Administrative jurisdiction over public-budgetary pension obligations and territorial competence for former judges under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii. Hotărârea primei instanţe. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, la data de 09.12.2022, reclamanţii A., B. şi alţii au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Galaţi, obligarea pârâtului MJ să ordonanţeze prin Curtea de Apel Galaţi în favoarea Tribunalului Vrancea sumele de bani reprezentând şapte indemnizaţii brute, ca urmare a pensionării, în cazul fiecărui reclamant, sume actualizate cu indicele de inflaţie, şi ordonanţarea sumelor reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă.

Prin sentinţa civilă nr. 342 din 27 martie 2023, Tribunalul, în complet de jurisdicţia muncii, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Vrancea.

A reţinut instanţa că acţiunea are caracterul unui litigiu de muncă, fiind incidente dispoziţiile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, în sensul că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, şi că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt aplicabile, reclamanţii nemaiavând calitate de magistraţi, fiind pensionaţi anterior sesizării instanţei.

1.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia I civilă la data de 20.04.2023.

Prin încheierea din data de 23 mai 2023, Tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei I civile a Tribunalului Vrancea (jurisdicţia muncii) şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a civile şi de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Vrancea (jurisdicţia contenciosului administrativ).

A reţinut instanţa, în esenţă, că obligaţia de "ordonanţare" a unor sume de bani, obligaţie ce ar fi în sarcina Ministerului Justiţiei, dar în raport cu alte persoane juridice decât reclamanţii, excedează conţinutului obligaţional al oricărui raport de muncă (deci inclusiv celui în care s-au aflat reclamanţii), astfel că natura raportului juridic ce ar cuprinde sau justifica o astfel de obligaţie specifică nu poate fi aceea a unui raport de muncă, soluţionarea litigiului neputându-se realiza de către jurisdicţia muncii.

Astfel, prin raportare la natura obligaţiei solicitate, de a "ordonanţa" anumite sume de bani, şi, ţinând seama că o astfel de obligaţie face parte din conţinutul raporturilor juridice din domeniul relaţiilor bugetare între instituţiile publice, raportul juridic specific care justifică sau ar putea justifica pretenţia concretă formulată de către reclamanţi este un raport juridic de drept administrativ.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe aflate în conflict

Pricina a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 22.06.2023.

Prin sentinţa civilă nr. 393 din 7 septembrie 2023, Tribunalul a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, a constatat conflict de competenţă şi a înaintat cauza spre competentă soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, suspendând judecata până la soluţionarea conflictului.

A reţinut instanţa că prezenta cauză are ca obiect o operaţiune administrativă, ceea ce presupune competenţa instanţei de contencios administrativ, iar nu pe cea a jurisdicţiei muncii. Prin art. 10 din Legea nr. 554/2004 se stabileşte competenţa materială a tribunalelor în materia contenciosului administrativ, iar, sub aspectul competenţei teritoriale, devin incidente dispoziţiile art. 107 şi art. 111 C. proc. civ.

Reclamanţii, foşti magistraţi, au introdus acţiunea la Tribunalul Neamţ, secţia de contencios administrativ şi fiscal, or, sub aspect material, raportat la calificarea cererii de chemare în judecată, tribunalul de contencios administrativ este competent să judece cererea.

La primul termen, Tribunalul Neamţ s-a pronunţat pe excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale raportat la art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi art. 127, dispoziţii care nu sunt incidente în cauză.

Prin urmare, competenţa s-a stabilit în condiţiile art. 131 C. proc. civ., însă pe alte premise şi calificări ale obiectului prezentei cereri, astfel că rămâne în competenţa Tribunalului Neamţ competenţa de soluţionare a cauzei, ca instanţă mai întâi sesizată şi în faţa căreia nu s-a pus în discuţie excepţia necompetneţei teritoriale ca acţiune de drept administrativ, nefiind posibilă prorogarea termenului limită prevăzut de art. 131 C. proc. civ.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului de competenţă

Înalta Curte, reţinând circumstanţele pricinii şi declinările succesive, expuse la pct. 1 al prezentei decizii, în raport cu obiectul acţiunii deduse judecăţii şi cu dispoziţiile legale incidente, constată că este vorba despre un conflict negativ de competenţă teritorială atipic, acesta fiind constatat de secţia de contencios administrativ a Tribunalului Vrancea în conflict cu secţia I civilă şi de contencios administrativ (în complet de jurisdicţia muncii) a Tribunalului Neamţ, deşi secţia de contencios administrativ a Tribunalului Vrancea a fost învestită prin declinare de către secţia I civilă a aceleiaşi instanţe.

Pricina, în raport cu obiectul acesteia astfel cum a fost formulat de reclamanţi, are caracterul unui litigiu de contencios administrativ, din această perspectivă fiind corecte cele reţinute de ambele secţii ale Tribunalului Vrancea.

Însă, sub aspectul competenţei teritoriale, nu sunt incidente dispoziţiile art. 107 şi art. 111 C. proc. civ., după cum a reţinut Tribunalul Vrancea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ci prevederile art. 10 alin. (3) din Lgea nr. 554/2004, conform cărora, "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, nu se poate reţine nici aspectul că ar fi fost depăşit termenul prevăzut de art. 131 C. proc. civ. pentru punerea în discuţie a necompetenţei instanţei mai întâi învestite.

Tribunalul Neamţ, la primul termen de judecată, a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei teritoriale şi, reţinând că pricina are caracterul unui litigiu de muncă, a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Vrancea, secţia civilă în raport cu dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Conform art. 131 C. proc. civ., "La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu."

De asemenea, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii."

Din interpretarea acestor norme de procedură, rezultă că, atâta timp cât excepţia nu a fost invocată de instanţă din oficiu sau de parte la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial să o soluţioneze, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă acţiunea ar atrage competenţa teritorială a altei instanţe.

Or, în cauza de faţă, prima instanţă sesizată a pus în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale cu respectarea normelor de procedură civilă, neputându-se reţine depăşirea termenului prevăzut de art. 131 C. proc. civ. pe motiv că excepţia necompetenţei teritoriale a fost soluţionată pe alte premise şi calificări ale obiectului acţiunii.

Faptul că, ulterior, s-a constatat că, din punct de vedere material, competenţa nu aparţine secţiei de litigii de muncă, ci aparţine secţiei de contencios administrativ a tribunalului, nu poate determina prorogarea competenţei instanţei mai întâi învestite în condiţiile art. 131 C. proc. civ.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, sub aspectul competenţei teritoriale, în litigiile de contencios administrativ dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sunt imperative, în sensul că reclamantul persoană fizică se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul său, iar toţi reclamanţii din prezenta cauză au domiciliul în judeţul Vrancea.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Vrancea.

PENTRU ACESTEMOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. (moştenitor al defunctei M.) şi N. (moştenitor al defunctei M.), pe pârâtul Ministerul Justiţiei şi pe intevenienţii O. şi P. în favoarea Tribunalului Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.