Arbitration annulment barred by final recusal order and arbitrator's discretion in evidentiary rulings

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 24.05.2021, sub nr. x/2021, reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a chemat în judecată pe pârâta A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea Sentinţei arbitrale nr. 76 din 18.12.2020 şi a Sentinţei arbitrale nr. 32 din 14.04.2021, prin care a fost soluţionată cererea de îndreptare eroare materială/lămurire/completare a Sentinţei arbitrale nr. 76 din 18.12.2020, a încheierii din 9 mai 2018 prin care a fost soluţionată cererea de recuzare a arbitrului unic desemnat în cauză, precum şi a următoarelor încheieri interlocutorii: încheierea de şedinţă din 6 mai 2020, prin care a fost respinsă cererea CNAIR S.A. de audiere nemijlocită a martorilor, încheierea de şedinţă din 19.06.2020, prin care a fost respinsă administrarea unei probe noi, pronunţate în dosarul x/2018 de către Tribunalul arbitral din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

La data de 02.07.2021 pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat în principal, să se admită excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal şi, pe cale de consecinţă, să se dispună declinarea soluţionării cauzei în favoarea uneia dintre secţiile civile din cadrul aceleiaşi instanţe; într-un prim subsidiar, să se admită excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anulare şi, pe cale de consecinţă, să se respingă acţiunea ca inadmisibilă; într-un al doilea subsidiar, să se respingă acţiunea în anulare formulată de CNAIR ca neîntemeiată.

La termenul din 12.11.2021, la interpelarea instanţei, pârâta, prin avocat, a învederat că mai există un dosar înregistrat pe rolul instanţei, care are ca obiect acţiunea în anulare formulată de A. S.A. cu calităţile procesuale inversate, în care la primul termen de judecată în faţa secţiei a V-a a Curţii de Apel Bucureşti, A. S.A. a depus o cerere de renunţare la judecata acţiunii în anulare cu care reclamanta din prezenta cauză a fost de acord, însă instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii de renunţare la judecată întrucât a declinat competenţa de judecare a cauzei, dosarul fiind pe rolul secţiei a VIII-a. Acţiunea a fost înregistrată iniţial sub numărul x/2021 pe rolul secţiei a V-a, a fost ulterior declinat către secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal primind numărul x/2021.

La termenul din 21.01.2022 părţile au învederat că în respectiva cauză s-a luat act de renunţarea la judecată. Curtea a respins la acelaşi termen excepţia necompetenţei funcţionale şi a amânat cauza pentru ataşarea dosarului arbitral.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 582 din 18 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamanta Compania Naţională de Adminstrare a Infrastructurii Rutiere S.A, în contradictoriu cu pârâta A., ca neîntemeiată; a fost obligată reclamanta la 70.000 RON cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei, reprezentând onorariu avocat redus.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 582 din 18 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Compania Naţională de Adminstrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat: admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, iar pe cale de consecinţă: admiterea acţiunii în anulare a Sentinţei arbitrale nr. 76 din 18.12.2020 şi a Sentinţei arbitrale nr. 32 din 14.04.2021 prin care a fost soluţionată Cererea de îndreptare eroare materială/lămurire/completare, precum şi a încheierilor interlocutorii şi trimiterea dosarului arbitral spre rejudecare de către un alt arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

A arătat că împotriva sentinţelor arbitrale, CNAIR S.A. a formulat acţiune în anulare, motivând în esenţă că toată procedura arbitrală a fost administrată de un arbitru incompatibil, fiind astfel încălcate principiile fundamentale ale procesului civil.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că sentinţa recurată este nemotivată cu privire la aspectele invocate de reclamantă în acţiunea în anulare.

Astfel, în opinia sa, sentinţa pronunţată în fond nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază din perspectiva tuturor motivelor invocate, nu cuprinde raţionamentul juridic pe care l-a avut în vedere instanţa la înlăturarea normelor de drept invocate, iar toate acestea echivalează cu nemotivarea sentinţei, împrejurarea care atrage casarea hotărârii recurate.

Instanţa de fond nu a arătat de ce nu este incompatibil un arbitru care acordă, în acelaşi timp consultanţă pe acelaşi contract pe care îl arbitrează. Aşa cum a arătat şi dovedit prin inscrisuri în cadrul acţiunii în anulare, SCA B. a acordat consultanţă şi reprezentare juridică societăţii C. S.R.L., iar societatea C. S.R.L. a fost subcontractor (prestator de servicii) D. în contractul ce a făcut obiectul dosarului arbitrai x/2018. Instanţa de fond, în mod legal, ar fi trebuit să arate raţionamentul logico-juridic care a stat la baza înlăturării apărărilor CNAIR S.A..

De asemenea, a arătat că, în opinia sa, sentinţa recurată are o motivare sumară şi confuză, iar în practica judiciară s-a decis, în mod constant, că motivarea sumară şi confuză a unei hotărâri judecătoreşti echivalează cu nemotivarea hotărârii, întrucât nemotivarea hotărârii este un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii.

În fine, recurenta a susţinut că sentinţa recurată cuprinde motive contradictorii, când, pe de o parte a reţinut că "(...) sfera motivului indicat la lit. h) este circumscrisa încălcării principiilor fundamentale ale derulării litigiului arbitrai, astfel cum a fost reglementate prin art. 575 cu trimitere la art. 576 din C. proc. civ.. Legiuitorul a urmărit ca prin acest motiv de desfiinţare (...) să garanteze părţilor în mod adecvat egalitatea de tratament, respectarea dreptului la apărare, a principiului contradictorialităţii, oralităţii şi nemijlocirii", (...) în doctrină s-a considerat că noţiunea de ordine publică înglobează toate principiile şi regulile de ordine social şi morală pe care legiuitorul le-a considerat esenţiale pentru societate şi care, din acest motiv, se impun respectul tuturor", iar pe de altă parte, a stabilit că (...) ceea ce o nemulţumeşte pe reclamantă este faptul că tribunalul arbitral nu ar fi admis unele apărări formulate de această parte sub aspectul desemnării arbitrului".

Astfel, între considerentele mai sus arătate există o contradicţie vădită, întrucât pe de o parte instanţa de fond, în mod legal, a stabilit că încălcarea principiilor fundamentale derulării litigiului arbitral se circumscriu motivului prevăzut de art. 608 lit. h) C. proc. civ., iar pe de altă parte, reţine că aspectele ce ţin de desemnarea arbitrului pentru soluţionarea cauzei sunt norme dispozitive, iar nu norme imperative.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că, în opinia sa, hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sanctiunea nulităţii - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., precum şi că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,

În susţinere, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond, în mod simplist, s-a rezumat să analizeze motivele de incompatibilitate şi imparţialitate ale arbitrului E. numai din punct de vedere economic.

Prima instanţă, în mod legal, ar fi trebuit să reţină că reclamanta a dovedit că există mai mult decât o percepţie de imparţialitate prin desemnarea ca arbitru a domnului E. în cauza arbitrată 15/2018, întrucât SCA B. a acordat consultanţă şi reprezentare juridică societăţii C. S.R.L., iar societatea C. S.R.L. a fost subcontractor (prestator de servicii) D. în contractul ce face obiectul dosarului arbitral nr. x/2018.

Imparţialitatea este calitatea fundamentală certă unui judecător/arbitru şi reprezintă atributul esenţial al justiţiei. Imparţialitatea trebuie să existe atât în realitate cât şi din perspectiva unui observator rezonabil. Chiar dacă s-ar aprecia că domnul E. nu a emis personal, în calitate de avocat, vreo opinie juridică subcontractorului C. în contractul dedus judecăţii, acesta, în calitate de asociat al SCA B., nu trebuie să participe la judecarea unei cauze în care arbitrul sau firma la care acesta lucrează a fost implicată direct sau indirect.

Or, câtă vreme instanţa de fond a stabilit că încălcarea principiilor fundamentale derulării litigiului arbitrai se circumscriu motivului prevăzut de art. 608 lit. h) C. proc. civ., întrucât acestea sunt reglementate imperativ atât prin norme speciale, cât şi prin norme generale, acesta nu poate da o altă natură acestor principii fundamentale, şi anume că aspectele ce ţin de desemnarea arbitrului, respectiv măsura de respingere a cererii de recuzare a arbitrului ar privi norme dispozitive.

A mai susţinut recurenta că sentinţa civilă a fost data cu încălcarea art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., coroborat cu art. 6 şi 42 alin. (1) pct. 2 şi 13, art. 576 C. proc. civ., art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 14 paragraf 1 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, Articolul 6 paragraful 1, din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, art. 21 din Regulile de Arbitraj.

De asemenea, în opinia sa, în cauză au fost nerespectate dispoziţiile art. 575 alin. (2), şi art. 589, coroborat cu art. 13 şi 22 C. proc. civ. si art. 6 CEDO, art. 8, 22, 254 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. art. 6 CEDO si art. 34 alin. (5) din Regulile arbitrale.

În ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată (70.000 RON) la care a fost obligată, recurenta-reclamantă a susţinut că acesta este disproporţionat cu complexitatea cauzei şi munca depusă de avocatul care a asigurat repezentarea pârâtei, munca prestata de avocat în această etapă procesuală nefiind o muncă elaborată, iar onorariul acordat de instanţa de fond nu reflecta activitatea prestată, astfel că au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 452 coroborat cu art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocate excepţia nulităţii recursului, pe motiv că, în opinia sa, nu sunt aduse veritabile critici de nelegalittae sentinţei recurate.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, fiind corespunzător motivată.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului şi a apărărilor formulate de intimată, reiterând, în esenţă argumentele prezentate prin cererea de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 26 octombrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Excepţia nulităţii recursului

Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă, constatând că argumentele de ordin critic formulate de recurenta-reclamantă privesc nemotivarea sentinţei recurate şi existenţa unor considerente contradictorii, precum şi faptul că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sanctiunea nulităţii, invocând şi greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale expres menţionate de recurentă, putând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

2. Argumente de fapt şi de drept relevante. Analiza motivelor de casare

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta Compania Naţională de Adminstrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a chemat în judecată pe pârâta A., solicitând anularea Sentinţei arbitrale nr. 76 din 18.12.2020 şi a Sentinţei arbitrale nr. 32 din 14.04.2021, prin care a fost soluţionată cererea de îndreptare eroare materială/lămurire/completare a Sentinţei arbitrale nr. 76 din 18.12.2020, a încheierii din 9 mai 2018 prin care a fost soluţionată cererea de recuzare a arbitrului unic desemnat în cauză, precum şi a următoarelor încheieri interlocutorii: încheierea de şedinţă din 6 mai 2020, prin care a fost respinsă cererea CNAIR S.A. de audiere nemijlocită a martorilor, încheierea de şedinţă din 19.06.2020, prin care a fost respinsă administrarea unei probe noi, pronunţate în dosarul x/2018 de către Tribunalul arbitral din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată, reclamanta Compania Naţională de Adminstrare a Infrastructurii Rutiere S.A. formulând recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., a căror incidenţă nu poate fi reţinută în cauză.

În ceea ce priveşte criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se constată că recurenta invocă, pe de o parte, lipsa unei motivări adecvate şi, pe de altă parte, existenţa unor considerente contradictorii.

Referitor la lipsa motivării, Înalta Curte aminteşte că nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte existenţa unor considerente contradictorii, Înalta Curte constată că, deşi, formal, recurenta invocă o pretinsă contrarietate între considerente, în realitate, îşi exprimă nemulţumirea faţă de un considerent al instanţei de fond, apreciind că aceasta a reţinut în mod greşit caracterul dispozitiv al normelor privind desemnarea arbitrilor.

În aceste condiţii, nu se poate vorbi de o contradicţie între considerente, ci de o chestiune de fond care ar putea, eventual, prezenta relevanţă din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Referitor la criticile subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut, pe de o parte, că cele trei încheieri la care se referă criticile formulate prin acţiunea în anulare nu fac parte din categoria încheierilor care pot fi atacate pe cale separată şi, pe de altă parte, a apreciat că aspectele învederate de contestatoare nu se circumscriu motivelor pentru care se poate formula acţiune în anularea unei hotărâri arbitrale, neputându-se reţine o încălcarea ordinii publice, a bunelor moravuri sau a dispoziţiilor imperative ale legii.

În ceea ce priveşte problema incompatibilităţii arbitrului, Înalta Curte constată că, nu doar că încheierea prin care s-a respins recuzarea nu face parte din categoria încheierilor care pot fi atacate, la instanţă, pe cale separată, în conformitate cu prevederile art. 594 din C. proc. civ., dar, mai mult, articolul 563 alin. (2) teza finală prevede că o astfel de încheiere "nu este supusă niciunei căi de atac".

În cauză, nu a fost invocat un caz de incompatibilitate absolută pentru a putea fi aplicat, eventual, art. 45 din C. proc. civ., care permite invocarea în orice stare a pricinii a neregularităţii.

În aceste condiţii, în cadrul unei acţiuni în anulare formulate împotriva unor hotărâri arbitrale nu vor putea fi analizate aspecte legate de incompatibilitatea arbitrilor întrucât o astfel de analiză ar fi de natură să eludeze prevederile imperative ale art. 563 din C. proc. civ., permiţând căi de atac care nu sunt prevăzute de lege.

Din această perspectivă, analiza realizată de instanţa de fond cu privire la incompatibilitatea arbitrului este superfluă, fiind realizată cu depăşirea limitelor acţiunii în anulare impuse de art. 608 coroborat cu art. 563 din C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte nu va mai analiza criticile de fond formulate de recurentă cu privire la aceste dezlegări ale primei instanţe.

În ceea ce priveşte respingerea, de către tribunalul arbitral, a cererii de audiere nemijlocită a unor martori şi a cererii de suplimentare a probatoriului cu un raport de expertiză extrajudiciară, prima instanţă a reţinut în mod corect că, potrivit art. 36 din Regulile de procedură ale Curţii de arbitraj CCIR "(1) Depoziţiile martorilor pot fi depuse sub formă de declaraţii autentice sau sub legalizare de semnătură ori de atestare a identităţii de către avocat. (2) Martorii sau experţii propuşi de părţi se vor prezenta pentru a fi audiaţi de tribunalul arbitral sau de părţi, cu excepţia situaţiei în care tribunalul arbitral, după consultarea părţilor, decide altfel."

În condiţiile în care legea permitea administrarea, în acest mod, a probei cu martori, neaudierea, de către tribunalul arbitral, a martorilor, în mod nemijlocit, nu poate constitui o încălcare a unor norme imperative, fiind vorba de o chestiune de apreciere, la dispoziţia tribunalului arbitral.

De asemenea, în ceea ce priveşte probele suplimentare solicitate de recurentă în faţa tribunalului arbitral, Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic ale recurentei se referă la necesitatea şi utilitatea respectivelor probe.

Prima instanţă a reţinut în mod corect că "art. 587 alin. (2) conferă tribunalului arbitral competenţa exclusivă de a decide asupra utilităţii, pertinenţei şi concludenţei probelor propuse de părţi, ceea ce exclude posibilitatea de a aduce în discuţie în faţa instanţelor judecătoreşti acest aspect. Cu consultarea părţilor, tribunalul arbitral poate fixa termene-limită pentru administrarea probelor încuviinţate. După expirarea acestor termene, administrarea probei nu mai poate avea loc decât dacă tribunalul arbitral apreciază că aceasta este esenţială pentru soluţionarea corectă a litigiului. Odată ce tribunalul arbitral fixează termene-limită pentru administrarea probelor, nerespectarea acestora, atrage sancţiunea decăderii, ceea ce este şi cazul în speţă".

Încercarea recurentei de a lega aprecierea utilităţii unei probe de dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil nu poate fi primită. În speţă nu se poate vorbi de o dezechilibru vădit între părţi, indus de atitudinea tribunalului arbitral, ci de o chestiune de apreciere care aparţinea, în totalitate tribunalului arbitral.

În fine, în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, se constată că prin Decizia nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., care prevede că "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", Înalta Curte urmează să oblige recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 20.000 de RON cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi 453 C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă şi va respinge recursul ca nefondat şi va obliga recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 20.000 de RON cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă A. în nume propriu şi în calitate de lider al Asocierii A. - F. S.R.L..

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinţei civile nr. 582 din 18 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 20.000 de RON cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 23 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.