Delay complaint regarding appellate judgment motivation declared without object and dismissed after motivation was filed
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for delay (contestație la tergiversare) filed by a private company, ruling the claim to be without object and leaving no avenue for appeal. The dispute concerned the company's request to compel the Court of Appeal to motivate and communicate a decision pronounced on December 29, 2022, arguing that the statutory 30-day deadline for this procedure had expired without result. The court found that the specific remedy sought had already been fulfilled, as a copy of the motivated judgment was included in the supplementary file submitted with the petition, thereby rendering the request moot under the doctrine that a claim ceases to exist if the underlying factual state changes to satisfy the plaintiff's demand. The decisive legal basis included Articles 522 and 32(1)(c) of the Code of Civil Procedure, which define the admissibility of delay complaints and require that a specific claim remain pending and unfulfilled throughout the proceedings.
Legislator headnote
AI generatedart. 522 din C. proc. civ, art. 522 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ, art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ, art. 402 din C. proc. civ; Delay complaint regarding appellate judgment motivation declared without object and dismissed after motivation was filed: Din economia dispoziţiilor art. 522 din C. proc. civ. rezultă că ceea ce caracterizează această instituţie juridică este pasivitatea instanţei de judecată, care are mijloacele necesare la dispoziţie pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare şi nu le foloseşte, sau, nesocoteşte ea însăşi dispoziţiile legale care-i impun o anumită conduită.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2023
Asupra contestaţiei la tergiversare de faţă;
1 .Obiectul cererii.
La data de 3 noiembrie 2023 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal contestaţia privind tergiversarea procesului formulată de petenta S.C. A. S.R.L. cu privire la dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În temeiul art. 522 şi urm. din C. proc. civ. s-a solicitat să se dispună Curţii de Apel Alba Iulia motivarea şi comunicarea hotărârii pronunţate la data de 29.12.2022, pentru nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de lege.
2. Considerentele Inaltei Curţi asupra contestaţiei la tergiversare
Analizând cu prioritate excepţia lipsei de obiect a contestaţiei la tergiversare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele.
Potrivit art. 522 din C. proc. civ.:
"(1) Oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată pot face contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.
(2) Contestaţia menţionată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:
1. când legea stabileşte un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunţare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat;"
Din economia dispoziţiilor art. 522 din C. proc. civ. rezultă că ceea ce caracterizează această instituţie juridică este pasivitatea instanţei de judecată, care are mijloacele necesare la dispoziţie pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare şi nu le foloseşte, sau, nesocoteşte ea însăşi dispoziţiile legale care-i impun o anumită conduită.
Înalta Curte reţine însă că odată cu contestaţia la tergiversare şi suplimentul dosarului curţii de apel, a fost înaintată şi o copie a sentinţei nr. 263 din data de 29 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Reţinând astfel că instanţa de fond a motivat hotărârea vizată de contestaţia la tergiversare întemeiată pe dispoziţiile art. 522 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea a rămas fără obiect, în condiţiile art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., care reglementează una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune ca fiind cea privind formularea unei pretenţii şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei.
În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că a fost realizată pretenţia concretă dedusă judecăţii, astfel că demersul judiciar formulat de petentă este la momentul de faţă rămas fără obiect, urmând să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia privind tergiversarea procesului formulată de petenta S.C. A. S.R.L. cu privire la dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca rămasă fără obiect.
Fără cale de atac.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 21 noiembrie 2023.