Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5900/2023 AI generated

Invalidation of administrative acts refusing reimbursement of EU-funded project personnel and leasing costs; appeal allowed, judgment partially quashed, and reimbursement ordered.

Case Number Decizia nr. 5900/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal and admitted the appellants' appeal, partially quashing the lower court's judgment and ordering the defendants to jointly reimburse 1,205,507.67 RON in personnel costs for the project implementation, while ordering the defendants to pay 35,983.98 RON in litigation costs. The dispute concerned the validity of administrative acts refusing reimbursement of eligible expenses under a European Structural Fund project financing contract, specifically challenging the invalidation of salaries for implementation experts and leasing costs. The court determined that the first-instance court erred in failing to recognize the binding nature of the reconciliation minutes under Article 7.6 of Instruction 103/2015, which established the eligibility of expenses paid by a certain date without requiring re-verification. Furthermore, the court found that the authority improperly classified implementation experts' activities as project management, violating the distinction defined in the Applicant's Guide and the financing contract, and erronefully invalidated leasing costs by ignoring the utilization thresholds and cost-efficiency requirements of Order 1117/2010, Annex 2, Paragraph 2.5.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 175 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 248 alin. (4) C. proc. civ, art. 36 C. proc. civ; Invalidation of administrative acts refusing reimbursement of EU-funded project personnel and leasing costs; appeal allowed, judgment partially quashed, and reimbursement ordered: Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., respectiv: "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", prin raportare la disp. art. 425 alin. (1) lit. b), care prevede printre elementele obligatorii ale hotărârii judecătoreşti şi susţinerile părţilor.

Keywords

AI generated
administrative costs administrative contract validity of contract structural funds leasing project funding

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ
Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., respectiv: "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", prin raportare la disp.
art. 175 alin. (1) C. proc. civ
civ., art. 175 alin. (1) C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ
Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., respectiv: "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv: "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material
art. 248 alin. (4) C. proc. civ
S-a limitat, pur şi simplu în motivare la faptul că pune în discuţie unirea cu fondul cauzei a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a CNDIPT OIPOSDRU, invocând art. 248 alin. (4) C. proc. civ.
art. 36 C. proc. civ
9/16 sentinţă), invocând art. 36 C. proc. civ.
art. 8 din legea nr. 554/2004
şi art. 8 din legea nr. 554/2004,
art. 497 C. proc. civ
Recurentul-pârât Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic a formulat întâmpinare la recursul promovat de reclamanţi prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii în raport de dispoziţiile art. 497 C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

La 27.09.2016 reclamanta A. a învestit Curtea de Apel Bucureşti cu o acţiune înregistrată sub nr. x/2016, formulată în nume propriu, dar şi pentru partenerii proiectului "Studentul Consiliat - excelent viitor angajat", respectiv: Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea Valahia Târgovişte, Universitatea NATC, AESN Braşov, CSOSR, S.C. B. S.R.L. şi C., în contradictoriu cu Ministerul Fondurilor Europene şi CNDIPT_OI, solicitând:

1) obligarea pârâţilor la îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de finanţare nr. x cu rambursarea cheltuielilor în cuantum de 1.384.489,95 RON;

2) anularea în tot a adresei emisă de CNDIPT nr. 7442/30.08.2016 şi pe cale subsecventă anularea adreselor nr. x/20.06.2016, nr. y/11.07.2016 şi nr. 6586/2016 - adrese ce reprezintă răspunsuri la contestaţiile aferente cererii de rambursare nr. x, nr. 25 şi nr. 20, precum şi scrisorile standard de informare nr. x/2016, nr. y/2016 şi nr. 5778/2016;

3) anularea în parte a notei referitoare la concluziile întâlnirii de conciliere din 26.01.2016 şi, pe cale subsecventă, a adreselor nr. x - adrese ce reprezintă răspunsuri la contestaţiile aferente CR3, CR7, CR8, CR9 şi CR14, precum şi scrisorile standard de informare aferente,

4) obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Sentinţa instanţei de fond şi încheierile atacate cu recurs

În rejudecare, după casarea cu trimitere, Prin sentinţa nr. 223 din 11 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-au respins, ca neîntemeiate, excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Centrul Naţional de Dezvoltare a Învaţământului Profesional şi Tehnic, precum şi excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată.

Totodată, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamanţii A., D., E., C., S.C. B. S.R.L., Universitatea Valahia Târgovişte, Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L.Caragiale, în contradictoriu cu pârâţii Centrul Naţional de dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic - OIPOSDRU, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - AMPOSDRU, Ministerul Educaţiei - OI POCU şi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Prin încheierea de şedinţă din 16 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a dispus amânarea pronunţării la data de 30.03.2022. În practicaua acestei încheieri s-a reţinut că instanţa a dispus unirea cu fondul cauzei a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional Tehnic OIPOSDRU şi Ministerul Proiectelor Europene.

Prin încheierea de şedinţă din 14 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru a permite părţilor să depună concluzii scrise, a dispus amânarea pronunţării la data de 18.10.2022 asupra excepţiilor unite cu fondul la termenul din 16.03.2022, asupra excepţiei prematurităţii cererii de chemare în judecată cu privire la cererea de rambursare cu numărul x invocată de pârâtul Ministerul Educaţiei - OI POCU Centrul Naţional de Dezvoltare şi asupra fondului cererii de chemare în judecată.

1.3. Căile de atac exercitate în cauză

1.3.1. Recurenta-reclamantă Asociaţia "Excelenţă în Educaţie şi Formare Continuă", în nume propriu şi în reprezentarea Partenerilor Proiectului "Studentul consiliat - excelent viitor angajat": Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, (Partener 1), Universitatea "Valahia" Târgovişte (Partener 3), Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, I. L. Caragiale (Partener 4), D. (Partener 5), E. (Partener 6), S.C. B. S.R.L. (Partener 7), C., Torino, (Partener 8), a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 223/11.11.2022 în dosarul nr. x/2016, prin care a solicitat:

- admiterea recursului, şi, în principal, casarea în tot a sentinţei civile nr. 223/11.11.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2016 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi, rejudecând, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost modificată şi precizată;

- în subsidiar, casarea în tot a sentinţei civile nr. 223/11.11.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2016 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, trimiterea spre rejudecare a cauzei, iar în rejudecare prima instanţă să soluţioneze cauza pe fond şi să dispună: admiterea cererii de chemare în judecata, astfel cum a fost modificată şi precizată;

- obligarea în solidar a intimatelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, în fond şi în recurs, în ambele cicluri procesuale.

În susţinerea recursului a invocat:

I. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., respectiv: "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", prin raportare la disp. art. 425 alin. (1) lit. b), care prevede printre elementele obligatorii ale hotărârii judecătoreşti şi susţinerile părţilor.

Se arată că în hotărârea pronunţată, instanţa de fond omite cu desăvârşire poziţia procesuală a pârâtelor cu privire la fondul cauzei, încălcând în acest fel dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) noul C. proc. civ. prevăzute imperativ de lege, printr-o normă de interes public, a cărei încălcări face imposibilă repararea vătămării aduse fără desfiinţarea actului, fiind atrasă astfel nulitatea sentinţei civile prin raportare la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., coroborat cu art. 174 alin. (1)-(2) C. proc. civ., art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Susţine că în cazul de faţă, instanţa redă susţinerile pârâtei, însă nu în partea dedicată susţinerilor părţilor, ci în aceea dedicată motivelor de fapt si de drept reţinute de instanţă, omiţând însă cu desăvârşire o parte obligatorie a hotărârii, respectiv redarea imparţială a susţinerilor părţilor.

Pe lângă o omisiune de natură a atrage nulitatea hotărârii per se, vătămarea produsă încalcă principii fundamentale ale procesului civil ce ţin de publicitatea, contradictorialitatea, imparţialitatea instanţei de judecată, rolul judecătorului de aflare a adevărului.

II. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., respectiv: "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Instanţa de fond, pe de o parte, nu realizează o motivare efectivă a hotărârii, neefectuând o analiză prin filtrul propriu a argumentelor părţilor şi doar preluând motive invocate de către pârâtă în cursul procesului prin întâmpinare, fără a lua în considerare contestaţiile şi răspunsurile la contestaţii, argumentele reclamantelor şi orice alte motive de fapt sau de drept provenite din aplicarea rolului activ al judecătorului şi, pe de altă parte, omite cu desăvârşire anumite cereri aduse spre judecată de către recurentele-reclamante, nefiind analizate deloc pretenţiile acestora cu privire la:

1) O parte dintre cererile de rambursare şi de plată, integral, respectiv:

i. Cererile de rambursare nr. x, nr. 6, nr. 12, nr. 16, nr. 17, nr. 24 ii. Cererile de plată nr. x, nr. 7, nr. 13, CLP.

2) O parte dintre experţii sau alţi angajaţi în cadrul proiectului pentru care au rămas invalidate cheltuielile nu sunt enumeraţi în hotărârea instanţei, deşi se susţine necesitatea analizei de la caz la caz, printr-o verificare efectivă, aşa cum se arată în cuprinsul paginii XI a sentinţei recurate (întreaga pagină, cu precădere ultimul paragraf al acesteia, care indică necesitatea verificării efective), respectiv:

i. F. (Partener 3) - expert diseminare ii. G. (Partener 3) - responsabil flux financiar iii. H. (Partener 3) - expert coordonator activitate partener iv. I. (Partener 1) - expert coordonator activitate partener

v. J. (Partener 1) - responsabil flux financiar vi. K. (Partener 1) - expert comunicare vii. L. (Partener 1) - expert consiliere viii. M. (Partener 1) - expert consiliere ix. N. (Partener 1) - expert consiliere

x. O. (Partener 1) - expert consiliere xi. P. (Partener 1) - expert consiliere xii. Q. (Partener 1) - expert înscriere în GT xiii. R. (Partener 1) - expert înscriere în GT xiv. S. (Partener 4) - coordonator consiliere xv. T. (Partener 4) - expert coordonator activitate partener xvi. U. (Partener 4) - responsabil flux financiar xvii. V. (Partener 4) - responsabil flux financiar xviii. W. (Partener 4) - expert atragere grup-ţintă xix. X. (Partener 4) - expert consiliere xx. Y. (Partener 5) - expert coordonator activitate partener xxi. Z. (Partener 6) - secretar xxii. AA. (Partener 7) - responsabil flux financiar xxiii. BB. (Partener 7) - expert creare portal xxiv. CC. (Partener 7) - expert creare portal xxv. DD. - Expert transnaţional stagii practica studenţi.

O parte dintre cheltuielile regăsite în cuprinsul cererilor de rambursare şi de plată analizate, faţă de care se face doar o analiză parţială sau străină de situaţia de fapt a cauzei, respectiv:

i. Faţă de expertul EE., se menţionează în considerente faptul că prin răspunsul la contestaţia formulată împotriva scrisorii de informare nr. x/13.05.2016 au fost declarate eligibile drepturile salariale aferente lunilor august şi septembrie 2015. Ceea ce omite însă instanţa este faptul că s-a solicitat reincluderea acestor cheltuieli în cererea de rambursare sau de plată, iar după includerea lor în cererea de rambursare nr. x, cheltuielile au fost din nou invalidate.

ii. Cheltuielile solicitate aferente expertului FF., faţă de care se aduce doar motivarea aferentă salariului cuvenit pentru luna octombrie 2014 (atunci când se aduce argumentul presupusei sesizare de nereguli); or, în cuprinsul cererii introductive, se solicită şi sunt invalidate salarii cuvenite lunilor septembrie, octombrie 2014 şi ianuarie 2015, singura invalidare menţionată de instanţa fondului fiind cea bazată pe (greşitul) argument al suspendării ad infinitum « temporare » la plată.

iii. Faţă de expertul GG., sunt menţionate doar cheltuielile cu salariile aferente lunilor octombrie, noiembrie, decembrie 2015, deşi s-au solicitat toate salariile aferente perioadelor 01-30.06.2014, 01.-31.10.2014, 01.01.-31.12.2015.

iv. Referitor la salariile experţilor creare portal (HH., BB., II., JJ., CC.), instanţa reţine în mod eronat (pag. 14, paragraful al II-lea) că o parte dintre aceştia nu au fost incluşi în cererile de rambursare şi actele subsecvente şi, pe de altă parte, că au fost validate cheltuielile solicitate cu salariile lor.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv: "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material

În soluţionarea cauzei, instanţa fondului face mai multe interpretări eronate ale normelor de drept material, sens în care se solicită instanţei de recurs să ia act de următoarele aspecte:

Instrucţiunea 103 aplicabilă proiectelor de tip POSDRU prevede în art. 4.1 şi 4.2 modalitatea procedurală de recuperare a cheltuielilor declarate iniţial neeligibile şi validate ulterior în urma concilierii, prin introducerea unei cereri de rambursare suplimentare, fără a condiţiona validarea acestora de o nouă analiză a documentaţiei. Instanţa fondului dă însă un alt sens atât acestei norme, cât şi concluziilor irevocabile ale notei de conciliere încheiate între părţi în urma întâlnirii din data de 26.01.2016:

În data de 26.01.2016, părţile au avut întâlnirea de conciliere "privind soluţionarea aspectelor datorate declarării unor cheltuieli ca neeligibile de către organismul responsabil". În cadrul acestei întâlniri, finalizată printr-o minută semnată de toţi reprezenantii prezenţi la conciliere, "în urma verificărilor efectuate, s-a concluzionat faptul că sunt considerate eligibile cheltuielile din cererile de plată invalidate iniţial si care fac obiectul concilierii (doar pentru cheltuielile efectuate si plătite până la 31.12.2015), iar beneficiarul va putea depune în cererea de rambursare suplimentară toate documentele justificative, urmând ca OI CNDIPT să reanalizeze cu celeritate întreaga documentaţie. (..)".

Art. 7.6 al Instrucţiunii 103 prevede că, "în cazul asumării minutei de conciliere de către toţi participanţii, concluziile cuprinse în nota finală de conciliere devin obligatorii pentru OIR/OI POSDRU delegat, respectiv pentru beneficiarul solicitant".

Instanţa fondului face abstracţie de această dispoziţie, precizând în pag. 102 a hotărârii recurate că declararea ca eligibile a cheltuielilor invalidate anterior datei de 31.12.2015 ar fi "condiţionată de reanalizarea întregii documentaţii", astfel că "nu poate fi reţinută nesocotirea prevederilor art. 4.1 şi art. 4.2 lit. a)".

Art. 4.1 din Instrucţiunea 103 prevede că "cererea de rambursare suplimentară este o cerere de rambursare care trebuie încărcată în sistemul KK. şi depusă la AM/OI/OIR POSDRU responsabil de către beneficiarii proiectelor POSDRU şi care conţine cheltuieli ce se declară eligibile urmare a soluţionării contestaţiilor/concilierilor (...)", fără a face referire la nicio reanalizare a documentaţiei, ba dimpotrivă menţionând legătura directă de cauzalitate între eligibilitate şi soluţionarea concilierii ("eligibile urmare a soluţionării concilierii"). Instanţa fondului declară însă în paragraful VI al pag. 10 sumele ca neeligibile, în pofida declarării lor ca eligibile în mod irevocabil, potrivit concluziilor notei de conciliere si art. 7.6 din Instrucţiunea 103.

Concluziile celor două texte sunt inerente - noua cerere de rambursare este doar o formalitate pentru plată ca urmare a concluziilor concilierii asumate de toţi participanţii -, fiind de-a dreptul elucubrantă interpretarea adusă de instanţa fondului care înţelege să adauge la lege, venind cu o respingere a susţinerilor recurentelor-reclamante fără vreun alt argument sau fundament valabil în susţinerile sale.

Date fiind cele de mai sus, se impunea ca hotărârea instanţei de fond să reţină validarea tuturor cheltuielilor invalidate prin cererile de plată ce au făcut obiectul concilierii (CP4, CP6, CP8, CP9, CP11, CP13, CPU) pentru care s-a făcut dovada plăţii anterior datei de 31.12.2015, conform Notei referitoare la concluziile întâlnirii de conciliere din data de 26.01.2016.

În ceea ce priveşte invalidarea cheltuielilor aferente funcţiilor de experţi coordonatori implementare partener şi responsabili urmărire flux financiar, instanţa fondului face referiri sumare la textele de lege invocate, fără a aduce o analiză în concret nici a aplicabilităţii acestora situaţiei de fapt, nici corectitudinii interpretării date de intimata-pârâtă CNDIPT (făcând doar o preluare sumară a apărărilor acesteia şi fără a relua argumentele prezentate pe larg în cuprinsul cererii introductive, cererii modificatoare şi precizărilor aduse în timpul procesului referitoare la încălcarea de către CNDIPT OIPOSDRU a prevederilor Contractului de finanţare, a prevederilor Ghidului Solicitantului 2013 - GSCG şi a legislaţiei aplicabile, recurenta apreciază necesar a fi prezentate argumentele interpretate greşit de instanţa fondului.

Se arată că în Ghidul solicitantului - Condiţii generale, 2013, invocat de instanţa fondului ca suport legal pentru menţinerea invalidării salariilor experţilor coordonatori activităţi de implementare parteneri, astfel cum şi instanţa reţine în susţinerile sale, nu sunt interzise aceste funcţii. De asemenea, singura referinţă existentă în ghid, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, este următoarea: "Experţii din echipa de implementare nu desfăşoară activităţi de management de proiect şi nu au atribuţii în acest sens", prevedere care a fost respectată, contrar celor reţinute sumar şi nemotivat de instanţă.

După cum se poate constata direct din rapoartele de activitate ale acestor experţi, aceştia nu au efectuat niciuna dintre activităţile menţionate mai sus, de coordonare generală a proiectului, însă instanţa fondului, dacă nu a analizat şi probele, ci doar întâmpinarea pârâtei, nu a putut observa acest fapt, doar preluând per se din motivările sumare şi lipsite de conţinut ale CNDIPT.

Faptul că instanţa a menţinut invalidarea salariilor acestui tip de experţi bazat pe faptul că respectivii experţi au desfăşurat activităţi de management, reprezintă un abuz, o încălcare gravă a celor descrise de către expert în raportul de activitate - unde nu scrie nicăieri că expertul a făcut raportare către CNDIPT, sau a întocmit RTF al proiectului etc, ci sunt descrise cu totul alte activităţi specifice, pe care le-a efectuat, şi nu are bază legală în cele condiţiile prevăzute de Ghidul solicitantului - condiţii generale, 2013. Or, în cazul de faţă, verificarea efectivă este clar că nu este realizată; mai mult decât atât, instanţa chiar omite să se mai pronunţe cu privire la fiecare salariat în parte cuprins în cererea de chemare în judecată (ale căror situaţii au fost pe larg detaliate în cuprinsul Anexelor A-l ale acţiunii introductive şi detaliate pe larg prin precizările ulterioare, pe parcursul celor 166 de pagini de lămuriri.

Activităţile ce le revin partenerilor sunt reglementate în Graficul activităţilor, astfel cum acesta a fost modificat prin Actul adiţional nr. x, aprobat de CNDIPT Ol POSDRU la data de 18.11.2014. Acestea sunt: A17 - Realizarea activităţilor financiar-contabile curente parteneri şi A18 - coordonare activităţi de implementare partener. Activităţile desfăşurate de responsabilul coordonator implementare şi expertul responsabil urmărire flux financiar se încadrează în A18, respectiv A17, şi au fost raportate de aceştia la aceste activităţi şi nu la A1 - managementul proiectului unde se raportează activitatea desfăşurată de echipa de management, iar activităţile nici nu pot fi confundate.

Ghidul solicitantului - Condiţii generale, 2013, opozabil proiectului, a fost respectat, activitatea raportată de experţii de implementare nefiind o dublare a activităţilor de management, ci dimpotrivă, activităţile realizate au fost de sine stătătoare, şi anume activităţi desfăşurate lunar cu un anumit grup-ţintă specific fiecărui partener. Activitatea raportată de expertul coordonator implementare şi expertul responsabil flux financiar, expertul prelucrare date economico-financiare nu reprezintă o dublare a activităţilor de management, ci reprezintă raportarea activităţilor desfăşurate într-o lună la nivelul fiecărui partener în parte.

Primele 2 nivele de raportare care privesc şi pe Parteneri (în speţă 8 parteneri dintre care unul transnaţional), au fost incluse în raportarea experţilor la A17 şi A18, dar şi în raportarea la fiecare dintre activităţile individuale ale proiectului - A7, A8, A9, A10, A11, A12, A13, A14, A15 şi nu au legătură cu managementul, deoarece raportarea managementului este inclusă în Cererea de finanţare, în titlul activităţii A1 - Managementul proiectului.

Experţii care au făcut raportări pe nivelul 1 sau 2 au în fişa postului prevăzute atribuţii de raportare. în Graficul activităţilor, activitatea de management propriu-zisă - activitatea desfăşurată de echipa de management poartă prescurtarea A1.

Din păcate, nici instanţa de fond şi nici ofiţerii de verificare din cadrul CNDIPT nu au ţinut cont şi de aceste prevederi ale contractului de finanţare menţionate mai sus, cum nu au ţinut cont nici de conţinutul proiectului, de modul în care acesta a fost conceput de către beneficiar şi cum este descris în Cererea de finanţare şi cum a fost acesta aprobat.

Evident că un asemenea parteneriat - cu 8 parteneri naţionali şi unul transnaţional, cu o echipă de implementare de peste 85 de persoane şi cu buget şi responsabilităţi clar definite pentru fiecare dintre parteneri, impunea - cel puţin în viziunea celor care au creat şi redactat Cererea de finanţare, fapt confirmat si în procesul de evaluare prin aprobarea proiectului - ca în echipa fiecărui partener să existe un coordonator - fiecare partener are cel puţin 12 membri în echipa care să asigure interfaţa dintre echipa de management şi echipa partenerului şi implicarea directă în toate activităţile partenerului cu ale celorlalţi parteneri şi cu managementul proiectului. De asemenea, în echipa de implementare a fiecărui partener în parte a fost gândit, numit, bugetat şi aprobat un expert flux financiar - persoana care să ţină evidenţa strictă a folosirii bugetului aferent partenerului, să realizeze analize periodice privind efectuarea cheltuielilor partenerului, să propună modificări bugetare, să asigure evidenţa clară a cheltuielilor, acordarea, cu respectarea legalităţii, a subvenţiilor, salariilor, achiziţiilor.

Faţă de toate aceste argumente, se solicită a se constata că instanţa nu prezintă în mod clar şi fără echivoc care anume activităţi din rapoartele de activitate ale experţilor ar reprezenta activităţi de management, ci prezintă, pur şi simplu, o prevedere a Ghidului solicitantului, fără însă a demonstra că aceasta este încălcată de către fiecare expert în parte.

Cât priveşte afirmaţia instanţei de fond că nu ar fi încălcate disp. art. 6 din Contractul de finanţare, care impun pârâtului obligaţia de a informa beneficiarul în termen de 5 zile de la emiterea unei decizii care poate afecta implementarea proiectului. în mod eronat susţinând că nu există această obligaţie. întrucât analiza activităţilor desfăşurate se face de la caz la caz.

În cazul de faţă, pe lângă că analiza nu a fost realmente efectuată nici de ofiţerii de verificare, nici de către instanţă, astfel de situaţii vizează respectivul articol din contract. Astfel, orice potenţială interpretare de principiu care ar modifica structura si natura proiectului, având si un impact financiar major asupra a ceea ce a fost aprobat iniţial prin aprobarea proiectului în forma propusă, cum este si cazul de fată, este necesar a fi raportată beneficiarului în termenii acestui articol din contract.

În sensul celor de mai sus, precizează faptul că Comitetul de Evaluare a aprobat spre finanţare proiectul ID 138850 în baza Cererii de finanţare, astfel cum a fost depusă. Mai mult, CNDIPT Ol POSDRU a semnat Contractul de finanţare cu nr. x/31.03.2014, cu un buget total eligibil de 20.598.654,54 RON, conform Art. 3, alin. (1). Acest buget total eligibil este obţinut prin Bugetul detaliat în care funcţiile de "expert coordonator implementare" şi " responsabil urmărire flux financiar" au fost aprobate de evaluator şi sunt prezentate în detaliu. Cererea de finanţare şi Bugetul detaliat al proiectului constituie anexe ale Contractului de finanţare, parte integrantă din acesta şi cu aceeaşi forţă juridică, în conformitate cu prevederile Articolului 15 din Contractul de finanţare, pe care, prin semnare, apreciem că CNDIPT OI POSDRU şi l-a însuşit spre aplicare completă. Or, în cazul de faţă, prin interpretarea total diferită adusă prevederilor contractuale şi proiectului astfel cum a fost aprobat, este adus un impact financiar de peste 1.000.000 RON, prin invalidarea cheltuielilor aferente acestor salarii recalificate în mod eronat.

Prin Cererea de Rambursare nr. x şi Cererea de Rambursare nr. x, Cererea de rambursare nr. x liderul de partener a solicitat la rambursare pentru toţi partenerii sumele reprezentând drepturile salariale aferente lunilor aprilie şi mai 2014. Aşa cum rezultă din evidenta cheltuielilor, cererile au fost aprobate şi aceste cheltuieli au fost declarate eligibile pentru toţi experţii, fiind rambursate integral.

Şi în cadrul celorlalte cereri de rambursare depuse - CR4-CR25, pentru unii experţi coordonatori sau de flux financiar au fost validate cheltuielile, însă pentru alţii acestea au fost invalidate.

În cazul în care CNDIPT OI POSDRU avea altă opinie în ce priveşte interpretarea sau rambursarea cheltuielilor salariale ale experţilor în raport cu noile activităţi sau cu atribuţiile exercitate în mod efectiv de către aceştia în repetate rânduri, ar fi trebuit să aducă la cunoştinţa beneficiarului, cel puţin în etapa de contractare şi de procesare a documentelor aferente contractului, printre care se afla şi Anexa 2-Bugetul sintetic şi detaliat.

Referitor la cheltuielile efectuate reprezentând drepturile salariale ale responsabilului coordonator implementare, ale expertului responsabil urmărire flux financiar, sunt îndeplinite toate condiţiile legale, naţionale si europene, pentru ca aceste cheltuieli să fie eligibile.

În mod eronat şi cu totul fără legătură cu susţinerile recurentelor aduce instanţa ca argument faptul că prin criticile de nelegalitate aduse reclamante s-ar invoca o derogare prin contractul de finanţare/actul adiţional. Singurele susţineri legate de proiectul aprobat prin contract şi aprobarea a două activităţi specifice prin actul adiţional nr. x (A17 şi A18) au fost făcute în ideea în care dispoziţiile acestora ar fi trebuit respectate şi, la nevoie, adaptate interpretării potenţial diferite aduse de CNDIPT fie activităţilor în concret, fie dispoziţiilor legale.

Cheltuielile au fost stabilite prin bugetul de venituri şi cheltuieli al proiectului, anexă la contractul de finanţare, în conformitate cu prevederile Ghidului Solicitantului - Condiţii Generale 2013.

Beneficiarul a solicitat spre decontare prin cererile de rambursare depuse sumele reprezentând cheltuielile salariale cu personalul implicat în implementarea proiectului, efectuate pe perioada derulării acestuia, în conformitate cu clauzele contractuale.

În ceea ce priveşte cheltuielile invalidate au fost respectate toate condiţiile de eligibilitate ale unei cheltuieli, aşa cum sunt menţionate în Ghidul Solicitantului Condiţii Generale cap. 3.1.3 Reguli generale de eligibilitate a cheltuielilor.

Ghidul solicitantului-Conditii generale 2013 precizează la pct. 3.2.2 că:

"experţii din echipa de implementare nu desfăşoară activităţi de management de proiect şi nu au atribuţii în acest sens".

Experţii din echipa de implementare a proiectului nu au desfăşurat activităţi de management de proiect, ci au raportat activitatea lor de coordonare a activităţii fiecărui partener în parte, la Activitatea A18, activitate de sine stătătoare, necesară pentru asigurarea implementării acestui proiect cu un grup-ţintă de 5200 de persoane şi cu 8 parteneri. Instanţa însă nu analizează în mod concret probatoriul prezentat, preluând motivări per se din apărările prezentate de CNDIPT în întâmpinare, dând astfel o interpretare eronată atât dispoziţiilor legale, cât şi celor contractuale şi realităţii faptice a cauzei.

În ceea ce priveşte cheltuielile de leasing ale Partenerului 6 - LL., instanţa în mod greşit decide invalidarea integrală a sumelor solicitate.

Pentru Partenerul 6 - LL. a fost invalidată în mod eronat cheltuiala de leasing pentru lunile solicitate (ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai, iunie, iulie, august, septembrie 2015), cu motivaţia că nu s-a dovedit caracterul eficient al leasingului contractat, prin raportare la art. 2.5 din Anexa 2 la Ordinul nr. 1117/2010, aplicabil proiectului. Nu se ţine însă deloc cont nici de susţinerile făcute de recurente în dovedirea eficienţei de cost, nici de limitarea legală a invalidării care, chiar şi în cazul în care, prin absurd, se dovedeşte că leasing-ul ar fi fost metoda mai puţin eficientă, stabileşte necesitatea invalidării doar a ceea ce ar depăşi această limită a eficienţei, nu a întregii cheltuieli!

Astfel, Ordinul comun 1117/2170/2010 al MMFPS si MFE prevede la art. 2,alin f: "In vederea implementării POSDRU se definesc următoarele categorii de cheltuieli eligibile: f)cheltuieli pentru închirieri si leasing, necesare derulării activităţilor proiectului". Anexa 2 a ordinului - Reguli de eligibilitate privind leasingul stabileşte extrem de clar care sunt condiţiile in care se decontează pe POSDRU ratele de leasing. La punctul 2.5, invocat de către ofiţerii de verificare ca baza a invalidării se precizează "In cazul unui contract de leasing 'întocmit in conformitate cu prevederile OUG51/1997 privind operaţiunile de leasing si societăţile de leasing, republicată, care nu conţine o clauză de răscumpărare si a cărui durata este mai mică decât durata de viaţă utile a bunului care face obiectului contractului, ratele de leasing sunt eligibile pentru finanţarea din POSDRU proporţional cu perioada acţiunii eligibile. Cu toate acestea, utilizatorul de leasing trebuie sa fie in măsura sa dovedească faptul ca leasingul a fost metoda cea mai rentabila pentru a obţine folosinţa bunului. In cazul in care se dovedeşte ca preturile ar fi fost mai mici daca s-ar fi utilizat o metoda alternativa (de exemplu, închirierea de echipamente), cheltuielile adiţionale se deduc din cheltuielile eligibile."

Or, în cazul de faţă,

1) Pe de o parte, instanţa omite faptul că utilizatorul trebuie să fie în măsură să dovedească, nu să aducă dovezi în susţinerea ofertelor existente pe piaţă, mai ales că nu a primit o solicitare în acest sens de la ofiţerii de verificare. Or, în speţă, astfel cum constată chiar comisia de contestaţii, gradul de utilizare al autoturismului este ridicat, rezultând o medie de 52-53 de km parcurşi zilnic. Autoturismul a fost folosit de către partener pentru transportul studenţilor din grupul ţinta de care a răspuns -1200 de persoane de la sediul facultăţii de Fizica - Localitatea Măgurele şi de la sediul Universităţii de Construcţii - Lacul Tei la sediul partenerului pentru efectuarea orelor de consiliere individuală si de grup. Or, dacă se calculează costul zilnic efectuat cu taxiul pentru 53 de km, la un preţ de 1,40 RON/km mers fără costurile de pornire, aşteptare in trafic si costurile in afara oraşului, având in vedere ca Facultatea de Fizica a Universităţii Bucureşti - inclusiv căminul studenţesc se află în comuna Măgurele, se poate constata că leasingul a reprezentat cel mai bun mod de respectare a raportului cost-eficienţă.

Pe de altă parte, instanţa omite şi dispoziţiile finale ale Ordinului 1117 - Anexa 2, punctul 2.5 mai sus citat, care prevede doar o invalidare parţială în cazul în care se opune ineficienta costurilor de către organismul de verificare. Astfel, admiţând prin absurd că ar fi prezentată o dovadă că o altă metodă ar fi fost mai economică, invalidarea integrală a sumelor s-a produs cu încălcarea Ordinului 1117 - Anexa 2, punctul 2.5 mai sus citat, deoarece, conform acestui articol, se deduc numai cheltuielile adiţionale, raportat la cheltuielile eligibile.

1.3.2. Recurentul-pârât Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din 16.03.2022, pronunţată de CAB prin care s-a dispus unirea cu fondul cauzei a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a CNDIPT (fost OIPOSDRU), a încheierii de şedinţă din 14.10.2022, pronunţată de CAB prin care s-a amânat pronunţarea la data de 18.10.2022, în care figurează ca Ministerul Educaţiei - OIPOCU şi nu CNDIPT, a sentinţei civile nr. 223/11.11.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ si fiscal (veche) în dosarul nr. x/2016, prin care s-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului CNDIPT precum şi a Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, solicitând:

- admiterea recursului astfel formulat, casarea parţială a sentinţei atacate, sub aspectul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului-pârât CNDIP, sentinţă pronunţată nelegal sub acest aspect şi nemotivată legal, cu încălcarea normelor de procedură,

- să se constate că instanţa de fond, în rejudecare, după casare, prin decizia civilă nr. 6532/03.12.2020 ÎCCJ a motivat legal sub toate aspectele cuprinse în cererea de chemare în judecată,

- respingerea obligării la plata cheltuielilor de judecată.

Motive de recurare a încheierilor de şedinţă si a sentinţei de fond, reiterate în baza art. 488 pct. 5, 6 din Noul C. proc. civ., "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei":

I. Faţă de încheierea de şedinţă din16.03.2022, pronunţată de CAB prin care s-a dispus unirea cu fondul cauzei a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a CNDIPT (fost OIPOSDRU), se arată că instanţa de fond, prin încheiere a încălcat normele de procedură, ignorând stabilirea cadrului procesual corect încă de la început, figurând ca OIPOSDRU CNDIPT, situaţie total nereală şi nelegală.

S-a limitat, pur şi simplu în motivare la faptul că pune în discuţie unirea cu fondul cauzei a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a CNDIPT OIPOSDRU, invocând art. 248 alin. (4) C. proc. civ. în motivare, fără a analiza şi motiva cele invocate şi transmise, din timp la dosarul de fond - în rejudecare de către CNDIPT care nu mai este Organism Intermediar şi nu mai are vreo calitate cu privire la acest Program.

Instanţa de fond, prin încheiere a încălcat normele de procedură, cadrul procesual a fost viciat, a pronunţat o hotărâre/încheiere în contradictoriu cu Ministerul Educaţiei-OI POCU, nu cu CNDIPT care a formulat note scrise şi s-a prezentat prin consilier juridic la termenul din 14.10.2022 când a rămas în pronunţare cauza civilă, motivând: "pârâtul Ministerul Educaţiei - OI POCU, prin consilier juridic solicită admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive proprii, urmând să se aibă în vedere încheierea din data de şedinţă din data de 16.03.2022 şi notele concluzii depuse în data de 10.11.2021 şi 10.05.2022 cu privire la calitatea procesuală pasivă proprie. Referitor la argumentul apărătorului părţii adverse potrivit căruia instituţia pe care o reprezintă trebuie ţinută în cauză pentru opozabilitate, apreciază că acesta nu este un motiv OI POCU- Ministerul Educaţiei şi-a făcut apărări, iar la termenul anterior a depus procesul-verbal prin care s-a predat toată documentaţia proiectului, intervenind astfel aplicabile dispoziţiile art. 38, 39 alin. (2) noul C. proc. civ..", astfel că la termenul de judecată din 14.10.2022 instanţa de fond a pronunţat şi a motivat nelegal o hotărâre în contradictoriu cu OIPOCU ME şi nu cu CNDIPT, consilierul juridic cu delegaţie Ia dosar a reprezentat interesele CNDIPT şi nu Organismului Operaţional Capital Uman, fără a avea vreo legătură cu acesta.

CNDIPT nu mai este OIPOSDRU, este numai Centrul Naţional de Dezvoltare a învăţământului Profesional si Tehnic cu personalitate juridică, fără nicio legătură cu vreun Organism pe Programe structurale, situaţie care nu mai există de la nivelul anului 2017 când s-a retras de Autoritatea de Management delegarea de funcţii pe POSDRU aşa cum am motivat anterior şi am transmis documente. Instanţa de rejudecare trebuia să se pronunţe pe calitatea procesuală.

Faţă de sentinţa civilă nr. 223/11.11.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ si fiscal (veche) în dosarul nr. x/2016, prin care s-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului CNDIPT, se susţine că prima instanţă, cu privire la excepţia invocată, prioritară, s-a limitat la o singură frază, în analizarea actelor si lucrările dosarului, prin care a apreciat că este neîntemeiată şi a respins-o deoarece a considerat că CNDIPT a emis actele contestate în cauză (pag. 9/16 sentinţă), invocând art. 36 C. proc. civ. şi art. 8 din legea nr. 554/2004,

Contrar dispoziţiilor art. 425 noul C. proc. civ., instanţa de fond nu a motivat asupra cererilor recurentei, note scrise depuse consecutiv, la fiecare termen de judecată în faza de rejudecare, nu a analizat sub nicio formă aspectele reiterate de CNDIPT cu privire la transmiterea calităţii procesuale pasive conform art. 38 noul C. proc. civ., iar în temeiul art. 39 alin. (2) noul C. proc. civ. să constate că în prezenta cauză civilă, calitatea procesuală pasivă a pârâtului Centrului Naţional de Dezvoltare a învăţământului Profesional si Tehnic a fost preluată de către Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei OIPOCU-ME, Organism care de altfel a efectuat apărările ulterior, după preluare şi încetarea Acordului de delegare de funcţii a CNDIPT pe Programul structural POSDRU, astfel cum s-a arătat anterior.

Sub aspectul momentului la care poate avea loc transmiterea calităţii procesuale, drepturile şi obligaţiile procedurale pot fi transmise oricând în cursul procesului, chiar şi în etapa apelului sau a recursului, întrucât transmisiunea calităţii părţilor reprezintă o consecinţă a schimbărilor produse în conţinutul raportului juridic de drept substanţial, acestea nefiind limitate în timp.

OIPOCU ME a primit de la autoritatea de management delegarea privind activităţile specific închiderii de program 2007-2013 de la structura din cadrul CNDIPT, rezultând că pârâtul este succesorul CNDIPT, parte a Acordului de delegare de funcţii încheiat la data de 11.09.2008.

Solicită admiterea recursului şi casarea parţială a sentinţei de fond, pronunţată în contradictoriu cu o persoană care nu mai are calitate procesuală şi calitate legală de a pune în executare o sentinţă definitivă pe programul POSDRU.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenţii-reclamanţi şi păstrarea ca temeinică şi legală a sentinţei pronunţate de prima instanţă.

Intimata-pârâtă Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtul Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic prin care a invocat excepţia lipsei de interes în promovarea căii de atac şi, în consecinţă, inadmisibilitatea.

Recurentul-pârât Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic a formulat întâmpinare la recursul promovat de reclamanţi prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii în raport de dispoziţiile art. 497 C. proc. civ. care prevăd posibilitatea Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie de a trimite, în caz de casare, o singură dată în cursul procesului, cauza spre o nouă judecată. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul declarat de către recurentul-pârât Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic împotriva încheierilor de şedinţă din 16 martie 2022, prin care s-a dispus unirea cu fondul a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului - fost OIPOSDRU - şi a încheierii de şedinţă din 18.10.2022 de amânare a pronunţării hotărârii recurate în prezenta cauză, precum şi împotriva sentinţei civile nr. 223 din 11 noiembrie 2022 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului CNDIPT subsumat cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., este apreciat ca fiind neîntemeiat de către instanţa de control judiciar pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform dispoziţiilor art. 248 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ. "(3) Dacă instanţa nu se poate pronunţa de îndată asupra excepţiei invocate, va amâna judecata şi va stabili un termen scurt în vederea soluţionării excepţiei.

(4) Excepţiile vor putea fi unite cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei numai dacă pentru judecarea lor este necesar să se administreze aceleaşi dovezi ca şi pentru finalizarea etapei cercetării procesului sau, după caz, pentru soluţionarea fondului."

Prevederile legale precitate permit aşadar instanţei de judecată să dispună unirea excepţiilor cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei indiferent de argumentele vreuneia dintre părţi, respectiv judecătorul fondului putând dispune o asemenea măsură chiar dacă recurentul-pârât a susţinut faptul că a preluat calitatea de organism intermediar cu privire la programul x "student consiliat-excelent viitor angajat".

În consecinţă, criticile recurentului-pârât în privinţa încheierii de şedinţă de la 16.02.2022 sunt nefondate, instanţa de fond aplicând în mod legal dispoziţiile art. 248 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva încheierii de dezbateri din 14.10.2022, Înalta Curte constată că aceasta cuprinde toate menţiunile prevăzute de dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., criticile recurentului-pârât referindu-se în fapt la calitatea procesuală a părţilor care vizează sentinţa civilă recurată, astfel încât şi aceasta urmează a fi apreciat ca neîntemeiat.

Motivele pentru care recurentul-pârât critică sentinţa civilă nr. 223/11.11.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal se referă la greşita respingere de către judecătorul fondului a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive în condiţiile în care nu a avut în vedere transmiterea calităţii procesuale conform art. 38 C. proc. civ. către Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei şi faptul că recurentul-pârât nu mai are calitate legală de a pune în executare o sentinţă definitivă pe programul POSDRU.

În acord cu aprecierile primei instanţe, Înalta Curte constată că actele administrative a căror anulare se solicită au fost în parte emise de către recurentul-pârât, neavând relevanţă faptul că la momentul pronunţării sentinţei recurate acesta nu mai îndeplinea funcţia de organism intermediar (preluată de către Ministerul Educaţiei - OI POCU) şi nici alte aspecte legate de calitatea acestuia într-o eventuală procedură de punere în executare a unei sentinţe definitive pe programul POSDRU.

În consecinţă, în considerarea aspectelor de drept anterior reţinute, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârât împotriva încheierii de şedinţă din 16 martie 2022, încheierii de şedinţă din 14 octombrie 2022 şi a sentinţei civile nr. 223 din 11 noiembrie 2022 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

În ceea ce priveşte recursul declarat de către recurentele-reclamante, Înalta Curte reţine că potrivit conţinutului încheierii de şedinţă din data de 13.09.2017, reclamantele recurente au solicitat, precizându-şi acţiunea, obligarea pârâtelor la îndeplinirea în solidar a obligaţiilor asumate prin contractul de finanţare încheiat şi acordarea finanţării nerambursabile din valoarea totală exigibilă a proiectului "Studentul consiliat-excelent viitor angajat", cu validarea şi rambursarea cheltuielilor în cuantum de 1.417.366,067 RON. A solicitat în acest sens, anularea în tot a actelor administrative care au avut ca obiect invalidarea iniţială a acestor cheltuieli şi respectiv invalidarea în cadrul contestaţiilor formulate la cererile de rambursare, respectiv cererile de plată, prin efectul validării acestor cheltuieli în instanţa de judecată. Este vorba de obligaţia "de a face" în principal cu respectarea obligaţiilor contractuale asumate de către pârâtă prin contractul de finanţare, este vorba despre nerespectarea proiectului.

Recurentele-reclamante au individualizat în cuprinsul unui înscris intitulat "note scrise" actele administrative a căror anulare se solicită ca fiind cererile de plată x şi cererile de rambursare individualizate sub nr. x.

În esenţă, în motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că între Asociaţia "Excelenţă în Educaţie şi Formare Continuă", în calitate de beneficiar, şi Centrul Naţional de Dezvoltare a învăţământului Profesional şi Tehnic- Organism Intermediar POSDRU, în calitate de finanţator, s-a încheiat Contractul de finanţare nr. x/31.03.2014 având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile în cuantum de 20.598.654,54 RON de către AMPOSDRU prin CNDIPT OI POSDRU pentru implementarea proiectului x cu titlul "Student consiliat-excelent viitor angajat".

Beneficiarul, în numele său şi al partenerilor, a depus cereri de rambursare, solicitând spre decontare sumele reprezentând cheltuielile cu personalul implicat în implementarea proiectului, efectuate pe perioada derulării acestuia, în conformitate cu clauzele contractuale.

Cererile de rambursare au fost validate fie integral, fie parţial, prin scrisori standard de informare a beneficiarului, pentru cele invalidate, reclamantele formulând contestaţii, respinse prin răspunsurile atacate în cauză.

Comitetul de Evaluare a aprobat spre finanţare proiectul ID 138850 în baza Cererii de finanţare, astfel cum a fost depusă. Mai mult, CNDIPT Ol POSDRU a semnat Contractul de finanţare cu nr. x/31.03.2014, cu un buget total eligibil de 20.598.654,54 RON, conform Art. 3, alin. (1).

Acest buget total eligibil este obţinut prin Bugetul detaliat în care funcţiile de "responsabil coordonator implementare" şi "expert responsabil urmărire flux financiar" au fost aprobate de evaluator şi sunt prezentate în detaliu.

Cererea de finanţare şi Bugetul detaliat al proiectului constituie anexe ale Contractului de finanţare, parte integrantă din acesta şi cu aceeaşi forţă juridică, în conformitate cu prevederile Articolului 15 din Contractul de finanţare, pe care, prin semnare, CNDIPT-OIPOSDRU şi l-a însuşit spre aplicare completă.

S-a mai arătat că a invalida salariile acestor experţi cu motivaţia citată înseamnă a încălca prevederile contractului de finanţare, respectiv art. 1, alin. (3), art. 6 alin. (5), (8), (10), (14); art. 15.

Au mai precizat reclamantele că în Rapoartele de activitate ale experţilor nominalizaţi, activităţile desfăşurate de aceştia sunt raportate la activităţile A17 şi A18, activităţi aprobate de CNDIPT-OIPOSDRU prin Graficul de activităţi. Ghidul solicitantului - condiţii generale 2013, ca şi Ghidul solicitantului - condiţii specifice 2013, în baza cărora s-a depus şi contractat proiectul, nu interzic astfel de funcţii în echipa de implementare a proiectului şi, mai mult chiar, în cazul proiectului în cauză, în care fiecare dintre cei 8 parteneri lucrează cu un grup-ţintă de peste 1000 de studenţi, necesitatea existenţei unui expert care să asigure în mod direct şi nemijlocit, îndeaproape, implementarea proiectului din punct de vedere tehnic şi financiar reprezintă o necesitate obiectivă, echipa de management fiind în mod concret şi practic în imposibilitatea de a lucra cu un grup-ţintă (GT) de 5200 de studenţi, fără ca fiecare partener, care desfăşoară, în principiu, acelaşi tip de activităţi (înscriere în GT, consiliere, organizare stagii practică, acordare subvenţii, acordare premii), să aibă în echipa sa un expert căruia îi revin în mod direct sarcini de realizare a indicatorilor proiectului.

Au mai arătat reclamantele că au prezentat necesitatea introducerii activităţilor specifice pentru aceşti experţi şi departamentul responsabil cu aprobarea actelor adiţionale şi notificărilor din cadrul CNDIPT OIPOSDRU a aprobat această modificare a Graficului activităţilor. În cazul în care CNDIPT 01 POSDRU avea altă opinie în ce priveşte rambursarea cheltuielilor salariale ale experţilor în raport cu aplicarea lor de către Comitetul de evaluare, ar fi trebuit să aducă la cunoştinţa beneficiarului, cel puţin în etapa de contractare si de procesare a documentelor aferente contractului, printre care se afla si Anexa 2-Bugetul sintetic si detaliat.

S-a mai precizat că un expert coordonator activitate de implementare partener nu poate si nu efectuează coordonarea generală a proiectului, astfel cum este definită în Ghidul Solicitantului activitatea managementului de proiect. Acesta contribuie în mod direct la implementarea activităţilor ce revin partenerului, gestionează resursele umane ale acestuia, ia primele măsuri pentru ca întreaga activitate a partenerului să fie corespunzătoare, conformă cu cerinţele proiectului. Din rapoartele de activitate ale acestor experţi, aceştia nu au efectuat niciuna dintre activităţile menţionate mai sus, de coordonare generală a proiectului.

Au învederat reclamantele că experţii de flux financiar efectuează toate analizele şi înregistrările financiare în programul financiar al partenerului. Aşa cum, de altfel, recunosc chiar ofiţerii de verificare, în cazul acestor tipuri de experţi, ca şi în cazul tuturor experţilor din echipa de implementare, au fost redactate fişe de post, anexă la contractul de muncă, personalizate în funcţie de poziţia ocupată în proiect şi de sarcinile şi responsabilităţile avute pentru implementare în cele mai bune condiţii, cu respectarea realizării indicatorilor proiectului.

De asemenea, în secţiunea "Managementul proiectului" au fost descrise atribuţiile avute de fiecare tip de expert din proiect: experţi coordonatori implementare, experţi responsabili urmărire flux financiar (tuturor acestor experţi li s-au invalidat fie întreaga sumă - salariul lunar, fie cea mai mare parte a salariului lunar, fie, în anumite cereri de plată sau de rambursare, li s-a validat salariul, în timp ce în alte cereri de plată sau de rambursare nu li s-a validat salariul), detaliindu-se responsabilităţile acestor experţi şi sarcinile lor.

Au arătat reclamantele că expertul de flux financiar nu poate fi încadrat în categoria personalului administrativ/auxiliar, astfel cum este definit în Ordinul nr. 1117 din 17 august 2010, iar cu privire la expertul responsabil urmărire flux financiar, au apreciat că invalidarea salariului acestuia pe motiv că "desfăşoară activităţi specifice CGA (n.n. Cheltuieli Generale de Administraţie), conform Ordinului 989" este nelegală şi abuzivă, ca de altfel şi încadrarea acestui expert la CGA, în lipsa unui act adiţional în acest sens, deşi, potrivit Contractului de finanţare, acest expert face parte din echipa de implementare şi este bugetat în cadrul capitolului RU.

Au învederat, totodată, că în timpul implementării proiectului nu li s-a solicitat de către CNDIPT OIPOSDRU modificarea prin act adiţional a poziţiei acestor experţi din echipa de implementare în echipa de management deşi CNDIPT OIPOSDRU avea obligaţia, conform art. 6 lit. B) alin. (7) din Contractul de finanţare să solicite aceasta dacă ar fi constatat că există situaţii care ar încălca prevederile Ghidului Solicitantului sau a altor dispoziţii legale

Referitor la încălcarea principiului aşteptărilor legitime - principiu de drept european a învederat că au fost adoptate decizii contradictorii emise de acelaşi organism în aceeaşi speţă, reprezentând o încălcare a principiului de drept venire contra factum proprium non valet, situaţie vădit nelegală şi profund netemeinică.

Cu privire la CP2, CP3, CP13, CR14, au făcut trimitere la motivele de nelegalitate invocate anterior.

Cu privire la C. pen. 4, au invocat încălcarea dispoziţiilor Notei referitoare la concluziile întâlnirii de conciliere din data de 26.01.2016 (nr. de înregistrare DG PCU 7072/19.04.2016). Potrivit concluziilor întâlnirii de conciliere, "sunt considerate eligibile cheltuielile din cererile de plată invalidate iniţial şi care fac obiectul concilierii (doar pentru cheltuielile efectuate şi plătite până la 31.12.2015)". Cu toate acestea, deşi a fost depusă toată documentaţia aferentă în scopul rambursării prin CR20 şi CR25, ofiţerii care au efectuat verificările acestor cereri de rambursare suplimentare nu au ţinut cont de prevederile art. 4.1 şi 4.2 lit. a) din Instrucţiunea AMPOSDRU nr. 103/2015 şi au invalidat cheltuieli efectuate până la 31.12.2015, solicitate prin cererile de plată ce au constituit obiectul concilierii: CP4, CP6, CP8, CP9, CP11. CP13, CPU.

Cu privire la CP6, s-a mai arătat că respectivele cheltuieli solicitate de către Liderul de Parteneriat aferent salariilor angajaţilor MM. şi NN. au fost respinse pentru motivaţii care nu au nicio legătură cu verificările impuse la momentul reevaluării cererilor de plată. Dacă însă s-ar analiza inclusiv fondul acestor cheltuieli, a solicitat să se observe că invalidarea acestora este nejustificată, raportat la următoarele elemente: expertul are depuse ca livrabile documentele "Procedura de monitorizare a activităţii de consiliere" şi "Procedura de organizare şi desfăşurare a stagiilor de practică", pe lângă rapoartele de monitorizare efectuate asupra documentelor şi activităţilor de consiliere raportate de parteneri, şi în condiţiile în care expertul a descris suficient de clar în ce a constat activitatea de verificare a documentelor depuse de către parteneri, această sarcină intrând în atribuţiile expertului.

Cu privire la C. pen. 8, s-a mai învederat că, în ceea ce îl priveşte pe managerul de proiect, fost expert IT - OO. argumentaţia folosită la momentul respingerii iniţiale a cheltuielilor salariale ale acestuia (CP8) în sensul în care o parte dintre activităţile raportate nu sunt cuprinse în fişa postului sunt eronate, toate activităţile efectuate fiind în legătură cu şi pentru exercitarea funcţiilor informaţionale tehnologice specializate la nivelul Liderului de Parteneriat.

Cu privire la CP11, au precizat că expertului EE. i s-a invalidat salariul net, pentru luna august 2015, cu încălcarea gravă a prevederilor art. 148 al Codului muncii, care permite efectuarea concediului de odihnă şi în avans. Expertul a fost angajat cu contract de muncă pe perioadă determinată, astfel încât, conform contractului său de muncă, avea dreptul legal la 7,87 de zile de concediu de odihnă, care fie se şi efectuează, fie este doar plătit. Având în vedere că expertul era anterior angajat într-o activitate în străinătate, îşi cumpărase deja biletele de avion, înainte de a se semna contractul de muncă şi, având în vedere că se cunoştea că activitatea sa se va derula pentru 5 luni, i s-a acordat în avans concediul de odihnă şi i s-a plătit astfel acest drept stabilit prin Codul Muncii. În ceea ce priveşte cheltuielile cu salariile angajaţilor PP. şi QQ. (cheltuieli generale de administraţie), în mod greşit a apreciat ofiţerul de verificare ce soluţionează contestaţia formulată la CR25 că respectivii angajaţi sunt încadraţi ca şi experţi (a se vedea pag. 5 din răspunsul la contestaţie la CR25, cu nr. de ieşire de la x/11/07.2016) şi că s-ar aplica plafonul de 60 de ore pe săptămână. După cum se poate observa din statul de plată aferent lunii august 2015 anexat, respectivii angajaţi erau încadraţi în luna august 2015 ca şi referent financiar, respectiv responsabil financiar, fără a avea atribuţii de experţi în perioada indicată. Este adevărat că QQ. a fost ulterior reîncadrată, însă acest lucru nu poate aduce atingere realităţii faptelor de la momentul la care s-au realizat operaţiunile aferente cheltuielilor cu salariile respective (tempus regis actum), acestor salarii neputându-li-se aplica plafoanele la care face referire ofiţerul de verificare. Pentru partenerul 6 - LL., au fost suspendate cheltuieli salariale ale expertului FF. (oct 2014), cu motivaţia că sumele sunt suspendate până la soluţionarea suspiciunii de nereguli conform art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011. Faţă de aceasta motivaţie, au menţionat că, până la data prezentei, nici Liderul de Parteneriat, în calitate de solicitant, nici CSOSR, nu au fost înştiinţaţi că ar exista o sesizare de nereguli la adresa acestui partener. Astfel, s-a susţinut că suspendarea plăţilor reprezintă o gravă încălcare a prevederilor contractuale şi ale instrucţiunilor AMPOSDRU.

Cu privire la CR3, s-a arătat că în ceea ce priveşte inexistenţa livrabilelor legate de activitatea expertului RR. (B.), pe CD-ul depus împreună cu contestaţiile la CR se află link-uri către acestea (depuse în format hârtie în cuprinsul probatoriului), fiind suficient de explicite şi relevante în legătură cu activitatea propriu-zisă a expertului. Referitor la recalcularea salariilor experţilor creare portal (HH., BB., II., JJ., CC.), o consideră nejustificată, deoarece acestea respectă prevederile GSCG 2013, ghid opozabil proiectului. În cazul expertului SS., s-a apreciat că ofiţerul de verificare a invalidat abuziv salariile, în condiţiile în care aceasta nu mai ocupă funcţia de expert urmărire flux financiar conform motivării date, ci, astfel cum se poate constata din Anexa personalului implicat în implementarea proiectului, funcţia acesteia în cadrul proiectului în aceea de expert atragere şi menţinere grup-ţintă. În ceea ce priveşte taxele invalidate, cu motivaţia că nu se reconciliază cu salariile nete, au menţionat că aprecierea ofiţerului de verificare este incorectă, nefiind făcută o analiză contabilă validă în acest sens.

Cu privire la CR7, s-a arătat că este nejustificată recalcularea salariilor experţilor creare portal (HH., BB., II., JJ., CC.), deoarece acestea respectă prevederile GSCG 2013, ghid opozabil proiectului.

Cu privire la CR8, s-a arătat că pentru partenerul 6 - LL., au fost suspendate cheltuieli salariale ale expertului FF. (oct 2014)şi cheltuieli generale de administraţie pentru dl. Z. (oct. 2014), cu motivaţia că sumele sunt suspendate până la soluţionarea suspiciunii de nereguli conform art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011. Faţă de aceasta motivaţie, s-a menţionat că, până la data prezentei, nici Liderul de Parteneriat, în calitate de solicitant, nici CSOSR nu au fost înştiinţaţi că ar exista o sesizare de nereguli la adresa acestui partener. Astfel, suspendarea plăţilor reprezintă o gravă încălcare a prevederilor contractuale şi ale instrucţiunilor AMPOSDRU.

Cu privire la CR9, s-a menţionat că declararea ca neeligibilă a salariilor expertului coordonator implementare, expertului responsabil urmărire flux financiar, expertului prelucrare date economico-financiare, ale experţilor atragere grup ţintă şi consilieri este nelegală şi prin prisma următorului aspect: prin Cererea de Rambursare nr. x şi Cererea de Rambursare nr. x liderul de partener a solicitat la rambursare pentru Partenerul 2 TT. sumele reprezentând drepturile salariale aferente lunilor aprilie şi mai 2014. Aşa cum rezultă din probele depuse la dosar, cererile au fost aprobate si aceste cheltuieli au fost declarate eligibile pentru toti experţi, fiind rambursate integral.

Cu privire la CR10, în ceea ce priveşte situaţia salariului angajatei UU., personal auxiliar din cadrul Partenerului B., s-a procedat la invalidarea parţială fără a primi vreo justificare în acest sens de la CNDIPT, până la introducerea cererii de chemare în judecată nefiind emisă scrisoarea de informare aferentă CR10, neavând nici posibilitatea legală a contestării acesteia. Ulterior, după sesizarea acestui aspect prin cererea de chemare în judecată, au primit scrisoarea de informare aferentă CR10, conţinând o trimitere scurtă la personalul auxiliar - introdusă mai degrabă pentru a scrie ceva în acest sens, fără absolut nicio legătură cu situaţia reală a proiectului.

Cu privire la CR15, s-a arătat că, în evidenţa cheltuielilor validate din KK., pentru Partenerul 6 - LL., a fost invalidată cheltuiala de leasing pentru lunile ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai, iunie, iulie, august, septembrie 2015, cu motivaţia că "utilizatorul de leasing trebuie să fie în măsură să dovedească faptul că leasing-ul a fost metoda cea mai rentabilă pentru a obţine folosinţa bunului. în cazul în care se dovedeşte că preturile ar fi fost mai mici decât dacă s-ar fi utilizat o metodă alternativă (de exemplu, închirierea de echipamente), cheltuielile adiţionale se deduc din cheltuielile eligibile." A înţeles să conteste această invalidare, întrucât depunerea documentelor justificative s-a făcut cu respectarea tuturor prevederilor din instrucţiunile AMPOSDRU şi OMMFPS/MFP nr. 1117/2010 cu modificările ulterioare. Raportat la invalidarea cheltuielilor aferente leasing-ului, au invocat nerespectarea dispoziţiilor legale de către ofiţerul de verificare, raportat la motivaţia prezentată, având în vedere următoarele aspecte: nu s-au solicitat niciun fel de clarificări sau documente care să ateste că s-a efectuat o analiză a soluţiei optime în privinţa leasingului; leasingul reprezintă o operaţiune echivalentă închirierii până la achitarea totală a costurilor cu automobilul; deşi se invocă drept condiţie a invalidării existenţa unei "dovezi" care să arate că era mai ieftin să se închirieze un autoturism - când în cazul leasing-ului operaţional chiar despre acest aspect este vorba -, invalidarea se produce fără însă a se prezenta o dovadă a unei metode alternative mai economice; invalidarea sumelor se produce cu încălcarea Ordinului 1117 - Anexa 2, punctul 2.5 mai sus citat, deoarece, conform acestui articol, se deduc numai cheltuielile adiţionale, raportat la cheltuielile eligibile. Au menţionat că nu este cazul invalidării nici chiar parţiale, iar documentele justificative depuse la solicitarea acestei cheltuieli atestă utilizarea rentabilă, eficientă a automobilului, ca şi nevoia imperioasă a achiziţionării unui autoturism în leasing operaţional, în condiţiile in care studenţii din grupul-ţintă aferent partenerului sunt de la Facultatea de Fizică din Măgurele, jud. Ilfov şi, de asemenea, de la Facultatea de Construcţii din cartierul Tei, Bucureşti.

Cu privire la CR20, s-a arătat că invalidarea sumei de 345,50 RON la subcapitolul transport, pentru partenerul AESN Braşov s-a realizat cu încălcarea prevederilor Ordinului 1117/2170/2010, deoarece în procedura de decontare nu este prevăzut că data bonului de combustibil trebuie să coincidă cu orele de deplasare. O alimentare se poate face în seara dinaintea plecării sau chiar la finalizarea deplasării în condiţiile în care s-a plecat cu rezervorul plin din localitatea de plecare. În acelaşi timp, s-a procedat la invalidarea de cheltuieli aferente transportului, diurnei sau cazării pentru experţii VV. şi WW., motivat de faptul că în cazul CGA nu sunt considerate eligibile astfel de cheltuieli. Această constatare se bazează însă pe o premisă falsă, dat fiind faptul că atât VV., cât şi WW. au fost încadrate ca şi experţi, după cum urmează: VV. - expert responsabil urmărire flux financiar - cf. CIM nr. 5/31.03.2014 WW. - expert diseminare - cf. CIM nr. 15/10.07.2014. Astfel, constatarea ofiţerului de verificare rămâne validă numai în ceea ce priveşte cheltuielile de cazare şi transport efectuate pentru WW. anterior datei de 10.07.2014, când într-adevăr aceasta avea altă încadrare.

Cu privire la CR25, s-a arătat că pentru partenerul 6 - LL., au fost suspendate cheltuieli salariale ale expertului FF. (oct 2014), cu motivaţia că sumele sunt suspendate până la soluţionarea suspiciunii de nereguli conform art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011. Faţă de aceasta motivaţie, a menţionat că, până la data prezentei, nici Liderul de Parteneriat, în calitate de solicitant, nici CSOSR, nu au fost înştiinţaţi că ar exista o sesizare de nereguli la adresa acestui partener. Astfel, suspendarea plăţilor reprezintă o gravă încălcare a prevederilor contractuale şi ale instrucţiunilor AMPOSDRU.

Prin sentinţa civilă nr. 4197/08.11.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate şi a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată

Prin decizia civilă nr. 6532 din 03.12.2020 Înalta Curte a admis recursul declarat de recurentele-reclamante a casat sentinţa şi încheierea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe reţinând în esenţă că scrisoarea standard de informare constituie un act emis de o autoritate publică, dat în executarea unui contract de finanţare prin care se pot aplica excluderi, reduceri, constatarea neeligibilităţii cu consecinţa directă a refuzului de plată a sumelor înscrise în cererea de rambursare pentru care au fost constatate neconformităţi faţă de legislaţia aplicabilă.

Înalta Curte a constatat că prima instanţă a fost învestită cu o cerere de anulare a unui act administrativ, iar în ceea ce priveşte încheierea din 29.03.2017 s-a arătat că nu se poate nega dreptul persoanei care se consideră vătămată să solicite anularea unui act administrativ, partenerii proiectului fiind titulari ai drepturilor subiective pretins vătămate nefiind posibilă concluzia că acestea au fost transmise liderului de parteneriat.

Analizând motivele de recurs formulate de către recurentele-reclamante, Înalta Curte constată următoarele:

Criticile recurentelor-reclamante întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. expuse succint în cuprinsul motivelor de recurs sunt vădit nefondate, nefiind indicată nicio normă de procedură imperativă încălcată de către prima instanţă şi susceptibilă să atragă nulitatea hotărârii atacate.

Nemulţumirea recurentelor-reclamante relativă la aşa zisa nemotivare a sentinţei primei instanţe prin preluarea apărărilor pârâtelor intimate este pe de o parte nesusţinută de modalitatea de expunere a considerentelor hotărârii pronunţată de judecătorul fondului, iar pe de altă parte este axată pe o aşa zisă enunţare formală a unor principii generale care guvernează procesul civil, enunţare care nu poate face obiectul analizei instanţei de recurs în raport de natura criticilor care pot fi dezvoltate în această cale extraordinară de atac.

Reţine Înalta Curte că recurentele-reclamante reiterează expres aceleaşi critici şi în dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arătând că instanţa de fond nu a realizat o motivare efectivă a hotărârii. În acest context considerentele anterior menţionate referitoare la respingerea argumentelor întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., îşi menţin valabilitatea şi în combaterea acestor critici.

Totodată, susţinând incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., şi arătând că acesta poate fi subsumat şi dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele -reclamante susţin că prima instanţă a omis cu desăvârşire analiza anumitor cereri deduse judecăţii, nefiind analizate pretenţiile cu privire la o parte din cererile de rambursare şi de plată integral, la o parte din experţi sau alţi angajaţi în cadrul proiectului pentru care au rămas invalidate cheltuielile şi care nu sunt enumeraţi în hotărârea atacată şi la o parte din cheltuielile regăsite în cuprinsul cererilor de rambursare şi de plată (faţă de care se face o analiză parţială sau străină de natura cauzei).

În analiza acestui motiv de casare, Înalta Curte observă conţinutul încheierii de şedinţă din 13.09.2017 prin care recurentele-reclamante, la interpelarea expresă a instanţei învestită cu soluţionarea cauzei, au precizat în mod concret obiectul cererii deduse judecăţii, respectiv obligarea pârâtelor la îndeplinirea în solidar a obligaţiilor asumate prin contractul de finanţare încheiat şi acordarea finanţării nerambursabile din valoarea totală exigibilă a proiectului "Studentul consiliat-excelent viitor angajat", cu validarea şi rambursarea cheltuielilor în cuantum de 1.205.507,67 RON (astfel cum a fost precizat ulterior). A solicitat, în acest sens, anularea în tot a actelor administrative care au avut ca obiect invalidarea iniţială a acestor cheltuieli şi respectiv invalidarea în cadrul contestaţiilor formulate la cererile de rambursare, respectiv cererile de plată, prin efectul validării acestor cheltuieli în instanţa de judecată. Este vorba de obligaţia "de a face" în principal cu respectarea obligaţiilor contractuale asumate de către pârâtă prin contractul de finanţare şi despre nerespectarea proiectului.

Instanţa de control judiciar, în raport şi de menţiunile decizie de casare nr. 6532/03.12.2020, apreciază că judecătorul fondului a respectat limitele şi indicaţiile deciziei de casare analizând capetele de cerere formulate de către recurentele-reclamante şi precizate expres în cuprinsul încheierii de şedinţă anterior menţionate.

Notele scrise la care recurentele-reclamante fac referire nu pot fi considerate ca fiind o precizare a cererii de chemare în judecată, nici din perspectiva denumirii acestora, nici din perspectiva analizei realizată atât de către instanţa fondului în primul ciclu procesual sau a conţinutului deciziei de casare, astfel încât pretinsa neanalizare punctuală de către instanţa de fond învestită în rejudecare, în cuprinsul hotărârii recurate, a unor aspecte învederate în cuprinsul acestor note scrise, în sensul solicitat de către recurentele-reclamante, nu poate fi apreciată ca o omisiune de cercetare a fondului cauzei. Aşadar, în condiţiile în care obiectul cererii de chemare în judecată a fost expres precizat de către recurentele-reclamante la data de 13.09.2017, fără nicio referire la conţinutul înscrisului intitulat "Note scrise", în mod legal a fost analizat materialul probator administrat în cauză prin raportare la menţiunile recurentelor-reclamante din încheierea de şedinţă din 13.09.2017.

Înalta Curte va analiza în cadrul motivelor de recurs subsumate cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care le apreciază ca fiind întemeiate, doar aspectele de fapt şi de drept criticate de către recurentele-reclamante.

Referitor la efectele minutei de conciliere din 20.01.2016 în care se consemnează că "în urma verificărilor efectuate s-a concluzionat faptul că sunt considerate eligibile cheltuielile din cererile de plată invalidate parţial şi care fac obiectul concilierii- doar pentru cheltuielile efectuate şi plătite până la 31.12.2015 - beneficiarul va putea depune în cererea de rambursare suplimentară toate documentele justificative, urmând ca OICNDIPT să reanalizeze cu celeritate întreaga documentaţie", Înalta Curte reţine incidenţa în cauză a prevederilor dispoziţiilor art. 7.6 din Instrucţiunea 103 din 2015. Potrivit acestor dispoziţii în cazul asumării minutei de către toţi participanţii, concluziile cuprinse în nota finală de conciliere devin obligatorii pentru OIPOSDRU delegat, respectiv pentru beneficiarul solicitant.

Instanţa de control judiciar, în dezacord cu judecătorul fondului, în aprecierea acestor dispoziţii legale, constată că minuta de conciliere nu cuprinde nicio condiţionare a caracterului eligibil al cheltuielilor efectuate şi plătite până la 31.12.2015 către recurentele-reclamante, condiţionare care ar fi presupus o reverificare a documentaţiei întrucât semnarea minutei de către participanţi (în sensul dispoziţiilor art. 7.6 din Instrucţiunea 103) oferă caracter obligatoriu conţinutului acesteia în sensul eligibilităţii cheltuielilor din cererile de plată invalidate parţial anterior. Împrejurarea că beneficiarul poate depune într-o cerere de rambursare suplimentară alte documente justificative nu poate conduce la concluzia primei instanţe conform căreia minuta de conciliere a avut un caracter condiţionat, iar autoritatea publică pârâtă ar putea menţine în urma reverificării documentaţiei actele administrative care au făcut obiectul concilierii.

În cauză este evident, în raport de dispoziţiile art. 4.1 şi art. 4.2 lit. a) din Instrucţiunea nr. 103 din 18.03.2015 şi ale art. 7.6 din acelaşi act normativ, că o nouă cerere de rambursare este necesară doar în vederea efectuării operaţiunilor de plată pentru a putea concretiza concluziile minutei de conciliere dintre partenerii contractuali.

Astfel, dispoziţiile art. 4.1 din Instrucţiunea 103 sunt explicite în sensul că cererea de rambursare suplimentară este o cerere care trebuie depusă la AM OIRPOSDRU responsabil de către beneficiarii proiectelor şi care conţine cheltuieli ce se declară eligibile urmare a soluţionării concilierilor fără a se face nici referire la o reanalizare a documentaţiei.

De asemenea, art. 4.2 lit. a) constată că pentru a se putea plăti sumele cuvenite ca urmare a soluţionării concilierilor în cadrul AM OIRPOSDRU aferente cheltuielilor declarate iniţial neeligibile şi nevalidate, beneficiarii POSDRU vor putea să solicite cheltuielile respective reintroducându-le în action web în vederea validării, fie prin includerea lor într-o cerere de rambursare suplimentară, fie în următoarea cerere de rambursare depusă la AM OIRPOSDRU.

Aşadar, Înalta Curte constată că în mod eronat prima instanţă a apreciat asupra caracterului condiţionat al minutei de conciliere şi a notei referitoare la concluziile întâlnirii de conciliere din 26.01.2016 în considerarea aspectelor anterior reţinute şi a dispoziţiilor legale relevante, acest act având caracter obligatoriu pentru părţile concilierii.

În ceea ce priveşte criticile recurentelor-reclamante relative la greşita apreciere de către instanţa de fond a temeiniciei măsurii autorităţii pârâte de invalidare a cheltuielilor aferente funcţiilor de experţi coordonatori implementare partener şi responsabil urmărire flux financiar, instanţa de control judiciar constată că acestea sunt fondate urmare a analizei prevederilor Ghidului Solicitantului - Condiţii generale, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2012 şi a prevederilor contractului de finanţare încheiat între părţile din prezenta cauză.

Astfel, potrivit acestui act normativ, echipa de management şi de implementare a proiectului este acea structură organizaţională a proiectului care cuprinde atât rolurile care au ca obiectiv coordonarea proiectului (managementul de proiect), cât şi pe cele care vor realiza efectiv livrabilele proiectului (echipa de implementare).

Managementul proiectului trebuie să acopere cel puţin domenii/funcţiuni relative la coordonarea generală a proiectului, coordonarea financiară a acestuia (înregistrări contabile, raportări financiare) şi realizarea achiziţiilor aferente proiectului.

Managementul proiectului poate fi externalizat de către beneficiar iar în situaţia în care solicitantul intenţionează să externalizeze servicii de management al proiectului, după semnarea contractului de finanţare, acesta va prezenta în cererea de finanţare cerinţele minime pe care solicitantul le va cere prin documentaţia de achiziţie a serviciilor de management al proiectului, activităţile de management al proiectului ce vor face obiectul contractului de servicii de management al proiectului, modul în care solicitantul şi persoanele angajate ale acestuia vor asigura verificarea/monitorizarea activităţii contractorului care va furniza servicii de management al proiectului.

Cheltuielile aferente managementului de proiect, cuprinse la capitolul bugetar "resurse umane" sau la capitolul bugetar "alte tipuri de costuri" (cheltuieli aferente externalizării managementului de proiect) se vor încadra într-un procent din valoarea eligibilă a proiectului care este stabilit în Ghidul Solicitantului - Condiţii specifice.

De asemenea, dispoziţiile art. 3.2.3 reglementează situaţia experţilor responsabili pentru realizarea activităţilor în cadrul proiectului:

- experţi pe termen lung (reponsabili pentru realizarea unor activităţi în cadrul proiectului pentru o perioadă de minim 6 luni consecutive) sau

- experţi pe termen scurt (reponsabili pentru realizarea unor activităţi în cadrul proiectului pentru o perioadă de maxim 6 luni consecutive).

Experţii din echipa de implementare nu desfăşoară activităţi de management de proiect şi nu au atribuţii în acest sens iar activităţile de tip management de proiect nu trebuie să fie duplicate, dublate, suprapuse, completate de activităţile desfăşurate de echipa de implementare.

Analizând conţinutul scrisorilor standard de informare a beneficiarului ce face obiectul contestării, Înalta Curte, în dezacord cu judecătorul fondului, apreciază că autoritatea publică pârâtă nu a indicat modalitatea concretă în care experţii echipei de implementare au desfăşurat activităţi de management pentru a se putea reţine incidenţa dispoziţiilor din Ghidul Solicitantului care interzic experţilor din echipa de implementare realizarea unor activităţi caracteristice procesului de management general de proiect legate de coordonarea generală a activităţii proiectului.

Totodată, instanţa de control judiciar, analizând materialul probator administrat în cauză, constată că autoritatea publică pârâtă a validat pentru unii dintre experţii responsabili urmărire flux financiar cheltuieli salariale solicitate, în unele luni în totalitate, iar în altele doar parţial.

Se constată că, pe de o parte, judecătorul fondului nu a analizat modalitatea în care, în raport de actele administrative emise de autorităţile pârâte s-a stabilit că experţii echipei de implementare au desfăşurat activităţi de management prin raportare la activitatea propriu zisă a experţilor care s-a integrat în managementul de proiect, iar pe de altă parte se poate aprecia că declararea ca neeligibile a cheltuielilor cu salariile experţilor menţionaţi de către pârâţii-intimaţi, nu a avut în vedere analiza atribuţiilor stabilite în fişa postului

Analizând aceste înscrisuri instanţa de control judiciar constată că declararea ca neeligibile a unor cheltuieli efectuate de către unii experţi pe baza unor raportări similare ale altor experţi aflaţi în situaţii identice, fără o analiză care să conducă la concluzia că ar exista o situaţie diferită de cea a experţilor în privinţa cărora s-a adoptat o soluţie diametral opusă, poate fi aptă de a concluziona în sensul unui tratament discriminatoriu.

Totodată, este de remarcat numărul relativ redus al membrilor echipei de management şi numărul relativ superior al echipei de implementare dar şi faptul că niciunul dintre actele emise de către autorităţile publice pârâte nu au menţionat activităţile propriu zise care ar reprezenta în mod efectiv activităţi de management de proiect. În acest context, instanţa de control judiciar urmează să înlăture aprecierile judecătorului fondului potrivit cărora crearea funcţiilor anterior menţionate ar fi trebuit realizate cu respectarea cerinţelor Ghidului legate de neexercitarea de către experţi a unor atribuţii specifice managerului de proiect în considerarea prevederilor lacunare ale acestui act normativ, neputându-se adăuga printr-o hotărâre judecătorească dispoziţii neclare ale actului administrativ sau lămuri aceste prevederi.

Înalta Curte constată că din analiza rapoartelor de activitate ale experţilor de implementare nu reiese exercitarea vreunei activităţi specifice managementului general (redactarea de rapoarte tehnico financiare pentru întregul proiect, depunerea unor cereri de rambursare şi de plată, ţinerea evidenţelor financiare generale ale proiectului, coordonarea activităţilor proiectului, etc.), astfel încât în mod nelegal prima instanţă a menţinut actele administrative prin care s-a respins rambursarea cheltuielilor cuvenite unora dintre experţi.

Şi în privinţa cheltuielilor reprezentând drepturi salariale ale responsabilului coordonator implementare, ale expertului responsabil urmărire flux financiar, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc condiţiile de eligibilitate prevăzute de capitolul 3.1.3 Reguli Generale de eligibilitate a cheltuielilor menţionate în Ghidul Solicitantului respectiv să fie efectiv plătite de către beneficiar de la data intrării în vigoare a contractului de finanţare sau de la data menţionată în contractul de finanţare, să fie prevăzute în bugetul proiectului, să fie în conformitate cu principiile unui management financiar riguros, să fie înregistrată în contabilitatea beneficiarului/partenerului/partenerilor, să fie identificabilă, verificabilă şi să fie dovedită prin facturi în conformitate cu legislaţia în vigoare sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, să nu fi făcut obiectul altor finanţări publice, să fie în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi ale contractului de finanţare, să fie menţionată în lista cheltuielilor eligibile prevăzută în Ghidul solicitantului.

Fără a analiza întrunirea acestor condiţionalităţi, prima instanţă reţine legalitatea actelor administrative contestate în considerarea similitudinii activităţilor desfăşurate de experţii urmărire flux financiar cu cele ale expertului responsabil financiar, similitudine care ar transfera atribuţiile în aria managementului de proiect. Nu se indică însă în concret care ar fi atribuţiile şi activităţile suprapuse şi care îndreptăţesc o asemenea concluzie, astfel încât concluzia apare ca fiind nesusţinută de argumente relevante.

Înalta Curte reţine că statutul expertului responsabil urmărire flux financiar este stabilit în echipa de implementare a fiecărui partener al beneficiarului şi inclus în bugetul de venituri şi cheltuieli al proiectului, cu atribuţii clar reglementate în ceea ce priveşte evidenţa folosirii bugetului partenerului, asigurarea evidenţei cheltuielilor, acordarea subvenţiilor, propunerea modificărilor bugetare.

Se remarcă de asemenea că prevederile Ghidului solicitantului - Condiţii Generale 2013 stabilesc faptul că organizarea unui proiect cuprinde atât rolurile de coordonare a proiectului, cât şi pe cele de coordonare a activităţii partenerilor, astfel încât, chiar şi în situaţia în care între acestea ar exista eventuale similitudini, activităţile desfăşurate pentru îndeplinirea acestor roluri au finalităţi diferite, aspecte ignorate în cuprinsul hotărârii recurate.

Aşadar, Înalta Curte constată că liderul de parteneriat, respectiv expertul responsabil urmărire flux financiar are atribuţii separate de cele ale expertului responsabil financiar, pe alte paliere ale proiectului astfel încât susţinerile recurentei-reclamante sunt întemeiate urmând a fi admise.

În ceea ce priveşte criticile recurentei-reclamante referitoare la invalidarea eronată a cheltuielilor de leasing pentru partenerul LL. pentru lunile solicitate, în privinţa cărora instanţa de fond a menţinut măsurile autorităţilor publice pârâte întrucât nu s-ar fi dovedit caracterul eficient al leasingului contractat se constată că şi acestea sunt întemeiate în considerarea dispoziţiilor anexei 2 a Ordinului comun 1117/2170/2010 al MMFPS şi MFE care la pct. 2.5 prevăd că "în cazul unui contract de leasing întocmit în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a cărui durată este mai mică decât perioada corespunzătoare duratei de viaţă utile a bunului care face obiectul contractului, ratele de leasing sunt eligibile pentru finanţare din POSDRU proporţional cu gradul de utilizare în cadrul operaţiunii eligibile. În situaţia în care gradul de utilizare pe lună (nr. zile de utilizare/30 de zile calendaristice) este mai mare de 50% (minimum 16 zile calendaristice/lună), rata de leasing se va deconta integral. În situaţia în care gradul de utilizare pe lună este de maximum 50% (maximum 15 zile calendaristice/lună), rata de leasing se va deconta proporţional cu gradul de utilizare."

Din interpretarea acestor dispoziţii legale reiese cu evidenţă că aprecierea leasingului ca fiind cea mai rentabilă folosire a bunului, reiese din aspecte practice care trebuie demonstrate aspecte evidente în cauză având în vedere perioada îndelungată de folosire a bunului, gradul de utilizare a acestuia, distanţele destinate utilizării acestuia, documentele care atestă achiziţionarea combustibilului pentru folosirea acestuia. Argumentul instanţei de fond potrivit căruia s-ar fi impus ca recurentele-reclamante să dovedească faptul că o metodă alternativă ar fi fost mai costisitoare şi doar atunci s-ar fi putut reţine rentabilitatea leasingului ca metodă de folosire a bunului, nu poate fi primit atât în considerarea dispoziţiilor legale anterior menţionate dar şi ţinând cont de faptul că anterior, în alte cereri de rambursare, aceste tip de cheltuială a fost validat.

În ceea ce priveşte celelalte considerente ale instanţei de fond analizate succint, relative la cheltuielile aferente transportului, diurnei sau cazării unor experţi, precum şi cele relative la cheltuieli aferente salariilor unor experţi care nu au semnat livrabile ataşate, Înalta Curte reţine pe de o parte considerentele privind caracterul obligatoriu al concluziilor minutei de conciliere (aplicabile şi în cazul acestor cheltuieli), iar pe de altă parte constată că judecătorul fondului face aceeaşi apreciere în privinţa acestor activităţi ca fiind incluse în categoria activităţilor de management, cu depăşirea activităţilor de implementare, fără a oferi însă nicio justificare în fapt sau în drept, motiv pentru care urmează să admită criticile recurentelor- reclamante subsumate cazului d casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Admiţând recursul declarat de către recurentele-reclamante, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de control judiciar va obliga recurentele-pârâte la plata cheltuielilor de judecată constând în suma totală de 35.983,98 RON (200 RON taxă de timbru fond, 29.139 RON, 1.674,98 RON onorariu avocat judecată în recurs, 50 RON taxă timbru recurs).

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 alin. (3) din Legea 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârât ca nefondat, va admite recursul formulat de reclamanţii, va casa în parte sentinţa atacată şi, în rejudecare, va admite în parte acţiunea precizată, va anula scrisorile standard de informare şi adresele privind soluţionarea contestaţiilor, va obliga pârâţii la îndeplinirea în solidar a obligaţiilor asumate prin contractul de finanţare nr. x/31.03.2014 şi rambursarea cheltuielilor cu personalul implicat în implementarea proiectului, în cuantum de 1.205.507,67 RON va menţine în rest sentinţa atacată şi va obliga recurentul-pârât şi intimaţii-pârâţi la plata către recurenţii-reclamanţi a sumei de 35.983,98 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fond şi recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes a recursului formulat de Centrul Naţional de Dezvoltare Învăţământului Profesional şi Tehnic, invocată de intimatul Ministerul Educaţiei - Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman.

Respinge recursul formulat de pârâtul Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic împotriva încheierii de şedinţă din 16 martie 2022, încheierii de şedinţă din 14 octombrie 2022 şi a sentinţei civile nr. 223 din 11 noiembrie 2022 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de reclamanţii A., în nume propriu şi în reprezentarea partenerilor proiectului "Studentul Consiliat - excelent viitor angajat", respectiv: Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, Universitatea Valahia Târgovişte, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale", D. şi nediscriminare Braşov, E., S.C. B. S.R.L. şi C., împotriva sentinţei civile nr. 223 din 11 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi, în rejudecare:

Admite în parte acţiunea precizată.

Anulează scrisorile standard de informare şi adresele privind soluţionarea contestaţiilor.

Obligă pârâţii la îndeplinirea în solidar a obligaţiilor asumate prin contractul de finanţare nr. x/31.03.2014 şi rambursarea cheltuielilor cu personalul implicat în implementarea proiectului, în cuantum de 1.205.507,67 RON.

Menţine în rest sentinţa atacată.

Obligă recurentul-pârât şi intimaţii-pârâţi la plata către recurenţii-reclamanţi a sumei de 35.983,98 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fond şi recurs.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.