Joint and several liability tax decision: service to cohabitant invalid, appeal allowed, judgment quashed and remanded

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 22.12.2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Serviciul Fiscal Băileşti, anularea deciziei nr. 2347/18.11.2022, prin care a fost respinsă ca nedepusă în termen contestaţia împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/17.03.2016, anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/17.03.2016 şi obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor la analiza pe fond a contestaţiei prealabile.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 32/F-CONT din 5 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finantelor Publice - Directia Generală de Solutionare a Contestatiilor şi Serviciul Fiscal Băileşti.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 32/F-CONT din 5 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs recurentul-reclamant A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, constatarea netemeiniciei deciziei nr. 2347/18.11.2022, prin care MFP - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a respins ca tardivă contestaţia prealabilă formulată împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/17.03.2016 şi, întrucât instanţa de fond nu s-a pronunţat pe cererea de anulare a actului vătămător, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

În motivarea recursului arată că intimata a comunicat decizia de soluţionare a contestaţiei, sub semnătură, mamei recurentului, la data de 22.03.2016.

Recurentul-reclamant susţine că a luat cunoştinţă de existenţa debitului ca urmare a măsurilor de executare silită luate împotriva sa, astfel că a formulat cererea înregistrată sub nr. x/24.08.2022, prin care a solicitat comunicarea titlului de creanţă fiscală şi a dovezii de îndeplinire a procedurii de comunicare a acestuia.

Susţine că sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 47 Codul de procedură fiscală, potrivit căruia:

"(1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului/plătitorului căruia îi este destinat în situaţia contribuabilului/plătitorului fără domiciliu fiscal în România, care şi-a desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum şi în situaţia numirii unui curator fiscal, în condiţiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz.

(2) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie poate fi comunicat fie prin poştă potrivit alin. (3) - (7), fie prin remitere la domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului sau curatorului acestuia potrivit alin. (8) - (12), fie prin remitere la sediul organului fiscal potrivit alin. (13), iar actul administrativ fiscal emis în formă electronică se comunică prin mijloace electronice de transmitere la distanţă potrivit alin. (15)-(17).

(3) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului sau curatorului acestora, la domiciliul fiscal, prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire."

Critică considerentul instanţei de fond potrivit căruia codul de procedură fiscală nu conţine dispoziţii exprese privind îndeplinirea procedurii de comunicare, iar potrivit art. 3 alin. (2), acolo unde Codul nu dispune urmează a fi aplicate prevederile C. civ. şi ale C. proc. civ., motiv pentru care a apreciat că se impun a fi aplicate dispoziţiile art. 163 alin. (6) C. proc. civ.

Arată că, deşi instanţa de fond a reţinut dispoziţiile art. 47 Codul de procedură fiscală, a omis să observe că acesta cuprinde ipotezele în care actul administrativ poate fi înmânat personal, în primul rând destinatarul actului, iar în lipsa acestuia, curatorului fiscal sau împuternicitului, astfel că nu poate fi extinsă prin interpretare sfera persoanele cărora le poate fi comunicat actul şi la cele care locuiesc cu destinatarul.

Consideră că interpretarea instanţei lipseşte de efecte dispoziţiile art. 47 Codul de procedură fiscală, iar situaţiile de excepţie privind comunicarea prin curator/împuternicit nu şi-ar mai găsi aplicabilitate.

Astfel fiind, consideră că instanţa de fond nu trebuia să se raporteze la norma generală, ci să aplice dispoziţiile art. 47 Codul de procedură fiscală, motiv pentru care susţine că sentinţa recurată este nelegală.

Mai arată că în situaţia în care decizia de soluţionare a contestaţiei prealabile este nelegală şi în cuprinsul ei nu a fost analizat fondul raportului juridic fiscal, se impun a fi avute în vedere dispoziţiile art. 281 alin. (7) Codul de procedură fiscală, ce prevăd că în situaţia atacării la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit alin. (2) a deciziei prin care s-a respins contestaţia de către organul fiscal, fără ca acesta să intre în cercetarea fondului raportului juridic fiscal, dacă instanţa constată că soluţia adoptată de către organul fiscal este nelegala şi/sau netemeinică, se va pronunţa şi asupra fondului raportului juridic fiscal.

Subliniază faptul că prima instanţă nu a analizat motivele de nelegalitate a deciziei de antrenare a răspunderii solidare, astfel că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a prezentei cauze.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, în numele şi pentru Serviciul Fiscal Băileşti, a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 47 Codul de procedură fiscală, respingând în mod corect cererea reclamantului.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 27 iulie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 15 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat anularea deciziei nr. 2347/18.11.2022, prin care a fost respinsă ca nedepusă în termen contestaţia împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/17.03.2016, anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/17.03.2016 şi obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor la analiza pe fond a contestaţiei prealabile.

Prima instanţă a respins ca neîntemeiată contestaţia reclamantului, iar împotriva hotărârii instanţei de fond acesta a formulat recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recursul este fondat, prima instanţă reţinând în mod greşit că în fapt, Codul de procedură fiscală nu conţine dispoziţii exprese privind îndeplinirea procedurii de comunicare, însă, întrucât art. 3 alin. (2) din acelaşi cod prevede că unde codul de procedură fiscală nu dispune, se aplică prevederile C. civ. şi ale C. proc. civ., în cauză pot fi aplicate dispoziţiile art. 163 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora dacă destinatarul nu este găsit la domiciliu ori reşedinţă sau, după caz, sediu, agentul îi va înmâna citaţia unei persoane majore din familie sau, în lipsă, oricărei alte persoane majore care locuieşte cu destinatarul ori care, în mod obişnuit, îi primeşte corespondenţa, iar potrivit art. 165 alin. (1) pct. 1, procedura de comunicare se socoteşte îndeplinită la data semnării dovezii de înmânare.

În speţă, organul fiscal a comunicat reclamantului Decizia nr. 337675/17.03.2016 de angajare a răspunderii solidare la data de 22.03.2016, la domiciliul acestuia din localitatea Bătăşani, jud. Vâlcea, decizia fiind înmânată mamei reclamantului, iar în raport cu data comunicării acestui act, organul fiscal a calculat termenul de 45 de zile prevăzut de art. 270 alin. (1) din Codul de procedură fiscală pentru depunerea contestaţiei administrative.

În consecinţă, prin decizia nr. 2347/18.11.2022, emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, contestaţia recurentului-reclamant a fost respinsă, ca nefiind depusă cu respectarea termenului prevăzut de art. 270 alin. (1) din Codul de procedură fiscală.

Înalta Curte constată că atât prima instanţă, cât şi organul de soluţionare a contestaţiei au reţinut în mod eronat că Decizia nr. 337675/17.03.2016 de angajare a răspunderii solidare a fost comunicată în mod corect mamei recurentului-reclamant.

Astfel, potrivit art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu denumirea marginală Comunicarea actului administrativ fiscal:

"(1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului/plătitorului căruia îi este destinat. În situaţia contribuabilului/plătitorului fără domiciliu fiscal în România, care şi-a desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum şi în situaţia numirii unui curator fiscal, în condiţiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz.

(2) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie poate fi comunicat fie prin poştă potrivit alin. (3) - (7), fie prin remitere la domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului sau curatorului acestuia potrivit alin. (8) - (12), fie prin remitere la sediul organului fiscal potrivit alin. (13), iar actul administrativ fiscal emis în formă electronică se comunică prin mijloace electronice de transmitere la distanţă potrivit alin. (15) - (17).

(3) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului sau curatorului acestora, la domiciliul fiscal, prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(4) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (3) nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate potrivit alin. (5) - (7)."

Analizând textul de lege de mai sus, se constată că se impune respectarea ordinii de comunicare stabilite de legiuitor, respectiv comunicarea actului fiscal se face în mod direct contribuabilului/plătitorului sau împuternicitului acestora la domiciliul fiscal, prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, prin mijloace electronice, dacă contribuabilul/plătitorul a optat pentru această modalitate de emitere şi de comunicare, iar ca ultimă opţiune, comunicarea se realizează prin publicitate.

În acest sens, prin Deciziile Curţii Constituţională nr. 664/2019 şi nr. 861/2019, prin care s-a soluţionat excepţia de nelegalitate a art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, s-a reţinut că:

"Aşa fiind, Curtea constată că prevederile criticate din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt conforme exigenţelor constituţionale, îndeplinind condiţia de claritate a textului, în sensul că organele fiscale au obligaţia să comunice actul administrativ fiscal contribuabilului/plătitorului sau împuternicitului acestora la domiciliul fiscal, direct, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal; prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire; prin mijloace electronice, dacă contribuabilul/plătitorul a optat pentru această modalitate de emitere şi de comunicare; ori, în măsura în care în niciuna dintre modalităţile de mai sus nu a fost posibilă, comunicarea se realizează prin publicitate".

Este adevărat că prevederile Codului de procedură fiscală se completează cu prevederile C. proc. civ., conform art. 3 alin. (2) Codul de procedură fiscală, însă doar acolo unde acest cod nu dispune şi în măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorităţi publice şi contribuabili/plătitori.

Or, în speţă, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că în fapt, Codul de procedură fiscală nu conţine dispoziţii exprese privind îndeplinirea procedurii de comunicare, câtă vreme art. 47 din Legea nr. 207/2015 prevede tocmai modalităţile de comunicare ale actelor administrative fiscale.

Astfel, existenţa unor norme speciale în materie fiscală care reglementează modalitatea de comunicare a actelor fiscale exclude de la aplicare norma generală din cuprinsul C. proc. civ.

Astfel fiind, prima instanţă a făcut o aplicare şi interpretare greşită a prevederilor art. 47 din Legea nr. 207/2015, iar în acest mod, a fost încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil, fiindu-i cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

Prin urmare, instanţa de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou cererea formulată de către reclamantă, reţinând că în speţă, comunicarea Deciziei nr. 337675/17.03.2016 de angajare a răspunderii solidare a recurentului-reclamant, făcută mamei acestuia, nu respectă exigenţele art. 47 din Legea nr. 207/2015, fiind făcută nelegal, astfel că nu poate fi avută în vedere la calcularea termenului de 45 de zile, prevăzut de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pentru depunerea contestaţiei administrative.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 497 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 32/F-CONT din 5 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 32/F-CONT din 5 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.