Procedural flaw voids annulment of CNCD discrimination ruling; retrial ordered.

Şedinţa publică din data de 09 noiembrie 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 iunie 2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, anularea hotărârii nr. 184/26.02.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 152 de la data de 2 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B.; a fost anulat actul atacat şi înlăturată sancţiunea aplicată, fiind obligat pârâtul CNCD să plătească reclamantei 10.000 RON cheltuieli de judecată şi pârâtul B. să plătească reclamantei 5000 de RON cheltuieli de judecată, taxe judiciare, respectiv onorarii avocaţiale reduse conform art. 451 alin. (2) şi art. 455 C. proc. civ.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, a declarat recurs pârâtul Consiliul National pentru Combaterea Discriminării solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., admiterea căii de atac, cu casarea hotărârii atacate, iar pe fond trimiterea cauzei spre rejudecare.

În esenţă, în motivare, cu privire la primul motiv de casare, a arătat că în baza dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se impune desfiinţarea sentinţei civile nr. 152/02.02.2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, întrucât instanţa a încălcat regulile de procedură stabilite în mod expres de prevederile art. 201 alin. (1) C. proc. civ. prin necomunicarea către pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a unei copii de pe cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. S.R.L..

La termenele de judecată fixate, deşi a fost citat pârâtul Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, susţine că nu i s-a comunicat copie a cererii de chemare în judecată, ci doar, prin intermediul a două adrese dispuse de prima instanţă, i s-a solicitat să ataşeze la dosar documentaţia administrativă care a stat la baza emiterii hotărârii nr. 184/2020 criticate în cauză.

A precizat că prin cele două adrese de înaintare a documentaţiei administrative a solicitat instanţei şi comunicarea unei copii de pe cererea de chemare în judecată, înscris pe care nu l-a primit nici cu această ocazie, nici chiar ulterior, după repunerea cauzei pe rol pentru lămuriri suplimentare din partea reclamantei A. S.R.L..

Prin urmare, judecarea pricinii, fără a da pârâtului posibilitatea să-şi pregătească apărarea, a produs o vătămare, care nu poate fi reparată decât prin casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, care va putea astfel să evalueze temeinicia acţiunii formulate şi din perspectiva apărărilor pârâtului.

Totodată, a susţinut că prin necomunicarea către pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a unei copii de pe cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. S.A., judecătorul fondului nu încalcă numai prevederile exprese ale art. 201 alin. (1) C. proc. civ., producând o vătămare evidentă Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, dar încalcă şi prevederile art. 7 alin. (2) C. proc. civ., art. 8 C. proc. civ., art. 13 alin. (1) C. proc. civ., art. 20 C. proc. civ.

În continuare, subsumat celui de-al doilea motiv de casare, întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul - pârât a solicitat casarea sentinţei civile nr. 152/02.02.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, deoarece a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Contrar reţinerilor instanţei de fond, din Hotărârea nr. 184/26.02.2020 rezultă că, în soluţionarea petiţiei nr. 4058/15.07.2019, Colegiul director al Consiliului naţional pentru Combaterea Discriminării s-a raportat şi la probatoriul administrat de către partea reclamată A. S.A.. şi nu "a invocat direct prezumţia prevăzută de art. 20 alin. (6) fără să se raporteze la probe", însă acesta nu a fost suficient pentru a demonta prezumţia de discriminare.

Pe cale de consecinţă, judecătorul fondului a ţinut cont exclusiv de criticile aduse de reclamanta A. S.A.. (mai ales că nu a dispus comunicarea către pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a unei copii de pe cererea de chemare în judecată în vederea formulării de apărări), pronunţând o soluţie cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, ajungând la o concluzie eronată.

În concluzie, sentinţa civilă nr. 152/02.02.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020 se impune a fi casată ca fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

În dezvoltarea aceluiaşi motiv de casare, recurentul a adus critici şi prin prisma încălcării dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. deoarece, fără a se raporta la complexitatea cauzei, prima instanţă a obligat Consiliul National pentru Combaterea Discriminării la plata sumei de 10.000 RON.

Din motivarea oferită de instanţa fondului, care a încuviinţat cererea de acordare a onorariului avocaţial redus în sumă de 10.000 RON, recurentul-pârât a arătat că nu s-a efectuat o raportare la complexitatea cauzei şi la volumul de muncă al apărătorului ales, ci instanţa de fond a avut în vedere "prestigiul" firmei de avocatură care a asigurat reprezentarea.

În acest context, a apreciat că sunt încălcate dispoziţiile legale anterior amintite, invocând în sprijinul acestui punct de vedere şi ceea ce a reţinut în mod constant Curtea Europeană de Justiţie în cauzele Costin contra României (Hotărârea din 26 mai 2005), Johanna Huber contra României (Hotărârea din 21 februarie 2008), respectiv cheltuielile efectuate trebuie să fie necesare si efectuate real în limita unui cuantum rezonabil.

Recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a susţinut că nu se află în culpă procesuală, fiind doar organul administrativ cu atribuţii jurisdicţionale, care a emis hotărârea contestată şi care nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea cererii de recurs, cu casarea sentinţei civile recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare la recursul promovat de pârât, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în cauza de faţă aceasta fiind dată cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente cauzei.

În motivare, a invocat disp. art. 178 alin. (3) lit. (a) C. proc. civ., cu privire la împrejurarea că nulitatea relativă trebuie invocată, pentru neregularităţile săvârşite până la începerea judecăţii, prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, la primul termen de judecată.

Astfel, a precizat că recurentul - pârât Consiliul National pentru Combaterea Discriminării a primit citaţia emisă în dosarul de fond pentru primul termen de judecată fixat în data de 22.04.2021, document înregistrat sub nr. x/10.02.2021.

Astfel, este evident că recurentul - pârât a fost legal citat la primul termen de judecată, respectiv că ar fi avut ocazia să invoce pretinsa neregularitate constând în necomunicarea acţiunii la acest prim termen.

Prin urmare, Consiliul National pentru Combaterea Discriminării avea obligaţia să invoce pretinsa neregularitate în limitele şi condiţiile prevăzute de C. proc. civ., pentru invocarea nulităţii relative, respectiv până la primul termen de judecată, termen la care acesta a fost legal citat.

După cum rezultă şi din situaţia de fapt prezentată de către Consiliul National pentru Combaterea Discriminării la fila x din Recurs, solicitarea privind transmiterea de către instanţa de fond a unei copii de pe acţiune s-a efectuat ulterior primului termen de judecată, prin Adresa nr. x/04.06.2021, respectiv prin adresa de înaintare prin care s-a înaintat documentaţia administrativă.

Având în vedere că recurentul - pârât a solicitat comunicarea cererii de chemare în judecată abia prin Adresa nr. x/04.06.2021, la o lună şi jumătate după primul termen de judecată, rezultă şi că acesta a contribuit în mod culpabil la generarea situaţiei contestate în recurs, prin lipsa unei conduite diligente şi active în vederea apărării drepturilor pretins încălcate prin necomunicarea Contestaţiei.

Astfel, a susţinut că recurentul - pârât nu a invocat în termen pretinsa neregularitate decurgând din lipsa de comunicare a acţiunii în faţa instanţei de fond, motiv pentru care nu poate invoca direct în recurs această pretinsă încălcare a regulilor procedurale.

În continuare, a arătat că motivul de recurs bazat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu privire la aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute la art. 20 (6) din O.G. nr. 137/2000 este neîntemeiat, deoarece recurentul contestă prin acest motiv de recurs nu încălcarea prevederilor legale, ci analiza făcută de instanţa de fond cu privire la probe, critici care nu se încadrează în motivul de casare invocat.

A arătat că instanţa de fond a stabilit în mod corect la fila x din Sentinţa 152/2022 că "paratul C.N.C.D. a invocat direct prezumţia prevăzută de art. 20 alin. (6) fără sa se raporteze la probe, ci doar la declaraţiile persoanei pretins discriminate. A proceda de o astfel de manieră greşită conduce la concluzia că simpla depunere a unei petiţii în faţa C.N.C.D. creează prezumţia de încălcare a egalităţii de tratament. Prin faptul că a acceptat această concluzie hazardată, în lipsa unor elemente de fapt probatorii premise, pârâtul C.N.C.D. a aplicat si interpretat legea în mod greşit."

A criticat interpretarea Consiliului National pentru Combaterea Discriminării cu privire la prezumţia de discriminare, care apare doar prin simpla depunere a unei petiţii la Consiliul National pentru Combaterea Discriminării de către o persoană.

Această interpretare a art. 20 (6) O.G. nr. 137/2000 este greşită, întrucât prezumţia de discriminare trebuie să rezulte din probe depuse de petent, nu din simpla depunere a reclamaţiei şi nici din probele depuse sau nedepuse ulterior de către reclamat. Dimpotrivă, probele depuse de reclamat au scopul de a răsturna prezumţia de discriminare pe care ar trebui să o dovedească reclamatul, prin probe. O interpretare contrarie ar conduce la concluzia că de fiecare dată când se depune o reclamaţie la Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, reclamatul este considerat din start vinovat de discriminare.

Aşadar, în domeniul discriminării, sarcina probei este împărţită între petent şi reclamat şi nu este doar în sarcina reclamatului, fiind în acest sens invocate o serie de decizii de speţă din practica instanţei de control judiciar care tratează această problematică.

În acest sens, a apreciat intimata - reclamantă că, în urma partajării probei, pe de o parte, trebuie dovedită existenţa unor fapte care creează "prezumţia de discriminare", iar pe de altă parte persoanei împotriva căreia s-a formulat plângerea "îi revine sarcina de a întoarce aparenţa de discriminare a stării de fapt reclamate".

Prin urmare, pentru a opera prezumţia legală de discriminare, petentului, în speţă dl. B., îi revenea obligaţia de a dovedi prin probe existenţa unor fapte de natură a da naştere unei prezumţii de discriminare. În lipsa unei astfel de dovezi, prezumţia nu poate opera şi, în consecinţă, nu se poate naşte nici obligaţia de a răsturna prezumţia pentru cel reclamat de săvârşirea unei fapte care discriminează.

În cauză nu au existat niciodată probe care să susţină existenţa faptei de discriminare/hărţuirii, lipsind totodată legătura de cauzalitate între criteriile invocate şi tratament diferenţiat.

Singura justificare adusă de către dl. B. în sprijinul acuzaţiilor sale de discriminare este că acesta ar fi primit noi atribuţii faţă de cele deja existente, ceea ce oricum este un element care a fost combătut cu uşurinţă de către A. în Secţiunea 2.4 din Contestaţie, atât din punctul de vedere al realităţii susţinerilor, dar şi faţă de faptul că schimbarea de strategie a departamentului i-a afectat pe toţi ceilalţi angajaţi din departamentul din care făcea parte dl. B., neputând fi vorba despre situaţii diferenţiate între colegi.

În concluzie, instanţa de fond a aplicat corect prevederile art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 când a stabilit că recurentul - pârât a invocat direct prezumţia de discriminare "în lipsa unor elemente de fapt probatorii premise".

În ceea ce priveşte critica privind încălcarea normelor de drept material prevăzute la art. 451 alin. (2) C. proc. civ., intimata - reclamantă a susţinut că este inadmisibilă.

Prin acest motiv de recurs CNCD critică cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite prin Sentinţa 152/2022 în sarcina CNCD, reprezentând onorarii avocaţiale (reduse conform art. 451 (2) C. proc. civ.) achitate de intimata - reclamantă pentru formularea şi susţinerea argumentelor din cauză.

Critica cheltuielilor de judecată acordate de instanţa de fond reprezintă însă un motiv de recurs inadmisibil.

În sprijinul acestui punct de vedere a invocat interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii care a stabilit în mod obligatoriu că: "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care Instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

În subsidiar, în condiţiile în care se va trece peste inadmisibilitatea acestui motiv de recurs, a arătat că susţinerile recurentului privind sumele stabilite cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial sunt neîntemeiate.

Instanţa de fond, în baza analizei ample de la fila x din Sentinţa 152/2022, a cenzurat substanţial cuantumului cheltuielilor de judecată.

În acest sens, A. a solicitat cheltuieli de judecată în cuantum de 77.491,61 RON, sumă redusă de către instanţa de fond la 15.000 RON. Suma solicitată de către A. cu titlu de onorariu avocaţial a fost redusă de 5 ori deşi activităţile din dosar, unele necesare chiar ca urmare a solicitărilor şi deciziilor preliminare ale instanţei, astfel cum sunt acestea reflectate în fişele de timp anexate facturilor depuse la dosarul cauzei, justificau întreaga sumă solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru toate aceste considerente, a solicitat respingerea recursului Consiliului National pentru Combaterea Discriminării.

Intimatul-pârât B. a depus la dosar note scrise prin care a solicitat admiterea cererii de recurs fiind întemeiate criticile aduse de recurentul Consiliul National pentru Combaterea Discriminării în susţinerea căii de atac declarate.

Recurentul-pârât nu a formulat răspuns la întâmpinare.

2 Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Consiliul National pentru Combaterea Discriminării este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi Consiliul National pentru Combaterea Discriminării (CNCD), anularea hotărârii CNCD nr. 184/26.02.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019.

Prima instanţă a admis cererea de chemare în judecată şi a anulat hotărârea CNCD nr. 184/26.02.2020, dispunând înlăturarea sancţiunii aplicate, cu obligarea pârâtului CNCD să plătească reclamantei 10.000 RON cheltuieli de judecată şi a pârâtului B. să plătească reclamantei 5.000 de RON cheltuieli de judecată, taxe judiciare, respectiv onorarii avocaţiale reduse conform art. 451 alin. (2) şi art. 455 C. proc. civ.

Pârâtul Consiliul National pentru Combaterea Discriminării a formulat cerere de recurs întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., invocând încălcarea de către prima instanţă a normelor de procedură care atrag sancţiunea nulităţii, dar şi încălcarea normelor de drept material.

Înalta Curte, pornind la analiza primului motiv de casare invocat de recurentul-pârât Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, constată că acesta este întemeiat şi urmează a fi admis pentru motivele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., anume "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii;", Înalta Curte constată că, sub imperiul acestui motiv de recurs, se pot include mai multe neregularităţi de ordin procesual civil.

În speţă, din examinarea criticilor formulate prin intermediul demersului judiciar pendinte reiese că recurentul-pârât a înţeles să circumscrie acestui motiv de casare susţinerea referitoare la necomunicarea cererii de chemare în judecată în condiţiile art. 201 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că "Judecătorul, de îndată ce constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, dispune, prin rezoluţie, comunicarea acesteia către pârât, punându-i-se în vedere că are obligaţia de a depune întâmpinare...".

În acest context, Înalta Curte reţine şi următoarele dispoziţii legale relevante:

- art. 7 alin. (2) C. proc. civ. - "Judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispoziţiilor legii privind realizarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părţilor din proces.";

- art. 8. C. proc. civ. - "În procesul civil părţilor le este garantată exercitarea drepturilor procesuale, în mod egal şi fără discriminări.";

- art. 13 C. proc. civ. - "Dreptul la apărare este garantat.";

- art. 14 C. proc. civ. - "(1) Instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, dacă legea nu prevede altfel. (2) Părţile trebuie să îşi facă cunoscute reciproc şi în timp util, direct sau prin intermediul instanţei, după caz, motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările, precum şi mijloacele de probă de care înţeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să îşi poată organiza apărarea.".

Din analiza acestor dispoziţii legale, prin raportare la elemente circumstanţiale ale speţei, Înalta Curte constată că în cauza de faţă prima instanţă a procedat la judecata în fond cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil, respectiv principiile contradictorialităţii şi dreptului la apărare.

În concret, Înalta Curte observă că instanţa de fond nu a asigurat comunicarea cererii de chemare în judecată către pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Astfel, din perspectivă temporală în plan procesual, prin încheierea din 29.09.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a anulat în condiţiile art. 200 alin. (4) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L.

Ulterior, ca urmare a admiterii cererii de reexaminare formulate de partea reclamantă prin încheierea din 11.12.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, completul iniţial învestit a acordat prim termen de judecată în dosarul nr. x/2020 la data de 22.04.2021, pentru care a procedat la citarea părţilor, fără a rezulta comunicarea vreunui exemplar al cererii de chemare în judecată către partea pârâtă CNCD.

Pentru cel de-al doilea termen de judecată, acordat la data de 17.06.2021, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a depus în faţa primei instanţe o cerere înregistrată la data de 11.06.2021 prin care a transmis instanţei documentaţia aferentă actului litigios şi a solicitat să îi fie comunicat un exemplar al cererii de chemare în judecată.

Prin încheierea din 17.06.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea CNCD de a i se comunica o copie a acţiunii, cu justificarea că pârâtul este autoritatea administrativ jurisdicţională care a emis actul atacat. Cu acea ocazie, partea reclamantă a solicitat respingerea cererii CNCD de comunicare a cererii de chemare în judecată sub motiv că acea entitate nu avea calitate procesuală, după cum este consemnat în încheierea de şedinţă de la termenul din 17.06.2021.

Or, prin necomunicarea cererii de chemare în judecată către partea pârâtă, dat fiind cadrul procesual subiectiv stabilit chiar de reclamantă, i-a fost încălcat dreptul la apărare pârâtului Consiliului National pentru Combaterea Discriminării, chemat în judecată, care nu şi-a putut expune punctul de vedere în raport de criticile formulate de reclamanta societatea A. S.R.L. din perspectiva pretinsei nelegalităţi a hotărârii CNCD nr. 184/2020.

Apărându-se în cadrul recursului, intimata-reclamantă A. S.R.L. a invocat o lipsă de diligenţă din partea pârâtului Consiliul National pentru Combaterea Discriminării care, deşi legal citat, nu s-a prezentat la primul termen de judecată pentru a invoca neregularitatea necomunicării acţiunii.

Înalta Curte, în raport de aspectul arătat în paragraful anterior, reţine că neîndeplinirea unei obligaţii prevăzute în legea procesuală de către prima instanţă, care nu a procedat la transmiterea către pârât a unei copii a cererii de chemare în judecată în cadrul etapei scrise prealabile primului termen de judecată, nu poate fi imputată părţii pârâte, în cauză Consiliul National pentru Combaterea Discriminării (CNCD) fiind chemat explicit în judecată de reclamantă.

Instanţa de control judiciar constată că potrivit art. 178 alin. (3) C. proc. civ. "Dacă legea nu prevede altfel, nulitatea relativă trebuie invocată: a) pentru neregularităţile săvârşite până la începerea judecăţii, prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, la primul termen de judecată; b) pentru neregularităţile săvârşite în cursul judecăţii, la termenul la care s-a săvârşit neregularitatea sau, dacă partea nu este prezentă, la termenul de judecată imediat următor şi înainte de a pune concluzii pe fond.".

În cauza de faţă întâmpinarea era obligatorie, dat fiind textul art. 13 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, procesul neîncadrându-se din perspectiva obiectului său în categoria celor care să nu impună o depunere a actului în discuţie. Totodată, art. 201 alin. (1) C. proc. civ. prevede că întâmpinarea se depune în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată.

Or, în cauză, cererea de chemare în judecată nu fusese comunicată pârâtului, motiv pentru care termenul pentru depunerea întâmpinării nu a început a curge spre a fi putut fi invocată prin intermediul acesteia respectiva neregularitate.

De asemenea, ipoteza normativă privind invocarea neregularităţii la primul termen de judecată nu este incidentă prin ea însăşi, deoarece lipseşte premisa de aplicare vizând lipsa caracterului obligatoriu al întâmpinării.

În plus, în discuţie fiind o cauză de nulitate relativă, decăderea asociată omisiunii de invocare a acesteia în termenul legal prezintă caracter privat.

Astfel, decăderea pârâtului din dreptul de a mai invoca neregularitatea procesuală vizând necomunicarea cererii de chemare în judecată trebuia formulată de partea adversă, respectiv de intimata-reclamantă A. S.R.L., la termenul la care prima instanţă a pus în discuţie cererea pârâtului de comunicare a acţiunii, sub sancţiunea decăderii chiar a reclamantei din dreptul de a invoca respectiva neregularitate în condiţiile art. 185 alin. (1) raportat la art. 178 alin. (3) lit. b) C. proc. civ.. Or, o astfel de apărare a reclamantei nu rezultă din lecturarea încheierii de şedinţă de la data de 17.06.2021, ci, aceasta a fost formulată de intimata-reclamantă prin întâmpinarea depusă în etapa recursului.

Înalta Curte mai subliniază că soluţia primei instanţe de respingere a comunicării cererii de chemare în judecată către pârâtul CNCD se regăseşte în conţinutul încheierii din 17.06.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, soluţia putând fi criticată în calea de atac potrivit art. 494 C. proc. civ. rap. la art. 466 alin. (4) C. proc. civ.

Cu aceeaşi ocazie, prima instanţă a procedat la respingerea cererii pârâtului Consiliul National pentru Combaterea Discriminării de comunicare a unei copii de pe acţiunea formulată cu o motivare eronată, în care a reţinut calitatea acestuia de organ cu atribuţii administrativ-jurisdicţionale ce a emis actul atacat, căruia nu-i era necesară comunicarea cererii de chemare în judecată, soluţie la care Înalta Curte nu poate achiesa.

Înalta Curte arată însă că, urmare a participării la proces a Consiliului National pentru Combaterea Discriminării, chemat în judecată de către partea reclamantă prin cererea introductivă de instanţă, acesta a dobândit calitatea de parte, respectiv pârât, având dreptul potrivit art. 201 alin. (1) C. proc. civ. la comunicarea unui exemplar al cererii de chemare în judecată pentru a lua cunoştinţă de motivele pentru care a fost atras în proces, cu atât mai mult cu cât, în urma judecăţii de fond, a fost anulat actul litigios emis de acest pârât şi acesta a fost obligat la cheltuieli de judecată în condiţiile art. 451 C. proc. civ.

Aşa cum se poate observa din expunerea anterioară, împrejurarea că recurentul-pârât Consiliul National pentru Combaterea Discriminării a fost în imposibilitate de a lua cunoştinţă de conţinutul cererii de chemare în judecată formulate de intimata-reclamantă şi de a-şi formula apărări încalcă principiile contradictorialităţii şi dreptului la apărare, fiind de natură să provoace acestuia o vătămare.

Exigenţa fundamentală a contradictorialităţii, ca element inerent dreptului la un proces echitabil, implică obligaţia de a oferi fiecărei părţi o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de dezavantaj în comparaţie cu adversarul său procesual.

Or, judecarea cauzei în faţa primei instanţe s-a făcut fără a da recurentului-pârât posibilitatea să-şi pregătească şi să-şi prezinte apărarea, aducându-se astfel atingere principiilor amintite, care guvernează procesul civil.

Vătămarea autorităţii recurente-pârâte este evidentă, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării necunoscând conţinutul cererii de chemare în judecată, care nu i-a fost comunicată, şi nu poate fi remediată decât prin trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, spre a fi evaluată temeinicia acţiunii formulate şi din perspectiva apărărilor ce vor fi prezentate de pârâtul CNCD, desigur prin raportarea la normele legale incidente în materie.

Ca urmare a tuturor aspectelor evidenţiate anterior, rezultă că afirmaţiile recurentului-pârât din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se confirmă, sentinţa recurată fiind afectată de un viciu de legalitate procesuală de natură a produce recurentului-pârât o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sa, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Calea de atac fiind admisă potrivit celor învederate anterior, nu mai intervine analiza celorlalte critici dezvoltate de partea recurentă-pârâtă în recurs şi care privesc sub aspect substanţial cererea de chemare în judecată.

2.3. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, fiind identificate motive de casare/nelegalitate prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârâtul Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, va casa sentinţa civilă atacată şi va trimite cauza spre rejudecare.

Observând art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte subliniază că intervine casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă câtă vreme fondul procesului nu reiese a fi fost judecat în mod efectiv din moment ce pârâtului CNCD nu i-a fost acordată posibilitatea de a-şi formula nicio apărare sub acest aspect în cauză, prin necomunicarea cererii de chemare în judecată în etapa scrisă a procedurii, urmată de refuzul Curţii de Apel Bucureşti de a comunica acea cerere de chemare în judecată la solicitarea expresă a pârâtului amintit.

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate în recurs, câtă vreme soluţia pronunţată de instanţa de control judiciar a fost de admitere a căii de atac şi casare a sentinţei recurate, solicitarea urmează a fi avută în vedere cu ocazia rejudecării în raport de stabilirea culpei procesuale în legătură cu ansamblul acţiunii civile deduse spre soluţionare instanţei judecătoreşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr. 152 din 02 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă recurată şi trimite cauza spre judecare primei instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 09 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.