Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5399/2023 AI generated

Peremption of appeal after six-month inactivity following suspension for non-appearance

Case Number Decizia nr. 5399/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appellant's appeal perished, effectively upholding the Court of Appeal's prior decision to dismiss the request to refer a question of unconstitutionality to the Constitutional Court. The dispute arose from a procedural challenge within an administrative litigation case, specifically concerning the re-examination of judicial aid; the appellant had appealed the lower court's refusal to refer the unconstitutionality of specific provisions in O.U.G. no. 51/2008 and O.U.G. no. 80/2013 to the Constitutional Court. The decisive legal basis was Article 416, paragraph (1) of the Code of Civil Procedure, which provides for the automatic perishing of any appeal if the case remains inactive for a period of six months attributable to the party's fault; the Court determined that the suspension of proceedings for the parties' absence on January 12, 2023, triggered the six-month limit, which expired on July 12, 2023, and the appellant's subsequent motion to resume the case was rejected, thereby sanctioning the lapse of the appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 396 alin. (1) din C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ, art. 416 alin. (1) din C. proc. civ, art. 416 alin. (1) C. proc. civ, art. 417 C. proc. civ; Peremption of appeal after six-month inactivity following suspension for non-appearance: Prin încheierea de şedinţă din 12 ianuarie 2023, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului, pentru lipsa părţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
suspension period lapse due to peremption procedural inactivity procedural deadline judicial law legal aid proceedings

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

În cadrul dosarului nr. x/2022 al Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în cuprinsul cererii de reexaminare a ajutorului public judiciar solicitat de reclamanta A. în dosarul nr. x/2022 al aceleiaşi instanţe, reclamanta a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 8 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 51/2008 şi a art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din 22 septembrie 2022, Curtea de Apel Braşov:

- a admis cererea formulată de reclamanta A. având ca obiect sesizarea Curţii Constituţionale în vederea pronunţării asupra excepţiei de neconstituţionalitate a art. 8 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 51/2008;

- a respins cererea având ca obiect sesizarea Curţii Constituţionale în vederea pronunţării asupra excepţiei de neconstituţionalitate a art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, excepţie invocată de reclamanta A.;

- a respins cererea de suspendare a soluţionării prezentei cauze până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate art. 8 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 51/2008;

- în conformitate cu dispoziţiile art. 394 alin. (2), precum şi în baza art. 396 alin. (1) din C. proc. civ., a amânat pronunţarea asupra cererii de reexaminare a ajutorului public judiciar cerere formulată de reclamantă la data de 27.09.2022.

3. Cererea de recurs

Împotriva încheierii menţionate la pct. I.2, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, reclamana A. a formulat recurs.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii formulării recursului.

5. Încheierea de suspendare a judecăţii cauzei

Prin încheierea de şedinţă din 12 ianuarie 2023, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului, pentru lipsa părţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cu prioritate excepţia de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 416 alin. (1) din C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.(...)."

Pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni din culpa părţilor.

Prin urmare, perimarea operează cu condiţia ca timp de 6 luni să nu se fi săvârşit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligentă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.

Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 12 ianuarie 2023, judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., având în vedere că părţile, deşi legal citate, nu s-au înfăţişat la strigarea pricinii şi nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de 7 iulie 2023, recurenta-reclamantă a formulat cerere de reluare a judecăţii cauzei, însă prin încheierea din data de 5 octombrie 2023, Înalta Curte a menţinut măsura suspendării judecării recursului, dispusă prin încheierea de şedinţă din data de 12 ianuarie 2023.

Încheierea de şedinţă din data de 12 ianuarie 2023 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 12 iulie 2023.

Înalta Curte reţine şi faptul că, în cauză, nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură, în termenul de perimare, conform art. 417 C. proc. civ. şi nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanţa de judecată. De asemenea, nu subzistă vreun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 419 C. proc. civ.

Deşi recurenta a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei la data de 7.07.2023, chiar dacă a fost înregistrată înainte de împlinirea termenului de perimare, această cerere de repunere pe rol a fost respinsă, potrivit celor consemnate prin încheierea din 5 octombrie 2023.

În consecinţă, ca urmare a rămânerii cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancţiunea perimării recursului, potrivit dispoziţiilor art. 416 şi art. 420 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de A. împotriva încheierii din 22 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 16 noiembrie 2023.