Negative conflict of competence resolved by assigning jurisdiction to administrative courts for judicial salary recalculation.

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secţia I civilă la data de 04 octombrie 2022 sub nr. x/2022, reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Dolj, au solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să dispună:

- recalcularea indemnizaţiei de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 11 februarie 2021 pentru B., începând cu data de 17 septembrie 2021 pentru A., corespunzător datei numirii în funcţie şi în continuare, luând în considerare coeficientul de multiplicare de 21,500 pentru preşedinte de secţie (diferenţe de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. - O.U.G. nr. 27/2006), raportat la funcţia deţinută de fiecare în toată această perioadă;

- repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare începând cu data numirii în funcţie şi în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare (prin obligarea pârâţilor la plată, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare), sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plăţii efective.

- obligarea Ministerului Justiţiei, prin Ministrul Justiţiei, la emiterea ordinului de salarizare, conform coeficientului corespunzător funcţiei de conducere deţinute, începând cu data numirii în funcţie şi în continuare, pe tot timpul deţinerii funcţiei.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 1072 din 06 aprilie 2023, Tribunalul Alba, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei şi s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, reţinându-se, în esenţă, că, în raport de art. 266 Codul muncii şi de obiectul cererii de chemare în judecată, litigiul dedus judecăţii nu este un conflict de muncă, ci un litigiu de contencios administrativ, potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Prin sentinţa civilă nr. 1194/11.09.2023, Curtea de Apel de Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenta materială, a declinat competenta de soluţionare a cauzei in favoarea Tribunalului Alba, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea pronunţării regulatorului de competenţă, reţinând, în esenţă, că raportul juridic pe care se grefează petitul acţiunii (plata unor drepturi de natură salarială) este un raport juridic de muncă sui generis, astfel că devin aplicabile prevederile art. 1, art. 231, art. 278 alin. (2), art. 266 şi art. 269 din Codul muncii, coroborate cu art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Analizând prezentul conflict negativ de competenţă, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că obiectul cauzei îl reprezintă cererea reclamanţilor, judecători din cadrul Judecătoriei Craiova la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celolalte drepturi salariale aferente prin luarea în considerare a coeficientului de multiplicare de 21,500 pentru preşedinte de secţie şi obligarea pârâţilor la emiterea ordinelor de salarizare aferente.

Totodată, se constată că acţiunea nu priveşte o situaţie de fapt particulară privind un raport individual sau colectiv de muncă, ci vizează interpretarea unor norme de lege cu aplicabilitate generală pentru personalul din familia ocupaţională (coeficientul de multiplicare fiind un element al salarizării de bază şi comun personalului din "Justiţie") instanţele având de dat relevanţă deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016 care pun în discuţie efectele juridice ale unor hotărâri pronunţate în materia salarizării personalului din aceeaşi familie ocupaţională.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că obiectul cauzei este reprezentat de cererea de obligare a Ministerului Justiţiei de emitere acte administrative cu caracter individual, respectiv a ordinelor privind încadrarea şi stabilirea drepturilor salariale, în baza cărora să se procedeze la achitarea acestor drepturi, iar aceste pretenţii intră în competenţa materială de soluţionare a instanţelor de contencios administrativ.

Calificarea pe care legea o dă actului de stabilire a drepturilor salariale, ca fiind un act administrativ, lasă fără valoare, din perspectiva stabilirii competenţei instanţei de contencios administrativ, faptul că pretenţiile sunt formulate în cadrul raportului juridic de muncă.

În ce priveşte competenţa sub aspect material, având în vedere calitatea prim pârâtului de autoritatea publică centrală, devin aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care "litigiile (…) privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (…) se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel", astfel că cererea dedusă judecăţii este de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel.

Deşi competentă aparţine instanţei de contencios administrativ, Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile speciale ale art. 7 din Capitolul VIII din anexa VI la Legea nr. 153/2017, în raport de petitul acţiunii, legiuitorul prevăzând competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluţionează contestaţia împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aceste prevederi neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraţilor, întrucât, fiind norme speciale, se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor.

În acest context, în ceea ce priveşte competenţa teritorială, Înalta Curte reţine că potrivit art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său". Cu toate acestea, dată fiind calitatea reclamanţilor de judecători în cadrul unor instanţe din circumscripţia Curţii de Apel Craiova, precum şi faptul că aceasta din urmă are calitatea de pârâtă în cauză, devin incidente prevederile art. 127 din C. proc. civ., putând fi sesizată oricare dintre curţile de apel învecinate.

În consecinţă, având în vedere prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, coroborat cu manifestarea de voinţă a reclamanţilor în sensul sesizării unei instanţe din raza teritorială a Curţii de Apel Alba Iulia, curte de apel învecinată cu Curtea de Apel Craiova, va stabili competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia.

Deşi Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal nu este implicată în conflictul de competenţă sesizat (întrucât niciuna dintre instanţe nu a apreciat că ar reveni acesteia competenţa de soluţionare a cauzei), Înalta Curte reţine că, în pronunţarea regulatorului de competenţă, trebuie să stabilească instanţa de judecată competentă conform dispoziţiilor legale aplicabile, chiar dacă aceasta presupune trimiterea cauzei pentru competentă soluţionare unei instanţe/secţii/complet specializat neimplicat în conflictul negativ sesizat.

Declinările reciproce de competenţă reprezintă premisa regulatorului de competentă, însă stabilirea instanţei competente nu este limitată de dispoziţiile art. 135 C. proc. civ., la alegerea uneia dintre instanţele aflate în conflict. O altă abordare ar conduce la stabilirea competenţei în favoarea unei instanţe neprevăzute de lege, soluţia astfel pronunţată relevând un caracter formal al regulatorului de competenţă, care s-ar limita la achiesarea la una dintre opiniile instanţelor aflate în conflict, deşi, în realitate, niciuna din aceste opinii nu este susţinută de textele de lege, ceea ce ar echivala cu o eludare a caracterului imperativ al normei de procedură care instituie respectiva competenţă.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind reclamanţii B. şi A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Dolj, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2023.