Ex officio invocation of res judicata in appeal despite prior final rejection of the exception

Invocarea din oficiu, ca motiv de ordine publică, a excepţiei autorităţii de lucru judecat, în absenţa formulării căii de atac a apelului împotriva soluţiei pronunţate de prima instanţă de respingere a aceleiaşi excepţii procesuale. Extinderea nepermisă a obiectului apelului. Nelegalitate

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căile de atac. Apelul

Index alfabetic: autoritatea de lucru judecat

excepţie procesuală

apel

motiv de ordine publică

C.proc.civ., art. 430 alin. (1), alin. (4), art. 634 alin. (1) pct. 3, alin. (2)

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 430 alin. (1), alin. (4) şi ale art. 634 alin. (1) pct. 3 şi alin. (2) C.proc.civ. rezultă că, în ipoteza în care nu a fost declarat apel împotriva hotărârii judecătoreşti prin care s-a statuat asupra unei excepţii procesuale, autoritatea de lucru judecat de care beneficiază acea hotărâre judecătorească se consolidează la expirarea termenului de declarare a apelului împotriva sa, prin rămânerea definitivă a hotărârii.

Astfel fiind, invocarea din oficiu, în apel, ca motiv de ordine publică, a excepţiei autorităţii de lucru judecat, respinsă ca neîntemeiată prin hotărârea primei instanţe, fără ca partea interesată să formuleze apel principal sau incident împotriva modului de soluţionare a excepţiei menţionate, este inadmisibilă, soluţia tribunalului relativă acestei excepţii procesuale dobândind, prin neapelare, autoritate de lucru judecat, conform art. 430 C.proc.civ.

Incontestabil, dat fiind caracterul absolut al excepţiei autorităţii de lucru judecat, excepţia poate fi, de principiu, valorificată ca motiv de ordine publică, prin invocarea sa din oficiu, conform art. 479 alin. (2) C.proc.civ. Cu toate acestea, nu se poate face confuzie între obiectul apelului şi motivele acestuia, prevederile art. 479 alin. (2) din cod permiţând extinderea devoluţiunii în calea ordinară de atac la motive ce nu se regăsesc în cererea de apel, dar care pot fi invocate în cursul judecăţii în apel, ca motive de ordine publică, iar nu extinderea a însuşi obiectului apelului exercitat de către una dintre părţile aflate în proces.

Prin urmare, în absenţa unui apel declarat împotriva soluţiei de respingere a excepţiei respinse în primă instanţă, soluţia devenind definitivă, excepţia nu poate fi rediscutată în calea de atac, nici măcar invocată din oficiu de către instanţa de control judiciar.

I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 2230 din 21 noiembrie 2023

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecății:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă, la data de 16.11.2017, astfel cum a fost modificată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâţilor Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Ialomiţa şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la plata sumei de 156.034,13 lei reprezentând daune produse ca urmare a nerespectării obligaţiilor ce decurg din Convenţia privind finanţarea capitalului de lucru pentru desfăşurarea activităţilor curente de către beneficiarii prevederilor Legii nr. 150/2003 şi a sprijinului acordat în baza H.G. nr. 1626/2008 (Convenţia de lucru nr. 157768/2009 încheiată între Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale - actualmente Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Fondul de Garantare a Creditului Rural - I.F.N. S.A. şi X. Bank S.A.).

Prin încheierea din 07.12.2018, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei a V-a civilă a Tribunalului Bucureşti, invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Secţiei a II-a de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti.

Prin încheierea din 05.04.2019, Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscala admis excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei a II-a contencios administrativ şi fiscal, invocată de reclamantă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Secţiei a V-a a Tribunalului Bucureşti; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, instanţa competentă să soluţioneze conflictul de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 217 din 31.05.2019, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscala admis sesizarea şi a stabilit comptenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Bucureşti, în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 2529 din 01.11.2019, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă a respins excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Bucureşti, invocată de acesta; a respins excepţia tardivităţii acţiunii, invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Bucureşti; a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Bucureşti şi Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Ialomiţa; a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Bucureşti; a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâta Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Ialomiţa; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâţilor Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Bucureşti şi Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Ialomiţa, ca neîntemeiată.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în apel:

Prin decizia civilă nr. 1157 A din 08.07.2022, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2529/2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, raportat la motivul de ordine publică invocat de Curte, din oficiu, referitor la autoritatea de lucru judecat; a schimbat în parte sentinţa civilă apelată în sensul că a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Ialomiţa (fosta Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Ialomiţa) pentru autoritatea de lucru judecat.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1157 A din 08.07.2022, pronunțate de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, a declarat recurs reclamanta.

II.1. Motivele de recurs:

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea motivelor de recurs, cu privire la incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., a arătat că prin sentinţa pronunţată în cauză au fost respinse: excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia tardivităţii acţiunii, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia autorităţii de lucru judecat. De asemenea, instanţa s-a pronunţat asupra fondului cauzei, prin respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

A susținut că instanța de apel, cu încălcarea prevederile art. 430 C.proc.civ., precum și a celor ale art. 476 şi art. 477 din același act normativ, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată din oficiu, deși, prin cererea de apel, a solicitat schimbarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și menţinerii celorlalte dispoziţii.

Așadar, instanţa de apel nu numai că nu a rejudecat fondul, ci a înţeles să admită o excepţie cu privire la care soluţia intrase sub imperiul autorităţii de lucru judecat, cu încălcarea limitele efectului devolutiv a apelului determinate de ceea ce s-a apelat (tantum devolutum quantum apellatum).

Totodată, instanţa de apel a încălcat prevederile art. 481 C.proc.civ., întrucât, prin admiterea excepţiei şi respingerea cererii de chemare în judecată pentru autoritate de lucru judecat, i-a creat o situaţie vădit mai grea decât cea anterioară.

II.2. Apărările formulate în cauză:

Intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţiile netimbrării şi tardivităţii recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea căii de atac, ca nefondată.

În susţinerea excepţiei netimbrării recursului, a arătat că, în cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă nu a precizat că ar fi achitat taxa judiciară de timbru, conform exigenţelor legale; în plus, a menționat că partea adversă nu a invocat vreun motiv de scutire de la plata taxei judiciare de timbru şi nici nu a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, iar obiectul cauzei nu atrage scutirea părţii de la îndeplinirea acestei obligaţii.

Cu privire la excepţia tardivităţii, a învederat că decizia atacată a fost redactată şi comunicată părţilor la data de 06.10.2022, iar reclamanta a depus cererea de recurs la data de 11.11.2022.

Totodată, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică.

Intimata-pârâtă Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Ialomiţa a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, şi menţinerea hotărârii recurate, ca fiind legală şi temeinică.

Totodată, a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C.proc.civ. coroborat cu art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 488 alin. (2) din acelaşi act normativ, pentru neîncadrarea criticilor în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., invocat în susţinerea nelegalităţii deciziei atacate.

Recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinările formulate în cauză.

Intimata-pârâtă Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Ialomiţa a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin care a solicitat admiterea excepţiilor netimbrării şi a tardivităţii invocate de intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, iar pe fondul recursului, a solicitat respingerea căii de atac.

II.3. Procedura de filtrare a recursului:

Raportul întocmit în cauză, la data de 03.05.2023, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C.proc.civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, la data de 09.05.2023, la data de 11.05.2023, iar, prin punctul de vedere la raport, depus la data de 19.05.2023, prin poştă electronică, intimata-pârâtă Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Ialomiţa a arătat că motivul de nulitate a recursului s-a raportat la art. 489 alin. (2) C.proc.civ. coroborat cu art. 488 alin. (2) din acelaşi act normativ, faţă de aspectele reţinute în raport, precizând că nu este de acord ca recursul, în situaţia în care este admisibil în principiu, să fie soluţionat în complet de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (6) C.proc.civ..

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) C.proc.civ., prin rezoluţia din 23.05.2023, completul de filtru a stabilit termen de judecată la data de 10.10.2023, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în vederea discutării admisibilităţii în principiu a recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar, iar prin încheierea de şedinţă de la acel termen s-a admis în principiu recursul împotriva deciziei civile nr. 1157A din 08.07.2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/3/2017, stabilindu-se termen pentru judecata căii de atac, în şedinţă publică la data de 21.11.2023, cu citarea părţilor.

În ceea ce priveşte excepţia netimbrării recursului invocată prin întâmpinare de către intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Înalta Curte a constatat că aceasta nu este incidentă în cauză, având în vedere că recurentul-reclamant şi-a îndeplinit obligaţia stabilită în sarcina sa prin rezoluţia din data de 21.11.2023, depunând la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50.

De asemenea, a reţinut că nu este întemeiată nici excepţia tardivităţii recursului, invocată de către acelaşi intimat-pârât, în condiţiile în care la dosarul de apel se află dovada comunicării deciziei recurate către recurenta-reclamantă, iar potrivit menţiunilor din cuprinsul acesteia, hotărârea atacată a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 12.10.2022, termenul de recurs împlinindu-se la data de 12.11.2022, care a fost o zi de sâmbătă, astfel că acesta s-a prelungit până în prima zi lucrătoare (luni), 14 noiembrie, conform art. 181 alin. (2) C.proc.civ..

Prin urmare, cum cererea de recurs a fost depusă, prin intermediul poştei electronice, la data de 11.11.2022, rezultă că recursul a fost declarat în termen legal.

Cu privire la excepţia nulităţii recursului, astfel cum aceasta a fost susţinută de către intimata-pârâtă Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Ialomiţa, prin întâmpinare şi prin punctul de vedere la raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului, Înalta Curte a reținut că sancţiunea nulităţii recursului intervine doar în situaţia în care partea supune analizei instanţei doar critici care nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege sau care nu au fost invocate cu respectarea cerinţelor reglementate de art. 488 alin. (1) C.proc.civ., situaţie care nu se verifică în prezenta speţă.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă X, a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., pentru a critica hotărârea instanţei de apel arătând, pe de o parte, că au fost încălcate prevederile art. 430 C.proc.civ., precum și cele ale art. 476 şi art. 477 din același cod, având în vedere că, prin motivele de apel, a solicitat schimbarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și menţinerii celorlalte dispoziţii, ce vizau, printre altele, soluţia de respingere a excepţiei autorităţii de lucru judecat, iar, pe de altă parte, a pretins că prin invocarea de către instanţă, din oficiu, a aceleiaşi excepţii şi respingerea cererii de chemare în judecată pentru autoritate de lucru judecat, s-a creat pentru recurenta-reclamantă o situaţie mai grea decât cea anterioară, contrar dispoziţiilor art. 481 C.proc.civ..

În contextul invocării încălcării autorităţii de lucru judecat a hotărârii primei instanțe, dar şi a unor dispoziţii de ordin procedural, Înalta Curte va examina susţinerile recurentei-reclamante din perspectiva incidenţei motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ..

Criticile astfel formulate sunt fondate.

În cursul judecății de primă instanță, pârâta Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Ialomiţa a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat prin raportare la decizia nr. 2070 din 10.05.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/3/2013*.

În susţinerea acestei excepţii, pârâta a arătat că obiectul acţiunii reclamantei din dosarul nr. x/3/2013 al Tribunalului Bucureşti l-a reprezentat obligarea pârâţilor Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Ialomiţa şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la plata sumei de 316.281 lei, datorate cu titlu de fonduri europene publice, conform adeverinţelor nr. 18/2010 şi nr. 24/2010 emise de către DADR Ialomiţa (actualmente DAJ Ialomiţa), a sumei de 76.642 lei reprezentând dobânda contractului de credit nr. RQ 10076406414705/08.07.2010 (defalcată astfel: 18.787 pentru anul 2010, 38.428 lei pentru anul 2011 şi 19.427 lei până la data de 30 iunie 2012) şi a sumei de 4.099 lei comision FGCR.

Prin decizia civilă nr. 2070 din 10.05.2017, Curtea de Apel Bucureşti a admis, în parte, cererea formulată de reclamantă, în sensul că a obligat pârâții la plata sumei de 261.281 lei, cu titlu de fonduri europene, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculată de la data de 31.07.2010 şi până la plata efectivă; totodată, a respins capătul de cerere referitor la sumele de 76.642 lei (dobânzi din contractul de credit) şi 4.099 lei (comision FGCR) solicitate cu titlu de despăgubiri.

Obiectul acţiunii iniţiale a reclamantei în dosarul de faţă îl reprezintă obligarea aceloraşi pârâți la plata sumei de 241.645,02 lei, cu titlu de daune, compusă din 15.541,89 lei comision FGCR şi 226.103,13 lei dobânzi rezultate din contractul de credit nr. RQ 10076406414705/08.07.2010 (fără a se preciza perioada de calcul). Valoarea pretenţiilor a fost, ulterior, redusă la suma de 156.034,13 lei.

Pârâta a conchis în sensul că, în ambele dosare, obiectul, părţile şi cauza sunt identice, împrejurare care atrage incidenţa prevederilor art. 1201 din vechiul Cod civil şi ale art. 430-432 C.proc.civ., schimbarea valorii pretenţiilor neputând avea efect asupra autorităţii de lucru judecat.

Prin sentinţa civilă nr. 2529 din 01.11.2019, pronunţată în prezenta cauză, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă a respins, ca neîntemeiată, printre alte excepţii, pe cea a autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâta Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Ialomiţa.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a opera autoritatea de lucru judecat, sub aspectul identităţii de obiect şi cauză, ţinând cont că prin sentinţa civilă nr. 1050 din 17.02.2016 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, modificată prin decizia civilă nr. 2070 din 10.05.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, instanţa s-a pronunţat cu privire la pretenţiile solicitate în baza unor dispoziţii speciale din Legea nr. 150/2003, iar acţiunea dedusă judecăţii este întemeiată pe dispoziţiile art. 998 şi urm. Cod civil privind răspunderea civilă delictuală.

Înalta Curte reţine, totodată, că doar reclamanta A. S.R.L. a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 2529 din 01.11.2019, în ceea ce privește respingerea pe fond a acţiunii, solicitând schimbarea în parte a hotărârii apelate şi menţinerea celorlalte dispoziţii ale instanţei.

Pârâta Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Ialomiţa nu a declarat apel, principal sau incident, împotriva soluţiei primei instanţe de respingere a excepției autorităţii de lucru judecat.

Cu toate acestea, instanţa de apel a invocat din oficiu excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de aceeaşi hotărâre judecătorească vizată de excepţia respinsă în primă instanţă, respectiv decizia nr. 2070 din 10.05.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, iar prin decizia recurată în prezenta cauză, excepţia a fost admisă în privinţa pârâtei Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Ialomiţa, în considerarea triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză între dosarul nr. x/3/2013* şi litigiul pendinte.

Instanţa de apel a constatat, în esenţă, că în ambele dosare, reclamanta a solicitat obligarea aceleiaşi pârâte la plata sumei reprezentând dobânda la contractul de credit nr. RQ10076406414705/08.07.2010 - capăt subsidiar de cerere ce a fost respins, ca neîntemeiat, în dosarul anterior şi reiterat pe cale principală în dosarul de faţă –, reclamând acelaşi conţinut al obligaţiei de răspundere pentru refuzul de plată al sumei datorate cu titlu de fonduri publice şi care presupune verificarea aceloraşi condiţii pentru a se aprecia asupra temeiniciei pretenţiilor. Indicarea de către reclamantă a unui alt text de lege, ca temei al pretenţiilor sale, nu înlătură aplicarea normelor legale incidente în cauză în raport cu situaţia de fapt şi pretenţia dedusă judecăţii, atât timp cât cazurile şi condiţiile dezdăunării sunt prevăzute de legiuitor, iar reclamanta nu poate primi mai mult sau altceva decât este îndreptăţită potrivit legii.

În acest cadru, Înalta Curte constată că este inadmisibilă invocarea din oficiu în apel, ca motiv de ordine publică, a aceleiaşi excepţii procesuale ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin hotărârea primei instanţe, fără ca partea interesată să formuleze apel principal sau incident, după caz, împotriva modului de soluţionare a excepţiei menţionate.

În conformitate cu art. 430 alin. (1) C.proc.civ., „Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.”

Alin. (4) al aceleiaşi norme prevede „Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie.”

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 3 C.proc.civ., sunt hotărâri definitive, printre altele, hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel, acestea devenind definitive la data expirării termenului de apel, conform alin. (2) al aceleiaşi norme.

Din coroborarea acestor texte de lege, rezultă că, în ipoteza în care nu a fost declarat apel împotriva hotărârii judecătoreşti prin care s-a statuat asupra unei excepţii procesuale, cu toate că hotărârea era susceptibilă de calea de atac, autoritatea de lucru judecat de care beneficiază acea hotărâre judecătorească se consolidează la expirarea termenului de declarare a apelului împotriva sa, prin rămânerea definitivă a hotărârii.

Prin urmare, în prezenta cauză, soluţia tribunalului privind respingerea excepţiei procesuale a dobândit, prin neapelare, autoritate de lucru judecat, conform art. 430 C.proc.civ..

Această constatare nu este contrazisă de faptul că una dintre părţi a declarat, totuşi, apel împotriva hotărârii primei instanţe.

Aplicarea corespunzătoare a art. 430 alin. (4) C.proc.civ., citat anterior, ce reglementează autoritatea de lucru judecat provizorie, implică exercitarea, în funcţie de interesul procesual, a căii de atac chiar împotriva acelei soluţii din dispozitivul hotărârii prin care s-a statuat asupra excepţiei procesuale, distinct de calea de atac declarată împotriva altor soluţii din dispozitiv (sau împotriva considerentelor, dar această situaţie nu interesează în speţă), inclusiv asupra fondului cauzei, ca expresie a dreptului de dispoziţie al părţilor, prevăzut de art. 9 alin. (2) C.proc.civ.. Instanţei de control judiciar îi revine obligaţia de a se pronunţa doar asupra obiectului căii de atac, astfel fixat, şi fără a putea depăşi limitele învestirii sale, stabilite prin cererea de apel.

Aşadar, declararea apelului de către reclamantă exclusiv împotriva soluţiei date asupra fondului cauzei nu împiedică o constatare a caracterului definitiv al aceleiaşi hotărâri, în privinţa celorlalte soluţii pe care aceasta le conţine şi care nu au fost apelate, reprezentând lucru judecat.

Nu este justificată, în aceste condiţii, extinderea controlului de legalitate şi temeinicie al sentinţei la soluţia de respingere a excepţiei autorităţii de lucru judecat, regăsită distinct în hotărârea primei instanţe, prin invocarea din oficiu în apel a aceleiaşi excepţii şi verificarea chiar de către instanţa de apel a întrunirii triplei identităţi (părţi, obiect, cauză) între litigiul de faţă şi cel în care s-a pronunţat hotărârea anterioară.

Incontestabil, dat fiind caracterul absolut al excepţiei autorităţii de lucru judecat, excepţia poate fi, de principiu, valorificată ca motiv de ordine publică, prin invocarea sa din oficiu, conform art. 479 alin. (2) C.proc.civ..

Cu toate acestea, nu se poate face confuzie între obiectul apelului şi motivele acestuia, prevederile art. 479 alin. (2) din cod permiţând extinderea devoluţiunii în calea ordinară de atac la motive ce nu se regăsesc în cererea de apel, dar care pot fi invocate în cursul judecăţii în apel, ca motive de ordine publică, iar nu extinderea a însuşi obiectului apelului exercitat de către una dintre părţile aflate în proces.

Nu în ultimul rând, trebuie subliniată, faţă de cele expuse anterior, şi lipsa de relevanţă a susţinerilor privind întrunirea cel puţin a identităţii de părţi şi obiect, precum şi a chestiunii litigioase, prin întâmpinarea la apelul reclamantei, depusă de către intimata-pârâtă Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Ialomiţa.

Formularea de critici la adresa soluţiei primei instanţe, precum şi a considerentelor pe care aceasta se sprijină, putea fi făcută doar pe calea apelului, după caz, principal sau incident, ce era deschisă pârâtei, dar instanţa de apel nu a considerat că este învestită cu o asemenea cale de atac din partea pârâtei, dat fiind că a invocat excepţia din oficiu, admiţând, în consecinţă, apelul reclamantei, în considerarea unui motiv de apel de ordine publică şi respingând cererea de chemare în judecată pentru autoritate de lucru judecat.

Prin urmare, în absenţa unui apel declarat împotriva soluţiei de respingere a excepţiei respinse în primă instanţă, soluţia devenind definitivă, excepţia nu poate fi rediscutată în calea de atac, nici măcar invocată din oficiu de către instanţa de control judiciar.

În consecinţă, justificat de aceste împrejurări care configurează o judecată cu ignorarea caracterului definitiv al soluţiei primei instanţe de respingere a excepţiei autorităţii de lucru judecat, reținând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., în temeiul art. 497 C.proc.civ., Înalta Curte a admis recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., a casat hotărârea pronunţată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.