Fiscal nature of forest land removal tax determines applicable five-year vs. three-year statute of limitations for restitution

Şedinţa publică din data de 4 decembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Primul ciclu procesual

I.1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 02.09.2019 sub nr. x/2019, reclamanta Complexul Energetic Oltenia S.A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Mediului şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, solicitând obligarea pârâţilor, în solidar, la restituirea sumei de 4.441.098,50 RON achitată de reclamantă cu titlul de taxă pentru scoaterea definitivă a unor terenuri din fondul forestier naţional, ce nu a fost utilizată, din cauza neemiterii de către pârâţi a deciziilor de scoatere a terenurilor din fondul forestier; obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 982.856,95 RON reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată potrivit art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 şi potrivit art. 182 Codul de procedură fiscală, de la data plăţii sumei de 4.441.098,50 RON, până la data de 23.08.2019, precum şi în continuare, până la data restituirii sumei solicitate şi obligarea pârâtelor, în solidar, plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 428/2019 din 27.11.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă acţiunea.

I.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei de mai sus, au declarat recurs principal reclamanta şi recurs incident pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

I.4. Decizia instanţei de recurs

Prin Decizia nr. 2006/2022 din 31 martie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, s-a admis excepţia tardivităţii recursului incident invocată din oficiu; s-a respins, ca tardiv, recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor; s-a admis recursul principal declarat de reclamantă; s-a casat sentinţa recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, în esenţă cu motivarea că sentinţa instanţei de fond conţine considerente contradictorii referitoare la natura şi regimul juridic aplicabil sumei ce face obiectul cererii de chemare în judecată.

II. Al doilea ciclu procesual

Pentru rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019*.

II.1. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 22 din 27 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Mediului, ca fiind rămasă fără obiect; a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta Complexul Energetic Oltenia S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor Şi Pădurilor, ca prescrisă.

II.2. Calea de atac exercitată în cauză

Reclamanta SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A. a formulat recurs împotriva sentinţei de mai sus, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei şi, reţinând spre rejudecare litigiul, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

În fapt, prin hotărârea recurată, instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins cererea de chemare în judecată promovată de CE Oltenia S.A., prin care s-a solicitat restituirea sumei de 4.441.098,50 RON, achitata cu titlul de taxa pentru scoaterea definitivă a unor terenuri din fondul forestier naţional, şi plata sumei de 982.856,95 RON reprezentând dobânzi legale penalizatoare, ca prescrisă.

Recurenta a arătat că în mod greşit a apreciat prima instanţă că taxa pentru scoaterea din fondul forestier naţional prevăzută de art. 41 alin. (1) lit. a) din Codul Silvic nu reprezintă o creanţă fiscală, astfel încât ar fi incident termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 2517 C. civ., iar nu termenul de 5 ani prevăzut de art. 219 din Codul de Procedura Fiscală. Taxa pentru scoaterea definitivă a unor terenuri din fondul forestier naţional este reglementată de art. 41 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic şi este o obligaţie fiscală, iar creanţa rezultată din plata acesteia este o creanţă fiscală.

Fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică este constituit conform art. 4 din Normele metodologice privind constituirea şi utilizarea Fondului de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, norme aprobate prin Ordinul nr. 2353 din data de 14 iunie 2012 şi administrat de Ministrului Mediului si Pădurilor.

Potrivit art. 3 pct. 2 din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, bugetul general consolidat este definit ca fiind ansamblul bugetelor componente ale sistemului bugetar, incluzând bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii.

Potrivit art. 2 din Normele aprobate prin Ordinul nr. 2.353 din 14 iunie 2012, "în utilizarea Fondului de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, Ministerul Mediului şi Pădurilor îndeplineşte atribuţiile şi răspunderile ordonatorilor principali de credite bugetare, stabilite prin Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare (...)".

Potrivit art. 3 din aceleaşi norme, "virarea şi decontarea sumelor din Fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică se vor efectua în conformitate cu Normele metodologice privind finanţarea investiţiilor instituţiilor publice prin trezoreria statului, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul finanţelor, nr. 2487/1996, cu modificările şi completările ulterioare".

Prin urmare, Fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică este o parte a bugetului Ministerul Mediului şi Pădurilor şi deci parte a bugetului general consolidat. Elementul esenţial de caracterizare a creanţelor fiscale este destinaţia sumelor, iar nu modul în care se colectează sau se utilizează, aşa cum a subliniat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cuprinsul Deciziei nr. 8 din 22 ianuarie 2018 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (par 79 şi 89). Coroborând dispoziţiile legale enunţate anterior şi dezlegările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, rezultă că obligaţia de plată prevăzută de art. 41 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 a unei taxe pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier naţional este o obligaţie fiscală, iar creanţa rezultată din plata acesteia este o creanţă fiscală.

Prin urmare în cauză, sunt incidente prevederile art. 219 alin. (1) din Codul de Procedură Fiscală, potrivit căruia "dreptul contribuabilului/plătitorului de a cere restituirea creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de l ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la restituire", soluţia instanţei de fiind nelegală.

Faţă de prevederile punctului 64 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 134/2017 pentru modificarea articolului 36 din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, este evident faptul ca fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, prevăzut în textul de lege menţionat este acelaşi fond ce este reglementat de O.M.M.P. nr. 2353/2012, act normativ precizat anterior. În concluzie, rezultă fără dubii că fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică face parte din bugetul de stat, fiind o creanţă fiscală.

Anterior litigiului, intimata-pârâtă a recunoscut natura juridică a pretenţiilor solicitate respectiv plata efectuata de CE Oltenia S.A., în calitate de terţ poprit în contul S.C. P..E.J. A. şi B., ca fiind o plata ce reprezintă taxă pentru scoaterea definitivă a unor terenuri din fondul forestier naţional. Astfel, Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor a emis Ordinul nr. 569/16.03.2016 pentru scoaterea din fondul forestier naţional eu compensare a terenului in suprafaţa de 3,6293 ha de către Societatea Complexul Energetic Oltenia S. A., in vederea realizării obiectivului "Deschiderea si punerea in exploatare a bazinului minier Husnicioara la o capacitate de 2.200 mii tone lignit/an". Prin articolul 3 din Ordinul nr. 569/16.03.2016, se recunoaşte si se confirma plata, in calitate de terţ poprit, a sumei de 233.305,32 RON, achitata cu Ordinul de plata nr. x/07.01.2016 către executorul judecătoresc S.C. P..E.J. A. si C. (una dintre sumele aferente dosarului de executare silita nr. x/2014), ca fiind efectuata in numele acestora de către CE. Oltenia S.A. În consecinţă, dosarul de executare nr. 263/E/2014 şi respectiv debitul total aferent acestui dosar, este recunoscut de către intimata-pârâtă, încă de la data emiterii ordinului, în acest dosar de executare fiind realizate plăţile prezentate prin acţiune.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

II.3. Apărările formulate în cauză

Pârâtul MINISTERUL MEDIULUI, APELOR Şl PĂDURILOR a formulat întâmpinare la recurs, prin care a invocat excepţia nulităţii parţiale a recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se arată că recurenta nu a formulat critici legate de ipoteza reglementată de acest text de lege. Aspectele evidenţiate de către recurentă, astfel cum au fost formulate şi dezvoltate, nu conţin precizări care să reprezinte o argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. prin urmare, recursul întemeiat pe acest motiv de casare este nul.

Pe fond, recurenta susţine ca suma de 4.441.098,50 RON achitată cu titlul de taxă pentru scoaterea definitivă a unor terenuri din fondul forestier este o creanţă fiscală, ceea ce face aplicabil termenul de prescripţie de 5 ani, iar nu termenul general de prescripţie, de 3 ani, aplicabil creanţelor nefiscale/parafiscale. În argumentaţie, recurenta face o înşiruire de articole din diferite acte normative, concluzionând că, dacă bugetul general consolidat este compus din bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, atunci fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică este parte a bugetului general consolidat, prin urmare reprezintă creanţă fiscală.

Concluzia nu este una argumentată de textele invocate de recurentă şi nici nu rezultă din alte texte legale. Recurenta scoate din context referirea la bugetul general consolidat, cuprinsă în art. 1 pct. 10 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală, omiţând să analizeze şi definiţia creanţei fiscale principale, precum şi faptul că plata unei sume către o autoritate publică centrală nu prezumă faptul că aceasta se varsă la bugetul de stat.

Taxa plătită pentru scoaterea definitivă din fondul forestier, chiar dacă este plătită unei autorităţi publice centrale, nu reprezintă o creanţă fiscală pentru motivul că nu se varsă la bugetul de stat, ci este pusă la dispoziţia Ministerului pentru finanţarea activităţii, Ministerul prestând un serviciu şi oferind o contraprestaţie în schimbul acestei taxe. Or, o creanţă fiscală acoperă o cheltuială publică, făcuta în interesul tuturor cetăţenilor, fără a oferi, la schimb, un serviciu din partea autorităţii. Taxele achitate unei autorităţi, care sunt folosite de această autoritate pentru finanţarea activităţilor proprii, în considerarea faptului ca aceasta prestează un serviciu unei persoane private, nesatisfăcând un interes public, comun, nu se fac venit la bugetul consolidat şi nu reprezintă o creanţă fiscală.

Scopul colectării taxelor fiscale priveşte constituirea veniturilor bugetare pe seama cărora să se poată acoperi nevoile generale şi comune ale societăţii, scop în care sunt relevante prevederile alin. (1) din articolul 1 inserat în Codul fiscal. Art. 2 din Codul fiscal reglementează într-o manieră limitativă impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii care se circumscriu obiectului de reglementare al respectivului act normativ.

Per o contrario, fondurile care nu sunt prevăzute expres de art. 2 Codul fiscal au o natură nefiscală, iar raporturile de drept izvorâte în legătură cu acestea nu se circumscriu dreptului fiscal pe latura lui substanţială. În acelaşi sens a concluzionat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin Decizia nr. 390/2012 pronunţată în data de 1 februarie 2012, când a fost chemată să califice redevenţa din contractele de concesiune, motivând că "redevenţa pe care recurenta o achită are natura juridică a unei chirii care s-a născut în urma unei licitaţii, concretizate şi finalizate printr-un contract, o convenţie. (...) Codul fiscal nu prevede acest tip de redevenţa ca fiind o creanţă fiscală. (...) Creanţa în litigiu este un venit nefiscal".

Diferenţa de regim juridic între fiscalitate şi parafiscalitate constă, aşa cum a reţinut si instanţa de fond, în echivalenţa între serviciul prestat şi preţul plătit: în cazul taxelor fiscale (obligatorii şi nerambursabile) prelevarea nu presupune o contraprestaţie. În schimb, taxele parafiscale impun plata unei sume de bani pentru serviciile prestate acesteia de către un operator economic ori o instituţie publică. Într-o formulare simplistă, taxele parafiscale sunt colectate de către diverse instituţii publice pentru anumite servicii solicitate de către persoanele plătitoare. Obiectivul taxelor fiscale priveşte acoperirea cheltuielilor publice, în vederea satisfacerii necesităţilor de interes general. Pe de altă parte, taxele parafiscale privesc exclusiv nevoia contribuabilului persoană fizică sau juridică.

Taxa pentru folosirea definitivă a terenurilor forestiere în alte scopuri decât producţia forestieră şi defrişarea de păduri (conform Legii fondului funciar nr. 18/1991) constituie taxă nefiscală, conform Registrului taxelor şi tarifelor nefiscale, publicat pe site-ul ANAF, taxa care se plăteşte tot în Fondul de ameliorare a fondului funciar, aflat la dispoziţia Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, respectiv a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor. Curtea Constituţională a analizat taxele parafiscale prin Decizia nr. 892/2012 de respingere a unei excepţii de neconstituţionalitate. În consecinţă, nefiind o creanţă fiscală, taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier nu este guvernată de materia fiscală şi nu i se aplică regimul juridic al prescripţiei prevăzut de Codul de procedură fiscală, ceea ce face ca dreptul recurentei de a formula acţiunea pentru recuperarea acesteia să fie prescris.

În drept, au fost invocate prevederile art. 201 din C. proc. civ.

II.4. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinare, deşi aceasta i-a fost comunicată în termenul legal.

II.5. Aspecte procesuale

La termenul din 21.11.2023, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului, apreciind că nu există o excepţie a nulităţii parţiale a recursului, ci aceasta trebuie să vizeze motivele depuse în ansamblul lor.

II.6. Soluţia instanţei de recurs

II.6.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin cereri succesive adresate Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti "A. şi B." în perioada 2014-2015, creditoarele D., E., F. şi G. au solicitat şi obţinut executarea silită a titlurilor executorii reprezentate de mai multe hotărâri judecătoreşti definitive (Sentinţa nr. 109/06.03.2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin decizia nr. 4269/12.11.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sentinţa nr. 131/11.03.2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014, sentinţa nr. 97/23.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014, sentinţa nr. 316/11.09.2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia nr. 860/26.02.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi sentinţa nr. 261/11.06.2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, definitivă prin nerecurare), prin care debitorii Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor au fost obligaţi la plata compensaţiilor băneşti cuvenite pentru interdicţia exploatării materialului lemnos din fondul forestier deţinut de obştile creditoare în arii protejate.

În dosarele de executare nr. 263/E/2014, nr. 153/E/2015, nr. 152/E/2015, nr. 33/E/2015 şi nr. 191/E/2015 înregistrate la cererile formulate de creditoarele anterior menţionate, executorul judecătoresc a dispus înfiinţarea popririi asupra terţilor debitorilor, între care şi asupra reclamantei Complexul Energetic Oltenia S.A., care a fost înştiinţată despre înfiinţarea popririlor prin adresele din 23.06.2015, din 05.11.2015 şi din 09.11.2015 emise de societatea de executori judecătoreşti.

Începând cu data de 03.11.2015 şi până la data de 12.05.2016, reclamanta a efectuat un număr de 15 plăţi în calitate de terţ poprit în cele 5 dosare de executare silită, în total fiind virată în conturile bancare ale Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti "A. şi B." suma de 4.674.403,82 RON.

Astfel cum rezultă din menţiunile efectuate în cuprinsul ordinelor de plată, reclamanta a intenţionat ca, prin efectuarea plăţilor în calitate de terţ poprit, să compenseze obligaţii de plată a taxelor necesare pentru emiterea în viitor a unor acte administrative de scoatere din fondul forestier a mai multor suprafeţe destinate exploatării de cărbune.

În acest scop, prin adresele nr. x/10.11.2015, nr. y/16.11.2015, nr. z/21.12.2015, nr. w/14.01.2016, nr. t/11.05.2016, nr. s/24.05.2016 şi nr. 2753/23.11.2018 adresate Ministerului Mediului, reclamanta a solicitat ca plăţile efectuate în calitate de terţ poprit să fie compensate cu obligaţiile de plată a taxelor de scoatere de suprafeţe din fondul forestier naţional.

Prin emiterea Ordinului nr. 569 din 16.03.2016 al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor pentru aprobarea scoaterii din fondul forestier naţional a terenului în suprafaţă de 3,6293 ha, pârâtul a acceptat compensarea solicitată de reclamantă doar pentru suma de 233.305,32 RON, achitată de aceasta din urmă cu ordinul de plată nr. x din 07.01.2016 în contul Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti "A. şi B.".

Pentru restul sumelor achitate de reclamantă în calitate de terţ poprit în dosarele nr. x/2014, nr. y/2015, nr. z/2015, nr. w/2015 şi nr. 191/E/2015 ale Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti "A. şi B.", în total 4.441.098,50 RON, pârâtul nu a acceptat compensarea solicitată de reclamantă, refuzând emiterea actelor administrative de scoatere a terenurilor din fondul forestier cu motivarea că plăţile efectuate în conturile bancare ale societăţii de executori judecătoreşti nu reprezintă plată valabilă a taxelor, conform art. 41 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic.

Prin cererea de chemare în judecată, întemeiată atât pe dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cât şi pe dispoziţiile art. 168 şi art. 182 din Legea nr. 207/2015 privind Codul procedură fiscală, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului să-i restituie suma totală de 4.441.098,50 RON, considerând că reprezintă o plată nedatorată cât timp nu au fost emise actele administrative de aprobare a scoaterii din fond forestier.

II.6.2. Analiza motivelor de recurs invocate de recurenta-reclamantă şi a apărărilor intimatului-pârât

Problema de drept dedusă judecăţii în prezentul recurs este natura juridică a taxei pentru scoaterea din fondul forestier naţional prevăzută de art. 41 alin. (1). lit. a) din Codul Silvic, respectiv dacă aceasta are caracter fiscal şi prin urmare recurenta-reclamantă, în calitate de plătitor al unei eventuale creanţe fiscale nedatorate, este supusă prescripţiei prevăzute de art. 219 alin. (1) Codul de Procedura Fiscală sau are caracter civil, fiind supusă prevederilor art. 2517 din C. civ.

Creanţa fiscală a fost definită de Codul de Procedură Fiscală în art. 1 pct. 10 ca fiind "dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând creanţa fiscală principală şi creanţa fiscală accesorie", iar creanţa fiscală principală este definită la punctul art. 1 pct. 11 ca fiind "dreptul la perceperea impozitelor, taxelor si contribuţiilor sociale, precum şi dreptul contribuabilului la restituirea sumelor plătite fără a fi datorate şt la rambursarea sumelor cuvenite, în situaţiile şi condiţiile prevăzute de lege".

Potrivit art. 1 pct. 36, taxa reprezintă "prelevarea obligatorie, indiferent de denumire, realizată în baza legii, cu ocazia prestării unor servicii de către instituţii sau autorităţi publice, fără existenţa unui echivalent între cuantumul taxei şi valoarea serviciului."

Din perspectiva acestor dispoziţii, taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier se încadrează în categoria creanţelor fiscale principale.

Potrivit art. 41 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic:

"Pentru terenurile scoase definitiv din fondul forestier naţional, în cazurile prevăzute la art. 36 şi 37, obligaţiile băneşti simt următoarele: a) taxa pentru scoaterea definitiva a terenurilor din fondul forestier naţional, care se achită anticipat emiterii aprobării de scoatere definitiva şi se depune în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, aflat la dispoziţia autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură."

Fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică este constituit conform art. 4 din Normele metodologice privind constituirea şi utilizarea Fondului de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică aprobate prin Ordinul nr. 2.353 din 14 iunie 2012 şi administrat Ministrului Mediului şi Pădurilor.

Potrivit art. 3 pct. 2 din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, bugetul general consolidat este definit ca fiind ansamblul bugetelor componente ale sistemului bugetar, incluzând bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii.

Potrivit art. 2 din Normele aprobate prin Ordinul nr. 2.353 din 14 iunie 2012, "în utilizarea Fondului de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, Ministerul Mediului şi Pădurilor îndeplineşte atribuţiile şi răspunderile ordonatorilor principali de credite bugetare, stabilite prin Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art. 3 din aceleaşi norme, "virarea şi decontarea sumelor din Fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică se vor efectua în conformitate cu Normele metodologice privind finanţarea investiţiilor instituţiilor publice prin trezoreria statului, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul finanţelor nr. 2.487/1996, cu modificările şi completările ulterioare".

Prin urmare, Fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică este o parte a bugetului Ministerul Mediului şi Pădurilor şi deci parte a bugetului general consolidat. Elementul esenţial de caracterizare a creanţelor fiscale este destinaţia sumelor, iar nu modul în care se colectează sau se utilizează, aşa cum a subliniat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cuprinsul deciziei nr. 8 din 22 ianuarie 2018 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În concluzie, obligaţia de plată prevăzută de art. 41 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 a unei taxe pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier naţional este o obligaţie fiscală, iar creanţa rezultată din plata acesteia este o creanţă fiscală.

Astfel, sunt incidente prevederile art. 219 alin. (1) din Codul de Procedură Fiscală potrivit căruia "Dreptul contribuabilului/plătitorului de a cere restituirea creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la restituire."

Prin urmare dreptul recurentei-reclamante de a pretinde restituirea taxei pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier naţional nedatorate, se prescrie în termenul prevăzut de art. 219 alin. (1) Codul de Procedură Fiscală şi nu cel prevăzut de art. 2517 din C. civ.

Decizia nr. 892/2012 de respingere a unei excepţii de neconstituţionalitate emisă de Curtea Constituţională, invocată de intimată, este nerelevantă, aceasta fiind dată cu privire la sumele reprezentând valoarea timbrului muzical, calificat ca fiind taxă parafiscală.

Prin urmare, se constată greşita aplicare a legii de către prima instanţă din perspectiva calificării raportului juridic dedus judecăţii.

În ceea ce priveşte soluţia procedurală subsecventă adecvată în cauză, analizând considerentele şi dispozitivul Deciziei nr. 79/2022 privind examinarea sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, care a statuat că, "în interpretarea dispoziţiilor art. 497 din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în corelaţie cu prevederile art. 492 alin. (1), art. 498 şi ale art. 501 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ., în cazul în care în al doilea ciclu procesual se admite recursul, casându-se decizia atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va reţine cauza spre judecare în fond numai atunci când nu ar fi pusă în situaţia de a proceda la analizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului, în caz contrar cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la instanţa de apel sau, după caz, la prima instanţă", Înalta Curte trebuie să cerceteze chestiunea dacă în prezenta cauză este pusă în situaţia de a proceda la analizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului.

Or, faţă de împrejurarea că, în prezenta cauză, deşi aflată în al doilea ciclu procesual, nu a fost stabilită situaţia de fapt, existând dezbateri contradictorii între părţi cu privire la împrejurarea de fapt a achitării sumelor de către reclamantă ca terţ poprit în contul taxelor pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier naţional, se impune administrarea de probatorii complexe, prin lămurirea tuturor surselor sumelor plătite şi a corelării lor sau nu cu asemenea taxe.

Astfel, cu ocazia rejudecării cauzei pe fond, prima instanţă va administra toate probele necesare şi utile, constând în înscrisurile relevante din dosarele de executare silită aferent fiecărei sume (cele aflate la dosarul de fond fiind majoritatea ilizibile), înscrisurile care stabileau sumele de plătit de către reclamantă ca şi taxă de scoatere din fondul forestier naţional (evidenţierea acestora raportat la localizare şi suprafeţe calculate), urmând a avea în vedere şi valoarea probatorie a Ordinului nr. 569/16.03.2016 pentru scoaterea din fondul forestier naţional invocat de către recurentă.

Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte constată că instrucţiunile date se încadrează în analiza stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului şi nu reprezintă doar aspecte de aplicare a legii, fiind necesară completa stabilire a situaţiei de fapt; ca urmare, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 497 din C. proc. civ., coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. împotriva sentinţei nr. 22 din 27 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 4 decembrie 2023.