Moral damages claim for 23-year restitution delay revived; appellate ruling quashed and remanded

Acţiune în despăgubiri pentru prejudiciul moral pretins a fi suferit ca urmare a nesoluţionării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate într-un termen rezonabil. Criterii de analiză desprinse din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului

Cuprins pe materii: Drept civil. Obligaţii. Răspunderea civilă

Index alfabetic: acţiune în răspundere civilă delictuală

drept de proprietate

procedură administrativă

termen rezonabil

faptă ilicită

C.civ., art. 1349, art. 1357

C.E.D.O., art. 6

Răspunderea civilă delictuală (art. 1349, art. 1357 C.civ.) constituie remediul din dreptul intern susceptibil a permite instanţei naţionale evaluarea pretinselor încălcări ale dispoziţiilor art. 6 paragr. 1 din Convenţia europeană, care se referă la noțiunea de „proces echitabil”, ce include și componenta examinării cererii într-un termen rezonabil.

În jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că autorităţile publice au obligaţia de a proceda într-un termen rezonabil şi de a înlătura orice obstacol din calea realizării drepturilor persoanelor fizice, soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil reprezentând o garanţie instituită de art. 6 din Convenţie care priveşte, în cauzele de natură civilă şi procedura preliminară de natură administrativă, atunci când este obligatorie parcurgerea în prealabil a acesteia.

Învederând faptul că rezonabilitatea duratei procedurilor nu poate fi apreciată in abstracto, ci trebuie realizată în fiecare cauză în parte, în funcţie de circumstanţele sale concrete, Curtea Europeană a indicat și criteriile care trebuie avute în vedere în aprecierea caracterului rezonabil al duratei, respectiv complexitatea cauzei, comportamentul părţilor şi comportamentul autorităţilor statale competente, miza litigiului pentru partea interesată.

Astfel, pentru a identifica fapta ilicită imputată autorităţilor locale, şi anume nesoluţionarea, într-un termen rezonabil, a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, instanţa are a analiza conduita părţilor, posibilitatea obiectivă de respectare a unui termen rezonabil în raport de particularităţile cauzei legate de necesitatea verificării situaţiei juridice a imobilului, de atribuţiile entităţilor învestite cu cererea formulată în temeiul legilor reparatorii în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate şi în emiterea titlului de proprietate pentru terenul ce face obiectul Legii nr. 18/1991.

I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 1785 sin 25 octombrie 2023

I.Circumstanţele cauzei

1.Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17.09.2021 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Instituţia Prefectului Judeţului Cluj, prin prefect, Municipiul Cluj-Napoca prin primar şi Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, obligarea în solidar a pârâţilor la plata, în termen de 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, a sumei de 700.000 euro, reprezentând despăgubirea bănească pentru repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat de depăşirea termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea notificării privind acordarea de măsuri reparatorii.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 252, art. 253 alin. 4, art. 1381, art. 1391 C.civ.

Prin întâmpinare, pârâtul Prefectul Judeţului Cluj a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar în subsidiar a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare, pârâţii Municipiul Cluj-Napoca şi Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Cluj-Napoca, excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca, excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. Pe fond, au solicitat respingerea acţiunii.

2.Sentinţa pronunţată de Tribunalul Cluj

Prin sentinţa nr. 465 din 08.09.2022, Tribunalul Cluj-Secţia civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocată de pârâţi prin întâmpinările formulate; a respins excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Consiliului local al Municipiul Cluj-Napoca; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Cluj-Napoca; a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; a admis în parte acţiunea; a obligat pârâţii, în solidar, la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 5.000 euro cu titlu de daune morale în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a sentinţei; a obligat pârâţii la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de taxa de timbru.

3.Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj

Prin decizia nr. 465/A din 15.12.2022, Curtea de Apel Cluj-Secţia I civilă a admis în parte apelurile pârâţilor împotriva sentinţei nr. 465/2022; a schimbat în parte sentinţa; a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii Instituţia Prefectului Judeţului Cluj, Municipiul Cluj-Napoca şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, având ca obiect plata daunelor morale; a înlăturat din dispozitiv obligaţia pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată; a menţinut soluţiile cu privire la excepţii; a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva aceleiaşi sentinţe; a obligat reclamantul să plătească apelanţilor Instituţia Prefectului Judeţului Cluj suma de 50 lei şi pârâţilor Municipiul Cluj-Napoca şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca suma de 50 lei cheltuieli de judecată în apel.

4.Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 465/A/2022 a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., reclamantul, arătând că instanţa de apel a aplicat/interpretat greşit dispoziţiile care reglementează răspunderea civilă delictuală, respectiv art. 1349 alin. 1, art. 1357 C.civ.

Recurentul învederează că prejudiciul moral suferit constă în starea de disconfort psihic provocat nu doar de perioada lungă de aşteptare (23 ani), dar şi de nemulţumirea şi revolta cauzate de faptul că, prin conduita lor, intimaţii au părut să nesocotească orice prevedere legală, tinzând să trateze procedurile legale după liberul lor arbitru. Fapta ilicită a intimaţilor constă în depăşirea unui termen rezonabil prevăzut de lege pentru soluţionarea notificării privind acordarea de măsuri reparatorii, sens în care susţine că există legătură de cauzalitate directă între fapta ilicită şi prejudiciul moral suferit. Cât priveşte evaluarea daunelor morale, trebuie avută în vedere vârsta reclamantului şi perioada lungă de timp în care disconfortul psihic a fost cauzat.

Pretinde recurentul că valoarea sumei solicitate ca reparaţie a prejudiciului moral este calculată corect, cu respectarea precedentului judiciar al Înaltei Curţi, pentru a nu deturna scopul şi finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni un folos material injust.

Intimaţii nu şi-au executat sarcinile stabilite legale şi, în urma demersurilor judiciare, prin decizia civilă nr. 1821/A din 12.11.2019 pronunţată în dosarul nr. x/211/2018 al Tribunalului Cluj dreptul reclamantului este recunoscut parţial pentru 823 mp, sens în care a fost emis Ordinul Prefectului pentru această suprafaţă. Pentru suprafaţa de 137 mp ocupată de construcţii încă nu au fost acordate despăgubiri. Susţine că deşi documentaţiile au fost corecte şi complete încă din data de 05.02.1998 (prima cerere), aşa cum au constatat ulterior instanţele prin decizii definitive şi/sau irevocabile, pârâţii nu şi-au executat sarcinile stabilite legal.

Invocând prevederile art. 2528, art. 1381, art. 1391 C.civ, recurentul arată că sunt nefondate apărările intimaţilor privind excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, în contextul în care paguba putea fi cunoscută la data de 12.11.2019.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale de folosinţă a Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, arată că acesta este autoritate deliberativă din cadrul administraţiei publice locale şi are capacitate administrativă, inclusiv din punct de vedere procesual cu privire la hotărârile pe care le adoptă, iar decizia trebuie să îi fie opozabilă.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active, arată că fapta ilicită este producătoare de prejudicii atât în persoana reclamantului, cât şi a autoarei sale (B., mama reclamantului), însă reclamantul a solicitat despăgubiri în nume propriu, ca beneficiar al măsurilor reparatorii, în calitate de fiu.

Pe fondul cauzei, arată că instanţa de apel a respins acţiunea reclamantului contrar tuturor dispoziţiilor legale în materie, precedentului judiciar obligatoriu, principiilor de drept şi doctrinei.

Procedura de acordare de măsuri reparatorii/ atribuire în proprietate prin Ordin de Prefect nu o fost nici un moment suspendată de vreo instanţă sau dispusă de lege ca urmare a intervenţiei unor situaţii conflictuale paralele cu procedura reclamantului. Reclamantul şi antecesoarele sale au fost lipsiţi de folosinţa bunului încă din anul 1978. Procedurile excesiv de lungi au cauzat deteriorarea stării de sănătate şi decesul tatălui, apoi al mamei reclamantului, afectând grav şi iremediabil starea acestuia, care era unicul beneficiar al măsurilor reparatorii de la bun început.

În materie civilă, termenul rezonabil prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţie începe să curgă, de principiu, de la data sesizării instanţelor, însă Curtea Europeană a statuat că în cazul în care sesizarea instanţelor este împiedicată, până la epuizarea unor proceduri prealabile, termenul va începe să curgă de la data declanşării acestor proceduri prealabile sesizării instanţei (Cauza Vallee, hotărârea din 26 aprilie 1994).

În susţinerea motivelor de recurs, reclamantul redă considerente din hotărâri invocate cu titlu de practică judiciară.

În esenţă, recurentul pretinde că dezlegarea instanţei de apel contravine jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, întrucât era necesar a se avea în vedere caracterul prealabil al procedurii administrative, precum şi faptul că această procedură prealabilă sesizării instanţei de judecată era obligatorie, astfel că intervalul de referinţă, în cauză, era cel cuprins între momentul formulării notificării şi cel al emiterii dispoziţiei de către entitatea notificată, în urma obţinerii unui titlu executoriu cu acest obiect, obligaţie adusă la îndeplinire pe cale de executare silită.

Având în vedere perioada de timp îndelungată înăuntrul căreia intimaţii au înţeles să nesocotească prevederile legale în materia retrocedării dreptului de proprietate, îndepărtându-se de scopul reparatoriu al dispoziţiilor legale în materie şi disconfortul psihic suferit de reclamant prin tratarea cu superficialitate a cererilor legale depuse, nerespectarea drepturilor prevăzute de lege şi lipsa unor răspunsuri pertinente în condiţiile în care s-a apelat şi la demersurile judiciare, coroborat cu echivalentul unei lipse de folosinţă a imobilului (apreciat de un expert judiciar conform expertizei ataşate ca fiind 1.000 euro/lună), o despăgubire de 70.000 de euro pentru 23 de ani de lipsă de folosinţă reprezintă, în opinia recurentului, o satisfacţie echitabilă.

5.Apărările formulate în cauză

Intimata Instituţia Prefectului Judeţului Cluj a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Pretinde intimata că recurentul nu este titularul dreptului de despăgubire, ci moştenitorul defunctei B. - persoana care a suferit efectiv vătămările invocate în cuprinsul cererii- astfel că nu are calitate procesuală activă în prezenta cauză. Învederează intimata că reclamantul (respectiv mama sa, B.), a cunoscut atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, încă din anul 2000, astfel că la momentul înregistrării cererii deduse judecăţii, termenul de prescripţie era împlinit. Cu privire la fondul cauzei, Instituţia Prefectului Judeţului Cluj susţine că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel încât soluţia instanţei de apel este temeinică şi legală.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de către Instituţia Prefectului Judeţului Cluj, prin care a solicitat respingerea apărărilor intimatei întrucât acestea nu reprezintă critici concrete în raport de motivele invocate în memoriul de recurs. Susţine că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, iar recurentul a solicitat despăgubiri în nume propriu- fiind beneficiarul direct al măsurilor reparatorii, în calitate de unic fiu şi singurul beneficiar al bunului naţionalizat-, iar nu în calitate de moştenitor al altei persoane. Invocând prevederile art. 2528, art. 1381, art. 1391, art. 252, art. 254 alin. 3 C.civ., învederează că este temeinică şi legală soluţia tribunalului privind respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Intimaţii Municipiul Cluj Napoca şi Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca au formulat note de şedinţă prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, sens în care susţin că reclamantul nu deţine un drept de creanţă, că nu există un termen legal sau o hotărâre judecătorească care să oblige municipalitatea să soluţioneze cererea.

II.Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora, potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare.

Cu titlu preliminar, relativ la aspectele invocate în cuprinsul întâmpinării de către Instituţia Prefectului Judeţului Cluj privind calitatea procesuală activă a reclamantului şi sancţiunea prescripţiei dreptului material la acţiune, Înalta Curte constată că acestea au făcut obiectul motivelor de apel ale părţii, respinse de către Curtea de Apel Cluj şi neatacate cu recurs, astfel încât au intrat sub autoritatea de lucru judecat, potrivit art. 430 alin. 2 C.proc.civ.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte reţine caracterul întemeiat al criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., prin care s-a invocat aplicarea eronată a prevederilor art. 1349, art. 1357 C.civ. şi art. 6 paragr. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la plata daunelor morale pretins a fi cauzate de nesoluţionarea într-un termen rezonabil a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate formulate (de către autoarea reclamantului, B. - în calitate de moştenitoare a defunctei C., proprietara tabulară-) în perioada 1998-2001, cu privire la suprafaţa de teren de 960 mp, situată în Cluj Napoca, înscrisă în CF nr. x32 Cluj, nr. topo 1473.

Tribunalul a apreciat că situația juridică supusă judecății intră sub incidența dispozițiilor art. 1349 şi art. 1357 C.civ. şi a statuat că sunt întrunite condiţiile cerute de aceste texte de lege. Astfel, a reţinut că fapta ilicită constă în nesoluționarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate într-un termen rezonabil, faptă ce a produs reclamantului o stare de nemulțumire și un disconfort psihic determinate de timpul lung de așteptare a soluționării cererii, de natură a justifica repararea prejudiciului, prin acordarea de daune morale.

Considerentele Tribunalului Cluj privind îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale şi stabilirea daunelor morale în cuantum de 5.000 euro nu au fost validate de către Curtea de Apel Cluj.

În esenţă, instanța de apel a statuat că reclamantul nu deţine un drept de creanţă în sensul art. 1 din Protocolul 1 Adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi că nu există o legătură între nesoluţionarea unei cereri formulată în baza legilor reparatorii şi încălcarea unui drept asupra unui bun pe care, încă, nu l-a dobândit.

Curtea de Apel Cluj a reţinut că nu există un temei juridic sau o hotărâre judecătorească prin care să se stabilească un termen în interiorul căruia pârâţii să îşi îndeplinească obligaţiile aferente derulării procedurii administrative reglementate de legile speciale.

Judecând cauza în aceşti parametri, instanţa de apel a realizat o analiză viciată şi nelegală, cu nesocotirea elementelor de particularitate ale litigiului pendinte, în contextul în care, invocând răspunderea civilă delictuală, reclamantul a pretins caracterul nerezonabil al duratei procedurii de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 169/1997 de modificare a Legii fondului funciar nr. 18/1991.

În concret, reclamantul a solicitat repararea prejudiciului moral pretins a fi cauzat prin întârzierea soluţionării cererilor formulate în temeiul legilor de reparaţie, înregistrate în perioada 1998-2001, invocând emiterea Ordinului nr. 403 abia în data de 9.12.2019 (privind atribuirea în proprietate a suprafaţei de 823 mp din suprafaţa de 960 mp solicitată).

În acest context, instanţa de apel nu a identificat în mod corect fapta ilicită dedusă judecăţii- ca o condiţie a răspunderii civile delictuale- ce constă în pretinsa încălcare a unui termen rezonabil privind soluţionarea notificărilor adresate pârâţilor în condiţiile legilor speciale. Reclamantul nu a dedus judecăţii un drept de creanţă în sensul art. 1 din Protocolul 1 Adiţional la Convenţie, după cum nu a invocat calitatea de creditor a unei obligaţii de a face.

Analiza solicitată de către reclamant a fost în mod greşit refuzată sub motiv că legea specială nu reglementează un termen de soluţionare a cererilor, în contextul în care partea a pretins examinarea jurisprudenţei instanţei de contencios european privind obligaţia statelor de a respecta un termen rezonabil în soluţionarea cererilor formulate în temeiul legilor naţionale, cereri prin care se declanșează o procedură administrativă obligatorie, prealabilă, sesizării instanței de judecată.

Răspunderea civilă delictuală – art. 1349, art. 1357 C.civ. - invocată de către recurentul-reclamant, constituie remediul din dreptul intern susceptibil a permite instanţei naţionale evaluarea pretinselor încălcări ale dispoziţiilor art. 6 paragr. 1 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului, care se referă la noțiunea de „proces echitabil”, ce include și componenta examinării cererii într-un termen rezonabil.

În jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că autorităţile publice au obligaţia de a proceda într-un termen rezonabil şi de a înlătura orice obstacol din calea realizării drepturilor persoanelor fizice, soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil reprezentând o garanţie institută de art. 6 din Convenţie care priveşte, în cauzele de natură civilă şi procedura preliminară de natură administrativă, atunci când este obligatorie parcurgerea în prealabil a acesteia.

Învederând faptul că rezonabilitatea duratei procedurilor nu poate fi apreciată in abstracto, ci trebuie realizată în fiecare cauză în parte, în funcţie de circumstanţele sale concrete, Curtea Europeană a indicat și criteriile care trebuie avute în vedere în aprecierea caracterului rezonabil al duratei, respectiv complexitatea cauzei, comportamentul părţilor şi comportamentul autorităţilor statale competente, miza litigiului pentru partea interesată (Comingersoll S.A. împotriva Portugaliei; Frydlender împotriva Franței, pct. 43; Sürmeli împotriva Germanie, pct. 128; Parohis Greco-Catolică Lupeni și alții împotriva României, pct. 143). Analiza caracterului rezonabil al termenului se face, așadar, in concreto, în raport cu circumstanţele speciale ale fiecărei cauze, folosind criteriile reţinute de Curte.

Potrivit jurisprudenţei Curţii, complexitatea unei cauze poate ține atât de aspecte de fapt și de drept (Katte Klitsche de la Grange împotriva Italiei, pct. 55; Papachelas împotriva Greciei, pct. 39), dar şi de complexitatea procedurii naționale (Tierce împotriva San Marino).

Instanţa europeană a subliniat că numai întârzierile imputabile autorităţilor judiciare competente pot conduce la eventuala constatare a depăşirii unui termen rezonabil în care trebuie să fie judecată cauza, depăşire contrară dispoziţiilor Convenţiei.

Comportamentul persoanei care reclamă depăşirea termenului rezonabil constituie un fapt care trebuie luat în considerare pentru a răspunde la întrebarea dacă procedura a depășit sau nu termenul rezonabil cerut de art. 6 din Convenţie (Poiss împotriva Austriei, pct. 57; Wiesinger împotriva Austriei, pct. 57; Humen împotriva Poloniei, pct. 66).

Or, din această perspectivă, Înalta Curte reţine că instanţa de apel, atunci când a analizat apelurile nu s-a raportat la conduita părţilor şi nici la posibilitatea obiectivă de respectare a unui termen rezonabil în raport de particularităţile cauzei legate de necesitatea verificării situaţiei juridice a imobilului, de atribuţiile pârâţilor în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate şi în emiterea titlului de proprietate pentru terenul ce face obiectul Legii nr. 18/1991.

În conformitate cu mecanismul reglementat de Legea nr. 18/1991, persoanele care solicită atribuirea dreptului de proprietate trebuie să formuleze o cerere de atribuire, în baza căreia primăriile au obligaţia de a efectua verificări cu privire la situaţia juridică a terenului, aceste verificări finalizându-se printr-o propunere de atribuire sau neatribuire a terenului care se înaintează prefectului pentru a se pronunţa prin ordin asupra cererii solicitantului.

Curtea de Apel Cluj a amintit situaţia de fapt privind corespondenţa şi litigiile anterioare dintre părţi, precum şi hotărârea-pilot pronunţată în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, fără a statua, raportat la datele speţei, asupra faptei reclamate, respectiv dacă, durata totală a procedurii administrative se dovedeşte a fi, într-adevăr, excesivă, astfel cum pretinde reclamantul, sau, dimpotrivă, procedura nu a depășit termenul rezonabil instituit de art. 6 paragr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în considerarea comportamentului părţii reclamante (şi al titularului cererilor formulate în temeiul legilor de reparaţie, B.).

Aşadar, în contextul circumstanţial al cauzei, se dovedeşte că instanţa de apel nu a identificat fapta omisivă imputată pârâţilor, anume, nesoluţionarea cererilor formulate în temeiul legilor de reparaţie, într-un termen rezonabil, astfel cum acest concept este dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Europene a Dreptului Omului, în aplicarea prevederilor art. 6 paragr. 1 din Convenţie.

În analiza caracterului faptei - licită sau ilicită - relevant este dacă entităţile învestite cu cererile formulate în temeiul legilor reparatorii sunt culpabile (pentru nesoluţionarea/soluţionarea cu întârziere) doar prin trecerea unei anumite perioade de timp sau există circumstanţe ce justifică durata procedurii administrative.

Apreciind, pentru motivele anterior prezentate, că soluţia instanţei de apel corespunde unei dezlegări date cu greşita interpretare şi aplicare a dreptului material aplicabil, în temeiul art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ. corelat cu art. 497 C.proc.civ., Înalta Curte a admis recursul declarat, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare.

La reluarea judecății, instanța va tine seama de cadrul învestirii, urmând a fi analizate condiţiile răspunderii civile delictuale, prin examinarea, cu prioritate, a faptei reclamate, reprezentată de pretinsa încălcare a unui termen rezonabil aferent soluţionării cererilor formulate în temeiul Legii nr. 18/1991, din perspectiva incidenței art. 6 paragr. 1 din Convenție, cu examinarea criteriilor conturate de jurisprudenţa Curții Europene a Drepturilor Omului şi a circumstanţelor factuale care au condus la durata procedurii administrative.

În măsura în care instanţa de apel va constată săvârşirea faptei reclamate în cauză, are a statua motivat asupra celorlalte condiţii ale răspunderii civile delictuale, inclusiv cu privire la existenţa şi întinderea unui prejudiciu moral cert, astfel cum acesta este invocat de către partea reclamantă.