Jurisdictional conflict: territorial incompetence exception raised after first hearing triggers definitive consolidation of competence

Şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 12 aprilie 2022, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj, în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi şi A., a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii contravenţionale nr. x/15.10.2021.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1389 din 17 martie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Bucureşti a reţinut că, în speţă, competenţa se stabileşte potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (3) teza a 2-a din Legea nr. 554/2004, în raport de domiciliul pârâtului persoană fizică, care este situat în circumscripţia teritorială a Tribunalului Cluj.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 2058 din 4 octombrie 2023, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În motivarea acestei soluţii, tribunalul a reţinut că instanţa şi-a verificat competenţa la al treilea termen de judecată, astfel că necompetenţa materială nu a fost invocată în termenul prevăzut de art. 131 C. proc. civ.. În această situaţie, având în vedere şi considerentele Deciziei nr. 31/2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, Tribunalul Cluj a considerat că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 131 din C. proc. civ.:

"(1) La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop."

În cauza de faţă, instanţa nu a procedat la verificarea competenţei de soluţionare a cauzei decât la al treilea termen de judecată, din data de 17 martie 2023, conform practicalei sentinţei nr. 1389/2023. La primul termen de judecată, din 30 septembrie 2022, Tribunalul Bucureşti a amânat cauza pentru a pune în vedere reclamantului să precizeze cadrul procesual pasiv, iar la al doilea termen de judecată, 9 decembrie 2022, a dispus citarea pârâtului nou introdus în cauză, A.. Excepţia necompetenţei teritoriale a fost, astfel, invocată numai după ce reclamantul şi-a precizat cererea de chemare în judecată în urma interpelării instanţei, după primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită şi la care părţile puteau pune concluzii.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că declinarea competenţei de soluţionare a cauzei după momentul prevăzut de art. 131 alin. (1) C. proc. civ. este dispusă cu nerespectarea termenului legal, consecinţa fiind aceea că instanţa sesizată devin competentă să soluţioneze pricina.

Înalta Curte are în vedere şi considerentele Deciziei nr. 31/2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.."

Înalta Curte apreciază că sunt relevante următoarele considerente din această decizie:

"64. Aşadar, efectul neinvocării excepţiei de necompetenţă materială cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii este acela că instanţa sesizată devine competentă să soluţioneze cauza.

65. Drept urmare, dacă excepţia de necompetenţă nu a fost invocată în condiţiile menţionate mai sus, atunci necompetenţa instanţei sesizate se acoperă definitiv, cu consecinţa pentru instanţa sesizată a definitivării competenţei de soluţionare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispoziţiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ.. (...)

71. Aşadar, instanţa care primeşte dosarul îşi poate invoca din oficiu, în condiţiile art. 130 alin. (2) şi art. 131 din C. proc. civ., necompetenţa materială procesuală şi poate declina competenţa în favoarea instanţei iniţial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanţă de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare şi al contradictorialităţii etc., ci doar întrunirea condiţiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepţiei necompetenţei materiale procesuale.

72. Pe de altă parte, instanţa care judecă conflictul de competenţă nu poate ignora faptul că instanţa iniţial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenţei sale iniţiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competenţa în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară."

În concluzie, neinvocarea excepţiei necompetenţei teritoriale la termenul stabilit de art. 131 C. proc. civ., respectiv admiterea acestei excepţii cu nerespectarea termenului legal, au ca efect consolidarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei învestite prin cererea de chemare în judecată, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj şi pe pârâţii Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi şi A., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.