Conditional nature of statutory veterinary service allowances: obligation to substantiate performance of contractual duties and administrative verification procedures before payment.

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, secţia civilă la data de 01 martie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul Cabinet Medical Veterinar A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita, a solicitat:

- obligarea ANSVSA să aloce din bugetul propriu către pârâta DSVSA Harghita fondurile necesare plăţii către reclamant a sumei prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020 pentru luna august 2020;

- obligarea pârâtei Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita la plata sumei de 10.000 RON, aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020, în baza O.U.G. nr. 117/2020, precum şi a dobânzii legale calculate asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenţei acestora şi până la data plăţii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei calculată pentru aceeaşi perioadă, respectiv de la data scadenţei acestora şi până la data plăţii efective; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1677/29.06.2021, Judecătoria Odorheiu Secuiesc, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de ambele pârâte şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii reclamantului Cabinet Medical Veterinar A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita, în favoarea Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 93 din 21 octombrie 2021, a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc şi a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, suspendând judecata cauzei şi înaintând dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ competenţă.

Prin decizia nr. 5544 din 11 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind reclamantul Cabinet Medical Veterinar A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita, în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 33 din 14 aprilie 2022, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta Autoritatea Naţional Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, precum şi a excepţiei conexităţii invocată de aceeaşi pârâtă privind conexarea dosar nr. x/2019, înregistrat pe rolul Judecătoriei Odorheiul Secuiesc, cu prezenta cauză;

- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţă Alimentelor Harghita;

- a respins cererea de chemare în judecată a Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, cerere formulată de pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita;

- a admis acţiunea introductivă de instanţă, formulată de A., ca fondată;

- a obligat pârâta Autoritatea Naţional Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor să aloce din bugetul propriu către pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita fondurile necesare plăţii către reclamantă a sumei prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020, aferentă lunii august 2020;

- a obligat pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita la plata sumei de 10.000 RON, aferentă lunii august 2020, conform O.U.G. nr. 117/2020, precum şi dobânda legală calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată, 14 aprilie 2021 şi până la data plăţii efective, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflaţiei calculată pentru aceeaşi perioadă, respectiv de la data scadenţei acestora şi până la data plăţii efective;

- a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei totale de 504,54 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru - 204,54 RON - şi onorariu avocaţial - 300 RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 33 din 14 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita.

3.1. Pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Printr-un prim set de critici, recurenta-pârâtă a învederat că soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 20-22 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi art. 5 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii veterinare, art. 1 - 4 din O.G. nr. 22/2002, art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020 (Anexa nr. 21 din O.G. nr. 42/2004).

Printr-un alt set de critici, recurenta-pârâtă a susţinut că, contrar reţinerilor instanţei de fond, dispoziţiile art. V din Legea nr. 236/2019 sunt imperative în sensul elaborării unor norme metodologice de aplicare a O.G. nr. 42/2004 şi, mai mult decât atât, pentru acordarea acestor drepturi s-a impus întocmirea unui act adiţional la fiecare contract, conform art. 8 alin. (7) din Capitolul II - "Decontarea activităţilor sanitar-veterinare publice" din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020 (Anexa nr. 21 din O.G. nr. 42/2004).

Astfel, beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau contractelor de servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019, beneficiază de suma de 10.000 RON pe lună numai dacă aceştia au încheiat, în condiţiile legii, cu D.S.V.S.A. judeţene, respectiv a muncipiului Bucureşti, un act adiţional.

Or, reclamantul nu a depus la dosarul cauzei actul adiţional ce trebuia încheiat cu D.S.V.S.A. Harghita în conformitate cu dispoziţiile art. 8 alin. (7) din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020.

La dosarul cauzei a fost depusă doar factura şi decontul justificativ aferent lunii august 2020, decont care nu este însoţit de documentele justificative prevăzute de art. 6 alin. (3) din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020 (Anexa nr. 21 din O.G. nr. 42/2004).

Recurenta-pârâtă a apreciat că dreptul reclamantului este un drept sub condiţie, întrucât acordarea sumei de 10.000 RON lunar este circumscrisă îndeplinirii, de către aceasta a obligaţiilor prevăzute la art. 2 alin. (1) - art. 8 din Capitolul II - "Decontarea activităţilor sanitar-veterinare publice" din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020.

Astfel, pe parcursul derulării contractului este posibil ca beneficiarii contractelor de servicii/contractelor de concesiune să nu îndeplinească sau să îndeplinească defectuos activităţile pentru care legea dispune acordarea sumelor în discuţie, fapt care, conform legii, ar conduce la neacordarea sau la diminuarea acestora [prin aplicarea penalităţilor prevăzute de art. 8 alin. (1) - (5) din O.U.G. nr. 117/2020].

Prin urmare, nu este suficient ca acesta să fie beneficiarul unor contracte încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 pentru a beneficia de suma de 10.000 pe lună, acest drept fiind circumscris îndeplinirii condiţiilor mai sus precizate, inclusiv cu privire la modalitatea de îndeplinire a obligaţiilor contractuale.

Cu alte cuvinte neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a activităţilor pentru care O.U.G. nr. 117/2020 dispune acordarea sumei de 10.000 RON pe lună are drept consecinţă diminuarea acestei sume ca urmare a aplicării penalităţilor de întârziere prevăzute de art. 8 alin. (1) - (5) din acelaşi act normativ.

Or, în speţă nu s-a probat că a fost respectată toată această procedură, că nu s-au aplicat penalităţi conform textelor de lege mai sus citate etc, simplul fapt că reclamantul A. este beneficiarul unor contracte de concesiune/prestări servicii nefiind în măsură să dovedească îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea sumei de 10.000 RON/lunar.

Nu în ultimul rând, recurenta-pârâtă a înţeles să critice hotărârea instanţei de fond şi cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, solicitând instanţei de recurs analizarea îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 451 - 453 C. proc. civ.

3.2. Pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea în tot a sentinţei recurate cu trimitere spre o nouă judecată, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind nelegală, netemeinică şi nefondată.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a învederat că hotărârea atacată ar cuprinde motive contradictorii justificat de împrejurarea că, pe de o parte, prima instanţă ar fi reţinut că dreptul reclamantului nu era condiţionat de încheierea unui act adiţional, în timp ce, pe de altă parte, face trimitere la dispoziţiile art. 8 alin. (7) din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020 care, în interpretarea recurentei, prevede necesitatea încheierii unui act adiţional.

Referitor la acelaşi motiv de recurs, recurenta-pârâtă DSVSA Harghita a mai susţinut şi faptul că hotărârea nu cuprinde în mod punctual motivele pentru care au fost înlăturate apărările acesteia din întâmpinare, fapt ce ar încălca dreptul la un proces echitabil al acesteia, lipsind-o practic de apărare.

Astfel, a arătat, în esenţă, că prima instanţă a omis să analizeze toate mijloacele sale de apărare şi motivele invocate privind: necesitatea elaborării normelor metodologice, respectiv asupra rolului şi conţinutului O.U.G. nr. 117/22.07.2020; condiţiile şi obligaţiile instituite de O.U.G. nr. 117/2020, respectiv art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, introdus prin O.U.G. nr. 117/2020 şi art. 6 alin. (1) din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020 privind condiţiile prevăzute cu privire la decontul justificativ; natura condiţionată a dreptului de a beneficia de suma de 10.000 de RON, acesta fiind un drept sub condiţie, iar nu unul pur şi simplu; caracterul neconform al decontului depus in cauza justificat de mai multe împrejurări precum acelea ca: nu a fost acceptat de DSVSA Harghita; menţiunea "bun de plată" de pe factura aferentă decontului a fost radiată ulterior aprobării sale; actul adiţional a fost încheiat abia la 31 august 2020, iar factura a fost emisă pentru luna august 2020, beneficiarul fiind îndreptăţit la plata doar cu începere din luna septembrie.

Referitor la cazul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., printr-un prim set de critici, recurenta-pârâtă DSVSA Harghita a invocat greşita aplicare a normelor de drept material de către instanţa de fond cu privire la soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesual pasivă a DSVSA Harghita, respectiv ANSVSA.

Recurenta-pârâtă DSVSA Harghita a apreciat, în esenţă, că în mod nelegal a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesual pasivă invocată de aceasta, reiterând aspectele invocate prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei în motivarea excepţiei, în sensul că aceasta are rol accesoriu faţă de ANSVSA, fiind ţinută doar la plata sumelor de bani ulterior alocării lor de către ANSVSA; nu are atribuţii de emitere a normelor metodologice spre deosebire de ANSVSA; DSVSA Harghita nu avea încheiat cu reclamantul act adiţional pentru luna august 2020 şi nici nu putea efectua plăţi în condiţiile în care nu existau fondurile băneşti necesare alocate de către ANSVSA.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurenta-pârâtă DSVSA Harghita a învederat, în esenţă, că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea greşită a normelor de drept material cu privire la aplicarea art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 şi a art. 2 şi art. 5 alin. (1) - art. 6, art. 8 din Capitolul II - "Decontarea activităţilor sanitar-veterinare publice" din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant Cabinet Medical Veterinar A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, cu consecinţa menţinerii în tot a sentinţei recurată, ca fiind legală şi temeinică.

Recurenta-pârâtă Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin care a solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, precum şi admiterea cererii de chemare în garanţie a acesteia din urmă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile de nelegalitate invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele următoare:

Cu prioritate, Înalta Curte, constatând că prin cererile de recurs formulate în cauză nu s-au formulat critici referitoare la soluţiile instanţei de fond privind excepţia conexităţii şi cererea de chemare în garanţie a pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, soluţii care au intrat astfel sub puterea lucrului judecat, urmează să procedeze la o analiză grupată a recursurilor, sistematizată în raport de problema de drept invocată şi să răspundă exclusiv criticilor de nelegalitate formulate de pârâte.

II.1. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. invocat de recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., care presupune nereguli procedurale în ceea ce priveşte încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii, este nefondat.

Astfel, instanţa de recurs reţine, pe de o parte, că acest motiv de casare a fost invocat în mod formal de recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, întrucât nu a formulat nicio critică care să poată fi subsumată acestui motiv de recurs, iar pe de altă parte, prin decizia nr. 5544 din 11 noiembrie 2021, în soluţionarea conflictului de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

II.2. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurenta-pârâtă Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Deşi aparent am fi în prezenţa unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii, judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Este însă important de reţinut că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor care sprijină sau combat fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluţia este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că soluţia adoptată în cauză a fost motivată şi nu există o contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, considerentele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut.

Înalta Curte reţine că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, în speţă, instanţa de fond a arătat argumentele de fapt şi de drept care au condus la pronunţarea soluţiei recurate, fiind respectate dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi ale art. 425 C. proc. civ.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale, inclusiv cu privire la o presupusă contradictorialitate a considerentelor, se invocă, în esenţă, o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor susţinerilor formulate de acestea.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.

II.3. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de ambele recurente-pârâte

Criticile formulate de recurentele-pârâte care vizează soluţia de respingere a excepţiilor lipsei calităţii lor procesuale pasive sunt nefondate.

Astfel, în ceea ce priveşte cadrul procesual, se observă că cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamant distinct, în funcţie de solicitări, pe de o parte cu pârâta Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita în contradictoriu cu care a solicitat plata sumei de 10.000 RON aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020, iar pe de altă parte cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A) în contradictoriu cu care s-a solicitat strict obligarea la alocarea fondurilor necesare plăţii sumei de 10.000 de RON.

În consecinţă, modul de soluţionare a excepţiei privind lipsa calităţii procesuale pasive trebuie verificat în raport de acest obiect.

Dispoziţiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 117/2020 susţin asigurarea sumei către beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din O.G. nr. 42/2004 din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin bugetul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

Totodată, în ceea ce o priveşte pe pârâta DSVSA Harghita, se reţine că aceasta are şi calitate de parte contractantă în contractele de servicii încheiate cu cabinetul medical veterinar reclamant.

Raportat la art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi persoana care este ţinută să aducă la îndeplinire obligaţia stabilită în raportul juridic dedus judecăţii şi la dispoziţiile de plată din bugetul A.N.S.V.S.A. prin bugetul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, rezultă că este identitate între persoanele juridice ţinute să aducă la îndeplinire obligaţia stabilită în raportul juridic dedus judecăţii şi cele chemate în judecată.

În aceste condiţii, criticile recurentelor-pârâte nu pot fi reţinute, recursurile urmând a fi respinse sub acest aspect, soluţia instanţei de fond fiind deci justă în această privinţă.

Pe fondul acţiunii deduse judecăţii, ambele autorităţi recurente au invocat aplicarea şi interpretarea eronată a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticile privind lipsa normelor metodologice, a actului adiţional pentru luna august 2020 şi a fondurilor băneşti necesare, sunt neîntemeiate.

Astfel, eventuala lipsă a normelor metodologice nu poate fi imputabilă beneficiarilor dreptului conferit de lege, dacă aceştia şi-au îndeplinit obligaţiile reglementate de actul normativ care le conferea dreptul la plata pentru serviciile efectuate. Tăcerea legislativă nu poate fi interpretată în defavoarea beneficiarilor, neputând fi lăsată la aprecierea autorităţilor respectarea termenului prevăzut de lege pentru adoptarea acestor norme, cu afectarea drepturilor prevăzute de lege, culpa autorităţii executive în realizarea demersurilor necesare pentru executarea legii neputând înlătura de la aplicare o dispoziţie legală imperativă.

În ceea ce priveşte actul adiţional, instanţa de recurs constată, pe de o parte, că acesta există, Actul adiţional nr. x/31.08.2020 la Contractul de concesiune nr. x/01.09.1999 regăsindu-se la filele x verso -8 din dosarul Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, iar pe de altă parte, că obligaţia demarării procedurilor de încheiere a acestuia revenea autorităţii pârâte, iar faptul că nu s-au întreprins toate demersurile necesare în acest sens, acesta fiind încheiat la sfârşitul lunii august, nu îi este imputabil intimatului-reclamant şi nu poate conduce la respingerea de plano a sprijinului financiar în cuantum de 10.000 de RON lunar prevăzut de lege.

Nu în ultimul rând, referitor la lipsa fondurilor băneşti necesare, instanţa de control judiciar are în vedere că potrivit art. 15 alin. (7), cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 117/2020, "(7) Prestatorii activităţilor prevăzute la alin. (2), care asigură un program zilnic de opt ore, cu excepţia zilelor de sâmbătă şi duminică şi a sărbătorilor legale, primesc lunar, pentru fiecare contract subsecvent, pe perioada de derulare a acestuia, suma de 10.000 RON, exclusiv TVA, din bugetul Autorităţii, pentru transportul probelor, ridicarea produselor şi tipizatelor necesare, instruirea şi formarea profesională aferentă activităţilor contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informaţiilor privind lanţul alimentar, bunăstarea şi condiţiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situaţii de urgenţă, precum şi pentru inspecţia şi certificarea animalelor destinate sacrificării".

Din modul de redactare a dispoziţiei legale, rezultă că obligaţia achitării serviciului prestat în temeiul dispoziţiilor art. 15 din O.G. nr. 42/2004, astfel cum au fost modificate, este imperativă, condiţionată de îndeplinirea condiţiilor legale, între care, mai întâi, nu se regăseşte şi aceea a alocării efective a resurselor bugetare, care reprezintă o premisă de la care porneşte legiuitorul în stabilirea condiţiilor pentru acordarea acestei sume.

Cu privire la celelalte critici ce vizează fondul cauzei, Înalta Curte are în vedere că prin O.U.G. nr. 117/2020, intrată în vigoare la data de 24 iulie 2020, a fost legiferată şi Anexa care conţine "Prevederi specifice de aplicare a art. 15 din ordonanţă", acestea reprezentând Normele metodologice de aplicare a art. 15 din O.G. nr. 42/2004, inclusiv în privinţa pretenţiilor formulate prin cererea de chemare în judecată.

Anexa din O.U.G. nr. 117/2020, intrată în vigoare la data de 24 iulie 2020, constituie Anexa nr. 21 la O.G. nr. 42/2004 şi reprezintă Normele metodologice de aplicare a art. 15 din O.G. nr. 42/2004.

Astfel, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 117/2020, pe lângă normele de aplicare a art. 15 din O.G. nr. 42/2004, au fost modificate şi prevederile art. 15 alin. (2) şi (7) din O.G. nr. 42/2004, fiind corelate aceste dispoziţii cu metodologia de aplicare a lor.

În acest sens, se impun a fi reţinute prevederile art. I din O.U.G. nr. 117/2020, prin care au fost modificate prevederile art. 15 alin. (2), (6) şi (7) din O.G. nr. 42/2004, în forma în vigoare până la data de 19 decembrie 2020, acestea având în urma modificării următorul conţinut:

"(2) Pentru efectuarea în exploataţiile nonprofesionale a unor activităţi sanitar-veterinare cuprinse în programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de imobilizare a animalelor care ameninţă viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori integritatea bunurilor acestora prin utilizarea şi administrarea substanţelor din categoria stupefiante, psihotrope, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi a altor acţiuni prevăzute în alte programe naţionale, pe care Autoritatea trebuie să le pună în aplicare, direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti încheie acorduri- cadru de servicii, pe o durată de 4 ani, respectiv contracte subsecvente în baza acestora pentru fiecare exerciţiu bugetar anual, în funcţie de bugetul aprobat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, cu prestatorii astfel cum sunt definiţi la pct. 33 din anexa nr. 1 - medici veterinari organizaţi în condiţiile legii sau pot angaja personal sanitar- veterinar propriu, în condiţiile legii, în situaţiile în care nu se pot încheia contracte cu medicii veterinari, organizaţi în condiţiile legii. (...)

(6) Pentru atribuirea acordurilor-cadru de servicii prevăzute la alin. (2), prin ordin al preşedintelui Autorităţii sunt stabilite circumscripţiile sanitar-veterinare pentru care urmează a fi declanşată procedura de atribuire, la propunerea direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, prin arondarea teritoriilor administrative ale comunelor şi oraşelor identificate în baza codului Sistemului informatic al Registrului unităţilor teritorial- administrative, astfel încât fiecare circumscripţie să cuprindă exploataţii nonprofesionale pe o rază de maximum 30 km şi un număr minim de animale ce atinge 300 de unităţi vită mare, denumite în continuare U.V.M., respectiv lista circumscripţiilor sanitar-veterinare, pentru care există contracte de concesiune şi/sau de prestări servicii în executare.

(7) Prestatorii activităţilor prevăzute la alin. (2), care asigură un program zilnic de opt ore, cu excepţia zilelor de sâmbătă şi duminică şi a sărbătorilor legale, primesc lunar, pentru fiecare contract subsecvent, pe perioada de derulare a acestuia, suma de 10.000 RON, exclusiv TVA, din bugetul Autorităţii, pentru transportul probelor, ridicarea produselor şi tipizatelor necesare, instruirea şi formarea profesională aferentă activităţilor contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informaţiilor privind lanţul alimentar, bunăstarea şi condiţiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situaţii de urgenţă, precum şi pentru inspecţia şi certificarea animalelor destinate sacrificării."

Totodată, potrivit art. 6 alin. (1) - (6) din Anexa nr. 21 la Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, în forma în vigoare în perioada de referinţă:

(1) Beneficiarii contractelor pentru realizarea activităţilor prevăzute la art. 15 alin. (2) din ordonanţă primesc suma de 10.000 RON, exclusiv TVA, din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin bugetul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în baza decontului şi a documentelor justificative.

(2) Decontul prevăzut la alin. (1), însoţit de documentele justificative, se depune până pe data de 5 a lunii în curs pentru luna anterioară, iar decontarea sumei respective se realizează în maximum 20 de zile de la depunerea acestuia.

(3) Decontul prevăzut la alin. (1) se depune împreună cu următoarele documente justificative, după caz:

a) copie a fişei de pontaj a personalului sanitar-veterinar angajat care asigură implementarea contractului prevăzut la alin. (1) şi tabelul nominal cu persoana/persoanele care au asigurat programul zilnic de opt ore, cu excepţia zilelor de sâmbătă şi duminică şi a sărbătorilor legale, conform prevederilor legale în vigoare;

b) copie a ordinelor de deplasare care confirmă participarea la instruiri, la ridicarea tipizatelor şi a produselor biologice, la predarea probelor către laborator;

c) copii ale documentului/documentelor întocmit/întocmite ca urmare a acţiunii de consiliere privind condiţiile de biosecuritate şi bunăstare a animalelor din exploataţiile nonprofesionale;

d) copie a certificatelor de participare la cursurile de formare profesională cu tematică aferentă activităţilor sanitar-veterinare contractate;

e) tabel centralizator privind certificatele emise pentru animalele destinate sacrificării;

f) tabel centralizator cu semnătura proprietarului/deţinătorului de animale, pentru consilierea privind documentele de informare privind lanţul alimentar care au fost emise, în condiţiile legii;

g) documentul care confirmă recepţionarea catagrafiei animalelor din exploataţiile nonprofesionale în situaţii de urgenţă.

(4) Documentele privind catagrafia animalelor din exploataţiile nonprofesionale în situaţii de urgenţă se depun la sediul achizitorului la termenele solicitate şi în conformitate cu legislaţia specifică fiecărei boli în cauză.

(5) Decontul prevăzut la alin. (1) şi documentele justificative aferente este/sunt verificat/e şi vizat/e de către medicul veterinar oficial al circumscripţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale, care stabileşte, după caz, penalităţile aplicabile conform prevederilor art. 8, înainte de depunerea oficială la registratura achizitorului.

(6) Decontul justificativ şi documentele aferente activităţilor prevăzute la alin. (5) sunt verificate, în maximum 5 zile de la depunere, de către Serviciul/Biroul control oficial - sănătate şi bunăstare animală, respectiv de către Serviciul/Biroul economic din cadrul direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi aprobat de directorul executiv în vederea realizării plăţii.

Prin urmare, din interpretarea coroborată a textelor de lege de mai sus, rezultă că legiuitorul a recunoscut dreptul medicilor veterinari de a beneficia de un sprijin financiar în cuantum de 10.000 de RON lunar nu cu intenţia de a gratifica cabinetele medicale veterinare, ci pentru remunerarea prestaţiilor medicilor veterinari constând în activităţile prevăzute la art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, iar prin anexa nr. 21 la Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, introdusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2020, obligaţiile cabinetelor de medicină veterinară, ce revin acestora în temeiul contractelor subsecvente încheiate în baza acordurilor-cadru de servicii, stipulate de art. 15, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2020, au fost detaliate şi expuse în amănunt (în art. 2 al anexei menţionate).

Aşadar, acordarea sumei de 10.000 de RON pe lună nu operează în mod automat atunci când există un contract de concesiune sau prestări servicii, ci aceasta se acordă doar pentru operaţiunile expres prevăzute în textul de lege, derulate de către cabinetele veterinare, activităţi care trebuie dovedite.

De altfel, îndeplinirea sau neîndeplinirea necorespunzătoare a activităţilor pentru care O.U.G. nr. 117/2020 dispune acordarea sumei de 10.000 RON pe lună are drept consecinţă diminuarea acestei sume ca urmare a aplicării penalităţilor de întârziere prevăzute de art. 8 alin. (1) - (5) din acelaşi act normativ.

Or, din această perspectivă, Înalta Curte constată că prima instanţă s-a limitat la a reţine că decontul justificativ depus de reclamant a fost verificat şi aprobat în vederea realizării plăţii, fără a analiza însă şi documentele justificative, precum şi prestarea efectivă a serviciilor ce îndreptăţesc reclamantul la plata sumei solicitate, această prestare a serviciilor şi prezentarea de dovezi în acest sens reprezentând, la rândul său, condiţie de plată a sumei solicitate de fiecare reclamant, în baza contractului pe care îl deţinea cu autoritatea publică.

În acest context, întrucât reclamantul a depus o serie de astfel de înscrisuri doveditoare, iar prima instanţă nu a procedat la o analiză detaliată a acestora, Înalta Curte reţine incidenţa cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind rezultatul unei interpretări greşite a prevederilor legale aplicabile în cauză. Astfel, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca, cu această ocazie, instanţa de fond să procedeze la un examen efectiv al probelor administrate, în stabilirea realităţii prestării serviciilor şi îndeplinirii obligaţiilor contractuale stipulate.

Cu această ocazie, instanţa de fond va proceda la un examen efectiv al probelor administrate, în stabilirea realităţii prestării serviciilor, urmând a avea în vedere faptul că acordarea sumei de 10.000 de RON pe lună este condiţionată inclusiv de efectuarea anumitor activităţi, precum şi de urmarea unei anumite proceduri de verificare şi control din partea autorităţii cu atribuţii în această privinţă, iar în acest scop, dacă se va aprecia necesar, va putea dispune suplimentarea probatoriului şi administrarea probelor care se impun pentru justa soluţionare a cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 544/2004 raportat la art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile promovate, va casa, în parte, sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, menţinând dispoziţiile sentinţei recurate privind soluţionarea excepţiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita împotriva sentinţei civile nr. 33 din 14 aprilie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Menţine dispoziţiile sentinţei recurate privind soluţionarea excepţiilor.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2023.