Partial Annulment of Property Certificate Claim Remanded After Prematurity Exception Rejected

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea introductivă de instanţă, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anularea parţială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei.

Ulterior, reclamanta a formulat o precizare la acţiune, prin care a înţeles să introducă în cauză alături de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi pe pârâta S.C. B.. Totodată, a fost modificat şi obiectul acţiunii, în sensul că pe lângă cererea iniţială, reclamanta a solicitat anularea întregii documentaţii care a stat la baza emiterii acestui certificat în favoarea lui S.C. C. S.A. şi a introdus alte două petite, respectiv constatarea nulităţii parţiale a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din data de 17.03.2011, încheiat între S.C. D. S.R.L., prin lichidator cabinet individual de insolvenţă E., şi S.C. B., în baza principiului accesorium sequitur principale, ca urmare a constatării nulităţii certificatului de atestare seria x nr. x emis în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 480/1994 şi a întregii documentaţii care a stat la baza emiterii acestui certificat; anularea încheierilor de carte funciară nr. x privind întabularea lotizării imobilelor dobândite în baza contractului de vânzare-cumpărare mai sus menţionat, respectiv nr. x/22.10.1998, nr. y/15.12.2005, nr. z/18.03.2011, nr. w/14.12.2011 şi nr. x/14.12.2011.

1.2. Hotărârea instanţei de fond din primul ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 77/CA/2019-P.I. din 16 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca rămasă fără obiect excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.A.D.R., invocată prin întâmpinare. Au fost respinse ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. B. şi lipsei de interes a reclamantei, invocate de pârâtă prin întâmpinare.

Totodată, a fost admisă excepţia tardivităţii acţiunii, fiind respinsă ca tardivă acţiunea formulată şi precizată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi S.C. B., având ca obiect anulare act administrativ. A fost obligată reclamanta să achite pârâtei S.C. B. cheltuieli de judecată în valoare de 1860 RON.

1.3. Calea de atac exercitată şi soluţia instanţei de recurs din primul ciclu procesual

Împotriva sentinţei civile nr. 77/CA/2019-P.I. din 16 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

Prin decizia nr. 3580 din 10 iunie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamanta A., a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe reţinând, în esenţă, că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea Contenciosului administrativ nr. 554/2004, când a respins acţiunea ca tardivă.

1.4. Hotărârea instanţei de fond din al doilea ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 75/CA/2022 - PI din 19 aprilie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-au respins ca neîntemeiate excepţia tardivităţii formulării acţiunii, invocată de pârâtul M.A.D.R. şi excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, invocată de pârâta S.C. B..

Totodată, s-a admis excepţia prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată, invocată de instanţă din oficiu, fiind respinsă ca prematur introdusă acţiunea în contencios administrativ precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi S.C. B., având ca obiect anulare certificat de atestare drept de proprietate.

1.5. Calea de atac exercitată în al doilea ciclu procesual

Împotriva sentinţei nr. 75/CA/2022 - PI din 19 aprilie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei în ceea ce priveşte admiterea excepţiei prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată şi reţinerea cauzei spre rejudecare, iar în rejudecare anularea parţială cu privire la suprafaţa de 1.583 mp a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 480/1994 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei şi în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1353/1990 privind înfiinţarea de societăţi comerciale pe acţiuni în industria alimentară, în privinţa atestării dreptului de proprietate al Societăţii S.C. C. S.A., secţia Marghita, ca fiind netemeinic şi nelegal.

De asemenea, a precizat că după casarea în parte a sentinţei atacate, în principal solicită reţinerea cauzei spre rejudecare având în vedere dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. (6) C. proc. civ., a arătat că instanţa de fond şi-a motivat soluţia de admitere a prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată prin invocarea celor reţinute în cuprinsul sentinţei civile nr. 1497/2020 pronunţate de Judecătoria Marghita în dosarul nr. x/2017, menţinute prin decizia civilă nr. 861/A/2021 pronunţată de Tribunalul Bihor, dosar care a avut ca obiect o acţiune în revendicare imobiliară.

Astfel, instanţa de fond şi-a motivat soluţia de admitere a excepţiei prematurităţii exclusiv prin considerentele hotărârii judecătoreşti mai sus menţionate, fără a expune motivele pentru care s-a dispus admiterea excepţiei prematurităţii cererii de chemare în judecată, în condiţiile în care, în speţă, se atacă un act administrativ potrivit termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004.

A mai considerat că motivele expuse de instanţa de fond sunt străine de natura cauzei, fiind avute în vedere la soluţionarea unei acţiuni în revendicare şi nu la soluţionarea unei acţiuni în contencios administrativ. De asemenea, a apreciat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, aceasta subsumată ideii că motivele indicate de instanţa de fond sunt străine de natura cauzei.

A arătat că prematuritatea presupune că dreptul material la acţiune nu poate fi exercitat deoarece este afectat de un termen sau de o condiţie suspensivă, ceea ce nu este cazul în speţă. Prin prezenta acţiune se solicită anularea parţială a unui act administrativ, în temeiul Legii nr. 554/2004 care prevede anumite termene imperative înlăuntrul cărora dreptul la acţiune trebuie exercitat. Astfel, recurenta-reclamantă a menţionat că este ţinută de termenele prevăzute de dispoziţiile art. 7 şi art. 11 din Legea nr. 554/2004, sancţiunea nerespectării acestora fiind prescripţia sau decăderea, neputându-se reţine excepţia prematurităţii cererii. Or, instanţa de fond nu a analizat şi nici nu a motivat în vreun fel, apărările sale cu privire la excepţia prematurităţii, respectiv prin prisma dispoziţiilor legii contenciosului administrativ, mărginindu-se la a reda motivarea instanţei care a pronunţat hotărârea din dosarul nr. x/2017.

Concluzionând, a susţinut că hotărârea a fost pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a considerat că instanţa de fond a aplicat greşit şi a încălcat normele de drept materiale deoarece obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea unui act administrativ, fiind incidente dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Instanţa de fond şi-a motivat soluţia de admitere a excepţiei prematurităţii cererii de chemare în judecată pe dispoziţiile art. 1, 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004, considerând că se impune formularea unei acţiuni având ca obiect ieşirea din indiviziune, precum şi faptul că nu poate fi stabilit amplasamentul terenului care face obiectul litigiului.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, recurenta-reclamantă a apreciat că o acţiune în contencios administrativ nu poate fi respinsă ca prematură prin raportare la faptul că reclamanţii trebuiau să formuleze o acţiune de ieşire din indiviziune, toate acestea prin raportare la faptul că reclamanta este ţinută de termenele prevăzute de lege pentru exercitarea acţiunii în contencios administrativ.

Astfel, dacă ar fi formulat o acţiune de ieşire din indivizune şi, ulterior soluţionării acestei acţiuni, s-ar fi adresat instanţei de contencios administativ cu o cerere de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, această din urmă acţiune ar fi fost respinsă ca tardiv formulată, raportat la nerespectarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte plângerea prealabilă şi de termenul prevăzut de dispoziţiile art. 11 din acelaşi act normativ în ceea ce priveşte exercitarea dreptului material la acţiune.

În continuare, recurenta-reclamantă a redat dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, menţionând că acest text de lege nu condiţionează formularea cererii de chemare în judecată de exercitarea unui alt drept prevăzut de lege.

Singurul aspect care ar putea să atragă prematuritatea cererii de chemare în judecată (deşi este mai mult o condiţie de admisibilitate), ar putea fi constituit de lipsa plângerii prealabile, însă această procedură a fost îndeplinită în prezenta cauză.

A mai susţinut că instanţa a interpretat eronat şi dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 atunci când a reţinut că dreptul pretins nu este actual. Dreptul şi interesul invocate printr-o acţiune trebuie să fie născute şi actuale, iar nu eventuale, adică să existe la momentul exercitării acţiunii civile, în sensul că partea s-ar expune unui prejudiciu dacă ar rămâne în pasivitate şi nu ar recurge în acel moment la acţiune, ceea ce este şi cazul recurentei-reclamante. În situaţia în care nu ar fi procedat la formularea acţiunii, dreptul material la acţiune s-ar fi stins ca urmare a împlinirii termenelor prevăzute de art. 7 respectiv art. 11 din Legea nr. 554/2004.

A apreciat că instanţa de fond a încălcat şi normele prevăzute de dispoziţiile art. 7 şi art. 11 din Legea nr. 554/2004, aplicând greşit aceste prevederi când a procedat la soluţionarea excepţiei prematurităţii. Astfel, instanţa nu a avut în vedere că dreptul reclamantei de a solicita anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x este actual, prin raportare la prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, având în vedere dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ. (rolul judecătorului în aflarea adevărului), a considerat că instanţa putea dispune efectuarea unei expertize în prezenta cauză, expertiză care să lămurească aspectele legate de dreptul de proprietate, chiar dacă părţile nu au solicitat aceste aspecte.

Pe fond cauzei, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată. A reiterat că în cadrul dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Judecătoriei Marghita, reclamanta S.C. B. a formulat o acţiune în revendicare împotriva pârâtului F., A. având calitatea de intervenient în interes propriu, obiectul cauzei reprezentându-1 o suprafaţă de teren care a făcut obiectul Certificatului de atestare a dreptului de Proprietate seria x nr. x emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei prin care s-a atestat dreptul de proprietate al societăţii C. S.A.., secţia Marghita.

A arătat că actul administrativ atacat atestă în parte dreptul de proprietate al C. S.A. secţia Marghita (antecesoarea B.), asupra unei suprafeţe de teren care nu îi aparţine. O parte din suprafaţa de teren prin care s-a atestat dreptul de proprietate al C. S.A. secţia Marghita se suprapune cu suprafaţa de teren deţinută de către recurenta-reclamantă, teren cumpărat în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x la data de 07.03.2002 de Biroul Notarului Public G..

Din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare rezultă că obiectul vânzării 1-a constituit cota de x părţi din parcela cu nr. top. x ce constă din teren arabil situat în extravilanul Oraşului Marghita, jud. Bihor, proprietate extratabulară dobândită cu titlu de proprietate nr. x eliberat la data de 08.11.1994 de către Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor - Bihor, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 18/1991.

Un alt aspect învederat instanţei se referă la nulitatea certificatului de atestare raportat la neconformităţile procesului-verbal încheiat la data de 16 martie 1993 privind delimitarea incintei societăţii comerciale în vederea stabilirii şi evaluării terenului (aflat la dosar). Raportat la faptul că nu au semnat toţi vecinii imobilului pentru care s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate, acest act administrativ este lovit de nulitate.

Cu privire la suprafaţa terenului ce formează obiectul procesului-verbal încheiat la data de 16 martie 1993 privind delimitarea incintei societăţii comerciale în vederea stabilirii şi evaluării terenului, astfel cum reiese din adeverinţa nr. x din 20.03.1997 emisă de Circumscripţia Fiscală Marghita, societatea C. S.A.. este înregistrată în evidenţele fiscale cu suprafaţa de 15.900 mp, iar cu diferenţa de suprafaţă până la 29.800 mp s-a înregistrat în anul 1997. În concluzie, în anul 1993 delimitarea terenului s-a efectuat exclusiv cu privire la suprafaţa de 15.900 mp, nu şi cu privire la suprafaţa de 29.800 mp.

Pentru toate aceste considerente, a apreciat că Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate seria x nr. x emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 481/1994 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei şi în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1353/1990 privind înfiinţarea de societăţi comerciale pe acţiuni în industria alimentară, în privinţa atestării dreptului de proprietate al societăţii C. S.A.., este lovit de nulitate, în ceea ce priveşte suprafaţa de 1.583 mp.

1.6. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A învederat că reclamanta a solicitat anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x pentru suprafaţa de 1583 mp menţionată în expertiza topografică efectuată în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Marghita. Reclamanta, prin cererea iniţială a solicitat anularea întregii documentaţii care a stat la baza emiterii actului ce cuprinde în fapt documentaţia pentru suprafaţa totală de 93.584 mp. Ori, în situaţia în care se solicita anularea parţială a unui act, instanţa a reţinut că nu se poate solicita anularea întregii documentaţii care a stat la baza emiterii actului atacat. Astfel, instanţa de fond, în mod corect, a preluat constatările şi concluziile raportului de expertiză efectuată în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Marghita, coroborând informaţiile şi fundamentându-şi propriul raţionament pe întregul material probatoriu analizat în cauză.

Mai mult, în opinia intimatului-pârât, este evident că reclamanta nu a făcut nicio dovadă de încălcare a unui drept din moment ce nu deţine un drept de proprietate pe suprafaţa de teren pentru care solicită anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, fapt consemnat şi de instanţa de judecată. Anularea parţială a certificatului în discuţie poate să fie admisă numai în condiţiile în care se constată că dreptul sau interesul legitim al reclamantei au fost încălcate, respectiv vătămate, prin actul administrativ emis de M.A.D.R., ceea ce nu s-a dovedit în prezenta speţă.

Ca atare, atât timp cât reclamanta nu a formulat mai întâi o cerere de ieşire din indiviziune, instanţa, în mod temeinic şi legal, a respins ca inadmisibilă anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, întrucât dreptul subiectiv pretins de reclamantă nu este actual. Astfel, reclamanta are calea realizării dreptului, iar pe calea acţiunii in anulare nu se poate solicita recunoaşterea unui drept pretins în accepţiunea Legii nr. 554/2004, aceste acţiuni având obiecte distincte.

Pentru toate aceste considerente, a apreciat că recursul este nefondat, întrucât hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea corectă a legii, iar împrejurarea că în cauză recurenta-reclamantă nu este mulţumită de felul în care instanţa de fond s-a pronunţat nu poate constitui temei pentru admiterea recursului.

1.7. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 12 octombrie 2023, cu citarea părţilor.

Prin încheierea de şedinţă din data de 12 octombrie 2023, Înalta Curte a luat act de decesul recurentei-reclamante A. şi, având în vedere solicitarea numiţilor H., F. Alexandru şi J. a dispus introducerea acestora în cauză în calitate de moştenitori.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

În rejudecare, reclamanta şi-a precizat acţiunea, solicitând instanţei de contencios administrativ anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x cu privire la suprafaţa de 1583 mp, menţionată în expertiza topografică efectuată în cadrul litigiului ce a format obiectul dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Marghita, precum şi anularea întregii documentaţii aferente certificatului de atestare proprietate menţionat anterior.

Prima instanţă a admis excepţia prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu, apreciind că dreptul pretins de reclamantă nu este actual, atât timp cât aceasta nu a formulat mai întâi o cerere de ieşire din indiviziune.

Reclamanta a formulat recurs împotriva soluţiei prin care s-a respins ca prematur introdusă acţiunea în contencios administrativ, invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incident în cauză, criticile subsumate acestui motiv fiind neîntemeiate.

Verificând considerentele hotărârii recurate, instanţa de control judiciar apreciază că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind redate motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei şi examinate efectiv aspectele esenţiale invocate de părţi. Nemulţumirea recurentei-reclamante cu privire la modul în care instanţa de fond a apreciat că dreptul pretins de reclamantă nu este actual şi a dispus respingerea ca prematură a acţiunii, conform art. 1, 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004, se circumscrie motivului de casare vizând interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente, critici care vor fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de fond nu şi-a motivat soluţia de admitere a excepţiei prematurităţii exclusiv prin considerentele sentinţei civile nr. 1497/2020 pronunţate de Judecătoria Marghita în dosarul nr. x/2017. Având în vedere că obiectul acţiunii l-a reprezentat anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x cu privire la suprafaţa de 1583 mp care a fost menţionată în expertiza topografică efectuată în cadrul litigiului ce a format obiectul dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Marghita, instanţa de fond a pornit raţionamentul juridic prin redarea anumitor considerente din sentinţa civilă nr. 1497/2020 pe care le-a apreciat relevante şi apoi, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri, a analizat situaţia de fapt şi susţinerile părţilor în raport cu normele de drept incidente în speţă.

Aşadar, nu se poate reţine că motivele expuse de instanţa de fond cu privire la prematuritatea cererii sunt străine de natura cauzei ori că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind posibilă exercitarea de către Înalta Curte a controlului de legalitate al sentinţei recurate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază ca fiind fondat, sentinţa recurată reflectând aplicarea greşită a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

În speţă, recurenta-reclamantă în calitate de coproprietar al unei cote de x părţi din parcela cu nr. top. x ce constă în teren arabil situat în extravilanul oraşului Marghita, jud. Bihor se consideră vătămată prin actul administrativ a cărui anulare parţială o solicită (certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei) în dreptul său de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1583 mp, care se suprapune cu o parte din terenul societăţii S.C. C. S.A., astfel cum a fost atestat dreptul de proprietate al acestei societăţi prin certificatul contestat.

Instanţa de control judiciar nu împărtăşeşte concluzia la care a ajuns judecătorul fondului în sensul că "reclamanta avea la dispoziţie alte căi pentru realizarea dreptului său, respectiv acţiunea în ieşirea din indiviziune, întrucât terenul deţinut reprezintă o cotă parte dintr-o suprafaţă de 12,50 ha, acţiune urmată de cea în anularea titulurilor din care s-a născut dreptul de proprietate al pârâtei S.C. B., în eventualitatea în care s-ar fi constatat că amplasamentul terenului reconstituit prin titlul de proprietate menţionat mai sus este identic cu cel al nr. cadastral x Marghita aparţinând pârâtei."

Contrar raţionamentului prezentat de judecătorul fondului, având în vedere calitatea de coproprietar a recurentei-reclamante, Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte coproprietatea obişnuită, C. civ. reglementează condiţiile în care pot fi formulate acţiunile în justiţie de către coproprietari, statuând expres la art. 643 alin. (1) că:

"(1) Fiecare coproprietar poate sta singur în justiţie, indiferent de calitatea procesuală, în orice acţiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acţiunii în revendicare.

Or, acţiunea în anularea parţială a certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, prin care recurenta-reclamantă pretinde că i se încalcă dreptul său de proprietate, se încadrează în categoria oricăror acţiuni privitoare la coproprietate pe care le poate formula în justiţie fiecare coproprietar (singur), fără a fi necesară, în prealabil, formularea unei acţiuni în ieşirea din indiviziune, cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond prin raportare la considerentele sentinţei civile nr. 1497/2020 pronunţate de Judecătoria Marghita în dosarul nr. x/2017. În mod simetric, fiecare coproprietar poate sta singur în justiţie ca pârât, fiind vorba, evident, despre acţiuni formulate de coproprietari împotriva terţilor sau de terţi împotriva coproprietarilor.

Faţă de dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora:

"Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată." coroborat cu art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ care reglementează obiectul acţiunii judiciare, Înalta Curte constată că dreptul pretins de reclamantă este unul actual şi justifică introducerea acţiunii în contencios administrativ, astfel cum a fost precizată.

Prin urmare, având în vedere că prima instanţă a dat o dezlegare greşită excepţiei prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată, interpretând şi aplicând în mod eronat normele de drept aplicabile speţei, pentru respectarea dublului grad de jurisdicţie şi a dreptului la apărare, instanţa de recurs va casa hotărârea atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru a se soluţiona fondul cauzei, în raport de criticile şi apărările formulate de părţi.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamanţii H., F. Alexandru şi J. în calitate de moştenitori ai defunctei A., va casa în parte sentinţa recurată, în sensul că va respinge excepţia prematurităţii şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, menţindu-se celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanţii H., F. Alexandru şi J. în calitate de moştenitori ai defunctei A. împotriva sentinţei nr. 75/CA/2022-PI din 19 aprilie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată în sensul că respinge excepţia prematurităţii şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.