Damages action under Article 19 revived; Fund's unlawful rejection qualifies as delictual harm — remanded for retrial.

Şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 8 martie 2021, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. ("A."), în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("FGA", "Fondul"), a solicitat să se constate existenţa unui refuz nejustificat al pârâtului cu privire la soluţionarea cererii de plată înregistrate sub nr. x/28.01.2016 şi obligarea pârâtului la soluţionarea, de îndată, a cererii de plată, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin cererea depusă la data de 27 mai 2021, reclamanta a modificat cererea introductivă, solicitând obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în baza art. 19 din Legea nr. 554/2004, la plata despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei prin respingerea cererii de plată, constând în:

(i) în principal, penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele aplicabile în materia asigurărilor, respectiv 0,1% pe zi întârziere conform Ordinului CSA nr. 14/2011, în cuantum de 21070,75 RON, calculate până la data de 26.05.2021 şi, în continuare, până la data plăţii efective;

(ii) în subsidiar, dobânda legală penalizatoare, conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1055 din 30 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins cererea de suspendare a judecării cauzei, ca neîntemeiate;

(ii) a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii modificate;

(iii) a respins acţiunea modificată, formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca inadmisibilă;

(iv) a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile 1055 din 30 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii introductive de instanţă, astfel cum a fost modificată.

În susţinerea căii de atac promovate, recurenta - reclamantă susţine că hotărârea primei instanţei a fost pronunţată cu aplicarea greşită şi încălcarea normelor de drept material care stabilesc condiţiile în care poate fi angajată răspunderea autorităţii publice.

Arată că, pentru ca acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 să fie admisibilă, este necesar ca fapta ilicită cauzatoare de prejudicii să constea într-un act administrativ nelegal emis. În speţă, acest act administrativ este reprezentat de Decizia nr. 14452/03.05.2018, prin care FGA a respins cererea de plată. Prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4644/13.10.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, a fost anulată decizia FGA, astfel că autoritatea a procedat la analiza pe fond a cererii de plată, iar în data de 29.10.2021 a procedat la plata către A. a sumei de 11.003 RON.

Consideră recurenta-reclamantă că, prin modul în care Fondul a înţeles să soluţioneze cererea de plată, A. a fost lipsită de folosinţa sumei de bani la care era îndreptăţită pentru o perioadă de peste 5 ani, având astfel dreptul la repararea prejudiciului suferit, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004. Ca atare, nu pot fi primite argumentele primei instanţe, care a susţinut că repararea prejudiciului suferit de A. este posibilă doar pe calea dreptului comun, printr-o acţiune la instanţa civilă.

În speţă, opinează recurenta, sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii publice pentru repararea prejudiciilor cauzate de actul administrativ nelegal, respectiv există un act administrativ nelegal, un prejudiciu material, legătura de cauzalitate dintre actul administrativ nelegal şi prejudiciu, precum şi culpa autorităţii. Chiar dacă, prin decizia ÎCCJ prin care a fost anulată Decizia FGA nr. 14452/03.25.2018, intimatul - pârât FGA nu a fost obligat direct la plată, ci la analiza pe fond a cererii de plată, acesta a achitat sumele solicitate, fiind evident că se află în culpă pentru plata despăgubirii cu o întârziere de 5 ani.

În continuare, recurenta-reclamantă analizează punctual fiecare dintre condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale în ceea ce priveşte autoritatea publică pârâtă.

Astfel, în privinţa existenţei actului administrativ nelegal, arată că a formulat cerere de plată în temeiul art. 14 din Legea nr. 213/2015, faţă de care pârâtul FGA avea obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru deschiderea dosarului de daună, efectuarea verificărilor necesare şi urmarea procedurii de plată a despăgubirilor, cu respectarea prevederilor legale şi contractuale incidente, creanţele de asigurare instrumentate de FGA fiind creanţe invocate de recurentă împotriva B. S.A. ("B."), în calitatea sa de asigurător RCA. Prin urmare, procedura de lichidare şi plată a creanţelor, raportat la art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 trebuia să se facă cu respectarea cadrului contractual şi legal aplicabil asigurărilor de tip RCA.

Cu toate acestea, arată recurenta-reclamantă, prin Decizia nr. 14452/03.05.2018, emisă la mai bine de 2 ani de la depunerea cererii de plată, FGA a respins în mod nejustificat cererea de plată. Faţă de decizia de respingere, A. a promovat acţiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 Prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4644/13.10.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, a fost anulată Decizia FGA nr. 14452/03.25.2018, iar FGA a fost obligat să reanalizeze pe fond cererea de plată. În opinia recurentei-reclamante, în cauza pendinte actul administrativ nelegal este reprezentat de Decizia FGA nr. 14452/03.25.2018, care a fost anulată prin hotărâre judecătorească. Faptul că printr-o astfel de hotărâre intimatul - pârât FGA nu a fost obligat direct la plată, ci la analiza pe fond a cererii de plată nu poate conduce la concluzia că răspunderea FGA nu poate fi angajată, deoarece o atare abordare ar reprezenta o nesocotire a puterii de lucru judecat a hotărârilor prin care a fost declarată nelegală decizia FGA.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, care a apreciat că despăgubirile solicitate nu sunt consecinţa directă a anulării Deciziei nr. 14452/03.05.2018, recurenta susţine că, deşi prin hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2018 nu s-a prevăzut expres dreptul său la plata creanţei ce constituie debit principal, totuşi dreptul A. a fost încălcat prin refuzul de plată exprimat de FGA, care a dus la lipsirea societăţii de folosinţa sumei de bani solicită cu titlu de despăgubire. Astfel fiind, dreptul la despăgubirile solicitate de A. este intrinsec anulării Deciziei nr. 14452/03.05.2018, fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 18 şi art. 19 din legea nr. 554/2004.

Cât priveşte condiţia existenţei unui prejudiciu, recurenta-reclamantă susţine că prima instanţă a aplicat eronat prevederile art. 1535 C. civ., câtă vreme, ori de câte ori prejudiciul constă în lipsa de folosinţă asupra unei sume de bani, daunele datorate de cel în culpă se ridică la nivelul convenit de părţi sau stabilit de lege. Intimatul-pârât avea obligaţia de a proceda imediat la soluţionarea cererii de plată, însă soluţionarea formală a cererii a survenit doi ani mai târziu, fiind dată o soluţie de respingere.

Mai susţine recurenta-reclamantă că instanţa de fond a aplicat în mod greşit şi prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, art. 64 alin. (4) din Ordinul CSA nr. 14/2011 şi art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014, care prevăd obligaţia FGA de instrumentare a dosarelor de daună cu luarea în considerare a dispoziţiilor legale aplicabile contractelor de asigurare, inclusiv a prevederilor referitoare la plata penalităţilor de întârziere stabilite pe zi de întârziere în sarcina asigurătorului RCA.

Recurenta-reclamantă susţine că în cauză este dovedită şi legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, câtă vreme întârzierea în soluţionarea cererii a fost generată de modalitatea în care FGA a soluţionat cererea de plată prin Decizia nr. 14452/2018. Întrucât legea nu prevede un termen de soluţionare a cererii de plată, FGA este obligat să o soluţioneze de îndată şi să procedeze la plata despăgubirilor într-un termen de 30 de zile de la depunerea cererii; neprocedând în acest fel, devin incidente prevederile art. 1 alin. (3) şi art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, Fondul având obligaţia suportării dobânzii legale penalizatoare, deoarece persoana prejudiciată este un asigurător.

Cât priveşte culpa FGA, recurenta-reclamantă apreciază că aceasta este una evidentă, întrucât Fondul, ca structură de garantare creată de lege cu scopul de a asigura plata creanţelor de asigurare aparţinând unui asigurător falit, avea obligaţia ca, în îndeplinirea obligaţiilor sale, să acţioneze în deplină concordanţă cu prevederile legale. În realitate însă, FGA nu a făcut decât să tergiverseze nepermis de mult soluţionarea cererilor de plată, lipsind A. de o sumă semnificativă de bani. Acţionând cu încălcarea chiar a scopului pentru care a fost creat, FGA a interpretat greşit prevederile legale, cu ignorarea impactului pe care această atitudine l-ar putea produce pe piaţa asigurărilor.

Concluzionând, recurenta-reclamantă apreciază că în speţă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se dispune obligarea Fondului la plata de despăgubiri în vederea acoperirii prejudiciului generat A. prin neplata creanţei de asigurare, fiind greşite susţinerile primei instanţe în sensul neîndeplinirii condiţiilor legale pentru angajarea răspunderii FGA.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Consideră întemeiată soluţia instanţei de fond, în raport de împrejurarea că recurentei-reclamante nu i-a fost recunoscut definitiv dreptul la despăgubiri, câtă vreme FGA a fost obligat doar la soluţionarea pe fond a cererii de plată, iar nu la plata despăgubirilor într-un anumit cuantum. Ceea ce o altă instanţă de judecată a stabilit cu autoritate de lucru judecat a fost exclusiv nelegalitatea refuzului pârâtului de a analiza pe fond cererea de plată a reclamantei, iar nu refuzul de a acorda despăgubiri, iar acest refuz s-a datorat unei interpretări a plafonului legal de 450.000 RON ca fiind stabilit pe creditor de asigurare, nu pe creanţă de asigurare, interpretare apreciată a fi eronată prin decizia obligatorie a Înaltei Curţi nr. 29/2020.

Arată intimatul-pârât că, astfel cum a recunoscut şi recurenta-reclamantă, FGA a admis cererea de plată şi a achitat despăgubirea în sumă de 11.003 RON, în urma analizei de fond a cererii, în mai puţin de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii definitive în dosarul nr. x/2018, prin ordinul de plată nr. x/28.10.2021.

În opinia intimatului-pârât, Fondul nu poate fi obligat la plata de penalităţi de întârziere/dobândă legală, chiar dacă, în urma analizei pe fond a cererii de plată, a admis pretenţiile A.. FGA acoperă creanţele de asigurări în virtutea principiului protecţiei consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurări, iar nu ca obligaţii proprii, nefiind un succesor sau reprezentant al asigurătorilor în faliment. Ca atare, în condiţiile în care legea nu prevede un termen de soluţionare a cererilor de plată, trebuie avut în vedere un termen rezonabil, în înţelesul stabilit de practica CEDO şi ÎCCJ.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unui prejudiciu, intimatul-pârât susţine că aceasta nu poate fi analizată în raport de soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2018, prin care nu s-a constatat dreptul reclamantei la despăgubire.

Referitor la pretinsa culpă a FGA, susţine că aceasta nu poate fi constatată în raport de nelegalitatea deciziei emise în interpretarea unei norme legale în mod contrar interpretării date de Înalta Curte prin decizia nr. 29/2020, câtă vreme interpretarea Fondului nu a fost una singulară, ci a fost confirmată în practica mai multor instanţe judecătoreşti. Mai mult, Decizia nr. 14452/03.05.2018 a fost emisă anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei interpretative nr. 29/2020, care, potrivit art. 521 C. proc. civ., produce efecte doar de la data publicării.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere modificată prin care a solicitat, în baza art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata despăgubirilor aferente acoperirii prejudiciului cauzat reclamantei prin respingerea cererii de plată înregistrată la FGA sub nr. x/28.01.2016, ce viza creanţa de asigurare în cuantum de 11.003 RON. Reclamanta a apreciat că un atare prejudiciu constă, în principal, în penalităţi în cuantumul de 0,1% pe zi întârziere (conform Ordinului CSA nr. 14/2011) calculate de la data 27.02.2016 (data la care, în opinia reclamantei, ar fi trebuit să fie soluţionată cererea de plată) şi până la data plăţii efective a despăgubirii, iar, în subsidiar, în dobânda legală penalizatoare conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Prima instanţă a respins acţiunea, ca inadmisibilă, apreciind că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 19 din Legea nr. 554/2004, nefiind dovedită existenţa unui act administrativ nelegal. Instanţa de fond a apreciat că nu poate fi avută în vedere, ca act administrativ nelegal, Decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, contestată în dosarul nr. x/2018, câtă vreme argumentele reclamantei vizează un prejudiciu produs prin soluţionarea cu întârziere a cererii de plată, astfel că eventualul prejudiciu poate fi recuperat doar pe calea unei acţiuni la instanţa civilă competentă.

În recurs, reclamanta A. a contestat soluţia şi considerentele primei instanţe, reiterând poziţia sa referitoare la calificarea Deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018 drept act administrativ nelegal, cauzator de prejudicii şi la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004, învederând, totodată, că, după anularea pe cale judecătorească a deciziei amintite, Fondul a reanalizat cererea de plată şi a achitat despăgubirea solicitată.

Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 14452/03.05.2018, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins mai multe cereri de plată formulate de societatea reclamantă pentru suma de 7.913.561,09 RON, inclusiv cererea de plată a sumei de 11.003 RON, înregistrată de FGA sub nr. x/28.01.2016, motivat de împrejurarea că acestui creditor de asigurare i-ar fi fost aprobată la plată şi achitată din disponibilităţile Fondului de Garantare a Asiguraţilor suma de 450.000 RON, reprezentând limita maximă prevăzută de Legea nr. 213/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 4902/27.11.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 4644/13.10.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a fost anulată Decizia nr. 14452/03.05.2018 şi a fost obligat pârâtul să emită un act administrativ prin care să analizeze pe fond cererile de plată formulate de reclamantă şi menţionate în borderoul nr. 2 anexat deciziei cu privire la suma de 7.913.561,09 RON, fiind respinsă acţiunea, în rest, ca neîntemeiată. În motivare, instanţa a reţinut, între altele, că «(…) plafonul de garantare prevăzut de dispoziţiile art. 4 lit. e) şi art. 15 alin. (2) din Legea nr. 2134/2015 (…) nu poate face abstracţie de definirea creditorului, prin raportare la câte un singur contract de asigurare. (…) plafonul de 450.000 de RON este incident pentru drepturile izvorâte primar dintr-un singur contract de asigurare încheiat cu debitorul falit», respectiv «consecinţa nelegalităţii deciziei nu poate fi obligarea directă a Fondului la plata sumei pretinse sau la emiterea unei decizii de aprobare a plăţii acesteia. (…) pârâtul nu a analizat fondul celor 435 de drepturi pretinse de parte, rezumându-se la a emite o singură decizie de respingere globală prin prisma reţinerii depăşirii plafonului de garantare. (…) a proceda altfel şi a obliga direct pârâtul la plata sumei pretinse sau la emiterea unui act administrativ prin care să aprobe plata acesteia, Curtea consideră că ar imixtiona în activitatea Fondului, negându-i posibilitatea de a evalua pe fond cererile de plată».

Aşadar, Decizia FGA nr. 14452/03.05.2018 a fost anulată în mod definitiv de instanţa de contencios administrativ, corelativ cu obligarea intimatului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor la analiza pe fond a cererilor de plată, inclusiv a celei ce face obiectul prezentului litigiu.

Faţă de aspectele anterior expuse, Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe este nelegală şi se impune admiterea recursului, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, în vederea analizării pe fond a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată.

Înalta Curte are în vedere că acţiunea formulată pe cale separată în acordarea despăgubirilor, întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, întrucât repararea pagubei produse persoanei vătămate reprezintă o latură intrinsecă litigiului de contencios administrativ. O altă cerinţă ce se deduce din interpretarea aceleiaşi norme este că, pentru angajarea răspunderii administrative patrimoniale, se cere dovedirea legăturii de cauzalitate între prejudiciu, respectiv daunele pretinse şi emiterea actelor administrative anterior anulate sau a căror anulare a fost solicitată prin aceeaşi acţiune, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004. Întreaga reglementare a acţiunii în contenciosul administrativ subiectiv determină concluzia conform căreia acţiunea în acordarea de despăgubiri, chiar atunci când este formulată separat, are un caracter subsecvent acţiunii în anularea actului nelegal sau împotriva refuzului de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim.

Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 19 din Legea nr. 554/2004 este aceea a răspunderii civile delictuale pentru emiterea unui act administrativ nelegal, sens în care se coroborează cu prevederile art. 1349 C. civ., având denumirea marginală Răspunderea delictuală, "(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral" şi art. 1357, având denumirea marginală Condiţiile răspunderii, din acelaşi act normativ, "(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă".

În cauză, recurenta-reclamantă a indicat drept faptă ilicită emiterea de către pârâtul FGA a Deciziei nr. 14452/03.05.2018, prin acest act administrativ nelegal fiind respinsă cererea de plată a despăgubirii, iar prejudiciul constă în lipsa de folosinţă asupra sumei de bani solicitate cu titlu de creanţă de asigurare. Sub acest aspect, instanţa de fond a constatat în mod nelegal că această decizie nu poate fi avută în vedere ca act administrativ nelegal, în verificarea condiţiilor de admisibilitate a acţiunii întemeiate pe art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Contrar celor reţinute în sentinţa recurată, Înalta Curte constată că Decizia nr. 14452/03.05.2018 reprezintă actul administrativ nelegal, anulat de instanţa de contencios administrativ, de care se prevalează reclamanta şi în raport de care se verifică existenţa prejudiciului şi celelalte condiţii ale răspunderii civile delictuale, conform art. 19 din Legea nr. 554/2004. Astfel cum rezultă din motivarea deciziei ÎCCJ nr. 4644/13.10.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, emiterea Deciziei nr. 14452/03.05.2018 a fost rezultatul unei conduite culpabile a FGA în interpretarea Legii nr. 213/2015, pârâtul alegând să promoveze, prin actul emis, o interpretare a textului legal defavorabilă creditorilor de asigurări, interpretare care a fost infirmată şi prin mecanismul dezlegării unei chestiuni de drept ce a format obiecul Deciziei nr. 29 din 02.03.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Aceste aspecte, coroborate cu recunoaşterea dreptului reclamantei prin achitarea de către FGA a despăgubirii după analiza pe fond a cererii de plată, susţin concluzia greşitei respingeri a cererii formulate de reclamantă, ca urmare a aplicării eronate a legii în procedura administrativă.

În consecinţă, prin hotărâre judecătorească definitivă, în sarcina autorităţii pârâte s-a reţinut existenţa unei fapte ilicite constând în emiterea unui act administrativ unilateral nelegal, consecinţa învederată de recurenta-reclamantă fiind aceea a întârzierii de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor a plăţii către reclamantă a sumei solicitate cu titlu de creanţă de asigurări. Este corectă aserţiunea intimatului-pârât în sensul că existenţa creanţei în sumă de 11.003 RON, solicitată prin cererea de plată de care se prevalează reclamanta A. în prezenta cauză, nu a fost nici confirmată, nici infirmată de către instanţa judecătorească în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 Însă, în urma reanalizării cererii de plată înregistrată sub nr. x/28.01.2016, pârâtul FGA a procedat, la data de 29.10.2021, la plata către A. a unor creanţe de asigurări, printre care suma de 11.003 RON, conform extrasului de cont nr. 222 din 01.11.2021, corespunzătoare dosarului de daună nr. x.

Prin urmare, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a confirmat dreptul A. la plata sumei solicitate cu titlu de despăgubire, iar în cauza de faţă reclamanta susţine că, despăgubirea fiind achitată cu întârziere, lipsa de folosinţă a sumei respective i se cuvine cu titlu de prejudiciu sub forma penalităţilor de întârziere/dobânzii legale. Pentru a solicita despăgubiri în temeiul dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, reclamanta trebuia să demonstreze premisa legală esenţială a existenţei unei hotărâri judecătoreşti privind cenzurarea unui act administrativ tipic sau asimilat emis de pârât, iar în speţă o astfel de hotărâre judecătorească există şi se referă la anularea Deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018.

Concluzionând, în raport de emiterea Deciziei nr. 14452/03.05.2018, având în vedere şi existenţa hotărârii judecătoreşti de anularea a acestui act administrativ nelegal, Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată se încadrează în prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004, astfel că soluţia primei instanţe, prin care s-a admis excepţia inadmisibilităţii şi a fost respinsă acţiunea modificată este nelegală şi va fi desfiinţată, consecutiv admiterii recursului declarat de reclamantă.

Întrucât instanţa de fond nu a procedat la analiza fondului pretenţiilor recurentei-reclamante, Înalta Curte va trimite cauza spre rejudecare, pentru ca prima instanţă să procedeze la analiza condiţiilor atragerii răspunderii patrimoniale a autorităţii pârâte, luând în considerare şi aspectele dezlegate prin prezenta decizie.

Pentru aceste considerente, constatând incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 496-497 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1055 din 30 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.