Appeal dismissed: Veterinary authority required to amend sanitary registration norms to mandate veterinarian contracts for commercial farms

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a la data de 23 septembrie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul Colegiul Medicilor Veterinari din România, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, a solicitat:

- obligarea pârâtei să emită un act administrativ prin care să efectueze operaţiunea de modificare a art. 4 alin. (11) lit. g) şi art. 10 lit. g) din Norma sanitară veterinară privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a unităţilor/centrelor de colectare/exploataţiilor de origine şi a mijloacelor de transport din domeniul sănătăţii şi al bunăstării animalelor, aprobată prin Ordinul 16/16.03.2010 şi publicată în M. Of. nr. 194bis/26.03.2010, prin înlocuirea actualelor reglementări cu unele noi, în care să se menţioneze condiţia depunerii în vederea înregistrării/autorizării sanitare - veterinare, a unui:

"g) contract de servicii încheiat cu un medic veterinar de liberă practică organizat în condiţiile legii, care asigură asistenţa sanitară veterinară şi efectuează acţiunile cuprinse în programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor";

- stabilirea în sarcina pârâtei a obligaţiei menţionată în petitul anterior, sub sancţiunea unor penalităţi în sumă de 500 RON pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentului litigiu.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 565 din 22 martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis cererea, în parte, formulată de reclamantul Colegiul Medicilor Veterinari din România, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor;

- a obligat pârâtă să emită un act administrativ prin care să efectueze operaţiunea de modificare a art. 4 alin. (1)1 lit. g) şi a) art. 10 lit. g) din Ordinul nr. 16/16.03.2010 publicat în MO nr. 194 bis/26.03.2010, prin care să menţioneze condiţia depunerii în vederea înregistrării/autorizării sanitare-veterinare a unui contract de servicii încheiat cu un medic veterinar de liberă practică organizat în condiţiile legii, care asigură asistenţa sanitară veterinară şi efectuează acţiunile cuprinse în programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor;

- a respins cererea, în rest, ca neîntemeiată, obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 50 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 565 din 22 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Recurenta-pârâtă a învederat, în esenţă, că în raport de prevederile art. 15 alin. (21) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările si completările ulterioare, ale art. 4 alin. (11) lit. g) şi ale art. 10 lit. g) din Normă sanitară veterinară privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar - veterinară a unităţilor/centrelor de colectare/exploataţiilor de origine şi a mijloacelor de transport din domeniul sănătăţii şi al bunăstării animalelor, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 16/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se desprinde în mod clar concluzia potrivit căreia obligaţiile stabilite pentru operatorii economici prin prevederile Normei sanitare veterinare privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar -veterinară a unităţilor/centrelor de colectare/exploataţiilor de origine şi a mijloacelor de transport din domeniul sănătăţii şi al bunăstării animalelor, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 16/2010, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie duse la îndeplinire în condiţiile respectării prevederilor art. 15 alin. (21) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care stabilesc obligativitatea încheierii, pentru exploataţiile comerciale, a unor contracte cu medicii veterinari, organizaţi în condiţiile legii, în vederea realizării unor acţiuni de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului.

Recurenta-pârâtă a apreciat că, în condiţiile în care prevederile legale anterior invocate trebuie aplicate în mod corelat, neexistând o contradicţie între acestea, soluţia instanţei de fond nu este întemeiată.

În fapt, în legislaţia specifică există deja prevederi în alte acte normative (O.G. nr. 42/2004 şi Ordinul A.N.S.V.S.A. nr. 21/2018) prin care este stipulată obligativitatea exploataţiilor comerciale de a încheia un contract cu un medic veterinar.

Astfel că, art. 4 alin. (1)1 lit. g) şi art. 10 lit. g) din Ordinul nr. 16/16.03.2010 au devenit caduce, în contextul intrării în vigoare a unor pachete de legi comunitare (Regulamentul 429/2016) acesta necesitând a fi abrogat şi înlocuit cu un nou ordin.

În conformitate cu prevederile Ordinului Preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 35/2016, efectuarea acţiunilor cuprinse în programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, este obligatorie pentru toate tipurile de exploataţii de animale, conform precizărilor aferente fiecărui tip de exploataţie din acest ordin.

Referitor la decizia instanţei de fond cu privire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, recurenta-pârâtă a solicitat analizarea îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 451 - 453 C. proc. civ.

În acest sens, a solicitat să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. care prevede că instanţa poate chiar şi din oficiu să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

De asemenea, a învederat şi prevederile exprese ale art. 452 C. proc. civ. potrivit cărora, partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, reiterând, în esenţă, apărările susţinute în faţa instanţei de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material, este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, prin Adresa nr. x/31.05.2021, reclamantul a solicitat pârâtei să emită un act administrativ prin care să efectueze operaţiunea de modificare a art. 4 alin. (1)1 lit. g) şi a) art. 10 lit. g) din Ordinul nr. 16/16.03.2010, publicat în M.Of. nr. 194 bis/26.03.2010, prin care să menţioneze condiţia depunerii în vederea înregistrării/autorizării sanitare-veterinare a unui contract de servicii încheiat cu un medic veterinar de liberă practică organizat în condiţiile legii, care asigură asistenţa sanitară veterinară şi efectuează acţiunile cuprinse în programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor.

Reclamantul a susţinut că modificarea este necesară pentru a pune în aplicare prevederile O.G. nr. 42/2004, art. 15 alin. (2)1 şi alin. (11) precum şi ale art. 13 alin. (1) din Anexa la O.G. nr. 42/2004.

Pârâta nu a procedat la modificarea Ordinului nr. 16/16.03.2010. Pe de altă parte, pe parcursul judecării prezentei cauze în primă instanţă, aceasta a declanşat procedura de modificare în sensul celor solicitate de reclamant, ordinul de modificare aflându-se pe site-ul oficial al instituţiei, la secţiunea Transparenţă decizională, în vederea modificării.

Criticile recurentei-pârâte referitoare la greşita aplicare de către instanţa de fond a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, sunt nefondate.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, art. 1 alin. (2), "Actele normative se iniţiază, se elaborează, se adoptă şi se aplică în conformitate cu prevederile Constituţiei României, republicată, cu dispoziţiile prezentei legi, precum şi cu principiile ordinii de drept.", iar principiul ierarhiei actelor normative prevăzut de art. 4 impune ca actele normative să se elaboreze în funcţie de ierarhia lor, de categoria acestora şi de autoritatea publică competentă să le adopte, iar cele date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului să se emită în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.

În ceea ce priveşte ordinele cu caracter normativ, dispoziţiile art. 77 prevăd că se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului, iar potrivit art. 78, ordinele trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora.

Totodată, art. 13 din Legea nr. 24/2000 prevede că "actul normativ trebuie sa se integreze organic in sistemul legislaţiei, scop in care: (a) proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior [...] cu care se afla in conexiune [...]".

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte constată, raportat la motivele invocate prin cererea de chemare în judecată, că Norma aprobată prin Ordinul nr. 16/16.03.2010 conţine prevederi care nesocotesc dispoziţiile relevante ale O.G. nr. 42/2004, astfel că, în mod corect a reţinut instanţa de fond că refuzul pârâtei de a pune în acord prevederile criticate cu cele ale art. 15 alin. (21) şi alin. (11) din O.G. nr. 42/2004 a fost nejustificat.

Prevederile art. 15 alin. (21) din O.G. nr. 42/2004 statuează că "pentru efectuarea în exploataţiile comerciale a unor acţiuni de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, proprietarii acestor exploataţii încheie contracte cu medicii veterinari, organizaţi în condiţiile legii, în baza cărora sunt împuterniciţi de către direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti".

Totodată, potrivit art. 15 alin. (11) din O.G. nr. 42/2004, "proprietarii exploataţiilor comerciale de animale autorizate/înregistrate sanitar-veterinar vor încheia un contract cu un medic veterinar organizat în condiţiile legii, în vederea efectuării activităţilor de asistenţă medical-veterinară", iar conform art. 13 din Anexa nr. II la O.G. nr. 42/2004, "în aplicarea prevederilor art. 15 alin. (11) din ordonanţă, activităţile de asistenţă medicală veterinară în exploataţiile comerciale autorizate/înregistrate sanitar-veterinar se asigură prin încheierea unui contract cu unităţile medical-veterinare care furnizează activităţi de asistenţă medicală veterinară."

Din interpretarea logico-teleologică a dispoziţiilor anterior enunţate, rezultă că, pentru a face posibilă realizarea acţiunilor specifice Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, respectiv de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, aprobat prin Art. I din H.G. nr. 1156/23.12.2013 şi prevăzut în Anexa nr. 1 al acestui act normativ, între exploatabile comerciale supuse autorizării/înregistrării sanitare veterinare şi medicii veterinari de liberă practică care participă la Program în baza contractelor semnate cu direcţiile sanitare veterinare, trebuie încheiate contracte de prestări servicii.

Prin urmare, aşa cum în mod judicios a reţinut şi instanţa de fond, încheierea respectivelor contracte este imperativă, inclusiv pentru asigurarea asistenţei medicale veterinare care condiţionează autorizarea şi înregistrarea sanitară veterinară.

Or, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (11) lit. g) din Norma sanitară veterinară privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar - veterinară a unităţilor/centrelor de colectare/exploataţiilor de origine şi a mijloacelor de transport din domeniul sănătăţii şi al bunăstării animalelor, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 16/2010, cu modificările şi completările ulterioare, "(11) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în vederea înregistrării sanitar-veterinare a exploataţiilor comerciale de tip A, reprezentatul legal al operatorului economic depune la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti un dosar care cuprinde următoarele documente:

g) declaraţia pe propria răspundere că exploataţia şi animalele sunt incluse în programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului."

De asemenea, art. 10 lit. g) din Normă sanitară veterinară aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 16/2010, cu modificările şi completările ulterioare, "în vederea obţinerii autorizaţiei sanitar - veterinare, reprezentantul legal al operatorului economic depune la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti un dosar care cuprinde următoarele documente:

g) contract de servicii cu un medic veterinar de liberă practică sau lista cu personalul de specialitate calificat în condiţiile legii;".

În aceste condiţii, necesitatea modificării celor două articole puse în discuţie este evidentă şi rezultă din aceea că nesocotesc prevederile O.G. nr. 42/2004, făcând posibilă înregistrarea sanitară veterinară fără încheierea prealabilă a unui contract cu medici veterinari participanţi la Program şi permiţând sustragerea de la Program.

În consecinţă, în mod corect a reţinut instanţa de fond că atât art. 4 alin. (11) lit. g) din Norma aprobată prin Ordinul nr. 16/16.03.2010, cât şi art. 10 lit. g) din acelaşi ordin, contravin art. 15 alin. (21) si alin. (11) din O.G. nr. 42/2004, făcând posibilă autorizarea sanitară veterinară fără încheierea prealabila a unui contract cu un medic veterinar de liberă practică.

În acest context, instanţa de control judiciar are în vedere şi că modificarea se impune pentru înlăturarea acestei nelegalităţi care decurge din aceea că actul de nivel inferior împiedică punerea în aplicare a actului de nivel superior, iar susţinerea recurentei-pârâte potrivit căreia prevederile în discuţie ar fi devenit caduce, impunându-se a fi abrogate/înlocuite cu alte prevederi, nu face altceva decât să confirme legalitatea sentinţei atacate.

Nu în ultimul rând, nu poate fi ignorat nici aspectul privind faptul că după înregistrarea cererii de chemare în judecată, recurenta-pârâtă a emis Adresa nr. x/17.11.2021 prin care a adus la cunoştinţă intimatei-reclamante că a elaborat un proiect de ordin în sensul celor solicitate şi a publicat pe site-ul acesteia, la secţiunea Transparenţă decizională, proiectul actului modificator solicitat de intimata-reclamantă.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru, instanţa de control judiciar constată că acestea au fost stabilite în sarcina recurentei-pârâte cu respectarea prevederilor art. 451 şi ale art. 453 din C. proc. civ., având în vedere, pe de o parte, că nu pot fi micşorate cheltuielile de judecată având ca obiect plata taxei judiciare de timbru, iar pe de altă parte, culpa procesuală care aparţine părţii care a pierdut procesul.

Având în vedere aceste aspecte, instanţa de control judiciar apreciază că sentinţa recurată este legală, fiind pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente circumstanţelor factuale reţinute şi fundamentată pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, motivele invocate de pârâtă prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinţei prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva sentinţei civile nr. 565 din 22 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2023.