Administrative action to annul a national law inadmissible: Article 4 of Law No. 554/2004 limits judicial review to individual and normative administrative acts, excluding legislation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, thereby upholding the appellate court's decision that rejected the claim as inadmissible due to a lack of general jurisdiction, meaning the plaintiff's challenge failed and the lower court's dismissal remains in force. The dispute involved a plaintiff seeking the annulment of a national law promulgated by the former President regarding the acceptance of the Statute of the International Finance Corporation, filed under the administrative litigation code. The court held that the action was not within the competence of the judiciary because the specific legal provision cited by the plaintiff (Article 4 of Law No. 554/2004) applies exclusively to individual and normative administrative acts, not to laws adopted by Parliament, and rejected the plaintiff's argument that the defendant's failure to file an answer implied a procedural defect or failure of lawful service, clarifying that the court's duty to hear cases applies only to matters within its legal competence.
Legislator headnote
AI generatedart. 4 din Legea nr. 554/2004, art. 5 C. proc. civ, art. 14 alin. (1) C. proc. civ, art. 11 C. proc. civ, art. 22 alin. (4) C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ; Administrative action to annul a national law inadmissible: Article 4 of Law No. 554/2004 limits judicial review to individual and normative administrative acts, excluding legislation: Mai arată că potrivit art. 14 alin. (1) C. proc. civ., instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, or, din lipsa întâmpinării se deduce lipsa citării legale obligatorii.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27.10.2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., fost Preşedinte al României, anularea Legii nr. 28/1991 pentru acceptarea de către România a Acordului (Statutului) privind Corporaţia Financiară Internaţională (C.F.I.) promulgată de numitul B., acţiune formulată în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 337 din 23 februarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti;
A respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., ca inadmisibilă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei nr. 337 din 23 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurenta-reclamantă A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului.
În motivarea recursului arată că pârâtul nu a depus întâmpinare în faţa instanţei de fond, iar acest aspect constituie lipsă de procedură şi atrage nulitatea sentinţei recurate.
Consideră că admiterea excepţiei necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti este ilegală, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 5 C. proc. civ., judecătorii având îndatorirea să primească şi să soluţionezet orice problemă de drept ridicată, chiar în caz de război, iar acolo unde nu există prevederi legale, se aplică principiile generale ale dreptului, dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare sau se analizează circumsctanţele cauzei ţinând cont de echitate.
Mai arată că potrivit art. 14 alin. (1) C. proc. civ., instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, or, din lipsa întâmpinării se deduce lipsa citării legale obligatorii.
Precizează că potrivit art. 11 C. proc. civ.:
"Orice persoană este obligată, în condiţiile legii, să sprijine realizarea justiţiei. Cel care, fără motiv legitim, se sustrage de la îndeplinirea acestei obligaţii poate fi constrâns să o execute sub sancţiunea plăţii unei amenzi judiciare şi, dacă este cazul, a unor daune-interese."
De asemenea, invocă liberul acces la justiţie, precum şi dispoziţiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ.
4. Apărările formulate în recurs
Deşi a fost legal citat, intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 30 iunie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 15 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În cauză, reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., fost Preşedinte al României, anularea Legii nr. 28/1991 pentru acceptarea de către România a Acordului (Statutului) privind Corporaţia Financiară Internaţională (C.F.I.) promulgată de numitul B., acţiune formulată în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Prima instanţă a admis excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti şi a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., ca inadmisibilă, reţinând că, raportat la obiectul acţiunii, respectiv anularea Legii nr. 28/1991, cererea dedusă judecăţii nu intră în categoria litigiilor de competenţa instanţelor judecătoreşti, întrucât dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, indicate de reclamantă ca temei de drept pentru acţiunea în anularea Legii nr. 28/1991, nu se referă la legile adoptate de Parlamentul României, având în vedere în mod exclusiv actele administrative cu caracter individual şi actele administrative cu caracter normativ.
Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, care la alin. (1) prevede că:
"(1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu ori la cererea părţii interesate", iar potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol "(4) Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate."
Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de Legea nr. 28/1991, care, din interpretarea textului de lege de mai sus, ce constituie temeiul temeiul acţiunii de faţă, reiese că nu poate face obiectul analizei instanţei de contencios administrativ în prezenta procedură
În acest sens, instanţa de cond a reţinut în mod corect că, raportat la obiectul acţiunii, respectiv anularea Legii nr. 28/1991, cererea dedusă judecăţii nu intră în categoria litigiilor de competenţa instanţelor judecătoreşti.
În ceea ce privire critica formulată prin cererea de recurs, în sensul că judecătorii au îndatorirea să primească şi să soluţioneze orice problemă de drept, aceasta este nefondată, în condiţiile în care potrivit art. 5 alin. (1) C. proc. civ.:
"Art. 5 - (1) Judecătorii au îndatorirea să primească şi să soluţioneze orice cerere de competenţa instanţelor judecătoreşti, potrivit legii".
Astfel, textul de lege de mai sus instituie o asemenea obligaţie doar în ipoteza în care cererile sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti, or, în cauză cererea nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti.
Dincolo de acest aspect, o altă critică formulată prin cererea de recurs vizează faptul că, întrucât pârâtul nu a depus întâmpinare, se prezumă că acesta nu a fost legal citat.
Înalta Curte constată că şi acest argument este nefondat, cele două aspecte nefiind interdependente.
Astfel, în cadrul procesului civil, părţile au posibilitatea să adopte conduita procesuală pe care o doresc, în limitele conferite de C. proc. civ., iar formularea întâmpinării reprezintă un demers lăsat la latitudinea părţii, respectiv a modului în care aceasta înţelege să se apere în litigiul în care a fost chemată în judecată.
Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.
7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 337 din 23 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 337 din 23 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 15 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.