Appeal dismissed and lower judgment upheld in challenge to administrative labor inspection report on institutional management

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 25.08.2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Muncii, anularea actului administrativ reprezentat de Raportul privind controlul efectuat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea în perioada 10 - 12.02.2020, înregistrat la Inspecţia Muncii sub nr. x/24.03.2020, împotriva căruia a fost formulată plângere prealabilă, înregistrată la Inspecţia Muncii sub nr. x/25.06.2020 şi respinsă prin adresa nr. x/24.07.2020.

Prin sentinţa civilă nr. 507 din 19 martie 2021, Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pe rolul acestei din urmă instanţe dosarul fiind înregistrat la data de 28.05.2021, sub nr. x/2020

2. Încheierea şi sentinţa instanţei de fond

Prin încheierea din data de 10 septembrie 2021 Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia de necompetenţei sale materiale de soluţionare a cauzei în primă instanţă.

Prin sentinţa nr. 60 din 16 mai 2022 aceeaşi instanţă a respins excepţiile lipsei de interes şi a inadmisibilităţii invocate de pârâtă şi a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Muncii.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva încheierii şi sentinţei anterior menţionate a declarat recurs reclamantul A., criticându-le pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea acestora, iar în urma admiterii excepţiei necompetenţei materiale a Curţii de Apel Piteşti, trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Vâlcea.

În motivarea recursului declarat împotriva încheierii din data de 10 septembrie 2021, recurentul reclamant arată, în esenţă, că, în raport de conţinutul concret al raportului de control dedus judecaţii, care nu cuprinde doar constatări de fapt, ci masuri si sancţiuni concrete, rezultă că acesta are o natura administrativă, şi, în atare condiţii, competenta de a cenzura acest act revine instanţei competente potrivit art. 536 din Codul administrativ (cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe), precum si potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, respectiv secţiei de contencios administrativ si fiscal a tribunalului.

De altfel, arată recurentul reclamant că raportul de control si concluziile acestuia au fost urmate de un plan de masuri care l-au vizat in mod direct, masuri supuse reglementarilor Codului administrativ, astfel cum însăşi hotărârea recurată evocă.

In plus, potrivit procesului-verbal nr. x/10.01.2020, care a stat la baza efectuării controlului, precum si conform conţinutului actului de control, unul dintre aspectele discutate a privit evaluarea sa profesionala pe anul 2017 (pagina 4 din raportul de control), ca atare, incidenţa prevederilor legale vizând raporturile de serviciu in cauză atrage competenţa tribunalului de a soluţiona cauza în fond.

Mai susţine recurentul că deşi actul administrativ nu aduce prin el însuşi modificări raporturilor sale de serviciu, acest act de control poate sta la baza emiterii de ordine de ministru care să modifice, suspende sau sa înceteze aceste raporturi. In cazul de fata aceasta a fost menirea actului de control, astfel cum rezultă din cuprinsul acestuia, din modul de efectuare a "controlului", din actele verificate în cadrul controlului si din "expunerea de motive" care rezultă din actul premergător si generator al controlului.

În recursul declarat împotriva sentinţei, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin (1), pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ., recurentul reclamant arată că instanţa nu a pus în vedere intimatei să depună la dosar actele care au stat la baza emiterii actului administrativ contestat, astfel că nu i s-a respectat dreptul la apărare, fiind încălcate dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 554/2004 (art. 488 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ.).

Chiar si in absenta menţiunii exprese, prin cererea de chemare in judecată, cu privire la actele de urmează a fi depuse de către pârâtă, aceasta avea obligaţia de a se conforma dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 554/2004, instanţa având rolul de a verifica daca pârâta a depus la dosar întreaga documentaţie, ulterior exercitandu-şi, motivat, prerogativa de a admite sau nu alte probe solicitate de părţi.

Arată că motivarea sentinţei atacate are un caracter lacunar, în cuprinsul acesteia nefiind expuse argumentele care au condus la respingerea acţiunii si, de asemenea, nu au fost examinate toate susţinerile reclamantului, decizia instanţei de fond fiind nelegală (art. 488 alin 1, pct. 6 C. proc. civ.).

Văzând considerentele decisive ale hotărârii recurate, se observă ca acestea nu reprezintă o motivare veritabila a soluţiei pronunţate (a dispozitivului sentinţei), ci constituie o continuare a înşiruirii unora dintre documentele depuse la dosar de către parată, fară a consemna si raţionamentul pe care, in deliberare, instanţa de fond l-ar fi realizat.

Susţine recurentul că hotărârea recurată validează un act încheiat abuziv, vădit contrafăcut, in condiţiile in care comisia de "control" nu a verificat niciun document specific activităţii instituţiei publice pretins supusă controlului. Din actul administrativ a cărui validitate este consfinţită nelegal prin hotărârea atacată, rezultă ca obiectul controlului nu a fost, în fapt, activitatea unităţii, ci relaţiile personale dintre recurentul reclamant, în calitate de inspector sef adjunct SSM si inspectorii de munca aflaţi in subordine, respectiv dintre recurentul reclamant si inspectorul şef.

De asemenea, susţine că nici instanţa de fond nu a verificat documentele deduse judecaţii pentru ca, în urma analizei judicioase, să se pronunţe motivat asupra înlaturării lor de la deliberare în vederea admiterii/respingerii acţiunii.

Ca si actul administrativ nelegal, nici hotărârea recurată nu evocă vreun înscris care sa conţină menţiuni de natura a-i atrage răspunderea în vreun fel, astfel încât sa justifice consemnările din raportul de control.

Relevă recurentul că, instanţa de fond, prin soluţia pronunţată, validează, nemotivat, comportamentul abuziv al Inspecţiei Muncii, care nu probează cu niciun înscris menţiunile din raportul de control, singurele referiri fiind confecţionate prin întrebări tendenţios formulate si fără niciun suport probator constând în acte/fapte de natura profesională efectuate/exercitate de către recurentul reclamant în temeiul funcţiei publice deţinute.

Arată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, întrucât, respingând "ca neutila si neconcludenta soluţionării cauzei" solicitarea de ataşare a mai multor dosare, prin încheierea de şedinţa de la 25.03.2022, instanţa de fond s-a antepronuntat cu privire la autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate in dosarele "nr. x/2018, nr. y/2018, nr. z/2018*, nr. 146/46/2018, nr. 146/46/2018*, nr. 147/46/2018, nr. 147/46/2018*, nr. 719/90/2020, nr. 1423/90/2020, nr. 555/46/2021, nr. 3761/90/2020 şi 492/90/2020", autoritate de lucru judecat care rezultă din hotărârile pronunţate în aceste cauze, având ca obiect raporturile de serviciu ale recurentului reclamant - evaluarea profesionala, sancţiuni disciplinare, drepturi salariale cuvenite neplatite abuziv.

Arată recurentul că a invocat patru motive de nulitate a actului administrativ contestat, respectiv:

A. lipsa obiectivitătii la întocmirea acestuia;

B. nerespectarea tematicii rezultate din chiar preambulul acestuia;

C. nerespectarea principiilor ce guvernează conduita profesională de către membrii echipei de control in calitatea lor de funcţionari publici;

D. nerespectarea prevederilor legale imperative privitoare la drepturile, îndatoririle specifice si incompatibilitatile inspectorilor de munca de către membrii echipei de control in calitatea lor de inspectori de munca, iar instanţa de fond s-a referit exclusiv la pct. A si B, fara însă a motiva soluţia sub aceste aspecte, si a omis cu desăvârşire sa facă referire la pct. C si D.

În continuarea recursului recurentul reclamant reiterează situaţia de fapt care, din punctul său de vedere, ar fi trebuit să conducă la anularea actului contestat, situaţie care nu va mai fi consemnată în condiţiile în care în recurs nu are loc o verificare a situaţiei de fapt, ci se analizează eventualele vicii de nelegalitate ale hotărârii recurate.

În fapt, în privinţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aşa cum a arătat şi reprezentanta recurentului la dezbaterea cauzei în fond, acesta constă în aplicarea greşită a legii, din moment ce instanţa de fond nu a avut la dispoziţie probatoriul necesar pentru a putea analiza cererile reclamantului în raport de actul administrativ dedus judecăţii. Se susţine că hotărârea este, astfel, nelegală, întrucât, în realitate, cercetarea judecătorească nu s-a efectuat.

În privinţa daunelor morale solicitate, a arătat recurentul reclamant că întocmirea raportului de control nr. x/2020 a generat acte si fapte grav prejudiciabile, de hărţuire, intimidare si umilire continui, efecte care nu numai ca nu s-au stins până în prezent, ci, dimpotrivă, s-au amplificat.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata-pârâtă Inspecţia Muncii a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legale a hotărârilor pronunţate de curtea de apel.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând încheierea şi sentinţa atacate prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii din data de 10 septembrie 2021, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a stabilit competenţa materială de soluţionare a a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Se constată că, în urma deciziei Inspectorului General de Stat, Inspecţia Muncii a desfăşurat o acţiune de control la I.T.M Vâlcea, în perioada 10.02.2020 - 12.02.2020, prin Direcţia Corp Control al Calităţii Inspecţiei şi Direcţia Control Securitate şi Sănătate în Muncă, pentru verificarea managementului activităţii inspectoratului teritorial de muncă şi a modului de organizare şi desfăşurare a activităţii de control S.S.M, finalizată cu raportul de control atacat în prezenta cauză.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte are în vedere că, la demararea controlului, nu s-a avut în vedere, ca obiectiv al acestuia, verificarea activităţii recurentului reclamant în cadrul ITM Vâlcea, ci verificarea managementului activităţii acestei instituţii în ansamblul său, raportul fiind întocmit în exercitarea competenţei Inspecţiei Muncii de a controla activitatea inspectoratelor teritoriale de muncă.

Este adevărat că rezultatul verificărilor poate produce consecinţe asupra carierei funcţionarilor publici, mai ales asupra carierei celor cu funcţii de conducere care reprezintă, în sine, "managementul instituţiei" în sensul de "conducere" a acesteia, cu privire la care se constatată că nu îşi îndeplinesc corespunzător sarcinile de serviciu, însă aceste prezumtive efecte nu schimbă natura autonomă a actului administrativ contestat, din act de control asupra managementului activităţii instituţiei controlate, în act de control cu privire la modul de îndeplinire a atribuţiilor de către recurentul reclamant.

De altfel, dacă un act de control de natura celui contestat, prin care se constată deficienţe faţă de obiectivele avute în vedere la demararea controlului, nu ar putea produce şi consecinţe asupra persoanelor care activează în cadrul instituţiei verificate, aceste controale vizând "managementul activităţii" ar fi lipsite de orice finalitate, ceea ce ar deturna însuşi scopul principal al acestora, acela de a preveni un mod de lucru defectuos şi, dacă se constată deficienţe, acestea să fie remediate.

Deosebit, faţă de caracterul autonom al actului administrativ contestat, atâta timp cât art. 1 alin. (1) din Legea nr. 108/1999 prevede că Inspecţia Muncii este o "autoritate centrală", în mod corect, faţă de rangul autorităţii pârâte, cauza a fost soluţionată, în primă instanţă de către curtea de apel şi nu de către tribunal.

Faţă de aceste considerente, recursul, care, în drept, se încadrează potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., declarat împotriva încheierii din data de 10 septembrie 2021, urmează a fi respins ca nefondat.

Cu privire la recursul declarat împotriva sentinţei, un motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., priveşte pretinsa încălcare a dreptului la apărare al recurentului reclamant întrucât prima instanţă nu ar fi respectat prevederile art. 13 alin (1) din Legea nr. 554/2004 şi nu ar fi administrat toate înscrisurile solicitate de reclamant în dovedirea susţinerilor sale.

Înalta Curte constată că, odată cu întâmpinarea depusă la dosarul tribunalului Vâlcea, pârâta intimată a depus înscrisuri care au stat la baza emiterii actului administrativ contestat, şi la care s-au făcut trimiteri în cuprinsul acestuia din urmă, de unde rezultă, în mod rezonabil, că pârâta şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, constând în comunicarea, odată cu întâmpinarea, a actului atacat şi a documentaţiei care a stat la baza emiterii lui. Este adevărat că, ulterior, din dezbateri, a reieşit că este utilă şi necesară administrarea probei şi cu alte înscrisuri, acestea fiind depuse la dosar, atât de către recurentul reclamant cât şi de către pârâta intimată. Se constată, astfel, că prima instanţă a administrat proba cu înscrisuri într-o măsură necesară şi suficientă aflării adevărului (de exemplu, filele x; filele x vol 2; filele x; filele x, vol 4; filele x; filele x, vol 6). Asupra probelor cu înscrisuri au avut loc dezbateri contradictorii la prima instanţă pe tot parcursul cercetării judecătoreşti, situaţie generată inclusiv de depunerea la dosarul cauzei a unor înscrisuri în etape, ceea ce a determinat acordarea de termene de judecată în vederea studierii lor, constatâdu-se inclusiv situaţii în care înscrisurile solicitate de către recurentul rerclamant fuseseră deja depuse la dosarul cauzei (conform menţiunilor necontestate din încheierea din 25.03.2022).

Mai mult, prima instanţă, în considerentele hotărârii, a făcut trimitere la probele pe care şi-a sprijinit silogismul juridic care a condus la validarea celor reţinute în actul contestat, reţinându-se, de exemplu, că, pentru probarea aspectelor semnalate în adresele mai sus menţionate au fost verificate următoarele documente relevante: Registrul de evidenţă al documentelor al I.T.M Vâlcea, Registrul de evidenţă şi descărcare a corespondenţei al I.T.M Vâlcea, Procedurile de sistem şi operaţionale ale I.T.M Vâlcea (P.O. - 09.01, P.O. -09.05, P.O.-09.06; P.O.09.07; P.S.10; P.S. 02, P.S.05; P.S.14; P.S.15, R.O.I al I.T.M Vâlcea; Situaţia nominală a posturilor pe compartimente la 01.01.2020; fişe de post inspectori de muncă S.5. M.; Situaţie sesizări Comisă de Disciplină a I.T.M Vâlcea; Procese Verbale de şedinţă din 09.01.2020 şi 13.01.2020 ale I.T.M Vâlcea; Situaţie raportare indicatori 2020 - efectuată şi întocmită de inspectorul şef; Foaie colectivă prezenţă pentru lunile ianuarie 2020 şi martie 2019; Rapoarte trimise către A.N.F.P. de consilierul de etică în anii 2017, 2018, 2019; Documente privind evaluarea profesională a domnului inspectorul şef adjunct S.S.M. A. (transmise către Ministerul Muncii); Documente privind imputarea amenzii primite de la S.R.I.; Documente în copie furnizate de inspectorul şef adjunct S.S.M. A.; Solicitări ale domnului inspectorul şef adjunct S.S.M. A. către domnul inspectorul şef al I.T.M. Vâlcea domnul B.; Note de relaţii - primite în urma chestionarelor distribuite angajaţilor privind colaborarea instituţională şi atmosfera de lucru existentă la I.T.M. Vâlcea"

Concluzionând asupra acestui aspect, Înalta Curte constată că prima instanţă a respectat dreptul la apărare al recurentului reclamant sub aspectul administrării probatoriului.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a autorităţii de lucru judecat faţă de hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarele nr. x/2018, nr. y/2018, nr. z/2018*, nr. 146/46/2018, nr. 146/46/2018*, nr. 147/46/2018, nr. 147/46/2018*, nr. 719/90/2020, nr. 1423/90/2020, nr. 555/46/2021, nr. 3761/90/2020 şi nr. 492/90/2020", Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., " hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată/autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă". Astfel, pentru a fi dată autoritatea de lucru judecat este necesară şi identitatea de obiect între litigiile supuse analizei, în timp ce, aşa cum şi recurentul reclamant susţine, dosarele antereferite au avut ca obiect raporturile de serviciu ale recurentului reclamant - evaluarea profesionala, sancţiuni disciplinare, drepturi salariale, iar, în litigiul de faţă, se contestă un raport de control vizând managementului activităţii inspectoratului teritorial de muncă şi a modului de organizare şi desfăşurare a activităţii de control S.S.M, litigiile purtând, evident, asupra unor pretenţii diferite, astfel că nici aceste motive de recurs nu sunt întemeiate.

Circumscris motivului de recurs prev de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul reclamant a susţinut că motivarea sentinţei atacate are un caracter lacunar, în cuprinsul acesteia nefiind expuse argumentele care au condus la respingerea acţiunii si, de asemenea, nu au fost examinate toate susţinerile reclamantului, decizia instanţei de fond fiind, astfel, nelegală.

Cu privire la acest motiv de recurs, Înalta Curte reţine că se poate dispune casarea hotărârii doar în cazul în care judecătorul fondului nu a făcut cunoscute părţilor temeiurile, fundamentele soluţiei adoptate, astfel încât instanţa de control judiciar să poată aprecia asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiei.

În cauza de faţă, acest motiv nu poate fi reţinut, hotărârea putând fi considerată nemotivată doar atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, ori atunci când cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura pricinii, care nu au legătură cu speţa.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Hotărârea ar putea fi casată pentru acest motiv, dacă: există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea ar fi întemeiată, iar din altă parte că nu este întemeiată, astfel încât nu se poate şti ce anume a decis instanţa; există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; lipseşte total motivarea dezlegării date de instanţă unei anumite chestiuni de fapt sau de drept sau motivarea este superficială ori cuprinde considerente care nu au legătură cu pricina în care a fost pronunţată soluţia respectivă; judecătorul a motivat confuz sau sumar situaţia de fapt astfel încât instanţa de recurs nu poate să determine în ce măsură o anumită normă juridică a fost sau nu corect aplicată.

Or, rezultă cu evidenţă că niciunul dintre aceste motive de casare nu se verifică în speţă, instanţa de fond motivând amplu soluţia pronunţată.

În plus, judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi în susţinerea acestora pentru a se considera că hotărârea este motivată.

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene pentru Drepturile Omului, un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale include, printre altele, dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate" de către instanţa sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (hotărârea din 28.04.2005 din Cauza Albina împotriva României, hotărârea din 15.03.2007 din Cauza Gheorghe împotriva României).

Tot în jurisprudenţa sa privind art. 6 par. 1 din Convenţie, Curtea a statuat că, în general, instanţelor naţionale nu le incumbă o obligaţie de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părţile implicate in litigii (hotărârea din Cauza Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, hotărârea din Cauza Perez împotriva Franţei).

Or, Înalta Curte constată că sentinţa recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea sunt, în parte, similare cu susţinerile părţii adverse sau îl nemulţumesc pe recurent.

Cu privire la motivele de recurs încadrate de către recurentul reclamant pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct 8 C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", Înalta Curte constată că, în fapt, recurentul reclamant este nemulţumit de maniera în care prima instanţă a interpretat probatoriul, manieră de interpretare care a condus la o soluţie defavorabilă acestuia. Deşi în recurs, se invocă formal, încălcări ale dispoziţiilor legale care circumscriu întreaga procedură a controlului efectuat de către intimata pârâtă, finalizat cu actul administrativ contestat în prezenta cauză, în fapt, toate aceste critici vizează situaţia de fapt dedusă judecăţii, aşa cum a fost stabilită de instanţa de fond, aspect care nu poate constitui obiect al recursului întrucât, potrivit art. 483 alin. (3), recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", iar, potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ., " casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate...".

Această concluzie a neinvocării unor veritabile motive de nelegalitate care pot fi circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este întemeiată şi pe susţinerile apărătorului recurentului reclamant la dezbaterea recursului în sensul că aplicarea greşită a legii este evidentă, din moment ce instanţa de fond nu a avut la dispoziţie probatoriul necesar pentru a putea analiza cererile reclamantului în raport de actul administrativ dedus judecăţii/hotărârea este, astfel, nelegală, întrucât în realitate cercetarea judecătorească nu s-a efectuat.

Or, critica vizând pretinsa încălcare a regulilor de procedură care reglementează administrarea probatoriului, a fost analizată şi constatată neîntemeiată de instanţa de recurs în cadrul motivului de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nefiind aptă a declanşa cercetarea şi pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8, această din urmă reglementare vizând eventuala, încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept material".

Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt date nici motive de recurs circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care să conducă la casarea hotărârii recurate.

Întrucât instanţa de recurs nu a reţinut motive de nelegalitate a hotărârii în ceea ce priveşte soluţia menţinerii actului administrativ contestat, şi, cum daunele solicitate de către reclamant, nu pot fi, conform art. 19 din Legea nr. 554/2004, decât subsecvente anulării actului, ceea ce în cazul de faţă nu s-a întâmplat, se constată că nu se mai impune analiza criticilor din recurs vizând soluţia dată de prima instanţă capătului de cerere privind acordarea de despăgibiri.

6. Soluţia instanţei de recurs

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 10 septembrie 2021 şi împotriva sentinţei nr. 60 din 16 mai 2022 ambele pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 14 decembrie 2023.