Conflict of jurisdiction over wage disparity claim by judicial auxiliary staff resolved by assigning competence to the plaintiff's domicile court

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. 1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 09.03.2023 pe rolul Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2023, reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Tulcea şi Curtea de Apel Constanţa, au solicitat:

- uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie conform deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, începând cu data de 01.01.2018 şi până la data de 31.11.2022, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate în baza Legii nr. 153/2017, în sensul aplicării sporurilor de 45%, aşa cum sunt aplicate şi recunoscute ca fiind corecte de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale prin adresa nr. x/28.02.2018, de către Curţile de Apel Bacău, Bucureşti, Ploieşti, precum şi în raport de faptul că la nivelul Curţii de Apel Constanţa, este recunoscută modalitatea de aplicare a sporurilor de 45%, conform sentinţelor civile nr. 1431/2021 şi nr. 854/28.05.2021, pronunţate de Tribunalul Galaţi pentru o parte din personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Curţii de Apel Constanţa;

- repararea prejudiciului produs prin acţiunea pârâţilor până la data efectuării plăţii, constând în plata diferenţei dintre suma plătită efectiv şi suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia, conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei brute lunare, precum şi a cuantumului sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite de către Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Ploieşti;

- obligarea pârâţilor Tribunalul Tulcea şi Curtea de Apel Constanţa la plata sumelor reprezentând aceste diferenţe pentru perioada 1 ianuarie 2018 - 31 noiembrie 2022, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii şi a dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor (datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor reclamanţilor) până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 703/2023 din data de 07.06.2023, pronunţată de Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială, ridicată din oficiu, şi s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia CMASCAF.

În considerentele sentinţei de mai sus s-a reţinut că la termenul de judecată din data de 07 iunie 2023, instanţa, având în vedere dispoziţiile art. 127 raportat la art. 132 alin. (1) C. proc. civ., a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Tulcea.

Instanţa a reţinut textele de lege incidente şi faptul că reclamanţii au indicat, prin precizările depuse la dosarul cauzei, că doresc ca dosarul sa fie declinat la Tribunalul Teleorman, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, ce este învecinată cu Curtea de Apel Constanţa.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 520 din data de 05.10.2023, Tribunalul Teleorman, secţia conflicte de muncă asigurări sociale şi contencios administrativ fiscal - complet specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauze în favoarea Tribunalului Tulcea, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Tribunalul Teleorman a reţinut că reclamanţii au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Judecătoriei Măcin şi că au solicitat obligarea pârâţilor, în calitate de angajatori, la plata sporurilor salariale la care sunt îndreptăţiţi.

Potrivit art. 266 din Legea nr. 53 din 2003, jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.

De asemenea, potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar ca dispoziţie specială, art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53 din 2003 stipulează că judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii. De asemenea, alin. (2) prevede că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

În plus, potrivit art. 269 alin. (3) din Legea nr. 53 din 2003, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

A mai reţinut tribunalul că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 09.03.2023, dată la care Legea nr. 62/2011 era abrogată, astfel că nu poate fi reţinută incidenţa art. 210 din acest normativ.

S-a mai reţinut că în cauza de faţă, reclamanţii îşi au domiciliul în circumscripţia teritorială a Tribunalului Tulcea, astfel cum rezultă din verificările efectuate din oficiu în baza de date a DEPABD, astfel că Tribunalul Tulcea este instanţa competentă teritorial pentru soluţionarea cauzei.

Cu toate acestea, Tribunalul Tulcea, ca instanţă iniţial învestită cu soluţionarea prezentului litigiu, a apreciat că, în speţă, sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1)-(3) C. proc. civ., care au caracter special şi reprezintă norme de competenţă de ordine publică, acestea devenind aplicabile, astfel cum rezultă din interpretarea literală a acestora, în situaţia în care calitatea de reclamant aparţine, printre altele, unui grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă sau care, după caz, îşi desfăşoară activitatea la o instanţă superioară celei competente. În speţă, reclamanţii, în calitate de grefieri şi îşi desfăşoară activitatea la Judecătoria Măcin. Or, Judecătoria Măcin este o instanţă inferioară Tribunalului Tulcea.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, secţia civilă, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Din expunerea obiectului acţiunii deduse judecăţii, rezultă că reclamanţii, personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Judeătoriei Măcin, au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Tulcea şi Curtea de Apel Constanţa, uniformizarea modului de calcul al salariilor în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul altor curţi de apel şi repararea prejudiciului produs prin acţiunea pârâţilor până la data efectuării plăţii, constând în plata diferenţei dintre suma plătită efectiv şi suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia.

În raport de obiectul principal al acţiunii - acordarea de drepturi salariale, Înalta Curte reţine că reclamanţii nu supun judecăţii examinarea legalităţii unui act administrativ (nici tipic şi nici asimilat), acţiunea formulată neprezentând configuraţia unei contestaţii promovate potrivit art. 7, sectiunea 1, cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017.

Astfel, în raport cu obiectul cererii, astfel cum a fost configurat de către reclamanţi, având în vedere împrejurarea că pentru litigiile privind drepturile salariale, în afara situaţiei circumstanţiate, prevăzute la art. 7, sectiunea 1, cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competenţa de soluţionare instanţelor de contencios administrativ, Înalta Curte constată că raportul juridic dedus judecăţii este unul civil, guvernat de normele de dreptul muncii, iar competenţa materială va fi determinată prin aplicarea dispoziţiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 şi art. 269 din Codul muncii.

Art. 266 din Codul muncii statuează că "jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea,executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit art. 269 alin. (2) din acelaşi cod "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul/reşedinţa/sediul."

În ceea ce priveşte aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestora:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (...)

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."

Astfel, sub un prim aspect, se constată că raţiunea acestei norme rezidă în înlăturarea oricărei suspiciuni de soluţionare părtinitoare a cauzei din pricina calităţii părţii şi asigurarea "egalităţii de arme" între reclamant şi pârât, într-un litigiu în care grefierul activează în cadrul instanţei învestite cu soluţionarea cauzei.

Astfel fiind, se constată că dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. instituie un caz de prorogare legală a competenţei teritoriale după calitatea persoanei, derogând, în mod expres, de la normele ce stabilesc competenţa teritorială în mod uzual pentru cauzele având un anumit obiect, din raţiuni ce privesc asigurarea imparţialităţii în soluţionarea cauzei, raţiuni ce au prioritate, potrivit noii reglementări procedurale.

În speţă, sub un prim aspect, se constată că, fiind vorba de o competenţă facultativă, aceasta este lăsată de legiuitor la latitudinea persoanei îndreptăţite a o invoca, iar pe de altă parte, se impune interpretarea restrictivă a normei derogatorii, or, nici din această perspectivă nu se poate reţine incidenţa art. 127 alin. (1) coroborat cu alin. (3) din C. proc. civ., în condiţiile în care reclamanţii nu îşi desfăşoară activitatea la Tribunalul Tulcea, ci la Judecătoria Măcin.

În speţă, Tribunalul Tulcea a invocat din oficiu necompetenţa în raport cu acest text de lege, iar prin adresa transmisă la dosar de către reclamanţi (f.166 din dosarul Tribunalului Tulcea, aceştia au solicitat în mod expres respingerea excepţiei de necompetenţă teritorială, întemeiată pe acest text de lege şi doar în subsidiar, au solicitat declinarea competenţei la Tribunalul Teleorman.

În consecinţă, dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. nu sunt incidente în speţă.

Prin urmare, competenţa soluţionării cauzei revine Tribunalului Tulcea, instanţă pe care, de altfel, reclamanţii au ales să o învestească iniţial, având în vedere faptul că dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. nu sunt incidente în speţă, iar reclamanţii îşi au domiciliul pe raza acestei instanţe.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

În consecinţă, pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea în favoarea Tribunalului Tulcea, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Tulcea şi Curtea de Apel Constanţa, în favoarea Tribunalului Tulcea, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.