Calculation of 90-day deadline for payment request to Insureds’ Guarantee Fund based on receipt of certified final criminal judgment

Şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 02.06.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C. şi D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziilor nr. 26346/19.05.2021, nr. 26343/19.05.2021, nr. 26345/19.05.2021 şi nr. 26344/19.05.2021 şi admiterea cererii de plată a despăgubirii formulată de reclamanţi, cu obligarea pârâtului la emiterea unor decizii prin care să fie acordate următoarele sumelor: 32.000 RON daune morale şi 100 RON prestaţie periodică - Decizia nr. 26345/19.05.2021; 32.000 RON daune morale şi 100 RON prestaţie periodică - Decizia nr. 26344/19.05.2021; 2.000 RON daune morale şi prestaţie periodică - Decizia nr. 26343/19.05.2021; 2.000 RON daune morale şi prestaţie periodică - Decizia nr. 26346/19.05.2021.

În subsidiar, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor de 32.000 RON daune morale şi 100 RON prestaţie periodică - Decizia nr. 26345/19.05.2021; 32.000 RON daune morale şi 100 RON prestaţie periodică - Decizia nr. 26344/19.05.2021; 2.000 RON daune morale şi prestaţie periodică - Decizia nr. 26343/19.05.2021; 2.000 RON daune morale şi prestaţie periodică - Decizia nr. 26346/19.05.2021.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 759 din data de 11 aprilie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţii A., B., C. şi D. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii judecătoreşti menţionate în punctul I.2 de mai sus au declarat reclamanţii A., B., C. şi D., prin care, invocând incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au solicitat casarea sentinţei recurate şi rejudecarea litigiului, în sensul admiterii acţiunii prin care s-a solicitat anularea în tot a actelor administrative contestate, având în vedere soluţionarea prezentului litigiu de către instanţa de fond cu încălcarea prevederilor art. 20 din Norma ASF nr. 24/2019, raportat la art. 14 din Legea nr. 213/2015. Totodată, în temeiul art. 453 C. proc. civ., recurenţii - reclamanţi au solicitat instanţei obligarea intimatului - pârât la plata cheltuielilor de judecată efectuate în scopul soluţionării cauzei.

Urmare unei succinte prezentări a situaţiei de fapt şi a evocării prevederilor art. 20 din Norma ASF nr. 24/2019, coroborate cu cele ale art. 2, art. 6 alin. (1) şi art. 6 indice l din Ordonanţa nr. 27/30.01.2002, recurenţii - reclamanţi au învederat, în esenţă, că, în raport şi de formularea cererii de plată înregistrată pe rolul E.., au exercitat dreptul la despăgubiri în termenul legal de 90 de zile reglementat de art. 14 din Legea nr. 213/2015, sancţiunea decăderii fiind, astfel, greşit reţinută. În acest sens, recurenţii au făcut trimitere la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Printr-un alt set de critici, recurenţii au arătat că în practica F.G.A., pentru introducerea cererii de plată, este necesară depunerea hotărârii judecătoreşti cu menţiunea "definitivă", iar un astfel de aspect are natura juridică a unui impediment obiectiv în exercitarea dreptului de a formula cererea într-un termen de 90 de zile calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti exhibate drept titlu de creanţă. Acest impediment obiectiv afectează, în opinia recurenţilor, curgerea termenului de decădere de 90 de zile reglementat de norma A.S.F. nr. 24/2019, prevederile normei neputând fi interpretate într-o manieră care ar echivala cu reducea termenului de exercitare a dreptului de formulare a cererii de plată.

Recurenţii au apreciat că dreptul lor de a formula cerere de plată nu putea fi exercitat pe cale directă, necontencioasă, începând cu data de 05.10.2020, având în vedere condiţia depunerii unui act doveditor al hotărârii definitive, decizia penală nr. 816/A/05.10.2020 fiind comunicată la data de 28.10.2020.

Făcând trimitere la hotărârile pronunţate de instanţe în alte cauze având drept obiect verificarea legalităţii deciziilor FGA de respingere ca tardive a cererilor de plată formulate de alte părţi civile ale dosarului penal nr. x/2017 privind despăgubirile stabilite prin sentinţa penală nr. 150/13.11.2019, pronunţată de Judecătoria Panciu, definitivă prin decizia penală nr. 816/A/05.10.2020 a Curţii de Apel Galaţi, recurenţii au arătat că, din perspectiva naturii creanţei lor, de drept câştigat prin hotărâre judecătorească reprezentând titlu executoriu, termenul de decădere nu poate curge în nicio situaţie anterior dobândirii caracterului exigibil al dreptului supus decăderii, astfel că termenul de 90 de zile nu putea curge de la data de 05.10.2020 ci de la data de 28.10.2020. În acest sens, recurenţii au opinat că cererea adresată F.G.A. la data de 13.01.2021 a fost formulată în termen, Deciziile FGA fiind netemeinice şi nelegale.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului promovat de reclamanţii A., B., C. şi D., ca nefondat.

În apărare, intimatul - pârât a arătat că recurenţii - reclamanţi fac o greşită interpretare a dispoziţiilor legale incidente, instanţa de fond reţinând în mod legal că naşterea dreptului de creanţa în raporturile dintre reclamanţi şi FGA s-a produs ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului asiguratorului, şi anume la data la care a fost pronunţată hotărârea penală definitivă, respectiv 05.10.2020, fiind aplicabilă teza a II-a a art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.

În opinia intimatului, nu poate fi primită susţinerea recurenţilor potrivit cu care termenul de 90 de zile a început să curgă de la data comunicării deciziei penale cu menţiunea definitivă, aceasta contravenind dispoziţiilor art. 552 alin. (1) C. proc. pen., coroborate cu art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015.

A mai arătat intimatul că, în mod corect instanţa de fond a reţinut că cererea adresată E.. nu putea fi redirecţionată către FGA, instituţiile fiind independente iar activitatea acestora reglementată de dispoziţii legale diferite.

Intimatul a argumentat în sensul că Fondul nu este asigurător, nici succesor în drepturile şi obligaţiile societăţii asigurătoare în faliment, ci persoană juridică de drept public, înfiinţată prin lege ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, cu scopul protejării creditorilor de asigurare de consecinţele insolvenţei unui asigurător.

Pe de altă parte, E. este o asociaţie profesională constituită în baza Ordonanţei nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, care are ca şi membri toate societăţile de asigurare care pot practica, pe teritoriul României, asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie (RCA).

Urmare unei succinte prezentări a principalelor repere de fapt ale cauzei pendinte, intimatul a concluzionat în sensul că a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente, reţinând, în mod întemeiat, că, în speţă, este incidentă ipoteza normei legale privind formularea cererii de plata în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a deciziei penale nr. 816/05.10.2020 a Curţii de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2017, definitivă la data de 05.10.2020, împrejurare care face cererea de plată din data de 13.01.2021 să fie formulată după expirarea termenului legal de depunere.

Nu în ultimul rând, intimatul a învederat că cererea de plată a fost soluţionată doar sub aspectul tardivităţii, Comisia specială din cadrul FGA neanalizând pe fond cererea de plată, motiv pentru care intimatul a apreciat că, în situaţia în care instanţa ar admite cererea de chemare în judecată, soluţia ce se impune ar fi obligarea FGA la analiza pe fond a cererii de plată, nicidecum de obligare directă a FGA la plată.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 17 octombrie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 1 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs asupra căii de atac formulate

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenţii - reclamanţi A., B., C. şi D. este fondat, pentru următoarele considerente:

Din circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine că prin cererea de plată formulată la data de 13.01.2021, conform dovezii de comunicare având x, recurenţii - reclamanţi A., B., C. şi D. (alături de alte persoane) au solicitat intimatului - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("FGA") achitarea sumelor ce au fost acordate acestora, în calitate de părţi civile, în dosarul nr. x/2017, prin sentinţa penală nr. 150/13.11.2019, pronunţată de Judecătoria Panciu, definitivă prin decizia penală nr. 816/A/05.10.2020 a Curţii de Apel Galaţi, urmare accidentului de circulaţie din data de 04.10.2015, produs din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x, asigurat RCA la F..

Cererea de plată a fost înregistrată de FGA prin atribuirea unui număr de înregistrare distinct pentru fiecare petent, astfel cum rezultă din Informarea emisă de FGA sub nr. x/26.01.2021, în cazul recurenţilor - reclamanţi fiind acordate următoarele numere de înregistrare:

· A. - nr. 765/19.01.2021

· B. - nr. 763/19.01.2021

· C. - nr. 784/19.01.2021

· D. - nr. 515/14.01.2021

Prin deciziile nr. 26346/19.05.2021, nr. 26343/19.05.2021, nr. 26345/19.05.2021 şi nr. 26344/19.05.2021, emise de intimatul - pârât FGA în soluţionarea cererii de plată, solicitările reclamanţilor au fost respinse, cu motivarea că nu a fost respectat termenul legal pentru depunerea sus indicatei cereri, iar legalitatea acestor acte administrative a fost confirmată de prima instanţă.

Prin argumentaţia expusă în memoriul de recurs, chestiunea de drept supusă analizei instanţei de control judiciar priveşte, în esenţă, modalitatea de calcul a termenului de 90 de zile stabilit de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte apreciază că se impune a fi subliniat faptul că, prin sentinţa penală nr. 150/13.11.2019, pronunţată de Judecătoria Panciu în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penala nr. 816/A/05.10.2020 a Curţii de Apel Galaţi, în considerarea accidentului de circulaţie indicat anterior, au fost stabilite daune morale şi prestaţii periodice în beneficiul unui număr multiplu de părţi civile, printre care s-au numărat atât recurenţii - reclamanţi din cauza pendinte, dar şi numiţii G., H., I., J., K., C., L., M., N., O., P., Q. şi R..

În considerarea aceluiaşi titlu de creanţă (sentinţa penală nr. 150/13.11.2019) persoanele indicate mai sus au formulat aceeaşi cerere de plată din de 13.01.2021 (înregistrată de FGA la data de 19.01.2021). În privinţa antereferitelor persoane, cererea de plată a fost respinsă prin Deciziile FGA nr. 26325/14.05.2021, nr. 26326/17.05.2021, nr. 26330/17.05.2021, nr. 26333/17.05.2021, nr. 26328/17.05.2021, nr. 26327/17.05.2021, nr. 26329/17.05.2021, nr. 26323/14.05.2021, nr. 26321/14.05.2021, nr. 26332/17.05.2021, nr. 26331/17.05.2021 şi nr. 26322/14.05.2021, reţinându-se tot tardivitatea acesteia.

Prin sentinţa civilă nr. 436 din 9 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de G., H., I., J., K., C., L., M., N., O., P., Q. şi R., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a anulat deciziile FGA nr. 26321/14.05.2021, nr. 26322/14.05.2021, nr. 26323/14.05.2021, nr. 26324/14.05.2021, nr. 26325/14.05.2021, nr. 26326/17.05.2021, nr. 26327/17.05.2021, nr. 26328/17.05.2021, nr. 26329/17.05.2021, nr. 26330/17.05.2021, nr. 26331/17.05.2021, nr. 26332/17.05.2021 şi nr. 26333/17.05.2021.

Soluţia Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal din dosarul nr. x/2021 a fost confirmată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia civilă nr. 1315 din 8 martie 2023, prin care a fost respins recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 436 din 9 martie 2022, ca nefondat.

În considerentele deciziei civile nr. 1315 din 8 martie 2023, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că, în raport de prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 şi de faptul că reclamanţii din dosarul nr. x/2021 au intrat în posesia hotărârilor judecătoreşti legalizate abia la data de 18.01.2021 (aspect calificat prin decizia civilă nr. 1315 din 8 martie 2023 ca reprezentând motiv temeinic justificat în sensul art. 186 alin. (1) C. proc. civ.), nu se poate reţine culpa acestora în depăşirea termenului de depunere a cererii de plată, în condiţiile în care au formulat cerere de chemare în judecată şi au obţinut documentele justificative legalizate necesare depunerii cererii de plată, cu atât mai mult cu cât, anterior, respectiv la data de 21.12.2020, aceştia s-au adresat cu o cerere de plată E., care nu a fost direcţionată către autoritatea competentă să o soluţioneze, respectiv Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Din filele x ale dosarului instanţei de fond rezultă că cererea de plată din data de 21.12.2020 adresată E. a avut drept petenţi nu doar pe reclamanţii din dosarul nr. x/2021, ci şi pe recurenţii - reclamanţi din cauza pendinte, iar din înscrisurile aflate la filele x ale dosarului de fond reiese că şi recurenţii - reclamanţi din cauza pendinte au intrat în posesia hotărârilor judecătoreşti legalizate tot la data de 18.01.2021.

Având în vedere că, prin raportare la această situaţie de fapt, prin sentinţa civilă nr. 436 din 9 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin decizia civilă nr. 1315 din 8 martie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, altor persoane menţionate în sentinţa penală nr. 150/13.11.2019, pronunţată de Judecătoria Panciu, li s-a recunoscut formularea în termen a cererii de plată adresată FGA, Înalta Curte apreciază că soluţia pe care o va da recursului de faţă trebuie să ţină seama de decizia nr. 1315 din 8 martie 2023, întrucât, prin pct. 37-39 ale Hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului din 6 decembrie 2007, pronunţată în Cauza Beian împotriva României (Cererea nr. 30.658/05) şi publicată în Monitorul Oficial nr. 616 din 21 august 2008, s-a statuat în următorul sens:

37. Desigur, divergenţele de jurisprudenţă constituie, prin natura lor, consecinţa inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanţe de fond având competenţă în raza lor teritorială. Cu toate acestea, rolul unei instanţe supreme este tocmai să regleze aceste contradicţii de jurisprudenţă (Zielinski şi Pradal şi Gonzalez şi alţii împotriva Franţei [MC], nr. 24.846/94 şi 34.165/96 la 34.173/96, § 59, CEDO 1999-VII).

38. În cauză se constată că Înalta Curte de Casaţie se afla la originea acestor divergenţe profunde şi persistente în timp.

39. Această practică, ce s-a dezvoltat în cadrul celei mai înalte autorităţi judiciare a ţării, este în sine contrară principiului securităţii juridice, care este implicit în ansamblul articolelor din Convenţie şi care constituie unul dintre elementele fundamentale ale statului de drept (a se vedea, mutatis mutandis, Baranowski împotriva Poloniei, nr. 28.358/95, § 56, CEDO 2000-III). În loc să-şi îndeplinească rolul de a stabili o interpretare de urmat, Înalta Curte de Casaţie a devenit ea însăşi o sursă de insecuritate juridică, reducând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar (a se vedea, mutatis mutandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48.553/99, § 97, CEDO 2002-VII, şi Păduraru, citată mai sus, § 98, şi, a contrario, Perez Arias împotriva Spaniei, nr. 32.978/03, § 70, 28 iunie 2007).

În raport de toate aceste aspecte, dată fiind identitatea titlului de creanţă exhibat, precum şi circumstanţele de fapt asemănătoare celor din dosarul nr. x/2021, Înalta Curte, în exercitarea rolului său evidenţiat în antereferita hotărâre a Curţii EDO, consideră că, în scopul respectării principiului securităţii juridice, se impune a fi considerate fondate motivele de recurs subsumate de recurenţii - reclamanţi din cauza pendinte motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitoare la greşita reţinere, atât de către prima instanţă, cât şi de către intimatul - pârât FGA, a intervenirii sancţiunii decăderii recurenţilor din dreptul de a formula cererea de plată privind creanţele de asigurare născute din sentinţa penală nr. 150/13.11.2019 pronunţată de Judecătoria Panciu.

Congruent cu decizia nr. 1315 din 8 martie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de recurs reţine că, în raport de prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, recurenţii - reclamanţi au intrat în posesia hotărârilor judecătoreşti legalizate abia la data de 18.01.2021, ceea ce reprezintă un motiv temeinic justificat în sensul art. 186 alin. (1) C. proc. civ., iar în acest context nu se poate reţine culpa acestora în depăşirea termenului de depunere a cererii de plată, cu atât mai mult cu cât s-au adresat la data de 21.12.2020 cu o cerere de plată E., care nu a fost direcţionată către autoritatea competentă să o soluţioneze, respectiv Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Astfel, cererea de plată a fost formulată în termen, motiv pentru care se impune casarea hotărârii recurate şi, pe cale de consecinţă, admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, în sensul anulării deciziilor nr. 26346/19.05.2021, nr. 26343/19.05.2021, nr. 26345/19.05.2021 şi nr. 26344/19.05.2021, emise de pârâtul FGA, prin care cererea de plată depusă la data de 13.01.2021 de recurenţii - reclamanţi A., B., C. şi D. a fost respinsă ca tardivă.

În ceea ce priveşte cererea recurenţilor - reclamanţi privind obligarea intimatului FGA, în principal, la emiterea unei decizii de plată către reclamanţi a sumelor solicitate sau, în subsidiar, la plata directă a acestor sume, Înalta Curte constată că autoritatea pârâtă a respins cererea de plată depusă de recurenţii - reclamanţi doar pe considerentul tardivităţii formulării acesteia, fără a se face nicio referire la temeinicia/dovedirea pretenţiilor sau la corectitudinea calculării sumelor solicitate, motiv pentru care, în raport de prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ poate obliga autoritatea numai la soluţionarea cererii de plată, iar nu şi la plata sumelor pretinse.

Din verificarea deciziei atacate, nu rezultă că cererea de plată ar fi fost analizată pe fond de către Comisia specială, iar respingerea cererii ca tardiv formulată impune soluţia de obligare a intimatului la reanalizarea cererii de plată cu depăşirea chestiunii referitoare la neformularea în termen a acesteia.

A proceda în sensul invocat de recurenţii - reclamanţi şi a obliga direct intimatul - pârâtul la plata sumelor pretinse sau la emiterea unui act administrativ de plată, ar însemna că instanţa ar interveni în activitatea Fondului, negându-i posibilitatea de a evalua, pe fond, cererea de plată, inclusiv cu privire la aspectul îndreptăţirii reclamanţilor la a fi despăgubiţi. Câtă vreme autoritatea publică nu a procedat la o examinare pe fond a cererii, instanţa nu se poate substitui organului administrativ, apreciind în mod direct asupra îndeplinirii de către recurenţii - reclamanţi a condiţiilor prevăzute de lege. Prin urmare, sunt neîntemeiate pretenţiile recurenţilor de obligare directă a intimatului - pârât la plata sumelor pretinse sau la emiterea unui decizii de plată, motiv pentru care singura soluţie legală este cea a obligării intimatului - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei decizii prin care să soluţioneze pe fond cererea de plată formulată de reclamanţi.

Pentru considerentele expuse, fiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenţii - reclamanţi A., B., C. şi D., va casa sentinţa civilă nr. 759 din data de 11 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi rejudecând, va admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi, va anula deciziile nr. 26346/19.05.2021, nr. 26343/19.05.2021, nr. 26345/19.05.2021 şi nr. 26344/19.05.2021, emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi îl va obliga pe pârât să emită o decizie prin care să soluţioneze pe fond cererea de plată formulată de reclamanţi la data de 13.01.2021, respingând, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Totodată, Înalta Curte ia act de faptul că recurenţii - reclamanţi şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată, potrivit declaraţiilor acestora făcute cu ocazia dezbaterilor publice de la termenul la care instanţa de recurs a reţinut prezenta cauză spre soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii - reclamanţi A., B., C. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 759 din data de 11 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite în parte cererea formulată de reclamanţii A., B., C. şi D. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Anulează deciziile nr. 26346/19.05.2021, nr. 26343/19.05.2021, nr. 26345/19.05.2021 şi nr. 26344/19.05.2021, emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi obligă pârâtul să soluţioneze pe fond cererea de plată înregistrată la data de 13.01.2021 de reclamanţi.

Respinge în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.