Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5485/2023 AI generated

Rejection of military transfer based on new age limit; appeal dismissed and administrative order upheld

Case Number Decizia nr. 5485/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Ministry of National Defense, upholding the lower court’s order to annul the ministerial decision that refused the transfer and military rank of a civil prosecutor to a military post and ordering the ministry to issue an order for her activation as an officer and grant her rank. The dispute concerned whether the ministry could reject the transfer under a new age limit (max 45 years) introduced by legislative amendment during the pending administrative procedure, despite having previously issued a favorable opinion under the old law. The Court held that the initial favorable compliance opinion constituted a definitive stage of the transfer procedure based on the law in force at its issuance (2018), and that the subsequent modification of the law in 2019 could not be applied retroactively to deny the applicant’s right to military status, adhering to the principles of non-retroactivity and legal certainty; furthermore, the Court affirmed that the prosecution service had active procedural standing as a third party with a legitimate interest and that the challenged act was an administrative refusal not subject to mandatory prior complaint procedures.

Legislator headnote

AI generated

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 14 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; Rejection of military transfer based on new age limit; appeal dismissed and administrative order upheld: The dispute concerned whether the ministry could reject the transfer under a new age limit (max 45 years) introduced by legislative amendment during the pending administrative procedure, despite having previously issued a favorable opinion under the old law. The Court held that the initial favorable compliance opinion constituted a definitive stage of the transfer procedure based on the law in force at its issuance (2018), and that the subsequent modification of the law in 2019 could not be applied retroactively to deny the applicant’s right to military status, adhering to the principles of non-retroactivity and legal certainty; furthermore, the Court affirmed that the prosecution service had active procedural standing as a third party with a legitimate interest and that the challenged act was an administrative refusal not subject to mandatory prior complaint procedures.

Keywords

AI generated
administrative status military service prior administrative complaint legal opinion standing to appeal civil annulment

Cited Legislation

AI generated
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004
Nu pot fi acceptate nici aspectele reţinute de instanţa de fond, conform cărora soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii este întemeiată pe asimilarea raportului de respingere unui refuz nejustificat al instituţiei militare, act administrativ asimilat, conform art. 2 alin.
art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
(2) cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, rezultă că terţul era obligat să parcurgă procedura prealabilă stabilită la art.
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Reclamantul în prezenta cauză, entitate distinctă faţă de persoana doamnei A., s-a adresat instanţei de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea actelor administrative menţionat, fără a urma procedura prealabilă obligatorie, prevăzută de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004
În baza art. 16 indice 1 din Legea nr.
art. 1 din Legea nr. 554/2004
Aspectele menţionate anterior susţin apărările instituţiei militare, reiterate şi pe fondul cauzei, iar aspectele reţinute de prima instanţă intră în contradicţie cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004; dispoziţiile art.
art. 14 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
Nici dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu sunt incidente în speţă.
art. 32 alin. (1) din C. proc. civ
Dispoziţiile art. 32 alin. (1) din C. proc. civ.
art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare

Provides the substantive legal basis for the High Court to resolve the appeal and dismiss it as unfounded.

art. 496 alin. (1) Cod procedură civilă

Procedural rule governing the dismissal of a cassation appeal when no grounds for cassation are identified.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 24.02.2022 sub nr. x/2022, reclamantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, anularea Adresei nr. x din 14.09.2021 emise de pârât, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată împotriva Ordinului ministrului apărării naţionale din 18.04.2020, anularea acestui Ordin prin care a fost aprobat Raportul nr. x din 15.04.2020 întocmit de Procurorul-Şef al secţiei Parchetelor Militare, privind respingerea cererii de chemare în activitate în corpul ofiţerilor şi de acordare a gradului militar, formulată de doamna procuror A., precum şi obligarea pârâtului să emită un act administrativ prin care să dispună chemarea în activitate în corpul ofiţerilor a doamnei procuror A. şi acordarea gradului militar, de la 18.04.2020.

În baza art. 16 indice 1 din Legea nr. 554/2004, reclamantul a solicitat deopotrivă introducerea în cauză a doamnei procuror A., în calitate de destinatar al actului administrativ contestat.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin încheierea de şedinţă din data de 27.01.2023, s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie formulată de pârâta A., iar în ce priveşte excepţiile invocate în cauză de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, a admis excepţia inadmisibilităţii solicitării de anulare a Adresei nr. x din 14.09.2021 emise de pârât, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată împotriva Ordinului ministrului apărării naţionale din 18.04.2020, fiind respinse ca neîntemeiate celelalte excepţii, respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, excepţia lipsei de interes a acestuia în promovarea acţiunii şi excepţia inadmisibilităţii în rest a acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 301 din data de 24 februarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea Adresei Ministerului Apărării Naţionale nr. SG 5980 din 14.09.2021, de respingere a plângerii prealabile; a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi A.; a fost anulată Hotărârea ministrului apărării naţionale din 18.04.2020, de aprobare a Raportului nr. x din 15.04.2020, întocmit de Procurorul Militar Şef al secţiei Parchetelor Militare, privind respingerea cererii de chemare în activitate în corpul ofiţerilor şi de acordare a gradului militar, formulată de pârâta A.; a fost obligat pârâtul Ministerul Apărării Naţionale să emită ordinul de acordare a gradului militar şi de chemare în activitate în corpul ofiţerilor a pârâtei A., cu începere de la data de 26.02.2020.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a formulat recurs împotriva încheierii de şedinţă din 27.01.2023 şi împotriva sentinţei menţionate mai sus, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor menţionate şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii ca neîntemeiată, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Hotărârile recurate sunt nelegale, cel puţin prin prisma criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 8 din Codul de procedură civilă, instanţa pronunţând o hotărâre cu încălcarea normelor de drept material incidente în cauză.

Recurentul a arătat că instanţa a soluţionat în mod greşit cauza, atât din perspectiva respingerii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii - prin prisma neîndeplinirii condiţiilor referitoare la calitatea de act administrativ unilateral individual contestat de reclamant, în înţelesul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 554/2004), cât şi faţă de considerentele hotărârii, raportate la normele de drept material încălcate de judecătorul fondului.

Cu privire la respingerea excepţiei inadmisibilităţii invocată de instituţia militară, fără a relua apărările formulate prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, a arătat că Legea nr. 554/2004 defineşte actul administrativ ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În cauză, Raportul nr. x din 15.04.2020 nu face parte din categoria actelor administrative a căror legalitate poate fi analizată de instanţa de contencios administrativ; actul menţionat reprezintă un document de lucru intern, a cărui elaborare este standardizată în vederea facilitării luării deciziilor, întocmirea lor fiind realizată în conformitate cu modelele şi precizările cuprinse în actele normative specifice. Rapoartele reprezintă documente cu caracter militar, prin care se prezintă comandanţilor ierarhici informaţii, concluzii şi propuneri formulate cu claritate şi precizie, specificându-se baza legală şi argumentele de susţinere ale acestora, care fundamentează măsurile ce vor fi dispuse conform competenţelor şi legislaţiei în vigoare.

Rapoartele militare nu sunt acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004, întrucât nu dau naştere, modifică sau sting raporturi juridice. Documentul menţionat este un instrument de lucru, un înscris în care sunt consemnate concluziile rezultate în urma verificărilor privind neîndeplinirea condiţiilor de transfer a doamnei procuror efectuate de structurile abilitate în baza actelor normative în vigoare. În cuprinsul raportului se regăseşte o simplă informare care vizează elementele de incompatibilitate constatate în urma activităţii de verificare, precum şi propuneri, potrivit legii, rezultate în urma acordării avizului nefavorabil de iniţiere a procedurii de transfer a persoanei amintite.

Respingerea excepţiei inadmisibilităţii reprezintă o interpretare excesivă şi o soluţie contrară normelor juridice specifice contenciosului administrativ şi jurisprudenţei consacrate a instanţei supreme.

Nu pot fi acceptate nici aspectele reţinute de instanţa de fond, conform cărora soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii este întemeiată pe asimilarea raportului de respingere unui refuz nejustificat al instituţiei militare, act administrativ asimilat, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, împotriva căruia nu este obligatorie plângerea prealabilă prevăzută de dispoziţiile art. 7 alin. (5) din acelaşi act normativ.

Având în vedere temeiul cererii de chemare în judecată şi al modului de formulare a acesteia, reclamantul a înţeles să conteste un act administrativ, în înţelesul Legii nr. 554/2004. Aşadar, reclamantul este un terţ faţă de actele a căror anulare se solicită în speţă. Din coroborarea art. 1 alin. (2) cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, rezultă că terţul era obligat să parcurgă procedura prealabilă stabilită la art. 7 din aceeaşi lege. Formularea textului fiind una impersonală, arată că este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept, terţul fiind obligat la parcurgerea acestei etape înainte de a sesiza instanţa de contencios administrativ.

Or, doamna procuror a formulat plângere prealabilă împotriva actului administrativ, dar nu a promovat cerere de chemare în judecată ca urmare a respingerii solicitării.

Reclamantul în prezenta cauză, entitate distinctă faţă de persoana doamnei A., s-a adresat instanţei de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea actelor administrative menţionat, fără a urma procedura prealabilă obligatorie, prevăzută de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

In mod greşit a reţinut instanţa de fond că reclamantul are calitate procesuală activă pentru a formula prezenta cerere. Raţionamentul acesteia, conform căreia acesta este un terţ care se consideră vătămat printr-un act adresat altui subiect de drept, în condiţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu poate fi acceptat, în condiţiile în care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu probează în niciun mod vătămarea suferită.

Reclamantul nu are calitatea de persoană vătămată, în accepţiunea contenciosului administrativ. Acesta nu poate fi lezat în mod direct sau indirect de emiterea avizului nefavorabil, în procedura de transfer a doamnei procuror A., astfel încât să fie îndreptăţii să solicite anulare Raportului nr. x din 15.04.2020.

Aşadar, reclamantul nu se poate substitui angajaţilor instituţiei în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor subiective ale acestora şi nici nu poate iniţia acţiuni în justiţie pentru aceştia/în numele acestora.

Aspectele menţionate anterior susţin apărările instituţiei militare, reiterate şi pe fondul cauzei, iar aspectele reţinute de prima instanţă intră în contradicţie cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004; dispoziţiile art. 1 alin. (2) nu pot fi incidente, atâta timp cât vătămarea reclamantului nu este probată, iar simpla menţionare a vătămării de către reclamant nu este suficientă.

Nici dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu sunt incidente în speţă. Potrivit dispoziţiilor menţionate, Ministerul Public poate sesiza instanţa de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a actului administrativ normativ "când în cauză este un interes public major, de natură a perturba grav funcţionarea unui serviciu public administrativ, din oficiu sau la sesizare". Ipoteza vizată de reclamant nu poate fi reţinută decât pentru instituţia Avocatului Poporului în controlul de constituţionalitate al legilor supuse analizei ca obligaţie legală de această dată, care are o dublă calitate (atât în contencios obiectiv, cât şi în contencios subiectiv) şi prin care se urmăreşte asigurarea ocrotirii interesului public concomitent cu respectarea interesului privat al persoanei fizice ale cărei drepturi, libertăţi sau interese legitime au fost vătămate, fără a fi încălcat art. 21 alin. (1) din Constituţia României.

Nici soluţia privind respingerea excepţiei lipsei de interes nu este motivată de instanţa de fond, aceasta făcând referire la o posibilă vătămare, care de asemenea nu a fost probată. Reclamantul nu a suferit nicio vătămare, iar prin acţiunea litigioasă urmăreşte, în mod nelegal, repunerea în termen a dreptului material la acţiune pentru persoana interesată, angajata reclamantului, respectiv doamna procuror A.. Dispoziţiile art. 32 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia are capacitate procesuală, calitate procesuală, formulează o pretenţie şi justifică un interes.

Pe fondul recursului, hotărârea recurată nu cuprinde o analiză efectivă a apărărilor părţilor litigante, nefiind regăsite motivele pentru care au fost înlăturate opiniile instituţiei militare, soluţia înscrisă în dispozitiv fiind circumscrisă motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. In mod necesar, hotărârea judecătorească trebuia să cuprindă în motivarea sa argumentele care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile si apărările părţilor, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii. In cauză, sentinţa recurată este lipsită de suport probator şi legal, soluţia adoptată fiind pronunţată cu nerespectarea prevederilor enunţate anterior.

În speţă, instanţa de fond nu a înlăturat susţinerile Ministerului Apărării Naţionale faţă de motivele părţii adverse, dar nici nu a explicat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care 1-a adoptat.

În mod greşit a reţinut instanţa de fond că a doua hotărâre emisa de Consiliul Superior al Magistraturii constituie o etapă a aceleiaşi proceduri de transfer iniţiate în ianuarie 2018, apreciind că la acel moment avizul instituţiei militare a fost favorabil şi că legislaţia nu impunea o limită de vârstă pentru chemarea în activitate.

Avizul Ministerului Apărării Naţionale a permis chemarea în activitate a doamnei procuror, dar cererea de transfer a fost respinsă prin Hotărârea secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 435/25.09.2018, menţinută prin hotărârea Consiliului de respingere a contestaţiei administrative formulată de doamna procuror A.. Aşadar, nu poate fi acceptat raţionamentul instanţei de fond conform căruia avizul iniţial al instituţiei militare ar fi în vigoare, iar Ministerul Apărării Naţionale ar fi chemat să aprecieze doar cu privire la gradul militar ce se cuvine a fi acordat. Pe acelaşi raţionament eronat, prima instanţă a reţinut şi că instituţia militară nu ar fi îndreptăţită să procedeze la o nouă verificare a îndeplinirii condiţiilor legale pentru dobândirea calităţii de ofiţer în activitate, verificare ce a fost realizată în etapa incipientă a procedurii.

În speţă, nu poate fi vorba despre o nouă verificare a condiţiilor de chemare în activitate. Doamnei procuror i-a fost respinsă cererea de transfer, iar în urma promovării unei acţiuni in justiţie ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, Curtea de Apel Cluj a anulat Hotărârea nr. 435/25.09.2018 (de respingere a cererii de transfer) şi a obligat pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul doamnei procuror A. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj la Parchetul militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj. Sentinţa civilă a rămas definitivă prin Decizia nr. 630/06.02.2020, pronunţată de înalta Curte de Casaţie si Justiţie.

În dosarul anterior menţionat, Ministerul Apărării Naţionale nu a fost parte, iar hotărârile pronunţate în respectiva cauză nu îi sunt opozabile.

Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar poate constata că între avizul acordat iniţial de instituţia militară, dar care a rămas fără obiect în momentul respingerii cererii de transfer de către Consiliul Superior al Magistraturii şi momentul resolicitării transferului de către doamna procuror, prin plângerea prealabilă adresată Ministerului Apărării Naţionale, nu există o legătură. Este cât se poate de clar că, la momentul formulării plângerii prealabile, doamna procuror A. nu mai îndeplinea criteriul de vârstă necesar chemării în activitate, criteriu prevăzut de legislaţia în vigoare la momentul cererii.

Solicitarea nu a fost avizată favorabil de structurile responsabile din Ministerul Apărării Naţionale, datorită neîndeplinirii criteriului de vârstă de cel mult 45 de ani pentru provenienţa ofiţerilor în activitate, în temeiul art. 36 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare (modificare introdusă prin Legea nr. 101/2019 pentru modificarea şi completarea Legii 80/1995 privind statutul cadrelor militare).

Potrivit dispoziţiilor menţionate, ofiţerii în activitate provin din persoane care au vârsta de cel mult 45 ani, sunt absolvenţi cu diplomă de licenţă ale unei instituţii de învăţământ superior cu profil corespunzător specialităţilor militare.

Doamna procuror A. avea vârsta de 46 de ani şi 10 luni încă de la data de 09.03.2020, fiind evident că pentru emiterea ordinului de chemare în activitate la o dată ulterioară, criteriul de vârstă nu mai putea fi îndeplinit.

Nu putea fi îndeplinit nici criteriul de vârstă, mai favorabil, prevăzut la art. 10 lit. c) din Ordinul nr. M-105/2002 potrivit căruia "ofiţerii în activitate pot proveni şi din ofiţeri în rezervă" care "au vârsta de cel mult 30 de ani la data chemării/rechemării în activitate. Pentru încadrarea unor funcţii cu specialişti care nu se pregătesc în reţeaua de învăţământ a Ministerului Apărării Naţionale sau în situaţiile când la unele specialităţi militare s-a creat un deficit care nu poate fi diminuat prin pregătire în instituţiile militare de formare a ofiţerilor în activitate pot fi chemaţi/rechemaţi în activitate şi ofiţerii care au vârsta de cel mult 45 de ani în condiţiile în care gradul acordat la chemarea/rechemarea în activitate le permite să- şi menţină calitatea de cadru militar în activitate cel puţin 10 ani."

In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata A. a depus întâmpinare la recursul formulat în cauză de Ministerul Apărării Naţionale, prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind temeinică şi legală.

Intimata a arătat că motivele invocate prin recursul declarat sunt o reluare a alegaţiilor formulate de Ministerul Apărării Naţionale încă de la începutul procedurii administrative şi ulterior a celei judiciare, desfăşurate în faţa instanţei, faţă de situaţia sa şi că îşi însuşeşte în totalitate considerentele expuse în cuprinsul hotărârii atacate, pe care le consider legale, temeinice şi pertinente.

Reclamantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurentul-pârât Ministerul Apărării Naţionale, ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

În mod corect prima instanţă a constatat că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are interes în promovarea prezentei acţiuni.

Din cuprinsul art. 131 din Constituţie, rezultă că Ministerul Public este alcătuit din totalitatea unităţilor de parchet.

Conform art. 62 alin. (1) şi (2) şi art. 65 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în vigoare la data formulării acţiunii, art. 70 alin. (1) şi (2) şi art. 71 din acelaşi act normativ şi art. 14 alin. (1) lit. a) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Hotărârea secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 947 din 14.11.2019, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are ca atribuţie pe aceea de a conduce, coordona şi răspunde de activitatea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a parchetelor din subordine.

În condiţiile în care Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are atribuţia de a asigura buna desfăşurare a activităţii de urmărire penală şi răspunde de aceasta, iar, în prezent, doamna procuror A. este în imposibilitate de a exercita atribuţiile specifice competenţei unităţii de parchet la care a fost transferată, interesul de a contesta actele administrative în discuţie este evident.

În cursul judecării dosarului nr. x/2019 al Curţii de Apel Cluj, prin Legea nr. 101/2019, a fost modificată Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, fiind introdusă, în cuprinsul art. 36 alin. (1) lit. g), o) condiţie restrictivă referitoare la limita maximă de vârstă pentru acordarea gradului militar şi chemarea în activitate în corpul ofiţerilor.

Astfel, în forma intrată în vigoare începând cu 16.05.2019 (dată la care doamna procuror A. avea împlinită vârsta de 46 de ani), s-a prevăzut în mod expres că ofiţerii în activitate provin dintre persoanele care au vârsta de cel mult 45 de ani, sunt absolvente cu diplomă de licenţă ale unei instituţii de învăţământ superior, cu profil corespunzător specialităţilor militare, au promovat testele de aptitudini şi îndeplinesc celelalte condiţii stabilite prin ordin al miniştrilor sau şefilor instituţiilor componente ale sistemului apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale.

Deşi norma legală anterior menţionată era în vigoare la data pronunţării sentinţei civile nr. 160 din 05.07.2019 a Curţii de Apel Cluj, aceasta nu a făcut obiectul analizei instanţei şi nu a fost invocată în cursul judecăţii de către pârâtul CSM, secţia pentru Procurori.

În ceea ce o priveşte pe doamna procuror A., după îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de Legea nr. 554/2004, aceasta nu a sesizat, în termen legal, instanţa de contencios administrativ competentă cu o cerere având ca obiect anularea Ordinului din 18.04.2020 al Ministrului Apărării Naţionale, prin care s-a dispus respingerea cererii de chemare în activitate în corpul ofiţerilor şi acordare a gradului militar.

Prin urmare, singura cale de remediere a situaţiei expuse rămâne prezenta acţiune, care este întemeiată ţinând cont de faptul că, la data iniţierii procedurii de numire ca procuror militar - 10.07.2018, Ministrul Apărării Naţionale a emis un aviz favorabil, respectiv Ordinul din 10.07.2018, prin care a fost aprobat Raportul nr. x din 03.05.2018, întocmit de Procurorul-Şef al secţiei Parchetelor Militare.

Raportat la dispoziţiile art. 6 alin. (2) C. civ., potrivit cu care "actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor", prevederile modificatoare ale art. 36 lit. g) din Legea nr. 80/1995 (în forma începând cu 13.05.2019) se aplică raporturilor juridice născute sub imperiul lor. Conform acestor prevederi, ofiţerii în activitate provin dintre persoanele care au vârsta de cel mult 45 de ani.

Or, la data emiterii hotărârii prin care CSM, secţia pentru Procurori a respins cererea de transfer formulată de doamna procuror A., respectiv 25.09.2018, o astfel de condiţie nu exista.

Recurentul-pârât Ministerul Apărării Naţionale nu a ţinut cont de calificarea actului care produce consecinţe juridice, în concret fiind vorba de procedura de transfer, şi nu de procedura de activare în corpul ofiţerilor.

Avizele necesare pentru înscrierea la procedura de transfer în funcţia de procuror militar sunt avize prealabile şi conforme (cu caracter obligatoriu, în absenţa lor neputând fi finalizată procedura). Acest argument consolidează teza susţinută în sensul că reperul temporal pentru condiţiile necesare transferului îl reprezintă legea în vigoare la data deschiderii procedurii de transfer. Altfel, s-ar nega şi s-ar înlătura efectivitatea controlului judecătoresc asupra actelor administrative, dacă în decursul examinării pricinii intervin modificări legislative.

Argumentul derivă şi din interpretarea Deciziei nr. 766/2011 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că sintagma în vigoare din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare.

Mai mult, absenţa normei tranzitorii din cuprinsul Legii nr. 101/2019 nu face imposibilă clarificarea naturii juridice a dispoziţiei legale prin raportare la principiul prevăzut de art. 15 din Constituţie.

Curtea Constituţională a statuat că principiul securităţii juridice exprimă, în esenţă, faptul că cetăţenii trebuie protejaţi contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze. Acest principiu a fost consacrat şi a cunoscut o continuă îmbogăţire în dreptul european, atât la nivel general comunitar, cât şi în materia protecţiei drepturilor omului. Sub acest aspect, principiul securităţii juridice se corelează cu un alt principiu, dezvoltat în dreptul comunitar, şi anume principiul încrederii legitime. Potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene (de exemplu, cauzele Facini Dori v Recre, 199421, Foto-Frost v Hauptzollant Lubeck. Ost, 198722), principiul încrederii legitime impune ca legislaţia să fie clară şi predictibilă, unitară şi coerentă; de asemenea, impune limitarea posibilităţilor de modificare a normelor juridice, stabilitatea regulilor instituite prin acestea.

În drept, au fost invocate prevederile art. 205 din C. proc. civ.

5. Soluţia instanţei de recurs

5.1. Aspecte de fapt şi de drept relevante reţinute de prima instanţă

În cursul lunii ianuarie 2018, CSM a declanşat procedura de numire în funcţia de procuror militar, condiţiile pentru activarea în calitate de ofiţer fiind prevăzute de Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, în forma anterioară Legii nr. 101/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995.

În fapt, la data de 22.01.2018, doamna procuror A. a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori transferul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj din cadrul secţiei Parchetelor Militare - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În vederea soluţionării cererii de transfer, în conformitate cu prevederile Regulamentului comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele ori parchetele militare, precum şi acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 176/2014 şi Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M-47/2014, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat Ministerului Apărării Naţionale, prin secţia Parchetelor Militare, eliberarea avizului conform privind îndeplinirea de către doamna procuror a condiţiilor legale pentru dobândirea calităţii de ofiţer în activitate.

Prin raportul nr. x/2018 din data de 03.05.2018 întocmit de Şeful secţiei Parchetelor Militare s-a propus acordarea avizului conform favorabil, raportul fiind aprobat prin hotărârea ministrului apărării naţionale din data de 10.07.2018.

Subsecvent, cererea de transfer a fost respinsă prin Hotărârea secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 435/25.09.2018, menţinută prin hotărârea Consiliului de respingere a contestaţiei administrative formulate de doamna procuror A..

Ulterior, doamna procuror a promovat o acţiune în contencios administrativ în anularea hotărârii mai sus menţionate, în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, acţiune ce a fost admisă prin sentinţa nr. 160/05.07.2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin decizia nr. 630/06.02.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa anulării Hotărârii secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 435/25.09.2018 şi a obligării pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul doamnei procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj

Pentru punerea în executare a hotărârii instanţei de contencios administrativ, secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a emis Hotărârea nr. 181/26.02.2020, prin care s-a dispus transferul procurorului în cauză începând cu data de 26.02.2020, hotărâre ce a fost comunicată secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu adresa nr. x/27.02.2020 a Direcţiei resurse umane şi organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea luării măsurilor legale corespunzătoare.

Reclamantul a susţinut că odată cu emiterea Hotărârii secţiei pentru Procurori a CSM nr. 181 din 26.02.2020, prin care a fost pusă în executare sentinţa civilă nr. 160/2019 din 05.07.2019 a Curţii de Apel Cluj şi s-a realizat transferul, procurorul nu mai activează la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, iar statutul şi locul său în cadrul Ministerului Public trebuie definitivate.

Hotărârea nr. 181 din 26.02.2020 a fost comunicată Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare în vederea iniţierii procedurii de chemare în activitate în corpul ofiţerilor a doamnei procuror A. şi formulării propunerii de acordare a gradului militar, conform art. 8 din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele ori parchetele militare, precum şi acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 176/2014 şi Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. M 47/2014.

Concomitent, la data de 02.03.2020, doamna procuror A. a solicitat ministrului apărării naţionale aprobarea chemării sale în cadrele active ale armatei, respectiv dobândirea calităţii de ofiţer în activitate, în considerarea transferului său la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj dispus începând cu data de 26.02.2020 prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori nr. 181/26.02.2020.

Prin Raportul nr. x din 09.03.2020, Şeful secţiei Parchetelor Militare a propus ministrului apărării naţionale chemarea în activitate în corpul ofiţerilor a doamnei procuror, confirmarea sa în serviciul justiţie militară şi acordarea gradului militar de locotenent-colonel, începând cu data de 26.02.2020, în vederea încadrării ca procuror militar la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Cluj.

Raportul sus-menţionat a fost avizat nefavorabil de Direcţia Generală Juridică şi de Direcţia Generală Management Resurse Umane din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, reţinându-se că doamna procuror nu îndeplineşte criteriul vârstei maxime pentru provenienţa ofiţerilor în activitate, de cel mult 45 de ani, prevăzut de art. 36 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 101/2019, intrată în vigoare la data de 16.05.2019, faţă de împrejurarea că, la data raportului, susnumita avea împlinită vârsta de 46 de ani şi 10 luni.

Prin Ordinul din 18.04.2020, Ministrul Apărării Naţionale a aprobat Raportul nr. x din 15.04.2020, întocmit de Procurorul-Sef al secţiei Parchetelor Militare, privind respingerea cererii de chemare în activitate în corpul ofiţerilor şi acordare a gradului militar, formulată de doamna procuror A..

În cursul judecării dosarului nr. x/2019 al Curţii de Apel Cluj, prin Legea nr. 101/2019, a fost modificată Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, fiind introdusă, în cuprinsul art. 36 alin. (1) lit. g), o) condiţie restrictivă referitoare la limita maximă de vârstă pentru acordarea gradului militar şi chemarea în activitate în corpul ofiţerilor.

Astfel, în forma intrată în vigoare începând cu 16.05.2019 (dată la care doamna procuror A. avea împlinită vârsta de 46 de ani), s-a prevăzut în mod expres că ofiţerii în activitate provin dintre persoanele care au vârsta de cel mult 45 de ani, sunt absolvente cu diplomă de licenţă ale unei instituţii de învăţământ superior, cu profil corespunzător specialităţilor militare, au promovat testele de aptitudini şi îndeplinesc celelalte condiţii stabilite prin ordin al miniştrilor sau şefilor instituţiilor componente ale sistemului apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale.

Deşi norma legală anterior menţionată era în vigoare la data pronunţării sentinţei civile nr. 160 din 05.07.2019 a Curţii de Apel Cluj, aceasta nu a făcut obiectul analizei instanţei şi nu a fost invocată în cursul judecăţii de către pârâtul CSM, secţia pentru Procurori.

Astfel, prin Raportul nr. x din 15.04.2020, Şeful secţiei Parchetelor Militare, însuşindu-şi punctul de vedere al direcţiilor de specialitate din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, a propus respingerea cererii de chemare în activitate în corpul ofiţerilor şi de acordare a gradului militar formulată de doamna procuror ca urmare a transferului dispus prin Hotărârea secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 181/26.02.2020, pentru neîndeplinirea condiţiei privind limita maximă de vârstă de 45 de ani la data chemării în activitate, această propunere fiind aprobată de ministrul apărării naţionale la data de 18.04.2020.

Prin adresa nr. x/2020 din data de 23.04.2020, secţia Parchetelor Militare a comunicat Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj faptul că Ministerul Apărării Naţionale a respins chemarea în activitate în corpul ofiţerilor şi acordarea gradului militar doamnei procuror A..

Plângerea prealabilă formulată de doamna procuror împotriva hotărârii ministrului apărării naţionale a fost respinsă, răspunsul în acest sens fiindu-i comunicat cu adresa nr. x/29.06.2020 emisă de Direcţia Generală Juridică.

Doamna procuror nu a atacat în contencios administrativ hotărârea ministrului apărării naţionale din data de 18.04.2020.

Prin adresa nr. x/25.08.2021, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Ministerului Apărării Naţionale reevaluarea hotărârii din 18.04.2020 raportat la împrejurarea că în cadrul procedurii de transfer, respectiv la data de 10.07.2018, a fost emis un aviz favorabil privind îndeplinirea de către doamna procuror a condiţiilor de chemare în activitate şi acordare a gradului militar, iar cerinţa privind limita maximă de vârstă de 45 de ani, instituită prin noua formă a art. 36 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995, nu era în vigoare la data respingerii cererii de transfer prin Hotărârea secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 435/25.09.2018.

Prin adresa x/14.09.2021, Ministerul Apărării Naţionale a comunicat că nu poate da curs favorabil solicitării de mai sus, învederând, în esenţă, că la data pronunţării sentinţei Curţii de Apel Cluj era în vigoare şi producea efecte juridice art. 36 alin. (1) lit. g) în forma modificată potrivit Legii nr. 101/2019, privind cerinţa obligatorie de vârstă de cel mult 45 de ani pentru provenienţa ofiţerilor în activitate, cerinţă pe care doamna procuror nu o mai îndeplinea, această dispoziţie legală nefiind însă invocată în proces şi nefăcând obiectul analizei instanţei care a obligat Consiliul Superior al Magistraturii la emiterea hotărârii prin care să se dispună transferul doamnei procuror, ministerul subliniind totodată şi faptul că hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2019 nu îi sunt opozabile, câtă vreme nu a fost parte în procesul respectiv.

În ceea ce priveşte pe doamna procuror A., după îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, aceasta nu a sesizat, în termen legal, instanţa de contencios administrativ competentă cu o cerere având ca obiect anularea Ordinului din 18.04.2020 al Ministrului Apărării Naţionale, prin care s-a dispus respingerea cererii de chemare în activitate în corpul ofiţerilor şi acordare a gradului militar.

În acest context, Ministerul Public a promovat prezenta acţiune în contencios administrativ, în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naţionale şi cu doamna procuror A., prin care solicită anularea adresei de răspuns la plângerea prealabilă şi a refuzului considerat nejustificat de chemare în activitate a doamnei procuror, precum şi obligarea autorităţii pârâte la emiterea unui act administrativ prin care sus-numita să fie chemată în activitate în corpul ofiţerilor şi să îi fie acordat gradul militar, reclamantul susţinând, în esenţă, că legea aplicabilă raportului juridic litigios este cea în vigoare la iniţierea procedurii de transfer, iar nu legea nouă, în forma modificată pe parcursul procedurii de transfer, cum a considerat pârâtul.

5.2. Analiza motivelor de recurs invocate de recuerntul-pârât şi a apărărilor aferente invocate de intimaţi

5.2.1. Motivul de recurs referitor la respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii

Recurentul a arătat că instanţa a soluţionat în mod greşit cauza, atât din perspectiva respingerii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii prin prisma neîndeplinirii condiţiilor referitoare la calitatea de act administrativ unilateral individual contestat de reclamant, în înţelesul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 554/2004), cât şi faţă de considerentele hotărârii, raportate la normele de drept material încălcate de judecătorul fondului.

În esenţă, recurentul a invocat faptul că Raportul nr. x din 15.04.2020 nu face parte din categoria actelor administrative a căror legalitate poate fi analizată de instanţa de contencios administrativ; actul menţionat reprezintă un document de lucru intern, a cărui elaborare este standardizată în vederea facilitării luării deciziilor, întocmirea lor fiind realizată în conformitate cu modelele şi precizările cuprinse în actele normative specifice. Rapoartele militare nu sunt acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004, întrucât nu dau naştere, modifică sau sting raporturi juridice.

Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că în cauză este atacat un refuz pretins nejustificat de soluţionare a unei cereri, refuz exprimat prin rezoluţia de aprobare a raportului prin care s-a propus respingerea cererii de chemare în activitate a doamnei procuror şi de acordare a gradului militar, act administrativ asimilat, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, împotriva căruia nu este obligatorie formularea plângerii prealabile conform art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Recurentul nu indică care este actul administrativ tipic care ar fi fost atacat de reclamant (act administrativ în înţelesul Legii nr. 554/2004 fiind atât actul administrativ tipic, cât şi cel asimilat), fiind evident că în speţă se atacă un refuz de soluţionare a unei cereri, raţionamentul primei instanţe pe această calificare fiind unul corect.

Chiar dacă reclamantul este un terţ faţă de actele a căror anulare se solicită în speţă, calificarea acestui act ca fiind act administrativ asimilat nu se schimbă în privinţa sa.

Împrejurarea că persoana fizică direct interesată a formulat plângere prealabilă împotriva actului administrativ, dar nu a promovat cerere de chemare în judecată ca urmare a respingerii solicitării nu ii poate fi imputată unui terţ care, potrivit legii, are legitimare procesuală activă pentru contestarea actului în faţa instanţei de contencios administrativ.

În al doilea rând, recurentul a invocat faptul că reclamantul în prezenta cauză, entitate distinctă faţă de persoana doamnei A., s-a adresat instanţei de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea actelor administrative menţionat, fără a urma procedura prealabilă obligatorie, prevăzută de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cum s-a statuat anterior, în cazul actului administrativ asimilat nu este necesară plângerea prealabilă, dar în subsidiar, în mod corect a reţinut prima instanţă că reclamantul s-a adresat pârâtului Ministerul Apărării Naţionale, la data de 25.08.2021, cu o cerere prin care a solicitat reexaminarea situaţiei doamnei procuror, care este asimilabilă unei plângeri prealabile.

5.2.2. Motivul de recurs referitor la soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale active

Recurentul a criticat şi soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale active, arătând că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că reclamantul are calitate procesuală activă pentru a formula prezenta cerere. Raţionamentul acesteia, conform căreia acesta este un terţ care se consideră vătămat printr-un act adresat altui subiect de drept, în condiţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu poate fi acceptat, în condiţiile în care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu probează în niciun mod vătămarea suferită.

Înalta Curte constată că prima isntanţă a reţinut că reclamantul are calitate procesuală activă în cauză, ca terţ care se consideră vătămat printr-un act adresat altui subiect de drept, în condiţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004; reclamantul a invocat o vătămare a unui interes legitim, iar aprecierea terţului care se consideră vătămat de o anumită situaţie este o chestiune subiectivă. Cât priveşte existenţa în sine a vătămării, aceasta ţine de soluţionarea pe fond a cauzei, din perspectiva calităţii procesuale active fiind suficient să se invoce de către terţ o vătămare a unui drept subiectiv sau a unui interes legitim, premisă îndeplinită în speţă.

În esenţă, recurentul a invocat lipsa vătămării concrete suferite de reclamant prin emiterea actului contestat, arătând că reclamantul nu se poate substitui angajaţilor instituţiei în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor subiective ale acestora şi nici nu poate iniţia acţiuni în justiţie pentru aceştia/în numele acestora, iar simpla menţionare a vătămării de către reclamant nu este suficientă.

Ca o primă chestiune, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 combătute de recurent prin recurs nici nu au fost menţionate de prima instanţă ca temei al respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale active, astfel că nu se impune verificarea acestui argument în recurs.

În ceea ce priveşte vătămarea concretă a reclamantului, Înalta Curte constată că aceasta nu trebuie dovedită dincolo de orice dubiu la momentul sesizării instanţei, ci la momentul sesizării, instanţa de contencios administrativ trebuie să verifice că există indicii suficiente cu privire la o asemenea vătămare care să aibă un caracter serios şi pertinent; or, împrejurarea că odată cu emiterea Hotărârii secţiei pentru Procurori a CSM nr. 181 din 26.02.2020, prin care a fost pusă în executare sentinţa civilă nr. 160/2019 din 05.07.2019 a Curţii de Apel Cluj şi s-a realizat transferul, procurorul nu mai activează la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, iar statutul şi locul său în cadrul Ministerului Public trebuie definitivate, raportat la aspectul că Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are atribuţia de a asigura buna desfăşurare a activităţii de urmărire penală şi răspunde de aceasta, iar, în prezent, doamna procuror A. este în imposibilitate de a exercita atribuţiile specifice competenţei unităţii de parchet la care a fost transferată.

5.2.3. Motivul de recurs referitor la soluţia dată excepţiei lipsei interesului

Din punct de vedere procesual, norma de drept material referitoare la dovedirea vătămării persoanei care acţionează în contencios administrativ se poate transfera fie în condiţia calităţii procesuale active, fie în cea a interesului promovării acţiunii, astfel că aspectele deja reţinute mai sus se aplică şi motivului de recurs referitor la greşita soluţionare a excepţiei lipsei interesului. Astfel, recurentul a criticat şi soluţia dată excepţiei lipsei de interes, arătând că nici soluţia privind respingerea excepţiei lipsei de interes nu este motivată de instanţa de fond, aceasta făcând referire la o posibilă vătămare, care de asemenea nu a fost probată.

Înalta Curte mai reţine ca argument şi faptul că reclamantul şi-a justificat interesul de a acţiona prin necesitatea de a se clarifica situaţia profesională a doamnei procuror A. în cadrul Ministerului Public, astfel că interesul de a contesta actele administrative în discuţie este evident.

5.2.4. Motivul de recurs referitor la nemotivarea sentinţei atacate

Recurentul a invocat faptul că hotărârea recurată nu cuprinde o analiză efectivă a apărărilor părţilor litigante, nefiind regăsite motivele pentru care au fost înlăturate opiniile instituţiei militare, soluţia înscrisă în dispozitiv fiind circumscrisă motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs se încadrează la punctul 6 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din Codul de procedură civilă, sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia adoptată; Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă. De altfel, se constată că prin argumentele aduse pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată.

Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea. Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.

5.2.5. Motivul de recurs referitor la greşita aplicare a legii

Recurentul a invocat faptul că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că a doua hotărâre emisă de Consiliul Superior al Magistraturii constituie o etapă a aceleiaşi proceduri de transfer iniţiate în ianuarie 2018, apreciind că la acel moment avizul instituţiei militare a fost favorabil şi că legislaţia nu impunea o limită de vârstă pentru chemarea în activitate.

Cum a subliniat în mod corect prima instanţă, problema de drept dedusă judecăţii este aceea de a determina legea aplicabilă în timp unei proceduri de transfer a unui procuror de la un parchet civil la unul militar, în ipoteza în care, între momentul iniţierii procedurii prin formularea cererii de transfer de către procurorul în cauză şi momentul finalizării procedurii prin emiterea de către ministrul apărării naţionale a ordinului de chemare în activitate şi de acordare a gradului profesional, are loc o succesiune de legi care reglementează în mod diferit condiţiile de acces în corpul ofiţerilor în activitate, în esenţă condiţia modificată fiind aceea referitoare la limita maximă a vârstei petentului.

În concret, prin Legea nr. 101/2019, intrată în vigoare la data de 16.05.2019, a fost modificat art. 36 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995, în sensul că "Ofiţerii în activitate provin din (...) persoane care au vârsta de cel mult 45 de ani, sunt absolvente cu diplomă de licenţă ale unei instituţii de învăţământ superior, cu profil corespunzător specialităţilor militare, au promovat testele de aptitudini şi îndeplinesc celelalte condiţii stabilite prin ordin al miniştrilor sau şefilor instituţiilor componente ale sistemului apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale", fiind instituită drept condiţie de acces în corpul ofiţerilor în activitate o limită maximă de vârstă care nu era prevăzută anterior.

Procedura administrativă de transfer a intimatei de la parchetul civil la cel militar a debutat la data de 22.01.2018, anterior intrării în vigoare a acestei modificări legislative, la data depunerii cererii de transfer legea neprevăzând această limită de vârstă ca şi condiţie de acces.

Avizul conform din partea Ministerului Apărării Naţionale, cu conţinut favorabil, a fost eliberat la data de 10.07.2018, dată la care s-a atestat, în cadrul procedurii de transfer iniţiate în ianuarie 2018, că doamna procuror A. îndeplineşte condiţiile legale pentru dobândirea calităţii de ofiţer în activitate.

Ca urmare a atacării respingerii iniţiale a cererii de transfer prin Hotărârea secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 435/25.09.2018, prin decizia nr. 630/06.02.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost anulată decizia menţionată şi a fost obligat pârâtul la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul doamnei procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj.

Pentru punerea în executare a hotărârii instanţei de contencios administrativ, secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a emis Hotărârea nr. 181/26.02.2020, prin care s-a dispus transferul procurorului în cauză începând cu data de 26.02.2020.

Hotărârea nr. 181 din 26.02.2020 a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare în vederea iniţierii procedurii de chemare în activitate în corpul ofiţerilor a doamnei procuror şi formulării propunerii de acordare a gradului militar; prin Raportul nr. x din 09.03.2020, Şeful secţiei Parchetelor Militare a propus ministrului apărării naţionale chemarea în activitate în corpul ofiţerilor a doamnei procuror, confirmarea sa în serviciul justiţie militară şi acordarea gradului militar de locotenent-colonel, începând cu data de 26.02.2020, în vederea încadrării ca procuror militar la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, dar acest raport a fost avizat nefavorabil de Direcţia Generală Juridică şi de Direcţia Generală Management Resurse Umane din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi apoi prin Ordinul din 18.04.2020, Ministrul Apărării Naţionale a aprobat Raportul privind respingerea cererii de chemare în activitate în corpul ofiţerilor şi acordare a gradului militar.

În cadrul avizului nefavorabil, s-a motivat faptul că doamna procuror nu îndeplineşte criteriul vârstei maxime pentru provenienţa ofiţerilor în activitate, de cel mult 45 de ani, prevăzut de art. 36 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 101/2019, intrată în vigoare la data de 16.05.2019, faţă de împrejurarea că, la data raportului, susnumita avea împlinită vârsta de 46 de ani şi 10 luni.

În concret, problema de drept care se ridică este aceea dacă modificarea legii în cursul judecării dosarului ce a avut ca obiect anularea Hotărârii secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 435/25.09.2018 a reprezentat, în faza de punere în executare a hotărârii judecătoreşti de anulare a acesteia, continuarea procedurii administrative declanşate prin cererea din 22.01.2018 sau declanşarea unei noi proceduri de transfer, care ar fi intrat în mod evident sub imperiul noii legi.

Modificarea survenită prin Legea nr. 101/2019 a introdus - în cuprinsul art. 36 alin. (1) lit. g)-o) condiţie restrictivă referitoare la limita maximă de vârstă pentru acordarea gradului militar şi chemarea în activitate în corpul ofiţerilor, etapă administrativă din cadrul procedurii de transfer de la un parchet civil la unul militar ce se situează cronologic anterior aprobării transferului de către secţia pentru Procurori a CSM.

Astfel, în forma intrată în vigoare începând cu 16.05.2019 (dată la care doamna procuror A. avea împlinită vârsta de 46 de ani), s-a prevăzut în mod expres că ofiţerii în activitate provin dintre persoanele care au vârsta de cel mult 45 de ani, sunt absolvente cu diplomă de licenţă ale unei instituţii de învăţământ superior, cu profil corespunzător specialităţilor militare, au promovat testele de aptitudini şi îndeplinesc celelalte condiţii stabilite prin ordin al miniştrilor sau şefilor instituţiilor componente ale sistemului apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale.

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 2 din Regulament, se solicită Ministerului Apărării Naţionale, prin secţia parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, avizul conform privind îndeplinirea condiţiilor legale pentru dobândirea calităţii de ofiţer în activitate, aviz care reprezintă o condiţie prealabilă soluţionării cererii de transfer şi, fiind vorba despre un aviz conform, în mod necesar cererea de transfer nu poate fi aprobată decât dacă acesta este favorabil; obţinerea avizului conform favorabil atestă faptul că solicitantul transferului îndeplineşte condiţiile legale pentru dobândirea calităţii de ofiţer în activitate.

Ca urmare, în mod corect a observat prima instanţă că verificarea îndeplinirii condiţiilor legale pentru dobândirea calităţii de ofiţer în activitate se realizează doar în prima etapă, iar emiterea avizului conform favorabil atestă cu titlu definitiv pentru procedura de transfer în cauză că respectivele condiţii sunt îndeplinite, astfel încât procurorul civil solicitant poate fi transferat pe o funcţie de procuror militar, în baza avizului conform, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de lege, a căror verificare este în sarcina Consiliului Superior al Magistraturii.

Cum această etapă fusese depăşită, ca urmare a anulării hotărârii de respingere a transferului pentru alte motive decât lipsa avizului (pentru considerente de oportunitate privind politica de resurse umane la nivelul parchetelor), în faza de punere în executare a hotărârii judecătoreşti de obligare la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul nu se putea relua etapa deja parcursă, aceea a obţinerii avizului favorabil.

În interpretarea de mai sus, însuşită de Înalta Curte, concluzia ce se impune din perspectiva aplicării în timp a legii este aceea că emiterea avizului conform, pe de o parte, şi chemarea în activitate şi acordarea gradului militar, pe de altă parte, reprezintă fapte juridice de sine stătătoare, ce se supun legii în vigoare la momentul producerii lor, conform art. 6 alin. (2) şi alin. (5) C. civ., iar nu elemente ale unei situaţii juridice continue, în curs de constituire, aşa-zise facta pendentia, pentru a fi în întregime supuse legii noi.

Pe cale de consecinţă, beneficiarului unui aviz conform favorabil nu i se poate refuza accesul în corpul ofiţerilor în activitate pe motiv că nu îndeplineşte o condiţie de acces instituită printr-o normă legală intrată în vigoare după emiterea respectivului aviz, principiul neretroactivităţii legii şi cel al securităţii juridice, consacrate la nivel constituţional, opunându-se unei asemenea conduite administrative.

În speţă, avizul conform favorabil a fost eliberat la data de 10.07.2018, dată la care s-a atestat, în cadrul procedurii de transfer iniţiate în ianuarie 2018, că doamna procuror A. îndeplineşte condiţiile legale pentru dobândirea calităţii de ofiţer în activitate.

Consiliul Superior al Magistraturii s-a conformat hotărârii judecătoreşti rămase definitive, procedând la executarea acesteia în termenul prevăzut de art. 24 din Legea nr. 554/2004, de 30 de zile de la rămânerea definitivă, fiind emisă hotărârea din 26.02.2020 prin care s-a dispus transferul. Or, această a doua hotărâre emisă de Consiliul Superior al Magistraturii drept consecinţă a anulării hotărârii iniţiale constituie o etapă a aceleiaşi proceduri de transfer, iniţiate în ianuarie 2018.

Prin urmare, procedând la punerea în executare a hotărârii judecătoreşti, Consiliul Superior al Magistraturii nu era ţinut a solicita un nou aviz conform din partea Ministerului Apărării Naţionale, cel obţinut iniţial de doamna procuror A. fiind definitiv câştigat procedurii de transfer iniţiate în ianuarie 2018.

În fine, nu au relevanţă prevederile art. 10 lit. c) din Ordinul nr. M-105/2002 menţionat de recurent, deoarece aceste prevederi legale nu au fost invocate în cauză ca temei al respingerii cererii.

Pe cale de consecinţă, faptul că prin Legea nr. 101/2019, intrată în vigoare la data de 16.05.2019, a fost modificat art. 36 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995, reprezintă o împrejurare lipsită de relevanţă pentru analiza pe care ar fi trebuit să o realizeze secţia Parchetelor Militare şi ministrul apărării naţionale primind hotărârea de transfer din 26.02.2020 în vederea acordării gradului militar şi chemării în activitate a procurorului nominalizat în aceasta, căci îndeplinirea de către procurorul în cauză a condiţiilor de acces în corpul ofiţerilor în activitate a fost definitiv atestată prin avizul conform favorabil emis la data de 10.07.2018 şi rămâne supusă legii în vigoare la acel moment, dispoziţiile legii noi neputându-se aplica retroactiv sub acest aspect.

Cum în mod corect a reţinut prima instanţă, prin această nelegalitate, i s-a produs reclamantului o vătămare a unui interes legitim, având în vedere că hotărârea contestată în speţă a făcut ca doamna procuror A., deşi transferată la un parchet militar, să nu îşi poată exercita atribuţiile de urmărire penală specifice competenţei respectivei unităţi de parchet, nefiind activată ca ofiţer militar, situaţia astfel generată aducând atingere interesului legitim al reclamantului privind buna desfăşurare a activităţii de urmărire penală în cadrul parchetelor din subordine. Astfel, şi acest motiv de recurs este nefondat.

5.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) Cod procedură civilă, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Apărării Naţionale împotriva sentinţei civile nr. 301 din data de 24 februarie 2023 şi a încheierii din data de 27 ianuarie 2023 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 21 noiembrie 2023.