Judicial review of CSM transfer decision: abuse of power standard applied to statutory staffing criteria

Şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2023

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul contestaţiei deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 28 iulie 2023, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat:

- anularea Hotărârii nr. 1809 din 27.06.2023 a secţiei pentru judecători, publicată pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii la data de 17.07.2023, prin care s-a dispus eliberarea doamnei A. din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi numirea în funcţia de judecător la Judecătoria Călăraşi, conform art. 194 din Legea nr. 303/2022;

- suspendarea punerii în executare a hotărârii menţionate până la pronunţarea unei hotărâri pe fondul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În motivarea contestaţiei, contestatorul a susţinut că, deşi au fost parcurse etapele procedurii de numire a procurorilor în funcţia de judecător şi aparent au fost examinate criteriile legale, Hotărârea nr. 1809/2023 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii încalcă prevederile art. 196 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 305/2022, nefiind îndeplinite cerinţele/criteriile legale prevăzute de acest text de lege.

Astfel, din chiar considerentele hotărârii atacate se desprinde concluzia că volumul de activitate al Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, de la care provine solicitanta, este de 156 cauze/procuror, apropiat de media naţională, iar în ce priveşte gradul de ocupare a schemei de personal, se reţine că Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi funcţionează efectiv cu 6 procurori, dintr-o schemă prevăzută de 12 posturi, gradul de ocupare fiind de 50%.

Referitor la criteriul dificultăţii ocupării posturilor la parchetul de provenienţă, se evidenţiază că, cel puţin în ultimii 3 ani, gradul de ocupare a schemei de personal de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi a fost de maximum 83%.

Totodată, se mai constată că prin Hotărârile nr. 1807/27.06.2023 şi nr. 1811/27.06.2011 ale secţiei pentru judecători (aceeaşi şedinţă) au fost numiţi în funcţia de judecător şi procurorii B. şi C. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, practic unitatea fiind pusă în situaţia de a pierde 3 procurori simultan şi de a rămâne cu un singur procuror în funcţie de execuţie.

Contestatorul a susţinut că cel mai acut argument în sensul caracterului nelegal al hotărârii contestate constă în aceea că, prin eliberarea din funcţia de procuror a doamnei A. şi numirea sa în funcţia de judecător, gradul de ocupare a posturilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi devine 25%, unitatea urmând să funcţioneze cu un singur procuror cu funcţie de execuţie.

Comparativ, la Judecătoria Călăraşi (instanţă la care s-a dispus numirea în funcţia de judecător) situaţia de personal este radical diferită, fiind ocupate 8 posturi din cele 10 prevăzute în statele de funcţii şi personal (grad de ocupare de 80%).

Prin urmare, Hotărârea nr. 1809/2023 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii este emisă cu încălcarea prevederilor art. 196 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 305/2022.

În opinia contestatorului, secţia pentru judecători a emis hotărârea atacată cu ignorarea situaţiei de personal foarte dificile a Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi raportate la un volum de cauze de soluţionat ridicat şi a avizului negativ al parchetului în cauză.

Textul indicat nu acordă preferinţă în ce priveşte aceste două criterii analizate de secţia competentă a Consiliului Superior al Magistraturii între instanţele de judecată şi parchete, legiuitorul urmărind prin instituirea lor să asigure un echilibru, astfel încât prin numirea dintr-o funcţie în alta să nu se genereze disfuncţionalităţi la instanţa/parchetul de provenienţă al magistratului.

Întrucât fac parte dintr-un întreg, secţiile Consiliului Superior al Magistraturii nu pot avea în vedere în procesul decizional doar cariera pe care o deservesc (judecător sau procuror), ci efectele cu caracter general al hotărârilor luate, de vreme ce consiliul apără independenţa justiţiei (deci şi buna ei funcţionare) în ansamblu.

Aşadar, Hotărârea nr. 1809/2023 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 305/2022, raportat la H.G. nr. 436/2022 pentru aprobarea Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2022-2025, ]n ceea ce priveşte obiectivul strategic 3, cu unul din obiectivele sale specifice, cel al echilibrării schemelor de personal.

Or, prin hotărârea contestată se generează un dezechilibru major în schemele de personal, precum şi în funcţionarea unităţii respective de parchet, lipsind-o de capacitatea de a combate eficient infracţionalitatea, de a furniza un serviciu public de calitate şi într-un termen rezonabil.

A mai arătat că alocarea resurselor umane a constituit un obiectiv constant al strategiilor de dezvoltare a sistemului judiciar, fiind şi unul din obiectivele urmărite în cadrul MCV.

În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect suspendarea punerii în executare a hotărârii menţionate până la pronunţarea unei hotărâri pe fond, contestatorul a susţinut că sunt îndeplinite cele două cerinţe cumulative prevăzute de textul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa unui caz temeinic justificat şi prevenirea unei pagube iminente.

Astfel, cu privire la prima cerinţă, există o îndoială serioasă în legătură cu legalitatea hotărârii indicate, fiind evident că secţia pentru judecători nu a luat în considerare îndeplinirea condiţiei de la art. 196 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 303/2022 în dimensiunea resurselor umane şi volumului de activitate înregistrate la unitatea de parchet la care funcţionează solicitantul.

Cât priveşte cerinţa producerii unei pagube iminente, se poate observa din chiar definiţia conferită sintagmei "pagubă iminentă" la art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 că aceasta se referă la perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Or, după cum a menţionat în cele ce preced, însăşi funcţionarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi este pusă în pericol prin numirea a 3 din cei 6 procurori de la acest parchet în funcţia de judecător, astfel încât gradul de ocupare a statelor de funcţii şi personal devine 25%. Acesta ar fi, în mod indubitabil, de natură să afecteze nu doar funcţionarea unităţii de parchet menţionate, dar însăşi acordarea unui serviciu către cetăţenii din localităţile arondate circumscripţiei respective, în condiţiile în care pot interveni cazuri urgente ori în care să se impună analizarea luării unor măsuri preventive.

Totodată, suspendarea punerii în executare a Hotărârii nr. 1809/2023 a secţiei pentru judecători până la judecarea cauzei pe fond apare ca firească având în vedere potenţiala începere a activităţii în funcţia de judecător a doamnei procuror A. şi efectele pe care le-ar avea anularea hotărârii atacate asupra actelor îndeplinite de aceasta în funcţia de judecător.

I.2. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorului Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar pe fond, respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorului, intimatul a susţinut că prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, acesta nu justifică legitimare procesuală activă, pe care o are "orice persoană interesată" în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022, dat fiind că, în speţă, actul administrativ contestat vizează cariera unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, fără a fi afectată în vreun fel activitatea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu atât mai mult cu cât Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi nu a contestat actul administrativ în discuţie.

Orice altă interpretare ar conduce la situaţia în care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea contesta actele ce vizează cariera oricărui procuror (de exemplu promovare, delegare, transfer, numiri în funcţii de conducere), chiar dacă prin acestea nu s-ar aduce nicio atingere concretă activităţii sale, ceea ce nu poate fi primit.

Totodată, a arătat că dispoziţiile legale şi regulamentare invocate de contestator în cuprinsul acţiunii [art. 66 alin. (1), art. 69 alin. (1) şi (2), art. 75 alin. (1) şi (2) şi art. 76 din Legea nr. 304/2022 şi respectiv art. 14 alin. (1) lit. a) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Hotărârea secţiei pentru procurori nr. 947/14.11.2019], prezintă un caracter general şi nu justifică legitimarea procesuală activă a acestuia, în lipsa unei vătămări concrete aduse unui drept sau interes legitim propriu.

Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 194 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, procedura numirii procurorilor în funcţia de judecător se realizează cu avizul conducătorului parchetului de la care aceştia provin şi al preşedintelui instanţei la care urmează să activeze, fără ca Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să fie implicat în această procedură.

Cu privire la criticile formulate împotriva Hotărârii secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1809 din data de 27.06.2023, intimatul a susţinut că Hotărârea secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1809/27.06.2023 respectă limitele şi scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura dispusă a fost în mod exhaustiv şi adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Din interpretarea dispoziţiilor legale privitoare la numirea procurorilor în funcţia de judecător - art. 194 alin. (1), art. 195 alin. (1) - (4) şi art. 196 din Legea nr. 303/2022 - rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, însă şi cu observarea interesului privat al solicitantului, în dimensiunea sa privind dreptul la carieră al magistratului în cauză.

În opinia intimatului, secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nu a emis Hotărârea nr. 1809 din data de 27.06.2023 cu exces de putere.

Contrar susţinerilor contestatorului, secţia pentru judecători a analizat comparativ situaţia unităţilor implicate în procedura numirii în funcţia de judecător din perspectiva posturilor temporar vacante şi a volumului de activitate, aceste date fiind cuprinse în referatul compartimentului de specialitate al Consiliului Superior al Magistraturii şi în avizele exprimate de conducerea acestor unităţi.

Astfel cum rezultă şi din considerentele actului administrativ atacat, secţia pentru judecători a analizat comparativ situaţia posturilor vacante şi volumul de activitate de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi de la Judecătoria Călăraşi (unităţi implicate în procedura numirii în funcţia de judecător) reţinând că la Judecătoria Călăraşi încărcătura de dosare/judecător s-a situat considerabil peste media naţională, această situaţie impunând luarea unor măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii instanţei prin diminuarea încărcăturii cauzelor/judecător.

Totodată, volumul de activitate şi situaţia de personal de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi au fost avute în vedere de secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii atunci când a fost analizată cererea de numire formulată de doamna procuror A., însă situaţia statistică, astfel cum rezulta din datele comunicate de direcţia de resort din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, a fost coroborată cu criteriile privind vechimea efectivă în funcţia de procuror şi vechimea la parchetul de provenienţă, precum şi cu datele relevante cuprinse în referatul compartimentului de specialitate al Consiliului Superior al Magistraturii şi în mapa profesională a procurorului, acestea reprezentând criterii legale conform prevederilor art. 196 alin. (3) din Legea nr. 303/2022.

În egală măsură, a arătat intimatul că potrivit relaţiilor comunicate de direcţia de resort prin Hotărârea nr. 744/23.05.2023 a secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii au fost indisponibilizate pentru concursul de promovare efectivă în funcţii de execuţie a procurorilor, organizat în perioada mai - octombrie 2023, 4 posturi de execuţie, unul dintre posturi fiind deja ocupat astfel cum rezultă din tabelul cu rezultatele finale publicat pe pagina de internet a Consiliului.

Totodată, prin Hotărârea nr. 974/29.06.2023, secţia pentru procurori a dispus delegarea în funcţia de prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi a doamnei D., procuror în cadrul aceluiaşi parchet, pentru o perioadă de 6 luni.

Prin urmare, intimatul a dovedit preocupare pentru ameliorarea situaţiei de personal de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, luând măsurile necesare pentru evitarea provocării unor disfuncţionalităţi în activitatea acestuia prin numirea ca judecător a doamnei A..

Dincolo de datele statistice care relevă situaţia dificilă cu care se poate confrunta la un anumit moment o unitate de parchet, o componentă importantă a dreptului la carieră al unui magistrat este reprezentată chiar de vocaţia numirii din funcţia de procuror în funcţia de judecător sau viceversa, aceasta reprezentând o manifestare a libertăţii de alegere a evoluţiei traseului profesional, în condiţiile în care persoana în discuţie a dovedit, pe de o parte, stabilitate în exercitarea funcţiei pentru o perioadă suficientă de timp (în cazul doamnei A. 13 ani şi 11 luni), iar pe de altă parte, motivaţia şi aptitudinile necesare pentru a accede la o altă funcţie în cadrul profesiei de magistrat.

Or, dacă ar fi acceptată teza contestatorului ar însemna că un procuror care provine de la o unitate de parchet neatractivă, cu un grad scăzut de ocupare a posturilor, din motive independente de persoana acestuia, niciodată nu ar putea accede la profesia de judecător, deşi acesta manifestă aptitudini deosebite specifice acestei din urmă profesii.

De asemenea, secţia pentru judecători a avut în vedere aspectele de ordin motivaţional prezentate de doamna procuror cu ocazia susţinerii interviului, precum şi faptul că aceasta a dat dovadă de o buna cunoaştere şi înţelegere a elementelor de etică specifice profesiei de judecător. Raportat la vechimea doamnei procuror A. în funcţia de procuror şi în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, la evoluţia profesională a acesteia, precum şi la volumul de activitate al parchetului, respectiv a instanţei implicate în procedură, în mod corect secţia pentru judecători a apreciat că era oportună numirea sa în funcţia de judecător la Judecătoria Călăraşi.

Referitor la imposibilitatea funcţionării Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, aceasta nu poate constitui un temei pentru anularea actului administrativ atât timp cât, chiar şi în condiţiile numirii doamnei procuror A. în funcţia de judecător, în cadrul parchetului în discuţie îşi vor desfăşura în continuare activitatea 2 procurori cu funcţii de execuţie (1 post de execuţie fiind ocupat ca urmare a examenului de promovare efectivă în funcţii de execuţie a procurorilor, organizat în perioada mai - octombrie 2023) şi 2 procurori cu funcţii de conducere, iar volumul de activitate pe procuror şi pe schemă se situează mult sub media naţională.

Pe de altă parte, a arătat că în cauză nu există niciun impediment obiectiv pentru delegarea unor procurori în cadrul acestei unităţi de parchet, iar aceasta cu atât mai mult cu cât atribuţia delegării procurorilor revine chiar procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în condiţiile art. 177 alin. (1) din Legea nr. 303/2022.

De asemenea, referitor la eventuala încălcare a principiului independenţei funcţionale a unităţii de parchet vizate, a precizat că, pe de o parte, această situaţie este numai ipotetică de vreme ce la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi îşi vor desfăşura activitatea 2 procurori cu funcţii de execuţie (1 post de execuţie fiind ocupat ca urmare a examenului de promovare efectivă în funcţii de execuţie a procurorilor, organizat în perioada mai - octombrie 2023) şi 2 procurori cu funcţii de conducere, iar pe de altă parte, în asemenea situaţii excepţionale, cauzele ar putea fi preluate de alte parchete în condiţiile art. 325 alin. (1) din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte presupusa încălcare a prevederilor H.G. nr. 436/2022 pentru aprobarea Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2022 - 2025, intimatul a arătat că obiectul strategic nr. 3 indicat în acţiune vizează dezvoltarea politicii de resurse umane la nivelul sistemului judiciar în ansamblul său, iar nu numai asigurarea resurselor umane pentru parchete, precum eronat susţine contestatorul.

Cu privire la cererea de suspendare a executării hotărârii contestate, intimatul a susţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, indicate în cuprinsul acţiunii, întrucât acestea vizează ipoteza suspendării executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond, prin cerere formulată după introducerea plângerii prealabile, dar înainte de introducerea acţiunii în anulare pe rolul instanţei.

În lipsa etapei recursului graţios, o cerere de suspendare a executării actului administrativ, pe parcursul unei asemenea etape, apare ca fiind inadmisibilă.

În măsura în care cererea ar fi întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, acesta este neîntemeiată, niciuna dintre cele două condiţii nefiind îndeplinită.

Contestatorul a invocat în sprijinul cazului bine justificat aspecte ce ţin de însăşi oportunitatea emiterii actului administrativ atacat, critici care vizează fondul cauzei şi care pot fi analizate numai în cadrul capătului de cerere având ca obiect anularea actului administrativ.

În aceste condiţii, nu se poate aprecia că susţinerile contestatorului ar putea fundamenta prezenta cerere de suspendare a actului administrativ contestat, împrejurările de fapt şi de drept care ar putea contura existenţa unui caz bine justificat neputând coincide cu motivele de nelegalitate ale actului administrativ.

Referitor la paguba iminentă, intimatul a arătat că reclamantul nu a invocat, în concret, în susţinerea acestei cerinţe nicio pagubă proprie şi directă în desfăşurarea activităţii specifice ce ar putea rezulta din numirea doamnei procuror A. în funcţia de judecător. De altfel, numai Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi ar fi în măsură să invoce o eventuală vătămare constând în perturbarea activităţii sale, fiind singurul subiect de drept care justifică un interes din această perspectivă.

Pe de altă parte, nu este îndeplinită condiţia pagubei iminente de vreme ce, chiar şi în condiţiile numirii doamnei procuror A. în funcţia de judecător, în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi îşi vor desfăşura activitatea în continuare 2 procurori cu funcţii de execuţie şi 2 procurori cu funcţii de conducere, iar volumul de activitate pe procuror şi pe schemă se situează mult sub media naţională.

În plus, Consiliul a adoptat măsurile necesare pentru a asigura continuitatea activităţii unităţii de parchet în discuţie, atât timp cât 4 posturi de execuţie au fost indisponibilizate pentru concursul de promovare efectivă în funcţii de execuţie a procurorilor, organizat în perioada mai - octombrie 2023, un post fiind ocupat în urma desfăşurării concursului, iar o funcţie de conducere a fost ocupată prin delegare.

Nu în ultimul rând, a arătat că situaţia de personal a Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi poate fi ameliorată prin delegarea unor procurori pe funcţiile de execuţie vacante, această măsură putând fi dispusă chiar de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra contestaţiei

Examinând Hotărârea nr. 1809 din 27.06.2023 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, publicată pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii la data de 17.07.2023, prin prisma criticilor formulate de contestator, a apărărilor intimatulelor şi faţă de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie formulată este neîntemeiată.

II.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că a fost învestită în temeiul art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu o contestaţie ce are ca obiect anularea şi suspendarea Hotărârii nr. 1809 din 27.06.2023 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a dispus eliberarea doamnei A. din funcţia de procuror Ia Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi numirea în funcţia de judecător la Judecătoria Călăraşi, conform art. 194 din Legea nr. 303/2022.

Potrivit art. 194 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor: "(1) La cererea lor motivată, judecătorii pot fi numiţi în funcţia de procuror la parchetele de pe lângă judecătorii, iar procurorii pot fi numiţi în funcţia de judecător la judecătorii, prin decret al Preşedintelui României, la propunerea secţiei Consiliului Superior al Magistraturii corespunzătoare funcţiei pe care va fi numit, cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezenta lege. Propunerea de numire în funcţia de judecător se formulează de către secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul conducătorului parchetului de la care provine şi al preşedintelui instanţei la care urmează să activeze, iar propunerea de numire a judecătorilor în funcţia de procuror se formulează de către secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul preşedintelui instanţei în care îşi desfăşoară activitatea şi al conducătorului parchetului la care urmează să activeze. (...)

Art. 195 din acelaşi act normativ prevede procedura unui astfel de tip de transfer, care include întocmirea, de către compartimentul de specialitate, a unui referat care cuprinde: datele relevante privind cariera judecătorului sau a procurorului, situaţia posturilor ocupate, a posturilor vacante, a celor care urmează a se vacanta şi a posturilor temporar vacante la instanţa sau la parchetul la care funcţionează judecătorul sau procurorul în cauză şi la instanţa ori parchetul la care se solicită numirea, datele privind procedurile aflate în curs de derulare pentru numirea sau promovarea în funcţiile de judecător ori de procuror, numărul cererilor de transfer formulate pentru instanţa sau parchetul la care se propune ocuparea funcţiei în condiţiile prezentului articol, precum şi volumul de activitate şi încărcătura pe judecător ori procuror la instanţele sau parchetele implicate în procedura de ocupare a funcţiei în condiţiile prezentului articol. În cuprinsul referatului vor fi inserate precizări vizând dificultăţile de ocupare a posturilor vacante la instanţa sau la parchetul la care funcţionează judecătorul sau procurorul în cauză şi la parchetul ori instanţa la care se solicită numirea şi durata vacantării posturilor la instanţa ori parchetul în cauză.

Art. 196 din acelaşi act normativ reglementează criteriile avute în vedere de secţia Consiliului Superior al Magistraturii la interviul susţinut (alin. (2) şi criteriile pentru admiterea cererii de transfer (alin. (3):

"(2) În cadrul interviului, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii va avea în vedere următoarele:

a) motivaţia de a accede în profesia de judecător, respectiv de procuror;

b) activitatea şi experienţa profesională anterioară care vor fi prezentate din perspectiva modului în care se vor reflecta în activitatea specifică funcţiei pe care va fi numit;

c) existenţa aptitudinilor specifice profesiei de judecător, respectiv de procuror;

d) elemente de etică specifice profesiei, urmărindu-se modul în care candidatul se raportează la valori precum independenţa justiţiei, imparţialitatea judecătorilor şi procurorilor, integritatea şi responsabilitatea.

(3) La soluţionarea cererilor, precum şi în situaţia în care sunt mai multe solicitări pentru un singur post, se au în vedere următoarele criterii:

a) volumul de activitate al instanţei sau parchetului de la care provine solicitantul şi la care se solicită numirea, numărul posturilor vacante la instanţele sau parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;

b) vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror;

c) vechimea la instanţa sau parchetul de la care provine solicitantul;

d) orice date relevante cuprinse în referatul compartimentului de specialitate al Consiliului Superior al Magistraturii sau în mapa profesională a judecătorului sau procurorului."

II.2. Analizând cu prioritate, aşa cum cer dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorului, invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022: "Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu contestaţie de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie."

Prin urmare, calitatea procesuală activă nu este rezervată de legiuitor doar magistratului vizat de respectiva hotărâre, ci oricărei persoane interesate, terminologie ce nu poate fi nejustificat îngrădită.

Or, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că justifică un interes, în accepţiunea textului art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022, în ce priveşte contestarea hotărârii menţionate, întrucât hotărârea atacată vizează un aspect de organizare a parchetelor şi de asigurare a independenţei funcţionale, sens în care dispoziţiile se răsfrâng asupra bunei funcţionări în ansamblu a Ministerului Public şi a procurorilor, care fac parte sub aspect statutar din Ministerul Public.

Înalta Curte confirmă acest punct de vedere, ţinând seama de dispoziţiile art. 75 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2022, potrivit cărora Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, condus de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ajutat de un prim-adjunct şi un adjunct, coordonează activitatea parchetelor din subordine, îndeplineşte atribuţiile prevăzute de lege, are personalitate juridică şi gestionează bugetul Ministerului Public şi de cele ale art. 76 din acelaşi act normativ, potrivit cărora Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reprezintă Ministerul Public în relaţiile cu celelalte autorităţi publice.

Hotărârea prin care se aprobă transferul unui procuror ca judecător nu este doar o hotărâre care vizează cariera magistratului, ci, în egală măsură, una care produce consecinţe cu privire la organizarea şi funcţionarea parchetului de la care se dispune transferul, astfel încât nu s-ar putea susţine că autoritatea căreia îi revin atribuţii prevăzute de lege cu privire la organizarea acestei activităţi, în speţă Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are calitatea procesuală activă pentru a ataca această hotărâre, acesta fiind o persoană interesată tocmai din perspectiva interesului pe care îl justifică în buna organizare a activităţii parchetelor din subordine din perspectiva bunei gestionări a resurselor umane, în temeiul atribuţiilor sale de organizare şi control.

Prin urmare, este nefondată, urmând a fi respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorului, invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii.

II.3. Cu privire la criticile reclamantului formulate împotriva Hotărârii secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1809 din data de 27.06.2023, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.

Prealabil prezentării, în concret, a argumentelor pe care îşi întemeiază concluzia în sensul netemeiniciei criticilor contestatoarei, Înalta Curte aminteşte, astfel cum a statuat deja în jurisprudenţa sa constantă, că, în exercitarea atribuţiilor lor, Consiliul Superior al Magistraturii, ca de altfel şi entităţile administrative în general, dispun de o marjă de apreciere, astfel că, în situaţia în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporţionalităţii între interesul public şi cel privat, o evaluare a substanţei măsurilor dispuse, făcută de instanţa de contencios administrativ însăşi, ar constitui o ingerinţă nepermisă în atribuţiile administraţiei publice.

Intimatul are posibilitatea, în funcţie de interesul public al desfăşurării actului de justiţie, să ia în considerare şi alte aspecte relevante în cauză sau invocate de partea interesată. Este important însă ca eventualul refuz al autorităţii să nu se transforme în ceea ce dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc excesul de putere, respectiv depăşirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege.

Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic privind analiza efectuată de secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la îndeplinirea în cauză a criteriilor prevăzute de Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată sunt neîntemeiate.

Analizând conţinutul actului administrativ atacat în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că Hotărârea atacată respectă limitele şi scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura adoptată a fost în mod exhaustiv şi adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, este de remarcat că, în cauză, întreaga procedură s-a desfăşurat cu respectarea prevederilor art. 194- art. 196 din Legea nr. 303/2022, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

Potrivit art. 194 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor: "(1) La cererea lor motivată, judecătorii pot fi numiţi în funcţia de procuror la parchetele de pe lângă judecătorii, iar procurorii pot fi numiţi în funcţia de judecător la judecătorii, prin decret al Preşedintelui României, la propunerea secţiei Consiliului Superior al Magistraturii corespunzătoare funcţiei pe care va fi numit, cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezenta lege. Propunerea de numire în funcţia de judecător se formulează de către secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul conducătorului parchetului de la care provine şi al preşedintelui instanţei la care urmează să activeze, iar propunerea de numire a judecătorilor în funcţia de procuror se formulează de către secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul preşedintelui instanţei în care îşi desfăşoară activitatea şi al conducătorului parchetului la care urmează să activeze. (...)"

Numirea doamnei A. în funcţia de judecător la Judecătoria Călăraşi a fost adoptată în limitele competenţelor legale şi cu respectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 194 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

În primul rând, în ceea ce priveşte analiza criteriilor prevăzute de art. 196 alin. (3) din Legea 303/2022, Înalta Curte reţine că hotărârea atacată cuprinde, contrar celor susţinute de contestator, o analiză efectivă a acestora.

Astfel cum rezultă şi din considerentele actului administrativ atacat, secţia pentru judecători a analizat comparativ situaţia posturilor vacante şi volumul de activitate de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi de la Judecătoria Călăraşi (unităţi implicate în procedura numirii în funcţia de judecător) reţinând că la Judecătoria Călăraşi încărcătura de dosare/judecător s-a situat considerabil peste media naţională, această situaţie impunând luarea unor măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii instanţei prin diminuarea încărcăturii cauzelor/judecător.

Totodată, volumul de activitate şi situaţia de personal de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi au fost avute în vedere de secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii atunci când a fost analizată cererea de numire formulată de doamna procuror A., însă situaţia statistică, astfel cum rezulta din datele comunicate de direcţia de resort din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, a fost coroborată cu criteriile privind vechimea efectivă în funcţia de procuror şi vechimea la parchetul de provenienţă, precum şi cu datele relevante cuprinse în referatul compartimentului de specialitate al Consiliului Superior al Magistraturii şi în mapa profesională a procurorului, acestea reprezentând criterii legale conform prevederilor art. 196 alin. (3) din Legea nr. 303/2022.

În al doilea rând, referitor la imposibilitatea funcţionării Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, aceasta nu poate constitui un temei pentru anularea actului administrativ atât timp cât, chiar şi în condiţiile numirii doamnei procuror A. în funcţia de judecător, în cadrul parchetului în discuţie îşi vor desfăşura în continuare activitatea 2 procurori cu funcţii de execuţie (1 post de execuţie fiind ocupat ca urmare a examenului de promovare efectivă în funcţii de execuţie a procurorilor, organizat în perioada mai - octombrie 2023) şi 2 procurori cu funcţii de conducere, iar volumul de activitate pe procuror şi pe schemă se situează mult sub media naţională.

În analiza acestui motiv de nelegalitate, Înalta Curte reţine şi că prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, deşi nu a avizat favorabil solicitarea formulată de doamna procuror A., nici nu a contestat hotărârea secţiei pentru judecători prin care acesteia i-a fost aprobat transferul.

Or, în condiţiile în care contestatorul îşi justifică contestaţia pe imposibilitatea desfăşurării activităţii parchetului, rămâne neclar de ce Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, parchetul direct interesat şi care ar fi justificat o vătămare în sensul celor susţinute de contestatorul din prezenta cauză nu a contestat el însuşi transferul, după cum nu a făcut-o nici prim procurorul curţii de apel în a cărui circumscripţie se situează Tribunalul Călăraşi, în condiţiile în care conducătorul unităţii de parchet unde activa solicitanta era cel mai în măsură să evalueze impactul şi riscurile potenţiale ale demersurilor efectuate de doamna procuror asupra modului de desfăşurare a activităţii în unitatea de parchet respectivă.

Criza de resurse umane invocată de contestaor derivă din aceea că prin Hotărârile nr. 1807/27.06.2023 şi nr. 1811/27.06.2011 ale secţiei pentru judecători (aceeaşi şedinţă) au fost numiţi în funcţia de judecător şi procurorii B. şi C. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, contestaorul arătând că unitatea a fost astfel pusă în situaţia de a pierde 3 procurori simultan şi de a rămâne cu un singur procuror în funcţie de execuţie.

Or, secţia pentru judecători realizează o analiză individualizată a cererilor întemeiate pe dispoziţiile art. 194 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, având în vedere situaţia particulară ce rezultă în urma aplicării în cauză a criteriilor stabilite de lege.

Înalta Curte, care în prezenta cauză este învestită cu anularea doar a hotârârii nr. 1809/27.06.2023, celelalte transferurii fiind atacate în dosare distincte, faţă de care contestatorul nu a cerut conexarea, nu ar avea niciun instrument legal să spună că tocmai transferul doamnei procuror A. este cel care trebuie anulat, atâta vreme cât situaţia dificilă semnalată de contestator este rezultatul a trei hotărâri ce se constituie în acte administrative distincte.

Or, în prezenta cauză, Înalta Curte nu a fost învestită să facă o analiză comparativă a celor trei cereri de transfer distincte aprobate prin hotărâri individuale, pentru a putea spune că din cele trei transferuri, în egală măsură generatoare ale pretinsei crize de resurse umane invocate de parchet cel care trebuie anulat este cel de faţă, al doamnei procuror A..

Din contră, ceea ce instanţa supremă este chemată a analiza este dacă autoritatea emitentă a actului atacat, secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, a comis un exces de putere în cazul particular al hotărârii atacate în prezenta cauză, cu alte cuvinte dacă actul emis a fost emis cu încălcarea criteriilor stabilite de lege şi cu depăşirea puterii de apreciere a emitentului, elemente care nu se regăsesc în cauză.

În lipsa unui criteriu legal care să permită instanţei să spună că acest transfer ar trebui anulat prin comparaţie cu celelalte două, anularea prezentei hotărâri s-ar face pe un criteriu de oportunitate (acela că nu e oportun a fi transferaţi toţi cei trei procurori), cenzură nepermisă instanţei învestite în cadrul procesual al prezentei contestaţii, care permite exclusiv un control de legalitate.

Nu este lipsit de relvanţă nici faptul că această dificultate în desfăşurarea activităţii nu este una imposibil de depăşit în condiţiile unei bune gestionări a resursei umane, la îndemâna contestatorului din prezenta cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie existând instrumente precum delegarea, în condiţiile art. 177 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 sau preluaarea cauzelor de alte parchete în condiţiile art. 325 alin. (1) din C. proc. pen.

Situaţia resurselor umane este în permanentă fluctuaţie, iar dificultatea de moment în care se găsesşte un parchet din cauze obiective precum transferul în cauză nu constituie, de regulă, o situaţie care se perpetuează în timp, existând remedii precum ocuparea posturilor ca urmare a concursurilor de admitere în magistratură/INM, delegare, transfer etc.. Tocmai de aceea, acest aspect, deşi constituie un criteriu important în procesul de evaluare ce precede acordarea transferului, nu poate constitui un fine de neprimire pentru acordarea unui transfer al unui procuror dintr-un parchet cu o situaţie deficitară a resurselor umane.

În al treilea rând, Înalta Curte reţine că vocaţia numirii din funcţia de procuror în funcţia de judecător reprezintă o componentă importantă a dreptului la carieră al unui magistrat, fiind expresia libertăţii de alegere a evoluţiei traseului profesional, în condiţiile în care persoana în discuţie a dovedit stabilitate în exercitarea funcţiei pentru o perioadă suficientă de timp (în cazul doamnei A. 13 ani şi 11 luni), iar pe de altă parte, motivaţia şi aptitudinile necesare pentru a accede la o altă funcţie în cadrul profesiei de magistrat.

Or, această opţiune inerentă statutului magistratului nu poate fi complet îngrădită din motivul exclusiv că un procuror provine de la o unitate de parchet neatractivă, cu un volum de activitate crescut, din motive independente de persoana acestuia.

Dacă s-ar admite o astfel de interpretare, în sensul că volumul de activitate şi situaţia precară a parchetului de la care se solicită transferul constituie fine de neprimire ale cererii de transfer, nu s-ar mai regăsi însuşi scopul susţinerii unui interviu în faţa secţiei pentru judecători, în cadrul căruia se verifică aspecte precum motivaţia de a accede în profesia de judecător, activitatea şi experienţa profesională anterioară care vor fi prezentate din perspectiva modului în care se vor reflecta în activitatea specifică funcţiei de judecător, existenţa aptitudinilor specifice profesiei de judecător, elemente de etică specifice profesiei, urmărindu-se modul în care candidatul se raportează la valori precum independenţa justiţiei, imparţialitatea judecătorilor şi procurorilor, integritatea şi responsabilitatea.

Secţia pentru judecători a avut în vedere aspectele de ordin motivaţional prezentate de doamna procuror cu ocazia susţinerii interviului, precum şi faptul că aceasta a dat dovadă de o buna cunoaştere şi înţelegere a elementelor de etică specifice profesiei de judecător.

Nu poate fi ignorat faptul că doamnei procuror i s-a admis transferul în aceeaşi localitate, la o instanţă de rang inferior (judecătorie), faţă de cea la care îşi desfăşura activitatea ca procuror (Tribunal), aspect care relevă faptul că motivaţia esenţială a transferului nu a fost schimbarea locului de desfăşurare a profesiei, ci chiar schimbarea profesiei, un aspect important al carierei, faţă de care legiuitorul este permisiv, admiţând transferul de la procuror la judecător, în condiţii care ţin nu doar de analiza schemei de personal a instanţei/parchetului implicat, ci şi de motivaţia şi vocaţia candidatului la transfer pentru profesia în favoarea căreia optează.

Nu se poate invoca eventuala încălcare a principiului independenţei funcţionale a unităţii de parchet atâta vreme cât secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a acţionat în limitele atribuţiilor conferite de lege.

În ceea ce priveşte presupusa încălcare a prevederilor H.G. nr. 436/2022 pentru aprobarea Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2022 - 2025, Înalta Curte reţine că obiectivul strategic nr. 3 invocat de contestator vizează dezvoltarea politicii de resurse umane la nivelul sistemului judiciar în ansamblul său, respectiv ocuparea posturilor vacante de judecători şi procurori din sistemul judiciar, iar nu numai asigurarea resurselor umane pentru parchete, Strategia putând fi folosită în egală măsură ca argument în favoarea transferului de la procuror la judecător pentru ocuparea schemei instanţei la care operează transferul.

Criticile de oportunitate formulate de contestator sunt şi ele nefondate, sens în care Înalta Curte reiterează că, din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale privitoare la transferul judecătorilor şi procurorilor, inclusiv al transferului de la judecător la procuror sau invers rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi la necesităţile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncţionalităţi în activitatea parchetelor şi a instanţelor, cu păstrarea unui just echilibru între interesele parchetului/instanţei implicate în procedură şi interesul privat al solicitantului.

Conform jurisprudenţei constante a instanţei supreme, oportunitatea se află în strânsă legătură cu puterea discreţionară a administraţiei publice, existând o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorităţi, astfel că în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acţiune, în limitele competenţei sale (spre exemplu, deciziile nr. 4847/20.10.2022 şi nr. 4638/13.10.2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ), iar "transferul la o altă instanţă trebuie să corespundă şi nevoilor sistemului judiciar, aspect de oportunitate ce intră în marja de apreciere a Consiliului Superior al Magistraturii" (decizia nr. 29/16.01.2018).

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, "autorităţile beneficiază de o anumita marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele între diversele situaţii justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context". (în acest sens, a se vedea hotărârile din 23 iulie 1968, 16 septembrie 1996 şi 6 iulie 2004, pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, paragraful 10, Gaygusuz împotriva Austriei, paragraful 42, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, paragraful 24).

În speţă, noţiunea de oportunitate se analizează prin raportare la măsura ce urmează a fi dispusă de organul emitent, în speţă transferul de la procuror la judecător, şi constă în capacitatea acestuia de a alege, dintre mai multe soluţii posibile şi egale în aceeaşi măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut.

Controlul de legalitate pe care Înalta Curte îl efectuează în temeiul art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii implică cenzurarea excesului de putere al autorităţii în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, astfel cum este acesta definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea 303/2022.

Or, de vreme ce secţia pentru judecători a urmat procedura prevăzută de lege, a ţinut seama de avizul pozitiv al parchetului de la care s-a solicitat transferul şi şi-a întemeiat hotărârea pe criteriile prevăzute de lege, inclusiv pe cel privind volumul de activitate şi schema de personal ale unităţii de parchet de la care s-a solicitat transferul, pe care l-a analizat însă prin coroborare cu alte criterii legale relevante, nu se poate vorbi despre un exces de putere, hotărârea emisă având o bază legală şi fiind fundamentată pe un raţionament obiectiv şi nediscriminatoriu.

În cauză, raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, analiza cererii de transfer de la procuror la judecător s-a efectuat prin prisma criteriilor prevăzute de lege, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiţii de legalitate şi oportunitate şi în raport de circumstanţele concrete ale solicitării de transfer, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat.

În consecinţă, în cauză nu se conturează ipoteza excesului de putere la adoptarea hotărârilor contestate, noţiune definită de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor".

În raport de aceste considerente, având în vedere că prezumţia de legalitate şi temeinicie a actului atacat nu a fost răsturnată, Înalta Curte concluzionează că este neîntemeiată contestaţia formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva Hotărârii secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1809 din 27.06.2023, aceasta urmând a fi respinsă.

II.4. Cu privire la cererea de suspendare a executării hotărârii contestate, având în vedere că aceasta viza suspendarea până la soluţionarea contestaţiei, iar contestaţia a fost soluţionată la termenul de astăzi, Înalta Curte o va respinge ca rămasă fără obiect.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi a art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte va respinge contestaţia formulată de contestator, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În unanimitate:

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorului, invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Respinge cererea de suspendare, ca rămasă fără obiect.

Cu majoritate:

Respinge contestaţia formulată de contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva Hotărârii nr. 1809 din 27 iunie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 noiembrie 2023.

Cu opinia separată a doamnei judecător E., în sensul admiterii contestaţiei formulate de contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi anulării Hotărârii nr. 1809 din 27 iunie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători.

Spre deosebire de opinia exprimată majoritar de ceilalţi membri ai completului, apreciez că în cauză a fost răsturnată prezumţia de legalitate şi temeinicie a actului atacat şi există suficiente indicii privind existenţa unui exces de putere la adoptarea hotărârii contestate, noţiune definită de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor", impunându-se admiterea contestaţiei formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva Hotărârii secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1809 din 27.06.2023.

Astfel, instanţa de contencios administrativ are de verificat conformitatea actului cu legea şi respectarea în conduita autorităţii emitente, a justului echilibru între dreptul subiectiv sau interesul legitim privat pretins vătămat al reclamantului şi interesul public pe care autorităţile publice sunt chemate să le ocrotească. Numai în măsura în care probele cauzei conduc către concluzia ruperii acestui just echilibru printr-o exercitare abuzivă, excesivă a dreptului de apreciere a autorităţilor publice, se poate vorbi de un exces de putere în sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004.

Raportul de drept administrativ este însă guvernat şi de principiul proporţionalităţii între măsura dispusă în fiecare caz individual şi interesul public ocrotit, impunându-se ca actele administrative să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel ca inconvenientele cauzate să nu fie disproporţionate în raport cu scopurile urmărite. Altfel spus, orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, ţinându-se seama de natura, gravitatea şi frecvenţa neregulilor constatate, precum şi de amploarea şi de implicaţiile acestora.

Nu consider că există o omisiune de analizare a criteriilor prevăzute de art. 196 alin. (3) din Legea nr. 303/2022, ci că analiza acestora a fost făcută cu depăşirea limitelor dreptului de apreciere, prin neasigurarea proporţionalităţii între interesul privat al titularului cererii de transfer de a fi transferat din profesia de procuror în cea de judecător şi interesul public al neafectării activităţii parchetului de unde provine acest titular.

Referitor la situaţia concretă a funcţionării Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, disproporţia evidentă între procentul de 25 % al acoperirii posturilor parchetului în cauză ca urmare a tuturor transferurilor efectuate din profesia de procuror în cea de judecător în cadrul aceleiaşi sesiuni de transfer şi cea de 80 % a instanţei unde s-a realizat transferul titularului cererii nu este contestată de niciuna dintre părţi, însă se consideră de către intimat că este nerelevantă, în lumina a două argumente: chiar şi în condiţiile date, în cadrul parchetului în discuţie îşi vor desfăşura în continuare activitatea 1 procuror cu funcţii de execuţie şi 2 procurori cu funcţii de conducere, iar volumul de activitate pe procuror şi pe schemă se situează mult sub media naţională; la data transferului există şi perspectiva ocupării a încă unui post de execuţie ca urmare a examenului de promovare efectivă în funcţii de execuţie a procurorilor, organizat în perioada mai - octombrie 2023.

Consider că aceste două argumente sunt insuficiente pentru a putea acoperi disproporţia evidentă dintre procentele de ocupare a posturilor celor două entităţi din sistemul naţional de instanţe şi parchete.

Astfel, faptul că volumul de activitate al parchetului în cauză se situează sub media naţională nu reprezintă un argument obiectiv pentru lăsarea schemei de personal aproape neocupate, ci acesta ar putea fi un argument eventual pentru modificarea pe viitor a acestei scheme.

Pe de o parte, împrejurările de fapt ulterioare soluţionării cererii de transfer şi comportamentul ulterior al entităţii emitente a deciziei atacate, care a luat măsuri administrative pentru reocuparea schemei de personal nu pot reprezenta temeiuri ale temeiniciei sau netemeiniciei unui act administrativ cât timp, potrivit practicii judiciare stabilizate în acest sens, legalitatea şi temeinicia unui act administrativ se verifică exclusiv în raport de împrejurările de fapt şi de temeiurile de drept existente la data emiterii actului, pentru că, aşa cum nu i se pot imputa organului administrativ evenimente de fapt viitoare pe care nu le putea avea în vedere la data emiterii actului, tot astfel nici nu ii pot profita retroactiv.

Pe de altă parte, în analiza criteriilor prevăzute de lege, avizul negativ al prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi reprezenta un element esenţial de analizat în cadrul proporţionalităţii. Faptul că nu acesta nu a contestat hotărârea de faţă şi nici prim- procurorul curţii de apel în a cărui circumscripţie se situează Tribunalul Călăraşi nu reprezintă aspecte de o relevanţă majoră, cât timp contestaţia a fost formulată de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar cu ocazia soluţionării excepţiei lipsei calităţii procesuale active în prezenta cauză, s-a decis cu unanimitate de prezentul complet că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, condus de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este o persoană interesată tocmai din perspectiva interesului pe care îl justifică în buna organizare a activităţii parchetelor din subordine din perspectiva bunei gestionări a resurselor umane şi că hotărârea prin care se aprobă transferul unui procuror ca judecător nu este doar o hotărâre care vizează cariera magistratului, ci, în egală măsură, una care produce consecinţe cu privire la organizarea şi funcţionarea parchetului de la care se dispune transferul, din subordinea sa.

Corelativ, dificultatea practică legată de existenţa a trei contestaţii separate privind transferul de la acelaşi parchet a 3 procurori şi faptul că prezenta cauză are ca obiect o singură contestaţie reprezintă aspecte colaterale, care nu pot avea incidenţă asupra modalităţii de apreciere a proporţionalităţii măsurii dispuse de intimat; aceste chestiuni de natură procedurală nu pot transfera analiza legalităţii şi temeiniciei cauzei de faţă într-o modalitate care ar face practic imposibilă o asemenea verificare în concret.

În lumina situaţiei de fapt existente în prezenta cauză, a elementelor de fapt prezentate de părţi şi necontestat şi independent de celelalte contestaţii formulate, instanţa este chemată să realizeze un control efectiv asupra temeiniciei reprezentate de modalitatea exercitării dreptului de apreciere de către organul administrativ.

De asemenea, apreciez că argumentele legate de eventualele instrumente aflate la îndemâna contestatorului pentru acoperirea temporară a posturilor vacante, pentru argumentele deja expuse anterior, este lipsit de relevanţă.

In ceea ce priveşte argumentaţia legată de vocaţia numirii din funcţia de procuror în funcţia de judecător care reprezintă o componentă importantă a dreptului la carieră al unui magistrat, fără a fi contestate aceste aspecte ce nu au fsot criticate nici de către contestator, apreciez că tocmai faptul că reprezintă o vocaţie, iar nu un drept, este un element de avut în vedere în cadrul balansării între interesul privat al persoanei titulare a acestei vocaţii şi interesul public al neafectării activităţii parchetului de unde provine acest titular şi funcţionării în condiţii cât mai adecvate a instituţiilor din sistemul parchetelor.

Nu se poate reţine că o astfel de vocaţie ar fi complet îngrădită exclusiv din motivul că un procuror provine de la o unitate de parchet neatractivă, cu un volum de activitate crescut, din motive independente de persoana acestuia, ci trebuie să existe un echilibru între momentul activării vocaţiei (momentul transferului efectiv) şi stadiul de funcţionare/ocupare a parchetului de unde se doreşte a se face transferul raportat la stadiul de funcţionare/ocupare a instanţei unde se realizează acest transfer, echilibru care, în opinie separată, nu a fost protejat.

Dincolo de îndeplinirea condiţiilor privind aptitudinile persoanei titulare a cererii de transfer, care reprezintă doar un criteriu din cele avute în vedere de legiuitor, ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi la necesităţile întregului sistem judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncţionalităţi în activitatea parchetelor şi a instanţelor, cu păstrarea unui just echilibru între interesele parchetului/instanţei implicate în procedură şi interesul privat al solicitantului, echilibru care, în cauza de faţă, în opinie separată şi pentru argumentele mai sus exprimate, nu a fost asigurat.

Prin urmare, consider că, în opinie separată, se impunea admiterea contestaţiei formulate de contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi anularea Hotărârii nr. 1809 din 27 iunie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători.