Inadmissibility of constitutional exception for failure to specify conflicting constitutional norms and link to case outcome

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 27 ianuarie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Justiţiei, Ministrul Justiţiei, Ministerul Sănătăţii, Ministrul Sănătăţii a formulat plângere contravenţională împotriva PV. Seria x nr. x/12.01.2021, nelegalitatea şi neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 195/2002 şi O.G. nr. 2/2001.

Prin sentinţa civilă nr. 1203 din 14 septembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale cu privire la capătul principal al acţiunii, a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Justiţiei, Ministrul Justiţiei, Ministerul Sănătăţii, Ministrul Sănătăţii, referitor la capătul de cerere privind anularea procesului-verbal de contravenţie în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti şi a disjuns cauza cu privire la restul capetelor de cerere şi dispune formarea unui nou dosar separat cu termen de judecată la 12 octombrie 2021, fiind astfel înregistrat la data de 17 septembrie 2021 dosarul cu nr. x/2021

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1391 din 12 octombrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Ministerul Sănătăţii;

- a respins acţiunea formulată împotriva pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Ministerul Sănătăţii, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă;

- a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, ca inadmisibilă;

- a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.G. nr. 2/2001 şi O.U.G. nr. 195/2002.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1391 din 12 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate, numai sub aspectul refuzului de sesizare a Curţii Constituţionale şi se dispună sesizarea acestei autorităţi, iar în subsidiar, anularea în parte a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea sesizării Curţii Constituţionale.

Printr-un prim set de critici, recurentul-reclamant a învederat nelegalitatea formală a respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în raport de prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care stabilesc că trebuie ca instanţa să se pronunţe prin încheiere motivată, iar nu prin sentinţă.

Printr-un alt set de critici, recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, că modul în care este reglementată admisibilitatea sesizării Curţii Constituţionale prin art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 asigură accesul oricărui justiţiabil la instanţa de contencios constituţional, reglementarea fiind extrem de largă şi de permisivă, prin cele trei condiţii generice conţinute de aceasta.

Cerinţa legăturii cu cauza a textului de lege criticat pentru neconstituţionalitate nu poate primi o abordare restrictivă şi nu poate fi legată de rezolvarea unei excepţii (inadmisibilitatea acţiunii) în cursul procedurii judiciare, printr-o hotărâre supusă controlului în calea de atac. În ipoteza în care recursul (cel care se declară în cele 15 zile de la comunicare) împotriva sentinţei pronunţate în fond va fi admis, instanţa de recurs nu se va mai putea pronunţa şi asupra excepţiei care face obiectul prezentului recurs ce se declară în 48 de ore.

Susţine că legătura unui text de lege cu cauza este conferită de problematica supusă dezbaterilor judiciare, de pretenţiile formulate şi de temeiurile de drept invocate, conform principiului disponibilităţii, şi nu de soluţia dată de instanţă cu privire la un aspect al cauzei.

În fondul "fondului", a contestat actul administrativ (procesul-verbal de amendare) ca nelegal, iar legile şi ordonanţele, cu a căror constituţionalitate nu este de acord, reprezintă chiar normele în baza cărora a fost emis actul administrativ, astfel că, în opinia sa, cerinţa legăturii cu cauza a textelor de lege criticate pentru neconstituţionalitate nu poate primi o abordare restrictivă, legătura unui text de lege cu cauza fiind conferită de problematica supusă dezbaterilor judiciare, şi nu de soluţia dată de instanţă cu privire la un aspect al cauzei.

În speţă, legătura cerută de lege există, întrucât obiectul prezentului dosar este reprezentat de nelegalitatea ordonanţelor (în baza cărora a fost amendat).

În consecinţă, a solicitat casarea hotărârii recurate prin care i-a fost refuzat în mod nelegal accesul la instanţa de contencios constituţional şi să se dispună sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru competenta pronunţare asupra constituţionalităţii O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi a Legii nr. 49/2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi apoi a învederat aspectele privind neconstituţionalitatea actelor normative care au făcut obiectul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului nu a formulat întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a înţeles să formuleze prin cererea de recurs critici doar cu privire la soluţia instanţei de fond referitoare la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, astfel că va proceda la analiza recursului exclusiv din această perspectivă.

În ceea ce priveşte criticile de nelegalitate, care se subsumează motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, reţinând că reclamantul nu a adus în faţa instanţei de fond critici de neconstituţionalitate cu privire la un anumit articol al ordonanţelor, apreciind că în ansamblul lor cele două acte normative sunt neconstituţionale pentru motive extrinseci, iar nu prin conţinut, astfel cum în mod corect s-a reţinut prin sentinţa recurată.

Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată, astfel cum a fost motivată de recurentul-reclamant în faţa instanţei de fond, nu este admisibilă, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992: "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti ... privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale."

Pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 10 din aceeaşi lege:

"(1) Curtea Constituţională poate fi sesizată în cazurile expres prevăzute de art. 146 din Constituţie, republicată, sau de legea sa organică.

(2) Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate."

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, instanţa de contencios constituţional a arătat că excepţia de neconstituţionalitate are o anumită structură, fiind, în mod esenţial, constituită din trei elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat şi motivarea de către autorul excepţiei a pretinsei contrarietăţi existente între cele două (Decizia CCR nr. 1313 din 4 octombrie 2011).

Astfel, în jurisprudenţa sa constantă (Decizia nr. 888/2010, Decizia nr. 1603/2010) Curtea Constituţională a statuat că "neindicarea de către autorul excepţiei a normei constituţionale pentru a cărei încălcare consideră că textul legal atacat este neconstituţional sau trimiterea generică la încălcarea Constituţiei constituie un motiv de respingere ca inadmisibilă a excepţiei, întrucât ea nu constituie o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate, în sensul constituţional al termenului. Această consecinţă se impune, întrucât jurisdicţia constituţională nu se poate substitui părţii în privinţa invocării motivului de neconstituţionalitate, pentru că un control din oficiu este inadmisibil, având în vedere că nu se poate exercita, decât la sesizare, controlul pe calea excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, în acest caz, instanţele vor respinge excepţiile de neconstituţionalitate ca inadmisibile, conform dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992".

Prin urmare, partea care ridică o excepţie de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale.

În cauza de faţă, autorul excepţiei doar a susţinut neconstituţionalitatea ordonanţelor de urgenţă în ansamblul lor, pentru motive extrinseci, iar nu prin conţinut, neindicând astfel în faţa instanţei de fond care sunt contrarietăţile care ar exista între actele normative criticate din perspectiva neconstituţionalităţii şi prevederile constituţionale.

Or, în lipsa prezentării în concret a dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative pretins neconstituţionale, precum şi a unor critici care să stea la baza susţinerii potrivit căreia ordonanţelor criticate din perspectiva neconstituţionalităţii este de natură a încălca norme constituţionale, instanţa de recurs constată că excepţia nu era admisibilă, nefiind respectate dispoziţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, coroborate cu cele prevăzute de art. 10 alin. (2) din acelaşi act normativ, neputându-se aprecia că prima instanţă a interferat în vreun fel cu competenţa instanţei de control constituţional de verificare a conformităţii textelor de lege contestate cu normele constituţionale.

Mai mult, nu este îndeplinită nici condiţia de admisibilitate potrivit căreia dezlegarea excepţiei să aibă legătură cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii, având în vedere că o eventuală decizie a Curţii Constituţionale, pronunţată cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate invocate de reclamant, nu ar avea aptitudinea de a influenţa modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive ori a excepţiei inadmisibilităţii în cauză.

În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, deoarece a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale prin intermediul sentinţei, iar nu printr-o încheiere, Înalta Curte o va respinge, de asemenea, ca nefondată.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Astfel, Înalta Curte constată că obiectul recursului reglementat de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este acela al verificării aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)- (3) din Legea nr. 47/1992.

Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma acestor condiţii, neavând relevanţă denumirea hotărârii prin care instanţa inferioară a pronunţat soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, câtă vreme hotărârea respectivă va fi analizată de către instanţa superioară.

În plus, nefiind cazul unei nulităţi expres prevăzute de lege, reclamantul avea obligaţia să facă dovada vătămării suferite, care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea hotărârii atacate, conform dispoziţiilor art. 175 din C. proc. civ., republicat, or, prin cererea de recurs, reclamantul nu a învederat argumente în acest sens.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1391 din 12 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1391 din 12 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2023.