Contestație în anulare for material error over late-filed administrative appeal against environmental tax assessment dismissed.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary appeal for annulment filed by the public authority, thereby upholding the prior appellate decision that rejected the authority's appeal as late-filed. The dispute concerned a tax assessment imposed by the environmental fund on a private company, where the core issue was whether the administrative appeal against the assessment was submitted within the statutory 15-day deadline. Relying on Article 503(2)(2) of the Code of Civil Procedure, which permits annulment only for material error, the court held that no such error existed because the first-instance judgment correctly relied on the postal stamp date indicating the appeal was filed after the deadline expired; the appellant’s attempt to prove timely filing via an internal dispatch log was deemed legally irrelevant as it did not reflect the official date of receipt or submission recognized by law.
Legislator headnote
AI generatedart. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ, art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; Contestație în anulare for material error over late-filed administrative appeal against environmental tax assessment dismissed: Pentru a verifica în ce măsură contestaţia este admisibilă, pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., instanţa învestită cu calea de atac trebuie să se raporteze la situaţia existentă în dosar la data pronunţării hotărârii ce se atacă, deoarece faţă de ceea ce judecătorii aveau la dispoziţie în acel moment, se poate aprecia dacă soluţia este rezultatul unei erori materiale.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 21 februarie 2023
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 23.09.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.A. a solicitat suspendarea Deciziei de impunere nr. x/20.07.2020, corespunzătoare Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/20.07.2020 emise de pârâta Administraţia Fondului Pentru Mediu prin care s-au stabilit obligaţii fiscale în cuantum de 9.405.580 RON, precum şi a tuturor actelor subsecvente de executare iniţiate în baza acestei decizii, până la pronunţarea instanţei de fond asupra anulării deciziei de impunere.
Prin decizia nr. 62 din 12 ianuarie 2022 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii recursului invocată de intimata-reclamantă A. S.A şi a respins recursul formulat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei nr. 114 din 12 octombrie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
2. Contestaţia în anulare formulată în cauză
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare Administraţia Fondului pentru Mediu, întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.
Contestatoarea apreciază că dezlegarea dată recursului prin decizia nr. 62/12.01.2022 este rezultatul unei erori materiale deoarece în cauză sentinţa civilă nr. 114/2020 pronunţată de Curtea de apel Galaţi a fost comunicată pârâtei la data de 27.10.2020, aşa cum reiese de pe ştampila poştei aplicată pe dovada de comunicare a sentinţei. Din borderoul anexat contestaţiei în anulare rezultă că recursul a fost predat Poştei Române la data de 02.11.2020.
3. Apărările formulate în cauză
Intimata A. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca neîntemeiată.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., pe care contestatoarea şi-a întemeiat prezenta cale de atac, "hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când (...) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."
Pentru a verifica în ce măsură contestaţia este admisibilă, pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., instanţa învestită cu calea de atac trebuie să se raporteze la situaţia existentă în dosar la data pronunţării hotărârii ce se atacă, deoarece faţă de ceea ce judecătorii aveau la dispoziţie în acel moment, se poate aprecia dacă soluţia este rezultatul unei erori materiale.
În cauză, în raport cu înscrisurile aflate la dosar la momentul analizei de către Înalta Curte a excepţiei tardivităţii recursului, reieşea formularea acestuia cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, în mod corect instanţa de control judiciar a reţinut că sentinţa recurată a fost comunicată recurentei - pârâte Administraţia Fondului pentru Mediu la data de 27.10.2020, iar recursul a fost depus la data de 03.11.2020, când cererea a fost transmisă prin poştă la Curtea de apel Galaţi, termenul de recurs de 15 zile stabilit potrivit art. 20 alin. (1) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ împlinindu-se la data de 02.11.2020.
Prin contestaţia în anulare de faţă, contestatoarea susţine că a depus recursul la data de 02.11.2020, în susţinerea acestei afirmaţii prezentând Borderoul intern emis de Administraţia Fondului pentru Mediu, adresă transmisă către Poşta Română, dosar contestaţiei în anulare.
Înscrisul depus nu poate primi nicio relevanţă juridică având în vedere dispoziţiile legale care se raportează la data aplicării ştampilei poştei şi nu la data la care cererea apare în borderoul intern ca fiind trimisă spre comunicare.
Dincolo de acest aspect, Înalta Curte arată deşi în cuprinsul întâmpinării depuse în dosarul de recurs de către intimata reclamantă A. S.A. a fost invocată excepţia tardivităţii formulării declaraţiei de recurs, contestatoare nu a formulat apărări în sensul celor susţinute în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, respectiv nu a prezentat niciun Borderoul intern emis de Administraţia Fondului pentru Mediu.
Din această perspectivă, Înalta Curte arată că nu se poate reţine nicio eroare materială în sensul apreciat de contestatoare, deoarece instanţa învestită cu calea de atac a recursului s-a raportat în mod corect la înscrisurile şi situaţia existentă în dosar la data pronunţării hotărârii din recurs.
Prin urmare, având în vedere că soluţia pronunţată prin decizia ce face obiectul prezentei contestaţii în anulare nu este rezultatul unei erori materiale, în sensul acreditat de contestatoare, Înalta Curte urmează a respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare declarată de contestatoarea Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva deciziei nr. 62 din 12 ianuarie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 21 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.