Suspension of enforcement of agricultural eco-conditionality sanction based on pending criminal investigation and imminent financial prejudice

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27 septembrie 2022 pe rolul Tribunalului Tulcea, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. (A.), în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Centrul Judeţean Tulcea (APIA Tulcea), a solicitat suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat la APIA sub numărul x/19.07.2022 până la pronunţarea instanţei se fond.

Prin sentinţa civilă nr. 1326 din 18 octombrie 2022, Tribunalul Tulcea a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 10 noiembrie 2022, sub acelaşi număr.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 20 din 06 februarie 2023, Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată în materia contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Tulcea şi a suspendat executarea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/19.07.2022 până la pronunţarea instanţei de fond, hotărârea fiind executorie.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 20 din 06 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centul Judeţean Tulcea, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată.

Recurenta-pârâtă a învederat, în esenţă, că sentinţa recurată a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile privind cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Astfel, referitor la îndeplinirea condiţiei privind cazul bine justificat, în sensul reţinerii de către instanţa de fond că emiterea titlului de creanţă este suspendată de drept până la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei de judecată care va soluţiona cauza penală, a apreciat că prima instanţă nu a avut în vedere prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011.

Astfel, în cauză nu ar fi incidente dispoziţiile art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, ci numai prevederile art. 23 din acelaşi act normativ, astfel încât emiterea procesulul-verbal nu ar fi fost suspendată.

Pe de altă parte, recurenta-pârâtă a arătat că procesul-verbal nu este fundamentat pe existenţa unor fapte penale, acesta este fundamentat pe nereguli, în sensul nerespectarii art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Aceasta a susţinut că, în cauză, nu sunt întrunite cauzele de nelegalitate care se subscriu noţiunii de caz bine justificat, astfel încât în mod greşit ar fi statuat instanţa de fond că sunt îndeplinite condiţiile pentru suspendarea actului administrativ şi, totodată, că prezentarea unor motive de nelegalitate invocate cu privire la actul administrativ nu ar fi suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate, astfel încât condiţia existenţei unui caz bine justificat nu ar fi îndeplinită.

În ceea ce priveşte condiţia privind paguba iminentă, recurenta-pârâtă a învederat că valoarea creanţei nu ar putea fi un factor determinant pentru constatarea de facto a unei pagube iminente, astfel încât în mod eronat instanţa de fond s-a raportat la suma indicată pentru a determina posibilitatea prevenirii unei pagube iminente, iar A. nu ar fi dedus judecăţii probe în raport de care prima instanţă să îşi poată forma o convingere în cea ce priveşte iminenţa unei pagube.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat şi menţinerea soluţiei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală, reiterând, în esenţă, apărările susţinute în faţa primei instanţe.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material, este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Criticile recurentei-pârâte privind aplicarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, sunt nefondate.

În fapt, prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, încheiat la data de 29 iunie 2022, s-a dispus recuperarea sumelor acordate necuvenit pentru campania 2015 ca urmare a neregulilor constatate în notele de verificare emise de Serviciul Control pe teren cu nr. x/20.12.2021 şi nr. 35/07.01.2022 şi introduse în raportul de control nr. x, rezultând încălcarea normelor de ecocondiţionalitate, respectiv SMR 10 "Introducerea pe piaţă a protecţie a plantelor", SMR 2 "Conservarea păsărilor sălbatice" şi SMR 3 "Conservarea habitatelor naturale şi speciilor de floră şi faună sălbatică", prin utilizarea substanţelor nepermise prevăzute art. 39 şi art. 40 din Regulamentul delegat UE nr. 640/2014 şi Ordinul comun MADR/MMAP/ANSVSA nr. 352/636/54/2015, sancţiunea aplicându-se din cauza nerespectării ecocondiţionalităţii unei acţiuni sau a unei omisiuni direct imputabile fermierului.

În motivarea în fapt a procesului-verbal s-a reţinut că prin Ordonanţa din data de 21 noiembrie 2021, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice de către reprezentanţii compartimentelor abilitate din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură care priveau respectarea de către societăţile C. S.R.L. şi A. S.R.L. a procedurii specifice reglementate de legislaţia în vigoare privind utilizarea produselor de protecţie a plantelor şi îngrăşămintelor menţionate în ordonanţă, precum şi în documentele anexate acesteia, organele de urmărire penală sesizându-se din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 35 alin. (1) raportat la art. 359 C. pen.

S-a reţinut şi că, urmare a măsurii dispuse prin ordonanţa procurorului, APIA - Direcţia Antifraudă Control Intern - Serviciul de Control Intern a întocmit nota de control nr. x/17.08.2021 privind verificările efectuate. Ulterior, Serviciul de Control pe Teren din cadrul APIA a constat în nota de verificare nr. x/20.12.2021 că în perioada 2014-2016 cele două societăţi menţionate au utilizat substanţe de protecţie a plantelor neomologate de către Comisia Naţională de Omologare a Plantelor sau în alt scop decât cel pentru care au fost omologate, reţinându-se încălcarea normelor de ecocondiţionalitate, respectiv SMR 10 "Introducerea pe piaţă a protecţie a plantelor", SMR 2 "Conservarea păsărilor sălbatice" şi SMR 3 "Conservarea habitatelor naturale şi speciilor de floră şi faună sălbatică", prin utilizarea substanţelor nepermise, fiind emis procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare a cărui executare se solicită a fi suspendată.

Reclamanta a solicitat suspendarea executării Procesului-verbal până la pronunţarea instanţei se fond, motivat de faptul că există pendinte acţiunea penală în dosarul nr. x/2020, iar potrivit art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, emiterea titlului de creanţă se suspendă de drept până la soluţionarea definitivă a acţiunii penale.

Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea acestuia, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.

Aceste condiţii se analizează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată şi trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

În raport cu circumstanţele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului şi a împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de reclamantă, îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reţinută.

Criticile aduse hotărârii, grefate în principal pe inexistenţa unui caz bine justificat, motivat de susţinerea că actele administrative atacate au fost emise cu respectarea prevederilor legale în vigoare, nu este de natură a impune o altă concluzie în prezenta cauză, în care nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Din perspectiva condiţiei cazului bine justificat, Înalta Curte constată că prima instanţă a realizat o corectă interpretare a probatoriilor administrate în cadrul acestei proceduri sumare reţinând existenţa unei îndoieli cu privire la legalitatea actelor administrative atacate, în condiţiile în care, există suficiente indicii care să justifice luarea măsurii suspendării actului administrativ, prin raportare la normele cuprinse la art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, care au o sferă de aplicare diferită faţă de cele prevăzute la art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011, iar referirile recurentei la faptele imputate reclamantei prin procesul-verbal de constatare a neregulilor nu sunt de natură să înlăture această concluzie.

În acest cadru procesual este suficientă existenţa unui dubiu asupra legalităţii actului dedus judecăţii, urmând ca instanţa învestită cu acţiunea în anulare să stabilească cu certitudine dacă această nelegalitate există şi dacă ea este de natură să afecteze actul administrativ fiscal contestat.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că sunt nefondate criticile recurentei pe acest aspect, mai cu seamă că îndoiala serioasă reţinută cu privire la actul atacat, a fost decelată printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, în vederea dispunerii unor măsuri provizorii, fără a fi prejudecat în orice mod fondul litigiului.

Înalta Curte reţine că prima instanţă în mod just a stabilit că şi cerinţa pagubei iminente este întrunită, întrucât iminenţa producerii unui astfel de prejudiciu derivă din gradul de conexitate cauzală ce există între exercitarea prerogativelor de creditor a pârâtei în cadrul procedurii insolvenţei deschise faţă de societatea reclamantă şi cuantumul creanţei bugetare (de 10.475.906 RON), coroborat cu maniera de înscriere a creanţei la masa credală.

De altfel, se observă că recurenta-pârâtă nu a combătut decât argumentele primei instanţe referitoare la paguba întemeiată privind cuantumul creanţei contestate.

Înalta Curte, evaluând interesele comparative ale părţilor, apreciază că este mai prudentă soluţia de suspendare a actului administrativ contestat până la pronunţarea hotărârii asupra fondului. Dacă s-ar adopta soluţia contrară a respingerii cererii de suspendare, reclamanta ar putea suferi prejudicii considerabile prin executarea imediată a actului contestat până la soluţionarea acţiunii de fond, prejudicii ce pot fi ireparabile ulterior, în eventualitatea admiterii acesteia.

De asemenea, din perspectiva prevederilor Recomandării nr. (89) 8/1983 a Consiliului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, astfel de măsuri de protecţie provizorie pot fi acordate atunci când executarea actului administrativ este de natură a cauza pagube şi când există un argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia.

În fine, Înalta Curte reţine că prezumarea unor consecinţe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activităţii reclamantei astfel cum s-a reţinut anterior nu echivalează cu o susţinere ipotetică, raportată la o pagubă viitoare şi incertă, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere aceste aspecte, instanţa de control judiciar apreciază că sentinţa recurată este legală, fiind pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente circumstanţelor factuale reţinute, motivele invocate de pârâtă prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinţei prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centul Judeţean Tulcea împotriva sentinţei civile nr. 20 din 06 februarie 2023 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centul Judeţean Tulcea împotriva sentinţei civile nr. 20 din 06 februarie 2023 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2023.