Jurisdictional conflict over judicial salary recalculation: scope of special administrative competence versus general labor and administrative dispute jurisdiction

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. 1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03.02.2022, pe rolul Tribunalului Covasna, secţia civilă - Complet de fond specializat în soluţionarea cauzelor în materiile litigii de muncă şi asigurări sociale, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Dâmboviţa şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării:

- obligarea pârâţilor la plata diferenţelor de drepturi salariale dintre cele efectiv încasate şi cele rezultate prin luarea în calcul la stabilirea drepturilor cuvenite, începând cu data de 24.12.2019 şi pentru viitor, a vechimii în funcţia de judecător care include vechimea în alte funcţii juridice, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi la care să se aplice dobânda legală penalizatoare, calculată de la dala exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective;

- obligarea Ministerului de Justiţie la emiterea, în mod corespunzător, a ordinului individual de salarizare conform cu cele solicitate, de la data de 24.12.2019 şi pentru viitor.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 465 din 27.04.2023, pronunţată de Tribunalul Covasna, secţia civilă - Complet de fond specializat în soluţionarea cauzelor în materiile litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepţia de necompetenţă materială a completului de litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Covasna şi s-a declinat competenţa materială de soluţionare a acţiunii în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

În considerentele sentinţei s-a reţinut că pretenţiile deduse judecăţii în prezenta cauză vizează recunoaşterea stării de discriminare în raport cu personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., solicitându-se obligarea Parchetului de pe lângă Curtea de apel Braşov la recalcularea indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi a celorlaltor drepturi aferente salariilor individuale, repararea prejudiciului produs prin neaplicarea dispoziţiilor legale până la data încetării stării de discriminare.

Aşadar, tribunalul a reţinut că acest litigiu nu este un litigiu clasic de dreptul muncii, ci prin cererea de chemare în judecată se contestă situaţia creată de nişte acte administrative, respectiv ordinul de salarizare, fiind incidente dispoziţiile art. 7 din Secţiunea I a Capitolului VIII din Anexa V a Legii-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora:

"(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti".

Prin urmare, dat fiind obiectul cererii de chemare în judecată, tribunalul a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 din Secţiunea I a Capitolului VIII din Anexa V a Legii-cadru nr. 153/2017, cauza este de competenţa instanţei de contencios administrativ, respectiv secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 1507 din data de 05 octombrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă; a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea acesteia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În considerentele sentinţei a reţinut dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) din Cap. VIII Anexa V a Legii 153/2017, precum şi faptul că, astfel cum reiese din jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile speciale ale art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010, în raport de petitul acţiunii, întrucât legiuitorul a prevăzut competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluţionează contestaţia împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aceste prevederi neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraţilor, întrucât, fiind norme speciale, se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor (Decizia nr. 2098/2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal).

Înalta Curte a mai reţinut că dispoziţiile art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 sunt de strictă interpretare şi aplicare, acestea reglementând o excepţie de la regulile de competenţă stabilite prin dispoziţiile legale de drept comun, precum şi faptul că aceste dispoziţii legale reglementează competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor pronunţate de ordonatorul de credite în soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative emise de aceştia, cu privire la stabilirea drepturilor salariale, or, în cauză, nu se contestă o astfel de hotărâre (Decizia nr. 1667/2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal).

Astfel, s-a reţinut că în speţă nu subzistă ipoteza de strictă reglementare ce atrage competenţa Curţii de Apel Bucureşti, nefiind emis vreun ordin de salarizare, care să impună urmarea procedurii administrative al cărei rezultat poate face obiectul acţiunii judiciare.

În raport cu precizarea cauzei cererii şi indicarea temeiurilor aplicabile situaţiei de fapt, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că nu subzistă ipoteza de excepţie prevăzută de art. 7 alin. (2) din Anexa V cap. VIII din Legea 153/2017, ci dispoziţiile de drept comun din materia litigiilor de muncă, competenţa de soluţionare a cauzei aparţinând Tribunalului Covasna.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamantă privind obligarea pârâţilor la plata diferenţelor de drepturi salariale dintre cele efectiv încasate şi cele rezultate prin luarea în calcul la stabilirea drepturilor cuvenite, începând cu data de 24.12.2019 şi pentru viitor, a vechimii în funcţia de judecător care include vechimea în alte funcţii juridice, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi la care să se aplice dobânda legală penalizatoare, calculată de la dala exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective; obligarea Ministerului de Justiţie la emiterea, în mod corespunzător, a ordinului individual de salarizare conform cu cele solicitate, de la data de 24.12.2019 şi pentru viitor.

Analizând prezenţiile deduse judecăţii în cauza pendinte, Înalta Curte constată că prin acţiunea introductivă nu s-a contestat vreun act administrativ unilateral de stabilire a drepturilor salariale sau vreo hotărâre dată în soluţionarea contestaţiilor salariale, pentru modalitatea de stabilire a drepturilor salariale, spre a fi atrasă în cauză competenţa instanţei prevăzute de art. 7 alin. (2) din Cap. VIII al Anexei V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională - la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Totodată, Înalta Curte constată că prin acţiune se arată expres că se solicită plata diferenţelor de drepturi salariale dintre cele efectiv încasate şi cele rezultate prin luarea în calcul la stabilirea drepturilor cuvenite a vechimii în funcţia de judecător, iar pe de altă parte se solicită obligarea Ministerului de Justiţie la emiterea, în mod corespunzător, a ordinului individual de salarizare conform cu cele solicitate, de la data de 24.12.2019 şi pentru viitor.

Legiuitorul a prevăzut competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluţionează contestaţia împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale.

Art. 7 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017 instituie o competenţă materială de excepţie (derogatorie de la cea de drept comun în materie salarială, reglementată de art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1 alin. (2), art. 278 alin. (2) şi art. 266 din Codul muncii şi de la cea de drept comun în materia contenciosului administrativ, reglementată de art. 10 din Legea nr. 554/2004), care este de strictă interpretare şi nu poate fi extinsă prin analogie.

În speţă, reclamanta nu a formulat o astfel de plângere şi nu a produs argumente legate de procedura contestaţiei împotriva actelor administrative ale ordonatorului de credite.

Prin urmare, dispoziţiile speciale ale art. 7, Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017 nu sunt incidente în cauză, ele neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturi salariale ale magistraţilor.

Cum în cauză se contestă un act administrativ asimilat, respectiv refuzul nejustificat al Ministerului Justiţiei de a emite ordine de stabilire a drepturilor salariale individuale, se constată incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 conform cărora:

"(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

În cauza dedusă judecăţii, Ministerul Justiţiei este o autoritate publică centrală şi în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că prezentul litigiu este de competenţa Curţii de Apel, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Cu privire la competenţa teritorială, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Potrivit art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

În raport de aceste dispoziţii, competenţa materială aparţine Curţii de Apel, însă, având în vedere că, în litigiul de faţă reclamanta este judecător în cadrul Judecătoriei Găieşti, ce aparţine de Tribunalul Dâmboviţa şi, implicit, de Curtea de Apel Ploieşti, competenţa materială şi teritorială va fi stabilită în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Sub acest aspect, se impun a fi reţinute şi aspectele statuate prin Procesul-verbal al şedinţei din 28 februarie 2022 al judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că instanţa învestită cu regulatorul de competenţă poate să învestească o instanţă terţă în raport cu conflictul dedus judecăţii, care este competentă legal să judece cauza.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

În consecinţă, pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Dâmboviţa şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.