Connection contract annex annulment claim quashed and remanded over unestablished claimant status and harm

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 21.12.2021, ca urmare a declinării competenţei de la Curtea de Apel Timişoara, unde a fost iniţial înregistrată la data de 14.10.2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, anularea parţială a Ordinului Preşedintelui ANRE nr. 18/10.03.2021 pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, în sensul anulării pct. 5 din Anexa la contractul de racordare, fără cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 587 din 25 martie 2022 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat, circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) punctul (6) din C. proc. civ., că hotărârea recurată este nemotivată întrucât prima instanţă nu combate şi nu arată în nici un fel care sunt motivele pentru care a înlăturat susţinerile reclamantei recurente şi nu argumentează cum şi-a format opinia. Susţine recurenta că instanţa de fond nu a dat un răspuns exhaustiv argumentelor aduse în susţinerea acţiunii, în sensul că nu a făcut nicio referire la vreunul din argumente cu arătarea motivelor pentru care convingerea instanţei a fost că acel argument nu este valid sau legal.

De asemenea, circumscris prevederilor art. art. 488 alin (1) punctul (8) din C. proc. civ., recurenta reclamantă arată că Legea nr. 123/2012 recunoaşte patru tipuri de consumatori, respectiv consumatori casnici, consumatori noncasnici, consumatori vulnerabili şi clienţi întreruptibili de siguranţă, astfel că, prin Ordinul nr. 18/2021, act administrativ normativ emis în executarea legii antereferite nu putea fi introdusă o nouă categorie de consumatori.

Recurenta reclamantă susţine că art. 3 lit. o) din Ordinul nr. 18/2021 defineşte, dezvoltatorul imobiliar, ca fiind "solicitantul viitor client noncasnic care efectuează toate operaţiunile imobiliare in vederea construirii finalizării si predării către clienţii finali cu care a încheiat o/un convenţie/antecontract/contract a unor locuinţe, precum şi coordonarea surselor de finanţare necesare realizării acestor operaţiuni". Or, la dosarul cauzei nu există şi nici nu avea cum să existe vreun antecontract/convenţie/contract cu vreun beneficiar final, astfel că, în condiţiile în care chiar actul normativ atacat prevede că, pentru a fi considerat dezvoltator imobiliar, trebuie sa îndeplineşti o serie de condiţii cumulative pe care recurenta reclamantă nu le îndeplineşte, neavand încheiate la momentul depunerii cererii de bransare vreun tip de act din cele menţionate, nu poate fi încadrată la aceasta categorie a "dezvoltatorilor imobiliari" chiar daca activitatea din codul CAEN este de "dezvoltări imobiliare".

Mai arată recurenta că deşi a invocat incidenţa prevederilor art. 151 alin. (1) din Legea nr. 123/2012, în mod greşit instanţa a considerat că aceste dispoziţii nu îi sunt aplicabile, întrucât cuvântul "consumatori" din cuprinsul art. 151 ar trebui sa fie inteles tot ca si "clienţi finali", fiind evident că atunci când legiuitorul, în cuprinsul actului normativ, face trimitere la consumatori sau la clienţi, acestor noţiuni nu le poate fi acordat sensul de "clienţii finali" cum greşit a statuat prima instanţă.

Relevă recurenta reclamantă că, deşi nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi considerată, dezvoltator imobiliar" trebuie de avut în vedere că şi această categorie de persoane fizice/juridice poate fi consumator final, deţinând imobile pentru a le oferi spre închiriere sau pentru a le conserva, ambele acţiuni presupunând consumul de gaze naturale în scopuri proprii. Arată că, în fapt, nelegal, prima instanţă a stabilit două categorii de clienţi, respectiv consumatori şi nonconsumatori.

Mai arată recurenta că, deşi legislaţia specifică interzice transferul costurilor de racordare a utilităţilor suportate de către dezvoltatorul imobiliar către consumatorii finali, în fapt, deşi nu are loc un transfer formal, aceste costuri sunt incluse în preţul imobilelor.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata pârâtă Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a formulat întâmpinare, solicitând respingerea, ca nefondat, a recursului formulat, şi, pe cale de consecinţă, să se menţină, ca temenică şi legală, sentinţa recurată.

Arată intimata pârâtă, în esenţă, că potrivit prevederilor art. 148 alin. (1) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, racordarea la obiectivele din sectorul gazelor naturale se realizează astfel:

"Art. 148 - Regimul racordării la obiective din sectorul gazelor naturale

(1) Racordarea terţilor în calitate de utilizatori de sistem la conductele de alimentare din amonte, la sistemele de transport, la instalaţiile/terminalul GNL şi la sistemele de distribuţie a gazelor naturale se realizează în regim reglementat, conform reglementărilor specifice elaborate de ANRE."

Având în vedere dispoziţiile Legii nr. 123/2012 anterior citate, ANRE conform prerogativelor conferite de O.U.G. nr. 33/2007, în baza dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. c) şi ale art. 10 alin. (1) lit j), a) elaborat Ordinul nr. 18/2021 pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea la sistemul de distribuţie a gazelor naturale (Regulamentul).

Prin emiterea Ordinului nr. 18/2021, ANRE a aliniat legislaţia secundară elaborată şi aprobată de autoritate în conformitate cu modificările şi completările aduse Legii nr. 123/2012 prin adoptarea Legii nr. 290/2020 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 106/2020 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, precum şi pentru modificarea unor acte normative, fără a adăuga la legea în executarea căruia ordinul a fost emis.

Intimata pârâtă Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a formulat şi concluzii scrise în care a reiterat apărările din întâmpinare.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la faptul că hotărârea primei instanţe este nemotivată, se constată că acesta este nefondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanţa trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt, urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi, scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţa ce are obligaţia legală de a proceda la o analiză a susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinenţa.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că prima instanţă, faţă de cererea dedusă judecăţii, şi-a argumentat atât în fapt cât şi în drept soluţia adoptată, considerentele hotărârii fiind clare şi concise, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată ori neînsuşirea în totalitate de către instanţă a argumentelor prezentate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul exigenţelor art. 425 C. proc. civ., astfel că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

Însă, faţă de susţinerea de esenţă din recurs, cum că recurenta reclamantă nu ar avea calitatea de dezvoltator al unui ansamblu rezidenţial, aspect care nu a fost invocat, dezbătut şi decelat la prima instanţă, Înalta Curte constată că se află în imposibilitate de a efectua controlul judiciar cu privire la hotărârea recurată, devenind incident motivul de recurs circumscris prevederilor art. 488 alin (1) punctul (5) din C. proc. civ., reţinut din oficiu, conform prevederilor art. 489 alin. (3) din C. proc. civ.

Astfel, prin acţiunea introductivă, recurenta reclamantă a susţinut că a solicitat intimatei pârâte încheierea unui contract de racordare la reţeaua de energie, ocazie cu care i s-a impus suportarea unui cost potrivit pct. 5 din Anexa la contractul de racordare cuprins în Regulamentul privind racordarea la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul nr. 18/10.03.2021, care statuează că "obiectivele/conductele, respectiv instalaţiile de racordare ale utilizatorilor individuali din interiorul ansamblului se finanţează de către dezvoltator şi se realizează cu respectarea prevederilor din Normele tehnice, soluţia de alimentare fiind dată de OSD.".

A susţinut recurenta reclamantă că dispoziţiile pct. 5 din Anexa la contractul de racordare cuprins în Regulamentul privind racordarea la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul nr. 18/10.03.2021, ar fi contrare prevederilor art. 148 alin. (3) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, în vigoare la data introducerii acţiunii, potrivit cărora "operatorul de distribuţie are obligaţia să asigure finanţarea şi realizarea lucrărilor de proiectare şi execuţie a instalaţiei de extindere şi branşare a clientului final noncasnic a cărei lungime va fi până la 2.500 metri aflată pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale pentru care are concesiunea serviciul public de distribuţie, a cărei contravaloare va fi recunoscută în tarif de către ANRE. Termenul de realizare a racordării este de maximum 90 de zile de la data obţinerii autorizaţiei de construire".

Or, în timp ce prima instanţă a analizat pretenţiile reclamantei din perspectiva calităţii acesteia de dezvoltator al unui ansamblu rezidenţial (solicitantul viitor client noncasnic, care efectuează toate operaţiunile imobiliare în vederea construirii, finalizării şi predării către clienţii finali cu care a încheiat o/un convenţie/antecontract/contract a unor locuinţe, precum şi coordonarea surselor de finanţare necesare realizării acestor operaţiuni- art. 3 lit. o) din Regulamentul privind racordarea la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul nr. 18/10.03.2021), în recurs aceasta (recurenta reclamantă) a susţinut că nu are calitatea de dezvoltator întrucât nu ar fi încheiat o/un convenţie/antecontract/contract în vederea construirii, finalizării şi predării către clienţii finali a unor locuinţe, arătând că o persoană fizică/juridică care edifică un imobil cu mai multe locuinţe poate dobândi calitatea de client final, în condiţiile în care nu încheie acte de înstrăinare a locuinţelor.

În aceste condiţii, cum recurenta reclamantă a susţinut că s-a adresat pârâtei intimate cu o cerere de racordare a unui imobil la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, dar nu a solicitat primei instanţe administrarea acestei dovezi, aspect care ar fi edificat instanţa cu privire la calitatea în care a formulat cererea, Înalta Curte se află în imposibilitatea efectuării controlului judiciar, întrucât, dacă recurenta reclamantă nu are calitatea de dezvoltator, aşa cum susţine în recurs, este necesar a se decela în ce măsură aceasta este vătămată de dispoziţia din actul administrativ cu caracter normativ a cărui anulare o solicită (dispoziţia vizează strict şi explicit finanţarea de către dezvoltatori a obiectivelor/conductelor, respectiv instalaţiilor de racordare ale utilizatorilor individuali din interiorul ansamblului), existând posibilitatea ca, în cazul în care recurenta nu are calitatea de dezvoltator - definită la art. 3 lit. o) din Regulamentul privind racordarea la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul nr. 18/10.03.2021- ori nu a formulat cererea de racordare în această calitate, în fapt, aceasta să fie nemulţumită de răspunsul primit la cererea de racordare, aspect care nu face obiectul litigiului de faţă.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinţei recurate, cu trimitere pentru rejudecare la prima instanţă, ocazie cu care se vor administra probe pentru a stabili: dacă reclamanta a formulat o cerere de racordare la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, iar, în caz afirmativ, a calităţii în care a formulat-o (aceea de dezvoltator ori altă calitate reglementată de Legea nr. 123/2012); în ce calitate a introdus cererea de chemare în judecată (aceea de dezvoltator ori altă calitate reglementată de Legea nr. 123/2012) şi în ce constă vătămarea produsă prin adoptarea dispoziţiei a cărei anulare o solicită, respectiv pct. 5 din Anexa la contractul de racordare cuprins în Regulamentul privind racordarea la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul nr. 18/10.03.2021.

Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 496 şi art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantei şi, casând sentinţa recurată, va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 587 din 25 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 15 noiembrie 2023.