Appeal dismissed; rural investment agency upheld for finding artificial conditions in FEADR micro-enterprise funding due to affiliation through concerted family control.

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 14 iulie 2016 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a solicitat instanţei de contencios administrativ:

1. anularea Deciziei nr. 1157 din 18 aprilie 2016, emisă de pârâta AFIR, prin care a fost respinsă contestaţia reclamantei, înregistrată la AFIR sub nr. x/24.03.2016;

2. anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, încheiat la data de 27 ianuarie 2016, înregistrat la AFIR sub nr. x şi a actelor care au stat la baza emiterii acestuia;

3. obligarea pârâtei AFIR la executarea contractului de finanţare nr. x/07.04.2014 şi a plăţii către reclamantă a sumei de 890.142,28 RON, reprezentând finanţare nerambursabilă.

Prin sentinţa civilă nr. 145 din 25 ianuarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată de către pârâtă prin întâmpinare şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, în favoarea Tribunalului Iaşi, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 1277 din data de 11 august 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepţia necompetenţei Tribunalului Iaşi şi a fost declinată competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta A. S.R.L. împotriva pârâtei Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal. S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Prin decizia nr. 2823 din 04 octombrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. S.R.L. şi pe pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 09 ianuarie 2017, sub acelaşi număr.

Prin sentinţa civilă nr. 1450/27.03.2018 a fost admisă acţiunea formulată de reclamantă, iar împotriva acestei sentinţe s-a formulat recurs, calea de atac fiind admisă de Înalta curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 326/25.01.2021, cauza fiind trimisă spre rejudecare primei instanţe.

Cauza a fost înregistrată în rejudecare pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 15 aprilie 2021, sub nr. de dosar x/2017

2. Hotărârea recurată în cauză

Prin sentinţa civilă nr. 89 din 07 aprilie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal - veche a calificat excepţia inadmisibilităţii capătului 3 de cerere din acţiune ca fiind apărare de fond şi a respins acţiunea privind pe reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca neîntemeiată în privinţa tuturor capetelor de cerere.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 89 din 07 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal - veche, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Printr-un prim set de critici, recurenta-reclamantă a învederat, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (2) din Regulamentul (UE) NR. 1407/2013 din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene referitoare la ajutoarele de minimis, în condiţiile în care judecătorul fondului a stabilit, în mod nelegal, că legăturile dintre aceasta şi celelalte societăţi, de natură a influenţa caracterul autonom al societăţii reclamante, se stabilesc prin intermediul unor persoane fizice.

Astfel, recurenta-reclamantă a arătat că, începând cu data intrării în vigoare a acestui Regulament, aplicabil, conform art. 7 alin. (1) şi ajutoarelor acordate înainte de intrarea sa în vigoare, în cazul în care ajutoarele îndeplinesc toate condiţiile prevăzute în prezentul regulament, verificarea sau, după caz, reverificarea statutului de IMM al beneficiarului nu se mai putea face prin luarea în considerare a legăturilor care se stabilesc prin intermediul persoanei fizice.

Printr-un alt set de critici, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. a), art. 44 şi art. 6 alin. (7) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării si dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, a art. 3 alin. (3) din Anexa la Recomandarea Comisiei Europene nr. 361/2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din data de 27 februarie 2014, pronunţată în cauza C-110/13.

Astfel, prin intermediul foştilor soţi B., între reclamanta şi A. S.R.L. nu existau relaţiile avute în vedere de art. 44 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, în condiţiile în care, la data depunerii cererii de finanţare, era deţinută, în procent de 100%, de C., administrator fiind D., iar A. era deţinuta de D., în procent de 100%, acesta fiind şi administratorul societăţii.

Între aceasta şi A. S.R.L. nu existau niciun fel de relaţii juridice, economice sau financiare, de felul celor avute în vedere de Hotărârea CJUE pronunţată în cauza C-110/13 (Cauza HaTeFo).

Recurenta-reclamantă a solicitat să se constate că instanţa de fond a aplicat în mod greşit Hotărârea CJUE pronunţată în cauza C-110/13, în condiţiile în care singura legătură între aceasta şi A. S.R.L. este persoana fizică D., fără însă ca între aceste întreprinderi să existe orice alt fel de raporturi juridice sau economice.

Interpretarea dată de instanţa de fond noţiunilor de piaţă relevantă şi piaţă adiacentă, restrângând sensul acestora la obiectul de activitate al întreprinderii, este nelegală.

Pentru ca instanţa de fond să ajungă la concluzia că aceasta şi A. S.R.L. funcţionează pe aceeaşi piaţă relevantă a produsului sau pe pieţe adiacente, trebuia să facă o analiză a pieţei produselor sale, combinată cu piaţa geografică şi să constate că, pe piaţa geografică relevantă, produsele sale sunt interschimbabile sau substituibile cu cele ale A. S.R.L., datorită caracteristicilor, preţurilor şi utilizării căreia acestea îi sunt destinate - analiză care însă nu a fost făcută.

Recurenta-reclamantă a menţionat şi că, inclusiv în cazul în care la data depunerii de către aceasta a cererii de finanţare s-ar fi declarat întreprindere legată de E. S.R.L., chiar şi în procentul maxim care putea fi avut în vedere, respectiv de 100%, aceasta tot s-ar fi încadrat în categoria microintreprinderilor, fiind, astfel, eligibilă pentru a beneficia de sprijin pe Măsura 312.

Prin urmare, chiar dacă, la data depunerii cererii de finanţare, datele sale ar fi fost cumulate cu cele cele ale E. S.R.L., ca întreprinderi "legate", instanţa de fond ar fi trebuit să constate că s-ar fi încadrat în categoria microîntreprinderilor, care sunt beneficiarii Măsurii 312 - Sprijin pentru crearea si dezvoltarea de microîntreprinderi.

Totodată, recurenta-reclamantă a mai susţinut şi că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011 şi a Hotărârii CJUE din 12 septembrie 2013, pronunţată în cauza Slancheva sila EOOD.

Astfel, a solicitat să se constate că instanţa de fond face o confuzie între cerinţa de a fi microîntreprindere - care este un criteriu de eligibilitate - şi elementul subiectiv al neregulii constând în crearea de condiţii artificiale.

Or, în cauza de faţă, elementele de fapt reţinute de instanţa de fond şi care decurg din calitatea de soţi a lui D. şi C. şi de părinţi ai lui F. nu fac dovada că ar fi urmărit obţinerea unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor din cadrul FEADR şi nici nu se încadrează în indicatorii de neregulă identificaţi de Comisia Europeană în Nota directoare pentru auditori.

Astfel, a susţinut că nu există niciunul dintre indicatorii externi/fizici menţionaţi în Nota Directoare, nu există niciunul dintre indicatorii de structură/juridici şi de afaceri/contabili menţionaţi în Nota Directoare.

Nu în ultimul rând, recurenta-reclamantă a învederat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, precum şi a principiilor comunitare ale securităţii juridice, protecţiei încrederii legitime şi al previzibilităţii conduitei administrative.

Cu privire la acest aspect, instanţa de fond a respins în mod greşit argumentele privind culpa AFIR în evaluarea şi aprobarea cererii de finanţare, pe motiv ca intimata pârâtă are dreptul de a efectua controale şi de a constata nereguli, ulterior încheierii etapei de selecţie a candidaţilor.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală, reiterând, în esenţă, apărările susţinute în faţa instanţei de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu prioritate, cu privire la criticile referitoare la greşita aplicare de către instanţa de fond a prevederilor art. 2 alin. (2) din Regulamentul (UE) NR. 1407/2013 din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene referitoare la ajutoarele de minimis, Înalta Curte, analizând aceste chestiuni în mod comparativ cu cele invocate prin cererea de chemare în judecată, observă că, în fapt, chestiunile antereferite reprezintă seturi noi de argumente, ce privesc aspecte de drept bine determinate, având cauză juridică proprie şi care nu se regăsesc printre motivele de nelegalitate evocate de recurenta - reclamantă în faţa primei instanţe în susţinerea cererii de anulare a actelor administrativ fiscale contestate în cauză.

De asemenea, Înalta Curte constată că respectivele critici nu au corespondent în motive de fapt care să fi făcut obiectul unei cereri de completare sau modificare a cererii de chemare în judecată, ce ar fi trebuit să fie formulată în condiţiile art. 204 C. proc. civ., fiind evocate de reclamantă, pentru prima dată în recurs. Prin urmare, reclamanta nu a îndeplinit, în faza de judecată a fondului, rigorile procedurale ale învestirii instanţei de judecată cu sus indicatele aspecte, iar prin aceste noi critici de nelegalitate se tinde la schimbarea cauzei juridice a litigiului pendinte.

În considerarea prevederilor art. 478 alin. (3), art. 483 şi art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că obiectul căii extraordinare de atac a recursului este limitat la analizarea legalităţii hotărârii de fond, în raport de pretenţiile din cererea de chemare în judecată şi de apărările evocate în faţa acesteia, în recurs neputând fi schimbată calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi.

Totodată, instanţa de control judiciar are în vedere şi că prin Decizia nr. 45/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în M.Of. nr. 386/23.05.2017, s-a statuat, cu forţă obligatorie, faptul că prin invocarea chestiunii prevalenţei dreptului unional nu se poate schimba cauza juridică a cererii de chemare în judecată sub aspectul motivelor de fapt care susţin obiectul cererii sau, altfel spus, al drepturilor subiective invocate care stau la baza pretenţiilor formulate şi a căror protecţie se solicită pe cale judiciară.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material, este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, la data de 07 aprilie 2014, între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, redenumită Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, în calitate de autoritate contractantă şi A. S.R.L., în calitate de Beneficiar, s-a încheiat Contractul de finanţare nr. x, pentru proiectul "Construire hală producţie mobilier şi prelucrare a lemnului, spaţii birouri şi expunere produse finite, împrejmuire teren, fosă septică şi branşamente reţele, judeţul Iaşi".

În baza contractului anterior menţionat, cu valoarea totală eligibilă de maxim 1.057.026 RON, echivalentul a maxim 234.947 euro, Autoritatea s-a angajat să acorde o finanţare nerambursabilă de maxim 898.468 RON, echivalentul a maxim 199.704 euro.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 27 ianuarie 2016, au fost reţinute în sarcina reclamantei două nereguli, respectiv că beneficiarul nu îndeplinea statutul de microîntreprindere autonomă la data depunerii cererii de finanţare în septembrie 2012, precum şi crearea de condiţii artificiale în faza de depunere, evaluare, selectare şi implementare, acolo unde entitatea A. S.R.L. nu poate funcţiona independent de resursele financiare, manageriale şi umane ale A. S.R.L., noua entitate fiind înfiinţată în scopul eludării criteriilor de eligibilitate şi selecţie reglementate de AFIR.

Actele atacate în cauză sunt procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 27 ianuarie 2016 şi Decizia nr. 1157/18.04.2016, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de recurenta-reclamantă împotriva titlului de creanţă reprezentat de procesul-verbal, cu menţiunea că, ulterior constatării neregulii, a fost reziliat contractul de finanţare, fiind impusă reclamantei recuperarea finanţării.

Criticile privind nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva interpretării şi aplicării greşite a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. a), art. 44 şi art. 6 alin. (7) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi ale art. 3 alin. (3) din Anexa la Recomandarea Comisiei Europene nr. 361/2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din data de 27 februarie 2014, pronunţată în cauza C-110/13, sunt nefondate.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de recurs reţine că, în cauză, au fost în mod corect constatate în fapt elementele care duc la concluzia existenţei legăturilor între societăţi, inclusiv din perspectiva deciziei pronunţate de CJUE C-110/13, hotărârea din 27 februarie 2014, HaTeFo împotriva Finanzamt Haldensleben.

Astfel, instanţa europeană a decis că art. 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât şi economice stabilite între întreprinderi, că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar şi atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relaţiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă, şi de asemenea că se consideră că acţionează în mod concertat în sensul articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influenţă care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic, iar îndeplinirea acestei condiţii depinde de împrejurările cauzei şi nu poate în mod necesar să fie subordonată existenţei unor relaţii contractuale între aceste persoane şi nici chiar constatării intenţiei lor de a eluda definiţia microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări.

Aşadar, în urma acestei hotărâri pronunţată de CJUE, poate fi interpretată ca afiliere legătura identificată:

- prin prisma prevederilor articolului 3, aliniatul 3, paragraful 1;

- prin prisma unor raporturi atât juridice, cât şi economice stabilite între întreprinderi,

- prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, chiar şi atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relaţiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf;

- prin prisma unor persoane fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor, influenţă care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic chiar şi în condiţiile în care nu există relaţii contractuale între aceste persoane şi nici o constatare a intenţiei lor de a eluda definiţia micro-întreprinderilor şi a întreprinderilor mici sau mijlocii.

Or, sublinierea împrejurării că poate fi interpretată ca afiliere legătura identificată prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, chiar şi atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relaţiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf, înlătură tocmai susţinerile recurentei-reclamante, nefiind necesară încadrarea situaţiei sale în vreuna din ipotezele explicite de la art. 4 indice 4 din Legea nr. 346/2004, în măsura în care s-a identificat legătura existentă prin intermediul foştilor soţi C. şi D., care au acţionat concertat cu privire la cele trei societăţi şi prin intermediul cărora au fost controlate societăţile în discuţie.

Aşa cum în mod judicios a reţinut şi judecătorul fondului, din ansamblul faptic reţinut în cauză rezultă fără echivoc că recurenta-reclamantă era o întreprindere legată la momentul formulării cererii de finanţare, respectiv septembrie 2012.

În concret, societatea reclamantă A. S.R.L., beneficiar FEADR a fost constituită la data de 29 martie 2012, cu aproximativ 6 luni anterior depunerii cererii de finanţare, având ca acţionar unic pe doamna C. şi administrator cu puteri depline pe domnul D., soţi şi soţie la acel moment, iar activitatea principală era identificată prin codurile CAEN 3101, 3109, 3102, 1623.

În ceea ce priveşte societatea A. S.R.L., aceasta fusese constituită anterior, la data de 18 februarie 1999, cu asociat unic D., care deţinea şi calitatea de administrator, având activitate identificată prin codurile CAEN 2511, 2512, 4665, 4778, 4759, 3101, 3109, 3102, ultimele 3 dintre codurile CAEN aferente obiectului de activitate comune între cele două societăţi, doamna C. având calitatea de salariat al acesteia atât la momentul depunerii cererii de finanţare, cât şi la momentul semnării contractului de finanţare.

Nu în ultimul rând, societatea E. S.R.L. a fost constituită la data de 03 iunie 2010 şi radiată la data de 16 iulie 2014, având ca asociat unic pe doamna C. - asociatul unic al reclamantei până la data de 23 martie 2012, când şi-a modificat acţionariatul în sensul în care numita C. devenea acţionar 90% şi domnul G. devenea actionar cu 10%, obiectul de activitate fiind identificat prin codul CAEN 3101, respectiv comun cu cel al societăţilor A. S.R.L. şi A. S.R.L.

Aşadar, la momentul completării de către domnul D. a declaraţiei conform căreia reclamanta este întreprindere autonomă, acesta era administratorul unic al reclamantei şi îndeplinea simultan şi calitatea de acţionar unic şi administrator al societăţii A. S.R.L. ce activa pe piaţă adiacentă, iar acţionara unică a reclamantei era angajată a societăţii A. S.R.L. şi îndeplinea simultan şi calitatea de acţionar majoritar şi administrator în cadrul societăţii E. S.R.L. care activa pe aceeaşi piaţă relevantă ca reclamanta, toate cele 3 societăţi desfăşurând 3 activităţi comune corespunzătoare codurilor CAEN 3101, 3109 şi 3102, unele fiind activităţi principale, altele adiacente, respectiv cod CAEN 3101 - Fabricarea de mobilă pentru birouri şi magazine, cod CAEN 3109 - fabricarea de mobilă şi cod CAEN 3102 - fabricarea de mobilă pentru bucătării.

Totodată, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, potrivit cărora unele dintre societăţi activau pe piaţa mobilei de lemn, pe când altele activau şi pe o piaţă adiacentă utilizând metal şi pvc nu sunt relevante în condiţiile în care 3 dintre obiectele de activitate erau comune şi puteau fi oricând exercitate de fiecare dintre societăţi, dovadă în acest sens fiind şi transferul de angajaţi de la o societate la alta pe aceleaşi funcţii şi ocupaţii tehnice.

Prin urmare, în mod corect a concluzionat instanţa de fond că astfel de legături sunt de natură să dea acestor persoane posibilitatea de a se coordona pentru a efectua asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influenţă care exclude ca aceea din urmă să poată fi considerată ca fiind independentă una de cealaltă din punct de vedere economic.

Înalta Curte reţine că această concluzie este susţinută şi de conduita ulterioară a acestor persoane, relevant sub acest aspect fiind faptul că prin deciziile nr. 15/16.01.2015 şi 45/17.07.2015 doamna C., în calitate de acţionar unic al reclamantei, a numit preşedinte în Comisia de Evaluare (Selecţie) a ofertelor pentru bunuri şi pentru lucrări pentru proiectul FEADR care făcea obiectul contractului de finanţare din cauză, derulat pe Măsura 312, pe domnul D., acţionar unic al societăţii A. S.R.L. şi administrator unic al societăţii reclamante, acesta din urmă având astfel un rol determinant în modul de implementare a proiectului.

Nu în ultimul rând, instanţa de recurs nu poate reţine că o constatare de întreprinderi legate se poate face numai dacă sunt întrunite condiţiile de către societăţile (şi nu de către persoanele particulare) care sunt în situaţiile prevăzute de art. 4 indice 4 din Lege, putând fi avute în vedere doar forme de organizare a persoanelor fizice, iar nu persoane fizice ca atare. Atât decizia CJUE, cât şi textul art. 4 indice 4 din lege sunt clare şi se referă şi la ipoteza unor persoane fizice (fără alte distincţii) care exercită influenţe de natură a atrage întrunirea condiţiilor din text.

Ca urmare, Înalta Curte constată că intimata-pârâtă a făcut o corectă interpretare a prevederilor art. 4 indice 4 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, reţinând, pe de o parte, că beneficiarul nu îndeplinea statutul de microîntreprindere autonomă la data depunerii cererii de finanţare în septembrie 2012, iar pe de altă parte, crearea de condiţii artificiale în faza de depunere, evaluare, selectare şi implementare, acolo unde entitatea A. S.R.L. nu poate funcţiona independent de resursele financiare, manageriale şi umane ale A. S.R.L., noua entitate fiind înfiinţată în scopul eludării criteriilor de eligibilitate şi selecţie reglementate de AFIR.

Criticile privind nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva interpretării şi aplicării greşite a prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei Europene şi a principiilor statuate în jurisprudenţa CJUE, referitoare la analizarea condiţiilor create în mod artificial, sunt nefondate.

Înalta Curte reţine că art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/02011 defineşte neregula ca fiind "orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit".

De asemenea, art. 60 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, stabileşte că, "Fără a aduce atingere dispoziţiilor specifice, nu se acordă niciun avantaj prevăzut în cadrul legislaţiei agricole sectoriale persoanelor fizice sau juridice în privinţa cărora s-a stabilit că au fost create în mod artificial condiţiile cerute în vederea obţinerii acelor avantaje, contrar obiectivelor legislaţiei respective".

Potrivit prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a Eco-condiţionalităţii în ceea ce priveşte măsurile de sprijin pentru dezvoltarea rurală, AFIR trebuie să se asigure că:

"Fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste de plăţi în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor".

Rezultă aşadar, că abaterea poate fi atât a beneficiarului, cât şi a autorităţii, că poate fi săvârşită atât cu intenţie, cât şi din culpă; şi că, existenţa acesteia nu este condiţionată de producerea unei pagube efective bugetului Uniunii Europene, fiind suficientă şi simpla posibilitate ca abaterea să prejudicieze bugetul Uniunii.

Este de principiu că, în legătură cu existenţa condiţiilor artificiale, prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011, au fost interpretate în cauza nr. C 434/12 aflată pe rolul CJUE Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "Zemedelie" Razplashtatelna agentsia.

În această cauză, CJUE a stabilit că, în cazul în care, din punct de vedere formal, un proiect de investiţii îndeplineşte criteriile de eligibilitate necesare pentru acordarea ajutorului, atunci proba unei practici abuzive a potenţialului beneficiar de un astfel de ajutor impune:

• pe de o parte, un ansamblu de circumstanţe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condiţiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins, întrucât condiţiile pentru obţinerea plăţilor au fost create în mod artificial;

• pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenţia de a obţine un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii, creând în mod artificial condiţiile necesare pentru obţinerea plăţilor.

În continuare, Curtea a precizat că revine instanţei naţionale sarcina de a stabili existenţa acestor două elemente, care trebuie dovedite în conformitate cu normele dreptului naţional, în măsura în care nu se aduce atingere eficacităţii dreptului Uniunii.

Concluzionând, în hotărârea CJUE se stabileşte că Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că condiţiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezenţa unui element obiectiv şi a unui element subiectiv.

Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speţei care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu poate fi atinsă.

Potrivit celui de al doilea element, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se conchidă că, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăţi a urmărit în exclusivitate să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate. În această privinţă, instanţa de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice şi/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiţii similare, ci şi pe indicii care dovedesc existenţa unei coordonări deliberate între acestea.

Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiţii, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcţională sau că există o legătură juridică între candidaţii la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speţă să fi fost luate în considerare.

Pentru elementele subiective, trebuie stabilit mai întâi scopul principal şi real al cererii de finanţare. Astfel că, elementele reale care pot fi luate în considerare pentru a se stabili natura artificială a condiţiilor create în vederea obţinerii de finanţare FEADR, sunt legăturile juridice, economice şi/sau personale între persoanele implicate în investiţia respectivă. Elementul subiectiv al legăturilor poate însemna şi situaţia în care mai mulţi investitori solicită sprijin prin FEADR, dar proiectele sunt identice şi prezintă legături geografice, economice, funcţionale, legale sau legături de ordin personal.

Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, în cauză sunt întrunite atât elementul obiectiv, cât şi elementul subiectiv pentru a se reţine crearea de condiţii artificiale.

Astfel, prin cererea de finanţare, recurenta-reclamantă s-a angajat să dezvolte o activitate non-agricolă din zona rurală, contribuind la creşterea numărului de muncă prin crearea de 8 locuri de muncă noi, angajându-se de asemenea să contribuie la creşterea veniturilor alternative, precum şi a activităţii în spaţiul rural. Reclamanta urma să desfăşoare activitate în domeniul fabricării de mobilier, respectiv codul CAEN principal 3101 - Fabricare de mobilă pentru birouri şi magazine - şi codul CAEN secundar 3102 - Fabricare de mobilă pentru bucătării şi 3109 - Fabricare de mobilă, prin proiect intenţionând să valorifice piese şi seturi de mobilier fabricate din PAL, MDF sau lemn.

În ceea ce priveşte elementul obiectiv, instanţa de control judiciar reţine că, deşi reclamanta, în calitate de beneficiar al contractului de finanţare, avea stabilit ca obiectiv crearea a 8 locuri de muncă noi, 6 locuri de muncă au fost create iniţial de societatea legată A. S.R.L., numiţii H., I., J., K., C. şi L. fiind mutaţi de la A. S.R.L. la reclamantă, astfel că nu a oferit oportunitatea creării locurilor de muncă unor persoane şomere care nu erau angrenate în muncă.

Aşadar, ceea ce i se reproşează recurentei este faptul că, nefiind vorba de creare de noi locuri de muncă, ci de o migrare a forţei de muncă de la o societate cu care era legată, nu a atins unul din obiectivele specifice ale măsurii, fiind astfel eludat scopul Măsurii 312. Obiectivul general al măsurii vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole, în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale, ceea ce, în mod evident, nu presupune reangajarea unora dintre salariaţii companiei legate A. S.R.L. în cadrul societăţii beneficiare a finanţării în vederea implementării proiectului.

Totodată, aşa cum s-a reţinut şi anterior, din punct de vedere al legăturilor juridice, fiind întreprinderi legate, recurenta-reclamantă nu s-ar mai fi încadrat în categoria microîntreprinderilor la nivelul anului 2012 - anul depunerii cererii de finanţare - întrucât societatea E. S.R.L. avea un număr de 5 salariaţi la finalul anului 2011, iar societatea A. S.R.L. avea un număr de 12 salariaţi la finalul anului 2011, în condiţiile în care anterior la finalul anului 2010 prima avea 1 salariat, iar a doua societate avea 10 salariaţi, aspecte ce reies din bilanţul contabil depus.

Din punct de vedere al legăturilor personale, numiţii D., C. şi F., membrii ai aceleaşi familii, erau acţionari şi administratori în cadrul celor 3 societăţi, aveau acelaşi domiciliu, iar numărul de telefon de contact era acelaşi pentru 3 societăţi în care aceleaşi persoane erau implicate: A. S.R.L., II F. şi A. S.R.L.

În acest context, se are în vedere şi că domnul D., nu doar că îndeplinea funcţia de administrator unic atât al reclamantei, cât şi al societăţii legate A. S.R.L., dar contribuia şi la susţinerea financiară a proiectului derulat de reclamantă pe Măsura 312 prin încheierea a 10 contracte de împrumut.

În plus, prin deciziile nr. 15/16.01.2015 şi nr. 45/17.07.2015, doamna C., în calitate de asociat unic al reclamantei, a numit ca preşedinte al Comisiei de evaluare a ofertelor în cadrul proiectului pe domnul D., soţul său, acţionar unic şi administrator unic al A. S.R.L., acesta din urmă având astfel un rol determinant în modul de implementare a proiectului.

Înalta Curte reţine că toate acestea reprezintă indicatori ("steguleţe roşii") care priviţi separat nu constituie nereguli, dar însumaţi şi priviţi în ansamblul lor au condus în mod corect intimata-pârâtă la concluzia că societatea reclamantă a fost înfiinţată artificial printr-o coordonare deliberată, în scopul eludării criteriilor de eligibilitate şi selecţie impuse de AFIR, întrucât celelalte două societăţi, respectiv A. S.R.L. şi E. S.R.L. nu s-ar fi calificat pentru obţinerea finanţării, acestea fiind conduse de aceleaşi persoane.

Prin urmare, instanţa de recurs constată că în actul de control a fost identificat un ansamblu de circumstanţe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condiţiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins, întrucât condiţiile privind îndeplinirea criteriilor de elibigilitate şi selecţie au fost create în mod artificial.

În ceea ce priveşte elementul subiectiv, este necesar să se identifice elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăţi a urmărit în exclusivitate să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate.

Înalta Curte constată că, pornind de la toate elementele de fapt prezentate anterior, nu se poate ignora starea de fapt existentă între societăţile legate, pentru a se menţine prezumţia de bună credinţă şi de neurmărire a creării unui avantaj; prin cumulul tuturor acestor împrejurări de fapt, a fost creată o dovadă suficientă în sensul intenţiei reclamantei de a crea şi păstra avantajul obţinut prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru obţinerea finanţării, împotriva acesteia reclamanta neaducând suficiente probe contrare în faţa instanţei.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că elementele reţinute de autoritatea pârâtă sunt suficiente pentru a fundamenta concluzia acesteia, în sensul că reclamanta a urmărit obţinerea unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor, astfel că în speţă este dovedit şi elementul subiectiv, a cărui existenţă obligatorie rezultă din interpretarea prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011, inclusiv din perspectiva cauza nr. C 434/12.

Nefondate sunt şi criticile privind încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, precum şi a principiilor comunitare ale securităţii juridice, protecţiei increderii legitime şi al previzibilităţii conduitei administrative.

În legătură cu aceste critici, Înalta Curte constată că, deşi la momentul încheierii contractului a fost verificată, din punct de vedere formal, îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate, totuşi la acel moment intimata-pârâtă nu a avut la dispoziţie toate datele, astfel încât este îndreptăţită ca pe perioada de monitorizare să supună contractul unor controale ex post, tocmai pentru stabilirea eventualelor nereguli, aşa cum sunt ele definite de O.U.G. nr. 66/2011.

Acest control ex post nu poate fi privit ca un exces de putere din partea autorităţii, în condiţiile în care este expres prevăzut atât de legislaţia naţională cât şi de cea comunitară şi are ca scop limitarea prejudicierii bugetului Uniunii Europene.

Înalta Curte mai constată şi că, în situaţia în care este dovedită clar intenţia beneficiarului de eludare a normelor legale prin crearea în mod artificial a condiţiilor de obţinere a ajutorului financiar nerambursabil, este evident că nu se pune în discuţie o eroare ce nu a fost depistată de beneficiar în mod rezonabil, ci doar nedepistarea neregulii de către autoritate într-o anumită etapă procedurală a proiectului.

Pe de altă parte, într-o situaţie similară ca şi reguli de drept, CJUE a reţinut în Cauza C-465/10 Hotărârea Ministre de l’Intérieur, de l’Outre mer, des Collectivités territoriales et de l’Immigration din 21 decembrie 2011, aplicând prin analogie raţionamentul din Cauza C-94/05 Hotărârea Emsland-Stärke GmbH din 16 martie 2006 că "împrejurarea că autorităţile competente ar fi fost informate de beneficiarul subvenţiei cu privire la alegerea cocontractantului înainte chiar de lansarea procedurii de cerere şi ofertă care avea ca obiect atribuirea contratului de achiziţii publice în cauză, aceasta nu influenţează, ca atare, calificarea drept "abatere" în sensul articolului 1 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 2988/95".

Reiterând cele statuate deja în prezentele considerente, faptul că neregula ar fi fost ignorată de autoritatea competentă la momentul acordării cofinanţării nu poate fi reţinut ca un argument în favoarea recurentei şi nu poate duce la exonerarea acesteia; în speţă, nu a existat o astfel de situaţie, cât timp recurenta a completat declaraţia cu menţiunea că este întreprindere autonomă, iar nu întreprindere legată cu o altă societate, pentru a opune faptul că organul de control trebuia să ştie existenţa legăturilor cu celelalte societăţi.

În privinţa încălcării principiilor securităţii juridice, al protecţiei încrederii legitime, respectiv cel al previzibilităţii, Înalta Curte aminteşte considerentele hotărârii Tribunalului de Primă Instanţă al Comunităţilor Europene din cauza Opel Austria împotriva Consiliului T-l 15/94:

"(...) Din jurisprudenţă rezultă că legislaţia comunitară trebuie să fie certă, iar aplicarea sa previzibilă pentru justiţiabili. Principiul securităţii juridice impune ca orice act al instituţiilor care produce efecte juridice să fie clar, precis şi adus la cunoştinţa persoanei interesate, astfel încât aceasta să poată cunoaşte cu certitudine momentul de la care acest act există şi începe să producă efecte juridice. Această cerinţă de securitate juridică se impune cu o rigoare specială atunci când este vorba despre un act care poate avea consecinţe financiare, pentru a permite persoanelor interesate să cunoască cu exactitate întinderea obligaţiilor pe care actul le impune acestora."

Or, în cauză, atât dreptul intimatei-pârâte de a constata neregula, cât şi consecinţele care decurg într-o atare situaţie, îi erau cunoscute recurentei-reclamante încă de la momentul semnării contractului de finanţare, având în vedere prevederile contractuale prevăzute la art. 8 şi 11 din Anexa I Prevederi generale la contractul de finanţare.

Astfel, conform art. 8 alin. (5), "În cazul în care, pe parcursul perioadei de valabilitate şi monitorizare a contractului se constată că Beneficiarul nu mai respectă condiţiile de implementare, respectiv nu mai sunt îndeplinite obiectivele proiectului, Autoritatea Contractantă va proceda după caz (funcţie de gradul de afectare, gravitatea faptelor, etc):

- fie la recuperarea integrală a ajutorului financiar nerambursabil plătit cu rezilierea contractului de finanţare;

- fie la recuperarea parţială, respectiv aferent componentei/componentelor sau acţiunii/acţiunilor afectate de neregulă, care nu mai îndeplinesc condiţiile menţionate, nefiind influenţată integral eligibilitatea generală a proiectului, respectiv utilitatea în considerarea căreia s-a acordat ajutorul financiar nerambursabil."

Conform prevederilor art. 11 alin. (3):

"În cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului (...),precum şi în situaţia în care Autoritatea Contractantă constată că cele declarate pe proprie răspundere de beneficiar, prin reprezentanţii săi, nu corespund realităţii sau documentele/autorizaţiile/avizele depuse în vederea obţinerii finanţării nerambursabile sunt constatate ca fiind neadevărate/false/incomplete/expirate/inexacte/nu corespund realităţii, Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea Contractului, de plin drept (...).în aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanţare nerambursabilă, împreună cu dobânzi si penalităţi în procentul stabilit conform dispoziţiilor legale in vigoare, în conformitate cu prevederile art. 17 din prezenta Anexă."

Prin urmare, aşa cum în mod judicios a reţinut şi judecătorul fondului, constatând neregulile săvârşite de reclamantă, care potrivit jurisprudenţei CJUE reprezintă orice încălcare a dreptului european sau naţional, autoritatea contractantă a procedat în mod legal la rezilierea contractului de finanţare, potrivit contractului dintre părţi.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte are în vedere şi că, potrivit art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011, "Fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste de plăţi în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor."

Astfel, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, întrucât viciul creării de condiţii artificiale afectează întregul proiect, prin neîndeplinirea obiectivelor, nu se pune problema ca sancţiunea aplicată să fie disproporţionată în raport cu împrejurările pe care s-a întemeiat şi cu interesul public urmărit, textul articolului mai sus menţionat precizând că nu se efectuează nicio plată.

Având în vedere aceste aspecte, instanţa de control judiciar apreciază că sentinţa recurată este legală, fiind pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente circumstanţelor factuale reţinute şi fundamentată pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, motivele invocate de reclamantă prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinţei prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 89 din 07 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal - veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2023.