Tardive cancellation appeal for pension point valuation changes: strict interpretation of 15-day filing deadline over one-year limit under Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2023

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 16.10.2020, sub nr. x/2020, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, în baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi astfel cum au precizat prin cererea depusă la data de 28.10.2020, revendicarea valorii punctului de pensie de 1775 RON lunar, stabilite prin Legea nr. 127/2019, valoare modificată prin art. 42 din O.U.G. nr. 135/14.08.2020, la 1442 RON, precum şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 din O.U.G. nr. 135/14.08.2020.

1.2 Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 29/2021 din 8 februarie 2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea promovată în contencios administrativ de reclamanţii A. Şi B., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, ca inadmisibilă.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii A. şi B., invocând motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

1.4 Hotărârea Înaltei Curţi asupra recursului, atacată cu contestaţie în anulare

Prin decizia nr. 3568 din 16 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia tardivităţii întâmpinării Ministerului Finanţelor, invocată de recurenţii-reclamanţi;

A admis excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Guvernul României;

A constatat nul recursul formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 29/2021 din 8 februarie 2021 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

2. Contestaţia în anulare

Împotriva deciziei nr. 3568 din 16 iunie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, au formulat contestaţie în anulare contestatorii B. şi A., întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., solicitând anularea hotărârii atacate şi soluţionarea cauzei pe fond.

3. Apărările formulate în cauză

3.1. Intimatul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea contestaţiei în anulare.

Invocă excepţia inadmisibilităţii, având în vedere că susţinerile contestorilor nu vizează niciuna dintre situaţiile prevăzute de art. 503 C. proc. civ. şi, mai mult, reprezintă o redare fidelă a cererii de chemare în judecată.

3.2. Intimatul Ministerul Finanţelor a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea contestaţiei în anulare, susţinând că în cauză nu este vorba de o eroare în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., motiv pentru care apreciază că prezenta contestaţie în anulare este inadmisibilă.

4. Procedura de soluţionare a contestaţiei în anulare

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestaţiei în anulare şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de 503-508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 şi art. 201 alin. (1), (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Prin rezoluţia din data de 20 iulie 2023, s-a fixat termen de judecată la data de 15 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Analizând, în condiţiile art. 248 din C. proc. civ., cu prioritate, excepţia tardivităţii, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este tardivă.

Argumentele de fapt şi de drept relevante

Potrivit art. 506 alin. (1) C. proc. civ.:

"(1) Contestaţia în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă."

Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.:

"Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează: (...) 2. când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte"; iar la alin. (2) se prevede:

"(2) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează."

Conform art. 184 alin. (1) C. proc. civ. "Termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel."

Potrivit art. 185 alin. (1) din acelaşi Cod:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."

În cauza de faţă, decizia instanţei de recurs, nr. 3568 din 16 iunie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020 a fost comunicată contestatorilor la data de 02.08.2022, conform proceselor-verbale de înmânare aflate la filele x verso şi 82 verso din dosarul de recurs, iar contestatorii au formulat contestaţia în anulare la data de 07.06.2023 (conform ştampilei aplicate pe cererea de la dosar.

În acest context, Înalta Curte constată că termenul de 15 zile prevăzut de art. 506 alin. (1) C. proc. civ. a început să curgă de la data comunicării hotărârii pronunţate de către instanţa de recurs - 02.08.2022 şi s-a împlinit la data de 18.08.2022, ce cădea într-o zi de joi, zi lucrătoare.

În ceea ce priveşte susţinerea contestatorului din şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2023, cu privire la faptul că prezenta contestaţie în anulare a fost formulată cu respectarea termenul de un an, Înalta Curte constată că termenul de un an prevăzut de art. 506 C. proc. civ. este un termen limită, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii, acesta neconferind părţii posibilitatea de a formula contestaţia în anulare fie în termen de 15 zile de la comunicare, fie în termen de 1 an de la data rămânerii definitive.

Acest termen de un an are rolul de a contribui la certitudinea raporturilor juridice şi de a limita în timp durata unui proces, fără a avea semnificaţia de a lăsa la latitudinea părţilor posibilitatea să formuleze contestaţie în anulare alternativ, în 15 zile de la comunicarea hotărârii sau într-un an de la data rămânerii definitive.

Cu alte cuvinte, dacă termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii a fost depăşit, contestaţia va fi privită ca tardivă, chiar dacă la data introducerii sale nu se epuizase termenul de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Cu privire la natura termenului de un an pentru introducerea contestaţiei în anulare s-a pronunţat şi Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 398 din 5 iunie 2019, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 506 din C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial nr. 767 din 20.09.2019, reţinând urătoarele:

"18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că (...) legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen. Procedând în acest fel, legiuitorul nu a avut intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv de a instaura un climat de ordine, indispensabil în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile şi asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual -, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

19. Aşa fiind, termenele instituite prin textul de lege criticat au în vedere soluţionarea procesului cu celeritate, în absenţa lor contestaţia în anulare putând fi formulată oricând, fapt ce ar fi de natură a genera o stare de perpetuă incertitudine în ceea ce priveşte raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, afectând astfel grav stabilitatea şi securitatea care trebuie să le caracterizeze. (. . . . . . . . . .)

23. În actuala reglementare, termenul de un an prevăzut de art. 506 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ. are semnificaţia unui termen-limită, înăuntrul căruia trebuie să aibă loc comunicarea hotărârii definitive şi, totodată, exercitarea contestaţiei în anulare.

24. Faptul că hotărârea a fost comunicată înainte de împlinirea termenului de un an de la rămânerea definitivă a acesteia nu deschide dreptul părţii interesate să formuleze contestaţia în anulare oricând după comunicare şi până la împlinirea termenului de un an, aceasta având obligaţia să respecte termenul de 15 zile de la comunicare instituit prin art. 506 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ.. Aşadar, părţile nu pot formula contestaţie în anulare alternativ, în 15 zile de la comunicare sau într-un an de la rămânerea definitivă a hotărârii. Termenul de un an prevăzut de dispoziţiile legale criticate reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor pentru a nu afecta accesul liber la justiţie al persoanelor, determinat de eventualele erori procedurale."

În acelaşi sens, s-a pronunţat instanţa de contencios constituţional şi prin Decizia nr. 399 din 4 iulie 2023, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 506 alin. (1) din C. proc. civ. şi ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 869 din 27.09.2023, prin care s-a statuat:

"14. Curtea observă că art. 506 alin. (1) din C. proc. civ. instituie termenul de formulare şi motivare a contestaţiei în anulare, respectiv 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data de la care hotărârea a rămas definitivă. În actuala reglementare, termenul de un an prevăzut de art. 506 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ. are semnificaţia unui termen-limită, înăuntrul căruia trebuie să aibă loc comunicarea hotărârii definitive şi, totodată, exercitarea contestaţiei în anulare (a se vedea Decizia nr. 398 din 5 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 20 septembrie 2019).

15. Cu alte cuvinte, Curtea reţine că legiuitorul a stabilit un termen unic de prescripţie în vederea introducerii contestaţiei în anulare, care începe să curgă întotdeauna de la data comunicării hotărârii şi expiră la împlinirea a 15 zile, dar fără a depăşi data-limită la care acesta se socoteşte a fi împlinit, respectiv un an de la data de la care hotărârea a rămas definitivă. Faptul că hotărârea a fost comunicată cu mai mult de 15 zile înainte de împlinirea termenului de un an de la rămânerea definitivă a acesteia nu deschide dreptul părţii interesate să formuleze contestaţia în anulare oricând după comunicare, până la împlinirea termenului de un an, aceasta având obligaţia să respecte termenul de 15 zile de la comunicare instituit prin art. 506 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ.. Aşadar, părţile nu pot formula contestaţie în anulare alternativ, în 15 zile de la comunicare sau până la expirarea unui an de la rămânerea definitivă a hotărârii.

16. Aşa fiind, termenul de un an prevăzut de dispoziţiile legale criticate reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor pentru a nu afecta accesul liber la justiţie al persoanelor, determinat de pasivitatea/omisiunea organului judiciar de a comunica hotărârea judecătorească susceptibilă de a fi atacată cu contestaţie în anulare. De asemenea, termenul instituit prin textul de lege criticat are în vedere soluţionarea procesului cu celeritate, în absenţa lui contestaţia în anulare putând fi formulată oricând, fapt ce ar fi de natură să genereze o stare de perpetuă incertitudine în ceea ce priveşte raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă, afectând astfel grav stabilitatea şi securitatea care trebuie să le caracterizeze. De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituţie atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac. Prin urmare, termenele procedurale instituite de textul de lege criticat reprezintă expresia aplicării dispoziţiilor constituţionale invocate mai sus."

Prin urmare, cele două termene instituite de art. 506 alin. (1) C. proc. civ. nu pot avea semnificaţia aplicării alternative a acestora, ci contestaţia în anulare se formulează în termen de 15 zile de la comunicare, iar termenul de un an se aplică în ipoteza în care hotărârea nu a fost redactată şi, prin urmare, comunicarea nu a avut loc în termenul de un an de la data rămânerii definitive a acesteia, partea formulând cerere de repunere în termen, cu motivarea că nedepunerea contestaţiei în anulare în termen se datorează unui motiv temeinic justificat, neimputabil ei, respectiv neredactarea hotărârii şi, implicit, necomunicarea acesteia în limita termenului de un an prevăzut de lege, astfel cum reiese din Decizia Curţii Constituţionale nr. 398/2019, parag. 25.

Or, în speţă, o asemenea ipoteză nu poate fi reţinută, hotărârea instanţei de recurs fiind comunicată contestatorilor cu mult înainte de împlinirea termenului de un an.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor 496 C. proc. civ. coroborate cu art. 248 şi art. 508 C. proc. civ., respectiv art. 506 şi art. 185 C. proc. civ., va respinge prezenta contestaţie în anulare, ca tardivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii B. şi A. împotriva deciziei nr. 3568 din 16 iunie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, ca tardiv formulată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.