară, în mod corect a apreciat instanţa de apel că reclamanţii nu aveau la dispoziţie o acţiune în realizare, prin care să conteste valabilitatea dreptului înscris în cartea funciară în favoarea paratei.

Prin punctul de vedere depus în data de 17.11.2022, administratorul judiciar a precizat faptul că, prin sentinţa civilă nr. 774/2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă, a fost dispusă deschiderea procedurii insolvenţei, conform Legii nr. 85/2014, împotriva debitoarei A., hotărâre prin care nu a fost, însă, dispusă ridicarea conducerii debitoarei, aceasta fiind exercitată de administratorul special desemnat de Ministerul Culturii.

De asemenea, a mai precizat şi că îşi însuşeşte şi că avizează recursul declarat, în prezenta cauză, de către debitoarea A., prin administrator special.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Verificând legalitatea hotărârii instanţei de apel, în raport cu motivele recursurilor declarate în cauză, cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte consideră că recursurile sunt nefondate.

II.1.Cu privire la recursul principal, formulat de pârâta A.

Chestiunea asupra căreia prezenta instanţă de recurs este chemată să statueze este, în esența ei, una de drept procesual, legată de admisibilitatea acţiunii civile promovate de reclamanţi, astfel că legalitatea hotărârii instanţei de apel are a se aprecia în raport cu motivul de casare prevăzut de art.488 alin.1 pct. 5 C.proc.civ. Existând critici de nelegalitate, care pot fi circumscrise acestui motiv de casare, pe cale de consecință, excepția nulității acestui recurs, invocată în apărare, este vădit nefondată.

Împrejurările esenţiale în prezentul proces, astfel cum au fost ele stabilite de către instanţele fondului, pun în evidenţă existenţa pe rolul instanţelor judecătoreşti a unei acţiuni civile în revendicare imobiliară exercitată de Municipiul Cluj-Napoca şi de Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, în calitate de reclamanţi, împotriva pârâţilor A., prin administrator special, şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, cu privire la imobilul „Cinematograful X” înscris în CF nr. x00 (CF vechi x27) Cluj-Napoca, cu nr. topo. 753 şi nr. cad. C1, topo. 553-C.

Acţiunea a fost soluţionată în primă instanţă prin sentinţa civilă nr. 201 din 06.06.2020, pronunţată de Tribunalul Cluj - Secţia civilă în dosar nr. x/211/2019, în sensul obligării pârâtei A. să lase imobilul revendicat în deplina proprietate şi posesie a reclamanţilor. Totodată, s-a dispus rectificarea CF nr. x00 Cluj-Napoca, prin radierea dreptului de proprietate al pârâtei A. asupra imobilului „Cinematograful X”.

Ulterior pronunţării sentinţei civile anterior evocate, respectiv în data de 25.11.2020, aceiaşi reclamanţi, în contradictoriu cu aceiaşi pârâţi, au formulat prezenta acţiune civilă în justiţie, solicitând, prin cererea de chemare în judecată precizată, „să se constate că prin înscrierea efectuată în data de 15.06.1994 dreptul A. asupra imobilului de sub A + 17 (cinematograful şi terenul aferent) a fost greşit calificat ca fiind un drept de proprietate, acesta fiind, în realitate, un drept de administrare, dobândit în baza H.G. nr. 530/1991 şi a Legii nr. 15/1990 şi să se dispună rectificarea cărţii funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei A. şi a înscrierii doar a dreptului de administrare al pârâtei, proprietar rămânând la momentul dobândirii dreptului de administrare Statul Român, conform înscrierii sub B + 20.” În drept, s-au invocat prevederile art. 34 alin. 1 pct. 2 din Decretul-lege nr. 115/1938, ale H.G. nr. 530/1991, ale Decretului-lege nr. 80/1991, ale O.U.G. nr. 67/1997, ale Legii nr. 630/2002 şi ale Legii nr. 15/1990.

Prin încheierea din data de 25.11.2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Secţia I civilă, în dosar civil nr. x/211/2019, s-a dispus suspendarea judecăţii apelului declarat de pârâta A., până la soluţionarea definitivă a prezentei acţiuni civile în justiţie.

Prima instanţă, calificând juridic acţiunea reclamanţilor ca fiind o acţiune în constatare, a apreciat-o a fi inadmisibilă şi a respins-o ca atare, cu motivarea că acţiunea în rectificarea cărţii funciare este o acţiune subsidiară, care poate fi grefată doar asupra unei acţiuni de fond. Or, o astfel de acţiune, raportat la susţinerile reclamanţilor privind greşita calificare a dreptului de proprietate intabulat în favoarea pârâtei, poate lua doar forma unei acţiuni în revendicare, acţiune pe care reclamanţii au şi exercitat-o, ea face obiectul dosarului nr. x/211/2019, aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj.

Instanţa de apel reţine că, prin acţiunea în rectificarea intabulării, reclamanţii urmăresc să obţină o hotărâre judecătorească care să stabilească faptul că dreptul de proprietate înscris în cartea funciară în favoarea pârâtei a fost greşit calificat în baza actelor normative care au stat la baza înscrierii, în realitate, acesta fiind un drept de administrare, iar nu unul de proprietate. Este contestată, prin urmare, valabilitatea titlului de proprietate pe care îl opune pârâta în cadrul acţiunii în revendicare. Finalitatea urmărită de reclamanţi în cele două cauze fiind diferită, acţiunea în rectificare intabulării nu poate fi respinsă ca inadmisibilă. Pe cale de consecinţă, consecutiv admiterii apelului declarat de reclamanţi, sentinţa pronunţată de tribunal este anulată în întregime şi cauza este trimisă pentru rejudecare în fond, la aceeaşi primă instanţă.

Circumscris unicului motiv de recurs formulat, recurenta susţine, în esență, preluând considerentele primei instanțe, inadmisibilitatea acțiunii în constatare promovate de reclamanți, în condițiile în care aceștia au la dispoziție o acțiune în realizare, respectiv acțiunea în revendicare, pe care au și exercitat-o. În aprecierea recurentei, soluționarea litigiului existent între două entități, care dețin fiecare dintre ele un titlu de proprietate provenind de la același proprietar, apare posibilă numai în cadrul unei acțiuni în revendicare, cea care permite cercetarea comparativă a celor două titluri de proprietate, iar nu în cadrul unei acțiuni în constatare, exercitată în scopul desființării titlului de proprietate al uneia dintre părți.

Apreciind cu privire la acest motiv de recurs şi la argumentele care îl susțin, din perspectiva art.488 alin.1 pct.5 C.proc.civ., Înalta Curte relevă că, în virtutea principiului disponibilităţii, consacrat expres prin art.9 C.proc.civ., în procesul civil, regula este că părţile sunt cele care sesizează instanţa cu cereri şi apărări asupra cărora ea trebuie să se pronunţe, situaţiile de excepţie fiind de strictă interpretare şi limitată aplicare. În virtutea acestui principiu, părţile sunt cele care stabilesc limitele procesului şi pot alege între a finaliza sau nu faza/etapa procesuală pe care tot ele au declanşat-o, putând opta şi pentru alte căi de stingere a litigiului.

Referitor la obiect, înțeles ca fiind pretenţia concretă dedusă judecăţii, părţile sunt cele care determină limitele cererilor şi apărărilor în proces, cu posibilitatea conferită reclamantului de a modifica cererea, la primul termen de judecată (art.204 C.proc.civ.). Corelativ, judecătorul intervine, în virtutea rolului activ, dând sau restabilind calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire, în limitele învestirii sale, fără a le putea depăşi. În acest sens sunt dispoziţiile art.22 alin.4 şi alin.6, art.397 alin.1 C.proc.civ.

În prezentul proces, poate fi constatată o încălcare a principiului disponibilităţii părţilor, atâta timp cât, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat explicit ca prin hotărâre judecătorească „să se constate că prin înscrierea efectuată în data de 15.06.1994 dreptul A. asupra imobilului de sub A + 17 (cinematograf şi terenul eferent) a fost greşit calificat ca fiind un drept de proprietate, acesta fiind, în realitate, un drept de administrare, dobândit în baza H.G. nr. 530/1991 şi a Legii nr. 15/1990 şi să se dispună rectificarea cărţii funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei şi a înscrierii doar a dreptului de administrare al pârâtei, proprietar rămânând la momentul dobândirii dreptului de administrare Statul Român, conform înscrierii sub B + 20, iar în drept au fost invocate prevederile art. 34 alin. 1 pct. 2 din Decretul-lege nr. 115/1938, ale H.G. nr. 530/1991, ale Decretului-lege nr. 80/1991, ale O.U.G. nr. 67/1997, ale Legii nr. 630/2002 şi ale Legii nr. 15/1990.

Prima instanţă a calificat juridic acţiunea ca fiind una tipică în constatarea inexistenței unui drept și, invocând principiul subsidiarității, consacrat prin art.35 C.proc.civ., a respins acțiunea ca inadmisibilă, constatând că reclamanții au la dispoziție acțiunea în revendicare, pentru realizarea dreptului de proprietate pretins cu privire la imobilul aflat în posesia pârâtei.

În realitate, reclamanții nu au formulat o acțiune în constatare negativă, în condițiile art.35 C.proc.civ., text normativ pe care, de altfel, nici nu l-au invocat, ci o acțiune în rectificare tabulară, fondată pe ipoteza art. 34 alin. 1 pct. 2 din Decretul-lege nr. 115/1938-greșita calificare a dreptului înscris în cartea funciară. Este adevărat că reclamanții solicită textual instanței: ”să se constate”, însă o corectă calificare juridică a acțiunii obligă la o determinare corectă a pretențiilor concrete formulate și a scopului urmărit. Or, din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă cu suficientă claritate că ceea ce se cere este rectificare intabulării pentru greșita calificare a dreptului înscris în favoarea pârâtei, ca fiind un drept de proprietate, câtă vreme actul normativ în considerarea căruia a fost realizată intabularea îi conferea exclusiv un drept de administrare.

Or, acțiunea în rectificare tabulară este o acțiune în principiu accesorie dar ea poate fi și una principală, după caz.

Scopul exercitării unei astfel de acțiuni este acela al restabilirii concordanței dintre situația juridică reală a unui imobil și starea lui tabulară. Este adevărat că o astfel de concordanță trebuie stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, prin care se admite acțiunea de fond având ca obiect anularea, rezoluțiunea, reducțiunea, revocarea actului în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea, după care rectificarea vine ca o consecință firească. Prin urmare, acțiunea în rectificare poate fi introdusă concomitent sau separat, însă după ce a fost admisă acțiunea de fond, și are, de regulă, un caracter accesoriu, fiind grefată pe acțiunea de fond în anularea titlului de proprietate care a stat la baza intabulării ori pe o acțiune în revendicare. În acest sens, concluziile primei instanțe de fond sunt corecte și corect confirmate de către instanța de apel.

Prin excepție însă, acțiunea în rectificarea poate avea și un caracter principal, ori de câte ori ea este fondată pe alte temeiuri juridice decât cele referitoare la nevalabilitatea sau ineficacitatea actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea, un astfel de caz fiind acela invocat de reclamanți, în care dreptul înscris a fost greșit calificat, reglementat expres atât prin Decretul-lege nr.115/1938, cât și prin Legea nr.7/1996 (art.34 pct.2). Desigur, chiar și în aceste cazuri de excepție, apare necesară formularea unui capăt de cerere prin care instanța să constate, prealabil rectificării, că se verifică ipoteza normei invocate, în sensul că dreptul înscris a fost greșit calificat, arătându-se în ce sens și care ar fi calificarea corectă.

Prin urmare, acțiunea în rectificare nu este întotdeauna o acțiune accesorie, ea poate fi și una principală, în funcție de cadrul procesual în care a fost promovată, iar în prezentul proces, motivele care susțin acțiunea în rectificare tabulară exercitată de reclamanți pun în evidență caracterul principal al acesteia. Indiscutabil, dreptul de a cere rectificarea intabulării rămâne un drept subiectiv derivat din încălcarea dreptului real, în speță dreptul de proprietate, vătămat prin înscrierea săvârșită în cartea funciară.

Totodată, Înalta Curte subliniază că acțiunea în rectificare tabulară, de natura celei promovate de reclamanți, este o acțiune în realizare de drepturi, iar nu o acțiune în constatare, întemeiată pe art.35 C.proc.civ, ea este o acțiune prin care reclamanții, în contradictoriu cu pârâta titular al înscrierii, solicită instanței să dispună rectificarea intabulării și înlocuirea înscrierii nevalabile cu o înscriere valabilă, urmare a unei prealabile constatări a unei greșite calificări a dreptului ce a fost înscris, care trebuie și dovedită.

Este adevărat că acțiunea în revendicare, promovată inițial de reclamanți, este și ea o acțiune în realizarea dreptului și creează cadrul procesual necesar unei cercetări comparative a titlurilor de proprietate prevalate de părțile aflate în litigiu, pentru a se concluziona care dintre aceste titluri, în privința cărora operează prezumția de legalitate, este preferabil, dispunându-se rectificarea, pe cale de consecință, în ipoteza în care se va da preferință titlului deținut de reclamanți; în acest sens au fost exprimate argumentele recurentei, circumscrise motivului de casare susținut. Nu există, însă, niciun text normativ care să interzică reclamanților să solicite instanței, printr-o acțiune separată în justiție, să cerceteze separat însăși valabilitatea titlului care a stat la baza înscrierii ori existența valabilă a dreptului real de proprietate, astfel cum apare el înscris în cartea funciară. O astfel de acțiune a fost promovată de reclamanți, o acțiune reală, în rectificarea intabulării, exercitată pe cale principală, în considerarea motivului care o fundamentează: greșita calificare a dreptului real înscris în favoarea pârâtei.

Aşa fiind, Înalta Curte va respinge acest motiv de casare, ca nefondat, constatând că prin hotărârea instanței de apel acțiunea reclamanților a fost temeinic apreciată și ea este admisibilă, ceea ce impune o judecată în fond, prin raportare la motivele care susțin pretenția concretă dedusă judecății.

II.2. Cu privire la recursul incident, declarat de reclamanţii Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca, prin primar

Prin motivul de recurs, întemeiat în drept pe art.488 alin.1 pct.8 C.proc.civ., se afirmă nelegalitatea hotărârii atacate, în ceea ce privește soluţia dată excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a administratorului special, actele procedurale ale acestuia trebuind să fie avizate de administratorul judiciar.

Înalta Curte apreciază că acest motiv de casare este nefondat.

Se constată că instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a administratorului special al A., invocată de către reclamanți în considerarea lipsei avizării, de către administratorului judiciar, a întâmpinării formulate de această parte in apel, cu motivarea că administratorului special nu i-a fost ridicat dreptul de administrare, de către judecătorul sindic și mai mult, pârâta a arătat, în mod explicit, că, indiferent dacă administratorul judiciar îşi va însuşi sau nu apărările formulate prin întâmpinare, înţelege să le susţină ca şi concluzii scrise, partea având dreptul să formuleze apărări procesuale în cauză şi fără încuviinţarea administratorului judiciar.

Într-adevăr, în raport cu art. 56 alin.1 lit. d și art. 58 alin.1 lit. e din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, administratorul special, în activitatea sa de administrare a activităţii debitorului, își exercită atribuțiile de gestionare a patrimoniului debitorului sub supravegherea administratorului judiciar, în situația în care nu i s-a ridicat debitorului dreptul de administrare. După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar, iar mandatul administratorului special este redus la a reprezenta interesele acționarilor/asociaților/membrilor.

Instanța de apel reține în fapt, în raport cu înscrisurile probatorii existente la dosar, că dreptul de administrare nu a fost ridicat, așa încât nici mandatul administratorului special nu a fost redus, acesta având competența de a formula întâmpinare, confirmată de administratorul judiciar, iar în absența unei astfel de confirmări, concluzii scrise. De altfel, esențial este faptul că instanța de apel constată că partea este decăzută din dreptul de a depune întâmpinare, nefiind respectat termenul procedural care reglementează regimul juridic al acestui act, așa încât nu a luat în considerare niciuna dintre apărările formulate prin întâmpinare. În aceste circumstanțe, interesul susținerii unui astfel de motiv de casare nu subzistă, întrucât partea nu justifică nicio vătămare care i-a fost cauzată prin formulare unei întâmpinări tardive, de către administratorul special, fără avizul expres al administratorului judiciar.

În consecinţă, toate criticile circumscrise acestui acest motiv de recurs vor fi înlăturate, ca nefondate.

Pentru toate cele ce preced, constatând că niciunul dintre motivele de nelegalitate ale recursului principal şi ale celui incident nu se verifică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, făcând aplicarea art.398 alin.2 şi art.496 alin.1 C.proc.civ., a respins recursurile formulate.

Notă: Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare a fost abrogat prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în M.Of. nr. 409 din 10 iunie 2011