Unavailability of license cancellation sanction for interim operating rights in distance gambling.

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03.05.2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, reclamantele A. şi A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc - Comitetul de Supraveghere, anularea deciziei Comitetului de Supraveghere a ONJN din 30.10.2015, înregistrată la Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc sub nr. x/02.11.2015, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea prealabilă înregistrată la ONJN sub nr. x/10.10.2015, formulată de A. şi A.; anularea Deciziei nr. 2723 din 13 octombrie 2015, emisă de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc - Comitetul de Supraveghere pe numele societăţilor A. şi A., precum şi a Procesului-verbal încheiat în data de 15 octombrie 2015, subsecvent deciziei; obligarea pârâtului Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc la plata cheltuielilor de judecată.

2. Primul ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 2122 din data de 06.06.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantele A. şi A. în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc - Comitetul de Supraveghere şi s-a anulat decizia Comitetului de Supraveghere a ONJN din 30.10.2015, înregistrată sub nr. x.916/DGAJN/SASBC/02.11.2015, Decizia Comitetului de Supraveghere a ONJN nr. 2723/13.10.2015 şi procesul-verbal nr. x/15.10.2015 emis de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc.

Împotriva sentinţei civile nr. 2122 din data de 06.06.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc-Comitetul de Supraveghere, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea sentinţei atacate şi, rejudecarea cauzei, în sensul menţinerii în tot a Deciziei nr. 2723/13.10.2015 şi a Deciziei nr. x/02.11.2015, prin care s-a comunicat soluţia Comitetului de supraveghere data 30.10.2015 privind plângerea prealabilă şi respingerii tuturor cererilor formulate de către reclamante.

Prin decizia nr. 3918 din 27 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de recurentul-pârât Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc-Comitetul de Supreveghere împotriva sentinţei nr. 2122 din 06 iunie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Prin decizia de casare s-a reţinut că în cauză în mod greşit a apreciat prima instanţă că actele contestate sunt nemotivate, soluţionând cauza fără a analiza criticile şi apărările formulate de părţi pe fond.

Instanţa de recurs a reţinut că nu poate fi considerat nul pentru nemotivare actul administrativ prin care autoritatea administrativă indică în mod explicit atât starea de fapt cât şi cea de drept, în contextul în care judecătorul fondului constată, în prealabil, că măsură luată este greşit fundamentată juridic, pe dispoziţii legale inaplicabile cauzei sau că motivele pe care autoritatea le oferă sunt insuficiente, eronate sau neconcludente prin prisma condiţiilor legale de emitere a actului administrativ contestat.

S-a mai reţinut că prima instanţă a concluzionat că actul este nemotivat după ce a constatat, pe de o parte, inaplicabilitatea sancţiunii prevăzute la art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77 din 24 iunie 2009 şi în cazul dreptului interimar, arătând că operarea fără drept în perioada 11-30 septembrie 2015 nu se încadrează în temeiul de drept substanţial invocat, iar pe de altă parte, a apreciat că este nelegală extinderea prin analogie a sancţiunilor reglementate în materia licenţelor şi autorizaţiilor de exploatare şi cu referire la dreptul interimar obţinut în baza Legii nr. 124/2015.

În consecinţă, dezlegările primei instanţe în ceea ce priveşte incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77 din 24 iunie 2009 cu referire la dreptul interimar, respectiv aplicarea prin analogie a acestei norme în cazul faptei reţinute (operarea fără drept în perioada 11-30 septembrie 2015) reprezintă în realitate a analiză parţială a fondului cauzei, analiză faţă de care nu se putea concluziona că actul este nul pentru nemotivare, ci se impunea analiza fondului cauzei, a tuturor criticilor şi apărărilor invocate de părţi în condiţii de contradictorialitate.

3. Hotărârea instanţei de fond în al doilea ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 852 din 31 mai 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. şi A., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc;

A anulat decizia Comitetului de Supraveghere a ONJN din 30.10.2015, înregistrată sub nr. x.916/DGAJN/SASBC/02.11.2015, Decizia Comitetului de Supraveghere a ONJN nr. 2723/13.10.2015 şi procesul-verbal nr. x/15.10.2015 emis de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 852 din 31 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs recurentul-pârât Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc - Comitetul de Supraveghere, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate pentru motivul că nu respectă îndrumările deciziei de casare şi rejudecarea cauzei pe fond.

În motivarea recursului, arată că prin decizia de casare s-a reţinut că actele atacate sunt motivate, instanţa de fond reţinând în mod greşit nemotivarea acestora; că hotărârea primei instanţe a fost dată fără a respecta, în administrarea probatoriului, principiul contradictorialităţii şi fără a se analiza corespunzător criticile şi apărările formulate de părţi pe fond, deşi, în opinia instanţei de recurs se impunea analiza fondului cauzei şi a tuturor criticilor şi apărărilor invocate de părţi.

Precizează că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia de casare, a mai reţinut că: Decizia ONJN nr. 2723/2015 respectă cerinţele legale; că analiza fondului nu a fost corespunzător făcută, fiind o analiză parţială a motivelor prezentate, nefiind analizate criticile şi apărările în condiţii de contradictorialitate.

În ceea ce priveşte sentinţa recurată, arată că instanţa în mod greşit a reţinut, contrar voinţei legiutorului, că dreptul de operare este un drept specific care nu poate fi asimilat condiţiilor de licenţiere şi autorizare, rezumându-se la a afirma că dispoziţiile art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 nu sunt aplicabile, deoarece se referă strict la licenţa de exploatare şi autorizaţia de funcţionare în domeniul jocurilor de noroc.

Susţine că instanţa nu a luat în considerare voinţa legiuitorului cu privire la funcţionarea acestui domeniu specific, tratând cu superficialitate argumentele ONJN.

Critică faptul că instanţa de fond a considerat că dreptul de operare este un drept distinct, special, autonom şi temporar, neasimilat licenţei de organizare şi autorizaţiilor de exploatare prevăzute de O.U.G. nr. 77/2009 şi de H.G. nr. 870/2009.

Precizează că dacă instanţa de fond ar fi urmat recomandările ÎCCJ ar fi sesizat că acest lucru e imposibil din punct de vedere legal şi funcţional şi nu urmăreşte voinţa legiuitorului şi că doar prin asimilare domeniul a putut fi unul funcţional.

Arată că din Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 77/2009 reiese că nu există o taxă pentru dreptul de operare, taxele stabilite în acest act normativ fiind prevăzute strict pentru licenţă şi autorizaţie şi că inclusiv calculul taxelor a fost asimilat taxelor specifice de licenţă de exploatare şi autorizaţie de exploatare prevăzute în lege, iar documentele justificative ale plăţii au stat la baza acordării dreptului de operare.

Susţine că instanţa nu ar fi aplicat principiul contradictorialităţii, nu a analizat normele legale şi probatoriul administrat şi că, dacă s-ar interpreta în mod limitativ aplicarea taxelor din anexă şi art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, înseamnă că în mod greşit Comitetul de Supraveghere a acordat acest drept prin abuz de putere, deoarece documentele cu privire ta calculul taxei şi plata taxei nu sunt în conformitate cu taxele stabilite în Anexa la O.U.G. nr. 77/2009, ce prevede dreptul de operare, iar dacă aceste taxe au fost calculate şi plătite prin asimilare, înseamnă că toţi banii încasaţi de stat ar trebui returnaţi, fiind încasaţi pe o activitate netaxată de lege.

Menţionează că taxele stabilite prin Deciziile ONJN nr. 2168 şi nr. 2169/2015 au fost făcute prin asimilare la taxele de licenţă şi autorizare existente.

Faţă de dispoziţiile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009, arată că fără această asimilare, cei cu drept de operare nu ar fi putut desfăşura activitatea decât prin încălcarea legii, aceştia nefiind deţinători de "licenţă".

Consideră că la pagina 45 paragraful 2 din sentinţa recurată, instanţa a făcut confuzie între două noţiuni, reţinând că licenţelor obţinute în temeiul art. II alin. (7) din Legea nr. 124/2015 le sunt aplicabile cazurile de anulare şi de revocare instituite prin art. 17 din O.U.G. nr. 77/2009, astfel că instanţa nu a înţeles că în acel moment nu puteau fi obţinute licenţe, ci doar drept de operare provizoriu.

Cu privire la funcţionarea domeniului, arată că în interpretarea instanţei de fond, conform căreia dreptul de operare un drept distinct şi nu unul asimilat licenţei, rezultă că legiuitorul a adoptat o normă incompletă, care nu răspunde ipotezelor în care ulterior s-ar descoperi că actele sunt incomplete sau false, dacă operatorii cu acest drept temporar nu ar mai fi plătit taxele datorate, dacă în baza dreptului de operare ar fi organizat jocuri de noroc frauduloase, dacă nu ar fi plătit câştigurile jucătorilor, dacă nu ar fi respectat normele legale privitoare la combaterea spălării banilor.

Precizează că măsuri similare celor descrise mai sus, de verificare şi sancţionare, nu sunt menţionate în mod expres în lege cu privire la dreptul de operare, ceea ce înseamnă că toate măsurile luate de instituţie pentru a preveni încălcarea legii, asigurarea drepturilor statului şi a clienţilor platformelor de joc sunt ilegale, deoarece textele au fost interpretate prin asimilare, neexistând un text specific în acest sens.

Cu privire la cele reţinute de către instanţa de fond, în sensul că informaţiile incorecte sau inexacte oferite au fost ulterioare emiterii Deciziilor nr. 2168 şi nr. 2169 şi că din cuprinsul Deciziei nr. 2723/13.10.2015 nu rezultă că măsura ar fi dispusă în contextul existenţei unor informaţii incorecte sau inexacte, consideră că instanţa de fond, în rejudecare, a reţinut eronat situaţia de fapt, în condiţiile în care informaţiile inexacte au constat în încălcarea cu rea-credinţă a dispoziţiilor art. II alin. (7) lit. j) din O.U.G. nr. 92/2014 care obligă operatorul sau reprezentantul acestuia să declare întreaga activitate ilegală desfăşurată pe teritoriul României. Aceasta situaţie a fost consemnată în Decizia nr. 2723 din 13.10.2015, iar în Decizia ICCJ nr. 4015, pronunţată în dosarul nr. x/2014, instanţa a apreciat că, în conformitate cu dispoziţiile legii speciale aplicabile, la întocmirea acestor decizii "este suficient ca motivele în fapt şi în drept care au stat ta baza luării unei decizii să existe şi să fie identificate".

Conform dispoziţiilor legale, analizarea datelor puse la dispoziţie cu privire la societăţi şi modul în care acestea funcţionează sunt date de legiuitor în competenţa Comitetului de Supraveghere, din care fac parte specialişti din şapte instituţii.

De asemenea, arată că reaua-credinţă a celor două reclamante s-a materializat şi prin continuarea în mod ilegal a activităţii, după 10 septembrie 2015, dată până la care opera clauza de nepedepsire penală şi fiscală, aprobată prin Legea nr. 124/2015, adoptată la sfârşitul lunii mai, cu perioada de intrare în vigoare de 3 luni; în toată această perioadă operatorul a fost atenţionat de către reprezentanţii ONJN să se oprească sau să obţină în timp util dreptul de operare, în interiorul celor 3 luni prevăzute de lege.

Critică faptul că instanţa de fond a reţinut că această situaţie nu este aplicabilă în speţă, deoarece se referă la un drept de licenţiere şi nu la un drept de operare.

Cu privire la momentul de la care produc efecte juridice Deciziile nr. 2168 şi nr. 2169, critică faptul că instanţa de fond a apreciat că acest moment este irelevant, apreciind că acest aspect denotă intenţia frauduloasă a operatorului de a-şi continua activitatea prin încălcarea legii până la intrarea în vigoare a dreptului de operare de la 01.10.2015, în condiţii neconcurenţiale faţă de cei ce au ales să respecte legea.

Recurentul-pârât susţine că, întrucât în mod greşit prima instanţă a ajuns la concluzia inaplicabilităţii sancţiunii prevăzute de art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 şi în cazul dreptului provizoriu de operare, prima instanţă a făcut o analiză parţială a fondului cauzei, motiv pentru care nu putea concluziona că actul este nul, ci se impunea analiza fondului cauzei, a tuturor criticilor şi apărărilor invocate de părţi în condiţii de contradictorialitate.

Consideră că, în rejudecare, date fiind considerentele deciziei de casare, instanţa de fond era ţinută să procedeze la o verificare exhaustivă a motivelor invocate de ONJN, fără o limitare în acest sens, şi nu doar motivul reţinut, fără a expune toate argumentele prezentate de părţi.

În acest sens, arată că prin reţinerea de către instanţa de fond în rejudecare a faptului că dispoziţiile art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 nu sunt aplicabile în speţă, motiv pentru care devine inutilă o analiză a celorlalte critici de nelegalitate şi a apărărilor corelative, contravine deciziei de casare, care a stabilit că se impune analizarea fondului cauzei, a tuturor criticilor şi apărărilor invocate de părţi în condiţii de contradictorialitate.

Critică faptul că instanţa fond în rejudecare nu a analizat situaţia de fapt integral, respectiv necesitatea anulării dreptului interimar de operare, ceea ce în mod firesc a condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale, ce nu a respectat dispoziţiile deciziei de casare, precum şi faptul că instanţa de fond a reţinut că nu sunt inaplicabile prevederile art. 12 şi 14 din O.U.G. nr. 77/2009.

4. Apărările formulate în recurs

4.1. Intimatele-reclamante A. şi A. au formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei atacate, ca legală.

Arată că, deşi a invocat aplicarea greşită a legii de către instanţa de fond, recurentul-pârât nu a indicat normele de drept material care au fost încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de fond în rejudecare.

Precizează că în mod corect a reţinut instanţa de fond că recurentul-pârât a acţionat cu exces de putere şi că, în aplicarea sancţiunii, nu se putea reţine norma de la art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, aceasta nefiind incidentă în cauză.

De asemenea, arată că situaţia-premisă care a stat la baza emiterii deciziei de anulare este eronată, întrucât bet365 avea dreptul să opereze în perioada 11-30.09.2015, în condiţiile în care Decizia Comitetului de Supraveghere al ONJN din 07.09.2015 nu a fost condiţionată de elemente ulterioare.

4.2. Recurentul-pârât Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a formulat răspuns la întâmpinare, prin care solicită respingerea apărărilor şi argumentelor formulate prin întâmpinare, precizând că îşi menţine celelalte argumente din cererea de recurs.

4.3. Recurentul-pârât Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a formulat note scrise, prin care invocă excepţia autorităţii de lucru judecat, având în vedere că prin sentinţa civilă nr. 2824/15.06.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, prin care instanţa a admis în parte acţiunea formulată de aceleaşi reclamante din prezentul dosar şi a anulat în parte Deciziile nr. 2168 şi 2169 din 07.09.2015, în privinţa menţiunii din anexa acestora, prin care se stabileşte că dreptul de organizare şi operare este acordat începând cu data de 01.10.2015.

În recursul declarat împotriva sentinţei de mai sus, prin Decizia nr. 1188 din 01.03.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc împotriva sentinţei civile nr. 2824 din data de 15 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; s-a casat în parte sentinţa recurată şi rejudecând, s-a respins în tot cererea de chemare în judecată formulată de reclamante.

Arată că în prezentul dosar, intimatele-reclamante au solicitat instanţei anularea deciziei Comitetului de Supraveghere al ONJN din data de 30.10.2015, înregistrate la ONJN sub nr. x/02.11.2015, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea prealabilă înregistrată la ONJN sub nr. x/10.10.2015, prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 2723/13.10.2015, emise de ONJN - Comitetul de Supraveghere pe numele intimatelor-reclamante A. şi A., precum şi a procesului-verbal încheiat la data de 15.10.2015, subsecvent deciziei.

Mai arată că prin sentinţa civilă nr. 2122 din data de 06.06.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantele A. şi A.; a anulat decizia Comitetului de Supraveghere a ONJN din 30.10.2015, înregistrată sub nr. x/02.11.2015, Decizia Comitetului de Supraveghere a ONJN nr. 2723/13.10.2015 şi procesul-verbal nr. x/15.10.2015 emis de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc.

Prin decizia nr. 3918 din 27 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de recurentul-pârât Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc-Comitetul de Supreveghere împotriva sentinţei nr. 2122 din 06 iunie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe

Prin sentinţa nr. 852 din 31 mai 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. şi A., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc; a anulat decizia Comitetului de Supraveghere a ONJN din 30.10.2015, înregistrată sub nr. x/02.11.2015, Decizia Comitetului de Supraveghere a ONJN nr. 2723/13.10.2015 şi procesul-verbal nr. x/15.10.2015 emis de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc.

Solicită a se constata că atât prin decizia nr. 1188/01.03.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2016, cât şi prin decizia nr. 3918/27.07.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2016 s-au admis recursurile declarate de ONJN.

În acest sens, consideră că sunt incidente dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

În temeiul excepţiei astfel invocate, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei civile nr. 852 din 31 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi, în rejudecare, să se constate legalitatea şi temeinicia Deciziei Comitetului de Supraveghere a ONJN nr. 2723/13.10.2015, a adresei nr. x/02.11.2015 şi a înscrisurilor subsecvente.

4.4. Intimatele-reclamante A. şi A. au formulat note scrise, prin care au arătat că hotărârile judecătoreşti invocate ca temei al excepţiei autorităţii de lucru judecat nu sunt în măsură să conducă la admiterea cererii de recurs, excepţia fiind neîntemeiată.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 14 martie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 19 octombrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când Înalta Curte a amânat pronunţarea la data de 2 noiembrie 2022.

La data de 2 noiembrie 2022, cauza a fost repusă pe rol şi s-a acordat termen la data de 25 ianuarie 2023, pentru a se pune în discuţia părţilor incidenţa deciziilor nr. 1188/01.03.2022 ş nr. 3918/27.07.2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamantele A. şi A. au au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc - Comitetul de Supraveghere, anularea deciziei Comitetului de Supraveghere a ONJN din 30.10.2015, înregistrată la Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc sub nr. x/02.11.2015, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea prealabilă înregistrată la ONJN sub nr. x/10.10.2015, formulată de A. şi A.; anularea Deciziei nr. 2723 din 13 octombrie 2015, emisă de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc - Comitetul de Supraveghere pe numele societăţilor A. şi A., precum şi a Procesului-verbal încheiat în data de 15 octombrie 2015, subsecvent deciziei; obligarea pârâtului Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc la plata cheltuielilor de judecată.

În primul ciclu procesual, prima instanţă a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantele A. şi A. şi a anulat decizia Comitetului de Supraveghere a ONJN din 30.10.2015, înregistrată sub nr. x.916/DGAJN/SASBC/02.11.2015, Decizia Comitetului de Supraveghere a ONJN nr. 2723/13.10.2015 şi procesul-verbal nr. x/15.10.2015 emis de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, reţinând în esenţă că actele atacte sunt nemotivate.

Pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc-Comitetul de Supraveghere a formulat recurs, iar prin decizia nr. 3918 din 27 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de recurentul-pârât Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În al doilea ciclu procesual, prin sentinţa nr. 852 din 31 mai 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. şi A.; a anulat decizia Comitetului de Supraveghere a ONJN din 30.10.2015, înregistrată sub nr. x.916/DGAJN/SASBC/02.11.2015, Decizia Comitetului de Supraveghere a ONJN nr. 2723/13.10.2015 şi procesul-verbal nr. x/15.10.2015 emis de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc.

Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că Decizia ONJN - Comitetul de Supraveghere nr. 2723/13.10.2015 a fost adoptată cu exces de putere, în accepţiunea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, întrucât niciuna dintre dispoziţiile legale enumerate în cuprinsul deciziei contestate nu reglementează dreptul autorităţii pârâte să anuleze dreptul de organizare şi exploatare a jocurilor de noroc la distanţă, ci doar să anuleze o licenţă acordată în acest scop şi numai în situaţia în care se constată că la data acordării acestei licenţe solicitanţii au oferit informaţii incorecte sau inexacte, care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la neacordarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, după caz.

A mai reţinut instanţa de fond că sancţiunea anulării licenţei prevăzută în art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 trebuie să fie fundamentată pe împrejurări anterioare acordării ei, respectiv la data acordării solicitanţii au oferit informaţii incorecte sau inexacte care ar fi condus la neacordarea licenţei. Or, astfel cum rezultă din descrierea faptelor şi după cum chiar pârâtul arată în întâmpinare, măsura anulării dreptului de organizare şi exploatare a jocurilor de noroc la distanţă a fost dispusă pentru că în perioada 11.09.2015-30.09.2015 (deci ulterior emiterii deciziilor nr. 2168 şi 2169) reclamantele au desfăşurat activitatea de exploatare a platformei de jocuri de noroc la distanţă prin intermediului website-ului www.x.com. fără licenţă de organizare şi exploatare ori fără a avea dreptul prevăzut de art. II alin. (7) din Legea nr. 124/2015.

De asemenea, instanţa de fond, în rejudecare, a reţinut că prin art. II alin. (7) din Legea nr. 124/2015 legiuitorul a dorit să instituie o situaţie de excepţie pentru a autoriza operatorii pe o perioadă de timp determinată să organizeze şi exploateze jocuri de noroc la distanţă fără îndeplinirea tuturor condiţiilor instituite în O.U.G. nr. 77/2009, ci doar cele din art. II alin. (7) din Legea nr. 124/2015; că măsura dispusă de pârât prin decizia nr. 2723/13.10.2015 nu are corespondent în art. 17 alin. (1), întrucât nu este fundamentată pe faptul că solicitanţii au oferit informaţii incorecte sau inexacte, care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la neacordarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, motiv pentru care a considerat că, în realitate, pârâtul a aplicat reclamantelor o sancţiune neprevăzută de lege, pentru fapta de a desfăşura activităţi de organizare şi exploatare a jocurilor de noroc la distanţă pe teritoriul României fără licenţă de organizare şi autorizaţie de exploatare.

Înalta Curte împărtăşeşte întru totul soluţia instanţei de fond.

Recurentul-pârât Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a formulat recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 2723/13.10.2015, emisă de ONJN - Comitetul de Supraveghere, s-a dispus anularea dreptului de organizare şi exploatare a jocurilor de noroc la distanţă pentru tipul de joc: cazinou, pariuri în cotă fixă şi pariuri mutuale pe website-ul www.x.com, acordat societăţilor A. şi A..

Prin procesul-verbal nr. x/15.10.2015 emis de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc s-au adus la cunoştinţa celor două societăţi, A. şi A., cu ocazia înmânării Deciziei nr. 2723/13.10.2015 obligaţiile ce le revin şi măsurile impuse acestora, la rubrica obiecţiuni fiind consemnat că punctul de vedere al societăţilor a fost exprimat în contestaţia fiscală/plângerea prealabilă depusă la ONJN în data de 09.10.2015.

Prin Decizia Comitetului de Supraveghere a ONJN din 30.10.2015, înregistrată la Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc sub nr. x/02.11.2015 s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea prealabilă înregistrată la ONJN sub nr. x/10.10.2015, formulată de A. şi A. împotriva Decizia nr 2723/13.10.2015.

În ceea ce priveşte Decizia nr. 2723/13.10.2015, emisă de ONJN - Comitetul de Supraveghere, Înalta Curte constată că acest act a fost emis în temeiul art. 17 alin. (1) şi 12 din O.U.G. nr. 77/2009, art. II alin. (7) şi (8) din legea nr. 124/2015, art. 7 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 20/2013, anexa nr. 2 - Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comitetului de supraveghere din H.G. nr. 298/2013.

Potrivit art. 17 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc:

"(1) Comitetul de supraveghere al O.N.J.N. dispune anularea licenţei de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, precum şi a licenţelor clasa a II-a pentru activităţi conexe, după caz, atunci când se constată că la data acordării acesteia solicitanţii au oferit informaţii incorecte sau inexacte, care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la neacordarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, după caz. În această situaţie, o nouă solicitare de autorizare poate fi făcută după cel puţin 5 ani de la data la care decizia de anulare devine definitivă în sistemul căilor administrative de atac sau de la data hotărârii judecătoreşti definitive. Efectele anulării nu se răsfrâng asupra premiilor acordate participanţilor la jocurile de noroc care au acţionat cu bună-credinţă. În cazul anulării licenţei sau a autorizaţiei de organizare a jocurilor de noroc, sumele încasate de organizator/licenţiatul clasa a II-a vor fi confiscate şi se fac venit la bugetul de stat".

De asemenea, potrivit art. II alin. (7) şi (8) din Legea nr. 124/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea unor acte normative:

"(7) Comitetul de Supraveghere al O.N.J.N. poate acorda drept de organizare şi exploatare a jocurilor de noroc la distanţă, până la data de 31 decembrie 2015, operatorilor economici care îndeplinesc următoarele condiţii:

a) depun documentele doveditoare ale societăţii;

b) deţin un cont bancar pentru depozitarea banilor jucătorilor deschis la o bancă din România;

c) probează faptul că software-ul utilizat pentru desfăşurarea jocurilor de noroc la distanţă a fost certificat de către un laborator specializat, autorizat să funcţioneze pe teritoriul României, într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un alt stat semnatar al Acordului privind Spaţiul Economic European ori în Confederaţia Elveţiană - care deţine certificare ISO 17025;

d) desemnează un reprezentant autorizat al societăţii, în cazul în care aceasta este înregistrată într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau într-un alt stat semnatar al Acordului privind Spaţiul Economic European ori în Confederaţia Elveţiană, reprezentant care trebuie să aibă domiciliul pe teritoriul României şi puteri reprezentative într-o măsură în care el este împuternicit pentru încheierea contractelor în numele persoanei străine şi pentru reprezentare în faţa autorităţilor de stat şi a instanţelor din România;

e) probează faptul că sistemul informatic central al organizatorului are un sistem de înregistrare şi de identificare a participanţilor la joc şi prezintă auditarea întregului sistem de către un laborator specializat, autorizat să funcţioneze pe teritoriul României, într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un alt stat semnatar al Acordului privind Spaţiul Economic European ori în Confederaţia Elveţiană - care deţine certificare ISO 27001;

f) dovedeşte că echipamentele de comunicaţii şi punctul central unde este amplasat sistemul informatic central al organizatorului sunt pe teritoriul României sau pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene ori pe teritoriul unui alt stat membru al Acordului privind Spaţiul Economic European sau în Confederaţia Elveţiană;

g) prezintă dovada plăţii în avans a taxelor prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare. Se datorează taxă de autorizare pentru toţi participanţii la joc care accesează platforma de joc de pe teritoriul României şi toţi participanţii la joc cetăţeni români care nu au rezidenţă fiscală într-un alt stat;

h) pune la dispoziţie datele privitoare la cifra de afaceri a companiei şi un plan de afaceri;

i) pune la dispoziţie o listă a contractelor pe care le deţine cu: procesatorul de plăţi, platforma de joc, auditor, certificator şi afiliaţi, chiar dacă aceştia nu deţin în prezent licenţă în România;

j) pune la dispoziţia Comitetului de Supraveghere al O.N.J.N. o declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal al operatorului, din care să reiasă faptul că a desfăşurat/nu a desfăşurat, prin intermediul unei platforme de joc personalizate la nivelul organizatorului, jocuri de noroc la distanţă în România, pentru toţi participanţii la joc care au accesat platforma de joc de pe teritoriul României şi toţi participanţii la joc cetăţeni români care nu au rezidenţă fiscală într-un alt stat;

k) pune la dispoziţie orice alte documente sau informaţii solicitate de O.N.J.N.;

l) toată corespondenţa, documentele şi informaţiile solicitate de O.N.J.N. vor fi puse la dispoziţie în limba română, certificate de un traducător autorizat, după caz.

(8) Prin derogare de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare, nu este considerată infracţiune în sensul art. 23 alin. (1) desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie a jocurilor de noroc la distanţă până la data de maximum 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, dacă organizatorii de jocuri de noroc la distanţă care au operat în România plătesc taxele de licenţă pentru perioada în care au operat şi taxa de autorizare în cuantum de 20% din veniturile organizatorului aşa cum sunt definite la art. 11 din ordonanţă. Pentru calculul taxei de autorizare prevăzute în prezentul alineat organizatorul are obligaţia să pună la dispoziţia Comitetului de Supraveghere al O.N.J.N. un audit financiar din care să reiasă sumele încasate de la jucători cu titlul de taxă de participare la joc şi premiile acordate (inclusiv "jack-pot"-ul) pentru fiecare tip de joc pe o zi/lună calendaristică sau, după caz, pentru jocurile de noroc în care organizatorul încasează un comision de la participanţii/câştigătorii la jocurile de noroc, încasările obţinute (comisioanele reţinute de la participanţii la joc), respectiv cota-parte din suma percepută de organizator, conform regulamentelor de joc pe o zi/lună calendaristică. Plata celor două taxe în cuantumurile prevăzute în prezentul alineat exonerează de răspundere penală şi fiscală firmele care au desfăşurat activitatea de jocuri de noroc la distanţă până la termenul prevăzut în prezentul alineat".

Analizând coroborat textele de lege de mai sus, Înalta Curte că dispoziţiile ce au constituit temeiul anulării dreptului de organizare şi exploatare dispuse prin Decizia nr. 2723/13.10.2015, nu prevăd o asemenea sancţiune, ci doar anularea licenţei acordate, dar şi aceasta doar în ipoteza în care se constată că la data acordării respectivei licenţe, persoanele solicitante au oferit informaţii incorecte sau inexacte, care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la neacordarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, după caz.

Or, din conţinutul Deciziei nr. 2723/13.10.2015, adoptată de ONJN - Comitetul de Supraveghere nu reiese că la emiterea acestui act s-ar fi reţinut existenţa unor informaţii incorecte sau inexacte care să fi fost oferite de reclamante la data acordării dreptului de organizare şi exploatare a jocurilor de noroc la distanţă, care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la neacordarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, în considerarea cărora să se fi emis respectiva decizie.

Cu alte cuvinte, prin Decizia nr. 2723/13.10.2015 nu se putea aplica sancţiunea prevăzută la art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77 din 24 iunie 2009, dat fiind faptul că prin respectiva decizie s-a reţinut operarea fără drept în perioada 11-30 septembrie 2015, ipoteză ce nu se încadrează în temeiul de drept substanţial invocat pentru sancţiunea anulării - art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, care are în vedere doar furnizarea de informaţii incomplete sau inexacte care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la neacordarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc.

Prin urmare, Înalta Curte consideră că în mod corect a reţinut instanţa de fond că Decizia nr. 2723/13.10.2015 a fost emisă de pârât cu depăşirea atribuţiilor conferite de lege, măsura neavând temei legal în niciunul dintre actele normative enumerate de pârât în cuprinsul actului, relevându-se din această perspectivă excesul de putere al emitentului actului atacat, în accepţiunea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

De asemenea, tot în mod corect a reţinut instanţa de fond faptul că nelegalitatea Deciziei nr. 2723/13.10.2015, emise de ONJN - Comitetul de Supraveghere, atrage nelegalitatea procesului-verbal nr. x/15.10.2015, emis de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, precum şi a Deciziei Comitetului de Supraveghere a ONJN din 30.10.2015, înregistrate la Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc sub nr. x/02.11.2015, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea prealabilă formulată de A. şi A. împotriva Decizia nr. 2723/13.10.2015, înregistrată la ONJN sub nr. x/10.10.2015.

Într-o primă critică, formulată prin cererea de recurs, recurentul-reclamant susţine că hotărârea primei instanţe a fost dată fără a respecta, în administrarea probatoriului, principiul contradictorialităţii şi fără a se analiza corespunzător criticile şi apărările formulate de părţi pe fond, deşi, în opinia instanţei de recurs, care a dispus casarea hotărârii instanţei de fond din primul ciclu procesual şi trimiterea cauzei spre rejudecare, se impunea analiza fondului cauzei şi a tuturor criticilor şi apărărilor invocate de părţi.

Acest argument este nefondat, în condiţiile în care prin decizia de casare s-a reţinut că în mod greşit prima instanţă a apreciat, pe de o parte, că actul atacat este nemotivat, iar pe de altă parte, faptul că deşi a reţinut nemotivarea actului administrativ, instanţa de fond a procedat în realitate la o analiză parţială a fondului cauzei, analiză faţă de care nu se putea concluziona că actul este nul pentru nemotivare, ci se impunea analiza fondului cauzei, a tuturor criticilor şi apărărilor invocate de părţi în condiţii de contradictorialitate.

O altă critică formulată prin cererea de recurs vizează faptul că hotărârea primei instanţe a fost dată fără a respecta, în administrarea probatoriului, principiul contradictorialităţii şi fără a se analiza corespunzător criticile şi apărările formulate de părţi pe fond.

Critica este nefondată, în condiţiile în care, pe de o parte, recurentul-pârât nu a arătat în concret în ce a constat nerespectarea principiului contradictorialităţii în administrarea probatoriului, iar pe de altă parte, Înalta Curte constată că prin reţinerea nelegalităţii sancţiunii aplicate prin Decizia nr. 2723/13.10.2015, ca urmare a faptului că aceasta a fost aplicată cu încălcarea temeiurilor de drept ce au stat la baza emiterii deciziei contestate, sancţiunea din speţă vizând o altă ipoteză, nu se mai impunea analizarea temeiniciei măsurii dispuse.

Sun acest aspect, nu poate fi reţinută critica recurentului-pârât conform căreia prin sentinţa recurată s-au încălcat dispoziţiile deciziei de casare privind analizarea fondului cauzei şi a tuturor susţinerilor părţilor, câtă vreme, reţinând aplicarea unei sancţiuni neprevăzute de lege pentru operarea fără drept, s-a constatat nelegalitatea actelor atacate, ceea ce face de prisos analizarea celorlalte aspecte vizând fondul cauzei, în condiţiile în care, trecând peste nemotivarea actului, instanţa de fond a procedat la analiza în continuare a aspectelor deduse judecăţii.

Ca urmare, nu prezintă relevanţă, din această perspectivă, temeinicia aspectelor referitoare la dreptul de operare şi taxele aferente acesteia, precum şi celelalte aspecte subsumate fondului cauzei.

În speţă, recurentul-pârât a aplicat prin Decizia nr. 2723/13.10.2015, sancţiunea prevăzută de art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, prin asimilare, astfel cum a arătat atât în faţa instanţei de fond, cât şi a celei de recurs, deşi aceste prevederi stabileau posibilitatea ONJN - Comitetul de Supraveghere de a dispune anularea licenţei de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, atunci când se constată că la data acordării acesteia solicitanţii au oferit informaţii incorecte sau inexacte, care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la neacordarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, deşi prin decizia amintită se reţinuse operarea de către intimatele-reclamante fără drept în perioada 11-30 septembrie 2015, aspect ce nu intră sub incidenţa textului sancţionator aplicat.

Cu privire la natura art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, fiind vorba de o normă sancţionatorie, aceasta se aplică în mod limitativ, fără a putea fi extinsă la alte situaţii ce nu sunt identificate în ipoteza normei, critica recurentului-pârât sub acest aspect fiind nefondată. Astfel, art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 se aplică exclusiv licenţelor şi autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc, neputând fi aplicată prin asemănare în ipoteza operării fără drept.

Mai mult, aplicarea acestei sancţiuni vine în contradicţie tocmai cu starea de fapt constatată prin decizie, întrucât fiind vorba de operarea fără drept reţinută prin decizia atacată, aceasta presupune lipsa unei licenţe, respectiv autorizaţii, or, sancţiunea instituită prin art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 presupune tocmai anularea licenţei/autorizaţiei, care în speţă nu există.

Pe de altă parte, deşi prin Decizia nr. 2723/13.10.2015, recurentul-pârât a aplicat, prin asimilare, un text de lege ce nu viza starea de fapt reţinută în cuprinsul deciziei, întrucât în cauză nu exista o licenţă, respectiv autorizaţie pe care să o poată anula, a aplicat sancţiunea anulării dreptului de organizare şi exploatare a jocurilor de noroc la distanţă, măsură ce nu este reglementată prin niciunul dintre textele de lege indicate ca temei al măsurii dispuse, respectiv art. 17 alin. (1) şi 12 din O.U.G. nr. 77/2009 şi art. II alin. (7) şi (8) din Legea nr. 124/2015.

În concluzie, instanţa de control judiciar apreciază că motivele invocate de recurentul-pârât Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, care a fost dată cu respectarea tuturor normelor legale de procedură, precum şi cu corecta interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de drept material incidente circumstanţelor factuale reţinute, prin raportarea la susţinerile părţilor litigante şi la probatoriul administrat, nefiind incidente motivele de casare invocate.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc - Comitetul de Supraveghere împotriva sentinţei nr. 852 din 31 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc - Comitetul de Supraveghere împotriva sentinţei nr. 852 din 31 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 8 februarie 2023.