Partial Cassation and Remand on Veterinary Clinic's Payment Claim for COVID-19 Monthly Compensation

Şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 12 noiembrie 2020, reclamantul Cabinet Medical Veterinar A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor ("ANSVSA") a solicitat instanţei obligarea pârâtei la achitarea sumei de 70.000 de RON (respectiv: 10.000 de RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi până la data apariţiei O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 - până la data de 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, precum şi dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenţei acestora şi până la data plăţii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei calculate pentru fiecare perioada de la data scadenţei acestora până la data plăţii efective.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 1526 din 9 martie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 5 aprilie 2021.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 764 din 15 aprilie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, ca neîntemeiată şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Cabinet Medical Veterinar A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 764 din 15 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Cabinet Medical Veterinar A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

Printr-un prim rând de motive de recurs, reclamantul susţine interpretarea şi aplicarea greşită a art. IV şi V din Legea nr. 236/2019, din aceste texte de lege nerezultând că acordarea sumei de 10.000 RON pe lună era condiţionată de elaborarea normelor metodologice.

Cât priveşte apărările intimatei-pârâte, referitoare la O.U.G. nr. 117/2020, recurentul-reclamant susţine că această ordonanţă de urgenţă nu are caracterul unor norme metodologice, câtă vreme a abrogat prevederile art. V din Legea nr. 236/2019 şi le-a înlocuit cu un text propriu noului act normativ, care a detaliat condiţiile de acordare a sumei lunare.

Al doilea rând de critici vizează interpretarea şi aplicarea greşită a art. 15 din O.G. nr. 42/2004, în ceea ce priveşte cerinţa prezentării documentelor justificative a prestării serviciilor ce fac obiectul Legii nr. 236/2019, inclusiv sub aspectul coroborării lui cu art. 6 din Anexa 2 din O.U.G. nr. 117/2020. Această ordonanţă de urgenţă nu retroactivează şi nu vizează serviciile noi intermediare pentru care se solicită plata sumei lunare

Susţine recurentul-reclamant că serviciile ce fac obiectul Legii nr. 236/2019 se prestau, dar nu erau plătite până la data apariţiei acestui act normativ. Reclamantul cabinet veterinar a prestat un serviciu public de care pârâta a beneficiat, astfel că era îndreptăţit să primească contravaloarea acestuia. Nu au fost emise facturi pentru aceste servicii întrucât DSVSA local a comunicat că, neexistând norme metodologice, nu le poate achita.

Mai arată că instanţa de fond nu a făcut diferenţa între serviciile de bază, pentru care cabinetele erau plătite conform deconturilor şi facturilor justificative, în baza O.G. nr. 42/2004, Legii nr. 236/2019 şi O.U.G. nr. 1117/2020 şi serviciile noi intermediare, prestate pe lângă cele de bază. Dacă serviciile intermediare nu ar fi fost prestate, atunci nici cele de bază nu erau efectuate, astfel că voinţa legiuitorului a fost ca, pentru serviciile intermediare, să nu se impună deconturi sau documente justificative.

În acest sens, pentru a dovedi prestarea activităţilor, recurentul-reclamant arată că anexează recursului factura emisă pentru serviciile prestate, în sumă de 70.000 RON.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă ANSVSA a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Susţine intimata-pârâtă că este nefondat motivul de recurs referitor la posibilitatea acordării sumei de 10.000 RON lunar prealabil adoptării normelor metodologice, faţă de caracterul imperativ al art. V din Legea nr. 236/2019.

Arată intimata-pârâtă ANSVSA că demersurile de elaborare a acestor norme au început încă de la data de 16.12.2019, conform Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 151/16.12.2019 şi, până la data de 05.02.2020, a fost întocmit proiectul de hotărâre a Guvernului, care a fost supus transparenţei decizionale. Ulterior, au fost primite observaţii şi propuneri, iar în urma analizării acestora, forma actualizată a proiectului a fost afişată pe site-ul instituţiei la data de 28.02.2020 şi a fost trimisă în circuitul de consultare preliminară interministerială la data de 04.03.2020, iar ulterior, în circuitul de avizare interministerială. În acest moment al procedurii, la data de 14.05.2020 s-au formulat de către Ministerul Justiţiei observaţii referitoare la necesitatea modificării normelor la nivel primar de reglementare şi obţinerea avizului Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, Consiliului Concurenţei şi Ministerului Afacerilor Externe. Ca urmare, s-a elaborat proiectul de ordonanţă de urgenţă a Guvenrului pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 42/2004, care a fost afişat pe site-ul ANSVSA la data de 26.05.2020.

Mai departe, arată intimata-pârâtă, proiectul de ordonanţă a guvernului a fost trimis Secretariatului General al Guvernului pentru emiterea avizului de oportunitate, precum şi autorităţilor şi instituţiilor publice avizatoare. Urmare a formulării de observaţii de către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, proiectul a fost modificat şi retrimis în circuitul de avizare interministerială. După finalizarea procedurii de avizare, proiectul a fost înscris pe ordinea de zi a Guvernului şi a fost adoptat în şedinţa din 22.07.2020, devenind O.U.G. nr. 117/2020, a cărei anexă este reprezentată de normele metodologice prin care s-au reglementat modalităţile de acordare a sumei de 10.000 RON lunar.

Faţă de aceste împrejurări, intimata-pârâtă ANSVSA concluzionează că a efectuat demersurile ce-i reveneau în sarcină pentru adoptarea normelor metodologice prin hotărârea Guvernului, nu a stat în pasivitate, acţionând încă de la data de 16.12.2019, iar între data de 14.05.2020, când s-a ajuns la concluzia că este necesară modificarea legislaţiei primare, până la data adoptării O.U.G. nr. 117/2020, au trecut 60 de zile. Cât timp legislaţia primară nu era suficient reglementată, nu exista nici posibilitatea emiterii normelor metodologice, dreptul subiectiv în temeiul căruia s-a solicitat plata sumei de 70.000 RON neputând fi valorificat strict în temeiul art. IV din Legea nr. 236/2019, mai înainte de elaborarea actului normativ menţionat de art. V din aceeaşi lege

Totodată, arată intimata-pârâtă, art. IV din Legea nr. 236/2019, prin el însuşi, nu instituia în patrimoniul recurentului-reclamant un "bun" în sensul Protocolului nr. 1 la CEDO.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la încălcarea şi aplicarea greşită a art. 15 din O.G. nr. 42/2004, intimata-pârâtă ANSVSA susţine că, potrivit art. I pct. 2 din O.U.G. nr. 117/2020, plata sumei de 10.000 RON lunar nu se face în orice condiţii, ci doar cu respectarea art. 5 alin. (1) - art. 8 din capitolul II din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020. Suma respectivă se acordă beneficiarilor contractelor de concesiune numai în baza decontului şi a documentelor justificative, iar beneficiarii contractelor de concesiune încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 beneficiază de aceste sume doar dacă au încheiat şi un act adiţional. Potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 117/2020, aceste deconturi sunt verificate şi vizate de către medicul veterinar oficial al circumscripţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa animalelor, iar ulterior sunt depuse la Registraturile DSVSA Judeţene, unde sunt supuse verificării şi aprobate de directorul executiv în vederea realizării plăţii.

Astfel fiind, plata sumei lunare nu se poate efectua decât dacă sunt respectate condiţiile de decontare a activităţilor veterinare publice prevăzute în Anexa nr. 21 din O.G. nr. 42/2004. De altfel, legea a prevăzut şi situaţii care pot conduce la diminuarea sumelor acordate, conform art. 8 din aceeaşi anexă. În speţă, susţine intimata-pârâtă, recurentul-reclamant nu a înţeles să propună nicio probă în raport de prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 117/2020, deşi sarcina probei îi revenea conform art. 249 C. proc. civ.

Nefondate sunt, în opinia intimatei-pârâte, şi argumentele recurentului referitoare la distincţia dintre serviciile de bază şi serviciile noi-intermediare. Acordarea sumei de 10.000 RON lunar nu rezultă din executarea contractului de concesiune/prestări servicii, dreptul pretins de reclamant rezultând din lege, respectiv art. III din O.U.G. nr. 117/2020 coroborat cu art. IV din Legea nr. 236/2019, dispoziţii care nu erau în vigoare la data încheierii contractul de concesiune, în anul 1999.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Situaţia de fapt dedusă judecăţii şi parcursul procesual al cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei ANSVSA la achitarea sumei de 70.000 de RON, aferentă perioadei 16.12.2019 - 24.07.2020 (respectiv cât 10.000 RON pe fiecare lună), conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 raportat la art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, precum şi a dobânzii legale aferentă acestei sume, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei.

Prin sentinţa civilă recurată, prima instanţă a constatat caracterul neîntemeiat al acţiunii, reţinând, în esenţă, că în lipsa elaborării normelor metodologice de aplicare a art. 15 din O.G. nr. 42/2004, suma de 10.000 RON lunar nu poate fi achitată beneficiarilor contractelor de concesiune/prestări servicii exclusiv în baza art. IV din Legea nr. 236/2019. Totodată, a reţinut că această sumă nu revine de drept în patrimoniul cabinetelor veterinare, ci este necesar a se dovedi prestarea serviciilor contractate.

II.2. Cadrul normativ incident cauzei

Potrivit art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora.

Potrivit art. V din Legea nr. 236/2019, forma de la data intrării legii în vigoare, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul, la propunerea Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, va elabora normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, aprobate prin hotărâre a Guvernului.

La data de 24 iulie 2020 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 117/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi pentru abrogarea art. IV alin. (2) şi art. V din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative, care, în anexă, cuprinde normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 15 din O.G. nr. 42/2004.

Prin decizia nr. 9 din 29.05.2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 672/21.07.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit următoarele:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative, aceste dispoziţii sunt aplicabile în absenţa adoptării de către puterea executivă a normelor metodologice de aplicare prevăzute de art. V din această lege, pentru perioada 16 decembrie 2019-23 iulie 2020."

II.3. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat, în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că sunt fondate criticile recurentului-reclamant referitoare la aplicarea de către prima instanţă a prevederilor art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004 şi art. IV din Legea nr. 236/2019, din perspectiva condiţionării dreptului beneficiarilor la acordarea sumei lunare de elaborarea normelor metodologice de aplicare prevăzute de art. V din Legea nr. 236/2019.

Această problemă de drept a fost dezlegată, în timpul soluţionării recursului, prin Decizia interpretativă nr. 9 din 29.05.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că dispoziţiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor sunt aplicabile în absenţa adoptării de către puterea executivă a normelor metodologice de aplicare prevăzute de art. V din această lege, pentru perioada 16 decembrie 2019-23 iulie 2020.

Faţă de prevederile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., în conformitate cu care dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru toate instanţele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Înalta Curte constată că interpretarea şi aplicarea de către prima instanţă a art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004 şi art. IV-V din Legea nr. 236/2019 sunt eronate, contravenind celor statuate prin Decizia nr. 9/29.05.2023. Ca urmare, Înalta Curte apreciază că nu mai este necesar a dezvolta considerentele instanţei de recurs asupra criticilor reclamantului şi apărărilor pârâtei cu privire la necesitatea sau nu a existenţei normelor metodologice pentru acordarea sumei de 10.000 RON lunar în perioada 16 decembrie 2019-23 iulie 2020, anterior adoptării O.U.G. nr. 117/2020.

Pe de altă parte, sunt nefondate criticile recurentului-reclamant prin care se susţine că, pentru a beneficia de suma lunară stabilită de art. IV din Legea nr. 236/2019, nu era necesar să facă dovada realizării activităţilor contractate, respectiv să depună documente justificative în acest sens.

După cum s-a arătat anterior, prin decizia nr. 9/2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a fost dezlegată chestiunea referitoare la aplicarea art. IV din Legea nr. 236/2019 şi în perioada de absenţă a normelor metodologice, însă, pentru problema ce interesează, sunt relevante şi următoarele considerente:

"97. Din analiza coroborată a dispoziţiilor art. IV alin. (1) şi art. I pct. 1 ale Legii nr. 236/2019, rezultă că legiuitorul a recunoscut dreptul medicilor veterinari de a beneficia de un sprijin financiar în cuantum de 10.000 de RON lunar nu cu intenţia de a gratifica cabinetele medicale veterinare, ci pentru remunerarea prestaţiilor medicilor veterinari constând în activităţile prevăzute la art. 15 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, respectiv: efectuarea, în exploataţiile non-profesionale a unor activităţi sanitar-veterinare cuprinse în programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi a altor acţiuni prevăzute în alte programe naţionale, pe care Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie să le pună în aplicare.

98. Se poate observa că aceste activităţi sunt menţionate în ambele forme ale art. 15 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, atât în cea dinaintea modificării aduse prin Legea nr. 236/2019, cât şi în cea ulterioară acestei modificări.

99. Într-adevăr, prin Anexa nr. 21 la Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, introdusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2020, obligaţiile cabinetelor de medicină veterinară, ce revin acestora în temeiul contractelor subsecvente încheiate în baza acordurilor-cadru de servicii, stipulate de art. 15 alin. (2), astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2020, au fost detaliate şi expuse în amănunt (în art. 2 al anexei menţionate). Cu toate acestea, obligaţiile medicilor veterinari erau suficient conturate şi anterior acestui moment, astfel încât să se poată constata existenţa unui raport juridic, în conţinutul căruia să se regăsească atât dreptul prestatorului de servicii de a obţine suma de 10.000 de RON, prevăzută de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, cât şi obligaţiile corelative acestui drept. (...)

112. Potrivit art. IV din această lege, raportat la art. 15 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, acordarea dreptului presupune, în principal, existenţa unui contract de concesiune (sau de prestări servicii în reglementarea anterioară) pentru "efectuarea în exploataţiile nonprofesionale a unor activităţi sanitar-veterinare cuprinse în programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi a altor acţiuni prevăzute în alte programe naţionale". Totodată, art. IV din Legea nr. 236/2019 stabileşte că vor primi lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei de 16.12.2019 - data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2020 -, în măsura în care realizează activităţile stipulate la art. 15 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004. (...)

137. În concluzie, având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul prevederilor art. 517 din C. proc. civ., se va admite recursul în interesul legii, urmând a se stabili că beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 291 din 24 iulie 2020 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2020 şi aflate în derulare sunt îndreptăţiţi la acordarea sumei de 10.000 RON lunar din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, stabilită în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, pentru perioada 16.12.2019 - 23.07.2020, şi în absenţa adoptării normelor metodologice de aplicare, dacă sunt îndeplinite condiţiile stipulate de textul de lege, referitoare la existenţa contractului şi îndeplinirea obligaţiilor contractuale stipulate, prevederi ce sunt suficient de clare, precise şi necondiţionate pentru a se putea considera că dreptul de creanţă al beneficiarilor s-a născut direct în temeiul legii şi reprezintă un bun şi se bucură de protecţia conferită de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană a drepturilor omului."

Prin urmare, din interpretarea realizată de Înalta Curte cu privire la dispoziţiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, rezultă că suma de 10.000 de RON pe lună nu este achitată în mod automat, la cererea medicului veterinar, atunci când există un contract de concesiune sau prestări servicii, ci aceasta se acordă doar pentru operaţiunile expres prevăzute în textul de lege, derulate de către cabinetele veterinare, activităţi care trebuie dovedite. Chiar dacă prevederile O.U.G. nr. 117/2020 nu sunt incidente cauzei, fiind adoptate ulterior perioadei de referinţă pentru care s-au formulat pretenţiile, nu se poate susţine că reclamantul este îndeptăţit la plata sumei lunare fără o minimă dovadă a prestării serviciului public contractat sau că legiuitorul ar fi intenţionat să gratifice cabinetele veterinare.

În consecinţă, criticile recurentului-reclamant sunt nefondate în ceea ce priveşte condiţiile legale pentru a beneficia de plata sumei lunare, acesta interpretând în sens greşit prevederile art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, raportat la art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că prima instanţă, deşi a reţinut în mod corect că sumele solicitate prin acţiune nu pot fi acordate în lipsa dovezilor de prestare efectivă a activităţilor contractate, nu a analizat suficient această împrejurare, respectiv nu a solicitat părţilor, în exercitarea rolului activ statuat de art. 22 alin. (2) C. proc. civ., să administreze dovezi din care să rezulte prestarea serviciilor în perioada de referinţă, pentru a observa în ce măsură pretenţiile din cerere sunt întemeiate (în condiţiile în care a pornit de la premisa eronată că nu este îndeplinită o condiţie esenţială pentru plata acestor sume şi anume elaborarea normelor metodologice).

În acest context, Înalta Curte constată că pricina nu a fost lămurită sub toate aspectele deduse judecăţii, fiind încălcate prevederile art. 22, art. 237 şi art. 397 C. proc. civ., neregulă de ordin procedural care se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi nu poate fi înlăturată decât prin casarea în parte a sentinţei recurate şi, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, trimiterea cauzei spre rejudecare. Cu această ocazie, în condiţiile art. 501 C. proc. civ., instanţa de fond va dispune administrarea de probatorii în sensul celor anterior arătate şi va proceda la un examen efectiv al acestor probe, în stabilirea realităţii prestării serviciilor.

Soluţia de casare va afecta hotărârea atacată doar parţial, câtă vreme prin recurs nu s-au formulat critici referitoare la modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâta ANSVSA, astfel că aspectele tranşate de prima instanţă au căpătat caracter definitiv şi nu mai pot fi repuse în discuţie.

Pentru toate considerentele expuse anterior, constatând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul în temeiul art. 20 alin. (3) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamant, va casa în parte sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în limitele expuse conform considerentelor prezentei decizii, menţinând soluţia din sentinţă referitoare la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Cabinet Medical Veterinar A. împotriva sentinţei civile nr. 764 din 15 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Menţine soluţia din sentinţă referitoare la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.