Eligibility for ethnic persecution restitution under Law 189/2000 excluded for non-ethnic forced relocation from unceded territory
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appeal, upholding the appellate court's ruling that denied the claimant's request to annul a pension office decision and recognize status as a beneficiary of the restitution and compensation laws. The dispute concerned whether the claimant's forced relocation from Vaslui to Sibiu in 1944 qualified as ethnic persecution under the regime established between September 6, 1940, and March 6, 1945. Relying on Article 1 of Law No. 189/2000 and Article 2 of the Implementing Norms approved by Government Decision No. 127/2002, the court held that the relocation was not determined by ethnic persecution, as the territory remained under Romanian administration and did not change hands to Hungarian authorities, thereby failing to meet the statutory criteria for the benefit of the law.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 din Legea nr. 189/2000; Eligibility for ethnic persecution restitution under Law 189/2000 excluded for non-ethnic forced relocation from unceded territory: Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul C.D., susținând că se încadrează în situațiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 189/2000, întrucât strămutarea sa, împreună cu mama și frații săi, din localitatea de domiciliu, s-a făcut în mod forțat, dictată de administrația germană de ocupație, în timp ce tatăl, lucrător la C.F.R., a fost reținut pentru front.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 649 din 17 mai 2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul C.D., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, prin care acesta a solicitat anularea hotărârii nr. 12794 din 8 aprilie 2004, emisă de pârâtă și pe cale de consecință, stabilirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut din actele dosarului, că reclamantul, în luna martie, anul 1944, s-a refugiat împreună cu familia sa, din Vaslui, în localitatea Orlat, județul Sibiu, de unde s-a întors în luna noiembrie 1944.
A mai reținut instanța, că localitatea Vaslui nu a fost cedată autorităților maghiare, rămânând în administrarea Statului Român, astfel că neavând loc o schimbare a administrației, reclamantul nu poate invoca motivul de persecuție etnică al refugiului și ca urmare, nu se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. c) din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002.
Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul C.D., susținând că se încadrează în situațiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 189/2000, întrucât strămutarea sa, împreună cu mama și frații săi, din localitatea de domiciliu, s-a făcut în mod forțat, dictată de administrația germană de ocupație, în timp ce tatăl, lucrător la C.F.R., a fost reținut pentru front.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile legii, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice.
În cauză, se constată că strămutarea reclamantului și a membrilor de familie nu a fost determinată de persecuții de natură etnică, în sensul prevăzut de art. 2 din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002.
Rezultă, așadar, că voința legiuitorului este aceea ca numai persoanele prevăzute la art. 1 din lege, să fie considerate ca persecutate etnic și în consecință, să beneficieze de drepturile prevăzute de această lege.
Față de cele ce preced, urmează a se respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.D. împotriva sentinței civile nr. 649 din 17 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2005.