Unpaid appellate stamp duty as ground for annulment of administrative appeal
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled, as unfiled due to non-payment of the judicial fee, the appeal declared by the plaintiff against the appellate court’s order that had previously canceled his motion for re-examination of a dismissal for the same deficiency; this final decision confirms the procedural failure of the plaintiff’s entire challenge. The case involved a procedural dispute in which the plaintiff sought to reexamine a lower court decision that dismissed his initial administrative lawsuit for lack of proper stamping, and subsequently appealed the appellate court's decision to cancel that reexamination request for the same reason. Relying on Article 25(1)(c) of OUG 80/2013 regarding the 20 RON fee for appeals against orders canceling actions for non-payment, and Articles 486(2) and (3) of the Code of Civil Procedure, which mandate the attachment of proof of payment under the sanction of nullity, the Court found that the defendant-appellant had failed to discharge the statutory obligation to pay the tax by the hearing date, thereby rendering the appeal null despite prior notice of the payment requirement and the rejection of his reexamination request.
Legislator headnote
AI generatedart. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 486 alin. (2) din C. proc. civ, art. 486 alin. (3) din C. proc. civ; Unpaid appellate stamp duty as ground for annulment of administrative appeal: În cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora se taxează cu 20 de RON recursul declarat împotriva hotărârilor prin care instanţa a anulat cererea ca netimbrată, nesemnată sau pentru lipsa calităţii de reprezentant.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de reexaminare formulată de reclamantul A.
Prin cererea înregistrată la data de 11 aprilie 2022, pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022/a3, reclamantul A. a solicitat reexaminarea încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată nr. 57/CA/2022 din 24 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Oradea.
2. Încheierea de soluţionare a cererii de reexaminare
Prin încheierea nr. 112 din 15 iunie 2022, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de netimbrare, invocată din oficiu şi a anulat cererea de reexaminare formulată de reclamantul A., ca netimbrată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva încheierii nr. 112 din 15 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A..
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă Curtea de Apel Cluj nu a depus întâmpinare faţă de recursul declarat de reclamant.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând, cu prioritate, îndeplinirea de către recurentul-reclamant A. a obligaţiei de achitare a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte constată că excepţia nulităţii recursului pentru netimbrare, invocată din oficiu, este întemeiată, pentru următoarele considerente:
În cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora se taxează cu 20 de RON recursul declarat împotriva hotărârilor prin care instanţa a anulat cererea ca netimbrată, nesemnată sau pentru lipsa calităţii de reprezentant.
Conform art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că această cerinţă este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.
Prin adresa emisă la data de 11 august 2022 şi comunicată la data de 16 august 2022, s-a adus la cunoştinţa recurentului-reclamant A. obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 20 de RON, aferentă recursului declarat împotriva încheierii nr. 112 din 15 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru recurentul a formulat cerere de reexaminare, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 31 august 2022, sub nr. x/2022/a3.2. Prin încheierea din 6 octombrie 2022, comunicată la data de 7 noiembrie 2022, s-a constatat nulitatea cererii de reexaminare formulată de recurentul-reclamant A..
Înalta Curte constată că recurentul-reclamant A. nu a îndeplinit obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru până la termenul de judecată fixat, deşi a avut cunoştinţă atât de existenţa obligaţiei, cât şi de soluţia de respingere a cererii sale de reexaminare.
Consecinţa neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac a recursului este prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancţiunea fiind nulitatea recursului.
Pentru considerentele expuse şi în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii nr. 112 din 15 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii nr. 112 din 15 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 29 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.