Refugee compensation claim: evidentiary duty to prove ethnic persecution versus voluntary relocation under Government Ordinance No. 105/1999

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul F.T. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând instanței, ca în contradictoriu cu aceasta și pe calea contenciosului administrativ, să dispună anularea hotărârii nr. 10547 din 5 iunie 2003, prin care i s-a respins cererea pentru recunoașterea calității de refugiat și acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, deși a dovedit cu acte, faptul că s-a refugiat cu familia sa, cererea i-a fost respinsă.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 610 din 6 mai 2004, a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând anularea hotărârii nr. 10547 din 5 iunie 2003, emisă de pârâtă și obligând-o să-i recunoască acestuia, calitatea de refugiat în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 iunie 2003.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamantul a fost nevoit să părăsească împreună cu familia sa, localitatea de domiciliu și a făcut dovada acestui fapt, precum și a aceluia că a suferit prejudicii în urma refugierii forțate a familiei sale.

Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Cluj care a susținut, în esență, că localitatea Bica, de unde susține intimatul că s-ar fi refugiat, se afla sub administrația Statului român, astfel că schimbul de domiciliu nu a fost urmare a persecuției etnice.

Recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele șase situații enumerate.

Din interpretarea acestor prevederi, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.

Ceea ce reglementează legea, este, deci, stabilirea, determinarea situației de obligare să își părăsească domiciliul de către regimul instaurat după septembrie 1940, din motive etnice, cu actele prevăzute de Legea nr. 189/2000 și H.G. nr. 127/2002.

În speță, din declarațiile martorilor B.G. și G.T. nu rezultă cu certitudine dacă reclamantul are calitatea de persoană persecutată din motive etnice, întrucât aceștia susțin că satul Bica nu a fost cedat în întregime de Armata Română, dar că mulți locuitori s-au refugiat în localitățile învecinate, aflate însă sub administrație românească.

Sub acest aspect, instanța de fond, în exercitarea rolului activ prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., avea obligația să administreze probele necesare pentru aflarea adevărului, să stabilească faptele și să aplice corect legea, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Neprocedând în modul arătat, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, încât prin admiterea recursului declarat de pârâtă, se va casa sentința, cu trimitere, spre rejudecare, în vederea completării probelor, pentru stabilirea unei corecte situații de fapt și pronunțării unei sentințe legale și temeinice.

Cu ocazia rejudecării, pentru a verifica apărările pârâtei și reclamantului, se vor depune dovezi provenite din localitatea de refugiu, din care să rezulte dacă reclamantul a fost sau nu, înregistrat în dosarul cu „Persoane refugiate din satul Bica”.

Față de cele ce preced, recursul urmează a fi admis, sentința atacată, casată și cauza trimisă, pentru rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 610 din 6 mai 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2005.