Proof by witness testimony inadmissible when official documents contradict refugee status under Law 189/2000
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal of the appellant Pension House, quashed the Court of Appeal’s decision, and remanded the case for retrial, thereby reversing the lower instance's favorable ruling for the claimant. The dispute concerned the claimant's request to annul an administrative decision denying her benefits under Law No. 189/2000 for being a refugee or ethnic persecutee during the period between March 1942 and March 1945. The Court of Appeal had previously admitted the claim based on witness testimony, finding that the claimant had proven her status as a refugee from territories ceded to Hungary. However, the Supreme Court held that the lower court violated procedural rules by accepting witness declarations in the presence of an official document from the Ministry of Interior stating that the claimant’s father was not registered as a displaced person during the relevant period. The decisive legal basis relied on Article 4 of Government Order No. 127/2002, which mandates that proof of ethnic persecution is to be established by official acts where available, with witness testimony admissible only in the absence of such official documentation, and Article 129 of the Civil Procedure Code, which required the court to order additional evidence gathering to resolve the contradiction between the official record and the witness statements.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, art. 129 C. proc. civ; Proof by witness testimony inadmissible when official documents contradict refugee status under Law 189/2000: Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din cele șase situații enumerate de lege.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta O.M. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Timiș, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea hotărârii nr. 7519 din 13 noiembrie 2003, emisă de pârâtă, prin care i-a fost respinsă cererea privind acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a refugiat împreună cu familia, din localitatea Bulz, în localitatea Roșia, în urma Dictatului de la Viena din 1940.
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 282 din 11 mai 2004, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii nr. 7519 din 13 noiembrie 2003 și obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 25 martie 1942 - 6 martie 1945.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada persecuției etnice, cu declarații de martori, care au arătat că aceasta s-a refugiat în jurul datei de 25 martie 1942, din teritoriile cedate Ungariei hortyste, în România, astfel că are calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Timiș.
Recurenta a susținut, în esență, că instanța de fond a acceptat modalitatea administrării probei cu martori, fără a ține cont că aceasta se poate face doar în lipsa datelor oficiale, însă la dosarul administrativ există un act oficial din care rezultă că tatăl reclamantei-intimate, B.P., nu figurează ca persoană refugiată în perioada 1940 - 1944.
Recursul este întemeiat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din cele șase situații enumerate de lege.
Prin H.G. nr. 127/2002, dată în aplicarea O.G. nr. 105/2002, aprobată prin Legea nr. 189/2000, s-a prevăzut că noțiunea de strămutat o include și pe aceea de refugiat.
Dovada încadrării în situațiile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație de martori.
În cauză, din actul oficial depus la dosar, respectiv adresa nr. C-2219 din 5 mai 2003, eliberată de Ministerul de Interne - Direcția Județeană Bihor a Arhivelor Naționale, rezultă că tatăl reclamantei nu face parte din categoria persoanelor strămutate în perioada 1940 - 1944.
Pe de altă parte, alin. (2) al art. 4 din H.G. nr. 127/2002, prevede că în lipsa actelor oficiale, dovada persecuției etnice se poate face prin declarații de martori.
Cum în cauză suntem în prezența unui act oficial, care infirmă declarațiile date de martori în fața notarului public, înseamnă că instanța, în virtutea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., avea obligația să stăruie în completarea cu noi dovezi, cum ar fi de la Primăria din localitatea în care se pretinde că a fost refugiat tatăl reclamantei sau de la alte instituții deosebite.
Neprocedând în acest mod, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, astfel că urmează a se admite recursul, a se casa sentința atacată și a se trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.
În rejudecare, se vor completa probele, în sensul considerentelor expuse (solicitându-se reclamantei, să depună acte cu privire la calitatea de refugiați a părinților săi și pe cale de consecință, și a sa).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 282 din 11 iunie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2005.