Creditor of shareholder’s standing to nullify property sales via Art. 66(2) Law 31/1990 share seizure and distinction between nominal and real share value

Contract de vânzare-cumpărare. Acţiune în constatarea nulităţii absolute. Excepţia lipsei de interes. Condiţii şi efecte în raport cu dispoziţiile art. 66 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 31/1990

Cuprins pe materii: Drept comercial. Societăţile. Funcţionarea societăţilor. Societăţile pe acţiuni/Drept procesual civil. Dispoziţii generale. Acţiunea civilă

Index alfabetic: Acţiune în constatarea nulităţii absolute

Contract de vânzare-cumpărare

Creditor

Societate pe acţiuni

Excepţia lipsei de interes

Legea nr. 31/1990, art. 66 alin. (2) teza a II-a, art. 92, art. 93, art. 94 alin. (1)

Potrivit prevederilor art. 66 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 31/1990, în cazul societăţilor pe acţiuni, creditorii asociatului pot sechestra şi vinde acţiunile debitorului lor.

Acţiunea reprezintă un titlu reprezentativ al contribuţiei asociatului, constituind o fracţiune a capitalului social, care conferă posesorului calitatea de asociat conform art. 91 - 92 din Legea nr. 31/1990. Capitalul social este un concept juridic şi contabil, este un nomen juris, constant pe toată durata societăţii, cel puţin până la modificarea actului constitutiv, pierderile patrimoniale ale unei societăţi neavând nicio influenţă asupra capitalului social şi asupra menţionării sale la pasiv.

Nu se poate face confuzie între valoarea nominală a unei acţiuni, atribuită de statut şi de acţiunea în sine, în condiţiile art. 92, art. 93 şi art. 94 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, şi valoarea reală a acesteia. Valoarea reală a unei acţiuni rezultă din divizarea patrimoniului net al societăţii în numărul de acţiuni emise. Aşadar, valoarea nominală nu se suprapune peste noţiunea de valoare patrimonială sau contabilă, care poate fi dobândită în cursul existenţei unei societăţi datorită fluctuaţiilor patrimoniului.

În consecinţă, ceea ce trebuia analizat de către instanţele devolutive era eventuala scădere a valorii reale a acţiunilor emise de societatea vânzătoare, urmare contractelor de vânzare-cumpărare a căror anulare s-a solicitat prin acţiune, fiind necesară administrarea de probe pentru soluţionarea excepţiei de fond a lipsei de interes, unele dintre aceste probe (cum ar fi cele apte să dovedească existenţa contraprestaţiei imobilelor, a realităţii preţului) fiind comune cu probele necesare pentru soluţionarea fondului.

În soluţionarea excepţiei lipsei de interes în promovarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, instanţele de fond sunt chemate să verifice, pe baza unui probatoriu concludent, dacă reclamanta, creditoare personală a acţionarului societăţii vânzătoare, a procedat la executarea silită a acţiunilor debitorului său, în decelarea cerinţei ca interesul să fie născut şi actual.

Astfel, în cazul în care reclamanta şi-a justificat interesul în promovarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare ca decurgând din calitatea de creditoare pe care o are în raport cu acţionarul majoritar al societăţii vânzătoare, pe împrejurarea că execută silit patrimoniul acţionarului, inclusiv acţiunile deţinute la societatea vânzătoare şi că, prin actele juridice a căror desfiinţare o solicită, s-a micşorat valoarea bunurilor urmărite, în sensul că nu îi mai acoperă valoarea creanţei, în mod nelegal a fost respinsă acţiunea ca lipsită de interes.

I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 673 din 21 martie 2023

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/110/2012, pe rolul Tribunalului Bacău, la data de 9 aprilie 2012, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B., S.C. C. S.A. şi S.C. D. S.R.L., solicitând să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 3605 din 11 octombrie 2007 şi nr. 3623 din 12 octombrie 2007, având ca obiect imobilele cu destinaţie comercială situate în Bacău, (...) şi, respectiv, (...).

În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut, în esenţă, că are calitatea de creditoare a pârâtului B., care la rândul său este acționar al pârâtei C. S.A. Cele două contracte de vânzare-cumpărare, încheiate de S.C. C. S.A., în calitate de vânzător, și de pârâta D. S.R.L., în calitate de cumpărător, sunt fundamentate pe o cauză falsă şi ilicită, scopul acestora fiind de diminuare a patrimoniului debitorului său, iar nu acela de a transmite dreptul de proprietate asupra imobilelor.

Mai mult, preţul nu a fost plătit, sumele de bani provenind tot din patrimoniul vânzătoarei, întrucât între asociaţii părţilor contractante există relaţii de rudenie.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 966 – 968 C. civ.

Prin întâmpinare, pârâta S.C. C. S.A. a invocat excepția lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, întrucât nu este creditoarea societăţii vânzătoare, ci a acţionarului acesteia, precum şi inadmisibilitatea acţiunii, întrucât debitorul nu este insolvabil, iar reclamanta nu deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

Pârâtul B., la rândul său, a invocat excepția inadmisibilităţii acţiunii pe considerentul că reclamanta are la dispoziţie calea acţiunii în realizare, respectiv acţiunea pauliană. De asemenea, a invocat şi excepția lipsei calităţii sale procesuale pasive, întrucât nu este parte în cele două contracte de vânzare-cumpărare a căror desființare se solicită.

În sfârșit, pârâta D. S.R.L., prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B.

La termenul din 9 noiembrie 2012, instanţa a respins excepțiile inadmisibilităţii şi lipsei calităţii procesuale active. A admis excepția lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B. şi a ridicat, din oficiu, excepția lipsei de interes a acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 25 din 11 ianuarie 2013, Tribunalul Bacău a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul B., ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins acţiunea formulată în contradictoriu cu cele două pârâte, ca fiind lipsită de interes.

Pentru a pronunţa această soluţie, a reţinut următoarele:

Prin contractul nr. 3605/11.10.2007, pârâta S.C. C. S.A. a vândut pârâtei D. S.R.L. imobilul proprietatea societăţii situat în Bacău, (...). Conform contractului, preţul vânzării a fost stabilit de părţi la 865.000 lei, din care suma de 558.900 lei a fost achitată în avans, diferenţa de 306.100 lei urmând a fi achitată în termen de 30 de zile.

Prin contractul nr. 3623/12.10.2007, pârâta S.C. C. S.A. a vândut pârâtei D. S.R.L. imobilul proprietatea societăţii situat în Bacău, (...), compus din terasă parter şi spațiu comercial mezanin. Conform contractului, preţul vânzării a fost stabilit de părţi la 385.000 lei, din care suma de 220.000 lei a fost achitat integral, mai înainte de autentificarea actului, diferenţa de preţ urmând a fi achitată de către X. Bacău, potrivit contractului de credit încheiat de cumpărătoare cu banca.

Prin decizia nr. 92/20.09.2010 a Curţii de Apel Bacău, pârâtul B. a fost obligat să plătească reclamantei suma de 950.000 lei, reprezentând împrumut nerestituit, dobânda legală aferentă acestei sume până la achitarea integrală, dobândă legală în suma de 1.650.000 lei pentru perioada 22.05.2004-28.07.2006.

A reţinut că interesul reprezintă o condiție necesară pentru a fi parte în proces, prin acesta înţelegându-se folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă. Interesul trebuie să îndeplinească trei cerinţe: să fie legitim, să fie născut şi actual şi să fie personal şi direct.

În speţă, tribunalul a apreciat că reclamanta nu justifică un interes legitim, pentru următoarele considerente:

Reclamanta are calitatea de creditor al pârâtului B., iar acesta este acţionar majoritar al societății pârâte S.C. C. S.A. (aspect necontestat de niciuna dintre părţi).

Potrivit art. 66 din Legea nr. 31/1990, pe durata societăţii, creditorii asociatului pot să-şi exercite drepturile lor numai asupra părţii din beneficiile cuvenite asociatului după bilanţul contabil, iar după dizolvarea societăţii, asupra părţii ce i s-ar cuveni prin lichidare. Creditorii prevăzuţi la alin. (1) pot totuşi popri, în timpul duratei societăţii, părţile ce s-ar cuveni asociaţilor prin lichidare sau pot sechestra şi vinde acţiunile debitorului lor.

Aşadar, pentru realizarea creanţei sale, reclamanta poate urmări doar dividendele la care are dreptul pârâtul, partea care i s-ar cuveni acestuia prin lichidare sau acţiunile sale, nicidecum şi bunurile societăţii, care nu sunt proprietatea sa. De asemenea, valoarea acţiunilor şi dividendelor nu depinde de bunurile deţinute de societate, ci de valoarea capitalului social şi, respectiv, de profitul societății (art. 67 din Legea nr. 31/1990).

Cu alte cuvinte, a reţinut instanţa că, şi în ipoteza în care s-ar admite prezenta acţiune, iar bunurile vândute ar reintra în patrimoniul pârâtei S.C. C. S.A., reclamanta nu poate obţine niciun folos practic din această situaţie, pentru că nu poate urmări aceste bunuri, iar pe de altă parte, valoarea acţiunilor deţinute de debitorul său sau a dividendelor ce i se cuvin acestuia nu s-au modificat prin vânzare.

Pentru aceste motive, instanţa a apreciat excepţia lipsei de interes ca fiind întemeiată, respingând în consecinţă acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii S.C. C. S.A. şi S.C. D. S.R.L.

Având în vedere că prin încheierea din 9.11.2012 a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului B., instanţa a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu acesta.

În baza art. 274 C. proc. civ., instanţa a obligat reclamanta să plătească pârâtei S.C. C. S.A. suma de 1500 lei, iar pârâtei S.C. D. S.R.L. suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv onorarii avocaţi.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A., înregistrat la data de 19 martie 2013 pe rolul Curţii de Apel Bacău, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin decizia nr. 56 din 23 mai 2013, apelul declarat de reclamanta A. a fost respins, ca nefondat.

A fost obligată apelanta să plătească intimatei D. S.R.L. suma de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că sunt nefondate criticile relative la calitatea procesuală pasivă a pârâtului B.

Calitatea procesuala pasivă constă în identitatea între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii.

Prin decizia civilă nr. 92/2010, pronunţată de Curtea de apel Bacău a fost obligat pârâtul B. să achite reclamantei A. un împrumut nerestituit şi dobândă.

Prin urmare debitorul creditoarei A. este B.

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3605/11.10.2007, pârâta S.C. C. S.A. a vândut pârâtei D. S.R.L. imobilul proprietatea societăţii situat în Bacău, (...), iar prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3623/12.10.2007, pârâta S.C. C. S.A. a vândut pârâtei D. S.R.L. imobilul proprietatea societăţii situat în Bacău, (...).

Aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că pârâtul B., debitorul apelantei-reclamante, este acţionar al societății vânzătoare S.C. C. S.A., nu o îndreptăţeşte pe reclamantă să-l acţioneze în judecată într-o acţiune care privește nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de către cele două societăţi, drepturile sale fiind prevăzute în calitatea sa de creditor, de art. 66 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990.

Referitor la criticile privind excepţia lipsei de interes admisă de către tribunal, instanţa de apel a constatat că şi acestea sunt neîntemeiate.

Interesul judiciar reprezintă una dintre condițiile de exercitare a acţiunii civile, în doctrină reţinându-se că prin interes se înţelege folosul practic, imediat, pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mişcare a procedurii judiciare.

Obligaţia reclamantului este ca atât la declanşarea procedurii judiciare să justifice în persoana sa interesul de a promova acţiunea civilă, cât şi ulterior, pe tot parcursul procesului.

Pentru a justifica sesizarea instanţei de judecată, interesul trebuie să fie legitim, juridic (corespunzător cerinţelor legii materiale şi procesuale), născut şi actual, personal şi direct.

Interesul este legitim când se urmăreşte afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv a unui interes ocrotit de lege şi potrivit scopului economic şi social pentru care a fost recunoscut.

În situaţia în care apelanta-reclamantă, în calitatea sa de creditoare a intimatului-pârât B., pentru realizarea creanţei sale, conform dispoziţiilor art. 66 din Legea nr. 31/1990 poate urmări doar partea din beneficii cuvenite asociatului după bilanţul contabil, iar după dizolvarea societății, asupra părţii ce i s-ar cuveni prin lichidare, cererea sa privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare este lipsită de interes în situaţia în care nu ar putea urmări bunurile care au făcut obiectul vânzării-cumpărări.

În raport de situaţia de fapt şi considerentele expuse, hotărârea primei instanţe fiind temeinică şi legală, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a respins apelul ca nefondat.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., a fost obligată apelanta-reclamantă să achite intimatei-pârâte S.C. D. S.R.L. cheltuielile de judecată ocazionate de judecarea apelului, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., înregistrat la data de 22 noiembrie 2013 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secția a II-a civilă. Prin intermediul căii de atac, recurenta a solicitat şi repunerea în termenul de recurs, conform art. 103 C. proc. civ. 1865, cu motivarea că decizia pronunţată în apel nu i-a fost comunicată. Totodată, potrivit art. 180 - 184 C. proc. civ., a formulat cerere de înscriere în fals împotriva procesului-verbal de comunicare a deciziei, întrucât semnătura aplicată nu îi aparţine.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii pentru următoarele motive:

Hotărârea este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1865.

Astfel, a arătat că instanţa de apel, menținând soluția în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului B., a ignorat faptul că deţine o creanţă împotriva acestuia de peste 2.000.000 lei, constatată prin titlu executoriu (sentinţă irevocabilă). Singurele bunuri pe care debitorul său le mai deţine şi care, prin urmare, mai pot fi valorificate, sunt cele 1.281.615 acțiuni de la S.C. C. S.A.

Faţă de motivele de nulitate absolută invocate, era esenţial a se verifica voinţa C. S.A. în vederea vânzării celor două imobile, ce a avut la bază votul acționarului majoritar B., ce deţine o participaţie de 96 % din capitalul social. Aşadar, era necesar ca acţionarul majoritar să fie parte în litigiul de faţă.

A mai susţinut recurenta că ambele instanţe de fond au făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 66 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, apreciind că nu poate valorifica pe calea executării silite acţiunile deţinute de debitorul său la C. S.A.

Prin vânzarea imobilelor ce fac obiectul acestui litigiu, ca, de altfel, prin încheierea şi a altor trei contracte de vânzare-cumpărare prin care s-au înstrăinat imobile proprietatea pârâtei C. S.A., valoarea acţiunilor deţinute de B. a fost substanţial diminuată.

Or, valoarea reală a unei acţiuni depinde atât de activele deţinute de societate, cât şi de pasivul acesteia, astfel că valoarea actuală a participaţiilor debitorului său la societatea pârâtă este insuficientă pentru acoperirea creanţei.

În sfârşit, recurenta a invocat greşita aplicare a prevederilor art. 134 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, din care rezultă că, în procesul de valorificare a acţiunilor, este relevantă valoarea reală a acestora, stabilită de un expert autorizat, iar nu valoarea nominală. Aşadar, instanţele de fond au admis excepţia lipsei de interes, neobservând faptul că stabilirea valorii acţiunilor anterior şi ulterior vânzării celor două imobile se impunea a se realiza pe baza unui probatoriu.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 299 și urm. C. proc. civ. şi art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimata D. S.R.L. a solicitat, în principal, respingerea recursului ca tardiv formulat şi, în subsidiar, respingerea ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secția a II-a civilă, prin decizia nr. 1801 din 21 mai 2014, a respins cererea de repunere în termenul de recurs, formulată de reclamanta A. A respins, ca tardiv formulat, recursul şi a obligat recurenta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte D. S.R.L. suma de 2.516 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei nr. 1801 din 21 mai 2014 a formulat cerere de revizuire A., înregistrată la data de 25 iulie 2018 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secția a II-a civilă, sub nr. x/1/2018. Calea de atac în retractare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. 1865, susţinându-se că soluţia de respingere a recursului ca tardiv formulat s-a fundamentat pe două înscrisuri care, ulterior, au fost desfiinţate de instanţa penală.

Prin decizia nr. 148 din 31 ianuarie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii căii de atac în retractare invocată de intimata D. S.R.L.

S-a admis cererea de revizuire formulată de A. şi a fost desfiinţată decizia nr. 1801 din 21 mai 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. S-a fixat termen în şedinţă publică, în vederea soluționării recursului.

Prin încheierea din 21 martie 2023 s-a respins excepţia tardivităţii recursului, în temeiul art. 301, raportat la art. 102 alin. (1) şi art. 103 C. proc. civ. Prin aceeaşi încheiere, s-a respins cererea de repunere în termenul de declarare a căii de atac, ca lipsită de interes, pentru considerentele reţinute în respectivul act procesual.

Aşadar, procedând la judecata recursului, constată că acesta este fondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

În ceea ce privește criticile ce vizează calitatea procesuală pasivă a pârâtului B., constată că nu pot fi primite. Aşa cum în mod corect au statuat instanţele de fond, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţile din proces şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta a fost dedus judecăţii. Cum prin acţiunea de faţă s-a solicitat constatarea nulităţii a două contracte de vânzare-cumpărare, încheiate de cele două societăţi pârâte (C. S.A., în calitate de vânzător, şi D. S.R.L., în calitate de cumpărător), este evident că în raportul juridic obligaţional dedus judecăţii nu pot avea calitatea de subiecte pasive decât cele două părţi contractante. Din această perspectivă, este indiferentă modalitatea în care s-a format voinţa societară a persoanei juridice vânzătoare, din moment ce nu mecanismul de formare a voinţei sociale este supus cenzurii instanţei, ci actul juridic prin care s-a obiectivat voinţa socială (contractul de vânzare-cumpărare).

Prin urmare, prin respingerea cererii formulate în contradictoriu cu B., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, instanţele au făcut o corectă aplicare a regimului juridic al acestei excepţii de fond, absolută şi peremptorie.

Însă, menţinând soluţia instanţei de fond, de respingere a acţiunii formulate în contradictoriu cu cele două societăţi pârâte, ca lipsită de interes, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a normelor legale incidente.

Este adevărat că cel care pune în mişcare acţiunea civilă trebuie să justifice folosul practic pe care îl urmăreşte, avantajul pe care şi-l procură. Din această perspectivă, trebuie reamintit că reclamanta şi-a justificat interesul în promovarea acţiunii ca decurgând din calitatea de creditoare pe care o are în raport cu acţionarul majoritar al societăţii vânzătoare, pe împrejurarea că execută silit patrimoniul acţionarului, inclusiv acţiunile deţinute la societatea vânzătoare şi că, prin actele juridice a căror desfiinţare o solicită, s-a micşorat valoarea bunurilor urmărite, în sensul că nu îi mai acoperă valoarea creanţei.

În acest context, instanţa de apel s-a limitat la a arăta că reclamanta, creditor personal al acţionarului, nu ar putea urmări imobilele ce au făcut obiectul contractelor, în ipoteza reîntoarcerii acestora în patrimoniul societăţii vânzătoare, întrucât, potrivit art. 66 din Legea nr. 31/1990, creditorul asociatului poate să îşi exercite drepturile numai asupra părţii din beneficiile cuvenite asociatului după bilanțul contabil, iar, după dizolvarea societăţii, asupra părţii ce i s-ar cuveni prin lichidare.

Statuând în acest sens, instanţa de apel a ignorat prevederile art. 66 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 31/1990 republicată, potrivit cărora, în cazul societăților pe acţiuni, cum este şi pârâta-vânzătoare C. S.A., creditorii asociatului pot sechestra şi vinde acţiunile debitorului lor.

Aşadar, în soluţionarea excepţiei lipsei de interes în promovarea acţiunii, instanţele de fond erau chemate să verifice, pe baza unui probatoriu concludent, dacă reclamanta, creditoare personală a acţionarului societăţii vânzătoare, a procedat la executarea silită a acţiunilor debitorului său, în decelarea cerinţei ca interesul să fie născut şi actual.

Totodată, pentru verificarea aceleaşi condiţii de exerciţiu a acţiunii civile, anume interesul, era necesară verificarea împrejurării de fapt relevate de reclamantă, anume aceea că, prin înstrăinarea celor două imobile, a scăzut valoarea acţiunilor emise de societatea vânzătoare într-o asemenea măsură încât realizarea creanţei deţinute împotriva debitorului său nu mai este posibilă. Din această perspectivă, considerentul decisiv al instanţei de fond, potrivit căruia valoarea acţiunilor şi a dividendelor nu depinde de bunurile deţinute de societate, ci de valoarea capitalului social şi, respectiv, de profitul societăţii, este nelegal.

Sub un prim aspect, trebuie arătat că reclamanta nu şi-a justificat interesul în promovarea acţiunii pe faptul că, printre bunurile mobile executate silit s-ar regăsi şi dividendele cuvenite debitorului său de la societatea emitentă C. S.A.

Sub un al doilea aspect, trebuie arătat că acţiunea reprezintă un titlu reprezentativ al contribuţiei asociatului, constituind o fracţiune a capitalului social, care conferă posesorului calitatea de asociat, conform art. 91-92 din Legea nr. 31/1990 republicată. Capitalul social este un concept juridic şi contabil, este un nomen juris, constant pe toată durata societăţii, cel puţin până la modificarea actului constitutiv. Pierderile patrimoniale ale unei societăţi nu au nicio influenţă asupra capitalului social şi asupra menţionării sale la pasiv.

Instanţele devolutive au făcut însă o gravă confuzie între valoarea nominală a unei acţiuni, atribuită de statut şi de acţiunea în sine, în condiţiile art. 92, art. 93 şi art. 94 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 republicată, şi valoarea reală a acesteia. Valoarea reală a unei acţiuni rezultă din divizarea patrimoniului net al societăţii în numărul de acţiuni emise. Aşadar, valoarea nominală nu se suprapune peste noţiunea de valoare patrimonială sau contabilă, care poate fi dobândită în cursul existenţei unei societăţi datorită fluctuaţiilor patrimoniului.

În consecinţă, ceea ce trebuia analizat de către instanţele devolutive era eventuala scădere a valorii reale a acțiunilor emise de C. S.A., urmare contractelor de vânzare-cumpărare a căror anulare s-a solicitat prin acţiunea de faţă. Altfel spus, era necesară administrarea de probe pentru soluţionarea excepţiei de fond a lipsei de interes, iar unele dintre aceste probe (cum ar fi cele apte să dovedească existenţa contraprestaţiei imobilelor, a realităţii preţului) sunt comune cu probele necesare pentru soluţionarea fondului.

Faţă de cele mai sus arătate, reţine că ambele instanţe devolutive au făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 66 alin. (2), teza a II-a, art. 92, art. 93 şi art. 94 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 republicată, statuând că debitorul personal al unui acţionar nu poate vinde acțiunile deţinute de acesta pe durata societăţii pe acţiuni, pe de o parte, iar, pe de altă parte, că valoarea nominală a unei acţiuni este identică cu valoarea reală a acesteia (patrimonială, contabilă).

Urmare greşitei aplicări a acestor norme de drept material, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, drept consecinţă a admiterii excepţiei lipsei de interes. Or, pentru soluţionarea acestei excepţii de fond, era necesară administrarea de dovezi, unele comune celor relative la dezlegarea în fond a pricinii, în sensul prevederilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ. 1865.

Aşa fiind, potrivit art. 313 teza I C. proc. civ., art. 312 alin. (5) C. proc. civ., în referire la art. 279 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 304 pct. 9 şi pct. 5 C. proc. civ., a admis recursul declarat de reclamantă şi a casat decizia pronunțată în apel. Admiţând apelul şi ca urmare a faptului că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, iar apelanta-reclamantă a solicitat în mod expres trimiterea cauzei spre rejudecare, a anulat în parte sentința nr. 25 din 11 ianuarie 2013 a Tribunalului Bacău numai în ceea ce privește soluția de respingere a acţiunii ca lipsită de interes şi a dispus în sensul măsurii susarătate.