Negative jurisdictional conflict resolved: civil section to hear tax offset appeal.

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. 1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17.08.2021 pe rolul Judecătoriei Adjud, sub nr x/2021, reclamanta UAT Municipiul Adjud a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii S.C. A. S.R.L., Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi şi Serviciul Trezorerie Adjud:

- obligarea pârâţilor la compensarea creanţelor bugetare ale UAT Municipiul Adjud, formate din impozite, taxe şi obligaţii contractuale datorate bugetului local cu creanţa debitorului S.C. A. S.R.L., în sumă de 42.705 RON, dispusă prin sentinţa civilă nr. 119/2019 a Tribunalului Vrancea.

Prin sentinţa civilă nr. 533/03.05.2022, Judecătoria Adjud a luat act de renunţarea reclamantei UAT Municipiul Adjud la judecata în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi şi Serviciul Trezorerie Adjud; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei DGRFP Galaţi, ca neîntemeiată; a respins excepţia tardivităţii invocată de pârâta S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată; a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta UAT Municipiul Adjud, în contradictoriu cu pârâţii S.C. A. S.R.L. şi Direcţia Generală Regională A Finanţelor Publice Galaţi.

Împotriva sentinţei nr. 533/03.05.2022 a Judecătoriei Adjud a declarat apel reclamantei UAT Municipiul Adjud, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 313 din 19.12.2022, pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva deciziei nr. 313 din 19.12.2022, pronunţate de Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurenta UAT Municipiul Adjud, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă sub nr. x/2021.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2. 1 Prin decizia civilă nr. 57/R din 26 aprilie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale-procesuale şi a declinat, în favoarea sectiei de contencios administrativ a Curţii de Apel Galati, competenţa de soluţionare a cauzei privind recursul promovat de reclamanta U.A.T. Adjud împotriva deciziei civile nr. 313/19.12.2022, pronunţate de Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea, S.C. A. S.R.L. şi Serviciul Trezorerie Adjud.

În considerentele deciziei a reţinut că la termenul din 26.04.2023, în dosarul de recurs, s-a invocat din oficiu excepţia necompetenţei material-procesuale, reţinând că prin sentinţa civilă nr. 119/2019, pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia Curţii de Apel Galaţi nr. 886/2019, s-a reţinut că apelanta datora intimatei S.C. A. S.R.L. suma de 42.705 RON, sumă pe care nu a achitat-o, motiv pentru care creditoarea a demarat procedura de executare silită. Prin nota de plată nr. x/10.08.2021 intimata S.C. A. S.R.L. avea obligaţii de plată către apelantă în sumă de 63.077,01 RON.

Dispoziţiile legale reţinute ca aplicabile au fost art. 167 alin. (1) Codul de procedură fiscală (Prin compensare se sting creanţele statului sau unităţilor administrativ-teritoriale ori subdivizi-unilor acestora reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat cu creanţele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plata de la buget, până la concurenţa celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât si pe cea de debitor, cu condiţia ca respectivele creanţe să fie administrate de aceeaşi autoritate publică, inclusiv unităţile subordonate acesteia, art. 167 alin. (4) şi (7) Codul de procedură fiscală (Dacă legea nu prevede altfel, compensarea operează de drept la data la care creanţele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide şi exigibile. Compensarea se constata de către organul fiscal competent, la cererea debitorului sau din oficiu), art. VI alin. (1) din O.U.G. nr. 12/2013 (în situaţia în care o unitate/subdiviziune administrativ-teritorială are calitatea atât de debitor pentru obligaţii de plată restante înregistrate faţă de un operator economic, cât şi de creditor pentru creanţele fiscale restante către bugetul local ale operatorului respectiv, aceasta poate opera stingerea obligaţiilor reciproce în limita celei mai mici dintre creanţele reciproce), precum şi Ordinul nr. 512/16.04.2013 privind aprobarea procedurii de compensare conform art. VI din O.U.G. nr. 12/2013 pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale şi prorogarea unor termene, în scopul stingerii obligaţiilor de plată restante reciproce stabilite conform art. VI din O.U.G. nr. 12/2013 (unităţile administrativ teritoriale încheie acorduri pentru stingerea reciprocă a obligaţiilor de plată restante, iar pe baza acordurilor încheiate pentru stingerea obligaţiilor de plata unităţile administrativ teritoriale prezintă unităţilor teritoriale ale Trezoreriei Statului la care îşi au deschise conturile ordine de plată prin care achită sumele datorate operatorilor economici).

Potrivit Deciziei nr. 18/2016, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, competenţa de soluţionare a cauzelor se determină după natura şi obiectul litigiului, neavând relevanţă calitatea de profesionist a uneia dintre părţi.

Pretenţiile recurentei îşi au izvorul în raporturile juridice fiscale privind administrarea creanţelor fiscale, instanţele de fond reţinând că pentru ca operaţiunea de compensare să-şi producă efectele era necesară încheierea unui acord pentru stingerea reciprocă a obligaţiilor de plată restante, chiar şi atunci când compensarea ar opera de drept.

Fiind în discuţie interpretarea şi aplicarea art. 167 alin. (1), (4) şi 7 Codul de procedură fiscală referitoare la condiţiile în care operează de drept compensarea, caracteristicile creanţelor care pot face obiectul compensării, dată fiind natura raporturilor juridice dintre părţi, instanţa a constatat că în speţă competenţa aparţine secţiei contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Galaţi.

2.2. Prin decizia civilă nr. 698/2023 din 5 octombrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a Curţii de Apel Galaţi, secţia CAF şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Adjud împotriva deciziei civile nr. 313/23.12.2022, pronunţate de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x/2021, având ca obiect obligaţia de a face, în favoarea secţiei a II a Curţii de Apel Galaţi; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus trimiterea cauzei către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a reţinut că în fapt, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea pârâţilor la compensarea creanţelor bugetare ale reclamantei UAT Municipiul Adjud, formate din impozite, taxe şi obligaţii contractuale datorate bugetului local cu creanţa pârâtului S.C. A. S.R.L. dispusă prin sentinţa civilă nr. 119/2019 a Tribunalului Vrancea.

În cauză, din actele dosarului rezultă că problema competenţei materiale sau funcţionale nu a fost pusă în discuţie nici în faţa Judecătoriei Adjud dar nici în faţa Tribunalului Vrancea, fiind acceptat de către părţi şi de către prima instanţă că litigiul este de natură civilă.

De altfel, întregul parcurs procesual al acestui dosar în faţa instanţei de fond şi de apel denotă faptul că litigiul a fost soluţionat ca unul de natură civilă.

Aceeaşi calificare rezultă inclusiv din calea de atac a apelului şi a recursului declarate şi din termenele de exercitare ale acestora menţionate în dispozitivul hotărârilor de la fond şi apel.

În calea de atac, competenţa funcţională nu se stabileşte prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, ci prin raportare la instanţa sau secţia care a pronunţat sentinţa ce face obiectul căii de atac.

În această fază procesuală o eventuală necompetenţă (exceptând competenţa generală) a primei instanţe ar putea fi invocată doar prin intermediul căii de atac formulate, cu condiţia invocării anterioare, la fond, a respectivei excepţii.

În speţă, problema competenţei funcţionale nu a fost pusă în discuţie şi clarificată în favoarea competenţei funcţionale a instanţei de contencios administrativ, la primul termen de judecată, în faţa instanţei de fond, în condiţiile art. 130 şi 136 din C. proc. civ., iar după depăşirea acestui moment procesual, necompetenţa funcţională nu mai poate fi pusă în discuţie nici de către părţi şi nici de către instanţă şi, cu atât mai puţin, nu mai poate fi pusă în discuţie direct în recurs de către instanţă din oficiu.

Această interpretare rezultă fără echivoc şi din prevederile exprese ale art. 480 alin. (4) şi respectiv 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.

În raport de aceste considerente, având în vedere calificarea juridică a litigiului dedus judecăţii, dată de instanţa de fond, Curtea a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a civilă a Curţii de Apel Galaţi.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamanta UAT Municipiul Adjud prin care aceasta a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii S.C. A. S.R.L., Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi şi Serviciul Trezorerie Adjud, obligarea pârâţilor la compensarea creanţelor bugetare ale UAT Municipiul Adjud, formate din impozite, taxe şi obligaţii contractuale datorate bugetului local cu creanţa debitorului S.C. A. S.R.L., în sumă de 42.705 RON, dispusă prin sentinţa civilă nr. 119/2019 a Tribunalului Vrancea.

În speţă necompetenţa instanţelor aflate în conflict a fost invocată în faza de recurs.

Cele două secţii ale Curţii de Apel Galaţi, respectiv secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-au declarat deopotrivă necompetente să soluţioneze recursul declarat de recurenta-reclamantă UAT Municipiul Adjud împotriva deciziei nr. 313 din 19.12.2022, pronunţate de Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.

Din actele şi lucrările dosarului, precum şi din evidenţele sistemului informatic Ecris, reiese faptul că acţiunea reclamantei din prezenta cauză a fost înregistrată şi soluţionată în fond de către Judecătoria Adjud, iar în apel de către Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal (secţie mixtă) ca litigiu de natură civilă, de către un complet specializat în soluţionarea litigiilor cu profesionişti.

Astfel, în speţă, necompetenţa materială sau funcţională nu a fost pusă în discuţie nici în faţa instanţei de fond (Judecătoria Adjud) şi nici în faţa inastanţei de apel (Tribunalului Vrancea), fiind acceptată de către părţi şi de către prima instanţă, situaţie în care aceasta nu mai poate fi pusă în discuţie de către instanţa de recurs, depăşindu-se momentul procesual, excepţie de la această regulă făcând necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti, care poate fi invocată de părţi ori de către judecător în orice stare a pricinii.

Mai mult, dosarul de faţă a urmat parcursul unui dosar de natură civilă, în care hotărârea instanţei de fond a fost atacată cu apel, iar cea din apel a fost atacată cu recurs, necompetenţa fiind invocată de către instanţa de recurs, din oficiu.

Totodată, Înalta Curte constată că şi termenele acordate pentru formularea căilor de atac respectă procedura civilă şi nu pe cea din contenciosul administrativ.

În faza de recurs, competenţa de soluţionare a cauzei nu se stabileşte în raport cu obiectul acţiunii introductive, ci în raport cu instanţa sau secţia care a pronunţat sentinţa ce face obiectul căii de atac.

Acest aspect a fost analizat şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, care prin Decizia nr. 31/2019 a statuat că:

"(...) necompetenţa materială procesuală poate fi invocată de judecător sau de părţi doar în faţa primei instanţe sesizate, până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii, în condiţiile art. 131 din C. proc. civ.

53. Invocarea excepţiei de necompetenţă materială procesuală de soluţionare a cauzei după acest moment nu mai este posibilă, competenţa fiind câştigată în mod definitiv de instanţa pe rolul căreia a fost înregistrată cererea. În situaţia în care prima instanţă invocă excepţia necompetenţei sale după momentul procesual reglementat expres în art. 131 din C. proc. civ., instanţa ulterior învestită îşi poate declina competenţa în favoarea primei instanţe, cu motivarea că această instanţă a devenit competentă să soluţioneze cauza, ca urmare a pronunţării unei încheieri interlocutorii prin care a reţinut că este competentă material. (…)

57. Referitor la regimul juridic al invocării excepţiei de necompetenţă, trebuie menţionat că una dintre inovaţiile actualului C. proc. civ., prin care s-a urmărit să se dea o finalitate practică unui principiu nou al procesului civil, acela al accelerării judecăţii, reglementat de art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., o reprezintă stabilirea unei limite temporale pentru invocarea excepţiei de necompetenţă materială, şi anume, până la primul termen la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, adică termenul la care părţile, legal citate, pot pune şi concluzii (deci pricina nu se amână pentru un motiv care implică imposibilitatea unor dezbateri contradictorii, precum cel prevăzut de art. 222 din C. proc. civ.)."

Înalta Curte constată că la stabilirea competenţei de soluţionare a căii de atac promovate în cauză trebuie avută în vedere şi Decizia nr. 4 din data de 24 aprilie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, conform căreia "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1), art. 133 şi art. 136 din C. proc. civ., competenţa materială procesuală a instanţei de control judiciar se va determina:

- cu respectarea specializării primei instanţe (complet/secţie), care se va aplica în mod corespunzător şi în calea de atac;

- în considerarea obiectului şi naturii litigiului, astfel cum au fost acestea stabilite de instanţa de fond, în cazul soluţionării în prim grad de jurisdicţie a litigiului de către o instanţă care nu cuprinde structuri specializate (secţii/completuri)."

În considerentele decizorii ale deciziei de mai sus s-a reţinut:

"119. Concluzionând, în ipoteza în care litigiul a fost soluţionat în fond de o/un instanţă/secţie/complet specializată/specializat (potrivit reglementărilor din legi speciale sau legilor de organizare judecătorească), în cadrul verificărilor privind competenţa materială procesuală a instanţei de control judiciar aceasta va respecta specializarea primei instanţe, care se va aplica în mod corespunzător şi în calea de atac, fiind depăşit momentul procesual până la care, în mod obiectiv, putea fi verificată competenţa materială procesuală, potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (2) şi ale art. 131 alin. (1) raportat la art. 136 alin. (1) din C. proc. civ.

120. În cea de-a doua ipoteză analizată, a învestirii instanţei de control judiciar cu soluţionarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate de o instanţă de fond care nu este structurată în formaţiuni de judecată specializate, verificarea competenţei materiale procesuale în calea de atac va avea în vedere obiectul şi natura pricinii, astfel cum au fost determinate de instanţa de fond la pronunţarea hotărârii atacate, soluţia impunându-se în considerarea rolului excepţiilor în procesul civil şi a circumstanţelor în raport cu care acestea pot fi în mod obiectiv formulate.

121. Instanţa de control judiciar specializată, învestită cu soluţionarea unei căi de atac formulate împotriva unei hotărâri a unei instanţe de fond care nu a judecat într-o formaţiune de judecată specializată, se va confrunta pentru prima dată în cursul procesului cu aspectele referitoare la competenţa materială procesuală, fiind îndreptăţită ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., să îşi verifice propria competenţă materială procesuală.

122. După cum în mod constant s-a reţinut în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, analiza competenţei materiale procesuale a instanţei se efectuează prin raportare la obiectul şi natura pricinii (a se vedea paragraful 16 din Decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 16 octombrie 2018, paragraful 155 din Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 6 aprilie 2017, şi paragraful 29 din Decizia nr. 16 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 24 noiembrie 2017).

123. Aşadar, spre deosebire de prima ipoteză analizată, în cazul promovării unei căi de atac împotriva unei hotărâri a unei instanţe care nu este structurată în completuri/secţii specializate, instanţa de control judiciar specializată, cu ocazia verificărilor privind propria competenţă materială procesuală, va avea în vedere obiectul şi natura pricinii, urmând a respecta însă calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, astfel cum a fost reţinută de instanţa a cărei hotărâre se atacă, neputând infirma criteriile pe baza cărora a fost stabilită competenţa de soluţionare în faza de judecată anterioară, spre a proceda la o recalificare a obiectului sau naturii juridice a cauzei.

124. Necesitatea respectării calificării juridice date de instanţa de fond, indiferent dacă a judecat sau nu în secţii sau completuri specializate, actelor şi faptelor deduse judecăţii se impune în procedura de verificare a competenţei materiale procesuale a instanţei de control judiciar, deoarece în această etapă premergătoare soluţionării efective a căii de atac nu se pot analiza chestiuni referitoare la legalitatea hotărârii atacate (corecta calificare juridică a obiectului cererii fiind o chestiune de legalitate a hotărârii)."

Prin urmare, în spţă competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

În consecinţă, pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Adjud, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea, Serviciul Trezorerie Adjud, S.C A. S.R.L., în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.